Macron și Meloni, un semnal pentru Germania

24 oct.

Macron și Meloni, un semnal pentru Germania

Noul premier italian, Giorgia Meloni, şi-a făcut debutul pe scena internaţională duminică seară întâlnindu-se la Roma cu preşedintele francez Emmanuel Macron, pentru prima discuţie între patru ochi cu un lider străin, transmite AFP conform Agerpres.

Până la final, Palatul Elysée a menţinut incertitudinea cu privire la această întrevedere cu Emmanuel Macron, care s-a desfăşurat departe de camerele de luat vederi în centrul capitalei italiene mai mult de o oră.

„Ca europeni, ca ţări vecine, ca popoare prietene, cu Italia trebuie să continuăm toată munca începută. A reuşi împreună, cu dialog şi ambiţie, le datorăm tinerilor noştri şi popoarelor noastre”, a scris pe Twitter preşedintele francez cu o fotografie alături de Giorgia Meloni, după ce i-a mulţumit fostului premier Mario Draghi.

Spre deosebire de cancelarul german, preşedintele american şi reprezentanţii instituţiilor europene, şeful statului francez nu s-a mai exprimat pe această temă de la numirea Giorgiei Meloni, prima femeie care va conduce a treia economie a zonei euro.

Vizita lui Emmanuel Macron este conscrată unui forum internaţional asupra păcii, unde a ţinut un discurs duminică, iar o audienţă la papa Francisc este prevăzută luni dimineaţă. Dar nu a putut ocoli contextul politic italian, odată cu venirea la putere a liderei post-fasciste în fruntea unei coaliţii dominate de extremă dreapta.

Relaţiile franco-italiene, excelente cât timp Mario Draghi a condus Peninsula Italiană, riscă să traverseze o zonă de turbulenţe cu eurosceptica şi suveranista Giorgia Meloni. Dar Emmanuel Macron a asigurat vineri că este „complet pregătit să lucreze cu ea”.

60m.ro – Știri de ultimă oră și ultimele știri online

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.