POVESTEA MARILOR AVERI DE LA MALAXA LA TIRIAC!

Putem vorbi de o rețetă a afacerilor românești din ultimul secol generatoare de mari averi? Pentru a răspunde la această întrebare, Adevărul Financiar vă propune un portret în oglindă al marilor milionari ai României de ieri și de azi.

Nicolae Malaxa și Max Auschnitt se bazau pe industria constructoare și grea, Jean Mihail avea o avere impresionantă din terenurile pe care le deținea în Oltenia, Ion Gigurtu era specializat pe extragerea de aur și metale prețioase, iar Dumitru Mociorniță își făcuse de la zero un nume în industria pielăriei. Au toate aceste nume și strategiile lor de business un corespondent și în România post-decembristă?

Sânge de capitalist: De la Malaxa la Patriciu

Nicolae Malaxa este de departe una dintre figurile reprezentative ale industriei românești din perioada interbelică. Mai cu ajutor de la stăpânire, mai cu idei proprii, milionarul a reușit să își creeze un imperiu financiar, a cărui valoare exactă a fost și a rămas greu de estimat. Ne putem face însă o idee dacă e să ne uităm la despăgubirile de 300 de milioane de euro pe care statul român trebuie să le plătească urmașilor săi.

Malaxa a pornit de jos, în 1921, cu reparații de material rulant. Doi ani mai târziu începea construcția fabricii care avea să-i poarte numele până la naționalizare. Cunoscut pentru influența pe care o avea în anturajul regal, Malaxa primea în 1927 o comandă cu plata în avans pentru construcția de locomotive.

Așa s-a ajuns în 1931 la construcția primului automotor Diesel românesc, pentru ca în următorii patru ani Uzina Malaxa să ajungă la o producție de 93 de locomotive. În tot acest interval, Malaxa a investit și s-a extins, construind o uzină de țevi fără sudură (Uzina Republica după naționalizare) pe platforma alăturată fabricii de locomotive.

Citiţi şi:România capitalismului de cumetrie: Patru din cinci milionari au supt de la stat

În timp, din grupul Malaxa aveau să facă parte și Uzinele Tohan Zărnești, Magazinele Unite de Fierărie Galați, industriașul deținând acțiuni la Astra Arad, Uzinele și Domeniile de Fier Reșița, IOR București sau Unio Satu Mare. Și tot de la Malaxa vine o altă premieră – în 1945, a construit primul automobil românesc, care a fost asamblat la Reșița și i-a purtat numele. După război, rușii au demontat fabrica și au transferat toate liniile de producție în Uniunea Sovietică. A venit apoi și anul 1948, în care averea i-a fost naționalizată.

Mai aproape de noi, industriașul Dinu Patriciu a speculat experiența acumulată în perioada comunistă. Absolvent al Institului de Arhitectură, a fost repartizat la Institutul de Proiectări al Ministerului Comerțului Exterior, ajungând astfel să lucreze o bună perioadă în Emiratele Arabe Unite, unde nu doar că a prins gustul capitalismului, dar a și câștigat o vastă experiență în domeniul imobiliar.

Dinu Patriciu FOTO: Mediafax

 

A revenit în țară în 1990 și a intrat în afaceri în imobiliare, prin compania sa Alpha Construcții. În 1996 era deja un nume cunoscut în piață pentru investițiile sale în mass-media, petrol și domeniul financiar. Era și anul în care Reutes îl remarca și îl includea în topul noilor îmbogățiți din România. Doi ani mai târziu cumpăra Rompetrol, tranzacție care îi aducea și un dosar penal în care avea să fie achitat în 2012.

În 2006, în paralel cu afacerile cu petrol și cele imobiliare, Patriciu a început să investească masiv în mass-media, fondând Adevărul Holding. În 2007 devenea cel mai bogat român, odată cu vânzarea pachetului majoritar de la Rompetrol către KazMunaiGaz. Ultima etapă a vânzării Rompetrol către compania din Kazahstan avea să fie încheiată doi ani mai târziu. Avea atunci o avere estimată la peste două miliarde de euro.

Citiţi şi: Poveștile celor doi miliardari români: unul deține 200 de mașini de colecție, celălalt aduce elefanți împăiați din Africa

Din acel moment însă, sincopele de pe piața imobiliară, criza din presă, dar și strategia greșită din proiectule Mic.Ro și Minimax au început să-i aducă pierderi. Bolnav de cancer, face un transplant de ficat, dar moare în vara lui 2012. În ediția din 2014 a Topului Forbes 500 miliardari, familia Patriciu apare cu o avere estimată la 170 de milioane de euro.

Max Auschnitt, omul greu de copiat

Născut la Galați în anul 1888, în familia unui industriaș evreu, Max Auschnitt a absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale și de Export din Viena. După revenirea în țară, pune în 19010 bazele unei fabrici de lanțuri și cuie. După Primul Război Mondial, Auschnitt deținea împreună cu fratele său Edgar societatea Titan-Nădlac-Călan, din care făceau parte laminorul de la Galați și mai multe uzine metalurgice. Industriașul a fost delegat mai apoi ca administrator la Uzinele și Domeniile de Fier Reșița, considerată atunci cea mai mare companie românească interbelică, cu un capital de peste un miliard de lei si cu peste 22.000 de angajați.

A deținut la rândul său acțiuni la numeroase alte companii importante ale vremii, printre care Societatea Română de Telefoane și Banca Chrissoveloni. A investit și în imobiliare și a fost proprietarul unor importante domenii – printre ele și cel devenit între timp „Palatul” lui Gigi Becali.

 

Lupta cu Malaxa în business, dar și pentru influența Casei Regale, îl prinde pe Auschnitt într-un mare scandal în urma căruia e arestat și condamnat la șase ani de pușcărie. Eliberat de Antonescu, Auscnitt nu mai reușește să se impună în afaceri.

În România post-revoluționară, structura afacerilor lui Auschnitt duce cu gândul la oamenii de afaceri Valer Blidar, de la Astra Vagoane Arad, și Constantin Popeci, investitor în utilaj greu și în comerțul cu autovehicule.

Valer Blidar este proprietarul celui mai mare producător de material rulant din România, care a avut anul trecut un profit de peste 10 milioane de euro. A mai investit în agricultură și servicii financiare, și are o avere estimată de Forbes la 95 de milioane de euro, care îl plasează pe poziția 31 în topul miliardarilor români.

Constantin Popeci a ales tot industria grea și a reușit în doar un an să urce în topul Forbes de pe locul 312 pe 252. Averea de 13 milioane de euro și-a câștigat-o din producția de utilaj la Craiova, dar și din vânzarea și reparația de autovehicule.

Duelul oltenilor latifundiari: Jean Mihail vs Mihai Anghel 

Jean Mihail a fost considerat cel mai bogat român din perioada interbelică si există și argumente. L-a moștenit pe tatăl său , latifundiarul Constantin Mihail, unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din Oltenia. Apoi și-a consolidat averea moștenind două mătuși bogate, iar averea sa a ajuns la sute de mii de hectare de teren. Pe lânga proprietăți, deținea și o mare avere lichidă, estimată la aproximativ un miliard de lei, investiți în diverse bănci. La valoarea de la începutul anilor `20, lichiditățile lui Mihail erau echivalate la peste nouă tone de aur.

Citiţi şi: Care a fost cel mai greu moment din viața miliardarilor români

La declanșarea crizei financiare, Mihail a girat cu averea sa pentru o parte din împrumuturile guvernamentale făcute în străinătate de statul condus de Carol al II –lea. A murit în 1936, lăsând-și terenurile statului român, care ar fi trebuit să le vândă țăranilor, iar banii să-i investească în construcția de spitale și școli. Nu s-a mai întâmplat nimic din toate astea, iar de averea sa avea să se aleagă praful.

În Oltenia de azi, agricultura e dominată de Mihai Anghel, care vinde prin a sa Cerealcom 400.00 de tone de cereale pe an. Mai mult, are în arendă și peste 20.000 de hectare de teren. Familia Anghel deține și podgoriile Domeniul Coroanei Segarcea, un business cu o cifră de afaceri de peste patru milioane de euro. Puse cap la cap, afacerile lui Anghel sunt estimate de Forbes la peste 30 de milioane de euro.

De la Marmorosch Blank la Unicredit Țiriac și BT 

Aristide Blank este emblema bancherului din perioada interbelică. Ajunge în 1914 la conducerea Marmorosch-Blank, una din cele mai vechi bănci din România, fondată în 1848 și cunoscută entru finanțarea eforturilor de război ale României în Războiul de Independență din 1877.

Sub conducerea lui Aristide, Marmorosch-Blank ajunge în 1923 la 25 de sucursale în țară și reprezentanțe la Paris, Istanbul, New York și Viena. În paralel cu activitatea sa de bancher,a continuat investit în masiv în terenuri din nordul Bucureștiului și în ziare. În plină ascensiune , devine în 1930 consilier economic al regelui Carol al II-lea. Un an mai târziu, în 1931 Marmorosch-Blank intră în incapacitate de plată și nu mai poate fi salvată.

În vremurile noastre, Ion Țiriac a găsit formula câștigătoare – a investit, și-a consolidat afacerea și apoi a vândut. Ocupant al locului secund în topul bogaților României, după Ion Niculae, cu o avere de 950 milioane euro, Ion Țirica îl devansează pe acesta din urmă odată cu vânzarea Unicredit Țiriac pentru 700 de milioane de euro către Unicredit.

Citiţi şi: Țiriac și-a vândut acțiunile de la UniCredit Țiriac Bank. Iată de ce a fost și a rămas cel mai bogat român

Horia Ciorcilă este o altă rețetă de succes a domeniului bancar din România. A înființat în 1993 Banca Transilvania alături peste alți 40 de investitori. De la o sucursală cu 13 oameni, Banca Transilvania are astăzi peste 6.500 de angajați, peste un milion de tranzacții și peste 1,76 de milioane de clienți. Averea lui Ciorcilă este estimată la 75 de milioane de euro.

Diamante în Africa via  metale prețioase

Ion Gigurtu a fost cunoscut pentru mandatul său de 40 de zile ca prim-ministru al României, în 1940. Inginer de mine, cu studii la Academia de Mine din Freiburg și Berlin-Charlottenburg, Gigurtu era un om declarat de extremă dreaptă și pro-german.

Însă a fost și un prosper om de afaceri, director general al societății „Mica”, specializată în extragerea de aur și alte metale prețioase. Pe lângă Gigurtu, printre preşedinţii Consiliului de Administraţie s-au numărat și generalii Alexandru Averescu și Constantin Coandă, în perioade diferite de timp.

Inițiator al proiectului aurifer Roșia Montană și investitor în mine de diamante din Africa, omul de afaceri Frank Timiș a reușit să-și consolideze propria afacere cumpărând licențe de explorare și exploatare a zăcămintelor în țări de pe Continentul Negru. Poreclit în mediul de afaceri londonez „The Gusher” (teren petrolifer), Timiș mai deține și companii în domeniul farmaceutic și agricultură, iar averea lui este estimată la 650 milioane de euro.

Mociorniță, industriașul fără pereche

Dumitru Mociorniță poate fi considerat unul dintre cei mai curajoși industriași ai perioadei interbelice. Născut într-o familie săracă din Prahova, a înființat în 1923 fabrica de încălțăminte Mociorniță. Fabrica a fost ridicată pe un teren viran la marginea Bucureștiului, în urma unui împrumut de 30 milioane lei. Utilajele au fost luate în leasing din Germania și din Marea Britanie. Fabrica avea să devină în scurt timp cel mai important producător de încălțăminte din România interbelică.

Citiţi şi: TOP 30 cei mai bogați români din listele procurorilor

Până să devină stăpânul propriei afaceri, Mocoiorniță a lucrat în timpul studenției, la diferite firme de comerț, unde a dobândit cunoștințe de gestiune si contabilitate.

În vremurile noastre, corespondentul lui Mociorniță ar putea fi omul de afaceri clujean Gabriel Cârlig, fondatorul producătorului de lenjerie Jolidon. Are o avere estimată de Forbes la cinci milioane de euro, însă businessul pierde terem de ceva vreme. Din 2009 până în prezent, cel puțin cinci creditori au cerut intrarea în insolvență a Jolidon.