Dosarele X. Unde se duc banii din PNRR?

30 sept.

De câte ori președintele și premierul anunță că vin banii din PNRR, mai că-ți vine sa-ți verifici contul bancar, să vezi dacă a mai crescut cumva. Sigur, oportunitatea României, în contextul european pandemic de relansare economică, este un uriașă, dar în timp ce alte state au cheltuit deja avansul și mai cer sume suplimentare, la noi nu există nici măcar un proiect concret.

Gata! Vin banii din PNRR. Chiar vin? Că tot sosesc de un an încoace. Și unde se duc, dacă vin? Nimeni nu știe. Până în acest moment nu există niciun proiect concret, cu studiu de fezabilitate făcut, cu proiectare, ceva. Doar generalități. Mai mult, Florin Cîțu a anunțat că va cere avans și din împrumuturi, de 1,8 miliarde de euro, nu numai din granturi, rostogolind și mai tare datoria publică a țării, potrivit europarlamentarului Victor Negrescu. Avem însă o formă finală a Planului Național de Relansare și Reziliență, care să fie aprobată? Nici asta nu se știe precis.

”Mai sunt proceduri de parcurs pentru aprobarea PNRR-ului. Dar înțeleg că, în continuare, din punct de vedere administrativ, nici măcar la nivel de Comisie nu sunt toate lucrurile finalizate, cu ultima formă și așa mai departe. Vizita președintelui Comisiei Europene a fost un eveniment de PR, prin care s-a transmis mesajul că Dreapta europeană susține Dreapta din România. A fost prevăzută înainte de Congresul PNL, dar s-a decalat după congres. Avansul va veni, probabil, în luna decembrie, deși s-ar putea să vină în luna ianuarie 2022, ceea ce înseamnă că anul acesta nu avem niciun proiect implementat prin PNRR. Nu există nici măcar norme de aplicare elaborate. Sunt alte state europene care au luat și avansul, adică 17 din 18 state, iar unele au cheltuit deja avansul și cer plăți suplimentare, cum este cazul Spaniei. Și trebuie subliniat faptul că 10 miliarde de euro trebuie să fie contractate până la finalul anului viitor, ceea ce este dificil, în contextul în care nu au stabilit niciun detaliu. Deci anul acesta nu avem nimic, iar mai departe, în ce măsură celelalte proiecte vor fi implementate, rămâne de văzut”, ne-a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

Reforme antisociale

Când vin banii din PNRR și cum se vor cheltui nu se știe, cert este însă că Guvernul s-a angajat să taie în carne vie cu reforme antisociale. Una dintre cele mai catastrofice este schimbarea Legii pensiilor și neaplicarea majorărilor stabilite în legea actuală. ”Calendarul de reforme este problematic, și mă refer aici la reformele antisociale, cum ar fi schimbarea Legii pensiilor până în 2023, adică actuala lege nu mai vor guvernanții să o aplice, deși s-au angajat că vor face acest lucru și că vor mări pensiile. Totodată avem și posibila creștere a unor taxe și impozite, cum sunt impozitul pe profit, taxa pe proprietate și, în plus, dispariția stimulentelor fiscale din IT și din sectorul construcțiilor și dispariția TVA-ului redus la produsele bio. Practic, acele reforme propuse de ei sunt niște condiționalități. Celelalte state și-au asumat niște reforme structurale, care ajută economia și care sunt stimulative. Nimic care să penalizeze anumite categorii ale populației sau anumite sectoare”, ne spune europarlamentarul Victor Negrescu.

Orice eroare va avea un impact major

Marea provocare va fi ca România să implementeze proiectele și să cheltuie banii, susține Victor Negrescu, pentru că orice eroare, orice problemă pe chestiunea aceasta riscă să aibă un impact major. ”În ce privește proiectele pe care vor să le implementeze, nu se știe clar despre ce este vorba. Au avut acea postare cu kilometri de autostradă, dar sunt foarte generale informațiile”, ne-a mai precizat europarlamentarul Victor Negrescu.

National

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.