Tag Archives: CSM OBIEDENTA FATA DE CANCELARUL PENAL TRAIAN BASESCU:PRECUM CORBII ATACA PRESA

CSM OBIEDENT FATA DE CANCELARUL PENAL TRAIAN BASESCU:PRECUM CORBII ATACA PRESA!

12 oct.

După ploaia de turnătorii din Parchet,
CSM trece la indicaţii preţioase către presă.

CSM trece la indicaţii preţioase către presă

Consiliul Superior al Magistraturii a terminat, marţi, reforma în Justiţie, eradicând corupţia şi rezolvând controversa promovărilor în rândul procurorilor şi al judecătorilor ori pe cea a turnătoriilor. Şi s-a apucat imediat de lecţii pentru mass-media: să nu mai afirme că publică subiecte „pe surse” subiecte ce ţin de domeniul Justiţiei. Noul CSM are, astfel, aceleaşi obsesii ca preşedintele României, Traian Băsescu, şi ca ducătorul său de vorbe.

Redăm textul comunicatului CSM în care şefii magistraţilor confundă … sursele:

“Luând act de informaţiile vehiculate de o parte a mass-mediei în perioada 6 – 8 octombrie 2011, având ca origine “surse judiciare”, cu privire la potenţiale cercetări efectuate de către instituţii ale statului asupra a douăzeci de judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii atrage atenţia mass-mediei româneşti asupra pericolului transmiterii către opinia publică a unor astfel de informaţii “pe surse”, care induc, pe nedrept, ideea unei vinovăţii colective la nivelul ÎCCJ, imprecisă ca fapte imputabile.

În aceeaşi logică, ar fi putut apărea zvonuri în ceea ce priveşte toţi judecătorii de la această instanţă.

Consecinţa firească a acestor alegaţii constă într-o presiune de neacceptat, generalizată, asupra fiecărui judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, indiferent de conduita morală şi profesională a acestuia, precum şi o neîncredere a cetăţeanului în activitatea judiciară, ca întreg, a Înaltei Curţi.

Ca urmare, Plenul CSM solicită instituţiilor de presă româneşti să se abţină în a transmite informaţii nevalidate de către instituţiile statului ori să dea detalii publice, pentru a se putea configura atât faptele cât şi persoanele acuzate, individual determinate.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se adresează, de asemenea, şi judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să nu abdice – sub presiunea acestor învinuiri de corupţie colectivă – de la aplicarea corectă a legii, deoarece răspunderea este individuală şi, ca urmare, fiecare trebuie să răspundă individual, exclusiv, pentru faptele sale.”

Scurte observaţii şi puneri în temă:

Trecând peste gramatica şchioapă, conducătorii supremi ai magistraţilor români au prins a se răfui cu jurnaliştii, când ţinta lor ar trebui să fie păpuşile din mâna lui Traian Băsescu, cele care răspund întocmai şi la timp la numele de Daniel Morar şi Laura Kovesi.

„Mass-mediei”, aşa cum … diafan se exprimă CSM, nu are cum să publice „pe surse” ştiri despre diverse acte ale procurilor dacă aceştia nu le furnizează date din dosarele pe care le instrumentează, precum sunt inclusiv cele ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Că place sau nu, CSM a avut proba indubitabilă pe masă că sursele există şi răspund „prezent” la numele de Kovesi atunci când îi trimit mail-uri cu rechizitorii ale procurorilor din subordine senior-editorului Mircea Marian de la gazeta prezidenţială Evenimentul Zilei.

CSM atrebuie să ştie că deşi părea imposibil, informaţiile „pe surse” apărute în media au fost validate ulterior cu asupră de măsură “de către instituţiile statului”.

Dacă CSM nu s-a prins încă, trebuie să ştie că nu “mass-mediei” are o problemă cu judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din pricină că nu execută voinţele celui mai sinistru personaj al politicii post-decembriste. La fel cum nu jurnaliştii pot avea o problemă cu Înalta Curte, din pricină că le respinge rechizitoriile ca fiind prost-întocmite sau că nu dau pedepsele pe care le-ar vrea.

Desigur, CSM ar trebui să îşi amintească faptul că nu jurnaliştii care dau “pe surse” ar fi vrut să intre ca judecători la Înalta Curte. Dar care nu au mai ajuns după ce au întocmit rechizitorii staliniste. Unele prin care oamenii au fost aruncaţi în beciul de anchetă pentru fapte imaginare. Dovedit ca atar ulterior prin decizii ale CEDO. Care a pus la plată statul român pentru abuzul comis de domnul care a trimis omul în arest.

Aproape la fel ca CSM, doar Băsescu a mai fost deranjat de sintagma „pe surse”. Preşedintele României denunţa cu mânie un „un singur ziarist” care tot timpul spunea „surse de la Cotroceni”.

Şi umbra care-i duce vorbele avea o problemă de aceeaşi gravitate, războindu-se cu ceea ce avea iluzia că era “incorectitudinea atribuirii de informaţii inexistente unor „surse din Administraţia Prezidenţială” sau „Palatul Cotroceni” ”.

Dacă la toate acestea mai adăugăm şi trăsnaia lui Pedoiu cum că judecătorii se fac vinovaţi de violeneţe de genul celei de la Giurgiu, imagine este clară. „Aceste bande numite generic interlopi şi proliferarea actelor lor reprezintă consecinţa directă a clemenţei judecătorilor”, a spus ministrul Justiţiei care îşi datorează portofoliul exclusiv lui Traian Băsescu.