Îndemnuri prezidențiale cu efecte nule!

Pentru a nu știu cîta oară, Klaus Iohannis ne-a arătat că el este președintele României și muncește din greu. Dacă nu era această conferință de presă, am fi uitat cu ce se ocupă. Dar, grijuliul nostru președinte, după ce și-a încărcat bateriile la Sibiu, a pus umărul la jurnale pentru a mai adăuga un capitol la opera sa politică. Din păcate, ea este aceeași. Măsurile profilactice și înjurăturile la adresa PSD, rostite repetabil, ca o înjurătură de mamă zisă de un șofer unui neispărvit care îi tot taie calea.

Contribuția istorică la salvarea României, rostită în data de 7 octombrie, conține deja o clasică recomandare:

”Să dăm dovadă de responsabilitate și să respectăm cu strictețe regulile care ne permit să ne protejăm sănătatea și să protejăm și viața celorlalți! Purtatul măștii, distanța socială, igiena mâinilor, evitarea aglomerațiilor, munca de la domiciliu, acolo unde acest lucru este posibil, sunt lucruri care stau în puterea noastră și ajută enorm să ținem sub control epidemia”.

De observat că la acest „Învățați, învățați, învățați!” marca Iohannis s-a adăugat și „munca la domiciliu, acolo unde acest lucru este posibil”. Adică o contribuție înțeleaptă și cu adevărat folositoare, fără de care mulți ar fi murit de foame.
Nu m-ar mira dacă următoarea carte a președintelui Iohannis se va numi „Spălați-vă pe mîini!”, propoziția urmînd să-i asigure locul în istoria domnitorilor, premierilor și președinților mai săraci cu duhul.
Apariția istorică de astăzi (miercuri – 07.10) mai conține faimosul său apelativ „Dragi români” și un minunat elogiu adus personalului medical aflat în luptă cu pandemia. Îl reproduc cu plăcere, deși, de la vorbele președintelui pînă la concretizarea materială a respectului trîmbițat la Cotroceni este cale lungă. Ca o ironie a sorții, poemul mulțumirii prezidențiale a văzut lumina publicului exact în ziua în care personalul medical protesta! Ceea ce îl face și găunos și penibil. El trădează, de fapt, lipsa de idei, de proiecte și chiar de conținut a personajului politic Klaus Iohannis:

”Transmit, de aceea, un mesaj special de recunoștință și mulțumire tuturor medicilor și personalului medical din România pentru profesionalismul și dedicarea dovedite de-a lungul unei perioade extrem de dificile. Acești oameni extraordinari, care și-au ales această profesie vocațională, merită respectul nostru și admirația noastră fiindcă sunt permanent în prima linie a luptei cu virusul.
Avem încredere în medicii noștri, fie că sunt infecționiști, specialiști în terapie intensivă, epidemiologi sau medici de orice specialitate. Lunile care vor urma nu vor fi deloc ușoare, dar sunt convins că, în ciuda pericolului suplimentar la care se expun, vor acționa cu același devotament.
Vreau să îi asigur pe medici, pe asistenții medicali, pe cei din direcțiile de sănătate publică, pe managerii de spitale că sunt alături de ei și că, împreună, vom face față acestei crize”.

Dacă președintele este „alături de ei” așa cum a fost alături de „dragi români” de acasă și din diaspora, nu mai rămîne decît să ne facem un discret semn al crucii!
Alocuțiunea de miercuri a președintelui Romaniei are 40 de rînduri, cu „Bună seara”,„Dragi români” și cu „Vă mulțumesc! Dacă aveți întrebări, vă rog?”.
Fără aceste propozițiile „esențiale”, ar fi fost 36-37. Adică o filă și jumătate scrisă mărunt sau două și jumătate cu corp de literă mai mare.
Opera sa pandemică are doi stîlpi. Mulțumirea adresată personalului medical și îndemnul la respectarea regulilor (formulate de președinte de atîtea ori). În rest, bate vîntul!
Am sentimentul că președintele se teme că în cazul în care aparițiile sale televizate ar fi mai rare, oamenii ar uita de măști, de distanță și de spălatul pe mîini. Și situația ar fi mai tragică! Atins de aripa măririi, poate își imaginează că dacă ar apărea cît mai des, oamenii ar înțelege și s-ar proteja salvator. Ba, dacă ar rosti aceste îndemnuri și dimineața și la amiază și seara, poporul l-ar asculta și ar umbla cu săpunul în buzunar și cu două măști aplicate pe figură și țara ar ieși din încurcătură cîntîndu-i numele. Fals! Lucurile stau exact pe dos. Pe măsură ce el repetă ca un bîlbîit aceleași cuvinte, încrederea oamenilor scade. Nu-l mai cred nici pe el, nici pe Ludovic Orban.

(FOTO) Ludovic Orban și miniștri își bat joc de lege: „Dacă e nevoie plătesc amenda”

Fotografia din biroul premierului l-a amuțit pe acest fanfaron pe subiectul în cauză, după cum scena cu Iohannis dînd coate lui Sebastian Kurtz, cancelarul Austriei și figurația pentru ținut hangul Angelei Merkel ar fi trebuit să-l reducă și pe președinte la tăcere.

Ce naiba se întîmplă cu noi?

De ce nu-l mai cred oamenii pe Klaus Iohannis? Nu mă refer la cei care își iau leafa și fac bani din supunerea lor oarbă față de președinte. Pentru că este gol. Pentru că n-are putere de convingere. Pentru că nu arde și nu emană căldură umană nici atunci cînd zice „Dragi români!”. O spune pe un ton rece, dur, ca o corvoadă, ca o înjurătură! Dovezile sale de drag nu aduc decît pagube.

De ce nu-l mai cred oamenii pe președinte? Pentru că lasă în urma sa numai niște vorbe și niște amenințări! Pentru că este un motor de resentimente și de răzbunare! Pentru că proiectul său arătat pînă acum este să stea la Cotroceni și să meargă cît mai des la Sibiu. Atît!
Mai nou, și ne spună cîteva vobe și să cugete la întrebări și răspunsuri!
Maieutica lui Klaus Iohannis se reduce la răspunsurile pe care și le dă singur și la „Dragi români!” și „Spălați-vă pe mîini!”

Post scriptum:

N-am luat în discuție întrebările jurnaliștilor ‎pentru că unele erau de complezență, altele, stupide, unele, deștepte, dar ignorate de președinte iar altele comandate de șefii lor de la binom.

CORNEL NISTORESCU/https://www.cotidianul.ro/

O Românie fără gunoaie !

Liviu Pleșoianu a dat publicității acum două zile un document politic care merită luat în seamă, mai ales în contextul acestei perioade preelectorale. După ce săracu’ Ciolacu l-a rejectat din PSD la indicațiile sistemului, Liviu Pleșoianu s-a înscris în Partidul Ecologist, alături de alți indezirabili pentru șeful PSD, și va candida la București pe lista de deputați a PER. Pleșoianu nu prezintă, însă, prin textul publicat, un program electoral propriu-zis. El își îmbracă ideile în forma mai inteligentă a unui proiect de „Pact pentru România”, pe care, în calitate de simplu cetățean, așteaptă să fie semnat cândva (!) de președintele țării, de premier și președinții Camerelor, de liderii politici și societatea civilă.

Despre ideea unui pact național s-a mai vorbit, în treacăt, prin anii din urmă. Dar un asemenea document este evident irealizabil sub un regim pentru care, dimpotrivă, ura și dezbinarea sunt politici de stat, iar discursurile de inspirație nazistă sunt suportul ideologic al puterii.

Astuparea faliilor create în societatea românească de politica iresponsabilă a ultimilor 15 ani, eliminarea urii și a dihoniei, respingerea grosolăniei și huliganismului din spațiul public, dezintoxicarea corpului social de virușii noii securități infiltrați peste tot au devenit așteptări legitime și tot mai acute ale românilor. Situația este atât de gravă încât revenirea la o societate democratică nu se poate face fără un pact național. Pleșoianu exprimă o astfel de aspirație profund legitimă, dar aceasta nu se va putea împlini sub regimul unui personaj rudimentar și analfabet funcțional în ale democrației.

Făcând un pas mai departe de la simplul enunț, fostul deputat PSD formulează un număr de 21 de teme despre care el crede că ar trebui sau ar putea să facă obiectul unui „pact pentru România”. Fiecare dintre aceste teme este argumentată pe scurt. Puteau să fie mai multe, sau mai puține, acestea sau altele. Ceea ce contează acum sunt ideea și curajul de a-i da conținut concret.

Dintre temele propuse de Pleșoianu pentru pact, câteva sunt interesante, ca de exemplu alocarea a două procente din PIB în scopul eradicării sărăciei extreme din România. Adică „pentru rațiuni alimentare, în oglindă cu 2% pentru rațiuni de apărare”. În același spirit, România să afirme în politica externă un proiect global pentru „alocarea a 10% din bugetele militare pentru eradicarea sărăciei extreme”, acționând pe principiul „cu 10% mai puțină moarte, cu 10% mai multă viață”.

Pactul ar mai trebui să prevadă orientarea procesului de învățământ spre „o școală a omului”, nu a „roboților utili”, în sensul unui conținut care să pună accent pe „inteligența emoțională și munca în echipă” și pe dezvoltarea „interesului față de propria individualitate, dar și față de soarta semenilor”. De asemenea, starea spitalelor și a drumurilor să fie considerată element al siguranței naționale, care să fie monitorizată de grupuri de lucru, cu obiective și termene concrete și cu prezentare lunară a acțiunilor întreprinse și a rezultatelor obținute. Etc, etc.

Pleșoianu mai include printre obiectivele unui pact național și unele din domeniul libertăților cetățenești. El propune un acord pentru eliminarea din societate a unor stări de lucruri și realizarea unui mediu social cu mulți „fără” :

„Fără slugi în funcțiile publice!”, în sensul angajamentului leadership-ului politic din România de a se comporta demn în relațiile internaționale și de a nu mai „înjosi națiunea română” în fața ambasadorilor altor țări, comisarilor și funcționarilor europeni etc;

„Fără vânzători de țară în funcțiile publice!”, în sensul unor măsuri de blocare a achizițiilor de tehnologii învechite la prețuri mari și a concesionării resurselor naturale la prețuri subevaluate.

„Fără guvernatori de colonie!”, adică reacții ale autorităților statului pentru reașezarea conduitei ambasadorilor în perimetrul strict al mandatului lor, al respectării Constituției țării și al regulilor diplomatice convenite pe plan mondial.

„Fără acoperiți în politică, justiție, presă!” – subiect foarte sensibil pentru societatea românească. La acest capitol, Pleșoianu are în vedere un pact politic pentru readucerea serviciilor secrete în matca legală și blocarea amestecului lor în politică, justiție și presă; eliminarea tuturor protocoalelor secrete existente și interzicerea încheierii altora între serviciile secrete și celelalte instituții ale statului român; limitarea la un singur mandat pentru membrii conducerii serviciilor secrete ș.a.

„Fără servicii secrete în alegeri!”, începând cu eliminarea STS din ecuația procedurilor electorale etc.

Pleșoianu mai are în vedere un consens și asupra altor obiective „fără”, la care ipoteticii semnatari ai pactului ar urma să se angajeze cu măsuri și politici concrete, corespunzător atribuțiilor și pe durata mandatelor fiecăruia, și anume: „Fără tinere românce traficate!”, „Fără trafic de droguri!”, „Fără violență domestică!”, „Fără export de masă lemnoasă brută!”, „Fără implicarea României în conflicte armate în absența unui referendum național!”.

Desigur, proiectul lui Pleșoianu este unul aspirațional și este incert dacă vreodată se va întâmpla pe această lume un pact național pe temele de mai sus. În schimb, văzând câți de „fără” dorește el României, se pot anticipa câteva efecte imediate ale acestui document.

Primul este că viața acestui om este în pericol, pentru că, ghinion!, oricând i se poate slăbi un bușon la vreo roată a mașinii. în plină viteză. Apoi, propaganda securistă va avea ceva proaspăt de ronțăit. Rețelele vor bubui din nou cu „informații” că Pleșoianu e omul rușilor, că e spion rus, că a organizat protestele de la Sfânta Parascheva, că a adus coronavirusul în România și altele asemenea.

Văzând ce idei are în cap Pleșoianu, ne putem explica și de ce un om ca el a fost rejectat din PSD, după ce cu numai un an în urmă, se clasase al doilea în cursa internă pentru funcția de președinte al acestui partid.

Pe de altă parte, existența unor abordări precum a lui Liviu Pleșoianu arată că românii mai au cu cine vota. Că le place sau că nu le place celor care nu pot respira dacă nu pupă papucul timermanșilor, în România există și se vor dezvolta germenii unei mișcări suveraniste latente și de neoprit. Dorința tot mai mare a românilor de demnitate și suveranitate este, de fapt, efectul pervers și produsul natural al politicilor nesăbuite duse timp de aproape 2 decenii de Băsescu-Petrov și Werner Iohannis. Altfel spus, aceste regimuri au creat chiar în interiorul lor condițiile apariției unei mișcări care să le înlăture.

În sfârșit, mai este de subliniat și coerența dintre ideile lui Pleșoianu și apartenența sa la un partid ecologist. De fapt, chiar și acest proiect de pact național este unul ecologist. Care ar putea fi exprimat chiar așa: „O Românie fără gunoaie!”. Adică fără gunoaiele menționate la acei „fără” din proiectul lui Pleșoianu.

OCTAVIAN STIREANU/http://cotidianul.ro/

COLIMATOR.Guvernul rușinat de Biserică și religie!

M-am întrebat ce fel de lideri are România în aceste zile, ce tip de construcție umană decide soarta românilor? Cui cerem, de fapt: DESCHIDEȚI BISERICILE? 

Voi fi succint: România, țară creștin ortodoxă 86,45%, este condusă de un președinte luteran și de un premier unitarian.

Mai mult, Guvernul României este format în zdrobitoarea majoritate de miniștri rușinați de religie, câtă vreme în CV-urile personale și informațiile publice nu găsești referințe pe această temă. România are un guvern adaptat la moda UE, acolo unde nu se face să fii religios, să discuți pe teme religioase. Iată cum Europa devine un spațiu al ateilor botezați, asfixiați de religiile asediatoare. 

Din tot cabinetul Orban, format din 16 miniștri, doar doi au declarată public religia: premierul Orban (unitariană) și vicepremierul Turcan (ortodoxă). Iau în calcul și posibila apartenență la ortodoxie a ministrului Vela, câtă vreme a fost premiat de Prea Fericitul Daniel. Restul decidenților guvernamentali … sunt atei sau cel puțini jenați de apartenența religioasă, dacă urmărim CV-urile și informațiile publice.

Nu pot închide bisericile din voi!

 

În această realitate, pentru ce ne mai mirăm că Bisericile sunt închise în România, că cimitirele sunt închise, că sărbătorile și procesiunile religioase au devenit principalul „inamic public” în vreme de pandemie?

Răspunsurile la această întrebare pot avea o nuanță digrațioasă, câtă vreme toți, dar absolut toți miniștrii au votat la învestire pe Constituție și Biblie.
Mai mult, miniștrii sunt principali figuranți în cadrul evenimentelor de comemorare, sfințire, pomenire, inaugurare etc. unde sunt aduși preoții agenți electorali, în fața cărora fac cruci și pupă icoane de care de o vreme se dezic public.

Iată lista celor care conduc România și religia declarată sau nu în spațiul public:

Klaus Werner Iohannis, evanghelic luteran
Ludovic Orban, protestant bisericii unitariană
Raluca Turcan, ortodox
Florin Cîțu, –
Marcel VELA, –
Bogdan Lucian AURESCU, –
Marian Cătălin PREDOIU, –
Ionel Nicolae CIUCĂ, –
Virgil-Daniel POPESCU, –
Nechita-Adrian OROS, –
Ion ŞTEFAN, –
Ioan Marcel BOLOŞ, –
Nelu TĂTARU, –
Cristina Monica ANISIE, –
Bogdan GHEORGHIU, –
Marian Ionuţ STROE, –
Victoria Violeta ALEXANDRU, –

http://dantomozei.ro/

Klaus Iohannis: Nu ne relaxăm după 15 mai. Nu vom merge la restaurant sau mall, marile festivaluri probabil nu vor avea loc !

„Românii au dovedit că au simț civic, că au echilibru, societatea a dovedit că are maturitate. Se vorbește despre măsurile de relaxare, dar trebuie să fim foarte atenți: nu am atins maximul în România și o relaxare prematură ar putea să distrugă toate rezulatetele bune”, a spus președintele Klaus Iohannis la începutul primei conferință de presă de la declararea stării de urgență.

Iohannis a făcut public un grafic care arată stadiul infectărilor în România, în comparație cu țări precum Spania, Italia, SUA. „Autoritățile, împreună cu medicii și cu oamenii, au avut rezultate foarte bune. Nu ar fi păcat să dăm cu piciorul la aceste rezultate obținute greu? Oamenilor le-a fost greu, medicilor le-a fost foarte greu, dar împreună am obținut aceste rezultate”.

„15 mai nu înseamnă revenirea la normalitate, așa cum am cunoscut-o”, a spus șeful statului, care a declarat că și după această dată vor rămâne multe restricții în vigoare:

• Nu vom putea ieși în grupuri mai mari de trei persoane, nu vom putea să mergem la restaurante sau mall-uri, nu vom putea părăsi localitatea fără un motiv serios. Marile festivaluri probabil că nu vor avea loc în acest an, nu putem risca să avem multe persoane adunate în același loc. Competițiile sportive, dacă se vor relua, se vor relua fără spectatori,

• Va trebui să purtăm măști în spații închise după 15 mai.

• Măsurile pe care le vom lua de reducere a resticțiilor vor fi graduale. De la 1 iunie încă ceva, dacă totul merge bine, din 15 iunie încă ceva. Dacă o măsură de relaxare crește dintr-o dată numărul de bolnavi, această măsură intră înapoi.

• Guvernanții au acționat corect, specialiștii au venit cu sfaturi bune. Nu toți politicienii au dorit însă să fie de partea care se ocupă de ținerea sub control a epidemiei. Avem un contra-exemplu mare, cât Casa Poporului, Parlamentul. Unii lideri folosesc acestă nenorocire în scop electoral. În Parlament am văzut un spectacol sinistru, un festival deplorabil, instrumentat de  politicienii care și înainte au avut un comportament nociv.

– Avem nevoie să aducem anumite producții în România, să încurajăm sectoare strategice să se relocheze în România. La începutul acestei pandemii am fost nevoiți să cumpărăm echipamente din țări care sunt foarte departe de noi, nu geografic, ci  și din punct de vedere al percepției democratice. Părerea mea e că va exista o regândire și reașezare a producției strategige..

• Există o legislație în vigoare care le permite părinților să stea acasă. Cred că mulți au probleme cu asta. Dar gândiți-vă ce ar însemna să meargă copilul la școală și să vină bolnav acasă, Ar fi mult mai complicat. Această lege sprijină practic părinții, fiecare familie va găsi o soluție în speranța că această criză nu va dura prea mult

Nu putem să știm astăzi câți bolnavi vom avea pe 5 iunie, dar săptămâna viitoare vom lua o decizie în legătură cu forma în care continuăm, dacă vom continua cu starea de urgență sau cu o formă administrativă alternativă. Decizia o vom lua săptămâna viitoare, cu începere din 15 mai. Iar după o săptămână-două vom veni cu o altă măsură. Până în vară, vom renunța, sper eu, la multe restricții. dar nu putem renunța la mască, pentru că ea îl protejează și pe cel care o poartă și pe ceilalți.

Sunt foarte mulți specialiști, medici, care spun că va dura foarte mult până vom reveni la normalitatea pe care am cunoscut-o.

Foarte mulți copii, din fericire, au acces online, mulți, din păcate, nu au. Pentru ei, ministerul va veni, probabil, cu o soluție de achiziții de tablete. Există și posibilitatea ca elevii care nu au notă în catalog să fie invitați la școală, în condiții de maximă securitate, să dea o lucrare. Am pretenția ca, până în septembrie-octombrie, să găsim soluții pentru copiii care nu au acces la învățământul la distanță. Am pretenția să existe ghiduri pentru profesori pentru predarea online, pentru că, să recunoaștem, mulți dintre ei sunt nevoiți să improvizeze.

• În legătură cu mărirea pensiilor: Probabil la jumătatea anului guvernul va trebui să ia o decizie. Mi s-ar părea nedrept ca pensionarii să plătească întreaga notă de plată a epidemiei, o să îi rog pe guvernanți să ia în calcul că pensionarii sunt o categorie vulnerabilă. Dacă se va putea, nu se va putea, cât se va putea va răspunde Guvernul.

Care trebuie să fie solidaritatea de care trebuie să dea dovadă cei din sectorul public? Solidaritatea nu poate să fie o măsură de coerciție. trebuie să vină de la fiecare, de la fiecare om, fiecare firmă, fiecare ONG. dar sunt bucuros că coonstat că avem foarte multă solidaritate în societate. Am fost la o unitate de suport ridicată din donații. Un număr impresionant de măști a fost pus la dispoziție de antreprenori.

Despre reducerea indemnizației demnitarilor: Eu sunt convins că demnitarii vor înțelege că solidaritatea e importantă și în politică și vor acționa ca atare.

România a reacționat la timp, proporțional și potrivit.

Despre excesele oamenilor legii: Și forțele de ordine au fost prezente și au acționat foarte eficient. Au existat și exagerări, persoanele respective au fost sancționate. Dar au fost puține, sunt zeci de mii de polițiști, jandarmi și militari care și-au făcut treaba foarte bine. Forțele noastre de ordine publică și-au făcut treaba foarte bine.

Pentru antreprenorii care au probleme reale din cauza măsurilor care s-au luat există o preocupare din partea Gubernului și a mea. Vor fi măsuri în următoarele luni care vin în sprijinul lor. primele măsuri deja s-au luat. Vom avea măsuri finanțate de noi, măsuri finanțate din bani europeni, dar nu toate măsurile sunt pe masă astăzi pentru că suntem în mijlocul crizei.

– Despre deschiderea cabinetelor stomatologice: Săptămâna viitoare vom lua decizii despre primele sectoare care se redeschid.

• E mai ușor să deschidem hotelurile decât restaurantele. Vom găsi măsuri graduale pentru a redeschide cât se poate de repede sectoarele care se pot redeschide. Antreprenorii au probleme mari, dar prioritară este sănătatea oamenilor.

– Despre românii care pleacă să lucreze sezonier: Toți muncitorii sezonieri au contracte în care e inclusă și sănătatea, angajatorul e responsabil. Dar avem exemple de țări, la începutul crizei, în care unii oameni au fost lăsați pe drumuri. O țară care i-a chemat, i-a folosit, i-a scos pur și simplu pe stradă. MAE a organizat transporturi speciale. Cred că am învățat cu toții din această criză.

• Relația mea cu premierul și guvernul e excelentă. Colaborarea e foarte bună nu doar la nivel declarativ.

Despre dublarea alocațiilor: Este una dintre măsurile care trebuie foarte bine cântărite,  alocațiile au fost dublate deja, în urmă câteva luni. Și mie mi-ar plăcea ca românii să primească mai mulți bani, dar trebuie să existe un echilibru.

Despre numărul mic de testări, care influențează numărul de cazuri: Pentru a nu complica percepția publică am venit cu graficul care arată rezultatul tuturor acțiunilor. Da, după părerea mea trebuie să avem mai multe testări.

Întrebare: Unde v-ați tuns, că mie nu mi-a reușit așa bine acasă?

Klaus Iohannis: Tot acasă, mai încercați!

https://republica.ro/

CTP, între patologie psihiatrică și afecțiune demonică!

Am asistat cu toți la una din cele mai abjecte reacții din partea unui personaj care suferă cronic de o patologie psihiatrică dintre cele mai severe dublată și de o afecțiune de etiologie demonică…

Creatura numită CTP s-a simțit obligată să reacționeze cu un limbaj de o trivialitate fără precedent în peisajul mediatic față de afirmațiile și persoana Patriarhului Daniel care, cu prilejul Sărbătorii Sf. Cuv. Dumitru, făcea niște trimiteri la deciziile regimului comunist referitoare la interzicerea închinării la Racla cu Sf. Moaște din vremea aceea, decizie care a fost urmată de căderea dictaturii la Revoluția din decembrie, spunând Preafericirea Sa, că:

„Nici Dumnezeu și nici Sfântul Dimitrie nu s-au lăsat batjocoriți, pentru că Dumnezeu este bun, dar este și drept… „, ca să parafrazez.

Cuvântul și discursul Patriarhului nu numai că a fost așteptat de toată suflarea creștinească, dar a fost și binevenit pe fondul unor timide reacții bisericești, în general, în fața multelor palme încasate de sacerdoți și de păstoriții lor din partea Puterii laice…

Pentru atâta lucru, smintitul și ateul CTP și-a permis cu o mizerabilitate a limbajului incredibil de ireverențioasă, să scoată din tomberonul inimii sale, cu o gură transformată în container, cele mai mari gunoaie lingvistice care erau depozitate acolo…

Observăm în ultima vreme o virulență a îndrăciților care atacă Biserica, ierarhia și preoțimea, care ne face să credem că iadul și-a trimis mesagerii pe pământ ca să spurce și ce-a mai rămas sfânt și neîntinat în poporul acesta: credința și sufletul românilor.

Patriarhul este numit „șarlatan”, preoții „hoți”, creștinii, „vite”, moaștele Sfinților, „hoituri”…

Acest limbaj trivial, această atitudine ofensatoare de cea mai joasă speță a imoralității frizează nebunia, este vecină cu schizofrenia și soră cu demonismul.

Reacțiile acestor ființe degenerate, care se manifestă tot mai vizibil într-o societate decadentă, ar trebui amendate și dezavuate atât de opinia publică, dar și de organismele Statului, care ar trebui să se autosesizeze și să sancționeze penal aceste insulte și calomnii la adresa fețelor bisericești, ce vin ca niște dejecții pe canalele media dinspre cele mai decăzute ființe din punct de vedere moral care populează vitriolant spațiul public vehiculând vituperații.

Ca preot al unei comunități de creștini ortodocși și cetățean al urbei, mă simt jignit profund în valorile mele și a celor pe care-i reprezint și desfid asemenea atitudini, considerând că aceste personaje ar trebui repudiate de opinia publică și trase la răspundere juridică, drept pentru care îi conjur pe cei abilitați să se autosesizeze și să sancționeze aceste derapaje de limbaj și de conduită socială.

https://www.activenews.ro/

„MAREA RESETARE” a Lumii și rolul lui Donald Trump. Arhiepiscopul Vigano, fostul Nunțiu Papal la Washington, divulgă planurile unei „oculte mondiale” care vrea să instituie o dictatură medicală și un Guvern Mondial sub pretextul luptei contra Covid 19!

Arhiepiscopul catolic Carlo Maria Viganò, fostul nunțiu papal în Statele Unite, pedepsit de Papa Francisc cu pensionarea forțată pentru criticile sale la adresa unei Bisericii Paralele Catolice comparabile cu Statul Paralel / Deep State, este cunoscut cititorilor ActiveNews din câteva articole, dintre care aducem aminte de  Alegerile din SUA și România sub același imperiu, reliefat de fostul Nunțiu Papal la Washington: În război, există obligatoriu două tabere opuse: cel care refuză să se înroleze sub flamura lui Hristos sfârșește inevitabil să îi ajute pe slujitorii Satanei.

În pragul alegerilor din America, în mijlocul unui adevărat Război al Lumilor, Arhiepiscopul catolic revine cu putere în spațiul public american și mondial pentru a-l susține pe Donald Trump și a releva planurile ascunse ale ocultei mondiale, după cum avertizează el, de instalare a unui Guvern Mondial în cadrul unui plan global numit Marea Resetare a Noii Ordini Mondiale – așa cum a fost anunțată deja oficial și pe coperta revistei TIME.

Pe 25 octombrie, Vigano a dat publicității o Scrisoare Deschisă către Președintele SUA la finalul unei conferințe susținute la Pittsburgh, Pennsylvania, și intitulată „Cum Revoluția Vatican II servește Noii Ordini Mondiale”. La această Conferință asupra Identității Catolice Arhiepiscopul afirmă în public lucruri grave, cu o credință de nezdruncinat: „Știm că proiectul Noua Ordine Mondială consistă în instituirea tiraniei prin masonerie. Un proiect care datează din timpul Revoluției Franceze, a epocii Iluminismului, a sfârșitului monarhiilor catolice, și a declarației de război împotriva Bisericii. Putem spune că Noua Ordine Mondială este opusul societății creștine. Ar fi realizarea „orașului diavolului” opus „orașului lui Dumnezeu”, în eterna luptă dintre lumină și întuneric, bine și rău, Dumnezeu și Satan”.

„Cezarul de azi ne ordonă să închidem bisericile, să purtăm măști, să oprim festivitățile sub pretextul falsei pandemii.”, mai spune înaltul prelat.

„Adversarul tău este și adversarul nostru: este dușmanul neamului omenesc”, îi scrie cu curaj Vigano lui Trump în Scrisoarea sa Deschisă. Grație prietenilor Americii, ai adevărului și ai noștri, cărora le mulțumim și pe această cale, avem ambele materiale traduse în română, pentru Dvs.

Avertizăm cititorul că aceste texte sunt foarte grele, spuse de un înalt prelat care a avut și are acces în sfere profunde ale lumii din spatele lumii și reliefează fapte care vor transfigura viitorul nostru. Vigano susține că Marea Resetare va impune o o dictatură biometrică, o dictatura medicală bazată pe tehnologie, care în scurt timp va răpi oamenilor libertatea sub pretexul luptei contra Covidului.

Tot ceea ce spune Vigano este catalogat azi de milițienii gândirii drept „fake news”. Dacă site-ul lui Vigano ar fi fost în România l-ar fi închis Grupul de Comunicare Strategic. Dacă Vigano ar fi fost ortodox ar fi fost acum ridiculizat la culme de vreun CTP cu mai multe stele ale statului paralel pe umeri. Dacă Vigano ar fi lucrat la ActiveNews ar fi fost pus și el pe Lista neagră de „conspiraționiști” ai oengeurilor Noii Ere Socialiste Covidiene. Dar Vigano, ca și noi, ignoră acarienii săriți pe TV-uri de sub măștile mai marilor, mai micilor sau mai piticilor păpușari. Și-a luat soarta în mâini și mărturisește adevărul așa cunoscut de el.

Am descoperit în adresarea sa de la Conferința catolicilor și o paralelă interesantă la situația din România de azi, când Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a avertizat mini-cezarii de pe la noi că Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Iată ce cere Vigano confraților săi catolici: „Și mai presus de toate, vă cer în numele lui Dumnezeu, să abandonăm acel sentiment de inferioritate pe care adversarii noștri ne-au obișnuit să-l acceptăm. În războiul Domnului, ei nu ne umilesc (merităm cu siguranță umilință pentru păcatele noastre). Nu, ei umilesc Măreția lui Dumnezeu și Mireasa Mielului Neprihănit. Adevărul pe care îl primim nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu! Să lăsăm ca adevărul să fie negat sau să acceptăm că trebuie să se justifice el însuși în fața ereziilor și erorilor Anti-bisericii nu este un act de umilință ci de lașitate și lipsă de curaj. Să fim inspirați de exemplul Sfinților martiri Maccabees în fața unui nou Antioh care ne cere să aducem sacrificii la idoli și să-l abandonăm pe Adevăratul Dumnezeu. Să le răspundem cu cuvintele lor, rugându-ne Domnului: „Deci acum, O Stăpâne al cerurilor, trimite un înger bun să împrăștie groaza și tremuratul înaintea noastră. Prin puterea mâinii tale fie ca blasfematorii care vin împotriva oamenilor tăi sfinți să fie loviți la pământ”.”

Pentru CTP-iștii de Dâmbovița care vor încerca să arunce în desuetitudine dezvăluirile aproape incredibile ale lui Vigano, precizăm doar că între 1978 și 1989, când au început transformările în Europa de Est și a devenit Trimis Special și Observator al Sfântului Scaun la Consiliul Europei, Arhiepiscopul a fost Ministrul de Externe al Vaticanului.

Astăzi, Vigano nu ezită să atace vârful Scaunului asemuindu-l pe Papa Francisc lui Gyuri Soros și afirmând că a adus conceptul Rețelei Soros și a Societății Deschise a lui Popper la Vatican, transformându-l într-un hibrid New-Age, o „Religie Deschisă” de inspirație și cu legături masonice.

Vigano mai afirmă azi că „scopul Marii Resetări este impunerea unei dictaturi a sănătății care vizează impunerea unor măsuri liberticide, ascunse în spatele promisiunilor tentante de a asigura un venit universal și de a anula datoria individuală. Prețul acestor concesii de la Fondul Monetar Internațional va fi renunțarea la proprietatea privată și aderarea la un program de vaccinare împotriva COVID-19 și COVID-21 promovat de Bill Gates cu colaborarea principalelor grupuri farmaceutice. Dincolo de interesele economice enorme care îi motivează pe promotorii Marii Resetări, impunerea vaccinării va fi însoțită de cerința unui pașaport de sănătate și a unui act de identitate digital, cu urmărirea consecventă a contactului populației din întreaga lume. Cei care nu acceptă aceste măsuri vor fi închiși în lagărele de detenție sau arestați la domiciliu, iar toate bunurile lor vor fi confiscate”.

Nu mai avem nimic de adăugat dar nici nu putem să vă urăm lectură plăcută, pentru că nu este. Lectură atentă, așadar! Citiți, imprimați și arhivați. Și dați mai departe.

 

SCRISOARE DESCHISĂ

Președintelui Statelor Unite ale Americii

Donald J. Trump

Domnule presedinte,

Permiteți-mi să vă adresez în acest moment în care soarta întregii lumi este amenințată de o conspirație globală împotriva lui Dumnezeu și a umanității. Vă scriu ca arhiepiscop, ca succesor al apostolilor, ca fost nunțiu apostolic în Statele Unite ale Americii. Vă scriu în mijlocul tăcerii autorităților civile și religioase. Fie ca tu să accepți aceste cuvinte ale mele ca „glasul celui care strigă în deșert” (Ioan 1:23).

Evenimentul 201 Panelistii au discutat despre pregătirea pentru pandemie chiar înainte de izbucnirea COVID a stimulat blocaje globale. După cum am spus când ți-am scris scrisoarea în iunie, acest moment istoric se vad forțele răului aliniate într-o bătălie fără precedent împotriva forțelor binelui – forțe ale răului care par puternice și organizate în timp ce se opun copiilor Luminii, care sunt dezorientate și dezorganizate, abandonate de conducătorii lor temporali și spirituali.

Zilnic simțim multiplicarea atacurilor celor care vor să distrugă chiar baza societății: familia naturală, respectul pentru viața umană, dragostea de țară, libertatea de educație și de afaceri. Vedem șefi de națiuni și lideri religioși care se îndreaptă spre acest sinucidere al culturii occidentale și al sufletului ei creștin, în timp ce drepturile fundamentale ale cetățenilor și credincioșilor sunt refuzate în numele unei urgențe de sănătate care se dezvăluie din ce în ce mai pe deplin ca instrument pentru stabilirea a unei tiranii inumane, fără chip.

Un plan global numit Marea Resetare este în curs de desfășurare. Arhitectul său este o elită globală care dorește să supună întreaga omenire, impunând măsuri coercitive cu care să limiteze drastic libertățile individuale și cele ale populațiilor întregi. În mai multe națiuni, acest plan a fost deja aprobat și finanțat; în altele este încă într-un stadiu incipient. În spatele liderilor mondiali care sunt complicii și executorii acestui proiect infernal, există personaje fără scrupule care finanțează Forumul Economic Mondial și Evenimentul 201, promovându-și agenda.

Scopul Marii Resetări este impunerea unei dictaturi a sănătății care vizează impunerea unor măsuri liberticide, ascunse în spatele promisiunilor tentante de a asigura un venit universal și de a anula datoria individuală. Prețul acestor concesii de la Fondul Monetar Internațional va fi renunțarea la proprietatea privată și aderarea la un program de vaccinare împotriva COVID-19 și COVID-21 promovat de Bill Gates cu colaborarea principalelor grupuri farmaceutice. Dincolo de interesele economice enorme care îi motivează pe promotorii Marii Resetări, impunerea vaccinării va fi însoțită de cerința unui pașaport de sănătate și a unui act de identitate digital, cu urmărirea consecventă a contactului populației din întreaga lume. Cei care nu acceptă aceste măsuri vor fi închiși în lagărele de detenție sau arestați la domiciliu, iar toate bunurile lor vor fi confiscate.

Domnule președinte, îmi imaginez că sunteți deja conștient de faptul că în unele țări Marea Resetare va fi activată între sfârșitul acestui an și primul trimestru al anului 2021. În acest scop, sunt planificate alte blocaje, care vor fi justificate oficial de o presupus al doilea și al treilea val al pandemiei. Sunteți bine conștienți de mijloacele care au fost folosite pentru a semăna panica și a legitima limitările draconice ale libertăților individuale, provocând cu îndemânare o criză economică mondială. În intențiile arhitecților săi, această criză va servi pentru a face ireversibil recursul națiunilor la Marea Resetare, dând astfel lovitura finală unei lumi a cărei existență și memorie doresc să o anuleze complet. Dar această lume, domnule președinte, include oameni, afecțiuni, instituții, credință, cultură, tradiții și idealuri: oameni și valori care nu acționează ca niște automate, care nu se supun ca mașinile, pentru că sunt înzestrați cu un suflet și o inimă. , pentru că sunt legate între ele printr-o legătură spirituală care își trage puterea de sus, de la acel Dumnezeu pe care vrăjmașii noștri vor să-l provoace, la fel cum a făcut Lucifer la începutul timpului cu „non serviam” său.

Mulți oameni – după cum știm bine – sunt supărați de această referire la ciocnirea dintre bine și rău și utilizarea unor nuanțe „apocaliptice”, care, potrivit lor, exasperează spiritele și ascuțesc diviziunile. Nu este surprinzător faptul că inamicul este supărat că a fost descoperit tocmai când crede că a ajuns la cetatea pe care încearcă să o cucerească netulburată. Cu toate acestea, ceea ce este surprinzător este că nu există nimeni care să dea alarma. Reacția statului profund față de cei care îi denunță planul este ruptă și incoerentă, dar de înțeles. Chiar când complicitatea presei de masă a reușit să facă tranziția către Noua Ordine Mondială aproape nedureroasă și neobservată, ies la iveală tot felul de înșelăciuni, scandaluri și crime.

Până acum câteva luni, era ușor să-i spulberi ca „teoreticieni ai conspirației” pe cei care denunțau aceste teribile planuri, pe care acum le vedem realizate până în cele mai mici detalii. Nimeni, până în februarie trecut, nu s-ar fi gândit vreodată că, în toate orașele noastre, cetățenii vor fi arestați pur și simplu pentru că vor să meargă pe stradă, să respire, să dorească să-și păstreze afacerea deschisă, să dorească să meargă la biserică duminică. Cu toate acestea, acum se întâmplă în toată lumea, chiar și în Italia cu carte poștală, pe care mulți americani o consideră o mică țară fermecată, cu monumentele sale antice, bisericile, orașele sale fermecătoare, satele sale caracteristice. Și în timp ce politicienii sunt baricadați în palatele lor promulgând decrete precum satrapii persani, afacerile eșuează, magazinele se închid și oamenii sunt împiedicați să trăiască, să călătorească, să lucreze și să se roage. Consecințele psihologice dezastruoase ale acestei operațiuni sunt deja văzute, începând cu sinuciderile antreprenorilor disperați și ai copiilor noștri, separați de prieteni și colegi de clasă, cărora li s-a spus să urmeze cursurile în timp ce stau singuri acasă, în fața unui computer.

În Sfânta Scriptură, Sfântul Pavel ne vorbește despre „cel care se opune” manifestării misterului nelegiuirii, kathèkon (2 Tesaloniceni 2: 6-7). În sfera religioasă, acest obstacol în calea răului este Biserica și, în special, papalitatea; în sfera politică, cei care împiedică înființarea Noii Ordini Mondiale.

După cum este clar acum, cel care ocupă catedra lui Petru și-a trădat rolul încă de la început pentru a apăra și promova ideologia globalistă, susținând agenda Bisericii profunde, care l-a ales din rândurile sale.

Domnule președinte, ați declarat clar că doriți să apărați națiunea – o singură națiune sub Dumnezeu, libertăți fundamentale și valori negociabile care sunt refuzate și luptate astăzi. Tu ești, dragă președinte, care ești „cel care se opune” statului profund, atacul final al copiilor întunericului.

Din acest motiv, este necesar ca toți oamenii de bunăvoință să fie convinși de importanța epocală a alegerilor iminente, nu atât pentru acest program politic, ci pentru inspirația generală a acțiunii tale care întruchipează cel mai bine – în acest context istoric special – acea lume, lumea noastră, pe care doresc să o anuleze prin intermediul blocării. Adversarul tău este și adversarul nostru: este dușmanul neamului omenesc, el care este „un ucigaș de la început” (Ioan 8:44).

În jurul tău sunt adunați cu credință și curaj cei care te consideră garnizoana finală împotriva dictaturii mondiale. Alternativa este să voteze pentru o persoană care este manipulată de statul profund, grav compromisă de scandaluri și corupție, care va face Statelor Unite ceea ce face Jorge Mario Bergoglio Bisericii, prim-ministrul Conte în Italia, președintele Macron în Franța , Prim-ministru Sánchez în Spania și așa mai departe. Natura șantajabilă a lui Joe Biden – la fel ca cea a prelaților din „cercul magic” al Vaticanului – îl va expune pentru a fi folosit fără scrupule, permițând puterilor nelegitime să intervină atât în politica internă, cât și în echilibrele internaționale. Este evident că cei care îl manipulează au deja pregătit pe cineva mai rău decât el, cu care îl vor înlocui de îndată ce va apărea ocazia.

Și totuși, în mijlocul acestui tablou sumbru, apare acest progres aparent de neoprit al „dușmanului invizibil”, apare un element de speranță. Adversarul nu știe să iubească și nu înțelege că nu este suficient să se asigure un venit universal sau să se anuleze ipotecile pentru a subjuga masele și a le convinge să fie marcate ca vite. Acest popor, care de prea mult timp a suportat abuzurile unei puteri urâte și tiranice, redescoperă că are un suflet; înțelege că nu este dispusă să-și schimbe libertatea pentru omogenizarea și anularea identității sale; începe să înțeleagă valoarea legăturilor familiale și sociale, a legăturilor de credință și cultură care unesc oamenii cinstiți. Această Mare Resetare este destinată eșecului, deoarece cei care au planificat-o nu înțeleg că mai sunt oameni gata să iasă în stradă pentru a-și apăra drepturile, pentru a-și proteja cei dragi, pentru a da un viitor copiilor și nepoților lor.

Inumanitatea nivelantă a proiectului globalist se va sfărâma mizerabil în fața opoziției ferme și curajoase a copiilor Luminii. Dușmanul îl are pe Satana de partea sa, Cel care știe doar să urască. Dar de partea noastră, avem pe Domnul Atotputernic, Dumnezeul oștirilor aranjate pentru luptă și Preasfânta Fecioară, care va zdrobi capul vechiului Șarpe. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră?” (Romani 8:31).

Domnule Președinte, știți bine că, în această oră crucială, Statele Unite ale Americii sunt considerate zidul de apărare împotriva căruia s-a declanșat războiul declarat de susținătorii globalismului. Puneți-vă încrederea în Domnul, întărită de cuvintele apostolului Pavel: „Pot face toate lucrurile în Cel ce mă întărește” (Filipeni 4:13). A fi un instrument al providenței divine este o mare responsabilitate, pentru care veți primi cu siguranță toate harurile de stat de care aveți nevoie, deoarece acestea sunt implorate cu fervoare pentru voi de către mulți oameni care vă susțin cu rugăciunile lor.

Cu această speranță cerească și asigurarea rugăciunii mele pentru tine, pentru Prima Doamnă și pentru colaboratorii tăi, din toată inima îți trimit binecuvântarea mea.

Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii!

Carlo Maria Viganò

Tit. Arhiepiscop de Ulpiana

Fost nunțiu apostolic în Statele Unite ale Americii

ARHIEPISCOPUL CARLO MARIA VIGANÒ

 

Fost nunțiu apostolic în Statele Unite ale Americii

 

Cum Revoluția Vatican II servește Noii Ordini Mondiale

Conferința „Identitatea catolică”

Pittsburgh, Pennsylvania

23-25 octombrie, 2020

Aceasta este prima apariție publică televizată a arhiepiscopului Viganò de la emiterea mărturiei sale în August 2018

Dragi prieteni, înainte de a-mi începe expunerea, dați-mi voie să transmit cele mai calde urări vouă tuturor. Pentru prima dată după mai mult de doi ani, vă vorbesc personal prin acest mesaj video (disponibil în baza textului), care a fost produs doar cu câteva zile înaintea conferinței „Identitatea catolică”. După cum puteți vedea, sunt bine, perfect sănătos,mai ales spiritual, asta și mulțumită rugăciunilor voastre, a suportului și încurajărilor pe care le-am primit de la voi, precum și de la atât de mulți prieteni și frați din întreaga lume. Împreună suntem cu toții uniți în rugăciune, și în bătălia sfântă în care suntem chemați să luptăm, fiecare pe frontul lui, toți adunați sub mantaua Sfintei Fecioare, Regina victoriilor, și sub protecția arhanghelului Mihail.

În mod special doresc să mulțumesc lui Michael Matt care m-a invitat cu amabilitate și perseverență să vă vorbesc. Cred că acum este un moment oportun pentru a vă transmite următorul mesaj. Subiectul prezentei expuneri va fi: „Cum revoluția Conciliului Vatican II servește Noii Ordini Mondiale”. Trăim vremuri extraordinare. După cum fiecare dintre noi probabil am înțeles, ne găsim într-un moment istoric.

Evenimente ale trecutului, pe care unii le credeau fară legătură, se dovedesc acum categoric conectate atât în principiile care le-au inspirat,cât și în scopurile pe care caută să le atingă. O analiză corectă și obiectivă a situației actuale nu poate decât să exprime perfecta coerență între evoluția cadrului politic global și rolul pe care Biserica Catolică și l-a asumat în instituirea Noii Ordini Mondiale. Pentru a fi mai precis, vorbim de rolul acelei aparente majorități din Biserică care este de fapt în număr mic, dar extrem de puternică, și pe care pentru a fi concis, o voi rezuma ca fiind „Biserica Paralelă”. Evident nu exista două Biserici, ceva ce ar fi imposibil ,blasfemator și eretic. Nici Biserica Adevărată a lui Hristos nu a eșuat în zilele noastre în misiunea ei,pervertindu-se într-o sectă . Biserica lui Cristos nu are nimic de-a face cu cei care în ultimii 60 de ani au executat un plan de a o ocupa. Suprapunerea ierarhiei catolice și a membrilor „Bisericii Paralele”nu are un aspect teologic,ci este mai degrabă o realitate istorică care sfidează categoriile obișnuite și trebuie analizată ca atare.

Știm că proiectul Noua Ordine Mondială consistă în instituirea tiraniei prin masonerie. Un proiect care datează din timpul Revoluției Franceze, a epocii Iluminismului, a sfârșitului monarhiilor catolice, și a declarației de război împotriva Bisericii. Putem spune că Noua Ordine Mondială este opusul societății creștine. Ar fi realizarea „orașului diavolului” opus „orașului lui Dumnezeu”, în eterna luptă dintre lumină și întuneric, bine și rău, Dumnezeu și Satan. În această luptă Providența a plasat Biserica lui Iisus și în special pontifii supremi, cu rol de „katechon”,ceea ce în greacă înseamnă „acel ce se opune manifestării tainei fărădelegii”, menționat în scrisoarea a doua către tesaloniceni. Și scriptura ne avertizează că la manifestarea Anticristului, acest obstacol „katechon”, va fi încetat să mai existe. Este destul de evident pentru mine că vremurile din urmă se apropie sub ochii noștri, întrucât fărădelegea s-a împrăștiat în toată lumea sub aparența acestei opoziții curajoase a „katechonului”. Să nu facem greșeala de a prezenta evenimentele actuale ca și ceva normal, judecând după ce s-a întâmplat cu parametrii legali,canonici și sociologici pe care această normalitate arată că ar dori să îi adopte. În vremuri extraordinare, și Cristos prezent în Biserică este cu adevărat extraordinar, evenimentele depășesc limita obișnuitului cunoscut strămoșilor noștri. În vremuri extraordinare putem auzi un papă care să înșele credincioșii,vedem capi ai Bisericii acuzați de infracțiuni care în alte timpuri ar fi trezit groaza și ar fi impus pedepse aspre, asistăm în bisericile noastre la ritualuri liturgice care par să fi fost inventate de către mintea perversă a unei persoane tulburate. Vedem prelați care fac procesiuni cu idoli ai zeilor incași în Bazilica Sfântul Petru, și aici, vicarul lui Cristos își cere scuze idolatrilor acelui simulacru dacă un catolic îndrăznește să amenințe că îi aruncă în fluviul Tibru. În aceste vremuri extraordinare auzim că un „conspirator”, cardinalul Godfried Danneels, ne spunea că de la moartea papei Ioan Paul II ,mafia din Sfântul Gallen complota să pună pe unul de-al lor pe scaunul lui Petru, care mai târziu avea să fie Jorge Mario Bergoglio (papa Francisc). În fața acestor revelații concertate, am putea fi uimiți că nici cardinali și nici episcopi nu și-au exprimat indignarea, nici măcar nu au cerut ca adevărul să fie adus la lumină.

Acum voi vorbi despre eclipsa Adevăratei Biserici.

De 60 de ani noi asistăm la eclipsarea Bisericii Adevărate de către o Anti-biserică, care și-a însușit în mod treptat numele ei,a ocupat Curia Romana, dicasterele(tribunalele bisericești),diocezele și parohiile,seminariile și universitățile ,conventurile și mănăstirile. Anti-Biserica i-a uzurpat autoritatea, iar clerul ei îi poartă îmbrăcămintea sacră, se folosesc de prestigiul și puterea ei pentru a-și însuși comorile,bunurile și veniturile ei. Așa cum se întâmplă și în natură, această eclipsă nu are loc dintr-o dată, trece de la lumină la întuneric, atunci când un corp ceresc se interpune între soare și noi. Acesta este un proces lent dar inexorabil în care luna Anti-bisericii își urmează orbita până când se suprapune peste soare,generând un con de umbră care acoperă pământul. Noi acum ne aflăm în acest con de umbră doctrinară,morală, liturgică și disciplinară. Încă nu ne aflăm într-o eclipsă totală pe care o vom vedea la sfârșitul lumii sub împărăția Anticristului.

Dar este o eclipsă parțială care ne permite să observăm coroana luminoasă a soarelui încercuind discul negru al lunii. Procesul care a dus la eclipsa de azi a Bisericii a început fară îndoială cu Modernismul. Anti-biserica și-a urmat orbita în ciuda condamnărilor solemne ale Magisteriului,care în acea fază a strălucit de splendoarea adevărului. Dar odată cu Conciliul Vatican II,întunericul acestei entități false a coborât asupra Bisericii. Inițial a acoperit doar o mică parte,dar întunericul s-a extins treptat. Oricine a arătat înspre soare, deducând că luna îl va eclipsa cu siguranță, a fost acuzat ca fiind un „profet al pieirii” cu acele forme de fanatism și necumpătare care provin din necunoaștere și prejudecată. Cazul arhiepiscopului Marcel Lefebvre și a altor câțiva prelați confirmă pe de o parte clarviziunea acestor pastori, și pe de altă parte reacțiile incoerente ale adversarilor lor,care de teama de a nu pierde puterea, și-au folosit toată autoritatea pentru a nega dovezile și au ținut ascunse adevăratele lor intenții. Pentru a continua analogia putem spune că pe cerul credinței o eclipsă este un fenomen rar și extraordinar, dar a nega că întunericul se răspândește în timpul unei eclipse, doar pentru că acest lucru nu are loc în condiții obișnuite, este nu doar un semn al credinței în indefectibilitatea bisericii ci mai degrabă o negare încăpățânată a evidențelor sau rea credință. Biserica Sfântă, conform promisiunilor lui Hristos, nu va fi niciodată biruită de porțile iadului, dar asta nu înseamnă că nu va fi sau nu este deja umbrită de falsurile ei infernale (Anti-Biserica), ca luna, pe care o vedem nu întâmplător sub picioarele unei femei în Cartea Apocalipsei, citez: „În cer s-a arătat un semn mare: o femeie înveșmântată în soare, cu luna sub picioare și cu o cunună de douăsprezece stele pe cap „. Luna este sub picioarele femeii ,care este mai presus de orice schimbare, corupție pământească, lege, crez, și împărăția spiritului acestei lumi. Și asta este pentru că acea femeie care este în același timp imaginea Preasfintei Maria și a Bisericii, este „amicta sole”adică înveșmântată în soarele dreptății care este Hristos, „scutită de orice putere demonică în timp ce ia parte la taina imutabilității lui Hristos”, după cum a scris Sfântul Ambrozie. Ea a rămas nevătămată,dacă nu în împărăția ei militantă, cu siguranță în cea suferindă,în purgator și în cea triumfantă din paradis.Sfântul Jerome,comentând asupra cuvintelor scripturii, ne amintește că „porțile iadului sunt păcate și vicii, cu precădere învățăturile ereticilor”. De aceea știm că însăși sinteza tuturor ereziilor reprezentate de Modernism și versiunea lui conciliară actualizată nu poate obscuriza definitiv splendoarea Miresei lui Cristos,doar pentru o scurta perioadă a eclipsei pe care Providența, în înțelepciunea ei infinită, a permis-o pentru a extrage din ea un bine mai mare.

Abandonarea dimensiunii supranaturale.

În această expunere aș dori în mod special să mă ocup de relația dintre revoluția Conciliului Vatican II și instituirea Noii Ordini Mondiale.Elementul central al acestei analize constă în evidențierea abandonării din partea ierarhiei bisericești,chiar și la vârf, a dimensiunii supranaturale a Bisericii și rolul său escatologic. Împreună cu Conciliul, Inovatorii au șters originea divină a Bisericii din orizontul lor teologic,creând o entitate de origine umană asemănătoare unei organizații filantropice. Prima consecință a acestei subminări ontologice a fost negarea necesară a faptului că Mireasa lui Hristos nu este și nu poate fi subiect al schimbării de către cei ce exercită autorități preoțești în numele Domnului. Ea nu este nici proprietatea papei,nici a episcopilor sau a teologilor și astfel orice tentativă de actualizare o coboară la nivelul unei companii care pentru a face profit,își reînnoiește oferta comercială,își vinde stocul rămas și urmează trendul momentului.

Biserica pe de altă parte,este o realitate supranaturală și divină. Ea își adaptează căile de a predica Evanghelia națiunilor dar nu poate niciodată să schimbe conținutul ei cu nici măcar o iotă,nici nega impulsul său transcendental și a se coborî la simpla deservire socială.Pe partea opusă, Anti-biserica pretinde cu mândrie dreptul de a efectua schimbări de paradigmă,nu doar prin schimbarea modului în care doctrina este extinsă, dar a doctrinii în sine.Insistând pe ceea ce învață Magisteriul este inutil. Afirmațiile necuviincioase ale Inovatorilor cum că ar avea dreptul de a schimba credința, urmează cu încăpățânare abordarea modernistă.Prima eroare a Conciliului constă în principal în lipsa perspectivei transcendentale,rezultatul unei crize spirituale deja latentă,și în încercarea de a stabili paradisul pe pământ pe fondul unui orizont uman steril. Conform acestei abordări,”Fratelli Tutti” vede realizarea unei utopii pământești și izbăviri sociale prin frăție umană, pace ecumenică între religii, și primirea de emigranți. Simțul inferiorității și al inadecvării. După cum am scris și cu alte ocazii, cererile revoluționare ale Noii Teologii au găsit sol fertil în Părinții Conciliului, datorită unui serios complex de inferioritate vis-a-vis de lume.A fost o vreme în perioada postbelică când revoluția condusă de masonerie în sferele civile,politice și culturale a penetrat elita catolică, convingând-o de inadecvarea sa în fața provocărilor epocii care erau inevitabile.În loc să-și pună întrebări despre credința lor,această elită de episcopi,teologi,intelectuali, au atribuit,fară a chibzui,responsabilitatea eșecului iminent al Bisericii structurii ierarhice solide și doctrinei unitare și învățăturii morale. Uitându-ne la înfrângerea civilizației europene, la formarea căreia Biserica a ajutat, elita bisericească a crezut că lipsa de consens din lume a fost cauzată de intransigența papalității și de rigiditatea morală a preoților nedoritori să se modeleze după spiritul epocii și „deschidere”.Această abordare teologică își are originea în presupunerea falsă că între Biserică și lumea contemporană poate exista o alianță,o armonie de intenție,o prietenie. Nimic nu putea fi mai departe de adevăr,întrucât nu este niciun răgaz în lupta dintre Dumnezeu și Satan, dntre lumină și întuneric. Citez din Geneza: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.” Aceasta este o vrăjmășie dorită de Dumnezeu însuși,care le plasează pe Preasfânta Maria și Biserica ca dușmance veșnice ale șarpelui din antichitate. Lumea are prințul ei , care este și dușmanul,” un ucigaș și un mincinos de la începuturi”. A căuta să închei un pact de non beligeranță cu lumea înseamnă a ajunge la un acord cu Satan.

Asta dă peste cap și pervertește esența însăși a Bisericii, a cărei misiune este de a converti cât mai multe suflete la Hristos, pentru mai marea slavă a lui Dumnezeu,fără a lăsa armele jos împotriva celor ce vor să le atragă înspre ei și înspre pierzarea lor.

Voi vorbi acum despre „Idem Sentire”al revoluției și al Conciliului.

Simțul de inadecvare al Părinților Conciliului a fost intensificat doar de munca Inovatorilor ale căror idei teoretice au coincis cu cerințele lumii.O analiză comparativă a gândirii moderne confirmă „idem sentire”,adică același sentiment sau mod de gândire al conspiratorilor, cu fiecare element al ideologiei revoluționare. Las descrierea acestor detalii comparative în versiunea scrisă a lecturii mele.Când această Anti-biserică este instalată în totalitate în eclipsa totală a Bisericii Catolice,autoritatea liderilor săi va depinde de gradul de subjugare al Noii Ordini Mondiale, care nu va tolera divergențe de la propriul crez,și va aplica fără milă acel dogmatism,fanatism și fundamentalism pe care mulți prelați și intelectuali autoproclamați îl invocă când critică pe cei ce au rămas fideli Magisteriului în zilele noastre. Astfel, Biserica paralelă ar putea să continue cu marca comercială „Biserica Catolică”,dar va fi sclavul gândirii Noii Ordini Mondiale, care amintește de evreii care după negarea regalității lui Cristos în fața lui Pilat,au fost sclavii autorităților civile de atunci: „Nu avem alt rege în afară de Cezar”. Cezarul de azi ne ordonă să închidem bisericile, să purtăm măști, să oprim festivitățile sub pretextul falsei pandemii. Regimul comunist chinez persecută catolicii chinezi iar lumea nu aude decât tăcere din partea Romei. Mâine un nou Titus va înlătura templul Conciliului, transportându-i rămășițele în vreun muzeu,și răzbunarea divină prin mâinile păgânilor va fi din nou înfăptuită.

Acum voi vorbi despre rolul instrumental al catolicilor moderați în Revoluție.

Unii ar putea spune că Părinții Conciliului și papii care au prezidat acea adunare, nu au realizat implicațiile pe care aprobările lor din documentele de la Vatican II le vor avea. Dacă era aceasta situația,dacă ar fi fost regrete ulterioare aprobărilor lor pripite, asupra textelor interpretabile sau apropiate de erezie,este dificil de înțeles cum de nu au putut opri imediat abuzurile, să corecteze erorile, să clarifice confuziile și omisiunile. Și mai ales este de neînțeles de ce autoritatea ecleziastică a fost așa de nemiloasă împotriva celor ce au apărat adevărul catolic, și în același timp extrem de înțelegătoare cu rebelii și ereticii. În orice caz, responsabilitatea pentru criza sinodală este a autorităților,care chiar și în mijlocul a mii de apeluri de colegialitate și păstorit, și-au adunat în mod gelos prerogative, exercizându-le doar într-o direcție,adică împotriva turmei mici, și niciodată împotriva dușmanilor lui Dumnezeu și ai Bisericii. Rarele excepții când un teolog eretic sau un om religios revoluționar a fost criticat de către Biroul Papal,doar oferă o confirmare tragică a unei reguli care a fost implementată de zeci de ani,ca să nu mai menționăm că mulți dintre ei în vremurile recente au fost reabilitați fără vreo abjurare a erorilor lor, și chiar promovați instituțional în Curia Romana sau Ateneul Ponfical.Aceasta este realitatea care reiese din ceea ce am descris până acum. Totuși,știm că pe lângă aripa progresistă a Conciliului și aripa tradițională catolică,există o parte a episcopatului,clerului,și oamenilor, care tinde să stea la distanță de ceea ce se consideră prea extrem,și aici vorbesc de așa-numiții „conservatori”,care sunt o parte moderată a corpului bisericesc care sfârșește în a „căra apa”pentru cei revoluționari,întrucât în timp ce se leapădă de excesele lor, le împărtășesc principiile. Eroarea „conservatorilor”este în a da o conotație negativă tradiționalismului și în plasarea lui în partea opusă progresismului. Calea lor de mijloc,via media,consistă în plasarea lor în mod arbitrar nu între două vicii,ci între virtute și viciu. Ei sunt cei ce critică excesele idolatrizării zeilor incași,sau a declarațiilor papei dintre cele mai extreme,dar care nu tolerează contestarea Conciliului,nemaivorbind de legătura intrinsecă dintre cancerul sinodal și metastaza actuală.Corelarea dintre conservatorismul politic și conservatorismul religios consistă în adoptarea centrului,a sintezei dintre teza de dreapta și antiteza de stânga, în concordanță cu abordarea hegeliană atât de prețuită de susținătorii moderați ai Conciliului.

Acum vom vorbi despre „Open Society” (societate deschisă) și „Open Religion” (religie deschisă)

Această analiză cu greu ar putea fi efectuată fără câteva cuvinte legate de noul limbaj atât de agreat în sfera ecleziastică. Vocabolarul tradițional catolic a fost în mod intenționat modificat cu scopul de a schimba conținutul pe care îl exprimă. Același lucru s-a întâmplat cu liturghia și predicarea,unde claritatea expunerii catolice a fost înlocuită cu ambiguitate sau negare subînțeleasă a adevărului dogmatic.Exemplele sunt nenumărate.Acest fenomen datează de asemenea de la Vatican II, care a căutat să dezvolte versiuni catolice ale sloganelor lumii.Totuși aș dori să accentuez că toate acele expresii care sunt împrumutate din vocabularul laic,sunt de asemenea parte a noului limbaj. Să examinăm insistența papei Francisc pe biserica extrovertită, deschiderea ca și o valoare pozitivă. În mod similar, citez din „Fratelli Tutti”:”Un popor viu și dinamic,un popor cu un viitor, este unul în mod constant deschis la o nouă sinteză prin abilitatea lui de a saluta diferențele”(nr 160)Citez iar:”Biserica este o casă cu ușile deschise. Noi trebuie să fim o biserică care servește,care pleacă de acasă și merge mai departe de locurile ei de închinăciune,pleacă mai departe de sacristiile sale,pentru a putea însoți viața,susține speranța,și a fi semnul unității, a construi punți,a distruge ziduri,a semăna semințele împăcării”.În mod asemănător cu Open Society râvnită de ideologia globalistă a lui Soros,este atât de izbitor cum aproape că Open Religion se constituie ca un contrapunct la ea. Și această Open Religion este în perfectă armonie cu intențiile globalismului.De la întâlnirile politice pentru un „Nou Umanism”sfințite de liderii Bisericii,la participarea elitei intelectuale progresiste în propaganda „verde”,totul aleargă după gândirea de masă,în trista și groteasca încercare de a mulțumi lumea. Contrastul puternic față de cuvintele apostolului este clar.Citez din epistola către galateni: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoința oamenilor sau bunăvoința lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos.” Biserica catolică trăiește sub privirea lui Dumnezeu. Ea există pentru gloria Lui și pentru salvarea sufletelor. Anti-biserica trăiește sub privirile lumii,satisfăcând zeificarea blasfematoare a omului și ducând la pierderea sufletelor.În cadrul ultimei secțiuni a Conciliului Vatican II, în fața Părinților Sinodului,aceste cuvinte uluitoare ale Papei Paul al VI-lea au răsunat în Basilica Vaticana. Citez:”Religia lui Dumnezeu care a devenit om a întâlnit religia(pentru că așa este)omului care se autoproclamă Dumnezeu. Și ce s-a întâmplat?A fost vreo ciocnire, bătălie,condamnare? Ar fi putut fi,dar nu a fost niciuna. Vechea poveste a samariteanului a fost modelul spiritualității Conciliului.Un sentiment de compasiune nemărginită l-a pătruns. Atenția Conciliului nostru a fost absorbită de descoperirea nevoilor umane(și aceste nevoi cresc proporțional cu măreția pe care Fiul Pământului o revendică pentru el însuși). Dar facem apel la cei ce se proclamă „umaniști moderni”și care au renunțat la valoarea transcendentală a realităților superioare, să dea Conciliului credit cel puțin pentru o calitate, și să recunoască noul nostru tip de umanism-de fapt și noi suntem mai presus decât oricine altcineva din umanitate.” Această compasiune este imaginea Conciliului și a noii religii(pentru că așa este)a Anti-bisericii. O Anti-biserică născută din uniunea necurată dintre Biserică și lume,între divinul Ierusalim și infernalul Babilon. Rețineți bine: pentru prima dată când un pontif a menționat „noul umanism”a fost în sesiunea finală a Conciliului Vatican II. Și azi găsim expresia aceasta repetată ca o mantra de acei ce o consideră o expresie perfectă și coerentă a cadrului de gândire revoluționară a bărbaților Conciliului. Întotdeauna în observarea acestei comuniuni de intenții dintre Noua Ordine Mondială și Anti-biserică, trebuie să ne amintim de Pactul Global privind Educația, un proiect conceput de papa Francisc și promovat în colaborare cu Națiunile Unite,citez:”pentru a genera o schimbare la scară planetară, așa încât educația să fie un creator de frăție,pace și dreptate,o nevoie cu atât mai urgentă în aceste timpuri marcate de pandemie”.Acest proiect a fost susținut și răspândit prin toate instituțiile educaționale de către Congregația Pentru Educație Catolică, printr-o scrisoare care face referire explicită la Constituția sinodală „Gaudium et spes”. Pactul Global privind Educația este ,citez:”Un proces de formare în relația de cultură și contact,care își găsește locul și în căminul propriu,cu toate creaturile,oamenii, formați după logica comuniunii și solidarității,deja lucrând la recuperarea armoniei serene cu creația,și la configurarea lumii ca un spațiu al frăției adevărate.”După cum se vede, referirea ideologică este întotdeauna citată doar din documentele Conciliului Vatican II,căci numai din acel moment încolo Anti-biserica a plasat omul în locul lui Dumnezeu, creatura în locul Creatorului,noul umanism ca un cadru ambiental și ecologic în care sunt încrustate atât directivele (enciclicele) „Laudato si”, cât și „teologia verde”, respectiv „Biserica cu o față Amazoniană” din sinodul episcopilor din 2019, cu idolatrii ei,închinătorii la zeița Pachamama,în prezența Sinedriului Roman. Atitudinea bisericii din timpul Covid 19 a demonstrat pe de o parte supunerea ierarhiei față de dictatele statului,încălcând astfel „Libertas ecclesiae „(Libertatea Bisericii) pe care papa ar fi trebuit să o apere cu fermitate.

De asemenea a arătat negarea oricărei semnificații supranaturale a pandemiei, înlocuind mânia îndreptățită a lui Dumnezeu ofensat de nenumăratele păcate ale umanității și ale națiunilor cu mai degrabă tulburata și distopica furie a Naturii, ofensată de lipsa de respect pentru mediul înconjurător,și aș dori să accentuez că atribuirea unei identități personale naturii,aproape înzestrată cu inteligență și voință, este un act premergător divinizării ei. Am văzut deja un astfel de preludiu, chiar sub domul Bazilicii Sfântul Petru. Concluzia este că această conformare din partea Anti-Bisericii, cu ideologia dominantă a lumii moderne, stabilește o cooperare reală cu reprezentanți puternici ai Statului Paralel,începând cu cei care lucrează pentru o „economie sustenabilă”,cum ar fi Jorge Mario Bergoglio,Bill Gates, Jeffrey Sachs, John Elkann, astfel menționând doar pe câțiva.

Dați-mi voie să spun câteva cuvinte legate de situația politică din Statele Unite,în pragul alegerilor prezidențiale.

„Fratelli Tutti” pare a fi o formă de sprijin al Vaticanului față de candidatul partidului democrat,în opoziție clară cu Donald Trump, și care vine la puține zile după ce papa Francisc a refuzat să acorde o audiență secretarului de stat Mike Pompeo, la Roma. Aceasta confirmă în care tabără se află copiii luminii și cine sunt copiii întunericului.

 

Acum voi vorbi despre baza ideologică a „Frăției”.

Tema frăției, o obsesie a lui Bergoglio, își află prima formulare în „Nostra aetate” (În vremurile noastre) și „Dignitatis humanae” (Demnitatea umană). În cea mai recentă directivă, „Fratelli Tutti”este manifestul acestei viziuni masonice în care exclamația „Libertate!Egalitate!Fraternitate!”a înlocuit Evanghelia, de dragul unei uniri între oameni care lasă afară pe Dumnezeu. Este de remarcat faptul că documentul despre fraternitate umană pentru pace mondială și conviețuire semnat în Abu Dhabi pe 4 februarie 2019,a fost apărat cu mândrie de papa cu aceste cuvinte,citez:”Din punct de vedere catolic, documentul nu s-a îndepărtat nici cu un milimetru de documentul Conciliului Vatican II”. Cardinalul Miguel Ayuso Guixot,președintele Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios comentează în revista Civiltà Cattolica,citez:”Angajamentul Bisericii Catolice față de dialogul interreligios,care deschide calea spre pace și fraternitate ,face parte din misiunea ei religioasă,și are la rădăcină evenimentele Conciliului”. Încă o dată, cancerul de la Vatican II confirmă că este la originea metastazei Bergoliene. Trăsătura comună care leagă Conciliul de cultul Pachamama, de asemenea a trecut pe la Assisi, după cum fratele Athanasius Schneider bine a punctat în discursul său recent. Vorbind de Anti-biserică,arhiepiscopul Fulton Sheen descrie Anticristul ,citez:”Întrucât religia lui va fi frăție fără paternitatea lui Dumnezeu, va înșela până și pe cei aleși.” Părem să vedem profeția venerabilului arhiepiscop american materializându-se sub ochii noștri. Nu este surprinzător că faimoasa Mare Lojă Masonică a Spaniei,după ce a lăudat cu căldură cavalerul său înălțat la tron, încă o dată l-a omagiat pe Bergoglio cu aceste cuvinte,citez:”Ultima directivă a papei Francisc arată cât de departe actuala Biserică Catolică este de pozițiile sale anterioare. În „Fratelli Tutti” papa a adoptat frăția universală,mărețul principiu al Masoneriei moderne.”

Reacția Lojei Grand Oriente a Italiei nu este foarte diferită, citez: „Acestea sunt principiile pe care Masoneria le-a urmărit și păstrat dintotdeauna, pentru înălțarea umanității.” Îmi amintesc că conform documentelor masonice ale lojei Alta Vendita, din secolul al XIX-lea a fost planificată o infiltrare a masoneriei în biserică, citez: „Și voi, veți pescui niște prieteni și îi veți conduce la picioarele Sfântului Scaun. Veți fi predicat revoluție în Mitră și Capă, continuată sub semnul Crucii și Stindardului, o revoluție care va avea nevoie doar de un mic impuls, pentru a pune pe foc cele patru colțuri ale lumii”.

Voi vorbi acum despre cauză și efect.

Filozofia ne învață că unei cauze întotdeauna îi corespunde un anumit efect. Am văzut că acțiunile desfășurate în timpul Vatican II au avut efectul dorit, dând forma concretă acelui moment de cotitură antropoligic, care azi a dus la apostazia Anti-bisericii și la eclipsa Bisericii Adevărate a lui Cristos. Așadar,trebuie să înțelegem că dacă vrem să reparăm efectele dăunătoare pe care le vedem în fața noastră,este necesar și indispensabil să înlăturăm factorii care le-au cauzat. Dacă acesta este scopul nostru este clar că acceptarea acelor principii revoluționare,chiar și parțial, ar face efortul nostru inutil și contraproductiv. De aceea trebuie să fim clari privind obiectivele pe care vrem să le atingem, ordonându-ne acțiunile către țintă. Dar trebuie să fim și conștienți că în decursul acestei munci de restaurare,nu ne mai putem abate de la principii,tocmai pentru că eșecul împărtășirii lor ar împiedica orice șansă de succes. Așadar, haideți să punem deoparte odată pentru totdeauna distincția zădarnică a presupusei bunătăți a Conciliului, trădarea voinței Părinților Sinodului,scrisoarea și spiritul a ceea ce a fost Vatican II, greutatea magistrală(sau lipsa acesteia)a acțiunilor sale,și hermeneutica continuității versus cea a răpirii. Anti-biserica a folosit eticheta Conciliu Ecumenic pentru a da autoritate și forță legală agendei sale revoluționare,așa cum Bergoglio numește manifestul său politic de loialitate față de Noua Ordine Mondială, „o scrisoare enciclică”.Viclenia dușmanului a izolat partea sănătoasă a Bisericii, împărțită între nevoia de a recunoaște natura subversivă a documentului Conciliului astfel trebuind să fie excluși din corpul Magisteriului,și nevoia de a nega realitatea declarându-le indiscutabil conforme pentru a apăra infailibilitatea Magisteriului. „Dubia” a reprezentat o umilire a acelor Cavaleri ai Bisericii ,dar fără dezlegarea nodurilor doctrinale aduse atenției pontifului roman. Bergoglio nu răspunde,tocmai pentru că nu dorește să nege sau confirme erorile implicite, astfel expunându-se riscului de a fi declarat eretic și de a pierde papalitatea. Aceasta este aceeași metodă folosită în cazul Conciliului, unde ambiguitatea și utilizarea terminoligiei imprecise împiedică condamnarea erorii implicite, dar juristul știe foarte bine acest lucru. Pe lângă încălcarea fățișă a legii, se poate comite o infracțiune și ocolind-o, folosind-o în scopuri rele.”Contra legem fit, quod in fraudem legis fit” se zice în latină,adică „Ce ocolește legea, este împotriva ei”.

 

Pentru a încheia, vă spun că singurul mod de a învinge în această bătălie este să ne întoarcem în trecut, să facem ceea ce Biserica a făcut dintotdeauna,și să încetăm să facem ceea ce Anti-biserica ne cere să facem azi,ceea ce Biserica Adevărată a condamnat mereu. Să-l punem pe Domnul nostru Isus Cristos,Rege și Mare Preot înapoi în centrul vieții Bisericii,și mai presus de aceasta,în centrul vieții comunităților noastre,al familiilor noastre, al nostru. Să redăm coroana Doamnei noastre,Preasfânta Maria,Regină și Mamă a Bisericii. Să ne întoarcem la celebrarea Sfintei Liturghii tradiționale,cu demnitate,și să ne rugăm cu cuvintele sfinților,nu cu aiurelile Moderniștilor și ereticilor,să reîncepem să savurăm scrierile Părinților Bisericești și ale Misticilor,și să ardem lucrările îmbibate de modernism și sentimentalism imanentist. Să susținem prin rugăciuni și ajutor material preoții buni care rămân credincioși Credinței Adevărate și să retragem toată susținerea de la cei ce se complac în minciunile acestei lumi.

Și mai presus de toate, vă cer în numele lui Dumnezeu, să abandonăm acel sentiment de inferioritate pe care adversarii noștri ne-au obișnuit să-l acceptăm. În războiul Domnului, ei nu ne umilesc (merităm cu siguranță umilință pentru păcatele noastre). Nu, ei umilesc Măreția lui Dumnezeu și Mireasa Mielului Neprihănit. Adevărul pe care îl primim nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu! Să lăsăm ca adevărul să fie negat sau să acceptăm că trebuie să se justifice el însuși în fața ereziilor și erorilor Anti-bisericii nu este un act de umilință ci de lașitate și lipsă de curaj. Să fim inspirați de exemplul Sfinților martiri Maccabees în fața unui nou Antioh care ne cere să aducem sacrificii la idoli și să-l abandonăm pe Adevăratul Dumnezeu. Să le răspundem cu cuvintele lor, rugându-ne Domnului: „Deci acum, O Stăpâne al cerurilor ,trimite un înger bun să împrăștie groaza și tremuratul înaintea noastră. Prin puterea mâinii tale fie ca blasfematorii care vin împotriva oamenilor tăi sfinți să fie loviți la pământ”.

Dați-mi voie să-mi închei expunerea cu o amintire personală. Când am fost Nunțiu Apostolic în Nigeria am aflat de o tradiție îndrăgită nemaipomenită care a rămas în urma războiului cumplit din Biafra, și care continuă în zilele noastre. Am asistat la ea în timpul unei vizite pastorale la Arhidieceza Onitsha și am fost foarte impresionat de ea. Această tradiție numită „Blocul Copiilor Rozariului” consistă în adunarea a mii de copii, chiar și foarte mici, în fiecare sat sau cartier, pentru recitarea Sfântului Rozariu ,pentru a implora pacea ,fiecare copil ținând o bucată mică de lemn ,ca un mini altar, cu o imagine a Doamnei noastre și o lumânare micuță pe el. În zilele premergătoare alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, vă invit pe toți să vă alăturați unei Cruciade a Rozariului, un fel de asediu al Ierihonului, nu cu 7 trompete făcute din coarne de berbeci și sunate de preoți, ci cu „Bucură-te Marie” rostită de cei mici, cei inocenți, pentru a dărâma zidurile Statului Paralel și ale Bisericii Paralele. Să ne alăturăm celor mici din Blocul Copiilor Rozariului, implorând Femeia înveșmântată în soare ca împărăția Doamnei și Mamei noastre să ne fie redată, iar eclipsa care ne afectează să fie scurtată. Să binecuvânteze Dumnezeu aceste sfinte intenții.

 

https://www.activenews.ro/

Istoria necunoscută a celor 13 luptători anticomuniști instruiți de CIA, MI6 și NATO, parașutați în România vândută și executați de KGB la 31 octombrie 1953, în Fortul 13 Jilava!

Sâmbătă 31 octombrie, de la ora 11:00, la Fortul 13 Jilava (Penitenciarul Jilava, str. Sabarului nr. 1, com. Jilava, jud. Ilfov) are loc comemorarea celor 13 luptători anticomuniști executați de regimul bolșevic condus de KGB pe 31 octombrie 1953.

La 31 octombrie 1953, orele 22, au fost executați, în Valea Piersicilor din spatele Fortului 13 Jilava, cei 13 luptători anticomuniști parașutați de aviația militară SUA și susținătorii lor locali, condamnați în procesul intentat de bolșevici la 12 octombrie 1953. În acea noapte au fost împușcați la zidul Jilavei: Alexandru Tănase, Ion Golea, Ion Samoilă, Alexandru Popovici, Ion Tolan, Gavrilă Pop, Ion Buda, Gheorghe Dincă, Mihai-Vasile Vlad, Erich Tartler, Ion Iuhasz, Ion Cosma, Aurel Corlan.

Vă prezentăm un Studiu realizat de Prof. Dr. Gheorghe Gorun și Lect. Univ. Dr. Hadrian Gorun pe această temă mai puțină cunoscută publicului larg:

Un parașutat în România vândută – Mircea Popovici. Colaborarea CIA, MI6 și NATO cu Mișcarea Legionară

Un capitol oarecum obscur al confruntării românilor cu Securitatea și cu regimul comunist se referă la activitățile voluntarilor români parașutați de către serviciile secrete occidentale la sfârșitul anilor patruzeci și începutul anilor cincizeci din secolul trecut. Pe măsură ce România era tot mai aservită URSS, mulți anticomuniști au ales exilul, fie pentru a începe o nouă viață în lumea liberă, fie pentru a încerca, din afară, eliberarea țării de sub tirania sovietică și comunistă.

În Germania și Austria se găseau mulți legionari. Unii erau acolo încă din 1941 (după înfrângerea rebeliunii legionare ), alții au dezertat din armată în timpul războiului din Vest. Dintr-un interviu realizat de Liviu Vălenaș cu Mircea Dimitriu, aflăm că după ce Tribunalul de la Nurnberg nu a încadrat mișcarea legionară în rândul formațiunilor fasciste/naziste, serviciile secrete americane, franceze și, mai puțin, engleze, au început colaborarea cu structurile legionare pentru a recruta persoane hotărâte sa fie trimise în România ocupată. Se punea în practică o decizie a C.I.A. În 1948 se înființează Oficiul de Coordonare Politică (O.P.C.), aflat sub conducerea lui Frank Wisner și care avea misiunea să se ocupe de recrutarea unor români din taberele de refugiați români aflați în Germania, Austria, Iugoslavia. Chestiunea se încadrează într-un plan mai general care avea ca obiectiv crearea unor rețele de agenți ai Serviciilor Secrete britanice și americane în țările blocului sovietic. Oficiul de Coordonare Politică a acordat o atenție deosebită emigrației române întrucât Wisner cunoștea bine realitățile de la noi, în timpul războiului conducând Biroul de Servicii Strategice (OSS) din România.

La scurt timp după încheierea războiului, occidentalii încep să înțeleagă faptul că alianța cu URSS n-a fost tocmai fericită. Referindu-se la înfrângerea Germaniei, Winston Churchill spunea la Haga în 1948 că au omorât porcul cel mai slab. Președintele american Harry Truman și cel al Franței, Vincent Auriol și-au dat acordul pentru recrutarea unor voluntari români care să fie pregătiți și trimiși în România ocupată. Inițial franco-americanii au dorit să colaboreze cu Comitetul Național Român. Câtă vreme C.N.R. a fost condus de Nicolae Rădescu, „guvernul în exil” s-a bucurat de aprecierea americanilor. N. Rădescu a încercat să valorifice prevederile legii Lodge din 1948, lege prin care puteau fi înrolați în armata S.U.A., 50.000 de tineri din Europa de est. Legea propusă de senatorul republican Henry Cabot Lodge răspundea unei cerințe a O.P.C. care viza pregătirea celor care urmau să fie trimiși dincolo de Cortina de fier. Înainte de elaborarea acestei legi și de înființarea O.P.C., George Kennan, autorul celebrei telegrame lungi susținuse folosirea judicioasă a operațiunilor acoperite care să încurajeze spiritul de independență și de libertate al popoarelor est-europene. Demnitarii americani erau bine informați despre starea de spirit din România. Rudolf Schoenfield, șeful legației S.U.A. spunea că „ românii așteaptă cu mult dor fericita zi în care vor afla că rușii au plecat și-i vor găsi pe actualii conducători români atârnând la capătul câte unei frânghii”. Existau în occident peste 70.000 de români dispuși să lupte pentru răsturnarea regimului comunist, iar generalul Rădescu spunea că aproximativ 20.000 ar putea uza de prevederile legii Lodge. Sensibilizați de emigranții din Europa de Est, americanii au înființat Comitetul Național pentru Europa liberă (N.C.F.E.), în primăvara anului 1949. Comitetul își propunea să realizeze unitatea grupurilor de emigranți (cea românească era extrem de divizată- n.n.) și să sprijine aceste emigrații pentru reinstaurarea democrațiilor în țările lor. Pentru a întreține speranța libertății în țările ocupate de sovietici, N.C.F.E., a înființat Radio Europa Liberă.

Interesul S.U.A. pentru românii aflați în emigrație se explică și prin faptul că autoritățile comuniste din România au desființat Oficiul American de Informații, structură considerată de sovietici un „butoi de pulbere ce putea declanșa oricând o revoluție anticomunistă în România”. În procesele intentate funcționarilor și ofițerilor de la acest oficiu, instituția americană a fost prezentată ca o „instituție odioasă de spionaj și terorism” al cărei rol era să oprească „cursul României spre democrație și progres. La ordinul guvernului de la București, S.U.A. au închis acest oficiu. Întrucât discuțiile cu Comitetul Național Român trenau, serviciile speciale franceze și americane s-au orientat către emigrația legionară. Oferta franco-americană a fost primită cu entuziasm de liderii legionari pentru că le oferea posibilitatea să restabilească legăturile cu legionarii din țară, să-i reorganizeze, să înlesnească plecarea din țară a celor în pericol și să pregătească o răscoală populară care să izbucnească în cazul unui conflict ruso-occidental.
Despre relațiile mișcării legionare cu anglo-americanii, de această dată relatează și un Raport sintetic despre activitatea mișcării legionare în perioada 1944-august 1949, raport întocmit de securitate în 10 septembrie 1949.

Mircea Dimitriu, cel ales de O.P.C. pentru recrutarea legionarilor explică opțiunea franco-americanilor pentru oamenii săi prin faptul că „datele serviciilor secrete occidentale îi prezentau pe legionari ca fiind total anticomuniști”, că legionarii „sunt combatanți, fără frică de moarte”. De operațiune se ocupau serviciile secrete militare ale S.U.A. și Franței.
După 1949 Horia Sima a intrat în contact și cu serviciile secrete militare engleze care s-au ocupat de pregătirea câtorva grupe de voluntari. Hotărârea occidentalilor de a pregăti voluntari din emigrație pentru trimiterea lor în România a fost influențată decisiv de informațiile obținute de Foreign Office, informații conform cărora mișcarea de rezistență din România a cunoscut o creștere semnificativă începând cu 1949. Aceleași informații dezvăluiau faptul că rezistenții beneficiază de sprijinul țăranilor. Rapoartele vorbeau de aproximativ 30.000 de oameni implicați în rezistență sau de 60.000 după cum susțineau liderii rezistenței. Oficiul pentru Coordonare Politică începe recrutarea refugiaților români în lagărele din Germania, Austria, Iugoslavia.

Au fost recrutați 100 voluntari, 50 pentru parașutare în România și 50 pentru activitate contrainformativă, în afara României, pentu susținerea primei activități. Pregătirea voluntarilor s-a realizat la Isny, Biberach, Lindau (în Germania), Longjoumeau, Montfermeil, Andilly, Chevilly la Rue (în Franța). Centrele de instrucție, finanțarea și o parte a instructorilor erau în sarcina franco-americanilor. Alți instructori erau desemnați de liderii legionari. Instrucția consta în: însușirea telegrafiei Morse, deprinderea de confecționare a legitimațiilor și actelor de identitate false ( cu un chibrit și tuș cel în cauză trebuia să poată confecționa orice ștampilă), folosirea armei pentru apărare, identificarea locului de parașutare, cunoașterea amănunțită a acestuia și interpretarea hărților militare.
În timpul instruirii s-au făcut cel puțin 10 salturi cu parașuta. Se parcurgeau 20 de kilometri pe timp de noapte pentru perfecționarea orientării în teren. S-au confecționat aparate de emisie-recepție de mici dimensiuni.

Șeful stației C.I.A. la București, între 1949-1951, Gordon Mason susține că agenții ce urmau să fie parașutați aveau misiunea să contacteze grupurile de rezistență din munți, să le dezvăluie interesul Occidentului pentru activitățile lor și să aprovizioneze rezistența cu arme, muniție, medicamente, fonduri. Stațiile radio urmau să fie înmânate rezistenților pentru a le asigura contactul cu occidentul. Mason consideră că acțiunea „parașutiștii” avea trei obiective: cunoașterea forței mișcării de rezistență, furnizarea de informații despre activitățile armatei române și sovietice, încurajarea luptătorilor de rezistență pentru acțiuni împotriva trupelor sovietice în cazul unui război. Numai în centrele amintite au fost pregătiți în perioada 1950-1953, 100 de voluntari legionari. Alte sute s-au pregătit în Italia și Grecia. Șeful operațiunilor acoperite ale CIA în Balcani, Gratien Yatsevich, susține că operațiunile desfășurate în România s-au aflat pe locul doi, după Albania, ca număr de agenți și resurse alocate. Agenții erau fie parașutați, fie intrau pe mare sau pe căile ferate.
Pe scurt acestea sunt împrejurările în care are loc parașutarea tânărului Mircea Popovici în noaptea de 1-2 octombrie 1952.

Mircea Popovici s-a născut la 30 iunie 1920 în comuna Orlea, lângă Calafat, acolo unde tatăl său, originar din Vlăduleni-Gorj era subofițer de jandarmi. Soții Alexandru și Rafila Popovici au avut 5 copii, 3 baieți și două fete. Trei au fost apropiați de legionari iar unul s-a înrolat în partidul comunist, Alexandru Popovici. A făcut parte din Frățiile de Cruce și din mișcarea legionară și a participat la rebeliunea din ianuarie 1941. Atunci era student la drept. După înăbușirea rebeliunii a ajuns în Germania, apoi în Franța. S-a înscris ca voluntar pentru a participa la misiunile planificate de serviciile secrete militare franco-americane și conducerea (din exil) mișcării legionare. Împreună cu inginerul Alexandru Tănase din Băbeni-Vâlcea a făcut parte din echipa „Robert”. Mircea Popovici primise, în special, misiunea de telegrafist și pentru aceasta fusese instruit de franco-americani. În plus el își va asuma și misiunea primei găzduiri. Parașutarea se făcea pe timp de noapte, de la înălțimi relativ mari și de aceea nu era posibilă în locul stabilit inițial. Cei recrutați pentru misiune erau transportați mai întâi în Grecia. Aici erau preluați de un avion american, care survola Bulgaria, Marea Neagră (la mică altitudine) Dobrogea și de aici către zona de parașutare. Înainte de parașutare, avionul trebuia să se ridice la cel puțin 300 metri altitudine.

Mircea Popovici a fost parașutat dintr-un avion american la Olari sau Cocoreni (Sever Ularu). Era planificat să coboare la Bâlteni, dar a fost lăsat mult mai departe. Bâlteniul era aproape de Vlăduleni unde locuiau părinții săi și unde venise de multe ori în vacanțe. La lansarea din avion, pilotul american i-a spus: „Ura, pentru România” (Sever Ularu). Sever Ularu, gazdă a lui Mircea, spune că a aflat scopul parașutării chiar de la Mircea. Au fost trimiși în România pentru a contacta rezistența anticomunistă și pentru răsturnarea regimului comunist. După parașutare s-au îngrijit să îngroape parașutele. Au fost văzuți de o săteancă ce păștea vitele dar nu s-au încumetat s-o suprime întrucât veniseră „să-i ajute pe români, nu să-i omoare” (Sever Ularu). Elena Ularu știe de la Mircea că femeia care i-a văzut îngropând parașutele a anunțat miliția. După ce și-au îngropat în grabă parașutele, Mircea Popovici și Alexandru Tănase au trecut Jiul la Urdari și apoi l-au traversat încă o dată la Vlăduleni. Au procedat astfel pentru a-și pierde urma (Sever Ularu). Ajunși la Vlăduleni s-au dus la casa tatălui lui Mircea, fostul jandarm Alexandru Popovici. Și despre primele mișcări ale parașutaților, generalul Cosma furnizează o altă ipoteză, pe care pretinde că a aflat-o de la cei doi după ce au fost capturați. Lucrătorul de securitate spune că Tănase și Popovici „nu s-au putut orienta în noapte, focul de armă al primarului i-a alertat, au vrut să se deplaseze la Râmnicu Vâlcea dar s-au speriat de un lanț de soldați care scotoceau o pădure”.

Un adevăr cert spune, totuși, ofițerul de securitate: „zona de nord-vest a Olteniei s-a transformat în câmp de război, cu soldați care înaintau greu prin glodul și ploaia mocănească, de camioane și căruțe cu cele trebuincioase trupei chemate să rămână pe poziție cine știe cât timp. Pentru că fiecare palmă de pământ trebuia pieptănată și scoși din ascunzătorile lor „fioroșii agenți imperialiști”. O risipă greu de imaginat dar mai ales de neînțeles. Rezultatul final: zero. Același rezultat l-a dat și munca informativă” Eșecul a avut ca urmare destituirea generalului de securitate Mazuru Vladimir. „Munca istovitoare” a securității a durat până în ianuarie 1953. Relatările generalului de securitate N. Cosma se constituie, fără voia autorului, în revelatoare ale moralității țăranilor gorjeni care n-au putut fi transformați în informatori ai securității. Tot fără să vrea, lucrătorul de securitate dezvăluie incompetența securiștilor și imensele resurse pe care securitatea le risipea pentru conservarea unui regim nepopular și tiranic. Despre mari desfășurări de forțe scrie și celălalt securist, Bodunescu. Scrierile generalilor de securitate se contrazic în multe privințe. Cosma este sigur că echipa Popovici-Tănase a rămas fără stația de emisie-recepție pe care a abandonat-o la locul parașutării iar Bodunescu vorbește de 7 mesaje ciudate . Sursele noastre, familia Ularu, dau ca certă dotarea lui Mircea cu stația de emisie (Nicolae Ularu, Elena Ularu, Sever Ularu).

Mircea Popovici și Alexandru Tănase s-au adăpostit în locuința lui Alexandru Popovici din Vlăduleni. Întrucât Securitatea nu deținea informații despre plecarea din țară a lui Mircea, securitatea nu a luat în calcul această variantă. Sever Ularu își amintește că „știrea despre parașutare a determinat deplasarea în zonă a unui batalion al securității; aceștia au fost desfășurați pentru luptă cu fața la pădure; erau dotați cu pistoale mitralieră și câini de cercetare; noaptea mă întorceam de la sonde; eram opriți și legitimați; nu ne întrebau nimic despre parașutați” (Sever Ularu). Realizând că adăpostul din locuința sa nu este sigur, Alexandru Popovici a căutat alte „gazde” pentru cei parașutați. Pe Al. Tănase l-a dus la Aurel Corlan, țăran sărac și invalid, iar pe Mircea Popovici, la Gheorghe Popovici, bunicul lui Sever Ularu (Sever Ularu). Tănase a rămas la aceeași locație până a plecat la București, iar Mircea Popovici a fost adus de către Gheorghe Popovici în casa lui Nicolae și Sever Ularu. Schimbarea domiciliului se realizează „toamna târziu” (Sever Ularu). Elena Ularu, care fusese internată în spital l-a găsit, la întoarcere, pe Mircea la ei acasă. I-a fost prezentat de soacra sa Aurica Ularu. „Era un băiat foarte frumos. A stat la noi 5-6 luni. Mi-a povestit că intenționa să se parașuteze la Vlăduleni, dar din greșeală a fost parașutat la Olari. A venit cu scopul de a sabota regimul. Erau 15 partizani-parașutați. Ne mai spunea că dacă îl vor prinde pe el, toți vom fi executați. Se ocupa de confecționarea unor acte de identitate false. Avea o stație de emisie-recepție. Comunica cu inginerul Tănase și cu alte persoane” (Elena Ularu).

După puțin timp Securitatea îl ia în obiectiv pe Alexandru Popovici și pe rudele acestuia. Probabil se produsese trădarea lui Toma Bebi și „apărătorii cuceririlor revoluționare” aflaseră cine sunt cei parașutați în zona Gorjului. Așa se face că securiștii îl chestionează pe bătrânul jandarm dacă a mai primit scrisori de la Mircea. A Popovici le prezintă cărțile poștale ilustrate scrise de Mircea înainte de a pleca în misiune și pe care cei de la Paris le trimiteau la anumite intervale în țară. Auricăi Popovici îi cereau să le arate fotografii ale lui Mircea (Elena Ularu). Securitatea este în alertă maximă. În Direcția Generală a Securității se înființează o secție specială, secția „Parașutați”, condusă de Neagu Cosma. Despre prezența lui Mircea Popovici la Vlăduleni știau mai mulți săteni. Opinia lor era împărțită. Unii își manifestau simpatia și speranța că vor veni americanii iar Mircea pregătește acest moment. Alții erau indiferenți (Elena Ularu). Securiștii care au scris despre grupul „Robert” sunt preocupați fie să minimalizeze acțiunile celor parașutați , fie să le amplifice.

Toți urmăresc discreditarea morală a actorilor principali și a celor ce i-au ajutat, insistând pe colaborarea unora sau altora cu ofițerii de securitate. Bodunescu îl prezintă pe Mircea Popovici ca pe un spion foarte activ, aflat în diferite misiuni la fabrica de armament de la Sadu, în Valea Jiului, în anumite zone de frontieră, interesându-se de zonele în care acționează grupuri de rezistență sau de locurile în care s-ar putea desfășura operațiuni de desant aerian. Același „autor” scrie despre intensa activitate radio a celui parașutat.
N. Cosma, îl prezintă ca pe un „prizonier” inactiv înainte de arestare și „colaborator” zelos al Securității după aceea. Șeful secției „Parașutați” din Securitate formulează prima concluzie întrucât pornește de la o premisă falsă, aceea că echipa Tănase-Popovici a abandonat, la parașutare, întregul arsenal logistic cu care erau înzestrați. Neagu afirmă că singura „recuzită” au fost porumbeii prin care cei doi au reușit să-și anunțe șefii de la Paris despre parașutare. A doua concluzie, asupra căreia vom mai reveni, este cusută cu ață albă. Securistul urmărește să-i discrediteze, în cel mai tipic stil kaghebist pe cei doi „trădători de patrie”. El procedează în același mod și cu ceilalți „îngeri veniți din cer”. În ce privește activitatea/inactivitatea lui Mircea Popovici și a lui Alexandru Tănase, credem că Bodunescu este mai aproape de adevăr. Cei care l-au găzduit spun că Mircea nu dormea noaptea, ieșea frecvent în grădină (Elena Ularu), mergea frecvent la tatăl său și la Tănase (Nicolae Ularu, Sever Ularu). A părăsit în mai multe rânduri localitatea, deplasându-se la Tg. Jiu cu mașini de ocazie. Grigore Corlan a fost arestat pentru că l-a dus, fără să știe, în câteva rânduri cu salvarea Sovromului la Tg. Jiu. Abia când a fost anchetat de securitate, G. Corlan a realizat că a transportat un pasager special, întrucât pasagerul respectiv îi plătea de 2-3 ori mai mult decât ceilalți (Grigore Corlan).

Mircea Popovici și Alexandru Tănase au părăsit Vlădulenii în primăvara lui 1953, în martie sau în mai (Elena Ularu): „A plecat cu o cisternă la Tg.Jiu. Era îmbrăcat cu un pardesiu, deghizat într-un om de rând” (Elena Ularu). S-a hotărât să plece la București pentru a întreprinde acțiuni hotărâte împotriva comunismului și pentru a pregăti manifestele anticomuniste pe care să le împrăștie participanților la Festivalul internațional al Tineretului. A plecat însoțit de mama sa, Paraschiva Popovici (Sever Ularu). Deși soția lui Mircea, Dia, locuia în București, el și prietenul Tănase s-au adăpostit la sora lui Mircea, Elena Stetin (Sever Ularu, Maria Ularu). Despre activitatea lor la București nu avem informații cu excepția celor consemnate în actul de acuzare la care ne vom referi mai târziu.

De la martorii Nicolae Sever și Elena Ularu, știm că au stabilit câteva legături cu mai vechi cunoștințe, și unul dintre cei întâlniți i-a vândut Securității. Înainte de a ne ocupa de arestarea parașutaților din grupul „Robert” ne oprim puțin asupra trădării lor. Facem precizarea că „defecțiunea” s-a produs, mai întâi, la nivelul serviciilor de spionaj occidentale. Agentul englez Kim Phillby a trecut de partea sovieticilor, s-a stabilit la Moscova și a devenit general K.G.B. Înainte de a fugi la Moscova, „spionul” englez a lucrat pentru sovietici, furnizându-le acestora informații esențiale despre activitățile O.P.C. în țările ocupate de către Imperiul Sovietic. S-a formulat și ipoteza că trădarea s-a produs la nivelul organizatorilor români ai acțiunii „parașutați în România vândută”. Înclinăm să-l credem pe Mircea Dimitriu care spune că deși s-au gândit că ar fi putut fi trădători printre ei, până în 1998 nu au descoperit nici unul. Argumentul său că trădarea nu s-a produs acolo este destul de solid: nici un parașutat nu a fost capturat de securitate la locul la care a fost „desantat” și nici îndată după parașutare.

Spuneam mai sus că securiștii au urmărit să-i compromită pe toți cei trimiși în țară de serviciile secrete militare occidentale. Teza este în totalitate falsă și dezvăluie lipsa de caracter și reaua credință a anchetatorilor. Până în acest moment există o certitudine. A trădat Toma Bebi (Nicolae Ularu, Elena Ularu, Sever Ularu). Susținerile martorilor sunt întărite de actul de acuzare și de pedeapsa (3 ani – n.n.) pe care Tribunalul Militar a pronunțat-o împotriva aventurierului Bebi Toma. Deși organizatorul acțiunii „parașutații”, Mircea Dimitriu nu acceptă faptul că cei din echipa „Pascal”, respectiv C. Gigi și Gheorghe Gheorghiu au colaborat cu Securitatea rămâne nedezlegată o mare enigmă: absența celor doi din boxele tribunalului militar. Dacă Toma Bebi a primit, totuși, 3 ani de pușcărie, Gheorghiu și Gigi au scăpat basma curată. Cu părere de rău în acest caz suntem dispuși să acordăm credit omului securității N. Cosma, care descrie pe larg „excelenta colaborare” a celor doi, care pentru „serviciile lor au fost puși în libertate, li s-au eliberat documentele de expatriați, au fost ajutați să se încadreze în muncă, și-au întemeiat familii, au ieșit la pensie și … trăiesc și azi”. Pentru Securitate, chestiunea „spionilor parașutați” a fost o grea încercare.

Într-o Sinteză asupra modului cum se execută ordinile Ministrului Securității statului nr. 771 și 603, întocmită în iulie 1953 de către Ministerul Securității Statului, sunt evidențiate „lipsuri și abateri grave care au dus în unele cazuri la eșuarea acțiunilor întreprinse pentru prinderea spionilor parașutați și pentru depistarea manifestelor lansate”. Sinteza se referă la lipsa de colaborare dintre miliție și securitate, delăsarea, dezinteresul șefilor posturilor de miliție, neantrenarea ciobanilor, pădurarilor, informatorilor în depistarea „spionilor”, atenția sporită pentru manifeste în detrimentul persoanelor parașutate, superficialitatea controalelor în teren și în locurile aglomerate (ex. gări), lipsa planurilor concrete de acțiune (în special la miliție), raportări mincinoase. Sinteza constată „serioase lipsuri în ce privește supravegherea informativă a rudelor fugarilor și întocmirea evidenței celor fugiți în țările imperialiste”. Și în aceste cazuri cei mai vinovați sunt cei din miliție și în special „șefii de posturi care sunt complet lipsiți de simțul răspunderii, unii dintre ei având în acțiunile întreprinse o activitate direct dușmănoasă”. Ni se par interesante aceste incriminări ale securității. Să fie vorba de o tolerare tacită din partea milițienilor? Să avem de-a face numai cu delăsarea acestora? Este cu putință să fie vorba de ambele ipoteze. În încheierea Sintezei se cere șefilor direcțiilor regionale de securitate să ia „măsuri severe de sancționare a celor care, în acțiunile întreprinse împotriva parașutiștilor au dovedit lipsă de răspundere, neexecutând ordinele date”, să analizeze cu șefii raioanelor de securitate și miliție cum s-au aplicat cele două ordine și să controleze aceasta.

În martie 1954, Ministerul Afacerilor Interne, trimite tuturor șefilor direcțiilor regionale M.A.I. o „circulară referitoare la ordinul ministrului de interne pentru intensificarea luptei împotriva agenturii serviciilor de informații occidentale pe teritoriul României.” Această circulară denotă spaima securității față de românii plecați din țară care ar putea reveni pentru a lupta împotriva regimului totalitar comunist. Chiar dacă cei 12 „parașutați” fuseseră condamnați la moarte, securitatea sporește măsurile de supraveghere și de urmărire a tuturor celor care prin trecutul lor erau potențiali „dușmani ai poporului”. Organele de securitate îi consideră pe cei fugiți trădători de patrie iar pe rudele, prietenii și apropiații acestora din țară posibile unelte pentru derularea activităților criminale de subminare dusă împotriva Republicii Populare Române. Este criticată slaba calitate a „muncii operative” și necuprinderea în rândul celor urmăriți a multor „fugari periculoși”. Se exemplifică, inclusiv, cu membrii echipei „Robert”, Mircea Popovici și Constantin Tănase.

Se ordonă tuturor direcțiilor regionale ale M.A.I. să-i descopere și să-i treacă în evidență operativă pe aproape toți cetățenii români, indiferent de naționalitate, aflați în străinătate. Din enumerarea categoriilor de persoane ce intra sub incidența acestei operațiuni rezultă că doar trimișii statului comunist nu fac obiectul descoperirii și trecerii în evidența operativă. Sunt stabilite toate detaliile tehnice ce țin de această operațiune. Măsuri ferme pentru capturarea persoanelor parașutate și strângerea manifestelor sunt cerute și prin Ordinul Circular din 24 august 1954.

Toate sforțările securității ar fi rămas fără rezultat dacă nu ar fi intervenit trădarea. Așa cum am arătat, Mircea Popovici și Alexandru Tănase s-au stabilit la București în locuința Elenei Stetin. Tănase avea și misiunea de a reorganiza mișcarea legionară din țară. Pentru aceasta și-a căutat un prieten vechi care fusese recrutat de Securitate , încălcând avertismentele date de către cei din Occident în legătură cu persoana respectivă. Arestarea lor de către securitate s-a produs la 10 iunie 1953 (Elena Ularu). Există mai multe versiuni asupra modului cum s-a produs capturarea. Cei doi securiști-scriitori descriu momentul ca într-un roman de capă și spadă dar în mod diferit. La Bodunescu operațiunea Securității se desfășoară pe mai multe planuri și se finalizează cu prinderea „spionilor” din grupul „Robert” și „Jaques”. La Cosma, ingeniozitatea securiștilor îi face să pălească și pe cei mai experimentați agenți F.B.I. Elena Ularu ne prezintă o variantă demnă de a fi crezută. Ea a aflat-o de la Elena Stetin, în timpul detenției. Elena Stetin se pregătea să așeze masa pentru cei doi „oaspeți”. Securiștii au năvălit în casă cu pistoalele mitralieră în poziție de luptă. Popovici și Tănase au avut timp doar să înghită otrava din capsulele pe care le aveau permanent asupra lor. A intervenit echipa medicală care le-a administrat forțat lapte și le-a făcut spălături gastrice, readucându-i la viață. (Elena Ularu). Amândoi au fost bătuți cu puștile și cu pistoalele de către securiști (Elena Ularu). Au fost depuși în arestul securității, întâi la Direcția contraspionaj,pentru „exploatarea lor informativă” și apoi la Cercetări Penale pentru a li se pregăti acuzarea. La capturarea lui Mircea Popovici și a lui Alexandru Tănase au participat, între alții, securiștii: Candea Gheorghe (maior), Ferfelea Ion (căpitan); Hristenco Ioan (maior) , propuși de Securitatea „umanizată” de Ceaușescu, pentru recompense în anul 1968.

Ne întoarcem la Vlăduleni pentru a ne ocupa și de arestarea celor care-i ajutaseră pe „spioni” după parașutarea lor. Nicolae Ularu își amintește că la arestare, Securitatea a luat măsuri ieșite din comun: „mașinile negre ale Securității erau aliniate până la fabrica de cărămidă, aproape un kilometru. Gospodăria noastră a fost încercuită de securiști înarmați. În casă se aflau soția mea, Aurica, și nora noastră Elena. Eu m-am întors de la lucru pe la ora 1 noaptea. Am presimțit că ceva nu este în regulă de cum am văzut mașinile securității. Cum am deschis ușa am fost prins, legat, lovit cu armele și cu picioarele. M-au bătut bestial și m-au aruncat într-o mașină” (Nicolae Ularu). Despre „venirea” securității Elena Ularu povestește: „În 11 iunie 1953 eram acasă cu soacra mea. Mă dădusem în pat. M-am trezit cu curtea plină de lumină. Curtea era înțesată de milițieni și civili. Mașinile erau în Valea Vladului. Au năvălit în casă. Soacra mea a aruncat pe geam un ceas pe care îl primise de la Mircea și fotografiile cu acesta. Ne-au cerut să ne îmbrăcăm. Ne-au pus cătușele, ochelari negri la ochi și ne-au dus la coloana de mașini. Acolo era un adevărat vacarm, jale, țipete. Eram gravidă în luna a cincea sau a șasea și mi s-a făcut rău. Am fost înviată cu apă. Ne-au despărțit și ne-au aruncat în dubă unde mi s-a făcut iarăși rău” (Elena Ularu). Sever Ularu adaugă: „Toți securiștii care au intrat în casă erau îmbrăcați în salopete. Cei din curte și din grădină erau în salopete sau în civil” (Sever Ularu). În aceeași noapte au mai fost arestați: Alexandru și Rafira Popovici (părinții lui Mircea), Gheorghe și Ioana Popovici, Filimon și Paraschiva Popovici (toți rude cu Mircea Popovici), Aurel și Bibica Corlan (gazdele lui Alexandru Tănase). Constantin și Constanța Moangă și fiica lor, Viorica Moangă. Aurel Corlan era invalid al războiului din Răsărit (Nicolae Ularu, Sever Ularu).

Dacă despre metodele de anchetă la care a fost supus Mircea Popovici nu avem cunoștință, știm ce au pățit martorii noștri. Anchetele au durat câteva luni, zi și noapte, anchetatorii schimbându-se între ei (Nicolae Ularu). Elena Ularu a fost flancată în dubă de 4 securiști. Îi arătau ceasurile și fotografiile și o întrebau dacă le cunoaște și dacă îl recunoaște pe Mircea. Întrucât nega, au bătut-o până la București și au amenințat-o că acolo „o îngroapă de vie” (Elena Ularu). Elena spune că întrucât era gravidă n-au maltratat-o ca pe ceilalți. Soacra i-a spus că au bătut-o groaznic fiindcă ea îl adăpostise pe Mircea. La anchete îi cereau să le spună ce făcea, ce zicea, cu cine vorbea Mircea Popovici. Și ea a fost anchetată zi și noapte. Nu o lăsau să se așeze pe pat. Din această cauză și a sarcinii i s-au umflat picioarele îngrozitor. Asupra Elenei Ularu s-au făcut cele mai mari presiuni psihice. Securiștii mizau pe faptul că fiind foarte tânără (16 ani) va ceda cu ușurință. Nu s-a mai văzut cu ai săi până la proces. Ea a fost închisă la „Uranus”. De acolo au ridicat-o într-o noapte și au dus-o la ministerul de interne. Spune că în aceeași mașină era și soțul său pe care l-a recunoscut după respirație. În celula de la Interne, mișunau sobolanii. Un bec albastru ardea toată noaptea. Vizeta se ridica la fiecare două minute. Într-o zi au dus-o sus la Cabinetul ministrului. Îi arătau locuri de tortură, unele adevărate congelatoare. Au dus-o în biroul ministrului și au întrebat-o de ce nu vorbește. În cele din urmă au dus-o la spitalul penitenciarului Văcărești și au închis-o într-o celulă. Au apucat-o durerile facerii. Au dus-o într-o cameră și a născut o fetiță. „M-am întors în celulă cu fetița. Nu puteam să fac nimic pentru ea. După trei zile a venit anchetatorul. Medicul i-a cerut să amâne ancheta. N-a acceptat. În cele din urmă mi-au spus că și dacă nu recunosc soarta îmi este pecetluită, fiindcă procesul a fost pus pe rol” (Elena Ularu). Despre anchetele epuizante, cu schimbarea anchetatorului, amenințările și bătăile permanente vorbește și Sever Ularu. El zăbovește mai mult asupra „vizitei” la Ministerul de Interne. Fusese dus acolo pentru a-l confrunta cu Mircea Popovici: „La interne am stat într-o celulă la subsol cu aer condiționat. În timpul unei anchete un anchetator m-a amenințat că mă împușcă. La confruntarea cu Mircea mi-au dat ochelarii jos. Erau trei anchetatori cu mașini de scris. Mircea era așezat în capătul unei mese. La celălalt capăt m-au așezat pe mine. Mi-au atras atenția să nu vorbesc decât când sunt întrebat. L-am salutat pe Mircea cu noroc unchiule. El mi-a răspuns noroc nepoate. L-au întrebat pe Mircea ce informații obținea de la noi. El a răspuns că mă întreba cum este vremea. Anchetatorii insistau să recunoaștem că Mircea se interesa de sonde, de producție, de rezistență. După confruntarea cu Mircea am recunoscut că a stat la noi. Când m-au confruntat cu bunica aceasta mi-a cerut să spun adevărul pentru că domnii îmi vor da drumul acasă, mie și soției fiindcă nu suntem vinovați” (Sever Ularu).

În data de 9 octombrie a început la Tribunalul Militar Teritorial București judecarea Dosarului nr. 2224/ 1953 privindu-i pe : Tănase Alexandru, Popovici Mircea, Golea Ion, Samoilă Ioan, Pop Gavrilă, Tolan Ion – cei șase parașutați de către serviciile militare secrete franco-americane pentru a destabiliza sistemul politic instaurat în România după 1947. Tartler Erich, Dincă Gheorghe, Buda Ion, Corlan Aurel, Inhasz Ioan, Cosma Ion, Popovici Alexandru, Stetin Elena, Vlad Mihail Vasile, cei care le-au oferit găzduire și sprijin cât timp cei șase, dar și alți parașutați care nu au ajuns în instanță (vezi grupul „Pascal” și grupul „Fiii Patriei”) s-au aflat în diferite zone ale țării sau în București. În același dosar este judecat și Toma Bebi!

Completul de Judecată a fost alcătuit din: colonel Râpeanu Grigore (președinte), locotenent colonel Popențiu Gheorghe și locotenent colonel Liță Nicolae (asesori populari militari). Rechizitoriul este prezentat de procurorul militar, colonel Ardeleanu Aurel și poartă numărul 1343 din 3.10.1953. Conținutul rechizitoriului este abracadabrant. Înfierează cu înaltă mânie „uneltirile dușmănoase pe care cercurile agresive ale SUA le pun la cale împotriva poporului nostru și a R.P.R.” ilustrează „lupta activă pentru destinderea internațională și pentru pace a URSS și a celorlalte țări ale lagărului democrat”, glorifică „opinia publică din lumea întreagă care a salutat și aprobat cu însuflețire inițiativele de pace ale URSS” condamnă „forțele care mizează pe război, care văd în politica de pace posibilitatea scăderii uriașelor profituri ale fabricanților de armament” demască „războiul rece și subminarea țărilor democrate de către cercurile agresive” etc. Trecând la cei judecați, numindu-i „trădători de patrie, fugiți peste graniță de teama judecății populare” rechizitoriul îi incriminează pentru că „s-au pus în slujba spionajului american, s-au transformat în spioni și teroriști” pentru a acționa „împotriva guvernelor legale ale unor țări suverane”. Despre S.U.A. se spune că „se străduiesc din răsputeri să prezinte activitatea subversivă pe care ele o dirijează și finanțează ca pe o așa-zisă mișcare de rezistență iar pe asasinii plătiți și înarmați până în dinți de serviciul de spionaj american drept niște victime nefericite.” Rechizitoriul este inchizitorial la adresa politicii externe a SUA. Acuzatorul se întreabă cu indignare „cum se împacă declarația dl. Dulles că SUA nu îndeamnă pe alții la violență cu toate aceste școli de diversiune și spionaj pe care serviciul de informații american le organizează și le conduce în Germania occidentală, Austria, Franța, Grecia, cu avioanele americane care s-au strecurat hoțește, noaptea, în spațiul aerian al țării noastre, cu toate aceste pistoale și grenade, otrăvuri și substanțe explozive pe care le vedeți aici?” Principiul luptei de clasă este stăpânit la perfecție de către acuzator. El spune că „în spatele acestor mercenari fără scrupule (…) stau monopolurile americane, care au stăpânit în trecut petrolul, telefoanele și alte bogății ale țării, stau foștii jefuitori ai poporului român care și-au umplut doldora buzunarele cu aurul strâns din sudoarea și lacrimile muncitorilor și țăranilor români. Cercurile monopoliste agresive din SUA nu s-au împăcat cu faptul că au pierdut dreptul de a jefui România, că poporul român și-a dezdoit spinarea și, alungând de la putere pe moșieri și capitaliști, a devenit un popor liber, singurul și adevăratul stăpân al țării și bogățiilor ei.” Suntem în 1953. În plină aplicare a prevederilor Convenției de armistițiu dintre România și URSS, când grâul, petrolul, aurul, lemnul, toate produsele solului și subsolului erau trimise în țara care ne adusese „libertatea” glorificată de lacheii Cominternului, de tipul acestui procuror militar. Ardeleanu Aurel laudă mai apoi „contribuția activă a oamenilor muncii la descoperirea spionilor și teroriștilor din boxă”, „hotărârea fermă a poporului de a sfărâma uneltirile dușmane, de a apăra independența și suveranitatea de stat” atribute ce-i sunt „scumpe poporului ca ochii din cap”. Victoria regimului asupra „spionilor” arată „atașamentul poporului față de regimul democrat-popular” ca și faptul că „încercările perfide ale dușmanilor republicii nu pot clinti orânduirea de stat democrat-populară, profund ancorată în popor”, pentru că „pământul sfânt al patriei arde sub picioarele dușmanilor”. Cei incriminați sunt numiți „criminali de război, ucigași de profesie, teroriști, incendiatori, escroci, tâlhari” persoane potrivite pentru a deveni „slugile imperialismului american” care pentru a-i recruta au fost supuși unor minuțioase teste în care „ au trebuit să demonstreze că au un trecut criminal, condiție de bază pentru a fi investiți cu încrederea Washingtonului.”

În continuare actul de acuzare se referă la instrucția pe care cei din boxele acuzării au primit-o pentru a „lupta împotriva independenței noastre naționale, împotriva libertăților democrat-populare”. Perorația acuzatorului atinge culmea ridicolului și a cinismului, în egală măsură, atunci când se referă la finanțarea acțiunii „parașutații în România”: „În timp ce alocațiile din bugetul SUA pentru învățământ au fost reduse la minimum, milioane de copii americani fiind lipsiți de posibilitatea de a se instrui, pentru școlile de spionaj sunt cheltuite milioane de dolari”.

Trecând în revistă obiectele de inventar aflate în dotarea „spionilor” procurorul militar se referă și la temutele manifeste anticomuniste pe care le numește în mai multe rânduri „diferite fițuici pline de cele mai murdare calomnii împotriva poporului nostru”. Urmează arhicunoscutele calificative de „bandiți, fasciști, sabotori, teroriști” atribuite fiecăruia dintre cei aflați în boxa tribunalului. Aceleași acuze sunt formulate și cu privire la cei care i-au gazduit sau i-au ajutat într-un fel pe cei parașutați. Popovici Alexandru, tatăl lui Mircea este declarat „vinovat de faptul că a gazduit pe spionii parașutați, organizându-le întâlniri secrete și acordându-le sprijin pentru stabilirea legăturii prin corespondență cifrată cu centrul de spionaj american de la Paris, pentru transmiterea informațiilor de spionaj; informațiile sale au fost îndreptate spre suprimarea independenței statului nostru.” Corlan Aurel „se face vinovat de faptul că a stabilit legătura cu spionii parașutați, găzduindu-i și îndeplinindu-le misiunile lor criminale de culegere de informații cu caracter de spionaj, acționând prin aceasta în scopul suprimării independenței statului nostru”. Stetin Elena este incriminată întrucât „se face vinovată că s-a încadrat în mod activ în activitatea de spionaj a parașutaților cărora le-a procurat acte de identitate false, a organizat adăpostirea spionilor și legătura cu alte elemente criminale, în scopul suprimării independenței statului nostru”.

Procurorul militar propune tribunalului condamnarea la moarte, pentru crima de trădare de patrie, prevăzută în articolul184 din Codul Penal coroborat cu articolul 1litera a și articolul 4 din Decretul 199/1950 pentru următorii acuzați: Tănase Alexandru, Popovici Mircea, Golea Ioan, Samoilă Ioan, Pop Gavrilă, Tolan Ion. Tot pedeapsa cu moartea, dar pentru complicitate la crima de trădare de patrie, prevăzute de art.121 și 184 Cod penal și art.1 lit. a și art.6 Decretul 199/1950 se solicită și pentru: Tartler Erich, Vlad Mihai Vasile, Dincă Gheorghe, Buda Ion, Corlan Aurel, Iuhasz Ioan, Cosma Ioan. Tribunalul îi condamnă pe toți la moarte și dispune confiscarea totală a averii personale. Stetin Elena este condamnată la 25 de ani temniță grea, beneficiind de circumstanțe atenuante, fiind rudă de gradul I cu acuzatul Mircea Popovici. I se aplică și pedeapsa confiscării totale a averii. Elena Stetin a murit în închisoare (Elena Ularu, Sever Ularu, Nicolae Ularu). De același tip de circumstanțe a beneficiat și Alexandru Popovici, tatăl lui Mircea. El a fost condamnat în baza articolelor 121, 123, 184 Cod Penal coroborate cu articolele 1, litera a, art. 4,6,7 din Decretul 199/1950, la 20 ani temniță grea și confiscarea totală a averii personale. Și Alexandru Popovici a murit în închisoare (Nicolae Ularu, Elena Ularu). Singurul pentru care procurorul militar a cerut o pedeapsă simbolică întrucât „odată ajuns pe teritoriul țării […] s-a predat imediat autorităților de stat […] făcând mărturisiri cu privire la mârșăvia măsurilor ce trebuiau întreprinse împotriva patriei noastre” , a fost Toma Bebi. Pentru că i-a trădat pe ceilalți parașutați, Toma Bebi a primit doar trei ani închisoare (Elena Ularu, Nicolae Ularu, Sever Ularu). În cazul acestuia a acționat justiția divină. A murit, de cancer, în timpul detenției.
Condamnarea la moarte a celor 13 judecați în procesul parașutaților în România vândută , coroborată cu sancțiunea aplicată lui Toma Bebi și scăparea „printre degete” a celor din grupul „Pascal” îi absolvă pe martirii parașutați la moarte sigură de orice complicitate cu poliția politică comunistă, împrăștiind orice urmă de îndoială cu privire la caracterul și moralitatea lor. Tirania comunistă, prin diabolica securitate a încercat să le pângărească memoria și după ce i-a executat. Din păcate a și reușit, în mare măsură și pentru multă vreme.

Sentințele de condamnare au fost date și citite în ședință publică în 12 octombrie 1953 și au fost primite cu „satisfacție de numerosul public prezent în sala de judecată”.

După pronunțarea sentinței cei condamnați înaintează recurs la Tribunalul Militar pentru Unitățile Ministerului de Interne. La 24 octombrie 1953 respectiva instanță pronunță Decizia nr. 1092, respinge recursul pentru toți condamnații și sentința de condamnare la moarte rămâne definitivă.

În aceeași zi (24 octombrie) condamnații formulează cereri adresate Prezidiului R.P.R., solicitând îmblânzirea pedepsei. Așa de exemplu, Mircea Popovici, a cărui cerere am lecturat-o, solicită „comutarea pedepsei în muncă silnică pe viață”. Probabil toți condamnații la moarte au cerut aceeași clemență. Toate cererile sunt preluate de către Direcția Tribunalelor Militare din Ministerul Justiției care înaintează un raport centralizat Serviciului Grațieri de la Prezidiul Marii Adunări Naționale a R.P.R. Adresa-raport poartă numărul Z.O. 4015 din 26 octombrie 1953. Surprinzător, centralizatorul cuprinde doar 12 nume. Lipsește cel al lui Vlad Mihai Vasile. Să fi fost singurul care a considerat că este de prisos să ceară clemență de la stăpânii celor care îl condamnaseră la moarte? Să fie o neglijență a celor care au întocmit raportul? În actualul stadiu al cercetării nu se poate formula un răspuns corect.
Prezidiul Marii Adunării Naționale dă verdictul în 27 octombrie 1953. Sub semnăturile celebrilor „conducători” ai statului de democrație populară, semnături din care se distinge cu claritate cea a lui Mihail Sadoveanu pe înscrisul trimis de Direcția Tribunalelor Militare, se pune următoarea rezoluție: „Se respinge. Nu se încadrează în Decretul 155/1953”. La 3 zile de la respingerea cererilor de comutare a pedepselor, adică în noaptea de 31 oct./1 noiembrie 1953, la Jilava , cei treisprezece condamnați la moarte au fost executați prin împușcare. Au fost împușcați: 2 ingineri, 3 studenți, 2 țărani, 3 muncitori, un medic, un jurist și un elev. Apartenența lor politică era următoarea: 7 legionari, 5 neîncadrați politic și un membru UTC, din 1948. În privința averii condamnaților facem următoarele precizări: 10 nu au nici o avere personală, unul posedă 1,60 ha teren arabil și una casă de locuit, unul are 0,50 ha teren arabil, unul 0,28 ha teren arabil și una casă de locuit. Toți sunt foarte tineri. Cel mai în vârstă are, la momentul execuției, 38 de ani, iar cel mai tânăr 20 de ani.

Condamnarea la moarte și execuția celor 13 luptători împotriva dictaturii comuniste a avut un larg ecou internațional. Mai multe publicații și posturi de radio din Occident au descris pe larg procesul, au comentat sentința de condamnare la moarte și executarea acesteia prin împușcare. Deși nu toți condamnații au făcut parte din mișcarea legionară, această organizație politică acordă o foarte mare atenție martiriului tinerilor care s-au sacrificat în speranța că vor împiedica aservirea totală a României de către U.R.S.S.

Unul dintre obiectivele parașutaților era acela de a răspândi manifeste anticomuniste în rândul participanților la Festivalul Internațional al Tineretului organizat în august 1953. Studentul Ion Golea a reușit să împrăștie mii de asemenea manifeste care prin conținutul lor au pus pe jar guvernul comunist. În afara procesului principal intentat celor 13 condamnați la moarte se desfășoară alte procese „secundare” în care sunt implicați cei care i-au ajutat pe cei acuzați de spionaj în favoarea S.U.A.

În dosarul 2568/1953 sunt judecați cei care îi ajutaseră pe Mircea Popovici și Alexandru Tănase. Facem precizarea că anchetele au cuprins aproape o sută de oameni. În lotul „Vlăduleni” au fost inculpați câteva zeci de oameni. Procesul a fost judecat la Tribunalul Militar Teritorial București. Prin sentința 1371/28 noiembrie 1953 sunt condamnați pentru crima de favorizarea infractorului la trădarea de patrie, infracțiune prevăzută și pedepsită de articolele 157 și 25 punctul 6 Cod penal, coroborate cu articolele 6 aliniatul 1,4 și 7 din Decretul 199/1950 și articolele 304 și 463 Codul de justiție militară, următorii: Ularu Nicolae – 10 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii personale , Corlan Constanța, 10 ani închisoare, 10 ani degradare civică și confiscarea averii, Popovici Gh. Filimon, 12 ani închisoare, 10 ani degradare civică, confiscarea averii personale, Popovici Paraschiva, 7 ani închisoare, Popovici Gheorghe, 5 ani închisoare, Stetin Octav, 8 ani închisoare , Ularu Ana, 7 ani închisoare, Sever Ularu, 8 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică și confiscarea averii personale. Elena Ularu a fost condamnată la 1 an închisoare corecționară pentru infracțiunea de omisiunea denunțării, infracțiune prevăzută și sancționată de articolele 6 aliniatul ultim, 1 și 7 din Decretul 199/1950 combinate cu articolul 157 Cod Penal și articolele 304 și 463 din Codul Justiției Militare .

Elena Ularu a beneficiat de schimbarea calificării faptei din favorizarea infractorului în omisiune de denunț. Tot pentru omisiune de denunț au fost condamnați la câte un an închisoare: Rafila Popovici (mama lui Mircea) și Traian Popovici (fratele celui condamnat la moarte) (Elena Ularu, N.Ularu, S. Ularu) . Despre detenție am obținut informații de la martorii Nicolae, Elena și Sever Ularu. Astfel, Nicolae Ularu a fost închis la : Jilava-2 luni, Gherla-8 ani, Pitești-o lună, Baia-Sprie-câteva luni, scăpând de mină pentru că un medic i-a depistat o boală de inimă, Periprava-Grind-3 ani la munci agricole. De aici s-a eliberat în februarie 1963 (Nicolae Ularu). Cel mai greu a fost la Gherla. Era un regim foarte sever, nu aveai voie nici să privești pe fereastră. Hrana era doar ciorbă de varză și de zarzavat. De multe ori a fost bolnav. S-a accidentat în baie și urma să-i taie piciorul dar l-a salvat doctorul Traian Tudose. La Gherla l-a întâlnit pe un preot din Godinești. Nu a fost supus procesului de reeducare (N. Ularu). Elena Ularu își amintește pledoaria avocatului la proces. Acesta a solicitat tribunalului să țină cont că este minoră și că „justiția trebuie să o treacă puntea fără să o scufunde”(Elena Ularu). A rămas să execute detenția în celulă cu fetița dar curând i-au luat-o pentru a o alimenta ei. După câteva zile i-au spus că a murit. Nu și-a mai vazut-o niciodată. După ce au pus-o în libertate a fost la București să se intereseze cum a murit. I-au eliberat un certificat de deces din care reiese că părinții sunt necunoscuți. Detenția a efectuat-o la Văcărești și la Jilava. În această închisoare spune că „am crezut că sunt îngropată de vie. Eram pusă să spăl rufe toată ziua.” Hrana consta în: „cir de mămăligă-dimineața, un polonic de arpacaș-la prânz.” La 11 iunie 1953 a fost eliberată. La gară cel care a însoțit-o a amenințat-o că dacă spune ceva din cele pățite ajunge înapoi. La Vlăduleni nu mai era nimic al lor. A locuit pe la rude și apoi într-o baracă la Popovici. În toată perioada comunistă familia ei a fost marginalizată. Sever Ularu povestește că au fost judecați de un complet al cărui președinte era cunoscutul și temutul general Petrescu. După condamnare a fost închis la Jilava, în camera 8 a secției a III-a Reduit. După câteva luni a fost transferat la Dej, Gherla, Aiud și Răchitoasa-Fetești, cu domiciliu obligatoriu (Sever Ularu). La Dej a stat în aceeași celulă cu Gheorghe Mărtău, fostă ordonanță a căpitanului Grigore Brâncuși. „La Aiud am dus-o mai bine. Lucram în fabrică, era aer curat și mâncare mai bună” (S. Ularu). Sever Ularu consideră detenția mai ușoară decât arestul securității și anchetele. Sentimentul de ușurare era dat de valoarea intelectuală a celor închiși împreună cu el. Toate sărbătorile creștine erau marcate de către deținuți. A auzit că la Gherla și la Aiud se desfășura reeducarea unor studenți. Spune că nu a fost supus la torturi dar cei dinainte vorbeau de teroare oarbă, de bătăi mortale cu ciomegele. Despre Răchitoasa știe că a fost ridicată de către deportații din Banat. Deținuții de la Răchitoasa lucrau la Gospodăria Agricolă de Stat de la Luciu-Giurgeni. În domiciliu obligatoriu era mai greu decât la pușcărie , „erai cu tovarăși, la pușcărie cu domni”(S.Ularu). A revenit la Vlăduleni în toamna anului 1958, înainte de a efectua cei 8 ani la care fusese condamnat. A lucrat în subteran în Valea Jiului, până în 1966, apoi la Fabrica de Ciment din Tg.Jiu și la Întreprinderea Mineră Rovinari.

Acțiunea Parașutați în România comunistă s-a încheiat cu alte vieți curmate și destine prăbușite. Ea se constituie, totuși, într-o importantă pagină de istorie a demnității, curajului și speranței. Județul Gorj are o contribuție foarte însemnată la scrierea acestei pagini din rezistența la comunism. Două condamnări la moarte, zeci de oameni condamnați la aproape 200 de ani închisoare, doi oameni, unul foarte tânăr (Elena Stetin) pierind în temnițele comuniste.

Prof Dr Gheorghe Gorun

Lect Univ Dr Hadrian Gorun

Studiul a aparut in Anuarul Institutului de Istorie Orala (AIO) și a fost preluat de Mărturisitorii

ADDENDA:

SENTINTA

În procesul unor spioni si teroristi parasutati de serviciul de spionaj american

La 12 Octombrie Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti a pronuntat sentinta în procesul unor spioni si teroristi parasutati de serviciul de spionaj american pe teritoriul tarii noastre, pentru a desfasura actiuni de spionaj, terorism si alte forme de activitate subversiva împotriva Republicii Populare Române. Pe baza dosarelor de cercetari, a interogatoriilor acuzatiilor, a depozitiilor martorilor, a corpurilor delicte, a rechizitoriului procurorului si a sustinerii apararii, completul de judecata a stabilit urmatoarele: Acuzatii Tanase Alexandru, Popovici Mircea, Golea Ion, Samoila Ion, Pop Gavrila si Bebi Toma au fost recrutati si instruiti de serviciul de spionaj american, dotati cu armament, munitii, aparate de radio emisie – receptie, substante explozive si otravitoare, cifruri, documente false, sume de bani, si parasutati din avioane americane pe teritoriul Republicii Populare Române cu scopul de a savârsi actiuni criminale de spionaj, teroare si diversiune si de a desfasura o activitate subversiva împotriva independentei nationale si a orânduirii de stat a Republicii Populare Române. Acuzatul Tolan Ion, recrutat si instruit de catre serviciul de spionaj, a fost strecurat în mod clandestin pe teritoriul Republicii Populare Române cu aceleasi misiuni criminale. Ajunsi pe teritoriul tarii, acuzatii au trecut la executarea acestor misiuni, pâna la descoperirea si arestarea lor de catre organele de stat. 2. Acuzatii Tartler Erich, Vlad Mihai Vasile, Buda Ion, Dinca Gheorghe, Corlan Aurel, Popovici Alexandru, Stetin Elena, Ion Iuhasz si Ion Cosma au adapostit pe spionii si teroristii parasutati de serviciul de spionaj american, le-au dat sprijin activ în desfasurarea activitatii lor criminale, le-au înlesnit legaturi cu alte elemente criminale si le-au dat informatii din diferite domenii de activitate, cu scopul de a fi transmise serviciului de spionaj american. Stabilind ca faptele mai sus aratate sunt deplin dovedite, Tribunalul a pronuntat sentinta prin care: Au fost condamnati la moarte si confiscarea totala a averii pentru crima de tradare de patrie: Tanase Alexandru, Popovici Mircea, Golea Ion, Samoila Ion, Pop Gavrila si Tolan Ion. De asemenea au fost condamnati la moarte si confiscarea totala a averii pentru complicitate la crima de tradare de patrie: Tartler Erich, Vlad Mihai Vasile, Buda Ion, Dinca Gheorghe, Corlan Aurel, Iuhasz Ion si Cosma Ion. Au mai fost condamnati pentru crima de tradare de patrie: Bebi Toma la 3 ani temnita grea si confiscarea totala a averii, acordându-i-se circumstante atenuante pentru ca s-a prezentat organelor de stat dupa parasutare, a predat toate obiectele si materialele cu care fusese înzestrat înaintea parasutarii si a marturisit misiunile de spionaj, diversiune si teroare pe care le-a primit înainte de parasutare; Stetin Elena, pentru complicitate la crima de tradare de patrie, la 25 ani munca silnica, întrucât i s-au acordat circumstante atenuante pentru ca a marturisit la primele cercetari faptele savârsite de ea si a ajutat cercetarile; Popovici Alexandru pentru complicitate la crima de tradare de patrie, la 20 ani temnita grea, întrucât i s-au acordat circumstante atenuante.

Oamenii muncii au primit cu profunda satisfactie dreapta sentinta a Tribunalului Militar.

„Scinteia”, Marti, 13 Octombrie 1953

https://www.activenews.ro/

Sondaj de ultimă oră pe PARTIDE: cifre care pun pe gânduri!

Un de sondaj care arată cât de încurcate sunt calculele politice în acest moment – și noile mutări par să păstreze trendul neliniștitor.

 Cunoscutul sondaj comandat de Europa FM institutului IMAS prezintă cifre care pun pe gânduri analiștii partidelor – în principal PSD și PNL.

Astfel, chiar dacă PNL rămâne în top, la o diferență confortabilă față de PSD, înregistrează o scădere semnificativă, de peste 2 procente.

Dacă duminică ar avea loc alegeri, PNL ar obține 32,6% din voturi – în timp ce la ”barometrul” din septembrie aveau 34,7 %.

Ei bine, situația nu e simplă pentru PNL, al cărui potențial partener, deja năbădăiosul USR-PLUS, înregistrează o creștere – ajungând la 20,4%, deci o creștere mare, de 3 % față de luna trecută! Ceea ce înseamnă că tupeul și pretențiile vor crește, punând în pericol dorința liberalilor și a lui Iohannis de a acapara… cam tot înseamnă putere!

PSD înregistrează o creștere mică, ar ajunge la 21,7%. Dar, atenție – sondajul e realizat în perioada 7 – 28 octombrie, deci NU a putut prinde și efectul plecărilor masive din partid – și concurența pe care o vor face acum câțiva foști membri marcanți ai PSD.

În rest, Pro România se menține la o cotă ridicată – 8,9%, dar, atenție, nu e prinsă și fuziunea cu ALDE, care e cotat cu 2,5 la sută. Deci, combinația Ponta – Tăriceanu ar putea fi un câștigător, în contextul degringoladei din PSD.

UDMR trece la limită pragul 5,1%, iar PMP, cu 4,8%, este sub limită.

”Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM în perioada 7 – 28 octombrie, pe un eșantion de 1010 persoane și are o marjă de eroare de 3,1%”, transmite Europa FM.

© Screenshot / Europa FM

Sondaj comandat de Europa FM institutului IMAS

© Screenshot / Europa FM

Sondaj comandat de Europa FM institutului IMAS

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20201030/32226117/Sondaj-de-ultima-ora-pe-PARTIDE-cifre-care-pun-pe-ganduri.html

Codrin, demers în premieră pentru Dragnea! Impact puternic!

Revoluționarul nu își lasă camaradul la greu, vine cu vești noi și face un demers foarte bine primit de public

 

Codrin Ștefănescu se dovedește în continuare un om de caracter – sau un ”camarad” adevărat, cum îi place lui să spună. 

Argumentul acestei afirmații este clar: cunoscutul revoluționar nu își părăsește prietenii la greu! Nu a făcut-o cu Adrian Năstase sau cu atâția deputați, primari și lideri locali PSD atacați – și nu o face nici acum, cu Liviu Dragnea.

Azi noapte, Codrin Ștefănescu a publicat un mesaj, la câteva ore după ce a fost să îl viziteze pe fostul președinte al PSD, aflat în detenție.

”O duce rău cu sănătatea, o duce rău în general”, dezvăluie Codrin Ștefănescu. ”Nu vor să-l scoată nici la muncă, nu i se permite nici să-și îngrijească problemele de sănătate”.

Aspect scandalos – Codrin Ștefănescu spune că Dragnea ”așteaptă și așteaptă ca cineva să pună în practică decizia definitivă a instanței în acest sens!

”La el nu se aplică, indiferent de consecințe!”, spune Codrin, arătând că Liviu Dragnea ”se chinuie, dar e puternic și va rezista!”.

În finalul postării, Codrin Ștefănescu face un demers în premieră pentru Liviu Dragnea – publică adresa unde i se pot transmite scrisori! ”Dacă cei care îl prețuiesc și îl susțin vor să-i scrie, o pot face!”.

Adresa de corespondență este: Liviu Dragnea, Penitenciarul Rahova, Șoseaua Alexandria nr 154, sector 5, București, cod Postal 51527.

”Am promis că vă țin la curent cu starea sa, asta am făcut!”, încheie Codrin Ștefănescu mesajul său, un demers care a avut un impact puternic, postarea acumulând urgent un număr record de reacții și comentarii.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20201030/32219652/Codrin-demers-n-premier-pentru-Dragnea-Impact-puternic.html

O ISTORIE A ZILEI DE 31 OCTOMBRIE!

31 octombrie, istoricul zilei

475: Romulus Augustus este proclamat împărat al Romei.

Flavius Romulus Augustus (n.cca. 463, – d. după 476), a fost ultimul imparat  (475 -478) al  Imperiului Roman de Apus.

La 31 octombrie 475, patricianul Orestes  îl proclamă împărat pe fiul său, Romulus Augustulus, autoritatea împăratului limitându-se la sudul Galiei si la Italia propriu- zisa.

 Era poreclit  ”Augustulus”, deși el a condus în mod oficial sub numele de  Romulus Augustus, în latina sufixul -Ulus  fiind un diminutiv , si prin urmare Augustulus  înseamna, “Micuțul Augustus”.

La 28 august 476, Romulus Augustulus a fost îndepărtat de la tron de către  Odoacru, căpetenia  herulilor de neam germanic din uniunea de triburi a  a gotilor.

 Severin de Noricum consilier al lui Odoacru, a mediat detronarea fără violență a tânărului împărat ultimul pe care l-a avut  Imperiul Roman de Apus, pentru care a reușit să obțină chiar și o pensie.

Insignele imperiale au fost trimise de la Roma la  Constantinopol, fapt care mai târziu va genera dispute în privința moștenirii romane.

Imperiul Roman de Apus după ce a pierdut  majoritatea provinciilor, a fost desființat atunci când Odoacru, care se autoproclama magister   militum (guvernator suprem), a înființat un stat independent în Italia (476).

Multi istorici considera ca odată cu instaurarea dominației germanice în Italia si  sfârșitul Imperiului Roman de Apus, a avut loc si  sfarșitul  istoric al Antichitatii  și începutul Epocii Medievale.

802: Nikephoros (Nichifor) I ( n. cca 760), este ales împărat al Bizantului.

În  anul 811, oastea bizantina condusa de  Nichifor a invadat Bulgaria  si l-a  învins de două ori pe Krum, tarul bulgarilor, devastand  capitala Pliska  dar, în timpul retragerii,armata bizantină a intrat intr-o o ambuscadă și a fost distrusa la 26 iulie de catre bulgari.

În imagine, Krum și macabrul său trofeu

Imparatul Nichifor a fost ucis în luptă si se spune că  țarul bulgarilor, Krum, ar fi  confectionat din craniul acestuia, o cupa din care bea la ospete.

1291: S-a nascut Philippe de Vitry, compozitor francez din perioada medievala, fost episcop de Meaux, autorul prezumtiv  al tratatului   Ars Nova Musicae, punlicat in jurul anului 1320. A decedat la data de 9 iunie 1361.

Figura emblematica a Evului Mediu, de Vitry era considerat de contemporani un spirit stralucitor datorita cunostintelor sale de filosofie, matematica,poezie, retorica  si muzica.

Ne-au parvenit doar o parte din compozitiile si scrierile sale.

 

 

1517: Teologulul  german Martin Luther lipește pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze, care invitau clericii catolici la o dispută academică pe tema indulgențelor papale.

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cele 95 de teze

Este inceputul Reformei bisericesti din care s-a nascut în Germania confesiunea unitariana. 

Foto: Reformatorul Martin Luther

Aceasta data este  sărbătorită de protestanți ca Ziua Reformei.

1517: A decedat pictorul  renascentist italian de subiecte religioase Fra Bartolommeo ; (n. 28  martie 1472).

Fra Bartolomeo, autoportret

1632: S-a nascut pictorul olandez Johannes Vermeer, unul din cei mai cunoscuți reprezentanți ai stilului baroc, (botezat pe 31 octombrie);  (d. 1675).

Vermeer, autoportret

 În timp, reputația lui Vermeer a crescut tot mai mult, astăzi el fiind considerat unul dintre cei mai mari pictori olandezi ai vârstei de aur, fiind recunoscut mai cu seamă ca un maestru al folosirii luminii.

Întrega sa operă, considerată autentică, cuprinde 37 de tablouri, cele mai multe reprezentand  scene de fiecare zi sau alegorii.

1755:  Aventurierul Giacomo Casanova reușește să evadeze din inchisoarea din Palatul Dogilor din  Veneția, unde a fost închis pentru „insulte la adresa sfintei religii”.

1795: S-a născut poetul romantic John Keats: “La Belle Dame sans Merci”, “Ode to a Nichtingale”, “To Autumn”; (m. 23 februarie 1821).

1818: S-a nascut  pictorul Gheorghe Tattarescu, întemeietor alãturi de Theodor Aman, al învatamântului artistic românesc (n. Focsani; d. 24.10.1894).

1835: S-a nascut chimistul german Adolf von Baeyer, laureat al  Premiul Nobel pentru Chimie pe 1905; (d. 1917).

)

1857: S-a nascut medicul si scriitorul suedez Axel Munthe, autorul cunoscutei ” Cartea de la San Michelle”;(d. 1949).

1864: Nevada a devenit cel de al 36-lea stat al Statelor Unite ale Americii.

1881: S-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu: “Istoria literaturii române contemporane”, “De peste prag”, “Lulu”, “Nuvele florentine”, „Gr. Alexandrescu”, „Titu Maiorescu si posteritatea lui critica”, “Mite”, “Balauca”, „Aripa mortii”, „Viata dubla”);  (d. 16.07.1943).

1887: S-a nascut Chiang Kai-Shek, (Jiang Jieshi), om politic chinez, preşedinte al guvernului naţional din Nanjing (1928-1949).

A fost  şef al Gomindanului – Kuomintang (formaţiune politică naţionalistă, primul partid politic chinez, după model occidental, fondat în 1921); (d.5 aprilie 1975).

1892: Scriitorul britanic Arthur Conan Doyle,  publică volumul  de povestiri  ”Aventurile lui  Sherlock Holmes”.

1918: A decedat  Egon Schiele, pictor  expresionist austriac, unul dintre fondatorii miscarii “Neue kunst gruppe”; (n. 1890).

1920: S-a nascut artistul  fotograf  german Helmut Newton , unul dintre cei mai cunoscuţi artişti fotografi din lume; (d.23.01.2004).

1920: În România este  promulgată Legea pentru înfiinţarea şcolilor româneşti de studii superioare la Paris şi Roma.

1922 : S-a nascut prinţul Samdech Preah Norodom Sianuk, regele Cambodgiei în perioada 1941–1955, iar după 1993, preşedinte al acestei tari; ( m.15 octombrie 2012).

1926: A murit celebrul  iluzionist  Harry Houdini;  (n. 24 martie 1874).

Magicianul  Harry Houdini a incetat din viata in urma unei peritonite.

 

 

Considerat unul dintre cei mai mari magicieni ai secolului XX, Houdini a murit, la varsta de 52 de ani, in spitalul din Detroit, dupa 12 zile de spitalizare.

Cu doua saptamini inainte, el a sustinut o demonstratie in fata catorva studenti.

Unul dintre spectatori l-a lovit puternic de doua ori in stomac pentru a-i testa forta fizica, insa din cauza ca a fost luat prin suprindere magicianul a suferit o ruptura de apendice.

A fost operat de urgenta, insa medicii nu au reusit sa il salveze si astfel s-a stins din viata o adevarata legenda. Houdini, pe numele adevarat Erik Weisz, s-a nascut in Budapesta fiind fiul unui rabin.

Cat era copil, familia sa a emigrat in SUA si in acea perioada si-a descoperit extraordinara abilitate de a se contorsiona.

A invatat diverse trucuri si a deprins tehnica de a scapa din lanturi si chingi. La 9 ani s-a alaturat unui circ si a inceput sa sustina spectacole prin tara, facand senzatie printre spectatori.

La 18 ani demonstratiile lui taiau rasuflarea oricui, Houdini socand audienta cu numarul care presupunea legarea de maini si de picioare si aruncarea intr-un rezorvor cu apa din care trebuia sa evadeze.

In ultima perioada a vietii, magicianul a pornit o campanie impotriva sarlatanilor care pretindeau ca detin puteri supranaturale, dar care foloseau diverse trucuri pentru a insela audienta.

1929: S-a nascut popularul actor de cinema italian si fost inotator olimpic,Carlo Pedersoli, cunoscut intepret al Comisarului Piedone( d. 27 iunie 2016,la Roma, Italia) . A fost mai cunoscut sub pseudonimul Bud Spencer și s-a făcut remarcat în așa-numitele „western spaghetti” italiene.

1933: Au fost finalizate  celebrele basoreliefuri  ale celor patru preşedinţi ai Statelor Unite, de pe muntele Rushmore.

1936: S-a nascut la București,  Siminică (Simion Avram), renumit comic al circului românesc. A decedat la București în ziua de 27 septembrie 2018.

1950: S-a nascut John Candy, comediant si actor canadian, pe numele adevarat John Franklin Candy. A urmat cursuri de teatru in timpul scolii si pina sa devina actor a avut joburi marunte.

Dupa ce a aparut in diverse programe televizate si filme cu buget mic de productie canadiana, i s-a oferit sansa sa devina membru al unei trupe de comedie celebra in tara natala.

In 1977, Candy a devenit o mica vedeta, cistigind chiar doua premii Emmy pentru scenariile scrise la show-ul televizat pe care il prezenta cu trupa sa.

In 1984, a devenit star de cinema cind regizorul Ron Howard l-a distribuit in “Splash”, unde a aparut alaturi de Daryl Hannah si Tom Hanks. A jucat in peste 40 de comedii, dar s-a implicat si in sustinerea sportului, fiind coproprietar al unei echipe de fotbal din Toronto. Impreuna cu actorii Dan Aykroyd si Jim Belushi a deschis un local cu numele “House of Blues”.

In 4 martie 1994 a suferit un atac de cord in timp ce dormea.

1961: S-a nascut  Bogdan Chireac, redactor şi editorialist  politic, distins cu Premiul „Pamfil Şeicaru” pentru jurnalism – 2000).

1972: A decedat la Cluj, Onisifor Ghibu, pedagog, memorialist si om politic patriot roman, luptător pentru drepturile și unitatea poporului român, unul dintre participanții importanți la realizarea Marii Uniri de la 1918.

 S-a născut in ziua de 31 mai 1883 la Săliște, in Transilvania ocupata de Austro- Ungaria, unde a facut și școala primară.

Liceul îl începe la Sibiu (primele 6 clase) apoi îl termină la Brașov (1902).

Studiile universitare le face la Institutul teologic andreian Sibiu, apoi și le desăvârșește la Universitatea din București, la Budapesta, Strasbourg și Jena, în acest din urmă oraș universitar trecându-și și doctoratul în filosofie, pedagogie și în istorie universală (1909).
Este numit inspector școlar primar ortodox pentru școlile din Transilvania (1910-1914), fiind totodată și profesor de pedagogie la Institutul teologic din Sibiu (1910-1912).

Cunoştea la perfecţie germana, engleza, franceza, maghiara, latina şi se exprima în cea mai corectă şi mai rafinată limbă română literară.

Refugiat în București între anii 1914 și 1916,a  colaborat cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu și cu alți refugiați ardeleni la o campanie intensă pentru intrarea României în război alături de Antantă împotriva Austro-Ungariei.
Pentru activitatea intensă pe această linie, Onisifor Ghibu a fost condamnat în 1915, în contumacie, de Curtea Militară Maghiară din Cluj, la moarte.

După ocuparea Bucureștiului în toamna anului 1916, Onisifor Ghibu se refugiază la Iași cu soția și cei trei copii (cel mai mare de 4 ani), iar din martie 1917   se stabileşte cu familia la Chişinău unde  se angajează în lupta pentru reorganizarea învăţământului în limba română.

Împreună cu câțiva fruntași basarabeni întemeiază și organizează Partidul Național Moldovenesc.

Conduce efectiv vasta acțiune de organizare a învățământului în limba română, inexistent în 1917 și reușește deschiderea de școli românești în toată Basarabia, începând cu toamna anului 1917.
A instalat la Chisinău (septembrie 1917), prima tipografie cu caractere latine care a tipărit primele manuale scolare in limba romana scrise cu acest alfabet.
Tipărește apoi ”Ardealul” (de la 1 octombrie 1917), prima ”foaie” cu tipar latin din întreg Imperiul Rus, transformat mai apoi în cotidianul ”România Nouă” (de la 24 ianuarie 1918) – ”organ de luptă pentru unirea politică a tuturor românilor”.

În primul număr publică marea ”Declarație” – întocmită și cu prima semnătură a lui Onisifor Ghibu – ”de unire cu România a tuturor românilor aflători în teritorii ocupate vremelnic de puteri străine”. Onisifor Ghibu se află în fruntea luptei care duce la unirea Basarabiei în 1918.
În anul 1918 este numit secretar general al resortului de instrucție din Consiliul Dirigent din Ardeal, fiind ales și deputat în Marele Sfat al Transilvaniei. 

La 1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba Iulia îl alege secretar general laResortul de Instrucţie Publică din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, cu îndatorirea de a reorganiza învăţămîntul. În această calitate, din decembrie 1918 pînă în aprilie 1920, cît a funcţionat acest Consiliu, a organizat învăţămîntul primar şi secundar, a înfiinţat Universitatea Românească din Cluj, Politehnica din Timişoara, Conservatorul din Cluj. Încă din 1919 este membru corespondent al Academiei Române.

A militat pentru   organizarea Universității din Cluj pe baze românești (1919).

Pentru ridicarea prestigiului noii instituții de învățământ superior, intervine și reușește să-l aducă în țară pe marele savant Emil Racoviță, ajutându-l să înființeze la Cluj primul institut de speologie din lume.

În 1919, Onisifor Ghibu este numit ca profesor la noua universitate, fiind ales totodată membru corespondent al Academiei Române. În calitatea sa de profesor, funcționează până în anul 1945.
Pentru activitatea sa permanent patriotică, antirevizionistă și antisovietică, a avut de suferit tot restul vieții după instaurarea forțată a regimului comunist în România. A fost de la început ”persona non grata” si toată bibliografia lui a fost blocată de slugile comuniste.

Chiar din 1945, în timpul detenției – fără judecată – în lagărul de deținuți politici de la Caracal – a fost primul profesor ”epurat” și pensionat forțat din Universitatea clujeană, al cărei principal ctitor a fost în 1919.

În vara lui 1945, a fost ridicat şi închis în lagărul de la Caracal, unde a fost deținut timp de 222 de zile.

Nemulţumit de ceea ce se întîmpla, a scris memorii şi scrisori, a adresat petiţii conducătorilor ţării la acea vreme. De la una dintre aceste scrisori i s-au tras încă o  arestare la 10 decembrie 1956 fiind condamnat de un tribunal comunistt la 2 ani închisoare corecțională pentru că „a întreprins acțiuni împotriva regimului democrat popular al RPR”.

A fost eliberat la 13 ianuarie 1958.
Exclus complet din viața publică, a trăit izolat la Sibiu, până în 31 octombrie 1972, adică 27 de ani după ”epurarea” sa.
A continuat să scrie, lăsând la moartea sa zeci de mii de pagini de manuscrise, în mare parte memorialistică.

N-a încetat nici un moment lupta – întotdeauna argumentată, spre a fi greu condamnabilă – cu oficialitățile comuniste, fiind în fruntea ”rezistenței intelectuale” din epocă, cu toată teroarea permanent desfășurată împotriva sa de teribila Securitate comunistă.

1975: Faimoasa formatie  britanica Queen, a lansat în Anglia cel mai renumit single al sau, Bohemian Rhapsody.

La doar doi ani de la lansare, acesta fost declarat „Cel mai bun single al ultimilor 25 de ani”.

1984: A murit asasinată de fanatici adepţi ai cultului sikh, premierul indian Indira Gandhi; in 1983, a fost aleasa  preşedinte al Mişcării Ţărilor Nealiniate; (n. 19 noiembrie 1917).

1993: A încetat din viaţă regizorul italian Federico Fellini, unul dintre titanii cinematografiei mondiale: “Casanova”, “La Dolce Vita”, “Ginger şi Fred”,„La Strada”, „Noptile Cabiriei”, „Amarcord”); (n. 20.01.1920).

2002 : A decedat actorul italian Raf Vallone. In 1961 a primit Premiul Oscar pentru rolul interpretat în filmul „Vedere de pe pod”, regizat de Sidney Lumet;  (n.17 februarie 1916).

2003: Este descoperită Planeta pitică Eris.

Inițial denumită 2003 UB_313,  este după masă al nouălea corp ceresc cunoscut din Sistemul Solar, care se rotește direct în jurul  Soarelui Are cel puțin un satelit, numit Dysnomia. 

Deoarece diametrul său este mai mare decât cel al lui  Pluton , a fost considerat de mulți ca fiind Planeta X, espre care se credea că este cauza unor perturbări în rotația planetelor Uranus și Neptun.

A fost numită Eris,  după zeita greaca a discoriei  , primind oficial acest nume pe  13 septembrie 2006, după o lungă perioadă de dezbatere, timp în care a fost cunoscută după numele de 2003 UBB₃₁₃, acordat automat (însemnand că este al 7827-lea asteroid descoperit în a II-a jumătate a lunii octombrie a anului 2003 ).

Eris a fost poreclită inițial ” Xena”, după o eroină dintr-un serial TV din SUA, iar luna sa poreclită „Gabrielle” , după un alt personaj din același serial.

2008: A decedat John Daly, producătorul  britanic filmului “Terminator”, recompensat cu premiul Oscar pentru lungmetrajele “Plutonul” (1987) şi “Ultimul Împărat”; (1988).

 

 

Daly a produs numeroase filme de succes şi a câştigat 13 premii Oscar, la categoria “cel mai bun film”, din 21 de nominalizări, precum şi numeroase premii Globul de Aur; (n. 16 iulie 1937).

2011: Potrivit ONU, populatia lumii a ajuns  la 7 miliarde de persoane.

31 octombrie este :

Ziua Arhivelor Naționale ale României

 Arhivele Naţionale ale României, prestigioasă instituţie de cultură, au fost înfiinţate prin Regulamentele Organice din 1831/1832. 

Arhiva Statului din Ţara Româneasca a luat fiinta la 1 mai 1831 ca structura a Departamentului din Launtru (azi M.A.I.) la Bucuresti, iar la 1 ianuarie s-a constituit la Iasi, Arhiva Statului din Moldova ca structura a Logofetiei Direptatii (azi, Ministerul Justitiei).

La 31 octombrie 1862 s-a realizat unificarea serviciilor de arhivă ale Moldovei şi Ţării Româneşti, în cadrul programului de reforme început de Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

De atunci şi până în zilele noastre, misiunea Arhivelor Naţionale rămâne neschimbată – aceea de a colecta, păstra, administra şi garanta transmiterea memoriei colective prin intermediul documentului istoric.

În egală măsură, instituţia contribuie la documentarea privind drepturile şi libertăţile democratice, precum şi la buna gestionare a informaţiei în sectorul administraţiei publice. În depozitele Arhivelor Naţionale se păstrează 320 km liniari de documente aparţinând Fondului Arhivistic Naţional, aflate în administrarea Arhivelor Centrale şi a celor 42 de structuri teritoriale.

 

 La 31 octombrie 1864 intra în vigoare primul Regulament modern de organizare a Arhivelor, Arhiva Statului din Bucuresti devenind Directie Generala, având în subordine si arhivele iesene, director general fiind ilustrul carturar Cezar Boliac.

Data de mai sus devine ZIUA ARHIVELOR NAŢIONALE.

Dupa Marea Unire de la 1918, odata cu nasterea statului national unitar roman, în ansamblul masurilor de unificare administrativa, urmare a unirii cu România a Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei, în 1925 apare Legea pentru organizarea Arhivelor Statului.

Rostul institutiei Arhivelor a fost si este acela de a pastra, conserva si valorifica tezaurul arhivistic, memoria unui popor, caci  „un act, oricare ar fi cuprinsul sau vechimea lui, are o dubla valoare: de a servi ca act de proprietate si de a deveni un act istoric sau literar pentru posteritate”  (Bogdan Petriceicu Hasdeu -director general al Arhivelor Statului între 1876-1900).

Până la începutul secolului al XVIII-lea, arhivele din Țările Române erau păstrate de către Cancelaria domnească, autoritățile ecleziastice și de către demnitarii de diferite ranguri în cadrul ierarhiei boierești. Cele mai vechi locuri de conservare a documentelor erau mănăstirile, care, fiind locuri considerate ca sigure, păstrau și documente laice. Spre exemplu, se știe că în 1775 Mitropolia Bucureștilor avea în păstrare o arhivă generală ce cuprindea documente private de tipul hotărniciilor.[7]

Arhivele din Țara Românească au luat ființă la 1 mai 1831, iar cele din Moldova la 1 ianuarie 1832, în condițiile în care primele legi administrative moderne, Regulamentul Organic, au intrat în vigoare.

În ce privește teritoriul Transilvaniei, autoritățile ungare și-au păstrat arhivele până în momentul în care Regatul maghiar a fost desființat ca urmare a bătăliei de la Mohacs din 1526. După ce Transilvania a intrat în componența Imperiului habsburgic la 1688, metodele de conservare a documentelor s-au îmbunătățit.

Atunci când Arhivele de Stat Maghiare au luat ființă în 1875, multe dintre vechile arhive transilvănene au fost mutate la Budapesta. Astfel, la finele secolului al XIX-lea, documentele referitoare la Transilvania, ca și cele din Banat și Bucovina, erau deja concentrate la arhivele statale de la Budapesta (Országos Lévéltár) și Viena (Haus-, Hof- und Staatsarchiv).[7]

După primul război mondial, statul român și-a extins substanțial teritoriul și Arhive ale Statului au luat ființă în 3 dintre provinciile noi ale României: la Cluj în 1920 pentru Transilvania, la Cernăuți în 1924 pentru Bucovina și la Chișinău în 1925 pentru Basarabia.

În 1925, o nouă lege referitoare la Arhivele Statului a intrat în vigoare; instituția intra în subordinea Ministerului Educației Publice. Constantin Moisil a fost director al instituției între 1923 și 1938, fiind urmat de Aurelian Sacerdoțeanu între 1938 și 1953.[7]

În 1951, în timpul perioadei comuniste, Direcția Arhivelor Statului a trecut sub controlul Ministerului Afacerilor Interne atunci fiind  adoptat și modelul sovietic de organizare.
O nouă lege a Arhivelor a intrat în vigoare în 1996.

Halloween-ul.

 În fiecare an, seara de 31 octombrie este a vrajitoarelor. Copii, mascati în personaje „horror”, colinda pe la casele oamenilor, iar acestia îi rasplatesc cu bomboane, covrigi sau nuci pentru a alunga spiritele rele ale fantomelor.

Adultii se întâlnesc în diverse localuri sau cluburi, care, pentru o noapte, se transforma în spatii ale magiei, în care personaje precum Frankenstein.

Aceasta sărbătoare a fost influențată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. În Imperiul Roman era Ziua Pomona, la celtici era festivalul Samhain, iar la creștini Sărbătoarea Tuturor Sfinților.

Istoricul Nicholas Rogers, care a cercetat originile Halloweenului, observă că în timp ce „unii folcloriști i-au detectat originile în sărbătoarea romană a Pomonei , zeița fructelor și semințelor, sau în festivalul morților denumit Parentalla , sărbătoarea este cel mai frecvent legată de festivalul celtic Samahain , scris inițial Samuin”care in irlandeza veche  înseamnă „sfârșitul verii”.

Este o sărbătoare, preluată  de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se însecolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi  din America.

 Halloween provine din limba engleza de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfintilor, sărbătoare cu care  a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic si protestant, pentru ca în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie.

Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack.

Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă.

În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.

În ultimii ani, din cauza unei promovări agresive prin intermediul filmelor și a televiziunii, sărbătoarea de import a ajuns și în România, fiind impusă indirect în școli și grădinițe prin organizarea de serbări tematice.
Deasemenea această zi are și un puternic caracter comercial, produsele specifice acestei sărbători fiind promovate în marile magazine și în mediul online

Biserica Ortodoxa Romana este critica fata de noua ”tradiție” a costumării celor mici în personaje demonice, aratand că Halloween-ul “este de natură de a mutila sufletele copiilor”.

”Ce poate fi bun în a te deghiza în vârcolac, în vrăjitoare, în vampir?si de ce unii se pictează cu cruce invers, se intreaba reprezentantii Bisericii ?”.

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfinții Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul si Narcis.

Sâmbăta morților – Moșii de toamnă

 

 

 

Sfantul Stahie a fost pus episcop in Bizant de catre Sfantul Apostol Andrei si a zidit o biserica in Arghiropoli, impreuna cu Sfantul Andrei. Apoi a adunat pe multi credinciosi si ii invata mantuitoarea viata. Ostenindu-se saisprezece ani in acea nevointa pentru mantuirea omeneasca, a raposat cu pace.

Amplie si Urban au fost pusi episcopi de catre acelasi sfant, Andrei. Amplie a fost episcop in Diospoli, iar Urban a fost episcop in Macedonia.

Ei, propovaduind pe Hristos si pe idoli pierzandu-i, i-au ridicat asupra lor pe evrei si pe elini si, fiind ucisi de catre acestia, si-au impletit lor cununa muceniceasca.

Narcis a fost episcop in Atena, Apelie in Ieraclia si Aristobul in Britania, propovaduind Evanghelia lui Hristos, iar dupa multe osteneli si nevointe si-au dat fericitele lor suflete in mainile Domnului.

VIDEO:  ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

Crestin Ortodox.ro; Istoria md.; Mediafax.ro; Istoricul zilei blogspot.com; Wikipedia.ro; youtube;Rador.ro

Vânzătorul de neam Igor Dodon vrea să trimită partidele unioniste din R.Moldova în afara legii!

 

Igor Dodon a dat de înțeles că nu a renunțat la ideea de a scoate în afara legii partidele unioniste din R. Moldova. Mai mult, în cazul în care va câștiga un nou mandat de președinte, acesta are pregătit un mecanism în acest sens. 

Astfel, potrivit șefului statului, pentru a interzice unionismul în R. Moldova este necesară modificarea Constituției. „Nu poți interzice cetățeanului să aibă opinie proprie, dar partidele politice care promovează lichidarea statalității, în opinia mea, trebuie să fie în afara legii. Pentru aceasta este necesar să modificăm Constituția, să excludem un articol care prevede că statalitatea R. Moldova poate fi lichidată prin referendum. Aceasta este argumentarea Curții Constituționale „de ce pot exista partide care pledează pentru lichidarea statului”, pentru că în Constituție este prevăzută o astfel de opțiune. Noi vom modifica Constituția și vom scoate această opțiune. După aceasta, evident, va urma că partidele care sunt pentru lichidarea statalității, în opinia mea, trebuie să fie în afara legii. Cetățenii sunt ai noștri, au diferite opțiuni și conform Constituției pot să-și expună opinia liber, dar nu și partidele finanțate de stat, care își pun ca scop politic lichidarea acestuia”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei emisiuni online.

Președintele pro-rus s-a referit la articolul 142 din Constituție R. Moldova, care prevede că „dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale”.

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/

Ironia istoriei americane și dezinformarea rusă

RIHANNA ,SIA – I LOVE U!

BASTILLE – SURVIVIN’!

SHAED – NO OTHER WAY!