Biden şi Zelenski vor avea întrevederi la summitul G7

20 mai

Biden şi Zelenski vor avea întrevederi la summitul G7

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, va avea întrevederi cu omologul său american, Joe Biden, la summitul G7 de la Hiroshima, Japonia, a declarat şeful său de cabinet, Andrii Iermak, citat de AFP.

Cei doi lideri urmează să discute în special despre coaliţia internaţională vizând să antreneze piloţi ucraineni pe avioane de luptă, inclusiv F-16, la care Joe Biden şi-a anunţat vineri sprijinul, ceea ce „va permite Ucrainei să aibă foarte curând tot ce trebuie ca să-şi apere cerul”, a spus şeful de cabinet.

El a confirmat că preşedintele ucrainean, care s-a adresat vineri summitului Ligii Arabe în Arabia Saudită, va călători în Japonia pentru G7.

Reuniunea internaţională are loc în timp ce trupele ucrainene pregătesc o contraofensivă.

Joe Biden, care participă la summitul G7 din Japonia, i-a asigurat pe interlocutorii săi că susţine „o iniţiativă comună vizând antrenarea de piloţi ucraineni pe avioane de luptă de generaţia a patra, inclusiv F-16”, potrivit unui înalt responsabil al Casei Albe.

Această decizie a fost apreciată drept „istorică” de preşedintele Zelenski care a spus că aşteaptă cu nerăbdare „să discute despre aplicarea practică” a planului, la Hiroshima.

Joe Biden, care orchestrează răspunsul occidental în faţa Rusiei, se confruntă cu o presiune tot mai mare pentru a permite trimiterea aeronavelor americane produse de Lockheed Martin în Ucraina, nu prin intermediul Statelor Unite, ci de către alte ţări care deţin asemenea avioane.

Cotidianul RO

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.