Arhiva | 10:54 am

COLIMATOR.România n-are decât să crape, Iohannis vrea alegeri!

10 oct.

Sunt alegerile parlamentare o prioritate ce nu poate fi ignorată? Nu, ar spune orice cetățean de bun-simț. Realitatea ne arată că nu. Până la alegeri, România mai are de rezolvat destule. Cu adevărat prioritară este depășirea crizei sanitare provocate de lipsa unor măsuri coerente pe care Guvernul le-ar fi putut lua. S-a ajuns în situația aberantă – probabil caz unic în lume – în care victimele sunt vinovații. Și, din moment ce această inepție a ajuns să fie tot mai des auzită în ieșirile lui Klaus Iohannis, indiferent cum a fost rostită sau insinuată, nu m-ar mira ca, în curând, să-i fie atribuită și o formulă de legiferare. Va fi o lege prin care președintele își va pune la adăpost partidul împotriva oricărui atac. Și ea nu va face referire doar la pandemia Covid.

Dar cum rămâne cu parlamentarele? Nici nu mai discutăm că sunt imperios necesare, va mugi turma PNL & Co. După „spectaculosul” rezultat la locale, este normal ca peneliștii să reclame mai cu tărie ca niciodată că alegerile parlamentare trebuie ținute în decembrie. Cât s-au erodat până acum este nimic față de ce va urma. Scăderea lor în preferințele electorale va fi și mai accentuată, punând în real pericol intenția lui Iohannis de a avea și Parlamentul lui. Iar asta înseamnă că morți-copți trebuie să ieșim la vot. Așa vrea președintele.

Nu vrea să-și bată capul

Premierul, executantul perfect de care Iohannis are nevoie

În primul rând, are nevoie de un număr cât mai mare de alegători la urne pentru legitimitate. Este cam cu dus-întors, totuși, pentru că la o prezență masivă la vot este știut că STS nu se mai poate juca la rezultat după bunul plac. Dar nu ar fi o problemă insurmontabilă, ultimele alegeri locale dovedind că plaja fraudelor este nelimitată. De la falsificat procesele verbale și până la furtul sacilor cu buletine de vot. Apoi, alegerile trebuie ținute cu orice preț în decembrie, nu în martie 2021, cât PNL încă nu se scufundă și mai mult. Va pierde destule procente, dar nu îndeajuns încât să nu poată încheia alianțe postelectorale care să-i ofere lui Iohannis siguranța dictaturii pe care o pregătește. În noul Guvern rezultat, acesta este interesat în special de două posturi. Cel de la Externe și cel de la Apărare. În rest, Orban are mână liberă să distribuie posturile la înțelegere cu partenerii. De ce Orban?Pentru că lui Iohannis îi convine de minune să nu fie nevoit să-și bată capul cu un premier al cărui dresaj trebuie luat de la zero.

Alegerile da, oamenii ba

Nu contează câți se îmbolnăvesc, ci câți votează

Dacă la 80, 120 sau 200 de cazuri pe zi Iohannis ridica glasul și ne împungea cu degetul, acum accesele de îngrijorare și paternitate, ambele false, au dispărut. Și-a schimbat tonul și ne cere să fim solidari în prevenirea extinderii pandemiei. Solidari cu cine? Cu el? Ce motive am avea? A văzut că beleaua e cât casa și acum ne cere ajutorul? Cine a girat aberațiile guvernamentale în materie de prevenție, cine a lăudat Guvernul pentru cele mai bune măsuri, dovedite în final un fiasco? Nu el? De unde atâta solidaritate?  Dacă nu este un joc perversde menținere a panicii prin raportări halucinante de îmbolnăviri, înseamnă că pericolul Covid există. Și a existat în aceeași formă apocaliptică și când s-au deschis școlile, și când a îndemnat populația să iasă la votul pentru locale. A contat cumva riscul de îmbolnăvire? A contat starea de sănătate a populației? Nu mi se pare. Au contat doar alegerile.

Noi suntem de vină

Ministrul Sănătății continuă să își bată joc prin declarații delirante

Cifra îmbolnăvirilor zilnice dă frisoane. Am sărit de 3.000 de cazuri. De pe fotoliul prezidențial, Iohannis a găsit și vinovații. Oamenii care au sărbătorit victoria localelor la chefurile ținute imediat după. Nu cozile de la secțiile de votare, nu proasta organizare. Nu spitalele care externează pozitivi, nu Direcțiile de Sănătate Publică unde nu răspunde nimeni la telefon. Noi suntem de vină că nu purtăm masca, nu Nelu Tătaru care declara că pleacă în țară în căutarea unor paturi ATI. Acum, la opt luni de la declanșarea dezastrului? E revoltător nu pericolul Covid, ci ușurința cu care suntem luați de proști. După datele statistice, riscul îmbolnăvirii este imens, iar Iohannis numai despre asta vorbește. Și dacă așa stau lucrurile, de ce ne trebuie alegeri neapărat în decembrie? Răspunsul președintelui, pe lângă o gândire primitivă, denotă și un cinism străin lumii civilizate. „Nici dacă le amânăm trei luni, până în martie, nu va fi altfel” Ce experți în domeniu a consultat nu a mai spus. Credibilitate zero. Important este ca România să voteze în decembrie. Nici nu concepe altfel. Este singura modalitate prin care  mai poate face un pas spre dictatura lui. Ce se va întâmpla după nu mai contează. România n-are decât să crape.

Liderul PSD, replici tot mai anemice

https://www.national.ro/

Cui predă Iohannis sistemul!

10 oct.

Mișcări strategice mai mult decât surprinzătoare ale președintelui Klaus Iohannis în ultima vreme. Unele declanșate, cel mai probabil, de faptul că șeful statului a conștientizat în sfârșit că dacă rămâne ”captiv informativ” pentru ultimii patru ani de mandat, atunci chiar riscă să fie transformat de sistem în deja legendatul ”ficus”. Iar ”ranga în dinți” pe care Klaus Iohannis i-a dat-o în direct propagandistului serviciilor, Dan Tapalagă nu a fost în niciun caz vreo ieșire spontană. Chiar dacă președintele era oricum exasperat de presiunea ”deșănțată” la care Administrația Prezidențială a tot fost supusă de ”gruparea Tapalagă” pentru a  forța schimbarea Georgianei Hosu din fruntea DIICOT.

George Scutaru, omul cu care președintele a intrat în Palatul Cotroceni conduce influentul New Strategy Center

Numai că Iohannis a administrat un ”rever” năcucitor mingii care îi fusese trimisă ”parșivește” în terenul prezidențial și prin care i s-a forțat mâna ca să anunțe că va profita de schimbarea strategiei de securitate națională anunțată în CSAT pentru a  reintroduce serviciile secrete în ”jocul” administrării probelor în procesele penale. Iar Iohannis nu doar că spus tranșant că nu intenționează o asemenea ”revenire”, dar a susurat chiar amenințător printre dinți ca ”serviciile să își vadă treaba lor”!  Și aceasta  pentru prima oară! Și probabil pentru că, în sfârșit, șeful statului are un ”as” în mânecă în domeniul securității naționale. Unul pe care nu va pregeta să îl arunce ”pe masa de joc”, fie și pentru a mai tăia astfel din avântul unora ca Rareș Bogdan sau șefilor de structuri care încep iarăși să își plătească polițele. Iar după cum susțin sursele noastre, omul în jurul căruia  Klaus Iohannis s-a decis să promoveze un complex ”proiect de țară” este Sorin Ducaru! Românul care are probabil cu adevărat cele mai bune relații personale atât cu Statele Unite ale Americii, cu organisme internaționale precum ONU și cu Uniunea Europeană, al cărui strategic Centru Satelitar îl și conduce de altfel. Și uite cum în jurul acestui diplomat  oamenii președintelui deja au cristalizat un ”proiect de țară” la care au aderat politicieni, conducători ai unor companii economice strategiceși  un important grup de generali din cam toate serviciile care contează. Dar mai ales oamenii președintelui care i-au rămas loiali lui Klaus Iohannis în ciuda gravelor suferințe provocate de ”binom”, pecum fostul consilier prezidențial George Scutaru!

Șef SIE, premier, președinte…

Iohannis vrea să scape din ”strânsoarea serviciilor”

Probabil că șeful statului regretă și acum că în ultima clipă s-a răzgândit și nu l-a mai numit pe diplomatul Sorin Ducaru în fruntea Serviciului de Informații Externe. Iată însă că între timp ”consistența” profesională a acestuia s-a întărit și mai mult, Sorin Ducaru fiind singurul român care conduce o Agenție a Uniunii Europene, și încă una de talia Centrului Satelitar. Asta după ce în trecut a fost asistent al Secretarului General NATO pentru provocări emergente de securitate, reprezentant permanent al României pe lângă Consiliul Nord – Atlantic, ambasador al României în Statele Unite ale Americii și reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Națiunilor Unite de la New York. În prezent este și senior fellow în cadrul atât de influentului Hudson Institute. Dar ceea ce contează cel mai mult pentru planul prezidențial, președinte al Consiliului Ștințific al New Strategy Centre, de departe cel mai influent și poate singurul cu adevărat recunoscut la nivel internațional ”think tank” românesc. Unul specializat în politică externă, de apărare și securitate. Și al cărui director general este chiar George Scutaru… Astfel că ”as”-ul lui Iohannis poate fi folosit oricând și oriunde, depinde de analiza oamenilor președintelui , de la șefia SIE și până la cea a Guvernului. Dar mai ales Ducaru poate fi pregătit încă de pe acum pentru a fi viitorul prezidențiabil asumat și susținut de Klaus Iohannis…Mai ales că șeful statului îi predă deja, fie și cu maximă discreție, cei mai buni oameni pe care îi are la vârful sistemului, mulți dintre aceștia deja angrenați în noul ”proiect de țară Sorin Ducaru”!

National

Avem protocolul! Pe cât s-a vândut UDMR-ul!

10 oct.

Conducerea Partidului Social Democrat a crezut până în ultima clipă că a reușit să sucească destul ”onoarea” udemeristă cu îndeplinirea cu vârf și îndesat a cam tuturor doleanțelor maghiarilor din Ardeal. Astfel încât formațiunea lui Kelemen Hunor să nu le dea decisiva tocmai acum. Numai că un document ajuns fie și cu o întârziere suspectă la liderii pesediști a produs deja rumoare în Kisellef. După care, în mod normal, deja acum se cere răzbunare, cu toate că unii  moderați mai încearcă încă să calmeze spiritele. Propunând în acest sens să se asigure ”mie la sută” de  veridicitatea  ”protocolului sceret de la Mureș”, deși acesta poartă semnăturile președinților filialelor locale ale Uniunii Democrate a Maghiarilor din România și Partidului Național Liberal, Peter Ferenc și Molnar Ervin. Verificări greu de finalizat, ce-i drept, din moment ce pesediștii știu foarte bine că este vorba de un document secret, care nu ar fi fost înregistrat și de care drept urmare semnatarii se pot dezice la o adică public, fără prea multă greață.

Peter Ferenc și Molnar Ervin, alianță la Târgu Mureș

Numai că, totuși, ”paranoia” pesedistă este puternic alimentată de faptul că Târgu Mureș a fost câștigat de udemeristul Soos Zoltan, după 20 de ani în care orașul a fost condus de unul dintre cei mai naționaliști politicieni români, fostul primar Dorin Florea. Iar nervii sunt pe cale să explodeze și mai abitir la PSD, dacă UDMR-ul își va ține acum partea de promisiune din documentul intrat în posesia noastră și va pune un viceprimar de la PNL, scoțându-i astfel cu totul pe social-democrați din cărți.

”Susținere reciprocă” din 14.09.2020!

DOCUMENT. Protocolul politic din 14.09.2020

Dar iată componența integrală a documentului intrat de-abia acum și în posesia ”victimelor colaterale” care încă își mai făceau iluzii că UDMR-ul nu va sări în cele din urmă în barca liberală:

” Organizația UDMR Târgu Mureș, reprezentată de Peter Ferenc, președintele UDMR Mureș și organizația Partidului Național Liberal Târgu Mureș, reprezentată de președintele Molnar Ervin, au încheiat azi, 14.09.2020, următorul: PROTOCOL POLITIC. În legislatura 2020 – 2024, la nivelul administrației Municipiului Târgu Mureș, respectând înțelegerea avută la nivel central între președintele PNL, Orban Ludovic și președintele UDMR, Kelemen Hunor, se va proceda astfel :

  • Pe perioada ultimei părți a campaniei electorale, cele două formațiuni politice se vor susține reciproc la nivelul Municipiului Târgu Mureș;
  • În funcție de rezultatul votului din 27.09.2020, va fi susținut pentru funcția de viceprimar candidatul formațiunii învinse;
  • Consilierii locali aleși pe listele UDMR și PNL vor susține proiectele comune pentru îmbunătățirea legislației dezvoltării Municipiului Târgu Mureș după modelul patentat de țările lor vecine;
  • Cele două formațiuni politice vor coopera pentru limitarea prerogativelor Direcției Poliției Locale, având în vedere rolul său mai mult decorativ în ceea ce înseamnă siguranța cetățenilor și crearea, în acest sens, a unor echipe de voluntari;
  • Consilierii locali aleși pe listele UDMR și PNL vor face demersuri în privința eficientizării unor servicii, direcții sau bunuri ale Municipiului Târgu Mureș, recurgându-se inclusiv la privatizarea/externalizarea unora (Grădina Zoologică, Administrația Serelor, Administrația Domeniului Public, Centrul Cultural Mihai Eminescu, Complexul de Agrement și Sport MUREȘUL, etc.) pentru ajustarea bugetului lo Cele două formațiuni vor depune eforturi pentru revitalizarea sportului din oraș, urmând să îndrume copiii de la diversele cluburi care activează pe raza Municipiului Târgu Mureș către o nouă societate profesionistă, după modelul FK Csikszereda”.

Sub ”înaltul patronaj” al lui Laszlo Borbely!

Laszlo Borbely, startegul noului ”blat”

Iar după cum reiese din informațiile intrate în posesia noastră, ”protocolul politic” ar fi fost negociat în mare secret sub ”înaltul patronaj” al fostului președinte al UDMR Mureș, Laszlo Borbely. Cel care nu trebuie uitat că a fost singurul care nu a pățit nimic în urma anchetei penale în care trei persoane au fost condamnate după ce procurorii anticorupție i-ar fi documentat că au făcut parte din ”rețeua șpăgii” al cărui ”beneficiar final” era tocmai Laszlo Borbely. Este vorba despre Ion Ciocan, Anton Molnar și Szepessy Szabolcs. Ce-i drept ”DNA a sesizat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a solicita Camerei Deputaților declanșarea procedurilor pentru obținerea cererii necesare urmăririi penale față de Laszlo Borbely, deputat în Parlamentul României și ministru al Mediului și Pădurilor, pentru două infracțiuni de trafic de influență și infracțiunea de fals în declarațiile de avere, în formă continuată”. Numai că Parlamentul, mobilizat tocmai de ”aliații pesediști” a respins în două rânduri cererile DNA, astfel că Laszlo Borbely a rămas singurul în libertate din întregul lot. Iar între timp, după ce premierul Sorin Grindeanu a ”inventat” o nouă ”fabrică de sinecuri politice” pentru tot mai ”mofturoasa” Uniune a lu Kelemen Hunor, Laszlo Borbely a fost numit în fruntea Departamentului pentru Guvernare Durabilă. Acolo unde influența consilierului de stat a crescut imens, mai ales că proiectele pe care le coordonează sunt singurele pe termen lung ale Guvernului României, până în anul 2030! Numai că premierul Orban l-a ”preluat” în funcție de la pesediști și trebuie să îl suporte pe funcție, la fel cum se petrece și cu Cornelia Nagy din fruntea ONAC. Doar pentru a nu deranja astfel cumva UDMR, partidul care se anunță din nou marele câștigător și al alegerilor din acest an.

National

Iohannis, anunț despre valul COVID și amânarea alegerilor!

10 oct.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20201009/31978052/Iohannis-anunta-despre-valul-COVID-si-amanarea-alegerilor.html

Revoltător: Iohannis instigă tinerii magistrați contra PSD!

10 oct.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20201009/31977775/Revoltator-Iohannis-instiga-tinerii-magistrati-contra-PSD.html

Aurescu, decizie de VĂCAR supărat – pe un stat!

10 oct.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20201009/31976716/Aurescu-decizie-de-VACAR-suparat-pe-stat.html

Pavelescu: Iohannis și Orban, contra Bisericii și credinței!

10 oct.

Read more: https://ro.sputnik.md/religion/20201010/31983698/Pavelescu-Iohannis-si-Orban-contra-Bisericii-si-credintei.html

Pelerinaj la Sfânta Parascheva: Patriarhul acuză Puterea!

10 oct.

 

Read more: https://ro.sputnik.md/religion/20201009/31982480/Pelerinaj-la-Sfanta-Parascheva-Patriarhul-acuz-Puterea.html

Greșește Oana Lovin? ”PNL a vândut Cernavodă cu acordul PSD!

10 oct.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20201010/31983803/Greseste-Oana-Lovin-PNL-a-vandut-Cernavoda-cu-acordul-PSD.html

Armenia și Azerbaidjan, acord de încetare a focului în Karabah!

10 oct.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20201010/31984164/Armenia-si-Azerbaidjanul-au-convenit-asupra-unui-armistitiu-in-Karabakh.html

NUCLEARA: numele liderilor pe care DNA îi dorea ”turnaţi”!

10 oct.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20201010/31983661/NUCLEARA-numele-liderilor-pe-care-DNA-ii-dorea-turnati.html

Al doilea val de corona sosește în Germania

10 oct.

Spania: Măsuri restrictive în continuare datorită numărului mare de infectați în urma testului PCR

10 oct.

Polițiști în civil vor efectua controale și-i vor amenda pe cei care nu poartă mască și nu respectă regulile sanitare

10 oct.

DANNA PAOLA,SEBASTAN YATRA – NO BAILES SOLO!

10 oct.