Ciucă premier, Orban preia ALDE!

27 sept.

Cîțu a câștigat, așa că acum are de executat viitorul pas al planului prezidențial de instalare la Palatul Victoria al adevăratului ”Guvernul Meu”… Marele câștigător al Staborului de la ROMEXPO – că ăsta numai Congres nu a fost! – fiind Nicolae Ionel Ciucă. Cel care deja face pe băiatul bun printre ceilalți lideri liberali, încercând astfel să își mai umanizeze din imaginea internă de ”țucălarul lui Iohannis”. De altfel, rigiditatea sa ”prea ca la țară” fiind și prima obiecție a extrem de puținilor fruntași liberali care au reușit până acum să împiedice instalarea drept premier plin a generalului rezervisto – liberal Nicolae Ionel Ciucă. Cel atât de puternic conectat la agenda publică, încât până și în aceste zile presează să se ”scoată ceva” din mandatul pe care DGIA-ul generalului Hăpău îl mai are la dispoziție doar până pe 13 octombrie, inclusiv.

Ciucă speră că Iohannis îi va înmâna și șefia Guvernului

Oricum însă, sub puerilul pretext al ”salvgardării” negocierilor purtate cu USR pentru refacerea coaliției de guvernare fără PLUS-ul indezirabilului Dacian Cioloș, Florin Cîțu va părăsi șefia Guvernului, acesta urmând a fi retras strategic la cea a Senatului României. Cel puțin până ce se va găsi o soluție onorabilă pentru îndepărtarea guvernatorului Mugur Isărescu din fruntea BNR.

Gorghiu rămâne doar cu divorțul!

Ceea ce, desigur, înseamnă că marea perdantă a taberei iohanniste este de departe Alina Gorghiu. Cea care a ajuns să se și despartă de celălalt mare ”looser” în competiția pentru BNR, Lucian Isar, doar pentru a deveni al doilea om în stat.

Tăriceanu nu îi va sta în drum lui Orban

”Ghinion”însă… Klaus Iohannnis este mai mult cu gândul la noua sa ONG-istă de suflet decât la promisiunile făcute nu de mult Alinei Gorghiu. Astfel că aceasta de-abia acum începe să conștientizeze că și-a cam săltat degeaba ”poalele politice” în cap în timpul campaniei interne pentru președinția Partidului Național Liberal. Iar dacă planul lui Iohannis, unul care se află în grafic, să recunoaștem, nu va cunoaște eventuale sincope, atunci Florin Cîțu nu va scăpa de umbra fostului vicepremier nici în Parlament. Pentru că Dan Barna s-a declarat deja mai mult decât de acord cu ”oferta de nerefuzat” a preluării președinției Camerei Deputaților. Mai ales că dosarul fraudelor europene i-a fost deja clasat de DNA, astfel că și Barna ”s-a simțit” și a declanșat un atac total la ”omul sistemului”, Dacian Cioloș.

Nu vrea soarta lui Dragnea!

Deci în echipa câștigătoare planul de bătaie este cât se poate de clar, prin aducerea lui Florin Cîțu în fruntea Senatului securizându-se și situația oricum deloc probabilă ca PSD-ul chiar să se comporte ca un partid de Opoziție și va demara procedurile de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.

Gorghiu s-a despărțit degeaba de Isar

Iată însă că și poziția lui Ludovic Orban este una cel puțin la fel de tranșantă. La fel ca și mesajul de la finalul congresului, cel care nu a fost în niciun caz unul spus la supărare: ”Din acest moment, orice parteneriat între Ludovic Orban și Klaus Iohannis a încetat”. Astfel că partea de sistem care se opune cu vehemență predării necondiționate a Guvernului României obedientului Nicolae Ionel Ciucă a declanșat deja operațiunea de predare a ALDE către gruparea Orban.

Barna pus de la Cotroceni să sară la gâtul lui Cioloș

Una care are încă zeci de parlamentari și sute de aleși locali în spate. Iar spre deosebire de Liviu Dragnea, Ludovic Orban a simțit că înființarea de la zero a unei noi formațiuni ar fi o mișcare pur și simplu sinucigașă. În timp ce, prin preluarea ALDE, Orban ar putea reprezenta în continuare mișcarea liberală, ”liberalii europeni” urmând a le sufla în ceafă iohanniștilor cu mult mai multă putere decât din orice altă poziție de pe eșichierul politic.

Cîțu se întoarce în băncile Senatului

Mai ales că, totuși, Angela Merkel nu mai este decât o pensionară… Ceea ce înseamnă implicit că influența lui Klaus Iohannis va scădea pe zi ce trece. Mai ales că Macron se pare că nu va avea probleme în finala prognozată cu Le Pen, naționaliștii francezi nefiind capabili să depășească pragul psihologic al câștigării Președinției Republicii. Astfel că huiduielile de la ROMEXPO s-ar putea să fi acompaniat de fapt chiar ”cântecul de lebădă” al lui Klaus Iohannis .

Orban nu vrea soarta lui Dragnea

Și uite cum, rămas fără sprijinul ”logistic” al BND-ului german, ”neamțului” îi va fi mult mai greu să îl impună premier pe omul samsarilor americani de armament, în pofida noii realități geo-strategice…

httpp://national.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: