Rafila: Țările care au vaccinat peste 70% din populație, ar putea solicita măsuri suplimentare pentru cele cu o rată mică de vaccinare !

7 iun.

Țările care au vaccinat peste 70% din populație, ar putea solicita măsuri suplimentare pentru țările care au vaccinat peste 70% din populație, ar putea solicita măsuri suplimentare pentru a nu răspândi virusul, susține Alexandru Rafila.

Deputatul PSD a subliniat însă că pentru a încuraja vaccinarea trebuie schimbată abordarea curentă care promovează ideea de avantaje oferite celor care au ales să-și administreze serul anti-Covid19.

„Din punct de vedere al OMS vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie. Aceste idei au ca efect pe termen mediu un eșec al campaniilor de vacinare. Nu e vorba de discriminare, ci de uniformizare. Acum dacă vrei să mergi în Belgia, de exemplu europarlamentarii, ei trebuie să meargă la Parlamentul European cu test, chiar dacă au fost vaccinați.

În momentul în care o să apară certificat nu mai trebuie să se testeze. Greșeala e când încerci să introduci ideea că vaccinarea îți oferă niște avantaje. Dacă tratezi în mod egal persoanele nu mai apare această poveste.

Eu cred că în această vară situația o să intre pe un făgaș normal, cu o precizare: în momenul în care o să fie țări cu 60-70% din populație vaccinată și alta cu 30-40% poate reapărea o problemă care să genereze măsuri sau restricții suplimentare. Nu pentru cei vaccinați, ci pentru cei care sunt succeptibili să se îmbolnăvească”, a spus Alexandru Rafila, la postul Dig24.

60m.ro – Știri de ultimă oră și ultimele știri online

Un răspuns to “Rafila: Țările care au vaccinat peste 70% din populație, ar putea solicita măsuri suplimentare pentru cele cu o rată mică de vaccinare !”

  1. mucenicul 7 iunie 2021 la 10:41 am #

    A republicat asta pe Mucenicul's Blog.

    Apreciază

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.