ION ILIESCU ,FOSTUL SEF AL STATUTULUI A LIPSIT DE 1 DECEMBRIE ,ZIUA NATIONALA A ROMANIEI ,DATORITA UNEI ENTORSE!

Fostul șef statului ar fi suferit o entorsă, acesta fiind motivul pentru care nu a putut participa la sărbătoare, transmite România TV.

Ion Iliescu a urmărit, însă, Parada militară din fața televizorului.

În tribuna oficială au putut fi văzuți premierul Mihai Tudose, mai mulți miniștri, între care Carmen Dan, foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu (care și-a adus doi dintre nepoți), președintele CCR, Valer Dorneanu, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, procurorul general, Augustin Lazăr, fostul premier Victor Ponta, liderii PNL Ludovic Orban și Cătălin Predoiu.

MESAJUL LUI JUPANULUI PENAL KLAUS WERNER JOHANNIS DE 1 DECEMBRIE ,ZIUA NATIONALA A ROMANIEI!

Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, pe pagina sa de Facebook, un mesaj video de Ziua Națională a României, în care afirmă că, în prag de Centenar, este un bun prilej ca românii să reflecte la cum vor să arate țara lor.

„Dragi români, astăzi este ziua noastră națională, zi în care cu toții, oriunde ne-am afla, ne sărbătorim patria. În 1918, românii au trăit emoția reîntregirii. De atunci, 1 Decembrie reprezintă idealul nostru ca națiune de a fi liberi și uniți într-o Românie prosperă, condusă de politicieni responsabili și integri.

Acum în prag de Centenar este un bun prilej să reflectăm la cum vrem să arate țara noastră. Numai împreună, implicați și determinați vom reuși să construim o Românie puternică și respectată în Europa și în lume”, a transmis Klaus Iohannis, într-o înregistrare postată pe pagina sa de Facebook.

Președintele își încheie mesajul cu tradiționala urare „La mulți ani, români! La mulți ani, România!”.

MRSAJUL PRESEDINTELUI CAMEREI DEPUTATILOR LIVIU DRAGNEA DE 1 DECEMBRIE ,ZIUA NATIONALA A ROMANIEI!

Președintele PSD Liviu Dragnea a transmis vineri, de Ziua Națională, că românii trebuie să ia exemplul înaintașilor și țara trebuie să aibă un ideal, „idealul unei țări suverane și prospere”.

„Visul unității noastre naționale a fost realizat, în urmă cu aproape 100 de ani, prin jertfa pe front a soldaților, prin elanul național al populației și prin acțiunea unor oameni politici extraordinari. Acești oameni înțelepți, demni și curajoși au făcut, împreună cu Armata și cu voluntarii, România de peste 100 de ani, România de astăzi. Ei au construit unitatea și suveranitatea națională. Este datoria noastră să le urmăm exemplul și să ne gândim la următoarea sută de ani.

România trebuie să aibă un ideal, idealul unei țări suverane și prospere, respectate în lume. Să învățăm lecția înaintașilor noștri și să rămânem cu fața la istorie. Numai așa îl vom putea realiza. La mulți ani, România! La mulți ani, tuturor românilor!”, a transmis Liviu Dragnea, pe Facebook.

Dragnea nu a fost prezent la parada de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf.

MESAJUL PRESEDINTELUI SENATULUI CALINPOPESCU TARICEANU DE 1 DECEMBRIE ,ZIUA NATIONALA A ROMANIEI!

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, transmite, de Ziua Națională a României, că trăim într-o perioadă în care drepturile și libertățile cetățenești sunt amenințate, iar românii se pare că nu își pot decide singuri viitorul.

„Sărbătorim Ziua de 1 Decembrie, amintindu-ne valorile și idealurile pentru care au militat înaintașii noștri în anul 1918. Dorința de libertate, de autodeterminare și de a aduna pe toți românii sub un singur steag. Astăzi, trăim o perioadă în care drepturile și libertățile cetățenilor sunt amenințate, trăim într-o perioadă în care se pare că românii nu își pot singuri decide viitorul. Sunt convins însă că vom depăși toate aceste dificultăți, așa cum am făcut-o și în ultimii 25 de ani, după ce am lăsat în urmă haina grea a comunismului și ne-am pregătit cu toții să construim o societate mai prosperă, o societate mai bună, mai democratică, mai liberă. Am reușit, prin eforturile depuse de toți românii, să ducem România către valorile euroatlantice, către aderarea la NATO și Uniunea Europeană. La fel cred și pentru viitor cu eforturi pe care le vom face cu toții vom reuși să clădim o societate mai bună, mai liberă și mai prosperă pentru toți românii. La mulți ani, români! La multi ani, România”, este mesajul transmis de Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.

PRESEDINTELE R.MOLDOVA ,IGOR DODON,MESAJ DE FELICITARE DE ZIUA NATIONALA A ROMANIEI!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a transmis un mesaj de felicitare omologului său român, Klaus Iohannis, de Ziua Națională a României, informează un comunicat de presă postat pe site-ul președinției Republicii Moldova.

Liderul de la Chișinău a anunțat și pe contul său de Facebook, într-un mesaj scris în limba română, că i-a transmis un mesaj de felicitare președintelui României de 1 decembrie.

„Folosesc această ocazie pentru a-mi exprima aprecierea pentru caracterul constructiv al relațiilor tradiționale de prietenie și cooperare moldo-române, bazate pe principii de parteneriat și susținere reciprocă. Totodată, țin să vă aduc sincere mulțumiri pentru suportul acordat de România Republicii Moldova”, a scris Dodon în mesajul adresat șefului statului român.

Dodon și-a exprimat „ferma convingere” că și pe viitor cele două părți vor menține „un dialog politic activ, iar raporturile de prietenie și colaborare existente între țările noastre vor continua să se dezvolte și să se consolideze pe multiple planuri, spre beneficiul ambelor state”.

Liderul de la Chișinău a anunțat și pe contul său de Facebook, într-un mesaj scris în limba română, că i-a transmis un mesaj de felicitare președintelui României de 1 decembrie.

1 DECEMBRIE DE ZIUA NATIONALA,CEREMONIE SI RELIGIOASA LA MONUMENTUL OSTASULUI NECUNOSCUT DIN PARCUL CAROL; DRAGNEA,TARICEANU SI KLEMM -PRINTRE PARTICIPANTI!

O ceremonie militară și religioasă, cu depuneri de coroane a avut loc, vineri dimineața, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, pentru a marca Ziua Națională, la eveniment fiind prezenți președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm.

Depunerea de coroane pentru cinstirea eroilor neamului românesc a fost precedată de intonarea imnului de stat și de o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți.

La ceremonia din Parcul Carol au mai participat reprezentanți ai Armatei Române, ai asociațiilor veteranilor de război, ai cadrelor militare în retragere și rezervă și invitați.

Au fost depuse coroane de flori din partea președintelui României, a Senatului, a Camerei Deputaților, a Guvernului, a corpului diplomatic, a Ministerului Apărării Naționale, a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, a Ministerului Afacerilor Interne, a Primăriei Generale a Municipiului București, dar și a mai multor partide politice.

La finalul ceremoniei, Garda de Onoare a prezentat onorul la Mormântul Ostașului Necunoscut, pe fondul muzicii intonate de Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

AGERPRES

JOHANNIS SE CREDE IMPARAT ,SISTEMUL IL VREA IMPAIAT!

              Legătura dintre Iohannis și CERN

Venit pe cai mari, albi, saxoni, și intrat în politica la vîrf printr-o efracție bine calculată și manipulată, cu largul concurs al neinspiratului Crin Antonescu, președintele Klaus Iohannis și-a serbat în tăcere, la mijlocul lunii noiembrie, trei ani de mandat și încotrocenire.

Nici n-ar fi existat motive de mîndrie, de laude și de prea mult zgomot festiv de vreme ce, în raport cu așteptările, lipsa viziunilor și încălcarea prevederilor constituționale cu dispreț și lejeritate, au lăsat în siajul mandatului său de pînă acum, gustul amar al eșecului, aidoma unui interimat la TAROM.

Mai mult, din perspectiva celor trei ani de mandat, parafrazînd titlul unei tragedii populare a lui Marin Sorescu, se poate spune că, după regimul Iliescu și regimul Băsescu, odată cu investirea lui Iohannis în cea mai înaltă dregătorie a statului, țara, noi toți, ne-am luat…a treia țeapă!

De-ar fi să căutăm cu lumînarea vreun semn, o dovadă, o cît de mică amprentă a „politicii altfel”, promisă și mult trîmbițată, tot nu le-am găsi, iar din „zicala”: „Pas cu pas”, n-a rămas, la vedere, decît un program și promisiuni în impas, alături de elanul temporizării și-al conservării relelor năravuri instituționale moștenite, împămîntenite de ticăloșia bine regizată a predecesorului său, Băsescu. Dar, ce contează că, în ciuda aparențelor de mare domn,  președintele poartă o „haină” veche, soioasă, bună de aruncat cît acolo, cîtă vreme ”croiala” i se potrivește ca o mănușă?!

Tarat de lăcomia sa imobiliară, ori a grupului său etnic, care a lăsat în dulapurile prăfuite al justiției, destui „scheleți” grăitori, se vede de la o poștă că Iohannis este, astăzi, captivul,, acela care, de dragul practicilor neconstituționale, a ambiției și aroganței de a se investi, cu de la sine putere, cu prerogativele  unui „stat în stat”, l-ar vrea definitiv împăiat în fereastra Cotrocenilor. Sforarii, manipulatorii, aflați la vedere sau în umbră, au toate motivele să-și frece mîinile de bucurie: și-au găsit omul! Și tot ei sînt cei care, patetici, după exemplul lui Liiceanu, s-ar detona în piața publică ori și-ar asuma, cu dragă inimă, ani grei de pușcărie, numai să nu se schimbe nimic, nimic prin părțile esențiale ale practicilor și intereselor lor.

Dacă Băsescu ne-a „ciuruit” cu emfaza mitocăniei și arbitrariului, Iohannis ne „ciuruiește”, de trei ani încheiați, cu imaginea somnambulescă cu care, ținînd ochii închiși, nu vede cum – chiar așa: pas cu pas – toate prerogativele statului de drept sînt pe cale să se năruie, pentru a rămîne din el doar o biată și uzată formă fără fond.

Este tot mai evident că în cecitatea sa autoimpusă, se regăsește tentația de a lăsa instituțiile de forță ale statului să-i paveze, să-l facă fără hîrtopi, ehei, cum știu ele mai bine,  drumul către al doilea mandat, cu costuri și surprize greu de prevăzut și estimat, încă.

Lui Iohannis, cel care la ultimul summit social de la Goteborg vorbea, în păsăreasca europeană, despre „competențe transversale”(!?) îi este imposibil să cadă, decisiv și cu folos, perpendicular sau transversal pe  actualitatea realităților românești de maximă urgență. Nu, acestea sînt prea de tot incomode, îi cad greu la digestie, la grija navetei, a luxului și confortului personal! Și-apoi, e știut că din apatie, din suficiență și din formalismul enunțurilor, nu-l scoate decît lupta de clasă de la înălțimea pupitrului prezidențial, pentru materializarea ideii obsesive a guvernului său pentru care nici tentativele nelegitime de schimbare a ordinii constituționale, în fruntea cărora s-a așezat, nici măcar tragedii neelucidate încă, nu sînt un preț prea mare.

În rest, Iohannis are idei puține, dar fixe, ca înseși credințele sale, după cum urmează: imaginea și însușirile de kapo ale Luluței reprezintă tot ce-a dat mai bun și mai peren justiția română; cazul”Rarinca” nu există, e o invenție jurnalistică și un început de literatură SF; sclavagismul lui Lazăr e salutar și benefic; Livia Stanciu e o lumină îngerească de bune practici, izvor de dreptate și adevăr; procurorul Negulescu, zis Portocală, este numai slobod la gură și apăcături, dar, altminteri, e pitoresc, haios; CSM-ul și Inspecția Judiciară aflate pe un butoi cu pulbere și în pragul păruielii sînt locuri de șuetă și bal mascat; scenele grotești ale fascismului străzii, din ușa DNA-ului, sînt cînd hore cu strigături, cînd spectacole de cabaret, în vreme ce, după Iohannis, omul cu carte, profesionistul Toader, ar fi numai bun de trimis, dacă nu chiar la gherlă, atunci la o școală de țară să citească cimilituri și poveștile lui Creangă!

Și tot Iohannis, ca un vasal docil, crede că Europa cu mai multe viteze, dominată de hegemonia franco-germană, e bună, că valul imigraționist e răul necesar, că încercarea de resuscitare a identității și mîndriei naționale e un demers inutil și păgubos, în fine, că povara unor contracte costisitoare de înzestrare a armatei, cu efect, doar, psihologic, este de preferat diplomației bine gîndite, pragmatice și coerente.

Ce orizont de așteptare și de speranță ne oferă un asemenea președinte? Aș zice că niciunul, ba este posibil să nu fi băut, încă, pîna la fund, cupa amărăciunii și dezamăgirilor!

Pentru a înfrunta mai ușor fatalitatea de a avea în fruntea statului o copie băsistă cu aere de odicolon, dar și pentru a o face mai suportabilă, iată că pînă și cercetătorii de la Consiliul European pentru Cercetare Nucleară (CERN) sînt uimiți, nedumeriți, se zbat și ei în dezlegarea unui mister de neexplicat, chiar și pentru nivelul lor de cunoaștere și de înțelegere: observînd că în Univers cantitatea de materie și antimaterie este egală, anulîndu-se deci, reciproc,  după legile fizicii și  ale logicii pămîntene, ar rezulta că Universul nostru, pur și simplu, n-ar fi trebuit să existe.  Cum și de ce există, aceasta-i întrebarea! Nu vi se pare că mirarea cercetătorilor seamănă cu însăși mirarea și nedumerirea noastră că dintr-o anomalie inexplicabilă ori dintr-un capriciu al sorții, un președinte  ca Iohannis, cu materia promisiunilor anulată de antimateria mandatului de trei ani, exercitat degeaba, există, deși n-ar fi trebuit?!

                                                                                                                                                 Ioan VIȘTEA

Sursa: COTIDIANUL

PROTESTATARII #REZIST,GESTURI PROVOCATOARE DE ZIUA NATIONALA!

Protestatarii #rezist, gesturi provocatoare de Ziua Națională: România MOARE în Piața Victoriei și huiduieli la Arcul de Triumf.

Cu un an înainte de Centenarul Marii Unirii, Ziua Națională a României se anunță, mai mult decât oricând, una a dezbinării și a gesturilor provocatoare. Așa și-au propus manifestanții  #rezist, care anunță deja proteste de amploare pentru vineri, 1 Decembrie, sub sloganul „România Moare”, însoțit de harta îndoliată a României. Organizatorii au lansat și un site, romaniamoare.ro, ironizând astfel cel mai important eveniment din istoria României moderne.

”România Moare. Moare în fiecare zi: prin distrugerea justiției; prin măsurile fiscale care distrug motoarele dezvoltării economiei; prin cei numiți pe criterii politice în funcții, prin cei lipsiți de competență și moralitate; prin atacurile asupra celor care vor să schimbe ceva: jurnaliști, ong-uri sau de simpli cetățeni; prin asediul valorilor europene; prin asediul asupra instituțiilor create cu eforturi uriașe și sacrificii ale populației; ne mor bătrânii și copiii lipsiți de măsuri eficiente în sănătate; ne mor tinerii lipsiți de educație; ne mor românii de dor, obligați să muncească în alte țări. Refuzăm să fim complicii acestei trădări, acestei crime, prin tăcerea noastră. Pe 1 Decembrie ne strângem în Piața Victoriei precum și în piețele din toate orașele țării pentru a spune: VREM O ROMÂNIE A DREPTĂȚII ȘI PROSPERITĂȚII!”, este mesajul postat pe internet.

Manifestanți se anunță și la Arcul de Triumf, la paradă, începând cu ora 10.00, sub titlul „București: Fără politicieni penali la Parada Militară”.

„Pe 1 decembrie nu dorim politicieni cu probleme penale să participe la Parada Militară de Ziua Națională a României din București!

Nu vă acceptăm la această zi specială pentru România! Veți fi huiduiți de românii care muncesc pentru țară! Voi ați furat și ați distrus țara! Voi veți plăti!”, este mesajul postat pe Facebook.

Nici PSD nu stă cu mâinile în sân de Ziua Națională. Simpatizanți ai partidului vor fi aduși cu circa 30 de autocare la parada din Capitală, scrie cotidianul.ro.

„1 decembrie 2017, între orele 07.00 – 18.00, pentru participarea la parada Zilei Nationale a României, vor sosi în București cca. 30 de autocare, care vor staționa în locuri special amenajate în acest sens, în zona învecinată cu intrarea C a Complexului Expozițional Romexpo”, se arată în protocolul aprobat de Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea.

1 DECEMBRIE 1918 – CUM S-A FACUT MAREA UNIRE.ZIUA NATIONALA A ROMANIEI!

 

La 1 decembrie 2017 se împlinesc 99 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ: unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei cu țara-mamă.

 

1 Decembrie 1918 – Cum s-a făcut Marea Unire. Ziua Naţională a României

4/17 ianuarie 1918 — Apare, la Paris,

primul număr din publicația săptămânală “La Roumanie” care avea drept scop sprijinirea, în emigrație, în plan publicistic și diplomatic a revendicărilor românești.

23 ianuarie/5 februarie 1918 — Ultimatum adresat României de Puterile Centrale, prin care era somată, ca, în termen de patru zile, să-și facă cunoscute intențiile în vederea încheierii păcii.

24 ianuarie/6 februarie 1918 — Chișinău. Sfatul Țării, întrunit în ședință solemnă, votează, în unanimitate, independența Republicii Democratice Moldovenești. Consiliul Director se dizolvă, puterea executivă fiind încredințată unui Consiliu de Miniștri, sub președinția lui Daniel Ciugureanu. “(…) Ne proclamăm, în unire cu voința poporului, Republică Democratică Moldovenească slobodă, de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-și hotărî soarta în viitor” — se spune în proclamația Sfatului Țării.

26 ianuarie/8 februarie 1918 — Guvernul I.I.C. Brătianu — Take Ionescu demisionează, deoarece consideră inacceptabilă încheierea unei păci separate. Aliații sfătuiesc România să tărăgăneze tratativele.

28 ianuarie/10 februarie 1918 —România acceptă începerea tratativelor de pace cu Puterile Centrale.

29 ianuarie/11 februarie 1918 —Se formează un nou guvern, în frunte cu generalul Alexandru Averescu, având ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale și crearea unor premise favorabile obținerii unei păci onorabile.

11/24 februarie 1918 —Plenipotențiarii Puterilor Centrale impun primului ministru, generalul Alexandru Averescu, trei condiții principale ale încheierii păcii: cedarea întregului teritoriu al Dobrogei, până la Dunăre, importante rectificări de frontieră în zona Porților de Fier, în Valea Jiului și între Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, precum și grele concesiuni economice.

18 februarie/3 martie 1918 —Inaugurarea, la Chișinău, a Universității Populare Moldovenești, sub președinția lui Pan Halippa, care s-a ocupat de organizarea de conferințe, de întâlniri cu oameni de cultură, de ținerea de prelegeri, consacrate în special studierii istoriei românilor din Basarabia.

20 februarie/5 martie 1918 —Se semnează, la Buftea, Tratatul preliminar de pace între România și Puterile Centrale, pe baza căruia încep la București, la 9/22 martie, tratativele în vederea încheierii păcii, pe următoarele baze: cedarea Dobrogei până la Dunăre, Puterile Centrale urmând să amenajeze un drum comercial între România și Constanța; rectificări de frontieră în favoarea Austro-Ungariei; impunerea unor grele condiții economice etc.

27 februarie/12 martie 1918 —Plecarea misiunii franceze din România.

3/ 16 martie 1918 —Bălți. Adunarea generală a zemstvei din districtul Bălți adoptă, în unanimitate, o moțiune în care se spune “Proclamăm astăzi în mod solemn (…) în fața lui Dumnezeu și a întregii lumi, că cerem unirea Basarabiei cu Regatul României sub al cărei regim constituțional și sub ocrotire legilor ei (…) vedem siguranța existenței noastre naționale și a propășirii economice”.

5/18 martie 1918 —Demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu. Regele Ferdinand îl însărcinează pe Alexandru Marghiloman cu formarea unui nou guvern, cu speranța că șeful conservatorilor, grație încrederii ce inspira Puterilor Centrale, va putea încheia o pace în condiții mai ușoare.

9/22 martie 1918 —Încep tratativele de pace de la Cotroceni între România și Puterile Centrale.

27 martie/9 aprilie 1918 —La Chișinău, Sfatul Țării întrunit în ședință solemnă votează unirea Basarabiei cu Țara — Mamă, România (86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 abțineri și 13 absenți). După anunțarea rezultatului votului de către Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, primul — ministru Alexandru Marghiloman, aflat la Chișinău, împreună cu alți reprezentanți ai guvernului român, este invitat la tribuna de la care declară: În numele poporului român și al Regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte și în veci! Trăiască România Mare!

9/22 aprilie 1918 —Decret regal de ratificare a Hotărârii de unire a Basarabiei cu România, semnat de Ferdinand I, regele României, și contrasemnat de Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri.

17/30 aprilie 1918 —Înființarea, la Paris, a “Comitetului național al românilor din Transilvania și Bucovina”, sub președinția lui Traian Vuia, iar mai apoi a dr. Ion Cantacuzino; a militat pentru dobândirea independenței Transilvaniei și unirea acesteia cu România.

24 aprilie/7 mai 1918 —Semnarea Tratatului de pace de la București și a anexelor sale dintre România, pe de o parte, și Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. România era nevoită să cedeze Dobrogea, care urma să fie anexată de Bulgaria, să accepte rectificări de frontieră în Carpați, în favoarea Austro-Ungariei (prin care se cedau teritorii însumând 5.600 kmp, cu o populație de 724.957 locuitori), să demobilizeze armata, menținându-se numai patru divizii cu efective complete și 8 divizii cu efective de pace (20.000 de infanteriști, 3.200 de cavaleriști și 9.000 de artileriști) și să încheie convenții economice (agricolă, a petrolului, a pădurilor etc.), prin care, în fapt, se instituia monopolul Germaniei asupra principalelor bogății ale țării. Regele Ferdinand I refuză, în ciuda presiunilor Puterilor Centrale, să sancționeze Tratatul.

22 iunie/5 iulie 1918 —Se înființează, la Washington, din inițiativa lui Vasile Stoica, Liga națională română, cu scopul de a face propagandă în jurul problemei românești; la 13 septembrie, fuzionează cu Comitetul național român.

6/19 iulie 1918 —Se constituie în Italia, la Cittaducale, “Comitetul de acțiune al românilor din Transilvania, Banat și Bucovina”, sub conducerea profesorului Simion Mândrescu, cu scopul de a organiza pe prizonierii români din armata austro-ungară în legiuni care să participe la luptă alături de armata italiană.

12 /25 august 1918 —Se constituie, la Chișinău, Partidul Țărănesc din Basarabia, având în program: împărțirea pământului la țărani, vot universal, îmbunătățirea situației muncitorilor. Președinți: Pantelimon Halippa (1918 — 1921), Ion Inculeț (1921 — 1923).

24 august/6 septembrie 1918 —Se creează, la Paris, Consiliul Național Român Provizoriu, care, în 20 septembrie / 3 octombrie, a proclamat formarea Consiliului Național al Unității Române, organ reprezentativ, având în conducere pe Take Ionescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu și Ioan Th. Florescu (vicepreședinți). Consiliul este recunoscut la 29 septembrie/12 octombrie de guvernul francez, la 23 octombrie/5 noiembrie de guvernul S.U.A., la 29 octombrie/11 noiembrie de guvernul englez, iar la 9/22 noiembrie de cel italian drept exponent al intereselor poporului român.

2/15 septembrie 1918 —Congresul de la New York al românilor, cehilor, slovacilor, polonilor, sârbilor, croaților și rutenilor votează o moțiune prin care se cere dezmembrarea Austro-Ungariei și eliberarea tuturor popoarelor asuprite.

29 septembrie/12 octombrie 1918 —Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adoptă în unanimitate o declarație, redactată de Vasile Goldiș, privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se așeza “printre națiunile libere”, în temeiul dreptului ca fiecare națiune să dispună liber de soarta sa. Se revendică recunoașterea conducerii P.N.R. ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. Se constituie un “Comitet de acțiune”, cu sediul la Arad, avându-l în frunte pe Vasile Goldiș.

5/18 octombrie 1918 —Declarația de independență a Transilvaniei, adoptată în ședința de la Oradea, este citită în Parlamentul de la Budapesta de dr. Alexandru Vaida — Voevod.

11/24 octombrie 1918 —Cernăuți. Apare primul număr al gazetei “Glasul Bucovinei”, editată de un grup de români bucovineni în frunte cu profesorul universitar Sextil Pușcariu.

14/27 octombrie 1918 —Deputații români bucovineni din Parlamentul vienez, foștii deputați din Dieta Bucovinei, primarii români din localitățile Țării de Sus a Moldovei, împreună cu alți reprezentanți ai provinciei istorice s-au întrunit în Sala Mare a Palatului Național din Cernăuți și au hotărât constituirea Adunării Constituante. Adunarea alege un Consiliu Național condus de Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Doru Popovici și Sextil Pușcariu — vicepreședinți, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și Laurent Tomoioagă — secretari.

17/30 octombrie 1918 —Constituirea, la Budapesta, a Consiliului Național Român Central (din 21 octombrie, cu sediul la Arad), ca organ de conducere al românilor format din șase reprezentanți ai P.N.R și șase social-democrați.

18/31 octombrie 1918 —Proclamarea Către Națiunea Română, în care se aduce la cunoștință opiniei publice constituirea Consiliului Național Român Central ca unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum și principiile sale de acțiune.

25 octombrie/7 noiembrie 1918 —Consiliul Național Român Central hotărăște înființarea de gărzi naționale și de gărzi civile sătești pe întreg teritoriul locuit de români în Transilvania și Ungaria, pentru “păstrarea liniștii și averii fiecăruia”.

31 octombrie/13 noiembrie 1918 —Consiliul Național din Basarabia adoptă o “lege fundamentală asupra puterilor Țării Bucovinei”, prin care își asumă întreaga putere de stat.

5/18 noiembrie 1918 —Manifest către popoarele lumii, prin care Consiliul Național Român Central afirmă în fața opiniei publice mondiale dorința românilor transilvăneni de a se uni cu România.

7/20 noiembrie 1918 —Manifest al Marelui Sfat Național din Transilvania privind convocarea la 18 noiembrie/1 decembrie a Marii Adunări Naționale la Alba Iulia.

9/22 noiembrie 1918 —Consiliul Național Român Central din Transilvania cere, ultimativ, guvernului maghiar să-i recunoască puterea deplină asupra teritoriului Transilvaniei.

15/28 noiembrie 1918 —Congresul Bucovinei hotărăște în unanimitate “Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

1 decembrie 1918– Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Națională, cu participarea a 1.228 de delegați (deputați) aleși. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, declară Adunarea Națională de la Alba Iulia “constituită și deschisă”. Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: “Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Proiectul de rezoluție este adoptat cu ovații prelungite. Pentru cârmuirea Transilvaniei, Adunarea Națională procedează la alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Național, compus din 250 de membrii; acesta, la rându-i, va numi un guvern provizoriu — Consiliul Dirigent. După adoptarea actului istoric al Unirii, cei peste 100.000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, adunați pe Câmpul lui Horea, aprobă cu aclamații entuziaste hotărârea de unire necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. Unirea Transilvaniei cu România încheie procesul de făurire a statului național unitar român, proces început în 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, continuat prin unirea Dobrogei în 1878, a Basarabiei în martie 1918 și a Bucovinei în noiembrie 1918.Suprafața României Mari: 295.049 km pătrați, cu o populație de 16.500.000 de locuitori.

2 decembrie 1918 —Întrunirea Marelui Sfat Național în sala Tribunalului din Alba Iulia care hotărăște constituirea unui Consiliu Dirigent format din 15 membrii și având președinte pe Iuliu Maniu pentru administrarea Transilvaniei. Marele Sfat Național și Consiliul Dirigent își stabilesc sediul la Sibiu.

11/24 decembrie 1918 —Regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.

18/31 decembrie 1918 —Decret-lege privind unirea Bucovinei cu România.

26 decembrie 1918/8 ianuarie 1919 — Are loc la Mediaș, Adunarea națională a sașilor, care se declară de acord cu actul politic înfăptuit la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 la Alba Iulia.

28 decembrie 1918/10 ianuarie 1919 — O delegație săsească transmite Consiliului Dirigent din Sibiu adeziunea sașilor la actul unirii Transilvaniei cu România.

29 decembrie 1918/11 ianuarie 1919 — Decret-lege prin care se stabilește că locuitorii României, majori, fără deosebire de religie, se vor bucura de toate drepturile cetățenești și vor putea să le exercite dacă vor face dovadă că sunt născuți în țară și sunt sau n-au fost supuși unui stat străin.

28 iunie 1919 — Se semnează, la Versailles, Tratatul de Pace dintre Puterile Aliate și Germania. Privitor la România, Tratatul prevedea încetarea tuturor drepturilor, titlurilor, privilegiilor de orice natură asupra cablului Constanța — Istanbul, ce intră în posesia României. Germania era obligată să renunțe la Tratatul de la București din 24 aprilie / 7 mai 1918. În problema Dunării, Tratatul prevedea menținerea Comisiei Europene a Dunării și înființarea pentru traseul Brăila — Delta Dunării până la Marea Neagră a unei Comisii Internaționale a Dunării. Tratatul a fost ratificat de România la 14 septembrie 1920.

10 septembrie 1919 — Se semnează, la Saint — Germain — en — Laye, Tratatul de pace între Puterile Aliate și Austria, prin care Austria capătă configurația teritorială de azi. Se recunoștea pe plan internațional unirea Bucovinei cu România și a creării statelor cehoslovac și iugoslav.

10 decembrie 1919 — România semnează Tratatele de pace cu Austria și Bulgaria, precum și Tratatul minorităților, care pentru România prevede obligația de a acorda “tuturor locuitorilor, fără deosebire de naștere, de naționalitate, de limbă, de rasă sau de religie deplina și întreaga ocrotire a vieții și libertății lor”.

29 decembrie 1919 — Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului, Banatului, Bucovinei și Basarabiei cu România.

4 iunie 1920 — Se încheie, la Trianon, Tratatul de pace între Puterile Aliate și Asociate și Ungaria. Recunoașterea pe plan internațional a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, a Slovaciei și Ucrainei Subcarpatice cu Cehoslovacia, a Croației, Sloveniei și părții de vest a Banatului cu Serbia etc. (intră în vigoare la 25 iulie 1921).

SURSA: http://ziuaveche.ro/

FOST CENZOR CC.UTC SI PROPAGANDIST PCR, EURODEPUTATUL PEDELIST CRISTIAN PREDA A CERUT IN P.E. SUSPENDAREA DREPTULUI LA VOT AL ROMANIEI IN CONSILIUL UE.ACESTA ESTE ROMAN?

El este europarlamentar român? Cristian Preda a cerut în Parlamentul European suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul UE.

Invocând o ”criză gravă a statului de drept” în România, europarlamentarul Cristian Preda a cerut, miercuri seară, în plenul Parlamentului European, suspendarea dreptului de vot al reprezentanților Guvernului român în Consiliu, în baza articolului 7 al Tratatului UE

”La București avem din nou o criză gravă a statului de drept. Este vorba, ca și în ianuarie, de o încercare de a modifica legile justiției, pentru a proteja politicieni corupți”, a declarat europarlamentarul Cristian Preda, în plenul PE.

Cristian Preda a afirmat că, în luna ianuarie, Guvernul a folosit o ordonanță de urgență, însă acum utilizează ”dictatura majorității parlamentare”.

Europarlamentarul a precizat că CSM și peste 4.000 de magistrați au arătat că modificările aduse legilor justiției, în Parlament, ”vor distruge autonomia puterii judecătorești”.

„Comisia Europeană a cerut Guvernului să consulte Comisia de la Veneția. Majoritatea a ignorat toate semnalele de alarmă. Șefii celor două Camere au un interes direct în aceste schimbări, unul dintre ei fiind condamnat, iar celălalt aflându-se sub anchetă pentru mărturie mincinoasă. Cei doi sunt liderii partidelor care alcătuiesc coaliția de guvernare, așa că blocajul politic e unul major. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă și așteaptă un ajutor de la Bruxelles. Mă tem că doar o reacție dură mai poate rezolva ceva. Personal, cred că ar fi oportună activarea articolului 7 al Tratatului și suspendarea dreptului de vot al reprezentanților Guvernului român în Consiliu”, a conchis Preda.

Europarlamentarul a atras atenția, într-o declarație pentru MEDIAFAX, că peste un an România va trebui să prezideze Consiliul Uniunii Europene.

„Dreptul de vot este pierdut în Consiliul UE acolo unde participă membrii din Guvern (…) Nu cred că Guvernul trebuie să se pronunțe în chestiuni legate de întreaga Europă (…) este o măsură de protecție. Sper ca un asemenea semnal să îl aducă la sentimente mai bune. Asta ar trebui să îi pună pe gânduri pentru că peste un an și o lună noi înșine va trebui să prezidăm acest Consiliu”, declarat Cristian Preda pentru MEDIAFAX.

Nu ar fi prima dată când Preda părâște România în legislativul UE. Un astfel de demers a avut europarlamentarul român, alături de Monica Macovei, la începutul anului, când acuzau PSD și Avocatul Poporului că pun în pericol statul de drept din România.

Cristian Preda a ajuns europarlamentar la Bruxelles pe listele PDL. Fost cenzor UTC și propagandist PCR, Cristian Preda este cel care a reacționat violent la nominalizarea lui Marian Munteanu drept candidat al PNL pentru Primăria Capitalei.

AVOCATUL MARIAN NAZAT IARASI DESPRE LICHELE!

Cum s-a milogit Liiceanu, apoi a mușcat mâna care l-a hrănit.

„Iarași despre lichele” este cel mai recent text scris de cunoscutul avocat Marian Nazat, postat pe blogul său, în care arată cum a reușit Gabriel Liiceanu, cerșind insistent sprijinul unor politicieni, să beneficieze de scutirea plății taxelor la stat pentru editura Humanitas, deși aceasta aducea profit.

Acest episod despre intervențiile „atletului corectitudinii politice dedulcit  la cherosenul băsist și nu numai”, care ar putea fi considerat trafic de influență, trebuia să apară în cartea de memorii a lui Dan Radu Rușanu, primul președinte al ASF și fost vicepreședinte al PNL  „Mai sunt judecători la Berlin” . Dar, spune Marian Nazat, nu a mai fost inclus.  „Cu acordul autorului, o dau eu în vileag acum, după ce intelectualii talibani  au cerut norodului ce și cum să citească, în cea mai abjectă dezlănțuire  huliganică a intelighenției de dreapta  de după 1989. Un  fel de mineriadă cu izmeneli  culturale…”, precizează avocatul și scriitorul Marian Nazat.

„Apel către… amintiri

„Pe la începutul anului 2000, m-a sunat Valeriu Stoica, pe atunci ministru de stat si ministrul justitiei, și m-a rugat să-l primesc pe maestrul Gabriel Liiceanu, care avea o mică problemă, și să încerc să-l ajut în rezolvarea ei.

Nu am înțeles ce problemă putea să aibă omul de cultură, filozoful și scriitorul dizident G. L., problemă în rezolvarea căreia să se fi putut implica președintele Băncii de Export-Import a României – funcție pe care o dețineam la acea dată –, dar m-am conformat solicitării prim-vice-președintelui PNL și am acceptat  întâlnirea respectivă.

Maestrul a venit cu un braț de cărți, dornic să-mi arate cu ce se ocupă Editura Humanitas, moștenitoarea defunctei Edituri Politice din perioada comunistă.

«Spre deosebire  de acum 10 ani, mi-a zis musafirul, când Editura Politică publica numai cuvântările tovarășului Ceaușescu și directivele PCR, acum, Editura Humanitas are o plajă largă de publicații ale unor scriitori români, interziși în perioada comunistă.»

Mi-a explicat, de asemenea, că-i era foarte greu să supraviețuiască în acea competiție acerbă dintre edituri, Humanitas publicând numai opere ale unor scriitori valoroși: Emil Cioran, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Lucian Blaga etc.

Am mai înțeles că veniturile din tipărirea și publicarea acestora nu erau comparabile nici pe departe cu cele obținute de alte edituri din publicarea titlurilor comerciale.

Dar problema pentru care domnia-sa  venise la mine, mai precis la banca al cărei președinte eram, era alta: unul dintre acționarii societății, un cetățean francez, dorea să se retragă  și să-și vândă acțiunile pe care le deținea. Numai că domnul Liiceanu nu dorea ca aceste acțiuni să ajungă în posesia unui investitor care să urmărească doar obținerea de profit din societatea Humanitas, fără să se gândească și la actul de cultura în sine. De aceea se hotărâse să le cumpere domnia-sa, dar, nedispunând de suma necesara, dorea un credit bancar pe  3-4 ani de zile, cu care să poată achiziționa participația francezului.

Deși Exim-Bank nu acorda credite pentru asemenea achiziții, i-am spus interlocutorului că voi încerca să conving consiliul de administrație să facem  o excepție pentru domnia-sa și să-i acordăm creditul solicitat, cu o dobândă foarte mică, urmând ca garanția să fie asigurată cu active imobiliare: un apartament, un teren sau o casă.

– Domnule Președinte – mi s-a adresat acesta -, în afară de condeiul din mână și coala de hârtie pe care scriu, eu nu am altă avere cu care să garantez. Doar buna credință și reputația ireproșabilă de care mă bucur sunt singurele garanții pe care le pot oferi.

Am încercat să-i explic distinsului oaspete că am toată disponibilitatea să îl ajut, dar nicio bancă nu poate să acorde un credit fără o garanție solidă, iar regulamentul intern al Exim Bank și normele BNR sunt foarte stricte în această privință.

Maestrul Liiceanu a plecat foarte dezamăgit de refuzul meu, neputând să înțeleagă de ce o bancă nu poate să crediteze un act de cultură fără garanții materiale.

După circa trei săptămâni, m-a sunat din nou, solicitându-mi o întâlnire urgentă. Eram convins că a reușit să obțină garanțiile materiale solicitate pentru garantarea împrumutului și dorește să începem formalitățile pentru procesul de creditare.„, povestește Rușanu.

Textul integral poate fi citit AICI.

Iarăși despre lichele…

         În urmă cu câteva luni, când își scria cartea Mai sunt judecători la Berlin, Dan Radu Rușanu îmi povestise o întâmplare cu moralistul Gabriel Liiceanu. I-am zis pe loc să o introducă în  volumul de memorii, întru lămurirea opiniei  publice cu privire la atletul corectitudinii politice dedulcit  la cherosenul băsist și nu numai. Nu știu ce s-a întâmplat, sau știu dar nu vreau să povestesc, istorioara  n-a mai apărut în volumul  publicat de Editura RAO. Cu acordul autorului, o dau eu în vileag acum, după ce intelectualii talibani  au cerut norodului ce și cum să citească, în cea mai abjectă dezlănțuire  huliganică a intelighenției de dreapta  de după 1989. Un  fel de mineriadă cu izmeneli  culturale….

*

Apel către… amintiri

Pe la începutul anului 2000, m-a sunat Valeriu Stoica, pe atunci ministru de stat si ministrul justitiei, și m-a rugat să-l primesc pe maestrul Gabriel Liiceanu, care avea o mică problemă, și să încerc să-l ajut în rezolvarea ei.

Nu am înțeles ce problemă putea să aibă omul de cultură, filozoful și scriitorul dizident G. L., problemă în rezolvarea căreia să se fi putut implica președintele Băncii de Export-Import a României – funcție pe care o dețineam la acea dată –, dar m-am conformat solicitării prim-vice-președintelui PNL și am acceptat  întâlnirea respectivă.

Maestrul a venit cu un braț de cărți, dornic să-mi arate cu ce se ocupă Editura Humanitas, moștenitoarea defunctei Edituri Politice din perioada comunistă.

„Spre deosebire  de acum 10 ani, mi-a zis musafirul, când Editura Politică publica numai cuvântările tovarășului Ceaușescu și directivele PCR, acum, Editura Humanitas are o plajă largă de publicații ale unor scriitori români, interziși în perioada comunistă.”

Mi-a explicat, de asemenea, că-i era foarte greu să supraviețuiască în acea competiție acerbă dintre edituri, Humanitas publicând numai opere ale unor scriitori valoroși: Emil Cioran, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Lucian Blaga etc.

Am mai înțeles că veniturile din tipărirea și publicarea acestora nu erau comparabile nici pe departe cu cele obținute de alte edituri din publicarea titlurilor comerciale.

Dar problema pentru care domnia-sa  venise la mine, mai precis la banca al cărei președinte eram, era alta: unul dintre acționarii societății, un cetățean francez, dorea să se retragă  și să-și vândă acțiunile pe care le deținea. Numai că domnul Liiceanu nu dorea ca aceste acțiuni să ajungă în posesia unui investitor care să urmărească doar obținerea de profit din societatea Humanitas, fără să se gândească și la actul de cultura în sine. De aceea se hotărâse să le cumpere domnia-sa, dar, nedispunând de suma necesara, dorea un credit bancar pe  3-4 ani de zile, cu care să poată achiziționa participația francezului.

Deși Exim-Bank nu acorda credite pentru asemenea achiziții, i-am spus interlocutorului că voi încerca să conving consiliul de administrație să facem  o excepție pentru domnia-sa și să-i acordăm creditul solicitat, cu o dobândă foarte mică, urmând ca garanția să fie asigurată cu active imobiliare: un apartament, un teren sau o casă.

– Domnule Președinte – mi s-a adresat acesta -, în afară de condeiul din mână și coala de hârtie pe care scriu, eu nu am altă avere cu care să garantez. Doar buna credință și reputația ireproșabilă de care mă bucur sunt singurele garanții pe care le pot oferi.

Am încercat să-i explic distinsului oaspete că am toată disponibilitatea să îl ajut, dar nicio bancă nu poate să acorde un credit fără o garanție solidă, iar regulamentul intern al Exim Bank și normele BNR sunt foarte stricte în această privință.

Maestrul Liiceanu a plecat foarte dezamăgit de refuzul meu, neputând să înțeleagă de ce o bancă nu poate să crediteze un act de cultură fără garanții materiale.

După circa trei săptămâni, m-a sunat din nou, solicitându-mi o întâlnire urgentă. Eram convins că a reușit să obțină garanțiile materiale solicitate pentru garantarea împrumutului și dorește să începem formalitățile pentru procesul de creditare.

Însoțit de directoarea economică a societății Humanitas, mi-a prezentat însă o nouă problemă: în urma unui control efectuat, Garda Financiară imputase Societății Humanitas o sumă uriașă pentru neachitarea obligațiilor la bugetul de stat,  precum și penalizările de întârziere, aferente acestor sume.

Prin procesul-verbal de control se stabilise și un termen de plată a acestora, în caz contrar, urmând să se treacă la executarea silită a societății și la blocarea conturilor.

Domnul Liiceanu era convins că fusese un control tendențios, care ar fi urmărit închiderea Editurii Humanitas, ca represalii pentru faptul că domnia-sa susținuse deschiderea spațiului aerian al României  pentru avioanele NATO care bombardau Belgradul.

Fără să mă duc cu gândul așa departe, am solicitat directoarei economice a editurii procesul-verbal de control al Gărzii Financiare.  După ce l-am citit cu atenție, l-am întrebat pe domnul G. L. dacă sumele imputate prin procesul-verbal de control ca obligații restante la bugetul de stat au fost achitate.

– În ultima perioadă nu am avut disponibilități și nu am putut plăti – mi-a răspuns acesta.

– Și de cât timp nu ați plătit, o lună, două, șapte? – am întrebat eu.

– Ceva mai mult – mi-a răspuns directoarea economică.

– Un an, doi? – am insistat eu.

– Poate mai mult.

– Patru-cinci ani?

– Cam așa ceva – a răspuns directoarea.

Am recitit procesul-verbal întocmit de Garda Financiară: lucrurile erau clare, iar sumele, de necontestat. Am ridicat din umeri neputincios și am încercat să le explic celor doi:

– Problema este la Ministerul Finanțelor. Eu, ca președinte de bancă, nu am nicio competență în acest sens și nici nu pot să vă ajut. Sumele stabilite și imputate de control sunt bine documentate și de necontestat. Ați putea doar solicita eșalonarea lor.

– Dar, practic, nu putem să plătim aceste sume. Nu ar putea domnul ministru să ne scutească de plata lor, fiind vorba de un act de cultură? – a întrebat dl. Liiceanu.

– Știu că în unele cazuri – a intervenit directoarea economică – s-au acordat, de către Ministerul Finanțelor, scutiri de penalități și eșalonarea datoriilor. Nu am putea să beneficiem și noi de aceste facilități, ca să nu fim executați silit?

– Din câte știu eu, nu se mai acordă asemenea facilități. Dar faceți o cerere în acest sens la Ministerul Finanțelor și poate vi se aprobă – i-am sfătuit.

– Sunteți prieten cu domnul ministru Remeș, nu puteți să-i prezentați cazul nostru și să-l rugați să ne scutească de plata majorărilor și să ne aprobe eșalonarea datoriilor măcar pe cinci ani? Este, totuși, vorba de un act de cultură – a insistat maestrul Liiceanu.

L-am sfătuit să facă o cerere în acest sens și să o depună la Ministerul Finanțelor,  iar eu voi încerca să-i prezint domnului ministru situația deosebită a Editurii Humanitas.

Peste câteva zile, când m-am dus pe la minister, l-am abordat pe Remeș și i-am explicat situația societății Humanitas.

– Știu, „bătrâne”, toată situația. M-a sunat jumătate din PNL pentru asta. Dar am dat deja, mai demult, un ordin de ministru, prin care am interzis eșalonarea datoriilor și scutirea de penalități.

– Da, Traiane, dar e vorba de un act de cultură – i-am repetat eu ministrului argumentele domnului Liiceanu.

– Da, „bătrâne”, dar oamenii ăștia de cultură, dizidenții din vremea lui Ceaușescu, sunt azi mai „pricopsiți” decât mine, care sunt ministrul Finanțelor. Când o veni Curtea de Conturi să mă întrebe de ce am aprobat aceste facilități unei societăți comerciale, nici tu, nici domnul Liiceanu nu o să dați cu subsemnatul. Dar dacă „partidul” insistă, o să i le acord…. deși, personal, nu cred că este o treabă „oablă” – a răspuns morocănos Remeș.

*

*           *

Într-adevăr, peste un an de zile, controlul Curții de Conturi a considerat nelegale facilitățile de care a beneficiat societatea Humanitas, iar fostul ministru a trebuit să explice în scris oportunitatea acordării acestora și să dea cu „subsemnatul” la organele abilitate.

„Actul de cultură” a fost considerat de către inspectorii Curții de Conturi drept o „simplă înlesnire fiscală acordată unei societăți comerciale aducătoare de profit”.

*

*           *

În primăvara anului 2002, disensiunile dintre Valeriu Stoica și Dinu Patriciu ajunseseră de notorietate, atacurile și acuzațiile reciproce făcând deliciul presei.

În acest context, conducerea PNL, în frunte cu președintele Valeriu Stoica și vicepreședinții partidului, a fost invitată la Grupul de Dialog Social, pentru a se realiza o mediere între cele două părți.

Dar și aici, cei doi principali protagoniști, Valeriu Stoica și Dinu Patriciu, aveau susținători care încercau cu diverse argumente, mai mult sau mai puțin pertinente, să arate/să demonstreze că cealaltă parte este de vină.

În timpul acestor discuții/dezbateri, Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu și cu mine, susținători declarați ai lui Dinu Patriciu, i-am lăsat pe cei doi – Stoica și Patriciu – să răspundă diverselor reproșuri aduse de membrii GDS prezenți, acuzații făcute în funcție de simpatia sau antipatia fiecăruia.

La un moment dat, în cadrul dezbaterilor a intervenit și domnul Gabriel Liiceanu, care, cu o voce gravă, i s-a adresat lui Patriciu:

– Eu nu pot să înțeleg cum ați obținut dumneavoastră pentru Petromidia acordarea de facilități fiscale la plata unor obligații față de bugetul de stat, pe timp de 10 ani. Nu mi se pare nici legal și nici moral ca să lipsiți bugetul României de asemenea sume importante, care ar fi fost benefice tuturor contribuabililor. Nu cred că asemenea facilități s-au putut obține printr-o simplă cerere la Ministerul Finanțelor, fără a se evita anumite intervenții. Chiar dacă facilitățile acordate sunt legale, cum susțineți dumneavoastră, nu cred că sunt și morale.

Am întors capul către maestrul Liiceanu, încercând să-i întâlnesc privirea. N-am reușit și atunci, fără să țin cont de situație, am intervenit, întrerupându-l:

– Dar dumneavoastră, excelență, când vi s-a aprobat eșalonarea pentru Humanitas în urmă cu doi ani, cum…?…

N-am apucat să-mi termin întrebarea, că o doamnă, trecută de prima tinerețe, m-a admonestat:

– Sunt oripilată de modul în care un politician controversat se poate adresa maestrului Liiceanu, întrerupându-l fără pic de bun simț. Aceste apucături ale politicienilor probabil că sunt tolerate în Parlament, dar nu într-un mediu academic, între oameni de cultură.

Și câteva zeci de secunde doamna m-a tocat mărunt, apoi s-a dezlănțuit la adresa lui Dinu Patriciu. A urmat luarea la rost a lui Crin Antonescu și imediat a lui Călin Popescu Tăriceanu, după care s-a întors furtunos la Dinu Patriciu. Doamna perora și perora la adresa politicienilor controversați.

Deja fusese prea mult pentru mine. M-am ridicat și am părăsit sala, lăsând-o în urmă pe doamna indignată, care, acum, începuse să-i toace pe comuniștii lui Iliescu și Năstase.

Ajuns în stradă, am cotit-o la stânga, pe Calea Victoriei, mergând înspre Piața Palatului. M-am uitat puțin mirat la clădirea fostului Comitet Central. Parcă era puțin diferită față de cea din decembrie 1989. Nu înțelegeam ce se schimbase, dar exista totuși o schimbare. M-am uitat mai cu atenție și, într-un târziu, am realizat: în decembrie 1989, clădirea fostului Comitet Central al PCR nu avea zăbrele la geamurile de la parter. Îmi aminteam aceasta foarte bine, pentru că am intrat în sediul CC-ului pe geam. Ne trăgeam unii pe alții ca să escaladăm fereastra și apoi năvăleam în holul de la parter, unde ne întâlneam cu cei care forțaseră ușa. Era în 22 decembrie 1989. Trecuseră aproape 13 ani de atunci. Mă uitam la gratiile groase de la ferestre. Oare când s-or fi pus? În anii ’80, printre pietrele caldarâmului din fața CC-ului creștea iarba. Nimeni nu avea voie să meargă pe acolo. Numai „tovarășul” și „tovarășa” intrau pe ușa din față. Acum, parcarea asfaltată din fața clădirii era plină de mașini…

Am plecat mai departe pe Calea Victoriei și m-am oprit vis-á-vis de magazinul Muzica. În 22 Decembrie 1989, un cordon de milițieni încercase să oprească manifestanții care voiau să ajungă în fața Palatului. Când au început să plece tancurile din fața CC-ului, au fugit și milițienii…

Trecuseră doar 13 ani, dar ce multe se schimbaseră!… Ne schimbaserăm în primul rând noi, nu mai eram cei din decembrie 1989. Atunci, eram uniți, acum, dezbinați. Atunci, entuziaști, acum, dezamăgiți. Atunci, strigam liberi: „Jos Ceaușescu !” și „Fără comuniști !”, acum începuse să ne fie frică și să  vorbim la telefon.

Ce câștigaserăm și ce pierduserăm față de decembrie 1989 ?  Poate Dumnezeu știe…

Vis-á-vis de Biserica Kretzulescu, în vitrinele luminate puternic ale Librăriei Humanitas, am remarcat două cărți ale maestrului Liiceanu: Apel către lichele și Declarație de iubire. Am mai citit o data titlurile și am surâs amar…  „lichele văd peste tot, dar iubire mai există oare ?!…”

Dan Radu Rușanu

REX TILLERSON A INTRAT IN COLIMATORUL PRESEDINTELUI USA DONALD TRUMP!

NYT: Trump vrea să-l înlocuiască pe Rex Tillerson de la Departamentul de Stat. Locul lui va fi luat de șeful CIA.

Casa Albă a elaborat un plan cu obiectivul înlăturării din funcție a secretarului de Stat Rex Tillerson, care are o relație tensionată cu președintele Donald Trump, șeful diplomației americane urmând să fie înlocuit cu Mike Pompeo, directorul CIA, în următoarele săptămâni, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times, transmite Mediafax.

Președintele SUA, Donald Trump, și purtătorul de cuvânt al Casei Albe au comunicat joi seară că, deocamdată, Rex Tillerson rămâne în funcția de secretar de Stat american.

Întrebat de jurnaliști despre informațiile apărute în cotidianul The New York Times privind un plan de înlocuire a lui Rex Tillerson, președintele Donald Trump a răspuns: „Este în funcție; Rex este în funcție”.

Conform ziarului american, Mike Pompeo ar urma să fie înlocuit în funcția de director al Agenției Centrale pentru Informații de senatorul Tom Cotton, un republican din Arkansas considerat un apropiat al președintelui Donald Trump.

Tom Cotton a semnalat că va accepta funcția de director CIA dacă i se va propune, au declarat oficiali de la Casa Albă, sub protecția anonimatului.

Deocamdată, nu este clar dacă președintele Donald Trump și-a dat acordul final pentru înlocuirea lui Rex Tillerson.

LUIS FONSI ft.DEMI LOVATO – ECHAME LA CULPA!

PITBULL ft. FIFTH HARMONY – POR FAVOR!

J BALVIN & PITBULL ft.CAMILA CABELLO – HEY MA!