Arhiva | 10:11 pm

TRAIAN BASESCU PLEACA URAT .ANUNTA LA ORELE 22,00 CA VA ATACA SUSPENDAREA SA LA CCR!

6 iul.

Traian Băsescu a fost suspendat, vineri, din funcţia de preşedinte al României în urma votului exprimat în Parlament. El intenţionează să atace decizia la Curtea Constituţională a României.

Băsescu pleacă urât: atacă suspendarea la CCR.
“Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a transmis vineri, 6 iulie a.c., preşedintelui Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte”, se arată în comunicat.

Despre dezbaterile şi votul din Parlamentul României, Băsescu va vorbi vineri seară, la Palatul Cotroceni. Preşedintele suspendat va ieşi într-o conferinţă de presă la ora 22:00.

CRIN ANTONESCU SI VICTOR PONTA CA DACA TRAIAN BASESCU NU VA FI DEMIS LA REFERENDUM,SE VOR SUPUNE DECIZIEI ELECTORATULUI!

6 iul.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, întrebat de jurnaliştii aflaţi la plenul Camerelor reunite cum va proceda dacă preşedintele Traian Băsescu nu va fi demis la referendum, că se va supune deciziei electoratului.

„Mă voi supune deciziei electoratului, doar românii au dreptul să decidă”, a spus Ponta.

Liderul PNL Crin Antonescu, preşedintele Senatului, a declarat, vineri, în şedinţa plenului reunit al Parlamentului, că dacă Băsescu nu va fi demis la referendum, se va retrage din politică.

Preşedintele Traian Băsescu i s-a adresat lui Crin Antonescu, în finalul intervenţiei sale în faţa Parlamentului, spunându-i că îi lasă o foaie, pe care să scrie ce a promis.

Președintele s-a gândit probabil la situația din aprilie 2007, când Parlamentul României a votat suspendarea sa, dar el nu și-a demisia deși pe 17 aprilie, cu două zile înainte de vot, declarase la Palatul Cotroceni că dacă va fi suspendat va demisiona în următoatele cinci minute după suspendare. În campania care a urmat, Traian Băsescu nu a ezitat să-i jignească pe cei care i-au reproşat că nu şi-a respectat cuvântul.

PARLAMENTUL A VOTAT IN FAVOAREA SUSPENDARII LUI TRAIAN BASESCU CU 256 DE VOTURI PENTRU.EXPLOZIE DE BUCURIE-ADIO BASESCU!

6 iul.

Suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu a provocat o explozie de bucurie în Piaţa Universităţii, unde sute de oameni au ieşit să scandeze împotriva lui Băsescu.

Oamenii dansează şi scandează „Adio Băsescu!”.

Parlamentul a votat în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu. În favoarea suspendării au votat 256 de parlamentari şi 114 împotrivă. Această decizie deschide procedura referendumului, iar interimatul va fi asigurat de preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

Referendumul pentru suspendarea preşedintelui va avea loc în data de 29 iulie.

În urma acestei decizii se va intra în campania electorală pentru referendum.

Băsescu a precizat la plecarea din Parlament că va aştepta această decizie la Cotroceni. El a transmis un mesaj de adio parlamentarilor şi le-a cerut “Aveţi grijă de ţară!”.

CCR A DAT O LOVITURA SERIOASA LUI TRAIAN BASESCU:DECIZIA CURTII DA UNDA VERDE SUSPENDARII LUI BASESCU SI ARE CAPITOLE FAVORABILE USL!

6 iul.

Ȋn urma depunerii solicitării de suspendare din funcţie a Președintelui Traian Băsescu, Curtea Constituţională s-a ȋntrunit ȋn această dimineaţă pentru a discuta caracterul avizului.

Decizia urma să fie anunţată la ora 12.00 conform termenului stabilit, ȋnsă momentul anunţului a fost amânat. Ȋn acest moment se așteaptă avizul consultativ al Curţii Constituţionale și se pare, conform unor surse citate de Antena 3, că membrii Curţii evită să ofere ȋn cel mai scurt timp o decizie clară. Conform acelorași surse, CCR a analizat fiecare punct ȋn parte al solicitării depuse si a ajuns la concluzia ca unele dintre ele sunt intemeiate printre care cel in care se face referire la faptul ca “Traian Basescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului,precum şi între stat şi societate“.

Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat ca daca avizul Curtii nu este anuntat pana la ora 17.00, şedinţa plenului reunit în care se va dezbate şi vota cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu va avea loc oricum, iar USL va continua demersurile initiate.

EURODEPUTATUL PSD CATALIN IVAN SOLICITA CA MONICA GHEGHESCU(MACOVEI)FOST PROCUROR CEAUSIST SA-SI DEA DEMISIA DIN P.E. PENTRU CA SABOTEAZA INTERESELE ROMANIEI PRIN DIVERSIUNI DE TIP NEONAZIST!!

6 iul.

Europarlamentarii Uniunii Social Liberale le cer colegilor din Partidul Democrat Liberal să oprească „atacurile” la adresa României, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USL, Cătălin Ivan, liderul grupului PSD din Parlamentul European.

„Este un atac fără precedent. Nu s-a întâmplat niciodată ca România să fie atât de vehement atacată de către reprezentanţi ai statului român în afară, folosind atât de multe minciuni şi jumătăţi de adevăr”, a afirmat Cătălin Ivan.

Potrivit acestuia, europarlamentarii social-democraţi şi liberali au „fost nevoiţi” să creeze chiar şi „o celulă de criză” pentru a răspunde acuzaţiilor lansate de Theodor Stolojan, Marian-Jean Marinescu şi Monica Macovei.

„La fiecare scrisoare de-a lor răspundeam noi şi spuneam care este situaţia reală în România”, a susţinut Cătălin Ivan.

Totodată, Cătălin Ivan a afirmat că europarlamentarul PDL Monica Macovei a cerut şi „folosirea articolului 7 din tratatul UE” împotriva României, respectiv „suspendarea dreptului de vot al României în Consiliu”, articolul prevăzând de asemenea şi „suspendarea fondurilor pentru România”.

„Este un atac foarte dur, un atac nemeritat, cu atât mai mult pentru că vine din partea unui oficial al României la Bruxelles”, a subliniat el.

Cătălin Ivan a declarat că le-a cerut liderilor PDL ca Monica Macovei să-şi prezinte demisia din Parlamentul European.

„Am cerut demisia Monicăi Macovei din PE şi cerem PDL-ului, dacă mai are o urmă de demnitate şi de simţământ românesc, dacă mai crede puţin în destinul european al României, să o convingă pe Monica Macovei să plece din Parlamentul European”, a afirmat europarlamentarul PSD.

În opinia lui Ivan, nici reacţia comisarului european pentru Justiţie, Vivian Reding, „nu este o reacţie corectă”, deoarece aceasta în calitatea pe care o are „putea să se informeze mai mult, nu să reacţioneze la prima informaţie pe care a primit-o”.

La rândul său, Norica Nicolai, şefa delegaţiei PNL din Parlamentul European, le-a solicitat europarlamentarilor PDL „să înceteze să mai atace ordinea de drept şi constituţională a României”, spunând că în acest fel aceştia se pun „în afara regulilor de drept interne (…) şi în afara valorilor şi principiilor europene”.

Norica Nicolai a afirmat că Monica Macovei „în special”, dar şi alte persoane „au declanşat o amplă campanie de dezinformare şi de manipulare a opiniei publice internaţionale” în încercarea de a promova ideea „că în România asistăm la o lovitură de stat”.

Ea a salutat decizia prin care Parlamentul European a respins luni cererea de punere pe ordinea de zi a unei dezbateri „privind situaţia statului de drept în România”.

„Această cerere promovată de Partidul Popular European la iniţiativa PDL şi în special a doamnei Monica Macovei a fost respinsă cu o largă majoritate în plenul Parlamentului European”, a spus Norica Nicolai.

De asemenea, ea consideră că acuzaţiile conform cărora Curtea Constituţională a României „este parte a sistemului judecătoresc” nu este adevărată şi că „această instituţie este parte a sistemului politic românesc, o instituţie constituţională de care nici Parlamentul, nici guvernul USL nu se va atinge, pentru că prioritar pentru acest guvern este respectarea ordinii de drept în stat”.

PREMIERUL ROMANIEI VICTOR PONTA A DECLARAT VINERI :ROMANIA ESTE SI VA RAMANE UN STAT DE DREPT!

6 iul.

Premierul Victor Ponta a declarat vineri că România este şi va rămâne un stat de drept, iar bătălia politică nu va afecta sistemul judiciar şi nici celelalte instituţii ale statului.

El a adăugat totodată că Guvernul va lua toate măsurile pentru respectarea cu stricteţe a măsurilor prevăzute în angajamentele cu instituţiile internaţionale.

Primul-ministru a anunţat că săptămâna viitoare se va deplasa la Bruxelles

ROMANI NU UITATI DESPRE CINISMUL FARA MARGINI A LUI TRAIAN BASESCU!

6 iul.

Preşedintele Traian Băsescu a fost actorul unor momente memorabile de-a lungul timpului. În ultimii opt ani Băsescu a lansat o serie de vorbe antologice, care au intrat rapid în folclor. Băsescu a intrat în memoria colectivă cu momentul cunoscut de români sub numele de “Dragă Stolo!”. A fost unul dintre primele momente antologice ale preşedintelui.

În cei opt ani Băsescu a lansat şi adevărate vorbe de duh, cum ar fi “Tigancă împuţită!” sau “Ruşine, Dinu Patriciu”. Nu poate fi eliminată nici replica câştigătoare din 2004 “Să trăiţi, bine!”.

Pe lângă acest top al gafelor mai pot fi incluse şi momentele memorabile:

Episodul: “Demisionez în 5 minute”

Episodul: “Ruşine, Dinu Patriciu!”

Episodul: “Când eşti doctor în drept eşti tare, dottore!”


TAIEREA SALARIILOR SI PENSIILOR.

Intr-o declaraţie susţinută la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că Guvernul a ales cea de-a doua variantă în negocierile cu FMI: restructurarea dură a cheltuielilor publice. Scad pensiile, scad salariile bugetarilor şi ajutorul de şomaj. Prima variantă era la fel de neagră: creşterea TVA la 24%, a cotei unice la 20% şi reducerea salariilor bugetare cu 20%.

PREMIERUL ROMANIEI,VICTOR PONTA VA SUSTINE O DECLARATIE LA SEDIUL GUVERNULUI!

6 iul.

Premierul Victor Ponta urmează să susţină o declaraţie de la sediul Guvernului în cel mai scurt timp.

Victor Ponta va face declaraţii în timp de la Curtea Constituţională a României de discută avizul consultativ privind cererea de suspendare a Preşedintelui Traian Băsescu. Termenul limită pentru acest aviz este ora 12, urmând ca în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor cererea să fie supusă la vot. La şedinţa Parlamentului va fi prezent şi Traian Băsescu.

Premierul a declarat că astăzi se va deplasa la Buzău împreună cu Ministrul Apărării pentru a vorbi cu rudele şi colegii militarilor implicaţi în accidentul elicopterului militar de ieri, pentru a vedea ce se poate face pentru ca un asemenea accident să nu se mai repete. Acesta se va întoarce la timp pentru şedinţa Parlamentului în care se va supune la vot cererea de suspendare a Preşedintelui.

Premierul a ţinut să ofere asigurări că situaţia politică internă nu va afecta îndeplinirea sarcinilor României pe plan extern. “Guvernul României va lua toate măsurile necesare în continuare pentru respectarea cu stricteţe a obligaţiilor României“, a spus Ponta. Acesta a mai anunţat că bătălia politică nu va afecta instituţiile statului şi independenţa acestora.

Despre mesajele de îngrijorare venite din partea partenerilor externi ai României, Primul Ministru a declarat “Consider legitime îngrijorările partenerilor noştri şi consider că este obligaţia Guvernului să răspundă cu argumente la toate aceste îngrijorări”.

SENATORUL PSD DAN SOVA :TRAIAN BASESCU CHIAR DACA AR DEMISIONA NU AR MAI PUTEA CANDIDA LA FUNCTIA DE PRESEDINTE!

6 iul.

Senatorul PSD Dan Şova exclude varianta în care Traian Băsescu ar demisiona vineri, pentru a candida la un nou mandat la Cotroceni. Şova susţine că acest lucru e imposibil, deoarece actualul preşedinte ar depăşi limita maximă de 10 ani, echivalentul a două mandate prezidenţiale. Senatorul Iulian Urban precizează că în cazul în care preşedintele va fi suspendat, actualul mandat nu va fi luat în considerare.

“Articolul 81 (n.r. – din Constituţie) îl încurcă pe preşedinte, nu îl ajută. Deci, Domnia Sa nu mai poate candida“, a declarat Şova.

“Mandatul se termină fie prin ajungerea la termen, fie prin demisie, fie prin demitere în urma referendumului sau, Doamne fereşte, prin deces, ceea ce nu e cazul. Noi suntem într-una dintre cele cinci (situaţii): demiterea prin referendum. Mandatul este de maximum cinci ani. El nu poate depăşi termenul de cinci ani decât prin prelungire prin lege organică. În interiorul celor cinci ani, el se poate termina în oricare dintre aceste modalităţi în afară de ajungerea la termen”, a afirmat senatorul PSD.

“Dacă preşedintele Băsescu ar candida a treia oară, n-ar exista decât două posibilităţi, ambele neconstituţionale: fie să stea în fruntea ţării 13 ani, fiindcă a stat cinci şi trei. Cu încă cinci ar fi 13, ceea ce ar depăşi limita maximă de 10 ani care o stabileşte Constituţia. Fie să aibă un mandat de un an şi jumătate, ceea ce iarăşi nu e posibil, pentru că mandatul are cinci ani”, a precizat social-democratul.

Şova a menţionat cazul fostului preşedinte Ion Iliescu şi consideră că acesta n-a avut trei mandate de preşedinte, deoarece Curtea Constituţională a decis în 1996 că numai odată cu Constituţia din 1991 s-a introdus noţiunea de “mandat prezidenţial”.

Senatorul PSD susţine că o demisie nu l-ar ajuta pe Traian Băsescu. Acesta este de părere că: “Nici dacă toţi judecătorii de la Curtea Constituţională ar fi veri primari cu Traian Băsescu, nu i-ar da voie (n.r. – să preia un al treilea mandat de preşedinte)”.

Declaraţiile celor doi senatori survin în urma unor zvonuri lansate joi în presă conform cărora Băsescu ar dori să demisioneze înainte de a fi suspendat de Parlament, cu scopul de a candida pentru un nou mandat prezidenţial.

Senatorul independent Iulian Urban a declarat că: “Erau două mandate şi atât, dar şi în Constituţie, unde se reglementează durata şi modul de desfăşurare al unui preşedinte, se spune foarte clar că în situaţia în care mandatul nu este dus până la capăt, persoana în cauza mai are dreptul la un nou mandat”.

Avocatul George Iorgovan, fiul “părintelui Constituţiei”, Antonie Iorgovan este de părere că Traian Băsescu are posibilitatea de a candida din nou. “Băsescu mai poate candida în cazul demisiei deoarece nu a avut un mandat complet la Cotroceni”, a declarat acesta.

Prevederile articolului 81 şi din Constituţie privind alegerea preşedintelui şi durata mandatului acestuia:

Art. 81.

(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.

(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.

Art. 83.

(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.

(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.

(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

MAKEIDA – SUGAR LOVE!

6 iul.

ANDREEA BANICA – LOVE IN BRASIL!

6 iul.

THALIA – AMOR A LA MEXICANA!

6 iul.

NATALIA OREIRO – TU VENENO!

6 iul.

NATALIA OREIRO STREAPTEASE!

6 iul.

LOVITURA PENTRU TANDEMUL BASESCU&GITENSTEIN:GENERALUL AMERICAN WESLEY CLARK ,CONSILIERUL PREMIERULUI VICTOR PONTA!

6 iul.

Premierul Victor Ponta a anunțat, joi seara, după ședința de Guvern, că și-a luat un nou consilier, în persoana generalului american în rezervă Wesley Clark.

„L-am rugat să accepte poziția de consilier special pe probleme de strategii economice, securitate. Wesley Clark este o personalitate recunoscută nu doar în SUA, ci și la nivel mondial”, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.

Generalul Wesley Clark îl va consilia pe Ponta în domenii strategice, de securitate și în domeniul economic.

La rândul său, generalul Clark s-a arătat onorat că poate ajuta Guvernul şi pe cetăţenii României.

„E o onoare să fiu aici, cu dumneavoastră, în România şi sunt foarte entuziasmat de oportunitatea pe care România o oferă lumii cu potenţialul său economic solid în domeniul energiei, al mineralelor strategice şi mai ales în agricultură”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, Wesley Clark este consilier personal onorific al premierului, nu va fi remunerat şi nu va participa la şedinţele Cabinetului.