Giorgia Meloni dă cu feministele de pământ! Cum a cerut să i se spună

30 oct.

Giorgia Meloni dă cu feministele de pământ! Cum a cerut să i se spună

Giorgia Meloni, cea care a devenit prima femeie prim-ministru din istoria Italiei, nu are timp de fiţele feministelor. Subliminal, le-a pus imediat la punct pe cele care pretind că apără drepturile femeilor.

I-a anunţat, astfel, pe italieni că este conducătoarea tuturor.

Meloni vrea să i se spună „domnul”

Giorgia Meloni vrea să fie numită în documente oficiale „domnul” și nu „doamna”, se arată într-o circulară guvernamentală. Ea va folosi forma masculină a titlului său oficial: „președinte al consiliului de miniștri”.

În italiană, numele pot lua o formă masculină sau feminină, iar titlul lui Meloni a fost precedat de articolul masculin „il”, nu de femininul „la”. Meloni a trecut la nivelul următor, declarând că titlul ei oficial ar trebui să includă și „Signor” – în traducere, „Domnul”.

Preşedintele Sergio Mattarella va trebui să se adapteze

Până acum, preşedintele Sergio Mattarella a folosit forma feminină „la” pentru a se referi la Giorgia Meloni când a anunțat că a depus jurământul. Dacă, la prima vedere, ascensiunea lui Meloni la putere a spulberat o barieră pentru femeile din politica din Italia, ea nu este cunoscută ca feministă.

Actualul prim-ministru al Italiei consideră că femeile n-ar trebui să primească favoruri doar pentru că sunt femei, ci ar trebui să se impună prin merit.

National

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.