DUMA DE STAT A RUSIEI ,AVAND IN VEDERE REFERENDUMUL DIN CRIMEEA ,LA DATA DE 16 MARTIE,DISCUTA UN PROIECT DE LEGE PRIVIND ANEXAREA CRIMEEI!

6 mart.

 

Rusia discută în Parlament un proiect de lege privind anexarea Crimeei

 
Ucraina-Rusia

Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului federal rus, va examina săptămâna viitoare un proiect de lege privind posibilitatea anexării Crimeii la Rusia, a declarat liderul fracţiunii parlamentare ‘Rusia Dreaptă’, Serghei Mironov, unul din autorii iniţiativei legislative.

”Ţinând cont de data referendumului (din Crimeea, 16 martie), eu cred că există timp pentru a examina această lege în regim normal. Proiectul de lege va fi dezbătut săptămâna viitoare”, a precizat Mironov, citat de RIA Novosti.

Parlamentul republicii autonome Crimeea (peninsulă rusofonă din sudul Ucrainei) a votat joi pentru reanexarea regiunii la Rusia şi a decis organizarea unui referendum în acest sens la 16 martie.

Ulterior, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al şefului statului rus, a declarat că preşedintele Vladimir Putin a fost informat în legătură cu solicitarea parlamentului din Crimeea.

Regiune cu populaţie majoritar rusofonă, Crimeea a aparţinut mai întâi Rusiei în cadrul URSS, fiind ataşată în 1954 Ucrainei, care făcea parte şi ea din Uniunea Sovietică, la iniţiativa secretarului general de atunci al PCUS, Nikita Hruşciov, de origine ucrainean. După căderea URSS, Crimeea a rămas în componenţa Ucrainei, dar a primit statutul de republică autonomă.

Agerpres

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.