Arhiva | 11:56 am

ROMÂNIA SFIDEAZĂ CHINA FĂRĂ MENAJAMENTE!

26 ian.

Al doilea premier al președintelui Iohannis a ridicat la nivel de statuie politica prostiei și dezinteresului național! Florin Cîțu a declarat că Guvernul de la București „păstrează distanța” față de China, pentru că aceasta „este filosofia noastră” (m.n. – a guvernului), una cu „o orientare puțin diferită” și cu „obiective diferite”. Și ca să fie clar pentru toată lumea, Cîțu a băgat la psihiatrie toți marii economiști ai lumii, cu tot cu Germania, Franța și UE, afirmând: „Cred că este un mod sănătos de a dezvolta România în perioada următoare”!

Privești, asculți, citești, declarațiile premierului Cîțu (vezi aici) și te crucești și scuipi în sân!

Noua guvernare de la București, continuatoarea guvernării din 2019-2020, anunță că România închide toate ușile cooperărilor economice cu China, pentru că are „o orientare puțin diferită” și cu „obiective diferite”. Citești și te crucești!

Pentru că Guvernului lui Iohannis vine în abruptă și frontală contradicție cu parcursul Uniunii Europene în relația cu China, alături de care, la 30 Decembrie 2020, a anunțat încheierea negocierilor pe Acordul cuprinzător UE-China privind investițiile (CAI).

Sunt câteva idei pe care trebuie să le subliniem privind cele două imagini: prima – a României care întoarce spatele Chinei, a doua – a Uniunii Europene care caută o apropiere privilegiată de China!

Prima și cea mai importantă idee este aceea că Guvernarea de la București a primit ordin de la partenerii strategici din interiorul UE – vorbim de Germania și Franța – să nu le deranjeze cu absolut nimic interesele!
Asta înseamnă că, în interiorul uniunii, cel puțin România nu va afecta cu nimic profitul net al granzilor europeni, ba mai mult va face loc pentru o creștere a profitului prin EVACUAREA marilor investitori chinezi din România!

A doua idee privește dezacordul flagrant în cadrul relației bilaterale România – China, relație ridicată (doar) la nivelul Parteneriatului amplu de prietenie și cooperare, câtă vreme la nivelul de Parteneriat strategic nu s-a mai ajuns ca urmare a sfidării și dezinteresului manifestat la București, imediat după 2015, odată cu instalarea la Cotroceni a lui Klaus Iohannis.

A treia idee cu aplicare deja practică de mai bine de un an de zile, privește atitudinea României la nivel economic și diplomatic vis a vis de China.
În plan economic, Guvernele Iohannis au blocat, închis și eliminat intențiile de investiții chineze în România (vezi domeniile nuclear și infrastructură, deocamdată).
În plan diplomatic (vezi foto 1 și 2), Guvernele Iohannis au adus relația bilaterală la un nivel nefuncțional, câtă vreme Ambasada României la Beijing este în incapacitate de cooperare, Consulatul României la Beijing este închis de aproape trei luni, iar consulatele de la Shanghai și Hong Kong sunt la limita supreviețuirii, cu un personal subdimensionat și epuizat!

În fața acestei realități neprietenoase și de sfidare manifestată la București, te întrebi ale lui interese servește Guvernul Iohannis și mai ales care sunt „obiectivele diferite”? Pentru că „orientarea puțin diferită” despre care vorbește premierul Cîțu este clar una ant-chineză, anti-investițională, anti-dezvoltare și nu în cele din urmă anti-europeană. Pentru că, trebuie repetat, Uniunea Europeană tocmai a încheiat negocierile cu China pe Acordul cuprinzător UE-China privind investițiile.

Demența cu care se manifestă Guvernul Iohannis la adresa Chinei nu are nici cea mai mică legătură cu interesele României, cu istoria relațiilor bilaterale, cu o decizie a Parlamentului României, cu voința poporului român care dorește să trăiască mai bine, ca urmare a relațiilor bilaterale, necum mai rău. Acest mai bine nu are cum să fie realizat închizând relația de prietenie cu China, singura țară în plină dezvoltare din lume, singura țară care în 2020 a înregistrat o creștere a Produsului Intern Brut, și singura țară care a pus sub control epidemia Covid-19!

Și mai este ceva! Vorbim de China singura țară care până acum nu a atacat, lovit, jignit, România, așa cum o fac „partenerii strategici” SUA, UE și țările europene, în fața cărora Guvernarea Iohannis pare nu doar îndatorată pentru menținerea în funcție, ci și dispusă să facă absolut orice concesie pentru a rămâne la putere, chiar dacă asta înseamnă vânzarea Românie și românilor!

http://dantomozei.ro/

30 de zile de guvernare, eșec total!

26 ian.

A trecut o lună de când Vasile Cîțu a preluat frâiele guvernării. Au fost 30 de zile fără să se fi întâmplat ceva notabil. 30 de zile în care am continuat să ne scufundăm. 30 de zile în care doar s-au strigat lozinci despre cât de bine o să ne fie, despre cum vom uimi noi Europa cu dezvoltarea noastră. Și, în egală măsură, 30 de zile în care am continuat să ne împrumutăm de pe toate piețele cu o medie de 705 euro pe secundă. 700 de euro nu înseamnă o grozăvie, e ceva mai mult decât un salariu minim, dar înmulțind cu câte secunde sunt cuprinse într-o zi, fie ea și zi lumină numai, dimensiunile împrumuturilor se schimbă.

Prețurile dau cu tifla elucubrațiilor premierului

Teoretic, banii ar trebui să se regăsească în ceva. O lopată de pământ pe un șantier, o cărămidă pusă la temelia vreunui spital, o roabă cu asfalt turnat la vreo autostradă, orice. Practic, banii nu se regăsesc nicăieri. În orice țară normală, premierul ar fi trebuit să răspundă ce destinație au căpătat banii. Și nu de acum, ci încă de pe vremea când era ministrul Finanțelor. România, însă, nu este  normală decât în lozincile lui Iohannis, atunci când are nevoie de sloganuri cu care să prostească naivii care încă îl mai cred.

Asta e ce?

Creșterea salariilor cu 40 la sută, conform legii, a devenit o batjocură. Actul normativ a fost trimis spre promulgare la Cotroceni. După ce l-a sucit pe toate fețele, Klaus Iohannis l-a trimis înapoi la Parlament, pentru reexaminare. A fost doar o manoperă de tergiversare, căci legea a rămas în forma inițială.

Minciunile au pornit de anul trecut, când Violeta Alexandru era ministrul Muncii

Apoi a fost trimisă la Curtea Constituțională, care a decis că trebuie aplicată. Nu se știe de către cine, pentru că Iohannis a concluzionat recent, într-o conferință de presă, că nu există bani pentru așa ceva. Când un președinte nu are soluții și nici nu le găsește, ar trebui să-și facă bagajele și să plece, cu tot cu guvernul pe care l-a înscăunat. Este inadmisibil ca un președinte, în loc să explice de ce s-a ajuns aici sau să expună un plan, un program de redresare a situației, să se rezume la „Asta e!” Asta e ce? Ce asta e? Temându-se de tensiunile sociale tot mai mari, guvernul a decis o majorare cu 40 de lei a salariului minim. Adică mai puțin de două kilograme de parizer pe lună, cum spuneam acum câteva zile. Economia nu își permite mai mult de această sumă, a declarat premierul Cîțu. Iar asta se poate traduce și prin atât gândește guvernul, cât un parizer.

S-au încurcat în minciuni

În privința pensiilor, aceeași mascaradă. Mărite etapizat, întâi cu 20 de lei. Cîțu susține că nici nu e nevoie de mai mult, căci acoperă perfect inflația. O minciună odioasă, căci rata inflației a depășit demult și cu mult majorarea. Guvernul susține că starea economiei nu permite o creștere mai mare. Își dă singur cu tesla în pricepere. Prin mai 2020, fostul ministru al muncii, Violeta Alexandru,  dădea asigurări că vor crește și pensiile și salariile, în raport de cât de bine merge economia.

PNL nu are treabă cu bugetul, ci cu Orban

Tot atunci, Vasile Cîțu prelua același slogan și garanta că dacă economia se va pune în mișcare nu vede niciun motiv să nu poată fi crescute pensiile și salariile. Dar o logică simplă demonstrează că economia nu a făcut niciun pas înainte, din moment ce veniturile populației au rămas blocate la aceleași sume derizorii, fără șanse de a fi mărite.

O pereche de palme

Pe de altă parte, însă, premierul se laudă cu creșteri economice spectaculoase. Dar nu mai mult de câteva zile, pentru că rapoartele Comisiei Europene vin și îl contrazic. Diferențele ce se nasc între spusele lui și ceea ce demonstrează organismele europene sunt flagrante. În defavoarea lui, evident.

Iohannis, marele absent din realele probleme ale țării

Prins cu minciuna, Cîțu recurge la cea mai stupidă explicație. Documentele erau redactate în engleză, iar social democrații, cei care le-au făcut publice, nu cunosc engleza și au tradus aiurea. Pentru o asemenea idioțenie, sigur că premierul ar merita o moțiune de cenzură care să-i scoată gărgăunii din cap, dar e prea complicat. Însă cred o pereche de palme ar rezolva la fel de bine situația. Și chiar mai repede.

Expertul în tulpini

Nimeni din guvern nu spune însă de ce economia nu crește, pentru ca problemele financiare ale țării să se rezolve. Nu este dirijată de cei aflați acum la cârma ei? Ce conduc? Cum? Cred că sunt întrebări inutile, din moment ce încă nu au terminat de jupuit ciolanul pe care s-au bătut. Mai sunt o sumedenie de funcții care încă nu s-au împărțit, mai sunt o groază de obligații și de guri de închis. Bugetul de stat nu există, dar nici nu se grăbește cineva să accelereze discuțiile pe marginea lui. Nu are cine să o facă. PNL se bate cu PNL pentru a-l descăpățâna pe Ludovic Orban, USR se bate cu PLUS pe înțesarea ministerelor cu oamenii lor, iar Iohannis, cât de curând, va avea un alt subiect de discuție: noua tulpină a Covid-19. Întâi cea englezească, apoi cea turcească și, din moment ce apar și în România, trebuie să se implice. Ce s-ar fi făcut țara asta fără expertul în tulpini? Căci de guvernare nu mai e loc.

National

Analfabetismul funcțional al MAE în „democratizarea” estului!

26 ian.

Incapabilă să își protejeze proprii cetățeni, să le asigure minime servicii consulare și de asistență juridică în situațiile limită, România coțăie cu superioritate și dă lecții de democrație, drepturi și libertăți în termeni inacceptabili pentru o țară transformată în colonie de mâna a doua! Cu o vitejie de politică externă greu de ghicit la dimensiunea, potența și imaginea reală, Ministerul român de Externe rezolvă din cuvinte ordinea legislativă din Republica Moldova, drepturile și libertățile din Belarus, și chiar aplicarea legii în Federația Rusă!
Cu un asemenea potențial și așa arie de acoperire, Bogdan Aurescu poate candida cel puțin la poziția de președinte al UE, dacă nu al planetei Terra! Însă, cine nu știe că Aurescu, la fel ca Iohannis și guvernele lui, nu este decât un umil executant lăsat să viseze importanța celui mai uriaș (!?) dintre pitici!
În notă extrem de serioasă, Ministerul român de Externe sub Bogdan Aurescu manifestă un nepermis analfabetismul funcțional* în materie de diplomație, politică și relații externe, situația care plasează România în cea mai cenușie și insalubră reprezentare … diplomatică!

Aurescu ceartă Parlamentul Republicii Moldova

Ministerul Afacerilor Externe constată că, în pofida semnalelor primite din partea partenerilor internaționali ai Republicii Moldova (RM), inclusiv România, coaliția parlamentară formată din PSRM și Platforma “Pentru Moldova, care include Partidul Șor, continuă să adopte legi cu efecte negative pentru dezvoltarea Republicii Moldova, stabilitatea financiară și credibilitatea sa internațională„, transmite Bogdan Aurescu, dând lecții de democrație, fără să observe haosul din Parlamentul și Guvernul de la București!

Vigilent, Aurescu anunță că „România a luat notă de faptul ca există contestări puternice ale societății civile din Republica Moldova”, generând o manipulare la modă în democrație, prin menținerea în anonimat a puternicilor contestatari din societatea civilă.
Și dacă Parlamentul de la Chișinău nu este bun, Aurescu dă lecții și în domeniul legii bugetului de stat din RM (nu contează că România nu are încă un buget pe 2021, care potrivit legii trebuia adoptat în 2020) și chiar în domeniul audiovizualului! (vezi AICI)

Dacă nu pentru a intervenii nepermis în jocul electoral, pentru ce se avântă Aurescu și Ministerul român de Externe în problemele Republicii Moldova?

Grija pentru bunăstarea basarabenilor este o gogoriță uriașă, însă nu atât de mare încât să nu se vadă sărăcia, lipsa de bunăstare, anxietatea socială din România, probleme de care ar trebui să fie preocupat Aurescu și guvernul din care face parte!

Belarus … deja o obsesie!

Făcând un pas mai la Est, Aurescu a anunțat că România susține „aspirațiile legitime ale poporului belarus pentru libertate și democrație, condamnând represaliile la adresa reprezentanților opoziției și a protestatarilor pașnici, precum și arestările jurnaliștilor”. A făcut-o în cadrul reuniunii informale a Consiliului de Securitate al ONU, organizată zilele trecute de Estonia.

Mai mult, ministrul Aurescu „a evidențiat contribuția voluntară a țării noastre în valoare de 100.000 euro pentru susținerea societății civile și a jurnalismului independent din Belarus”, sumă acordată prin intermediul European Endowment for Democracy (EED), precum și decizia Guvernului român de acordare a 100 de burse studenților din Belarus, ce va fi operațională într-un orizont de timp apropiat. (vezi mai mult AICI) STOP!

Prin urmare, România insistă și continuă să fie parte la destabilizarea unei țări suverane, acțiune la care contribuie financiar și uman.Am mai arătat faptul că România anunță că devine oficial exportator de instabilitate, însă acum avem și mecanismul prin care țara noastră este atrasă în jocurile ABSOLUT DE LOC CORECTE DIPLOMATIC: Fondul european pentru democrație (EED)!

Ca să traducem în cuvinte simple, UE a preluat modelul SUA și a inventat „ongheuri” (pe înțelesul lui Iohannis) cu care infiltrează și generează destabilizare. Înființată în 2013 de țările membre UE, EED „încurajează democrația în vecinătatea europeană și nu numai„.(vezi AICI)

Se impune o intrebare: dacă din toată sărăcia România a contribuit cu 100.000 de euro la proiectul de destabilizare a Belarus, care să fie suma totală aferentă celor 27 de țări membre UE?

Cu limba scoasă spre porțile Federației Ruse!

Și pentru că este un luptător neobosit pe tarlaua drepturilor și libertăților, ministrul Bogdan Aurescu nu avea cum să nu se înscrie în corul european al celor care mor de grija unui figurant, pe numele lui  Alexei Navalnîi.

Plonjând fără pic de reținere în ridicol, Aurescu a transmis pe Twitter că „reținerea liderului opoziției din Rusia, Navalnîi, la reîntoarcerea sa în țară după ce s-a recuperat de la otrăvirea cu Noviciok este inacceptabilă. Reprimarea opoziției, doar pentru că este opoziție, este pur și simplu nedemocratică”.

Când ești ministru de Externe, chiar și într-o țară transformată în colonie și portavoce cum a ajuns România sub Iohannis, rămâne ca inacceptabil să te comporți „oneghistic„, speculant, lipsit de probe juridice, și mai prost chiar și decât Navalnîi, cel pe care Aurescu îl cocoloșește, în ciuda tuturor evidențelor și bunului simț!

Trei întrebări …

Cât de slugarnic, de obedient sau poate șantajabil este Bogdan Aurescu dacă execută la comandă și cârâie în corul euro-atlantic, sperând să contribuie la o accentuare a tensiunilor sociale și eventual politice din Federația Rusă?

Cât de impostor trebuie să fie ministrul de Externe Bogdan Aurescu dacă se face că nu înțelege că politica anti-rusă dusă de București a fost și este un grav deserviciu adus României, un traseul pe care îl urmează mai nou și în relația cu China?

Nu în cele din urmă, cât de prost este omul Bogdan Aurescu dacă nu înțelege că la judecata istoriei va fi consemnat între cei care au demolat, nu care au construit, între cei care au slugărit la mizeriile altora, nu care au condus spre mai bine destinele propriei țări?

NOTĂ:
*Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit.

http://dantomozei.ro/

România, statul european unde miniștrii sunt otrăviți!

26 ian.

Un ministrul dintr-un stat UE a fost otrăvit cu Mercur, în timpul mandatului. Din fericire, Doina Pană (foto) a scăpat cu viață!

Din nefericire, Doina Pană era ministru PSD când a fost otrăvită, motiv de maxim dezinteres, dispreț și reacții de cretină educație din partea noilor generații de politicieni: USR-Plus și PNL!

Din nefericire, instituțiile abilitate să asigure protecția demnitarilor, bugetate anual tot mai gras, au dormit, dorm și vor dormi la comandă, fiind exonerate de orice răspundere!

Din nefericire, dacă unui înalt demnitar i se poate întâmpla așa ceva, vă invit să fiți măcar … precauți, pentru că de proști oricum suntem luați!

În fața acestui eveniment de o gravitate cu efecte în zona siguranței naționale, președintele Iohannis – ZERO REACȚIE! Guvernul lui Iohannis – ZERO REACȚIE (pentru că PSD nu este în aria de interes)! Parchetul General – ZERO REACȚIE! Serviciile, poliția – ZERO REACȚIE! Jumătate sunt ocupați să petreacă în ilegalitate, în timp ce jumătatea cealaltă este ocupată să fileze și să de-a în gât prima jumătate!

Mai contează că Doina Pană a fost ministru al Apelor și Pădurilor într-o perioadă în care, în România, se încerca limitarea și punerea sub control a tăierilor ilegale de masă lemnoasă din pădurile intrate pe mâna unor samsari cu legătură directă până la Cotrocenii lui Iohannis?

Unde mai pui că Doina Pană a aflat … din presă că expertiza criminalistică a confirmat intenția criminală, necum de la instituțiile abilitate care muncesc din 2018 să clarifice cazul?

http://dantomozei.ro/

China cere Occidentului să renunțe la aroganță, izolare, forță și intimidarea celor slabi!

26 ian.

Lumea trebuie să renunțe la mentalitatea dominate de aroganță și izolare, pentru că s-a demonstrat „că cerșitul de la aproapele tău, mersul solitar și alunecarea într-o izolare arogantă, eșuează întotdeauna”, a transmis președintele Chinei, Xi Jinping, în cadrul discursului prezentat Forumului Economic Mondial (WEF) – Agenda Davos 2021, organizat în sistem videoconferință.
Liderul chinez a subliniat, marți, că „multilateralismul nu ar trebui să fie folosit ca pretext pentru acțiuni unilaterale (…) regulile trebuind să fie păstrate și respectate de toate țările”.

Vorbind despre provocările cu care se confruntă omenirea, Xi Jinping a susținut că „fiecare alegere și acțiune pe care o facem astăzi va modela lumea viitorului”, singura rezolvare fiind legată de „susținerea multilateralismului și construirea unei comunități cu un viitor comun pentru omenire”, în opinia Chinei multilateralismul având ca scop „abordarea afacerilor internaționale prin consultare”.

Făcând o trimitere clară la modul de acțiune al SUA, președintele Chinei a criticat „multilateralismul selectiv”, subliniat că nicio „decizie nu ar trebui luată prin simpla manifestare a mușchilor sau ridicarea unui pumn”, pentru ca în relațiile dintre state „cei puternici să nu-i mai intimideze pe cei slabi”.

Pe de altă parte, Xi Jinping a evidențiat nevoia ca progresele științifice și tehnologice să fie folosite în beneficiul întregii umanități, mai degrabă decât să fie folosite pentru a limita și contracara dezvoltarea altor țări. În aceste condiții, este necesară renunțarea la mentalitățile arogantei și izolării.

„Istoria și realitatea au arătat clar, de nenumărate ori, că abordarea greșită a antagonismului și confruntării, fie că este vorba de război rece, război fierbinte, război comercial sau război tehnologic, afectează în cele din urmă interesele tuturor țărilor și subminează interesele de bunăstare ale tuturor.” – Xi Jinping

În mesajul președintelui Xi a fost conturată o susținere fermă pentru Organizația Mondială a Sănătății (OMS), pentru reformarea Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), a sistemului financiar și monetar international, pentru a se putea stimula creșterea economică globală și proteja drepturile, interesele și oportunitățile de dezvoltare ale țărilor în curs de dezvoltare.

Prin intermediul președintelui Xi Jinping, China a transmis în cadrul forumului de la Davos un angajament privind promovarea multilateralismul și prosperității comune, inclusiv participarea activă la cooperarea internațională în lupta împotriva COVID-19, punerea în aplicare a unei strategii câștig-câștig de deschidere, promovarea dezvoltării durabile, avansarea științei, tehnologiei și inovației, și promovarea unui nou tip de relații internaționale.

„Pe măsură ce China intră într-o nouă etapă de dezvoltare, vom urma o nouă filozofie de dezvoltare și vom promova o nouă paradigmă de dezvoltare cu circulația internă ca principal pilon, și circulațiile interne și internaționale, care se întăresc reciproc. (…) Jocul cu sumă zero sau în care câștigătorul ia totul nu este filozofia călăuzitoare a poporului chinez. Ca un adeptă ferm al unei politici externe independente de pace, China lucrează pentru a continua relațiile de prietenie și cooperare cu celelalte țări”, a declarat Xi, subliniind că China se va implica și mai mult în guvernarea economică globală și va promova o globalizare economică mai deschisă, mai favorabilă incluziunii, mai echilibrată și benefică pentru toți. (Vezi mesajul integral AICI)

Agenda Davos 2021 programată în perioada 25-29 Ianuarie în sistem online, sub tema „Un an crucial pentru reconstruirea încrederii”, reunește peste 2.000 de lideri de guverne, din mediul economic, la societății civile. Peste 20 de lideri de stat sau de guvern vor discuta pe marginea consecințelor pandemiei COVID-19 și nevoii urgente de cooperare globală.

http://dantomozei.ro/

Dan Chitic a declanșat un demers fulminant: ”Legea SUVERANITĂȚII” – vor fi reacții dure!

26 ian.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20210126/33376744/Dan-Chitic-a-declanat-un-demers-fulminant-Legea-SUVERANITII–vor-fi-reacii-dure.html

Teodorovici le dă peste nas TRĂDĂTORILOR cu… vaccinul rusesc!

26 ian.

Image may contain: 2 people, people standing, text that says 'Parteneriat surpriză: Cancelarul german Angela Merkel ia în considerare producerea vaccinul rusesc ti-COVID în Uniunea Europeană İmiplace Imi Tweet Distr Share e Print Mail'

Image may contain: 2 people, people standing, text that says 'Parteneriat surpriză: Cancelarul german Angela Merkel ia în considerare producerea vaccinul rusesc ti-COVID în Uniunea Europeană İmiplace Imi Tweet Distr Share e Print Mail'

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20210126/33376763/Teodorovici-le-d-peste-nas-TRDTORILOR-cu-vaccinul-rusesc.html

Educatoarele, supărate pe Sorin Cîmpeanu: reacții dure!

26 ian.

Read more: https://ro.sputnik.md/education/20210126/33378699/Educatoarele-suprate-pe-Sorin-Cmpeanu-reacii-dure.html

China face front comun cu Rusia împotriva demersurilor SUA!

26 ian.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20210126/33376726/China-face-front-comun-cu-Rusia-mpotriva-demersurilor-SUA.html

Știrea nopții: SUA se fac OFICIAL de rușine în cazul Trump!

26 ian.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20210126/33376637/SUA-se-fac-OFICIAL-de-rusine-n-cazul-Trump.html

Premierul Cîțu, făcut praf: ”Habar n-are pe ce lume se află, nota tot poporul o va plăti!”

26 ian.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210125/33375613/Premierul-Cu-fcut-praf-Habar-n-are-pe-ce-lume-se-afl-nota-tot-poporul-o-va-plti.html

Cîmpeanu, despre redeschiderea grădinițelor: anunțul zilei!

26 ian.

Read more: https://ro.sputnik.md/education/20210125/33364562/Cimpeanu-despre-redeschiderea-gradinielor.html

Cum justifică prefectul Capitalei deschiderea restaurantelor în București!

26 ian.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210125/33371466/Cum-justifica-prefectul-Capitalei-deschiderea-restaurantelor-in-Bucuresti.html

Cinci scenarii pentru finalul șarlataniei

26 ian.

Caracatița Big Tech ștrangulează America

26 ian.