Institutul Matei Balş din Capitală este cel mai vechi spital de boli infecţioase din România şi este prima unitate sanitară de stat certificată ISO 9001/2000 pentru calitatea serviciilor oferite.
În ultima vreme, numele Institutului a fost asociat cu cele mai mari investiţii şi cu cei mai mari specialişti care fac dovada unui grad ridicat de profesionalism. Cel puţin aşa era prezentată imaginea acestui spital opiniei publice, întocmai ca la raportările cincinale făcute în vremea comunismului.
Pentru mine este doar o clădire veche, cu un gard meschin, de numele căreia s-a agăţat un individ la fel de anacronic din punct de vedere profesional, Streinu-Cercel, “specialistul” care ne-a ţinut la curent cu evoluţia epidemiilor şi pandemiilor, cea de Covid 19 găsindu-l mai mult pe la televiziuni şi în campanie electorală, acelaşi Streinu Cercel şi cei care îi ţineau trena fiind cei care ne prezentau cu reguralitate măreţia realizărilor sale la “Matei Balş”, astfel încât acest personaj aproape că a devenit un demiurg epidemiologic, ulterior dovedindu-se că îşi făcea doar o campanie de imagine şi, mai târziu, campanie electorală.
Despre achiziţiile dubioase făcute de Streinu-Cercel presa a vorbit în mai multe rânduri, însă dezvăluirile presei rămân fără niciun ecou în epoca procurorilor care au închis ochii la dezastrul care a atins spitalele româneşti. Despre şpagă ca mod de viaţă, despre achiziţiile cu dedicaţie, despre furtul de echipamente şi medicamente din spitale nimeni nu are habar, pentru procurori aceste aspecte nu fac obiectul activităţii lor.
Zilnic mass-media prezintă cazuri înfiorătoare ale unor oameni lăsaţi să moară pe holurile spitalelor, neglijenţe grave, conflicte de interese, mărturii ale şpăgilor fără de care nu ai drept de viaţă şi, cu toate acestea, nu am auzit despre o situaţie în care poliţia sau parchetul să se fi autosesizat. Într-o unitate spitalicească precum Institutul Matei Balş şi cu specificul acesteia, la acest moment se vorbeşte despre faptul că temperatura din saloane era de 14-15 grade şi că oamenii erau nevoiţi să se încălzească folosind aeroterme aduse de acasă, suprasolicitând, în acest fel, reţeaua electrică. Pe de altă parte, se vorbeşte despre o mască de oxigen rămasă lângă calorifier, de parcă s-ar vorbi despre badea Ion care şi-a uitat izmenele pe aragaz şi i-a luat casa foc.
Declaraţiile acestea contradictorii şi bătaia de joc a autorităţilor la adresa cetăţeanului nu au limite. Se va face o anchetă de către nişte “specialişti” şi cu aceleaşi rezultate ca şi în cazul Colectiv, Caracal, Piatra-Neamţ…. niciun vinovat şi multă, multă abureală….
Cine minte şi cui folosesc aceste minciuni? Cum s-au făcut achiziţiile la “Matei Balş” şi despre ce fel de achiziţii poate fi vorba când în secolul XXI cel mai mare institut de boli infecţioase din România nu dispune de un sistem de prevenire şi stingere a incendiilor sau nu dispune de unul funcţional, fără a fi nevoie de prezenţa de spirit a unor infirmiere care sar cu pătura pe bolnavi să-i salveze din flăcări.
Am avut odată un Colectiv, un Iohannis, un Arafat şi multă, multă suferinţă în inimile noastre. Iohannis, Arafat şi suferinţa au rămas, elementul de noutate se regăseşte în evenimentele care ne alimentează frustrarea de a nu avea nicio putere de a pune capăt unor atrocităţi care au loc sub ochii noştri, cu concursul unor alogeni care ne predau lecţii de moralitate.
Revolta şi suferinţa de care pot da dovadă, şi pot spune că le-am transpus de-a lungul vremii în presa scrisă, sunt totuşi limitate şi, aşa cum spunea Octavian Paler, “există o limită a rezistenţei în fiecare, când este atinsă nu mai ai chef să te justifici”, iar în limbajul şi în atitudinea mea nu mai există loc de justificări.
Metaforele, parabolele, comparaţiile pe care le-am construit de fiecare dată când România a fost zguduită de evenimente tragice nu-şi mai găsesc locul şi nici mai am resurse sufleteşti pentru asta, nici lacrimi nu mai am şi nici poftă pentru suferinţă. Am ajuns într-un punct în care am înţeles că este mai bine să nu pun preţ pe ceea ce simt, ci să mă concentrez mai mult pe ceea am nevoie şi pe ceea ce merit.
Eu, ca şi voi am nevoie acum de nişte explicaţii şi de nişte demisii. Şi primul lucru de care am nevoie, înainte de toate, este demisia lui Arafat, urmată de cea a tuturor acelora care îl scot la înaintare pentru a ne explica despre cât de funcţional este sistemul de sănătate din România şi despre cât de implicaţi sunt în gestionarea acestuia….. Atât de implicaţi încât incendiile din spitale, soldate cu morţi, au devenit la fel de frecvente precum spălatul pe mâini despre care ne vorbeşte de aproape un an preşedintele.
Ceea ce mă îngrijorează este că în România s-a inventat şi “spălatul pe mâini” – expresie ce înseamnă a refuza să-şi asume răspunderea – care are foarte multe implicaţii în lumea politică şi, iată cum aproape toate categoriile de bugetari ai României nu pot fi traşi la răspundere pentru nimic, cel puţin în această viaţă. Avem magistraţi, medici, secretari de stat, funcţionari care nu răspund pentru exercitarea atribuţiilor cu gravă neglijenţă sau rea-credinţă. În fiecare zi ororile se întâmplă sub ochii noştri şi, cel mai probabil, mulţi şi-au pus speranţa în justiţia divină.
Mahatma Gandhi spunea că “există pe lumea aceasta oameni atât de înfometaţi pentru care Dumnezeu are forma unei pâini”, tot astfel, există pentru mulţi români speranţa unei vieţi mai bune ori pentru care un conducător bun este cel care îi mai lasă în viaţă. Astăzi nu mai am nici lacrimi să plâng şi nici puterea de a mă revolta, căci spitalele din România au devenit un loc al groazei, iar pentru mine, astăzi, Dumnezeu are forma unor demisii.
După tragedia de la Colectiv, Klaus Iohannis a cerut în mod imperativ demisii, ne-a vorbit despre o corupţie şi despre un PE-SE-DE care ucide. După tragedia de la “Matei Balş” ne-a arătat cât de frumoasă este viaţa şi ne-a invitat pe pârtie să aflăm şi noi, muritorii de rând, gustul bucuriei.
Nu a cerut nici demisia Ministrului Sănătăţii, nici pe cea a Primului-ministru, nici despre Arafat nu a suflat o vorbă. Că Preşedintele României este lipsit de empatie, dar şi de profunzimea gândirii, ne-au demonstrat-o cu prisosinţă cele două mandate ale sale. Se pare că este lipsit şi de consilieri sau dacă îi are, fie nu dă doi bani pe sfaturile lor, fie îl sfătuiesc să meargă pe drumul ridicolului, bătătorit de mulţi alţi politicieni, cu o gândire la fel de “profundă”.
A sosit momentul ca lungul şir de tragedii generate de incompetenţa funcţionarilor statului să ia sfârşit. Aceste marionete precum Arafat, Rafila, Cercel, Voiculescu au prins viaţă prin grija serviciilor şi ar trebui să îşi găsească sfârşitul în cel mai scurt timp, alături de sistemul care i-a creat.
În România secolului XXI, politica de stat este una care încurajează în mod deliberat crimele împotriva umanităţii, iar în acest moment nu există autorităţi şi instituţii care să cerceteze şi să pedepsească aceste acte. România a fost lăsată de izbelişte în mâna unor “oameni competenţi” care se agaţă de putere şi de bani cu preţul vieţii noastre şi tocmai lipsa noastră de reacţie îi încurajează şi îi menţine în funcţii.
Chinese
French
German
Italian
Japanese
Korean
Russian
Spanish
Octavpelin's Weblog 
INTELEPCIUNE SI ADEVAR