Tag Archives: POLITUICA

PRESEDINTA ICCJ,FOST PROCUROR ,LIVIA STANCIU ,CEA CU „NASHU IN SUFLET”,IL ACUZA PE PREMIERUL VICTOR PONTA!

16 ian.

 

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a declarat, joi, la intrarea în sediul CSM, că atacurile oamenilor politici la adresa sistemului judiciar au devenit din ce în ce mai dese, cu deosebire la adresa Înaltei Curţi şi a judecătorilor care instrumentează dosare penale ce îi vizează pe politicieni.

„Este extrem de grav că oameni politici care deţin importante funcţii în stat – şi cu atât mai grav este pentru aceştia – fac afirmaţii de-a dreptul incredibile pentru noi, care nu urmăresc decât, în primul rând, decredibilitarea sistemului judiciar”, a spus Stanciu.

Livia Stanciu a mai spus că este extrem de grav şi că premierul Victor Ponta a afirmat că celeritatea soluţionării cauzelor diferă în raport de culoarea politică a inculpaţilor.

„Faptul că premierul României – şi îmi pare rău că trebuie să spun acest lucru, pentru că nu m-am aşteptat -, sigur, poate în calitatea domniei sale de preşedinte al PSD ar fi putut să facă diverse afirmaţii, dar ca premier al României, să induci ideea că, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, celeritatea soluţionării cauzelor diferă în raport de culoarea politică a inculpaţilor, este extrem de grav”, a adăugat Livia Stanciu.

Livia Stanciu a precizat că l-a auzit pe premier spunând şi inducând „o idee gravă”, aceea că la ICCJ aceiaşi judecători pronunţă într-o fază procesuală, în unanimitate, o soluţie de achitare, după care, aceiaşi judecători ai Secţiei penale, tot în unanimitate, pronunţă o soluţie de condamnare.

„Este extrem de gravă o astfel de afirmaţie. De ce spun aceasta? Pentru că de esenţa actului de justiţie, a activităţii de judecată este şi exercitarea căilor de atac prevăzute de lege şi pronunţarea, după ce acel complet examinează motivele de recurs invocate de către părţi, a unei soluţii într-un sens sau altul”, a mai spus preşedintele ICCJ.

Livia Stanciu a adăugat că judecătorii de la ICCJ sunt total nemulţumiţi de aceste reacţii ale premierului.

„Dumneavoastră cred că aţi sesizat că noi am manifestat întotdeauna decenţă, nu am ieşit după fiecare atac exercitat de către politcieni. Am crezut că, totuşi, se vor restrânge aceste atacuri la adresa justiţiei, dar constat că, în ultima perioadă că, în mod nejustificat, ele se amplifică”, a mai declarat Stanciu.

Premierul Victor Ponta a apreciat după condamnarea lui Adrian Năstase că este „o chestie ciudată” atunci când aceiaşi judecători de la Curtea Supremă achită în unanimitate şi, ulterior, condamnă tot în unanimitate.

Năstase a fost achitat în primă instanţă de Înalta Curte pentru acuzaţia de luare de mită în dosarul Zambaccian, iar la recurs a primit 4 ani de închisoare cu executare, tot la Înalta Curte.

RUSINE!,IN TIMP CE MAFIA PORTOCALIE A REGIMULUI BASESCU A JEFUIT SI CONTINUA SA JEFUIASCA ROMANIA,TREI ELEVE DE LA SCOALA POSTLICEALA „CHRISTIANA”BACAU AU FOST ARESTATE,PENTRU CA AU ADUNAT BANI PENTRU PROTOCOL”?!,ZELUL AUTORITATILOR REPRESIVE ALE STATULUI POLITIENESC BASESCIAN,DAU ROADE ,AVAND COMPLICITATEA USL!,DAR INTERESANT ESTE FAPTUL CA PERMIT UNUI PARTID EXTREMIST DIN UNGARIA -JOBBIK SA AMENINTE ROMANIA CU UN CONFLICT!,CAZANCIOC DEMISIA!

11 aug.

CE FAC PARINTII FETELOR,DAR CORPUL DIDACTIC?!,NIMIC!
DACA ACEST ABUZ AL PROCURORILOR S-AR FI INTIMPLAT IN GRECIA,GERMANIA,FRANTA,SPANIA,ITALIA,PARINTII AR FI IESIT CU SUTELE DE MII PE STRAZI,IAR MINISTRUL JUSTITIEI AR FI FOST DEMIS.
DAR TRIST SI ADEVARAT,ROMANII ISI MERITA SOARTA DE AL AVEA IN FRUNTE „PE CONDUCATORUL LOR IUBIT”TRAIAN BASESCU!

Bacău: Trei eleve de la o şcoală postliceală, ARESTATE după ce au strâns bani pentru comisia de examen. Ministerul Educaţiei Naţionale va face o anchetă.

trei-eleve-arestate-pentru-spaga-la-examen-primele-imagini-cu-tinerele-trimise-in-arest-220941

Ministerul Educaţiei Naţionale va face o anchetă la Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana” Bacău, după ce trei eleve au fost arestate, fiind acuzate de trafic de influenţă, în legătură cu strângerea unor bani pentru „protocolul” comisiei de examen.
Cele trei eleve ar fi strâns câte 200 de lei de la colegi, însă banii astfel adunaţi nu au ajuns la profesorii din comisia examenului de absolvire care începe luni.

Potrivit presei locale, elevele au urmat cursurile necesare pentru a deveni asistent medical generalist.

La propunerea procurorilor, Judecătoria Bacău a admis, sâmbătă, propunerea de arestare preventivă a elevelor, sub acuzaţia de trafic de influenţă.

Avocatul celor trei a declarat că strângerea de bani pentru „protocolul” comisiei este o tradiţie la şcoala respectivă.

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat, într-un comunicat de presă, că în paralel cu instituţiile care fac cercetări în acest caz, va derula propria anchetă, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, şi va dispune măsurile care se impun.

„Ministerul Educaţiei Naţionale condamnă cu fermitate situaţia apărută la Şcoala Postliceală Sanitară «Christiana» Bacău şi respinge astfel de practici care exced regulamentele şcolare şi care nu au ce căuta în sistemul românesc de educaţie. (…) Reiterăm faptul că Ministerul Educaţiei Naţionale manifestă toleranţă zero faţă de orice act de corupţie şi va utiliza toate instrumentele legale pe care le are la dispoziţie pentru a asigura legalitatea şi corectitudinea organizării şi desfăşurării examenelor naţionale”, s-a mai arătat în comunicat.