Arhiva | 1:40 pm

Parlamentul trebuie să înceapă procedurile de suspendare a lui Iohannis și să revizuiască urgent legea înaltei trădări naționale!

10 mart.

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de joi, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Adrian Severin a analizat faptele lui Klaus Iohannis din ultima perioadă, explicând cum le-am putea încadra ținând cont de legile statului român, dar și de pericolele induse de actualul context geopolitic.

Referitor la situația actuală a președinției României, analistul Adrian Severin a afirmat în cadrul emisiunii că „ne aflăm într-o lovitură de stat continuă sau continuată, ceea ce înseamnă că ordinea noastră constituțională este răsturnată de foarte multă vreme, că mai mulți președinți, culminând cu actualul, s-au ridicat pe înaltele culmi de neconstituționalitate”. România are de-a face cu un atentat asupra ordinii constituționale, săvârșit tocmai de cei ce ar fi trebuit să o apere, cumulat cu un act de înaltă trădare.

Constituția prevede clar că președintele nu poate să dea decizii de politică externă în numele României. S-a aflat de la viceprim-ministrul Sorin Grindeanu că guvernul nu avea habar de lucrările de dragare de pe Canalul Bâstroe, dar ucrainenii susțin că aprobarea a fost dată pe linia ministrului de Externe. Bogdan Aurescu, înfuriat că vina a picat asupra lui, a sugerat că a luat decizia de a permite lucrările cu aprobarea lui Iohannis. „Ne aflăm în situația în care un președinte fără atribuții a dat niște decizii care implică transformarea arealului de la gurile Dunării într-un viitor areal militar”, a sintetizat Cozmin Gușă.

Adrian Severin a observat că președintele Iohannis a uzurpat în permanență puterea guvernului. Criza creată în contextul lucrărilor ucrainenilor pe Canalul Bâstroe demonstrează că guvernul și parlamentul îl slugăresc pe președinte și îi acceptă deciziile, deși nu el are puterea de decizie, ci are doar rol de moderator/mediator. „Președintele nostru se comportă de parcă ar fi președinte într-un sistem prezidențial, pe când Constituția noastră și statul român sunt organizate de așa fel încât să facă funcțional un sistem parlamentar”, a punctat Adrian Severin.

Klaus Iohannis nu face decât să bage România în situații limită care o dezavantajează profund și chiar o pun în pericol. De aceea, Parlamentul ar trebui să ia măsuri și să scoată din sistem veriga slabă care duce la colapsul întregii țări. Nu este vorba de nimeni altul decât președintele Klaus Iohannis care și-a supus și umilit destul cetățenii.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

Ultimele stiri

“Spiritul liber” Șora și „banditul” Cioran

10 mart.

“Spiritul liber” Șora și „banditul” Cioran

De mortuis nil nisi bene. Dar dacă răposatul a avut un trecut sulfuros în ordinea comunistă internațională și – dintr-o anumită perspectivă – chiar antinațională, precum și o anumită implicare „“înțeleaptă” în prezentul politic al țării, atunci a tăcea devine un act imoral în sine.

În emisiunea doamnei Eugenia Vodă „Profesioniștii“, din anul 2003, avându-l invitat pe Mihai Șora – căci despre el este vorba -, filosoful spunea de mai multe ori că, în 1948, membru al Partidului Comunist Francez fiind, a venit într-o vizită la București să-și vadă părinții – și n-a mai fost lăsat să plece. Iar Ana Pauker i-ar fi spus : „Dumneata rămâi aici!” și i-ar fi dat o slujbă măruntă, de referent de presă în MAE. Tot acel interviu este străbătut, obsesiv, de ideea așa-zisei detenții fără gratii la care autoritățile române comuniste i-ar fi supus – pe Șora și „spiritul lui liber” – vreme de 20 de ani, până când a început din nou să plece, la Berlin și la Paris, să publice cărți (Sarea pământului) etc. În sumă, Șora încerca să joace rolul unui rebel în pantaloni scurți, liber în gândire, dar aflat tot timpul (oarecum ciudat, ținând cont că, în realitate, i-a mers destul de bine…) sub talpa regimului, de unde pretindea că s-a eliberat abia în… 1990.

Numai că, într-un interviu publicat recent de Evenimentul zilei și reluat de alte publicații, această poveste și motivația ei sunt răsturnate spectaculos. În esență, dl. Tudor Păcuraru, colonel în rezervă SRI, fost șef al Departamentului de analiză-sinteză – venit în instituție după 1990 dinspre cercurile PNȚCD -, face o succintă trecere în revistă a momentelor importante din viața lui Mihai Șora. Elementele pe care le punctează – aparent blindat de documente conținute în „dosarul negru” – sunt absolut bulversante și, sub condiția veridicității, ar arunca un fascicul zdrobitor post-mortem asupra filosofului, lăsând în ofsaid mulți membri ai intelighenției române, care i-au clădit, de-a lungul anilor, un veritabil cult.

Sintetizând afirmațiile dlui Păcuraru, Mihai Șora, pe lângă faptul că a fost membru al Partidului Comunist Francez, s-a lăsat recrutat în 1938 de NKVD prin șeful spionilor ruși de la Paris, un anume Eugen Fried, care, apoi, i-a dat o recomandare călduroasă către o doamnă pe nume Ana Pauker, referent NKVD pe spațiul francez, pe care numitul Fried și-o făcuse amantă încă din 1930.

După eliberarea Franței în 1944, Șora revenea pe cai mari la Paris din Elveția unde se pusese la adăpost de invazia germano-hitleristă. Iar în 1945, când învingătorii războiului erau cunoscuți, iar România fusese ocupată de Armata Roșie, Șora se făcea membru și în Frontul Popular Român de pe Sena, în realitate o structură de acoperire a NKVD-ului. Pe această bază, Șora și-a permis să intre cu forța în Legația română, împreună cu alți tovarăși cu sarcini similare, și să producă epurarea diplomaților din sediu – după cum ministresa bolșevică Ana Pauker procedase din prima zi la sediul MAE din București.

Era agent al puterii de la București, care era un guvern de ocupație pus de Moscova. Ca urmare a acestei notorietăți, a fost supus unei anchete discrete a Centrului Național Român. Era o ramură a DST-ului (Direction de la Surveillance du Territoire – n.n.), care a conchis că dânsul este agent sovietic. I s-a făcut ordin de expulzare și în 1948 a apărut la București”, relatează Tudor Păcuraru.

Prima lovitură de măciucă. Așadar, Șora – departe de a i se fi interzis să plece din România după ce a venit „să-și viziteze părinții”, așa cum a legendat el – ar fi fost în realitate expulzat din Franța (și interzis să se reîntoarcă timp de vreo 10 ani) din cauză de agent NKVD/KGB. Ceea ce ar schimba dintr-o dată datele problemei și profilul personajului.

Ajuns la București, este numit nici mai mult, nici mai puțin decât șef de cabinet al numitei Pauker (și nu simplu referent de presă), fiind în continuare spion în slujba U.R.S.S., potrivit dlui Păcuraru. (Poate actualul MAE caută prin arhive și ne spune ce funcție a îndeplinit Șora în structura ministerului.) Țara era oricum împânzită de agenți și consilieri NKVD detașați direct de la Moscova să asigure însclavizarea poporului român sub talpa Securității autohtone. Privit din afară, pare într-adevăr imposibil ca Ana Pauker (ditamai ministru de Externe, a doua în ierarhia de facto a puterii de la București după Gheorghiu-Dej) să-și fi ales un șef de cabinet – prin ale cărui mâini treceau toate documentele – care să nu fie omul ei, adică un om „sigur”, tot NKVD, pentru care avea deja garanția lui Fried.

Continuând dezvăluirile stupefiante și tot scotocind prin „dosarul negru”, pe care l-a și arătat, fizic, în interviul realizat de Mirel Curea pe podcastul Hai, România”, dl. Păcuraru ne-a mai spus următoarele:

  • Șora a fost, până la deces, ultimul ilegalist comunist din România, ultimul beneficiar al faimoaselor pensii de partid IOVR.
  • A fost dat afară din MAE, curând după ce Pauker a fost mazilită în 1951 de Stalin, via Gheorghiu-Dej și Botnăraș.
  • Angajamentul din 1938 cu KGB -ul a devenit caduc în 1962, când Șora a semnat alt angajament cu Securitatea, prin care era exonerat de vechiul angajament cu sovieticii.
  • Șora a fost „martorul” folosit de Securitate, alături de Zigu Ornea (vechi agent al Securității) și Pavel Apostol (Pal Erdos – omul Securității în anturajul lui Lucian Blaga) în procesul Noica-Pillat, care s-a soldat cu condamnările a 23 de oameni, între care Constantin Noica, Dinu Pillat, Nicu Steinhard, Alexandru Paleologu, Păstorel Teodoreanu. În total, s-au împărțit 174 de ani de muncă silnică și 94 de ani de închisoare. Șora a declarat că Noica era spion francez, iar legăturile se făceau prin cunoscutul bandit” Emil Cioran.
  • La indicația vice-prim-ministrului Kyraly Karol (documentat și el ca agent „corb” KGB), Șora, prin ordinele de ministru al Educației pe care le-a dat din guvernul Petre Roman, de segregare a școlilor din Târgu Mureș, prin care la liceul Bolyai Farcas au fost aruncați în stradă copiii români din 14 clase (urmată de epurarea de profesori și elevi români a tuturor școlilor din oraș), a declanșat premizele tensiunii și ciocnirilor interetnice din martie 1990, soldate cu cinci morți și sute de răniți.

Este evident că – dacă sunt adevărate – cele de mai sus asasinează caracterul personajului Mihai Șora și trag perdeaua de pe o posibilă imensă manipulare a conștiinței publice vis-a-vis de “spiritul liber” și de rolul jucat de acesta în istoria recentă. Nici nu știi care dintre respectivele fapte ar fi cea mai gravă. Nu se riscă o ierarhizare. Dar dacă a fost agent KGB, a rămas agent KGB până a murit. Din KGB nu se iese decât cu picioarele înainte. Deci Șora n-avea cum să se “elibereze” în… 1990. Din contră, soarta glasnost-perestroikistă pe care Iliescu și Gorbaciov o rezervaseră României îl scotea de sub oborocul Securității și-l reactiva sub oborocul KGB/FSB.

La rândul său, pe același traiect logic privitor la orice Serviciu secret, colonelul Tudor Păcuraru, chiar dacă în rezervă, e posibil să fie ținut de niște obligații față de instituție (de exemplu, de confidențialitate pe anumite dosare cu care a intrat în contact pe vremea când era activ). În consecință, se pune întrebarea dacă dezvăluirile-bombă privindu-l pe Șora sunt, pe de o parte, veridice, și – pe de alta – dacă au acceptul instituției de declasificare și de expunere publică. Poate „dosarul negru” a fost deja transmis la CNSAS. Nu știm. Dacă da, dl. Păcuraru ar fi trebuit să ne spună. Domnia sa ne-a lăsat impresia că ne dezvăluie secrete.

Credem că se impune o precizare/clarificare venită din partea SRI, care are printre sarcinile de interes național și protejarea conștiinței colective de manipulări și dezinformări de mare impact, cum ar fi cea în cauză – fie că a fost practicată de longevivul filosof, fie venind, post-factum, de la fostul lucrător SRI. Poate că publicarea în facsimil a ordinului de expulzare din Franța sau a taloanelor pensiei IOVR de ilegalist comunist (în timp ce recipientul făcea apologia democraței anti-comuniste) sau a documentelor de apartenență la KGB/Securitate ar „betona” cazul.

În definitiv, dosarul a fost/este la SRI. Instituția nu poate să se derobeze de acest subiect, să bage capul în nisip ca struțul. Nu vrem să facem nimănui proces de intenție. De asemenea, ne ferim și de a incrimina un eventual interes politic pe care cineva ar putea să-l aibă în a lovi în USR, partidul care l-a folosit pe Șora drept totem. Nici nu credem că Evenimentul zilei găzduiește interviuri încartiruite. Nimic dintre toate acestea. Aici e o chestiune strict de igienă civică. Ceea ce contează este adevărul. Dacă SRI infirmă cele de mai sus, dl. Păcuraru are o problemă. Dacă SRI tace, atunci confirmă implicit cele de mai sus și atunci pentru Șora se revelează un chip absolut hidos cu consecința că societatea civilă ar trebui să fie mult mai precaută în a-și confecționa, pe viitor, zei falși. Așadar, în oricare dintre cazuri, SRI are datoria să se pronunțe explicit.

Dar subiectul are o latură și mai complicată.

În anul 2016, împlinind Neagu Djuvara și Mihai Șora etatea de o sută de ani, președintele Iohannis le înmâna, într-o ceremonie desfășurată în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, Ordinul Național “Steaua României”, cea mai înaltă distincție a statului român.

Cu prilejul aniversării unui secol de viață, în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea cu care și-a servit patria…”, începea motivația protocolară a consilierului prezidențial în fața celor prezenți – crema intelectualității române. Șora răspundea: “Nu știu în ce măsură o merit, dar oricum sunt recunoscător.” Iar președintele răspundea: „Este o onoare pentru mine… Vă felicit pentru impresionantele realizări ce stau mărturie unor cariere, vieți și caractere exemplare. (Mediafax, 29.06.2016)

Este adevărat că o lege de fier a unui serviciu secret este să nu știe stânga ce face dreapta, dar toate până la a-l pune pe președintele țării (oricum s-ar numi) într-o situație compromițătoare. E greu de crezut că președintele a știut și totuși l-a decorat. Ar fi imposibil. Dar poate că nici directorul SRI n-a fost informat. Încât se pune întrebarea: câte SRI-uri sunt în SRI? Dacă și această instituție funcționează „a la roumaine”, cu „bisericuțe” și „merge și-așa”, atunci nimic nu mai e de mirare.

S-ar putea însă ca SRI să nu fi fost implicat în gafă, în ipoteza în care deștepții de la cabinetul președintelui n-au cerut referințe despre candidații la decorare. Ne referim, de exemplu, la Dudu Ionescu (un băiat al cărui scrâșnet bine calibrat i-a păcălit și pe bătrânii țărăniști în anii ’90), care ar fi trebuit – primul – să semnaleze președintelui măcar calitatea (publică) a lui Șora de fost bolșevic, dacă nu știa de celelalte belele. Sau ce-o fi păzit consiliera de Stat Sandra Pralong, pupila lui Soros, sărită bine-merci din barca lui Petrov în barca lui Iohannis? După ce a trăit atâta timp în Statele Unite, să fie și ea tot neo-marxistă, ca și (ultima mască a lui) Șora?

Oricum ar fi, a-l amesteca pe Neagu Djuvara, adevărat reper al României necomunizate și model al refuzului mancurtizării marxist-leniniste, cu Mihai Șora, documentat, iată, până la proba contrarie, drept agent KGB (instituție care – tocmai invers! – a comunizat România), și revelat drept extraordinar evoluționist și contorsionist miriapodic, legionaroido-marxisto-bolșevico-kaghebisto-securistoido-democratico-neomarxist, dă seama la modul cel mai dureros – dintre toate contradicțiile și relativizările ce ne copleșesc – de marasmul, haosul și lipsa oricărei scări de valori moral-istoric-existențiale care desfigurează, ca un fier roșu, România, din secunda 1 postdecembristă până în ziua de azi.

Din acest punct de vedere, se poate spune că, în țara noastră, comunismul a învins pe deplin, dar nu în timpul „construcției” sale, ci de-abia după ce a căzut, și nu numai „la orașe și sate”, ci și în măruntaiele instituțiilor statului, care habar n-au pe ce lume sunt și ce valori slujesc. Peste tot, e un carcalete făcut din îngurgitarea fără apă (freatică) a succesivelor etape istorice pe care le-a traversat nația.

Primul strat de adâncime sunt tarele fanariote, ca fond genetic. Apoi vin complicitățile și servituțile (oportuniste, profesionale, aspiraționale, existențiale etc.) contractate între ‘45 și ’89, inclusiv filiația bunici/tați/nepoți, prezentă acum mai mult ca oricând în sistemele de forță și în politică. Peste aceste specificități, întâlnim “simpla” contemporaneitate/conviețuire de zi cu zi cu acel regim totalitar, ideologico-represiv, conviețuire care – sub imperiul fricii sanguinar-impregnate, dar și al sloganului „compensatoriu” voi vă faceți că ne plătiți, noi ne facem că muncim – n-avea cum să nu lase urme, n-avea cum să nu deterioreze grav, ireparabil, ADN-ul nației.

Iar ultimul strat, cel mai recent, îl reprezintă mimările, scălămbăielile și mascarada noilor habitudini comportamentale, cerute de intempestiva apariție în decembrie ’89 a paradigmei democratice, care le-a picat multora pe nepusă masă, i-a prins nepregătiți, ba chiar – cel mai trist – INDISPONIBILI și REFRACTARI la „utopii” de genul stat de drept simplu (fără instrumentar politic), alegeri libere simple (fără tablete), economie de piață simplă (fără băieți deștepți) etc. Totul s-a transformat – tocmai din aceste cauze – în democrația de fațadă, de mucava, perpetuată de 33 de ani pe afișele electorale și în sforăriile politicienilor.

Din amestecul antedecembrismului represiv (dar și complice cu sistema represivă) cu postdecembrismul securistoid-democratic s-au iscat „frumuseți și prețuri noi”. E un carcalete ce nu se mai poate descompune în elementele inițiale întrucât reacția chimică dintre cele dinainte și cele de după revoluție (care ea însăși n-a fost revoluție) le-a transformat în mutanți – mentali și comportamentali – ce se refuză oricăror încercări de vindecare. Ar fi nevoie de 20 de milioane de leacuri personalizate. Deci nu există tratament. Nici ambulatoriu, nici fabulatoriu.

Starea este specifică trecerii, peste noapte, de la totalitarisme (de orice ideologie) la democrațiile liberale. (Deși, de exemplu, în Spania – o țară tot emoțional-latină, dar fără ingrediente sovietice sau oriental-manelistice -, trecerea de la dictatura de dreapta a lui Franco la monarhia constituțională n-a durat aproape deloc. Securiștii lor unde or fi dispărut?) La noi însă, carcaletele nu se poate aneantiza. N-are cum. Poate, în timp, se va resorbi. Dar nu înainte de dispariția naturală a celor care-l compun și a descendenților lor – adică peste două-trei generații.

Până atunci, câte „cazuri Șora” vor mai ieși la iveală? Ca o sugestie: priviți cu atenție personajele din balconul CC, care îl acompaniază pe Ion Iliescu în decembrie ’89. Niciunul nu este agent KGB sau GRU, nu-i așa? Acum, priviți cu atenție scena politico-mediatică de astăzi. Nimeni nu este agent FSB sau GRU, nu-i așa?

EUGEN SERBANESCU  / http://cotidianul.ro/

Deplasările președintelui! Majoritatea cu opriri și la Sibiu

10 mart.

Deplasările președintelui! Majoritatea cu opriri și la Sibiu

Președintele României a călătorit cu avionul în 2022 și primele două luni ale anului 2023 de 26 de ori în țară și străinătate, iar majoritatea zborurilor au avut opriri în Sibiu,  arată o analiză boardingpass.ro

Conform listei de zboruri efectuate de Președinte în 2022 și primele două luni ale anului 2023, din cele 26 de călătorii avute de acesta în țară și străinătate, doar șapte nu au avut opriri pe aeroportul sibian, menționează sursa citată.

Anul trecut, preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, 21 de deplasări externe care au însumat cheltuieli de peste 16,6 milioane de lei.

Integral pe boardingpass.ro

Cotidianul RO

Un sondaj la telefoane ascultate

10 mart.

Un sondaj la telefoane ascultate

La comanda liberalilor apare un sondaj de opinie care dă PSD-ul pe primul loc cu 31% și cîștigător de alegeri dacă ele s-ar desfășura în zilele următoare. De ce să cîștige PSD-ul alegerile parlamentare? Serios, chestia cu pensiile majorate le-a ieșit ca un praf în ochi, tot demersul lor cu protecția socială s-a terminat într-un balamuc al cartelelor și încadrărilor că nu îl mai descurcă nici dracu’! Ce-a făcut PSD-ul să mai lase loc de atîtea speranțe? Că Marcel Ciolacu a scăldat-o mereu față de Uniunea Europeană, față de americani, față de Klaus Iohannis, față de SRI, față de toți și de toate? După ce s-a ținut de haina lui Ciucă doar pe rațiunea că țara trebuie guvernată, acum duce scena politică în situația „ori eu premier, ori alegeri anticipate!”

Ce „prăjituri” a oferit PSD-ul populației din moment ce abia lucrează la un nou program de guvernare cu care nu poți scoate o frizerie din faliment? Nu PSD-ul a dat inodorul ministru al Finanțelor, cel care a băgat țara în groapa Marianelor financiare? Nu PSD-ul a pompat mereu facilități, protecție, sprijin și nu pe soluțiile lui a crescut numărul bugetarilor? Nu PSD-ul a umplut ministerele și agențiile cu tot soiul de proști, de ibovnice și de neamuri, continuînd tehnica predecesorilor cu promovări bezmetice?

PSD-ul și Marcel Ciolacu pot cîștiga liniștiți. Nu-i concurez! Doar că nu înțeleg de ce oamenii încă le-ar acorda voturile? Pe ce bază? Cu ce argumente? Pentru ce performanțe? Pentru împleticirile verbale ale președintelui rostite la televiziunile lui Voiculescu și Ghiță? CNN-ul de Dîmbovița face campanie la cine plătește, dar mai ales pe partea PSD-ului, frate de sînge și de vicii.

Și mai mare surpriză în sondajul apărut este procentul avansat ca rezultat al opțiunilor alegătorilor chestionați telefonic pentru PNL. Probabil că unele procente vin de și de la comandarea (plătirea) sondajului.

Sondaj! Cine ar câștiga duminică alegerile?

Cică românii care s-ar prezenta duminica viitoare la vot ar susține PNL-ul în procent de 22,3 %! Gogoașă ieftină la chioșcul din gară. Nu cred asemenea cifre nici să mă tai! Pentru ce ar mai pune cetățeanul o ștampilă pe săgeata din căsuța cu PNL? Pentru că unii liberali știu să citească, au firme cu profit umflat și apar la televizor îmbrăcați la costum și cravată? De ce să mai votezi PNL-ul după guvernarea chinuită și după toată relația de slugărnicie cu Klaus Iohannis? Că președintele a închiriat un avion cu un living zburător și luxos, ca la Cotroceni? Să ne mai arate și un iaht cu piscină, și o vilă cu heliport și gata, populația ar mai mai da un 10 procente în plus PNL, asta așa ca să răsplătească educație comercială și popularizarea bogăției și a banilor căcălău făcuți din contracte și jonglerii !

Insist! De ce 23% din alegători să voteze duminica viitoare PNL-ul cînd duminica trecută viața compatrioților noștri era fără bani și fără orizont? Pentru că PNL-ul ne-a dat-o pe Alina Gorghiu (pușculița cu valorile lui Lucian Isar) pe post de curea de transmisie între partid și Cotroceni? Pentru că Rareș Bogdan orăcăie în funcție de comenzile primite și se învîrte ca un titirez între SRI, șmecherii, bancă, Italia și intră prin telefon la televiziunile din țară? Cu cine să ne scoată PNL-ul din șanț dacă sub comanda unui președinte sas și a unui general ne-a băgat în groapă?

Citesc o știre care circulă pe ici și pe colo. Cică PSD-ul și PNL-ul s-ar înfrăți într-o nouă alianță de tip USL ca să lupte împotriva unui dușman mai mult inventat decît adevărat. Cică pericolul reprezentat de ascensiunea AUR, ajuns pe la 18% (nici pe asta n-o cred!), ar fi periculos pentru țară și pentru Europa!

Sincer, nici asta n-o cred! Oricît ar fi de financiar fomiști și unii și alții, ei tot nu sunt dispuși să renunțe la jumătate din cozonacul puterii. Decît să riște o opoziție fără bilete de tramvai și de avion, mai bine împart profitul la doi și spun că luptă împotriva extremismului!

 

Cotidianul RO

CORNEL NISTORESCU

Președintele călător a ajuns în Singapore: Doamna Carmen, o pată de culoare

10 mart.

Președintele călător a ajuns în Singapore: Doamna Carmen, o pată de culoare

Președintele Klaus Iohannis, mult prea odihnitul de la Cotroceni a ținut să ne facă de râs și prin Singapore prin ținuta inadecvată a doamnei Carmen Iohannis, având în vedere că vorbim de o țară cu o populație minoritară musulmană. Pentru Iohannis a fost excelent totul, mai ales că toată vacanța de circa 1 milion de euro este plătită de români.

„Discuții excelente cu președintele Republicii Singapore, Halimah Yacob, privind modalitățile de aprofundare și extindere a relațiilor noastre bilaterale, bazate pe aceleași valori și principii”, a scris șeful statului pe Twitter.

Iohannis face o vizită oficială în Japonia și o vizită de stat în Republica Singapore, în perioada 6 – 10 martie. Obiectivul principal este dinamizarea relațiilor bilaterale, în acord cu potențialul acestora, mai ales în plan economic-investițional.

Agenda vizitei de stat în Singapore cuprinde inclusiv intensificarea cooperării în domeniile IT, educație, cercetare, securitate alimentară, conectivitate, securitate cibernetică și înalte tehnologii, combaterea schimbărilor climatice și tranziția verde.

60m.ro – Știri de ultimă oră și ultimele știri online

Combinația anului: Ursula von der Leyen cumpără muniții de 2 miliarde de euro pentru Ucraina – achiziție comună

10 mart.

Combinația anului: Ursula von der Leyen cumpără muniții de 2 miliarde de euro pentru Ucraina – achiziție comună

În primul rând, inițiativa propune livrarea la Kiev cât mai curând posibil a rezervelor, în special muniţie de 155 mm, pe care țările o au deja în stocuri.

A devenit o lipsă de mâini și picioare pentru trupele ucrainene de pe front: aprovizionarea cu muniție de artilerie. Și UE a decis să ofere o soluție prin unirea forțelor. Agenția Europeană de Apărare (EDA) va organiza o achiziție comună de muniție în valoare de 2 miliarde de euro, propusă de Serviciul European de Acțiune Externă și Comisia Europeană și care va începe în aprilie, ceea ce va permite accelerarea producției și livrării și, astfel, creșterea capacităţii industriei europene a armelor, relatează ABC preluat de Rador.

Inițiativa, prezentată miercuri la Stockholm de Josep Borrell la reuniunea informală a miniștrilor Apărării din UE, propune, în primul rând, livrarea către Ucraina cât mai curând posibil a rezervelor de muniție, în principal de 155 mm, pe care țările le au deja în inventarele lor. În schimb, țărilor li se garantează că arsenalele lor vor fi umplute rapid, pentru că Agenția Europeană de Apărare urmează să dezvolte un proiect de achiziție comună. Mai multe state membre vor promova consorții în acest scop.

UE îi răspunde apelului ministrului ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, care a participat la întâlnire şi cerut să se acopere „urgent” nevoile materiale care permit Armatei sale să continue să se apere de Rusia. „Trebuie să avem o mentalitate de război”, au fost cuvintele lui Borrell. Ministerul spaniol al Apărării a indicat, într-un comunicat, că miniștrii „au evaluat posibile opțiuni pentru a accelera distribuirea și achiziția în comun a materialului de război, precum și pentru a promova creșterea capacității productive europene”. Potrivit comunicatului, ministrul, Margarita Robles, „a remarcat în cadrul întâlnirii importanța și rolul de lider pe care Agenția Europeană de Apărare ar trebui să-l aibă în aceste scopuri, subliniind importanța Fondului European pentru Pace ca instrument de solidaritate”. „Obiectivul nostru principal este să ne asigurăm că suntem capabili să susținem acest efort în timp, ținând cont de diverse aspecte: primire, ajutor umanitar, aprovizionare și pregătire militară”, se mai poate citi în text.

Explicațiile lui Joseph Borrell

Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe a apărat că Ucraina are nevoie „acum” de muniția pe care statele membre o are în rezerve. „Ucrainenii au nevoie de muniţie acum. Din fericire pentru ele, statele membre nu sunt în război, așa că pot aștepta”, a spus Borrell, „vorbim de săptămâni, așa că trebuie să folosim ceea ce avem deja, ceea ce armatele europene au deja în rezerve, și de solicitările care au fost transmise industriei”.

Borrell a explicat că pe termen mediu va fi necesar să „cerem mai mult, mergem împreună”, adică în achizițiile comune ale statelor membre care doresc să se coordoneze „pentru a contribui cu o parte din această achiziție comună destinată Ucrainei”. Ea mizează pe finanțarea inițială cu 1.000 de milioane de euro a livrării stocurilor de muniții pe care țările le au deja în arsenale și pe celelalte 1.000 de milioane de euro care ar rămâne în Fondul European de Sprijin pentru Pace (FEAP) după extinderea pe care țările au decis să o acorde în decembrie în finanțarea următoarelor achiziții comune.

FEAP, în sarcina bugetului comunitar și a contribuțiilor statelor membre, a servit deja la finanțarea armamentului pentru Ucraina în valoare de 3.600 de milioane de euro. Pe termen lung, creșterea capacității industriei de apărare din UE va depinde și de acest fond. „Nu putem vorbi serios despre capacitatea noastră de a avea responsabilitate strategică autonomă, dacă nu avem suficientă capacitate de apărare în industria noastră”, a insistat Borrell, „mai multă capacitate industrială înseamnă mai multă producție; mai multă producție înseamnă mai multe comenzi, iar mai multe comenzi înseamnă mai multe rezerve. Mai multe rezerve înseamnă mai multă aprovizionare pentru Ucraina”.

Aceste sume nu rezolvă problema definitiv. Estonia a estimat costul munițiilor de care Ucraina are nevoie în prezent la 4 miliarde de euro, dar Borrell a susținut că banii „nu cad din cer”. „Avem resursele pe care le avem și primul lucru pe care trebuie să-l facem este să folosim ceea ce avem. Dacă statele membre sunt pregătite să ofere mai mult, voi fi fericit”, a declarat el, „să fim realiști și pragmatici astăzi. Să nu discutăm infinitul, să discutăm măsurile care pot fi adoptate astăzi. Întrucât este o întâlnire informală, miniștrii nu pot lua decizii, dar îl pot îndruma pe responsabilul Afacerilor Externe să prezinte strategia finală la întâlnirea din 20 martie de la Bruxelles”.

60m.ro – Știri de ultimă oră și ultimele știri online

Directorului ICR Londra, Catinca Nistor, a fost demis

10 mart.

Directorului ICR Londra, Catinca Nistor, a fost demis

Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Liviu Jicman, a declarat, joi, că a propus revocarea din funcţie a directorului ICR de la Londra, Catinca Nistor.

„Am înaintat o propunere de revocare a directorului ICR Londra, Catinca Nistor”, a declarat Jicman pentru News.ro.

La 1 martie, şefa ICR Londra a cântat într-un spectacol găzduit de instituţia pe care o conduce, la care a fost prezent şi  violoncelistul Andrei Cavassi, stânind numeroase critici în social media.

În noiembrie 2022, Libertatea.ro a relatat că statul român plăteşte o chirie lunară de 6.500 de lire pentru directoarea ICR Londra, actriţa Catinca Nistor, care ar fi refuzat apartamentul pus la dispoziţie, în care au locuit directorii anteriori.

60m.ro – Știri de ultimă oră și ultimele știri online

Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul plafonarea preţurilor la poliţele RCA pentru o perioadă determinată. Decizia s-ar aplica atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice

10 mart.

Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul plafonarea preţurilor la poliţele RCA pentru o perioadă determinată. Decizia s-ar aplica atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ia în calcul plafonarea preţurilor la poliţele RCA pentru o perioadă determinată, variantele fiind analizate de către specialşiti. Decizia s-ar aplica atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice.

“Avem la categoriile la care se încadrează peste 90% din automobilele asigurate RCA o creştere medie de circa 16 procente. Cu toate acestea, sau mai ales în acest context, confirm, în vederea protecţiei consumatorilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul plafonarea tarifelor la RCA pentru o perioadă determinată de timp, vom vedea exact care este soluţia concretă. (…) Analizăm toate datele necesare unei astfel de decizii”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol, la Digi 24.

Acesta a precizat că decizia se va aplica atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice.

60m.ro – Știri de ultimă oră și ultimele știri online

Senatul francez a adoptat articolul privind creșterea vârstei de pensionare care a declanșat proteste masive în ultimele săptămâni

10 mart.

Senatul francez a adoptat articolul privind creșterea vârstei de pensionare care a declanșat proteste masive în ultimele săptămâni

Articolul de lege referitor la creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani a fost votat în noaptea de miercuri spre joi de Senatul francez. Prevederea, care face parte dintr-un pachet de reformă promovat de președintele Emmanuel Macron, a fost motivul declanșării unor proteste de amploare în Franța, o manifestație fiind anunțată și pentru sâmbătă, relatează AFP, citată de Agerpres.

Senatul, dominat de opoziția de dreapta, a adoptat articolul cu 201 voturi „pentru” şi 115 „împotrivă”. Potrivit sondajelor, articolul privind creșterea vârstei de pensionare este în continuare nepopular. De la începutul anului, au avut loc șase zile de proteste, greve și manifestații de stradă în Franța, iar noi proteste la nivel național sunt anunțate pentru ziua de 11 martie. Sindicatele au cerut să discute „de urgență” cu Emmanuel Macron, care a refuzat până acum întâlnirea cu acestea, conform Libertatea.

Articolul adoptat de Senat nu a fost analizat în Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului francez. Senatul are acum termen până duminică să voteze întregul text al proiectului. Dacă acesta va fi adoptat, precizează AFP, o comisie mixtă de senatori şi deputaţi va încerca să ajungă la un consens asupra unui text, iar reforma ar urma să fie adoptată definitiv pe 16 martie.

La cel mai recent protest față de proiectul promovat de Emmanuel Macron, peste 1,2 milioane de francezi au ieșit în stradă pe 7 martie. Serviciile rutiere, feroviare și aeriene au fost afectate de manifestații.

60m.ro – Știri de ultimă oră și ultimele știri online

Statul e vinovat de crimă! Președintele unei asociații a pacienților cu cancer face dezvăluiri crunte

10 mart.

Statul e vinovat de crimă! Președintele unei asociații a pacienților cu cancer face dezvăluiri crunte

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, susţine că în domeniul oncologic este ”dezastru” şi că zilnic sunt foarte multe cazuri, iar peste tot este foarte aglomerat. El afirmă că există aparatură în spitale, dar că aceasta nu este folosită decât două, trei zile pe săptămână, menţionând că aceste echipamente trebuie înlocuite în cinci ani.

Vasile Barbu a declarat, vineri, la Prima News, că cele mai multe tipuri de cancer se pot vindeca dacă sunt descoperite la timp.

“Statul este vinovat de crimă, este o crimă cu bună ştiinţă pentru că noi semnalăm astfel de lucruri de ani de zile. Spunem de 10-15 ani, atragem atenţia miniştrilor şi politicienilor la toate evenimentele la care participăm, noi suntem cu un pas înaintea lor şi la accesul pacienţilor la servicii medicale, la investigaţii, la prevenţie, la abordarea precoce a cazurilor pentru că abordarea precoce este cheia şi în cancer. Cancerul se poate vindeca, marea majoritate a tipurilor de cancer se pot vindeca, important e să le descoperi la timp”, a afirmat Vasile Barbu.

El a susţinut că programul TBC este un fiasco.

“Avem problema TBC-ului la ora actuală, avem un mare program, mare pompă pe programul de TBC, este un fiasco. Numărul de pacienţi nu a scăzut, aşa cum ne aşteptam, s-au înmulţit. De ce? Nu îi tratăm unde trebuie şi cum trebuie, îi ţinem în continuare pe stradă. Scrie în ordinul ministrului şi în legislaţie că pot fi îngrijiţi şi în ambulatoriu. Pe cine îngrijeşti în ambulatoriu?

Te-ai asigurat că acel pacient poate fi securizat, familia lui, publicul din jur, cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun, cei care merg la şcoală, sunt protejaţi? Nu, ceilalţi nu sunt protejaţi. Şi iată avem o creştere continuă, în fiecare lună avem indicatori trişti”, a explicat preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.

El a adăugat că şi în oncologie situaţia este dezastruoasă.

“În oncologie este dezastru. Zilnic avem n cazuri pe care nu ştim cum să le mai plasăm pentru că nu ştim unde să îi mai trimitem pe oameni, peste tot este foarte aglomerat. În schimb, avem în spitale RMN-uri, avem aparatură, au fost cumpărate, chiar din 2017 au fost nişte programe, în 2018, 2019 au fost instalate. Aparatura nu este folosită sau este folosită două zile, trei zile pe săptămână. Ministerul Sănătăţii nu a elaborat nişte norme prin care să oblige – sunt spitale publice, nu sunt private – managerii să utilizeze acele aparate la capacitate. Ele în cinci ani le schimbăm. Şi dacă le folosim cu 18%, aveam nişte evaluări anul trecut. Sunt spitale care au fost dotate în 2019 cu astfel de aparate, s-au dat o groază de bani din programe de la Ministerul Sănătăţii şi sunt folosite în proporţie de 18%. Preţul pe fiecare investigaţie în parte e de cinci ori mai mare. Avem o mare problemă cu repartizarea medicilor specialişti în teritoriu. Este posibil ca la diabet să avem programări dincolo de jumătatea lunii iunie. Sunt pacienţi la ora actuală care nu mai au reţete pentru insulină”, a mai afirmat Vasile Barbu.

60m.ro – Știri de ultimă oră și ultimele știri online

Marius Lulea (AUR): România este în FALIMENT! Instituțiile statului parazitează economia reală consumând-o precum un cancer

10 mart.

Marius Lulea (AUR): România este în FALIMENT! Instituțiile statului parazitează economia reală consumând-o precum un cancer

România este la acest moment în faliment, însă gravitatea situației este ascunsă. După cum vedeți prețurile la rafturi, mai ales la produsele importate, adică aproape toate, s-au cam dublat în ultimii 3 ani, deși în țările de unde ele sunt livrate creșterea nu a fost așa de mare.

Guvernele lui Klaus Iohannis au condus iresponsabil România. Nu îmi dau seama dacă este incompetență sau o acțiune premeditată, dar acestea au închis majoritatea activelor de producție care mai existau în România, cele ce au supraviețuit celorlalți 33 de ani.

Astăzi nu mai producem nimic, importăm totul.

Cel mai grav este că importăm produse ce ar putea cu ușurință să fie realizate local cum ar fi cele rezultate din zona de agricultură și industria alimentară. Dar și acestea în general sunt de import: aducem produse de patiserie, carne de porc, ouă, lapte, legume și fructe.

Deficitul comercial a explodat în ultimii 4 ani, practic s-a triplat. În anul 2022 acesta a ajuns la 33 de miliarde de euro iar trendul este de creștere, cel mai probabil anul acesta vom atinge 40 de miliarde de euro. În condițiile în care PIB-ul țării este cu puțin peste 300 de miliarde de euro, un PIB din care statul român consumă deja 25%, aportul importurilor devine și mai catastrofal.

Acest deficit comercial necesită valută iar valuta se ia din împrumuturi. Românii ajung să plătească astfel de două ori un produs: odată la magazin și a doua oară prin împrumuturile pe care le ia statul român în mod accelerat pentru a face în așa fel încât cursul de schimb să nu se prăbușească iar România să intre practic într-o formă de faliment.

Cei care conduc România ascund catastrofa în care ne aflăm și se împrumută din toate părțile numai ca să poată amâna perioada de rambursare astfel încât ei să nu mai fie la guvernare.

Deficitul comercial este primul deficit economic major cu care ne confruntăm , al doilea, la fel de grav, este ponderea extrem de mare a cheltuielilor publice din totalul PIB-ului țării.

La acest moment statul român consumă aproximativ 25% din PIB-ul României, dar 93% din bani nu se duc pe investiții ci pe salarii, pensii și administrarea clădirilor în care instituțiile statului funcționează. În Germania sau Marea Britanie ponderea cheltuielilor publice din total PIB este de aproape trei ori mai scăzut decât în România. Practic în România instituțiile statului parazitează economia reală consumând-o precum un cancer.

PSD și PNL nu au puterea să facă reforme reale, din ce am văzut și cunoscut eu până acum nici nu au oameni care să înțeleagă complexitatea și gravitatea acestor fenomene. Fără o reformă administrativă a statului român, cu reducerea numărului de instituții, cu reducerea numărului de primării, cu reducerea numărului de parlamentari, nu vom putea asigura bunăstare.

Impozitarea excesivă a muncii este tocmai rezultatul catastrofei în care ne aflăm. Cum ai ieșit din casă să pleci spre muncă statul dorește 2 din cele 5 zile de muncă numai pentru el. Apoi din ce rămâne cumperi produse și mai dai 19%.

Românii au ajuns astăzi iobagii oamenilor din partidele politice.

https:/60m.ro/

Israel, în prag de război civil

10 mart.

Israel, în prag de război civil

Situația actuală din Israel este atât de complexă și tensionată încât mass-media locală a început să pună întrebarea „Când va începe un război civil?”. Cu câțiva ani în urmă, chiar și simpla menționare a unei astfel de întorsături a evenimentelor ar fi fost respinsă pe loc. Dar, la cum se prezintă situația „azi”…

Violența politică nu este ceva străin de scurta existență a Israelului, fiind cunoscută chiar cu mult dinainte. Cu toate acestea, nici măcar asasinarea primului-ministru Yitzhak Rabin de către un militant evreu, în 1995, în timpul unor discuții cruciale de pace cu palestinienii, când furia populară s-a amestecat cu o tristețe generală, nu a declanșat un conflict fratricid între facțiunile societății israeliene. Vremurile s-au schimbat, iar termenul „război civil” este acum utilizat pe scară largă în discursul popular. În timp ce dreapta politică a Israelului a folosit ani de zile violența ca pe o tactică, forțele progresiste au început să discute despre utilizarea armelor și posibila vărsare de sânge în numele păstrării democrației.

Unii zic că ăștia sunt termeni folosiți doar la figurat, dar trecerea de la „ce-ar fi dacă…” la violența reală poate fi mai scurtă decât cred mulți.

Despre sistemul democratic de guvernare al Israelului

Sistemul democratic de guvernare al Israelului s-a construit pe un teren mai șubred decât în alte locuri. Acest lucru se datorează în mare parte absenței unei constituții liberal-democratice scrise, precum și istoriei pline de conflicte frecvente cu vecinii săi și lipsei de coeziune socială. În aproape 75 de ani de independență, credința că ar exista suficientă coeziune pentru a menține țara unită, în ciuda diviziunilor din interiorul majorității evreiești, ca să nu mai vorbim de marea minoritate arabo-palestiniană, s-a dovedit a fi un vis.

Actuala criză constituțională, cea mai gravă din țară de la începuturile sale, nu este un moft trecător. Mai degrabă, este rezultatul unui eșec în construirea națiunii israeliene, un eșec care a creat un mediu favorabil liderilor politici dezbinători, populiști, capabili să exploateze în mod cinic dezacordurile din societate doar ca să acapareze puterea. Și nimeni în mai bine de jumătate de veac nu a știut să facă asta cu mai mult succes decât actualul premier, Benjamin Netanyahu.

Pentru prima dată de la înființarea statului Israel, există o îngrijorare larg răspândită că sistemul democratic al țării este în pericol grav de dispariție.

Până în prezent, doi piloni – speranța și frica – au ținut unită societatea israeliană; timp de 2000 de ani, și-a păstrat speranța într-o patrie evreiască independentă, sigură și democratică. Pilonul fricii avea în el două componente: teama de o nouă revenire în diaspora și groaza unui conflict cu vecinii (Iranul, în primul rând).

Ceea ce s-a schimbat este că linia dintre forțele hotărâte să submineze sistemul democratic și progresiștii care au cucerit străzile, după ani de apatie, este acum mai clară ca niciodată. Privind în urmă, cineva poate argumenta că această ciocnire era inevitabilă în primul rând din cauza opiniilor diametral opuse despre ceea ce înseamnă să fii un stat democratic evreu.

În același timp, are potențialul de a priva milioane de palestinieni de drepturile lor democratice. De ani de zile, contradicțiile interne nerezolvate ale Israelului au fost reduse la tăcere și exacerbate, oferind un teren fertil pentru facțiunile fundamentaliste antidemocratice, care și-au putut consolida puterea. În paralel, majoritatea societății israeliene a arătat o toleranță nerezonabilă față de violența Dreptei, mai degrabă decât să ceară rezolvarea problemelor. Nu vorbesc despre pedepsirea celor care au comis acte reale de violență, ci și de suprimarea și, de ce nu, expulzarea din țară a celor care au creat un mediu propice pentru astfel de acțiuni. De asemenea, este vorba despre eșecul sistemului educațional de a-i învăța pe elevi încă de la o vârstă fragedă că disidența și dezbaterea pașnică și sănătoasă sunt semne ale unei societăți puternice, totodată avertizându-i că recurgerea la violență este o pantă alunecoasă care duce la dezintegrare socială.

Partidul Likud și violența tolerată

Politicile premierilor proveniți din partidul Likud îi incită pe susținătorii lor la violență împotriva adversarilor politici și a palestinienilor de ambele părți ale liniei verzi, creând un mediu toxic. Așa s-a ajuns la acțiuni brutale împotriva arabilor și a activiștilor pentru pace, așa s-a creat mediul propice asasinării lui Yitzhak Rabin. Sporadice cu ani în urmă, astfel de acte de violență politică sunt acum în creștere, colonizatorii evrei recurgând la astfel de gesturi mai ales împotriva vecinilor palestinieni din Cisiordania ocupată.

Premierul Netanyahu este cel care a transformat manipularea societății și a politicii în artă. Deși mereu apare în spatele celor care comit violență, de fapt el este întotdeauna la comandă și deține controlul. Și în actualul Guvern a adus activiști radicalizați, de parcă s-ar fi inspirat din scenariul unui film cu crima organizată. Netanyahu s-a înconjurat de aliați politici și consilieri care reduc nivelul dezbaterii la cel mai mic numitor comun și, mai presus de toate, incită la violență împotriva celor care nu împărtășesc opiniile lor.

Nu-i de mirare că mulți văd sistemul democratic al Israelului amenințat cu dispariția. Oamenii își dau seama că aceasta este o bătălie pe care societatea civilă nu își poate permite să o piardă. Schisma dintre cei care consideră Curtea Supremă de justiție drept adversarul și cei care o consideră ultimul bastion al libertăților individuale, al apărării drepturilor omului și al protecției generale a democrației este acum definită în termeni care lasă puțin loc pentru compromis.

Într-o țară puternic militarizată, cu o mare populație instruită pentru luptă și având în vedere toxicitatea dezbaterii pe acest subiect, posibilitatea unui război civil nu mai este îndepărtată. În ajunul celei de-a 75-a aniversări a independenței sale, Israelul are nevoie de o criză pentru a regândi ce înseamnă să fii evreu și stat democratic într-un mediu politic și social extrem de complex.

National

ȘEFII FRONTIEREI, VILE din CAMERA de CORPURI DELICTE!

10 mart.

ȘEFII FRONTIEREI, VILE din CAMERA de CORPURI DELICTE!

Iată că escaladarea fără precedent a amenințărilor deja ”prea ca la țară” la adresa celor care anchetează dosarele de corupție sau ucidere din culpă de la vârful Gărzii de Coastă nu au oprit ”ritmul nebun” cu care se lucrează la documentarea probatoriului final. Mai mult decât atât, ghinion, toate încercările disperate de a se agăța de nume grele ale Ministerului Afacerilor Interne  – și nu numai! – pentru a nu se da drumul dosarelor în instanță nu fac decât ca adevărații ”băieți deștepți” să profite de această ”oportunitate operativă” și să facă și mai mare ”hora” viitorilor inculpați.

”Imperiul imobiliar” al frontieriștilor, în vizorul DNA

Astfel că deja aveam un director Laurențiu Cristian Cicu  suspendat de la conducerea Gărzii de Coastă. Și  un ”polițistul anului” 2020 și 2021 , comisar șef Petrică Bacaim al cărui statut juridic a fost preschimbat în cel de ”inculpat” după ultima ”lovitură”… Însă ”războiul informativ” se poartă pe mai multe fronturi, după ”ștergerea de praf”, prin preluarea de către alte structuri, evident abilitate, a anchetelor interne care fuseseră  ”omorâte în fașă” până acum!

Raport de hărțuire sexuală la ”mascații” Gărzii…

Unele cu ”un puternic impact emoțional”, ținând cont că documentele intrate în posesia noastră se referă la construcția unor impozante vile pe Litoral, la transporturi halucinante de droguri efectuate pe Sulina la adăpostul ”cotizanților” braconieri de sturion, la raportul oficial de hărțuire sexuală a unei tinere din propriile trupe speciale și mai ales la disparițiile țigărilor și altor ”probe” din Camera de Corpuri Delicte a Gărzii de Coastă. Astfel că deja ancheta a trecut la ”next level”, cel al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, din care face parte și Garda de Coastă! Și nu se va opri nici măcar aici…

Cicu – urmărit penal.

DNA: ALEZZI, aici și-a făcut ZIUA, MOCA, ȘEFUL GĂRZII de COASTĂ” titram ”lovitura” din 7 martie. Iar chiar a doua zi, dezvăluirile noastre au și fost fructificate de către procurorii de caz care au dispus deja schimbarea încadrării juridice. Astfel că, deși a dat fuga la Capitală cu cererea de pensionare în mână, de acum fostul șef al Gărzii de Coastă, comisarul -șef Laurențiu Cristian Cicu nu a mai apucat să treacă în rezervă. El fiind urmărit penal, după dezvăluirile din ”NAȚIONAL”!  Astfel că dosarele merg înainte…

Totul dispare din ”Camera Obscură”

În plus, a fost redeschisă și ancheta ”sufocată” în trecut la Corpul de control al ministrului de Interne despre informația pe care o reluăm astăzi. Pentru ca ofițerii aflați în spatele creării unui propriu serviciu privat de filaj paralel în cadrul Gărzii de Coastă să își poată pregăti temeinic apărarea, înainte de a risca un contraatac…

”S-a achiziționat din fonduri proprii o gamă largă de tehnică de filaj, interceptare, GPS, camere video,DVR-uri, monitoare, baterii de TIR cu care au fost dotate mașinile, tehnică folosită ilegal, fără avizele și autorizațiile care se impun(…) Autoturisme folosite: Dacii Logan de culoare albă, Dacii Duster de culoare albă și albastră, Opel Astra, VW Transporter – fostă termoviziune – complet dezechipată și dotată cu tehnică proprie de filaj, filmare și monitorizare GPS, tehnică instalată pe timpul nopții în portbagaj (…) autoturismele sunt lăsate pe timpul nopții în diverse zone ale Municipiului Constanța, pentru a filma diverse activități, aspect ce nu se regăsește în foile de parcurs ale autospecialelor (…) În luna(…) anul (…) autospeciala Opel a fost spartă și tehnica furată(…) foile de parcurs nu sunt conforme cu realitatea, ca și notele de raport de la planurile de acțiune întocmite (…) achiziția a 12 sisteme GPS de monitorizare a autovehiculelor și 12 cartele SIM aferente încărcate lunar(…) folosirea tehnicii ridicate cu ocazia perchezițiilor – DVR, camere video – care nu sunt introduse fizic în Camera de Corpuri delicte.(…) tehnica constă în baterie TIR, redresor, cabluri de conexiune, camere video rotative, DVR cu Hard Disk încorporat, toate urmărite online cu ajutorul aplicațiilor de pe telefoanele mobile(…) în afara plăcuțelor de înmatriculare de acoperire avizate se folosesc și plăcuțe de înmatriculare false, străine”.

Avem Rapoartele!

Astfel că, după ce ”nemuritorii” Cicu și Bacaim au devenit inculpați la doar câteva zeci de ore după ”lovitura” din 7 martie, ne ”hazardăm” cu un ”pronostic” privind și deschiderea unor alte anchete.

Bazate pe următoarele documente intrate nu doar în posesia noastră, dar și a  procurorilor anticorupție:

”În data de 18.(…), anul(…), în baza unei sentințe definitive a Judecătoriei Constanța s-a prezentat la sediul Gărzii de Coastă numitul L.C.M. pentru a recupera autoutilitara marca Peugeot, cu numărul de înmatriculare CT – (…) –(…), aflată în custodia Camerei de Corpuri Delicte.

Droguri, în loc de sturioni…

Pe timpul desfășurării activității de restituire, acesta a constatat lipsa acumulatorului și a stației de emisie – recepție cu care era dotată autoutilitara la data indisponibilizării. Având în vedere cele prezentate, în data de 26.(…), anul (…), lucrătorii Biroului de Control din cadrul Gărzii de Coastă s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea,de către autor necunoscut, a infracțiunii de gestiune frauduloasă, faptă prevăzută de art.242,alin.1 din Codul penal”.

Și dacă tot a început iureșul urmăririlor penale la vârful Gărzii de Coastă, atunci să mai oferim drept ”bonus” și un alt document oficial despre Camera ”Obscură” de Corpuri Delicte transformată într-un adevărat ”shop” moca pentru mai-marii structurii:

”În data de 03.01., anul (…), lucrătorii Biroului Control din cadrul Gărzii de Coastă s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și gestiune frauduloasă, de către un agent PF, încadrat la Serviciul Teritorial al PF Constanța, Biroul P.C.M.I.I.T – Compartimentul Evidența Operativă, în calitate de gestionar al Camerei de Corpuri Delicte. În fapt, în cursul (…) s-au predat către o societate, în vederea distrugerii, mai multe loturi de țigări. Cu ocazia inventarierii produselor de tutun care au fost predate spre distrugere, s-a constatat o diferență între cantitatea de țigarete predate scriptic și cea identificată fizic, astfel fiind stabilit un minus de 1.000 pachete țigări marca TORROS 2005.

A fost înregistrată la Compartimentul Evidență Operativă din cadrul STPF Constanța, lucrarea penală nr. 408101 din 03.01.(…), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și sancționate de art. 321 și 242 Cod penal”.

Acesta fiind doar un exemplu oarecare din cele care demonstrează că, în timp ce unii polițiști ai Gărzii de Coastă și ai Poliției de Frontieră își riscă viața în misiunile sub acoperire pentru destructurarea grupărilor transfrontaliere de trafic, ”umflații” din birouri iau ”corpurile delicte” confiscate și le dau înapoi  traficanților, pentru a le reintroduce ”în circuit”. PE BANI!

Și dacă ar fi fost numai țigări… Dar, după cum arată alte documente care urmează să asigure ”muniția” probatorie procurorilor anticorupție în chiar zilele următoare, ”inconștiența” anumitor șefi din Garda de Coastă de a asigura ”vânt din pupa” braconierilor în perioada de prohibiție pentru sturion este fructificată și de către traficanții de droguri sau migranți ilegali!

Un alt raport terifiant pe  care urmează să îl redeschidem fiind cel al unei lucrătoare a Compartimentului Sprijin Operativ. Și deși ”mascata” era extrem de apreciată de colegi și a adus cazul de hărțuire sexuală deja penală la care este supusă de unul dintre șefii Gărzii de Coastă inclusiv la cunoștința ”domnului Cicu”, cazul a fost mușamalizat. Până acum…

Atâta doar că prioritate are celerizarea verificărilor – inclusiv prin constituirea unei comisii rogatorii în Spania- a provenienței sumelor halucinante care au servit la construirea impozantelor vile ale unora dintre șefii Gărzii de Coastă. Exact în perioada în care din Camera de Corpuri Delicte dispăreau mașini, țigări, ”prafuri” și  ”tehnică”…

National

Transportatorii acuză: Guvernul face jocurile multinaționalelor din asigurări

10 mart.

Transportatorii acuză: Guvernul face jocurile multinaționalelor din asigurări

Pe zi ce trece, preconizatul faliment al Euroins devine realitate, confirmată chiar și de președintele PSD, Marcel Ciolacu, și premierul Nicolae Ciucă. Cei mai loviți vor fi tot românii, cota de piață a companiei fiind, conform transportatorilor, de peste 40%. Soluția care ar fi evitat toate problemele, aceea de înființare a unei societăți de asigurări RCA cu capital de stat, obligatorie prin lege, este tergiversată de Guvern, care, potrivit conducerii COTAR, face jocurile multinaționalelor.

”Ştiţi foarte bine că este posibil să fie un faliment anunţat. Sunt ferm convins că Guvernul României va interveni, cum a mai făcut acest lucru o dată”, a afirmat Marcel Ciolacu, președintele PSD. În opinia premierului Nicolae Ciucă, la acest moment, ar exista două posibilități, ori insolvența Euroins, ori recapitalizarea prin spațiul oferit de ASF. Falimentul Euroins, despre care transportatorii tot avertizează de un an, ar însemna o lovitură cumplită pentru români, după cutremurul din piață provocat de insolvența City Insurance. Deja polițele RCA s-au scumpit din nou, însă, în cazul falimentului Euroins, acestea vor deveni, practic, inaccesibile. Probabil că acesta este ordinul de la UE, pentru a-i obliga pe români să renunțe la autoturisme. Legătura cu UE s-a și făcut, de altfel, când Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a devenit acționar la Euroins, înaintea preconizatului faliment. ”La felul cum se prezintă piața, la câte procese pe rol are Euroins, că a ajuns la 100.000, la faptul că nici până azi compania nu a creat fondul de rezervă, provizioanele, într-un cont separat, așa cum prevede legea, pentru toate daunele cerute în instanță, este clar ce va urma. Aceste provizioane ar trebui să fie între 200 de milioane și peste 400 milioane de euuro, dar ei nu vor să aducă acești bani sub nicio formă. Riscul este să se întâmple ce s-a întâmplat și cu City Insurance, iar tot ceeea ce face în ultima vreme Euroins seamănă izbitor cu ceea ce a făcut City înainte de faliment”, ne-a declarat Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

Lipsesc 400 milioane de euro

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care a devenit acționar la Euroins, susține că a angajat o firmă de audit și că va recomanda să scadă cota de piață la 25%. ”Ei spuneau că au 31-32%, dar eu vă spun că au peste 40%  cota de piață. Noi așteptăm ca BERD să ne comunice că, în cazul unui faliment al Euroins, se obligă să plătească toate despăgubirile către români sau că se obligă să aducă cele 400 de milioane de euro, care trebuie constituite în provizioane pentru toate procesele din instanțe. Înainte de a anunța că vor scădea cota de piață, BERD ar fi trebuit să vadă unde a dat 20 milioane de euro și a devenit acționar. Într-o firmă care nu plătește. Acum două săptămâni, Euroins a anunțat că se reasigură la o firmă din grupul lor, adică vor transfera 78% din banii încasați de la români către firma de reasigurări. Să ne amintim că, înainte de a intra în faliment, City Insurance a anunțat că acționarul majoritar, Vivendi International, și-a vândut acțiunile către I3CP Holdings, cu sediul în Olanda”, ne-a precizat președintele COTAR, Vasile Ștefănescu.

O nouă revoluție

Scumpirea polițelor RCA nu este justificată în niciun fel, mai ales că polițele se majoraseră deja cu 150%, iar despăgubirile au rămas aceleași, susțin transportatorii, arătând că service-urile nu au mărit tarifele, dar tot nu sunt plătite. ”Ce ar fi acum ca service-urile să nu mai preia creanțele păgubiților și fiecare păgubit să se ducă la ușile asigurătorilor? Am vedea o nouă revoluție în România. Cred că asta va urma. Nu este normal că Guvernul României nu intervine pentru ca această instituție financiară bancară românească, CEC Bank, să emită polițe RCA, pentru că s-ar termina cu tot balamucul ăsta. Din cauza unor persoane interesate din Guvernul României, nici până astăzi o instituție financiară bancară românească nu emite polițe RCA. Acest lucru trebuia făcut încă din 2018, pentru că articolul 46 din Legea 132/2017 spune foarte clar că, într-un an de zile, o instituție financiar bancară românească va emite polițe RCA. Asta înseamnă că sunt persoane în Guvernul României care nu vor ca acest lucru să se facă, în favoarea acestor multinaționale care ne fură pe rupte”, a mai afirmat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

National

Studiu cutremurător. Vaccinul Covid a favorizat infectările, spitalizările și decesele

10 mart.

Studiu cutremurător. Vaccinul Covid a favorizat infectările, spitalizările și decesele

Un studiu -meta-analiză publicat în prestigiosul Journal of Clinical & Experimental Immunology, care cumulează ample cercetări pe acest subiect, arată că vaccinul anti-Covid a crescut numărul de infectări, de spitalizări și decese. Totodată, studiul scoate la lumină efectele adverse de o gravitate extremă ale serului, pe termen scurt și lung, în strânsă legătură cu afectarea sistemului imunitar de către vaccinurile ARN mesager.

Journal of Clinical & Experimental Immunology a publicat o meta-analiză a cercetărilor făcute până în acest moment în privința eficienței vaccinului anti-Covid, dezvăluind consecințe îngrozitoare ale serului și, mai ales, efectele inverse ale acestuia. Totodată, studiul arată că procentul de mortalitate real al infecției Covid a fost de 0,05% în cazul persoanelor sub 70 de ani și de 0% la persoanele sub 18 ani. Cercetările au relevat că, la copii, riscul de a muri din cauza gripei este de șapte ori mai mare decât din cauza Covid. O analiză de impact cauzal Bayesian la nivel mondial semnalează că terapia genică Covid-19 (vaccinul ARNm) provoacă mai multe infectări Covid și mai multe decese non-Covid decât cele asociate Covid. Copiii sub 18 ani au șanse de 51 de ori mai mari să moară din cauza vaccinurilor ARNm decât de la Covid-19 dacă nu sunt vaccinați. Tinerii adulți în intervalul de vârstă de la 18 la 29 de ani au șanse de opt ori mai mari să moară de la vaccinare, adulții între 30 și 39 de ani au de 7 de ori mai multe șanse de a muri din cauza vaccinării și cei cu vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani au de 5 ori mai multe șanse de a muri după vaccinare. La oamenii din grupe de vârste între 50 și 59 de ani riscul este de două ori mai mare de a muri după vaccinare decât din cauza Covid-19. Datele din New South Wales, Australia, au arătat clar că vaccinarea Covid a fost corelată cu creşteri ale spitalizării şi internărilor la ATI, indicând și o relație cu decesele. În Anglia, rata globală de mortalitate pentru nevaccinați a fost de 17%, în timp ce pentru cei vaccinați a fost de 83%.

Efecte teribile

”Este primul studiu care spune foarte clar că vaccinul face rău. Adică produce mai multe infecții, opusul a ceea ce se presupune că face un vaccin, că ar opri transmiterea și infectarea, și mai multă mortalitate excedentară”, susține activistul civic Aurelian Popa. Mai mult, studiul relevă  faptul că vaccinurile Covid-19 provoacă mai multe efecte secundare decât oricare alt vaccin, fapt care este atribuit interacțiunilor sale cu sistemul imunitar. ”Nu numai că proteina spike produce o parte din efectele nedorite, dar mRNA și nanoparticulele fac la fel. Printre efectele vaccinului Covid-19 asupra sistemului imunitar, dele mai importante sunt  scăderea semnalizării interferonului de tip I, precum şi tulburări în reglarea sintezei proteinelor, afectând, astfel, formarea celulelor imune și apoptoza celulelor tumorale. Suprimarea răspunsul la interferon prin vaccinurile ARNm poate duce la a o mare varietate de tulburări, cum ar fi reactivarea infecțiilor virale și reducerea capacității sistemului imunitar de a lupta nu numai împotriva bolilor, dar pentru a menține tumorile și reacțiile autoimune suprimate”, se precizează în studiu.

Sindromul imunodeficienței permanente

Documentele Pfizer demonstrează că nanoparticulele lipidice cu încărcătura ARNm sunt distribuite în întregul corp, trec prin barierele hematoencefalice, placentare și fetale și se concentrează în ovare, potrivit studiului. ”Cercetările au evidențiat efecte secundare precum avortul spontan, moartea fetală și malformații, boli cronice autoimune, sindromul imunodeficienței permanente, boli cronice ale sistemului nervos central, tulburări cognitive cronice, convulsii și cancere neonatale și la sugari”, se mai subliniază în studiul publicat în Journal of Clinical & Experimental Immunology.

National