Ilie Coleșa (AUR): Sub acoperirea unei așa-zise anti-discriminări LGBTIQ, se dorește pervertirea morală a copiilor !

2 iun.

Deputatul AUR Ilie-Alin Coleșa a afirmat că sub acoperirea unei așa-zise anti-discriminări, se dorește pervertirea morală a copiilor, cu referire la strategia privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025, dezbătută în Senat și supusă votului la sfârșitul lunii mai. Împotriva adoptării acestui document au votat împotrivă doar senatorii AUR plus un neafiliat și 12 senatori PSD (din 47); s-au abținut 5 senatori PSD și 6 UDMR. Restul au fost pentru, precizează parlamentarul.

Coleșa cataloghează strategia drept „un document plin de minciuni, falsificări și sofisme, care sunt amestecate cu concepte pozitive – identitate, siguranță, nediscriminare etc. Sub acoperirea unei așa-zise anti-discriminări, se dorește schimbarea mentală a copiilor și a adulților, astfel încât păcatul să fie definit ca normalitate, iar pervertirea morală a copiilor, îngrădirea libertății de exprimare a creștinilor și împingerea lor la marginea societății să fie cât mai mare”, susține acesta.

Pentru a-și susține afirmația, deputatul AUR oferă o serie de exemple:

  • Enunț: Identitatea nu este ceva ce ți se poate lua. Da, există o identitate care într-adevăr nu ar trebui să ți se poată lua, și aceea identitate – de exp., de sex sau națională – e un dat, ne naștem cu ea, fie că ne place sau nu.
  • Enunț: Toți cetățenii Uniunii Europene ar trebui să se simtă în siguranță și liberi de a fi ei înșiși. Sigur, inclusiv noi, creștinii, ar trebui să avem libertatea de a fi noi înșine, de a cataloga patologia deviaților de gen așa cum erau catalogate până mai deunăzi și medical și așa cum sunt definite foarte clar în învățătura noastră de credință, unde se face o delimitare clară între păcat, ca principiu de care trebuie să ne ferim, și păcătos, pe care trebuie să-l iubim.

La acestea se adaugă alte enunțuri incluse în strategie, „minciuni pe baza cărora se dorește continuarea și intensificarea politicilor de discriminarea a majorității de către minoritățile sexuale”, subliniază Coleșa, printre care se numără:

  • Discriminarea persoanelor LGBTIQ persistă în întreaga UE.- Discriminarea afectează persoanele LGBTIQ în toate etapele vieții acestora.
  • Procentul persoanelor fără adăpost este ridicat în rândul persoanelor LGBTI.
  • Ca urmare a restricțiilor de deplasare, multe persoane LGBTIQ de toate vârstele sunt izolate în medii ostile, unde pot fi expuse riscului violenței sau unui nivel ridicat de anxietate sau depresie profundă.
  • Există o legătură dovedită între incluziunea persoanelor LGBTIQ și rentabilitatea activelor, inovare și productivitate.
  • Viitoarea strategie cuprinzătoare a Comisiei privind drepturile copilului le va conferi și copiilor LGBTIQ un acces nediferențiat la drepturi, protecție și servicii. (Se dorește acțiunea îngrădirea dreptului părinților de a-și educa odraslele conform valorilor tradiționale și aplicarea unor tratamente de schimbare de sex fără acordul părinților).

60m.ro – Știri de ultimă oră și ultimele știri online

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.