Ambasador Jiang Yu: Poporul chinez nu va uita niciodată că România a jucat un rol istoric în restaurarea rolului Chinei în cadrul ONU!

30 sept.

https://i0.wp.com/dantomozei.ro/wp-content/uploads/2021/09/Conferinta-50-de-ani-China-in-ONU.jpg

China și poporul chinez nu vor uita niciodată că România a jucat un rol istoric în restaurarea rolului Chinei în cadrul ONU, a declarat astăzi Ambasadorul R.P. Chineze la București, E.S. Jiang Yu, în cadrul webinarului cu tema „50 de ani de la restabilirea drepturilor R.P. Chineză la ONU”, eveniment organizat de Fundația EURISC și think-tank-ul Middle East Political and Economic Institute (MEPEI) din România.

Evenimentul coordonat de Dr. Liviu Murșan (EURISC) și Flavius Caba-Maria (MEPEI) și-a propus să rememoreze contribuția diplomației românești la realizarea evenimentului din 25 Octombrie 1971, să evidențieze importanța relației România-China în context bilateral, internațional, dar și provocările internaționale actuale, au participat și au transmis mesaje o serie de diplomați români și chinezi, între care Ambasador Nicolae Ecobescu, Ambasador Viorel Isticioaia-Budura, Prof. Teodor Melescanu, Prof. Adrian Severin, Dr. Andrei Dîrlău.

În mesajul său, Ambasadorul Chinei la București a arătat că structura internațională actuală cunoaște o schimbare profundă, Organizația Națiunilor Unite (ONU) trebuind să ridice cu adevărat drapelul multilateralismului, pentru securitatea universală, pentru o decizie comună privind viitorul lumii, pentru o ordine internațională stabilă.

China își propune să promoveze o comunitate umană cu destin comun, cu o dezvoltare reciproc avantajoasă, care să corespundă interesului fundamental al țărilor, a arătat E.S. Jiang Yu.

În ceea ce privește evoluția relațiilor cu România, ambasadorul Chinei a transmis un mesaj pe cât de plastic, pe atât de profund: “Să lăsăm lumina înțelepciunii istorice să lumineze relația actuală, să prețuim prietenia tradițională și parteneriatul amplu de prietenie bilaterală”.

La rândul său, Ambasadorul Viorel Isticioaia-Budura a declarat că circumstațele globale actuale sunt favorabile multilateralismului, de creștere a rolulului ONU și al Chinei, după o perioadă în care societatea internațională și organizațiile internaționale au fost marcate de fragmentare și atomizare în soluționarea problemelor cu care se confruntă lumea. Lumea are nevoie de revigorarea virtuților diplomației și fragmentării deciziilor, existând o sumă de elemente care confirmă accentuarea rolului Chinei în cadrul ONU.

E.S. Isticioaia-Budura a subliniat că eforturile Chinei în menținerea păcii în lume și-au dovedit influența, credibilitatea și pregătirea.

Întotdeauna, cu lejeritate, s-a afirmat că China nu are experiență de război! Prefer să cred că China are experiență în menținerea păcii, în susțienrea unor națiuni care au traversat perioade de criză. SUA tind să subevalueze ONU și multilateralismul, în timp ce UE supralicitează ONU. China vrea să schimbe ONU. Știm că ONU este o platformă unde China dorește să își deruleze transparent proiectele”, a susținut Ambasadorul Isticioaia-Budura.

În mesajul transmis evenimentului, Ambasadorul Nicolae Ecobescu a arătat că cei 50 de ani de la restabilirea drepturilor legitime ale Republicii Populare Chineze în cadrul ONU, marcheză un moment și un act de realism, luciditate și responsabilitate, în care a fost impus adevărul.

În 1971, declaram că fără China la ONU, în intreaga viață internațională, nu pot fi găsite soluții viabile pentru problemele comunității internaționale. Declarația rămâne valabilă astăzi și în viitor”, a transmis Ambasadorul Ecobescu.

Prof. Adrian Severin, fost ministru român de Externe, a subliniat că restabilirea drepturilor legitime Chinei în cadrul ONU a fost un moment important în istoria contemporană, cu semnificații profunde în relația China-România și cu multiple învățăminte pentru politica României de astăzi.

În condițiile în care a avut un rol important în procesul care a condus la evenimentul din 1971, obligă România să arate o viziune cu aceleași valoare, consecințe, câtă vreme trăim vremuri în care realitățile sunt negate.

China este o realitate. Fără China nu se poate asigura ordinea, pacea și prosperitatea lumii, acea solidaritate internațională de care avem nevoie pentru a asigura pacea, securitatea și prosperitatea. De aceea, trebuie să pornim de la realități, nu de la ficțiuni, trebuie să ne bazăm pe realități”, a transmis Adrian Severin.

Acesta a evidențiat că, în 1971, România urmărea nu doar un echilibru internațional, ci și în cadrul blocului comunist, pentru că URSS nu a privit cu ochi buni restabilirea drepturilor legitime ale Chinei în cadrul ONU.

Dacă acum 50 de ani România a pus o piatră de temelie strategică la baza recunoașterilor depline ale Chinei în cadrul ONU, această valoare strategică trebuie apărată, pentru că și-a dovedit valabilitatea și autenticitatea.
Cine confundă China de azi cu China de altă dată, cade pradă jocului prejudecăților. China are nu este doar o singură entitate politică, ci și o singură istorie, este o continuitate istorică și trebuie să vedem că politica noastră trebuie să fie realistă, înțeleaptă, încât să ajute o ordine mondială dominată de pace, ordine”, a subliniat Prof. Severin.

La rândul său, fostul ministrul de Externe, Prof. Teodor Meleșcanu a rememorat momentul octombrie 1971, perioadă în care deja începuse activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la București, când România a susținut cu fermitate restabilirea drepturilor legitime ale Chinei în cadrul ONU.

Domnia sa a subliniat unul dintre momentele la care a fost martor, când fostul ministru, Corneliu Mănescu, a atacat cu fermitate nespecifică diplomaților, o problemă de realitate. În timpul unei discuții acute cu austriacul Kurt Waldheim – care în 1971 a fost ales Secretar General ONU – Mănescu a declarat că R.P. Chineză trebuie să fie stat membru al organizației și al Consiliului de Securitate.

Un el eveniment rememorat de Teodor Meleșcanu a fost acela potrivit căruia diplomații din cadrul misiunii permanente a României la ONU au ajutat China să găsească un sediu. După ce a fost identificat un motel, acesta a fost transformat și a devenit sediul inițial al R.P. Chineze la ONU din New York.

Trebuie ca relația România – China să revină la prietenie, cooperare și dialog, trebuie să fim în continuare țări care să se respecte și ajute reciproc”, a mai arătat Teodor Meleșcanu

Nu în cele din urmă, senatorul Dr. Andrei Dîrlău, a prezentat o serie de argumente și conexiuni care susțin forța Chinei de astăzi în plan tehnologic, a schimbat configurația lumii, argumente care au o produndă conotație cultural-istorică dar și religioasă.

Iată de ce, domnia sa a evidențiat o abordare cât mai atentă a realităților chineze contemporane, ajungând până acolo încât “o misiune ortodoxă în China ar avea un mare succes”, în condițiile în care “există mari asemănări în percepția idografică a realității, tipică pentru chinezi, și reprezentările vizuale, concrete, ale învățăturii ortodoxe, prezente în icoane, ritualul slujbelor, pildele din Pateric”.

Prin Rezoluția 2758, adoptată la 25 Octombrie 1971, Republica Populară Chineză (RPC) a fost recunoscută ca „singurul reprezentant legitim al Chinei la Organizația Națiunilor Unite”, reprezentată până la acel moment, prin influența SUA, de reprezentanții Chiang Kai-shek din Insula Taiwan.

Rezoluția inițiată de Albania, cunoscută sub Rezoluția 2758 – Restabilirea drepturilor legale ale Republicii Populare Chineze la Națiunile Unite, a primit 76 de voturi pentru, 35 împotrivă și 17 abțineri.

China a început să fie reprezentată oficial la ONU din data de 15 Noiembrie 1971. La data de 23 Noiembrie, delegații Chinei au fost numiți în Consiliul de Securitate, când a fost marcată și prima reuniune oficială la care au participat delegații guvernului de la Beijing.

https://dantomozei.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.