Ziua Independentei de stat a Romaniei
9 mai 1877 – declaratia ministrului de externe al Romaniei, Mihail Kogalniceanu, in Camera Deputatilor: “Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare.”
10 mai 1877-proclamarea independentei in Senat.
Dupa faurirea statului national roman, in 1859, prin Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, statul roman a trecut la infaptuirea, sub domnia lui Alex. I. Cuza, a unei serii de reforme in directia modernizarii tarii. Acestea au constituit temelia proclamarii si, ulterior, a cuceririi independentei de stat. Dar Romania a continuat sa fie vasala fata de Imperiul Otoman. Tara noastra era silita sa recunoasca suzeranitatea otomana, sa plateasca un tribut anual si sa accepte stapanirea Portii in Dobrogea, la gurile Dunarii. La acestea se adaugau si alte obligatii pe care le impunea Poarta Otomana. De aceea, independenta tarii devenise un ideal al tuturor romanilor. In privinta mijloacelor pentru obtinerea acestui deziderat, parerile guvernantilor si ale politicienilor erau diferite: oscilau intre razboi si cale diplomatica. Lascar Catargiu (1823-1899) – sef al Partidului Conservator – considera ca doar o apropiere de Germania, Austro-Ungaria si Rusia putea aduce independenta tarii noastre. La 27 aprilie/3 mai 1873, regele Carol I a pus in discutia guvernului problema independentei de stat. In anul 1875 au inceput mai multe rascoale antiotomane, mai intai in Bosnia si Hertegovina, apoi in Bulgaria in 1876. Serbia si Muntenegru au declarat razboi impotriva Imperiului Otoman, ca urmare a faptului ca acesta trecuse la reprimarea salbatica a luptei nationale a popoarelor aflate sub stapanire otomana. La randul ei, Rusia se pregatea de razboi pentru a veni in sprijinul popoarelor balcanice. La 4 aprilie 1877 a fost semnata o conventie intre Romania si Rusia, prin care armatele rusesti erau libere sa treaca prin tara noastra spre Balcani. Conventia a fost semnata de M. Kogalniceanu. In conventie se preciza ca guvernul rus va “respecta drepturile politice ale statului roman”. In acelasi timp, statul roman a luat masuri de mobilizare si de pregatire a armatei. La 11 aprilie 1877, armatele ruse au trecut frontiera Romaniei, iar la 12 aprilie, Rusia a declarat razboi Turciei. Aceasta conventie dintre Rusia si Romania a reprezentat un eveniment important pe calea afirmarii independentei de stat a Romaniei. Fortele armate ale Romaniei numarau atunci circa o suta de mii de militari. Unitatile militare au fost dispuse in sudul tarii, pentru a putea preveni orice incursiune turceasca peste Dunare. Turcii au inceput sa bombardeze localitatile Calafat, Bechet, Islaz, Corabia, Giurgiu. Romanii au ripostat, bombardand Turtucaia si Vidinul. La 29 aprilie, Adunarea Deputatilor a declarat stare de razboi intre Romania si Poarta Otomana, iar la 30 aprilie, si Senatul a votat starea de razboi. Ambele Camere au cerut ruperea legaturilor de dependenta fata de Imperiul Otoman.
Independenta, consfintita pe campul de lupta
La 9 Mai 1877, Adunarea Deputatilor a proclamat independenta de stat a tarii. In fata Adunarii, M. Kogalniceanu, ministrul de Externe declara: “Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare…, suntem o natiune libera si independenta”. Proclamarea independentei nationale si declararea starii de razboi intre Romania si Poarta Otomana, inlaturarea raporturilor de vasalitate au avut un puternic ecou la toti romanii, inclusiv la cei din Bucovina, Transilvania si Banat. Dar independenta, fiind proclamata, trebuia consfintita pe campul de lupta si impusa Europei pentru a fi recunoscuta. Guvernul roman, prin agentii sai diplomatici, a cerut guvernelor europene sa recunoasca independenta Romaniei. Turcia a declarat ca isi pastreaza “drepturile intacte” asupra Romaniei. Guvernul englez cerea puterilor europene sa ia masuri energice de pedepsire a Romaniei pentru incalcarea tratatelor. Oficialitatile franceze au primit cu raceala vestea proclamarii independentei Romaniei. Germania impunea Romaniei sa plateasca pe actionarii unui consortiu german, care construise o cale ferata. Austro-Ungaria a adoptat o atitudine rezervata, recomandand si celorlalte tari europene sa ia o hotarare abia dupa razboi. Si Italia a pastrat, oficial, o oarecare rezerva, desi isi exprima simpatia fata de proclamarea independentei Romaniei. Doar Rusia a acceptat independenta ca un fapt implinit.
Razboi de eliberare nationala
Dupa istoricele lupte de la Plevna, Rahova si Vidin, cu pierderi insemnate de ambele parti aflate in lupta, Romania si-a consfintit independenta. Atacul redutei Grivita va ramane o pilda inaltatoare de curaj si barbatie a ostasilor romani, al caror eroism i-a impresionat pe corespondentii de presa straini, care au relatat despre vitejia acestora. Soldatul Parpala Constantin, din Regimentul 9 Dorobanti, ranit grav, in momentul cand a cazut la pamant, a strigat: “Sa traiasca Romania!”. Prin cucerirea Plevnei, dupa aproape cinci luni de lupte crancene, s-a incheiat cea mai grea etapa a razboiului, iar victoria finala a armatelor romane si ruse devenise sigura si iminenta. Trupele aliate au capturat peste patruzeci si cinci de mii de prizonieri turci. Dupa caderea Plevnei, s-a trecut la cucerirea Vidinului, dupa ce izbanda de la Rahova apartinuse in intregime armatei romane. La 15 ianuarie 1878, artileria romana de pe ambele maluri ale Dunarii a inceput un bombardament puternic asupra Cetatii Vidin. La 22 ianuarie s-a incheiat un armistitiu intre Rusia si Turcia, in urma caruia, la 11 februarie 1878, Izzat-Pasa a primit de la Constantinopol ordinul de a preda armatei romane cetatile Vidin si Belogragic. La 12 februarie, trupele romane au intrat in Vidin.
Era pentru prima data de la zidirea acestei cetati cand in interiorul ei patrundea o armata straina. Ocuparea Vidinului si Belogragicului au constituit cele din urma acte de razboi ale trupelor romane in aceasta campanie. Actiunile militare din zona Vidin incheie in mod glorios sirul luptelor seculare purtate de ostile romane impotriva ocupantilor otomani. Razboiul purtat de Romania impotriva jugului otoman a fost un razboi drept, de eliberare nationala de sub o dominatie straina care frana de veacuri dezvoltarea poporului nostru. Lunga dominatie a otomanilor in orizontul cultural al romanilor n-a lasat altceva decat paguboase obiceiuri, precum bacsisul si cateva cuvinte in lexic: bacsis, ciorba, catifea, cearsaf, chirie, ciulama, saltea, chibrit, pilaf, sarmale, tutun s.a. In schimb, a determinat ca in viziunea romanilor, lumea sa se imparta in crestini si pagani, adica intre oameni de aceeasi credinta si necrestini, fara vreo lege morala, oameni cu care nu te poti intelege, asa cum a ramas in expresia romaneasca: “Nu intelegi odata? Ce, esti turc?”. Lupta si jertfa romanilor, de la marea invazie a tatarilor din anul 1241 si pana la eroii de la Plevna, au ajutat Occidentul sa se dezvolte in liniste in orizontul spiritual al Renasterii, al Iluminismului, al Clasicismului, in timp ce in Moldova, cronicarul Miron Costin exclama cu durere: “Ce sosira asupra noastra cumplite aceste vremi de acum de nu stam de scrisori (scrieri), ci de griji si suspinuri”.
Independenta, recunoscuta de puterile europene
Dupa biruinta finala impotriva Portii Otomane, Turcia a cerut armistitiu, care s-a incheiat la 19 ianuarie 1878. Apoi s-a incheiat Pacea de la San Stefano, prin care Romania, Serbia si Muntenegru au fost recunoscute ca state independente, iar Bulgaria a devenit autonoma. Congresul de la Berlin, din 1878, reunind marile puteri, a confirmat actul savarsit de Romania la 9 Mai 1877. Rusia, Austro-Ungaria si Turcia au recunoscut Independenta Romaniei in toamna anului 1878, iar in 1879, si Italia a recunoscut Independenta Romaniei. Germania, Franta si Anglia au recunoscut Independenta Romaniei abia in anul 1880.
Participarea victorioasa si eroica a poporului roman la Razboiul din 1877-1878 a avut o adanca semnificatie morala asupra romanilor, a ridicat constiinta nationala, a creat natiunii romane o stare de spirit optimista, increzatoare in fortele sale si in perspectiva intregirii nationale a patriei. De retinut ca Independenta Romaniei n-a fost obtinuta prin bunavointa puterilor europene, ci prin lupta eroica si prin jertfele de sange ale ostasilor romani, prin contributia maselor populare, care au sprijinit si au dus greul razboiului. Eroismul dorobantilor (al “curcanilor” – cum li se spunea in 1877) a fost imortalizat in documentele si presa vremii, precum si in versurile nemuritoare ale unor poeti romani, dintre care ii mentionam pe V. Alecsandri, cu poezia “Penes Curcanul” si pe G. Cosbuc cu poezia “O scrisoare de la Muselim-Selo”. Si marele pictor Nicolae Grigorescu a glorificat eroismul ostasilor romani in panza sa “Atacul de la Smardan”. Cucerirea independentei nationale a constituit un eveniment de importanta cruciala in dezvoltarea Romaniei moderne.
Share this: Politica,Istorie,Economie,Muzica,Investigatii,Partide,Conspiratii mondiale,Educatie,Invatamant,Sport,Cultura,Social-media
Comentarii recente