O ciorbă sleită vărsată în poala unui părerist

În ediția de vineri a emisiunii „Dincolo de propagandă”, difuzată la Radio Gold FM, a fost adusă în discuție posibila candidatură a lui Andrei Marga la prezidențiale. În context, fostul ministru de Externe și rector al Universității din Cluj era considerat „o figură politică puternică și dobândind tot mai multă apreciere din partea publicului în ultima perioadă”.
Unul dintre participanții la emisiune, Petru Romoșan, a contribuit la dezbaterea acestui subiect reîncălzind ciorba sleită încă de acum zece despre o așa-zisă colaborare a lui Andrei Marga cu fosta securitate.

Redăm afirmațiile lui Romoșan, așa cum au fost ele publicate în transcrierea pe site-ul „Solid News”, în seara de duminică:
„Petru Romoșan: Eu i-am tipărit 3 cărți lui Marga, deci îl cunosc bine. Îi respect capacitățile intelectuale; e un om cu studii serioase, un om care a muncit o viață și e de o hărnicie nebună, depășește pe oricine. Dar el are o problemă pe care nu știu cum o va rezolva și sunt obligat să o scot în evidență.
Marga a pierdut un proces în 2015 la Tribunalul din Satu Mare în legătură cu colaborarea lui cu Securitatea. Eu am scris un articol în 2014 în care îl apăram pe Marga și îi atacam pe alți ziariști de la Evenimentul Zilei care îi aduceau acuzații grave înainte de a primi o decizie de justiție definitivă. Fiind editorul lui, eram obligat să-l apăr. Decizia definitivă de justiție a venit și e neconvenabilă, atât pentru el, cât și pentru Delia Marga.
Atâta timp cât noi facem parte din UE și NATO trebuie să rămânem realiști… foștii membri ai Partidului Comunist, dânsul (Andrei Marga) a fost și membru al Partidului Comunist, și foștii colaboratori ai Securității nu prea pot juca un rol decisiv. Nu se poate merge înainte fără această clarificare”.

Clarificarea la care se referă Petru Romoșan a fost făcută demult, dar se vede treaba că acesta fie n-o cunoaște, fie a omis-o premeditat.
Pentru lămurirea preopinentului, dar mai ales a celor pe care-i dezinformează, prezentăm mai jos, pe scurt, adevărul despre subiectul în cauză.
Procesul la care se referă Romoșan nu s-a judecat la Satu Mare, ci la Judecătoria Baia Mare, unde a fost strămutat de la Cluj, și apoi la Tribunalul Maramureș.
Procesul n-a avut ca obiect biografia lui Andrei Marga, respectiv dacă acesta a colaborat sau nu cu fosta securitate. Dimpotrivă, procesul a fost inițiat de Andrei Marga, iar cel acționat în judecată era denigratorul său, S.C. Prin acest proces, profesorul Andrei Marga solicita instanței să dispună obligarea respectivului la plata sumei de 100.000 lei, ca daune pentru calomniile repetate pe care le proferase despre o presupusă colaborare a lui Marga cu Securitatea. „Prin afirmaţiile sale, aduse la cunoştinţa publicului, S.C. mi-a adus atingere dreptului la onoare, demnitate şi reputaţie, iar aceste afirmaţii reprezintă o veritabilă calomnie, întrucât dacă ar fi adevărate m-ar expune sancţiunii şi dispreţului public”, afirma Andrei Marga în motivarea acțiunii sale. Fără a comenta prea mult, profesorul Marga a pierdut acest proces, nu altul. De ce și cum l-a pierdut – este altă poveste.
În concluzie, Andrei Marga a pierdut un proces în care cerea daune morale.
Cu privire la problema de fond, a așa-zisei colaborări cu fosta securitate, trebuie spus că, de fiecare dată când Andrei Marga a fost numit într-o funcție publică – și au fost destule situații de acest fel – CNSAS a confirmat că acesta n-a colaborat cu Securitatea. Dacă n-ar fi fosta așa, mecanismele invizibile ale ORNISS nici nu l-ar fost lăsat să intre în sediile respectivelor instituții pe care le-a condus, darmite să mai fie și numit la șefia lor. Ultima decizie în acest sens a fost emisă de CNSAS sub nr. 2914 din 6 noiembrie 2012 și poată fi vizualizată aici http://www.cnsas.ro/adeverinte.html.
Decizia CNSAS a fost contestată în instanță, dar și aici Andrei Marga a avut câștig de cauză. Prin Decizia nr.2226/2013, Curtea de Apel București a statuat definitiv că NU a colaborat cu Securitatea.
Mai mult decât atât., din documentele descoperite în arhive de CNSAS, reiese că Andrei Marga a fost urmărit de Securitate în trei perioade: 1978-1979, 1984 și 1987-1989.
Odată cu instalarea deplină la butoane a noii securități, după anul 2010, denigrarea lui Andrei Marga a reprezentat exercițiul unei impecabile campanii de manipulare și dezinformare, dusă profesionist de publicații ale propagandei statului paralel. Există supoziția rezonabilă că, în acest caz, hoțul striga hoții, cel cuplat la Securitate ca instrument al acesteia fiind tocmai cel care-l reclama pe Andrei Marga.
Reîncălzirea acestei ciorbe sleite într-o perioadă în care profesorul Andrei Marga se profilează ca un candidat redutabil la președinție nu mai miră pe nimeni: statul paralel moare, dar nu se predă!

 

Andrei Marga,
2 octombrie 2015

Din motive ce se pot bănui, inși care trăiesc din calomnie activează tot felul de minciuni în ceea ce mă priveşte și  profită de site-uri pentru a le întreține. Nu-mi irosesc timpul luptând cu prostia și reaua credință. Precizez doar câteva lucruri ce pot fi verificate de oricine:
1. La solicitarea de a candida pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, am răspuns, cu câteva săptămâni în urmă, ca și în 2012, ca și în 2008, ca și în 2004, ca și înainte, că nu intră în preocupările mele. Și că voi susține un candidat pe care-l socotesc de bun augur. Atât și nimic mai mult. Restul sunt simple invenții.
2. Am avut propuneri de a pleca ambasador, rector sau de a ocupa alte funcții și în 2012 și  în 2005 și în 2014, dar am spus că nu sunt interesat. Dacă voiam să trăiesc în străinătate rămâneam acolo.
3. Nu am pierdut vreun proces cu un ins instrumentat, cunoscut de cei din jurul lui, care minte și bate câmpii. Nu am câştigat un proces pe care l-am intentat pentru calomnie.
La Baia Mare, nu a fost un proces pe biografia mea, ci un proces intentat de subsemnatul! Că în țara noastră există o anume interpretare a calomniei (care nu se regăseşte în nici o ţară comparabilă) nu este vina mea. Că delațiunea ține loc de argumente, iarăși nu este vina mea.
4. Nici o instanță nu a spus că eu am colaborat cu Securitatea, căci nu am colaborat. Se pot vedea actele emise în materie de către autorități și de justiție.
5. Insinuarea cu “Horia” s-a dovedit că este un fals grosier, inclusiv din motivul simplu că eu nu am călătorit vreodată în Bulgaria și Grecia, înainte de 1989, pentru a participa la congrese, precum acel Horia. Este o confuzie voită a unor defăimători cunoscuți de persoane cu relief.
6) Nu m-am ocupat să combat fabricaţiile şi aberaţiile create împotriva mea, după 2012, căci nu am timp de astfel de lucruri. Am aflat prin intermediul cetățenilor altor țări cum s-au produs acestea. Cine le analizează onest își dă seama ușor cât de false sunt şi ce confuzii vehiculează.
Pentru cel interesat de una dintre sursele fabricațiilor și confuziilor, pun la dispoziție explicitarea de acum câteva luni.
02.10.2015
Minciuna din spatele fabricațiilor

Se știe prea bine că am îndeplinit un rol public, fiind (în anii 1993-2004 și 2008-2012) Rectorul Universității Babeș-Bolyai și rectorul cu cel mai lung parcurs din istoria universitară transilvăneană. Într-un astfel de rol poți realiza destule, spre satisfacția multora (ceea ce am și făcut, cele patru mandate de rector, prin alegere de către corpul academic și confirmare de către ministrul de resort, fiind probă).
Dar, în mod evident, într-un astfel de rol nu poți aproba orice (ca, de pildă, avansarea fără merite sau desemnarea ca profesori a unor persoane care nu întrunesc calități) și nu toate aprobările depind de tine. Unii dintre cei care nu obțin satisfacție, caută în fel și chip să se răfuiască mințind pe față  și mobilizându-i pe cei care trăiesc din falsificarea faptelor.
Pe de altă parte, obligații de serviciu în București și în alte locuri m-au împiedicat să fiu la un proces pe care l-am intentat. Am fost reprezentat doar de avocat. Faptul a fost folosit de falsificatori pentru a cultiva zvonul că aș „desconsidera” justiția, cum spune unul dintre ei voios, într-un document.
În general nu am timp pentru procese, programul meu fiind foarte încărcat  cu profesia, cu numeroase expertize și colaborări ca autor, în țară și în străinătate. Nu m-au interesat vreodată falsificatorii și nici acum nu mă interesează. Regret că trebuie să-mi cheltuiesc timpul cu lămurirea unor aberații.
Confuzia valorilor este, însă, mare în jur, încât mulți oameni care au făcut ceva trebuie să facă față asaltului veleitarilor. Iar dacă ai jucat un rol public proeminent, inși care nu s-au  remarcat vreodată cred că se evidențiază calomniindu-te în voie.
*
Fiind după patru desemnări ca ministru în patru guverne (ministru al educației naționale și, apoi, ministru al afacerilor externe), se înțelege că devii obiect de interes mediatic, de care caută să profite impostori.
Premisa întregului caz al relației mele recente cu Costel Sârbu s-a creat odată cu schimbările politice din aprilie – iulie 2012.
Am fost adus de la Ierusalim – unde funcționam ca profesor cu contract la Universitate – în funcția de ministru al afacerilor externe al României, fiind membru al USL. Ca efect, s-a pus în mișcare o campanie de compromitere pe plan mediatic. Deoarece, după căutări de peste douăzeci de ani, nu se putea reproșa ceva, s-a inventat.
Un consilier de la Cotroceni și ziariști de casă au lansat zvonul că aș fi colaborat cu fosta Securitate, iar cineva s-a ocupat de confecționarea „probelor”. Costel Sârbu, care etala conexiunile sale cu foști ofițeri de securitate și căuta subiecte oportune (cum se vede din atacarea de către el a chimiștilor Silberg, Silaghi Dumitrescu, Agachi etc.) și  nemulțumit de pierderea concursului de profesor în Senatul Universității clujene în 2003, pe când eram Rector, a fost folosit.
Fapt este – iar acest fapt se poate observa pe înscrisuri – că acei ziariști îl citează pe Costel Sârbu, iar Costel Sârbu îi citează pe consilier și acei ziariști, cunoscuți pentru lupta lor cu orice mijloc contra guvernului de atunci. Este o „dovadă”, chipurile, făcută în cerc vicios. Doar că, după campania venită din partea acelor ziariști, Costel Sârbu a pretins retroactiv, mințind vădit, că ar fi avut discuții cu mine și că un colonel decedat i-ar fi relatat despre mine.
Am mai spus și altădată: nu am furnizat informări scrise sau nescrise fostei Securități. Nimeni nu mi-a cerut aceasta și nu am făcut-o. Că se prezintă ca „informări” tot felul de  fragmente ce mi se atribuie, ține de fabricații organizate.
Acțiunea mea ca autor și publicist a fost vastă, jurnalele și corespondența mea de asemenea, dar nu au conținut niciodată ceva de genul vreunei „informări” despre cineva, chiar dacă m-am referit, ca oricine, la oamenii cu care am intrat în contact.
Nu am nici o legătură de felul informării nici cu situația unei cercetătoare americane și nici cu alte situații de acest fel. Nici nu există vreo probă în acest sens, după cum nu există nici una privind pretinsa implicare a soției mele. Sunt simple fabricații și interpretări trase de păr menite să lovească în cooperările noastre internaționale, care nu au fost oarecare, desigur. In fapt, am fost sprijinit de unii dintre intelectualii de prim plan din Europa timpului, iar mulți mi-au fost oaspeți la Cluj-Napoca, după 1989. Am fost cel mai ales rector român în organisme internaționale și unul dintre cetățenii români cei mai distinși cu ordine de stat și titluri academice în afara țării. Iar dacă ajungi prin scrierile și intervențiile tale publice la notorietate, la noi există riscul ca unii – din ranchiună, răzbunare sau îndeplinind misiuni obscure – să te atace cu tot felul de minciuni.
Eu am fost acela care l-am acționat în judecată (acțiunea civilă nr.20852/211 din 10 septembrie 2012) pe Costel Sărbu pentru continua calomniere fără nici un temei, cum că aș fi fost în „serviciul unei puteri străine”, recrutat din liceu, și aș fi făcut „informări la fosta Securitate. ( Mai nou, Costel Sârbu  susține  – vezi mesajele sale – că „Marga Andrei avea instalată în locuință tehnică de ascultare”. Bănuiam, ca mulți alții, că sînt supravegheat de Securitate. Nu știu de unde cunoaște Costel Sârbu ce mi se monta în jurul locuinței! Dar dacă știe că așa stau lucrurile, atunci de ce mai era nevoie să fac, chipurile, informări, cum pretinde  Costel Sârbu?)
Costel Sârbu intoxică unii ziariști cu minciuni de felul „pierderii procesului” cu el. Nu am pierdut vreun proces cu el, iar procesul pe care i l-am intentat s-a referit la calomnie. Cum se poate vedea pe acte, procesul meu împotriva lui nu a fost pe biografia mea (care era clarificată prin sentința definitivă a Curții de Apel București), ci împotriva calomniilor lui. Faptul că acțiunea mea nu a fost acceptată ține de statutul ambiguu al calomniei în România, de parti pris-uri tăinuite (cum altfel cînd se recunoaște inculpatului dreptul de a confunda noțiunile sau se admite că o persoană publică poate fi atacată oricînd?) și de înclinația maculării demnitarilor, încît nu fac comentarii.
Am arătat că nu mi-e frică de justiție și că nu am nimic de ascuns. Faptul că justiția funcționează cum se vede este altă chestiune. Din păcate la noi se poate calomnia în voie, iar unii par să se teamă de cei care sînt agresivi în instanțe.
Despre ce este vorba în toată această discuție? Voi fi cât mai succint.
*
Nu este preocuparea mea să fac biografia lui Costel Sârbu, căci aceasta este bine cunoscută în mediul în care se mișcă. El caută însă să se lipească retroactiv de mine, încât sunt nevoit să precizez că nu am avut vreodată vreo discuție  cu Costel Sârbu în afara coridorului (poate o dată în viață, probabil un minut, ca rector fiind dator să discut cu un angajat), cu toate că el pretinde că aș fi stat la confesiuni cu el.
Costel Sârbu minte când pretinde că eu am discutat vreodată cu el despre colaborări cu Securitatea. Nu am discutat vreun subiect cu Costel Sârbu, căci nu am vrut. El spune, în mod retroactiv,  că l-aș fi „mituit” cu funcții după ce a pretins același lucru în privința profesorului său, Emil Cordoș, apoi în privința decanului următor (În treacăt fie spus, cum se poate verifica pe acte de arhivă, nu am numit pe nimeni în funcții importante fără hotărâri ale organismelor competente legal, iar Costel Sârbu nu a fost vreodată propunerea mea!). De altfel, se vede bine în cererea lui Costel Sârbu (nr.3532, din 14 aprilie 2007, în care spune că decanul său i-ar fi făcut „oferte”, nu eu!) că minte cu nonșalanță ulterior cînd pretinde că  eu aș fi  fost cel care i-a făcut „oferte”. În orice  caz, pare un refren acela  că mulți voiau să-l „mituiască” pe Costel Sârbu!
Se poate observa pe înscrisurile lui Costel Sârbu că el îi atacă pe cei care nu îl agrează cu același motiv – Securitatea, servicii secrete, servicii străine, fără să fi adus vreo dovadă. Opera sa pe acest plan este amplă. Iar cînd i se cer dovezi, el se refugiază în spatele articolelor polemice, pe care, de altfel, le alimentează!

O întrebare care s-a conturat este relația lui Costel Sîrbu cu apartenenții Securității. Ea pleacă de la cel puțin trei fapte:
a) Costel Sârbu spune că a fost în bune relații cu securiștii, care ar fi vrut să-l racoleze prin profesorul său Emil Cordoș (s-a păstrat documentul);
b) să fii  mutat multiplu „în interes de serviciu” înainte de 1989 ridică semne de întrebare;
c) martorul adus de Costel Sârbu, pe nume Victor Liteanu (vezi depoziția acestuia) spune că acel colonel de Securitate decedat, a cărui opinie este invocată, s-a ocupat de soarta lui Costel Sârbu și că a fost nemulțumit de pierderea concursului de profesor (concurs asupra căruia revin mai jos!) și de ceea ce, chipurile, a făcut sau nu a făcut rectorul Andrei Marga pentru protejatul său.
Adaug faptul că Andrei Marga, așa cum atestă dosarul CNSAS, a fost urmărit de Securitate, mai ales după 1976, când a încheiat un prim an de studii în Germania Federală și a rămas în anturajul profesional al „școlii de la Frankfurt” din zilele noastre .
Nu cumva se pot pune întrebări privind proveniența atacurilor lui Costel Sârbu la adresa multor oameni?
*
Am preluat Rectoratul Universității clujene în 3o martie 1993 și eram prevenit de colegii lui Costel Sârbu în ceea ce-l privește, de scandalul continuu din jurul lui. L-am evitat și ocolit de la început, sistematic. Menționez aici trei fapte care m-au prevenit:
a) Costel Sârbu îl ataca neâncetat pe fostul său profesor, Emil Cordoș, decanul Facultății de Chimie a Universității Babeș-Bolyai, pretinzând că acesta voise să-l racoleze pentru Securitate  și să-l „mituiască”;
b) Așa cum colegii săi de la Chimie au semnalat, Costel Sârbu a fost repartizat la combinatul de fibre sintetice Iași, a schimbat repartizarea sa inițială ca urmare a „schimbării unității de către organele de repartizare”, cum se spune în documente, a fost angajat prin „transfer” la Facultatea de Chimie în 1977, apoi „transferat în interes de serviciu” la Institutul de Chimie în 1980, apoi  „transferat în interes de serviciu” la Politehnică, în 1980,  și „transferat în interes de serviciu” la Universitatea Babeș-Bolyai în 1990. În mod normal, în universități se intră prin concurs!
c)  Costel Sârbu etala relațiile sale cu foști securiști, ceea ce era straniu după 1989. Demn de observat este faptul că, în Întâmpinarea pe care a înregistrat-o la instanța de la Cluj-Napoca, Costel Sârbu scrie sub semnătură: „În România de astăzi, care după 1989 a devenit un stat de sorginte securist-kaghebistă, tot răul vine de la serviciile secrete românești și străine !?”. De ce după 1989 statul român devine astfel?  Ce probe sînt pentru afirmație?
Aceste fapte – ca și toate cele pe care le evoc în continuare –  sunt bazate pe documente ce stau la dispoziție. Aceste trei fapte – la care se adăugau și altele – m-au făcut să nu am nici un contact cu Costel Sârbu, ba să-l și evit sistematic, cu premeditare. Nu eram singurul care o făceam și nu am vreun merit. Este doar un fapt acela că nu am avut în viața mea vreo discuție cu Costel Sârbu, cum pretinde acesta în mod mincinos.

Mai adaug faptul că Sârbu Costel – conform propriilor lui declarații –  trimitea memorii ministrului educației de atunci  (vezi adresa nt.13027/1997) reclamându-și colegii și, de la o vreme, reclamând Rectoratul că nu-i dă satisfacție lovind în colegii săi. Personal, ca decan (1990-1992), am colaborat normal cu profesorul și decanul său, profesorul Emil Cordoș, apoi, ca prorector (1992-1993), am colaborat cu decanul Sorin Mager, iar ca Rector (din primăvara lui 1993), cu decanul din urmă și cei care l-au succedat. Costel Sârbu, cum se observă din documente, îl acuza pe fiecare. Se observă că a cerut verificarea dosarului de securitate până la colegii săi cu funcții mai noi, Ioan Silberg și Luminița Silaghi Dumitrescu și alții – vezi scrisoarea sa din 6 septembrie 2004. El a cerut oficial, prin adresa 24200/27.7.2012, retragerea titlurilor universitare profesorilor Șerban Agachi, Maria Tomoaia Cotișel, Iona Bâtiu, Aurora Mocanu pentru motive aberante. Dacă reunim documentele, observăm o obsesie de a trimite în anchetare diferite persoane pe motive obscure.

Este adevărat că, în ianuarie 1997, un colaborator de-al meu, profesorul Șerban Agachi, devenit Cancelar General al Universității Babeș-Bolyai, care poate fi oricând ascultat, l-a recomandat pe Costel Sârbu pentru a se ocupa de învățământul la distanță din Universitate, la începuturile acestuia. Personal nu m-am opus, căci datoria unui Rector este să creeze și să dea șanse fiecărui angajat, indiferent de opinia sa personală despre acel angajat.
Nu am apucat să cooperez direct, în vreun fel (nici nu era, de altfel, obligația mea, și nici nu voiam!) cu Costel Sârbu acesta dorind obsedant ca Rectoratul să ia măsuri punitive față de fostul său profesor Emil Cordoș și apoi față de alții. Evident că nu am dat curs acestei dorinți și l-am evitat total, bănuind că nu face decât să caute ocazii de conflict. Costel Sârbu nu a făcut nimic în acea funcție, fiind lipsit de pricepere în materia învățământului la distanță și formării continue. El minte când spune, mai târziu, că a demisionat imediat, căci ar fi fost „mituit” să tacă. Nimeni nu l-a „mituit”, eu în nici un caz, căci nu am avut vreo discuție cu Costel Sârbu. Chiar pe cererea sa de demisie (înregistrată cu nr.3538/14 aprilie 1997, alăturată) se observă că a funcționat din 21 ianuarie 1997 și până în 14 aprilie 1997 și a demisionat nu imediat, ci după aproape trei luni de funcționare, în urma unei discuții cu decanul său.
Ca Rector, bănuind că el se află în căutarea unui nou scandal, am refuzat orice discuție. Demisia lui Costel Sârbu a survenit pentru că nu se pricepea. Costel Sârbu a mințit că a fost vorba de nemulțumirile lui privind discuțiile cu cineva. Motivele sale erau, evident, de cu totul altă natură.
Costel Sârbu a atacat în memorii Catedra de chimie analitică și Facultatea de Chimie și a cerut anchete ale Curții de Conturi (vezi cererea sa nr.711 din 4 august 1977). Această instituție a răspuns (cu adresa nr. 964 din 8 octombrie 1997) că nu este nimic în neregulă. Ulterior, facultatea l-a chemat pe Costel Sârbu în fața unei comisii de etică (cum atestă documentele).
La acestea, Costel Sârbu a adăugat un atac dus până astăzi împotriva fostului său coleg Șerban Agachi.  Pe acesta l-am propus, conform legislației, ca prorector. Costel Sârbu a început să-l atace acuzându-l că a falsificat procese verbale, apoi că a devenit profesor în mod ilegal (sînt și aici documente). I-a atacat apoi pe decanii succesivi ai facultății și pe alți chimiști, acuzându-i de orice, bineînțeles și de colaborare cu Securitatea.

Costel Sârbu  s-a asociat cu doi amici, un lector acum pensionat de la Facultatea de Chimie, care a pierdut trenul profesional,  și un matematician respins de Facultatea de Matematică la prelungirea de activitate. Ei umplu site-urile colportînd, până astăzi, adevărate inepții pentru orice om cu capul pe umeri. Unii dintre adresanții lor au și cerut să nu mai fie bombardați cu mesaje. Este edificator faptul că Rectorul Universității din anii 2004-2008, Nicolae Bocșan, a fost nevoit să atenționeze în scris (vezi scrisoarea nr.710 din 21 decembrie 2000)  asupra „atitudinilor care nu sunt compatibile cu comportamentul academic și civilizat, manifestate de conf. dr. Costel Sârbu”.
*
La un moment dat, Costel Sârbu s-a înscris la concursul pentru ocuparea postului de profesor universitar. Concursul a fost anunțat potrivit legii (în „Monitorul oficial” nr.154/2002), dar nu a fost finalizat din motivul că un membru specialist în comisia de concurs nu a prezentat referat despre candidat. Concursul a fost relansat („Monitorul oficial” nr. 562/2003) și a ajuns conform legii în fața hotărîrii Senatului.  Întrunit în cvorum legal, Senatul Universității Babeș Bolyai a votat, conform procedurii legale, după dezbaterea argumentelor pro și contra, în mod secret, în felul următor: 5(cinci) voturi pentru numirea lui Costel Sârbu ca profesor universitar și 55 (cincizecișicinci) de voturi împotriva numirii. În „Notificarea” nr.25095/2003, ce rezumă procesul verbal al reuniunii Senatului, și în procesul verbal, se relatează desfășurarea concursului.
Pierzând concursul, Costel Sârbu a trecut la atacarea pe scară mare a profesorilor care nu agreau profilul și comportamentul său – Ioan Silberg, Șerban Agachi și alții. Costel Sârbu l-a acționat în instanță pe Ioan Silberg, acuzându-l că a influențat Senatul. Se poate consulta dosarul procesului Costel Sârbu cu Ion Silberg, căci arată clar profilul celui în discuție (se poate vedea decizia penală nr.281/R/ 2004). Aici Costel Sârbu a recunoscut că l-a atacat pe profesorul Ion Silberg în memorii adresate autorității naționale a cercetării științifice, pretinzând că „acesta face parte dintr-o rețea de securiști”. Costel Sârbu a evocat, de asemenea, faptul că profesorul Ion Silberg s-a întrebat „ce fel de curs de chimometrie poate ține Costel Sârbu?”  și „care dintre ei este mai securist?”. Instanța, în orice caz, a reținut în motivarea sentinței că Sârbu Costel a adus „imense deservicii” facultății din care face parte „prin dezinformarea vehiculată prin presă și adesea printr-un comportament necivilizat, incompatibil cu calitatea de cadru didactic”.
În calitate de Rector al universității, am fost citat de instanța Cluj-Napoca ca martor și am evocat faptele petrecute în reuniunea Senatului pe bază de documente (se poate vedea sentința). Costel Sârbu a pierdut procesul, iar una dintre consecințe a fost aceea că am devenit ținta denigrărilor lui. Nici nu este de mirare că – așa cum s-a reținut de instanța de la Cluj în Decizia penală  nr.281/R2004 – Costel Sîrbu a trebuit să se plângă de faptul că profesorul Ion Silberg l-a numit „reclamagiu, bârfitor, mincinos și imoral”(p.3).

Traseul meu profesional și public a inclus trecerea de la Rectoratul Universității la Ministerul Educației Naționale, iar, în 2012, am preluat o profesură la Universitatea Ebraică din Ierusalim, urmând să continui, pe baza unui contract pe care îl semnasem deja, ca profesor la Universitatea din Toronto. Desigur că m-am implicat în viața politică a țării, ceea ce a atras asupra mea atenția specială a unor forțe obscure ce recurg la orice mijloc pentru lovirea adversarilor.
Am fost invitat oficial să revin de la Ierusalim, unde eram profesor, pentru a face parte din Guvernul țării. Cum se știe, mai ales după numirea ca Ministru al Afacerilor Externe, la începutul lunii mai 2012, a început o acțiune de defăimare cu orice preț, din motive politice a multora din echipa guvernamentală. Suspendarea președintelui de atunci al țării i-a întărâtat pe adepți ai săi să se lanseze în afirmații fără nici o probă, dar vehemente și simplu calomnioase, după regula „murdărește, că tot rămîne ceva!”.  În acest context, a fost activat Costel Sârbu, care recurge, cum era de așteptat, la orice minciună pentru defăimare.
Am precizat că nu am dat informări Securității și nimeni nu mi-a cerut să o fac. Niciodată. De altfel, CNSAS a și confirmat, de multe ori, ultima dată prin decizia nr.2014 din 6 noiembrie 2012, că nu am fost colaborator al Securității. Cineva, din interese ce se cunosc, a plasat în rezoluția CNSAS insinuări fabricate că aș fi dat informări. Nu s-a făcut niciodată vreo expertizare a acelor pretinse „fapte”. Începe, de altfel, să se vadă că sînt confundat voit cu cineva care călătorea, înainte de 1989, în țări pe care nu le-am vizitat nicicînd înainte. Nu am fost chemat niciodată la CNSAS pentru a lămuri lucrurile. S-au dat publicității, de către persoane interesate, comunicate prin surprindere, totdeauna când nu eram în țară. Astfel de falsuri au fost apoi rostogolite de tot felul de inși preocupați de falsificare!
Toate instituțiile cu care eram în contact ca demnitar al statului român mi-au confirmat, de altfel, că dosarul meu este curat, dar că se încearcă macularea lui. În fapt, am aflat din Germania cum s-a petrecut afacerea falsificării, pe care nu o redau în acest moment,  din motive de înțeles.

Rezoluțiile  CNSAS, adoptate cu unanimitatea voturilor, de un for compus multipartinic, sunt concludente.
De pildă, în 10 mai 2007, prin decizia nr.1516, CNSAS a stabilit că nu am colaborat cu fosta Securitate și că SRI, SIE și SIE confirmă noncolaborarea.
Cel mai recent, CNSAS, prin decizia nr.2014 din 6 noiembrie 2012  confirmă încă o dată că nu am fost colaborator al Securității.
Cei care l-au activat pe Costel Sârbu au acționat în judecată decizia CNSAS, spre a putea smulge tot felul de date disparate din dosarul întocmit de Securitate (care atestă, de altfel, mai curând, că eram de fapt urmărit!).
Curtea de Apel București a respins acțiunea acestora (Sentința nr.2226/2013) și a reconfirmat, cu puterea faptului judecat, că nu am colaborat cu Securitatea.
Costel Sârbu aduce ca „probe”  pentru minciunile lui „mărturia” unor oameni decedați. Este vorba de un colonel de securitate, din câte ne spune Costel Sârbu, care, politic vorbind, nu putea să aplaude schimbările de după 1989 și ceea ce eu făceam în fruntea unei instituții. Acest ofițer de securitate era, evident nemulțumit că apropiatul său, Costel Sârbu, nu a avansat la funcția de profesor universitar, fapt petrecut în timpul rectoratului meu. Este vorba apoi de „mărturia” unui lector pensionat, care nu a avansat la timp în ierarhia universitară din motivul simplu că nu avea realizări.

Pledoaria mea este ca întreaga discuție și evaluare să fie adusă pe baza faptelor. Cel pe care l-am acționat în judecată, Costel Sârbu afirmă vrute și nevrute, fără nici o grijă pentru adevăr. Sunt nevoit să precizez din nou că am fost examinat sub aspectul raporturilor cu Securitatea de nenumărate ori.
Am făcut parte din patru guverne (Ciorbea, Vasile, Isărescu, Ponta 1) și am fost examinat de fiecare dată. Am fost vreme de cincisprezece ani Rectorul Universității clujene și timp de patru ani (2004-2008) Președintele Consiliului ei academic și am fost examinat înaintea fiecărui mandat și de fiecare dată când cineva a cerut.
Cel puțin două decenii am fost în vizorul prietenilor și neprietenilor. Am fost verificat în vederea accesului la reuniuni politico-militare (precum Summitul NATO de la Chicago din 2012 și altele), iar ca ministru de externe (guvernul Ponta 1) am avut certificatul ORNISS și regimul de acces aferent la documente și decizii (chiar dacă s-a indus până și minciuna că nu aș fi avut acestea – ceea ce vine automat cu calitatea de ministru !).

Nimeni nu mi-a reproșat vreodată ceva, chiar dacă unii nu erau neapărat de părerea mea în chestiunile în care eram îndrituit să decid. Am fost cel mai ales rector român în organisme internaționale de decizie (între altele, am ajuns în finala concursului pentru funcția de Rector al Universității Națiunilor Unite de la Tokyo, având de partea mea și recomandarea pozitivă din partea șefului statului român). Am fost unul dintre cei mai decorați români înăuntrul și în afara țării ( între altele cu „Marea Cruce de Merit a Germaniei”, Premiul Internațional „Herder”, ordine de stat ale Franței, Italiei, Portugaliei etc.). Scrierile mele au fost publicate în țară, dar și în SUA, Germania, Franța, Israel, Italia, Slovenia, Polonia, Bulgaria, Ungaria și altele.

Ca orice deținător de funcții importante, am avut rivali care nu au făcut economie de mijloace de atac și detractori care nu s-au dat în lături de la nici o murdărie. Nici chiar aceștia nu au găsit ceva compromițător. Dar dacă nu s-a găsit, atunci trebuia inventat ceva, iar Costel Sârbu este unul dintre cei folosiți pentru astfel de munci.
Mai nou – cum se vede în mesajul său din 14 ianuarie 2014 – Costel Sârbu bate câmpii cu minciuni  care se infirmă ușor:
a) că în anii 1970-80 aș fi vizitat Portugalia. Din păcate, nu am vizitat această țară decît în 1999, ca ministru al educației naționale, pentru a organiza  reuniunea ministrilor europeni ei educației, care a avut loc la București, în iunie 2000, sub președinția Portugaliei;
b) că aș fi avut „cont în valută în bănci din străinătate” în 1970-80. Din păcate, nu am avut. Prima oară cînd am depus bani în bancă în afara țării a fost în 2004, ca profesor la Universitatea „Ludwig Maximillians” din München, căci acolo salariile se plăteau prin intermediul viramentului în contul personal, deschis într-o bancă germană;
c) că aș fi „efectuat numeroase vizite în foarte multe țări, inclusiv URSS”. Din păcate, nu am efectuat  vizite numeroase. În fapt, am fost în SUA în delegația oficială a tinerilor din România (1975), după vizita la București a președintelui Gerald Ford, la invitația președinției americane. Apoi am fost în Germania federală pentru a-mi pregăti doctoratul, în urma unui concurs decis de autoritățile germane. Am fost în excursie pe Marea Neagră cu OJT – Sibiu , prin 1979,  iar prima vizită în Rusia am făcut-o în 1999, ca ministru al educației naționale, însoțindu-l pe primul ministru de atunci.
Simple aberații!!!
*
După ce a căutat să umple atmosfera cu susțineri aberante, Costel Sîrbu se apără – cum se vede în documentele sale recente prezentate tribunalului, cu susțineri precum:
el nu ar fi spus ceea ce a spus, ci ziarele (dacă se urmăresc cronologic acțiunile lui se poate vedea că lucrurile stau invers);
interviurile sale – pretinde Costel Sîrbu – ar fi fost transcrise cu modificări de către ziarist (ceea ce nu a spus după publicare!);
el nu ar mai acuza colaborarea cu Securitatea, ci ar invoca acele fragmente apocrife ce mi se atribuie și citează opinia unui decedat;
Costel Sîrbu se ascunde în spatele unei teorii neprobate, conform căreia statul român de după 1989, deci cel actual, ar fi – cum spune el însuși, sub semnătură – „stat securisto-kagebist”, fără să spună de ce tocmai actualului stat i se întîmplă asemenea lucruri.
Simple aberații care vor să fie luate ca virtuți!

Având răspunderi publice, am răspuns rar atacurilor și denigrărilor.
Nu-mi face nici o plăcere și știu că îmi pierd timpul cînd am lucruri mult mai importante de făcut, pentru mine și comunitate.
Cînd am răspuns, am făcut-o în texte în care am invocat probe verificabile, publicate înăuntrul unor volume (Andrei Marga, Sincronizarea culturii române. Un proiect, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2013, 268 pagini, pp.115-120; Romeo Couți, România într-o lume în schimbare. Interviuri cu Andrei Marga, Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013, 242 pagini).
Stau, în orice caz, cu conștiința curată în fața oricărei examinări ce ia în seamă faptele și face distincție între fapte și măsluiri.
3. Nu am pierdut vreun proces cu un ins instrumentat, cunoscut de cei din jurul lui, care minte și bate câmpii. Nu am câştigat un proces pe care l-am intentat pentru calomnie. La Baia Mare, nu a fost un proces pe biografia mea, ci un proces intentat de subsemnatul!
Că în țara noastră există o anume interpretare a calomniei (care nu se regăseşte în nici o ţară comparabilă) nu este vina mea. Că delațiunea ține loc de argumente, iarăși nu este vina mea.

1. Nici o instanță nu a spus că eu am colaborat cu Securitatea, căci nu am colaborat. Se pot vedea actele emise în materie de către autorități și de justiție.

OCTAVIAN STIREANU http//cotidianul.ro/