Arhiva | 12:39 pm

MEDIAFAX:OCCUPY WALL STREET PE MAPAMOND:REVOLUTIA GLOBALA INAINTEAZA ODATA CU FUSUL ORAR!

15 oct.

„Occupy Wall Street“, pe mapamond. Revoluţia globală înaintează odată cu fusul orar – VIDEO
Mişcarea „Occupy Wall Street“, pornită acum câteva săptămâni la New Zork, se extinde, sâmbătă, în urma apelurilor lansate de organizatori în vederea unui miting global, relatează CNN.


tokyo În Japonia, aproximativ 200 de persoane, între care şi copii, au defilat prin Tokyo afişând diferite pancarte pe care se putea citi „Fără nuclear“ sau „Eliberaţi Tibetul“.

Unii protestatari purtau costume tematice, inclusiv unul care înfăţişa un urs panda gigantic, informează Mediafax.

În oraşele australiene Melbourne şi Sydney, numeroase persoane, în mare parte sindicalişti, au participat la proteste paşnice în apropierea unor bănci.

Proteste s-au desfăşurat şi în Coreea de Sud, în apropierea unei bănci din Seul. „Protestăm în special din cauza problemelor economice mondiale“, a declarat Arthur Fragoso. „Trebuie să venim cu idei pentru a rezolva problemele mondiale“, a adăugat el. Fragoso a precizat că protestul său este o formă de solidaritate cu mişcările de tipul „Occupy Wall Street“ şi nu reflectă o nemulţumire la adresa Guvernului sud-coreean.

În capitala indoneziană Jakarta, câteva zeci de persoane s-au adunat în apropierea ambasadei Statelor Unite.

Proteste sunt prevăzute să se desfăşoare şi în alte ţări, precum Kenya, Africa de Sud, Franţa, Rusia, Mexic şi Venezuela. Manifestaţiile internaţionale sunt alimentate de mişcarea „Occupy Wall Street“, declanşată luna trecută împotriva problemelor economice şi a elitelor financiare şi politice, care este la rândul său inspirată de „primăvara arabă“.

IMPERTINENTA ,CINICA SI TUPEISTA ANDREEA VASS RECIDIVEAZA CA IN CAZUL TAIERII PENSIILOR JIGNIND PRESA:AUTISTA ESTE MADAMA HABARNISTA!

15 oct.

IMPERTINENTA ,CINICA SI TUPEISTA ANDREEA VASS RECIDIVEAZA CA IN CAZUL TAIERII PENSIILOR -SUNTEM NISTE TAMPITI!
Andreea Paul Vass, întrebată dacă vor fi impozitate pensiile: Daţi dovadă de autism.

Guvernul este cât se poate de hotărât să meargă până la capăt cu măsurile de austeritate referitoare la reducerile bugetare. În timp ce unii membri ai partidului aflat la guvernare încep să conteste soluţiile propuse pentru reducerea deficitului bugetar, consilierii din cabinetul Boc continuă să susţină măsurile.

Consilierul premierului Emil Boc pe probleme economice Andreea Paul-Vass este de părere că, dacă nu se aplică acum aceste măsuri, nu suntem decât „nişte tâmpiţi”.

Andreea Vass a făcut această declaraţie într-o emisiunea difuzată la postul TVR Internaţional.

„Dacă nu o să facem treaba asta suntem nişte tâmpiţi. Trebuie să o facem măcar în al 13-lea ceas şi părerea mea este că altă soluţie nu avem”, a spus consilierul, după ce a fost întrebată dacă Guvernul va fi în stare să pună în aplicare măsurile de austeritate.

Părerea este susţinută şi de ministrul Dezvoltării, Elena Udrea. Potrivit acesteia, nu există o altă soluţie pentru această problemă.

„Ori facem asta acum, ori de la 1 ianuarie nu mai plătim nici pensii, nici salarii”, a spus Udrea.

Consilierul premierului Emil Boc, Andreea Paul Vass a fost întrebată, în cadrul unei emisiuni la Antena 3, dacă vor fi impozitate pensiile.

Vass şi-a pierdut răbdarea şi a răspuns: „Daţi dovadă de autism repetând obsesiv aceeaşi întrebare. De câte ori aveţi de gând să mă mai întrebaţi acest lucru?”

AGERPRES:EMIL BOC HABAR NU ARE CU CE SE MANANCA BUGETUL DE STAT PE 2012!

15 oct.

Emil Boc: Nu am luat în calcul impozitarea pensiilor în legea bugetului pe 2012

Preşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), premierul Emil Boc, a spus, sâmbătă, la Convenţia naţională a femeilor democrat-liberale, că Guvernul urmează să finalizeze legea bugetului de stat şi a asigurărilor de stat pentru 2012 şi că nu s-a luat în calcul impozitarea pensiilor.

„Pe 24 noiembrie, Uniunea Europeană va face cunoscută prognoza de creştere economică a tuturor ţărilor din UE. În baza acestei prognoze şi România îşi va definitiva bugetul şi evident în urma discuţiilor cu FMI şi Comisia Europeană vom stabili şi nivelul deficitului bugetar, în jur de 3%, dar depinde cât va fi în jur de 3% de prinderea în bugetul de stat a pierderilor pe care le au companiile de stat”, a spus Boc.

El a adăugat că România are o problemă majoră pentru că timp de 20 de ani au fost tolerate pierderile de la companiile de stat, iar guvernul s-a angajat ferm în procesul de restructurare a companiilor de stat pentru a avea mai mulţi bani la sănătate, la învăţământ, la investiţii.

„Implementarea strategiei managementului privat la companiile de stat se va face, nu este o măsură apreciată în totalitate de clasa politică dar este una extrem de importantă pentru ţară şi o vom implementa”, a mai spus Boc.

Premierul a mai arătat că o dată cu finalizarea legii bugetului de stat va fi stabilită şi politica de salarii şi pensii însă a ţinut să precizeze că în proiectul de buget nu s-a luat în calcul şi nu există în evidenţă vreo analiză care să ducă la impozitarea pensiilor, aşa cum s-a vorbit în presă.

AGERPRES:ASTAZI ESTE ALEASA CONDUCEREA DE FEMEI DE LA PD-L:O CANDIDATA OPORTUNISTA SI OBRAZNICA ESTE SI ANDREEA VASS!

15 oct.

Andreea Vass: Nu mai putem avea o clasă politică în care decid 90% bărbaţii şi 10% femeile.

Andreea Paul Vass, preşedinte al Organizaţiei de Femei a PDL Sălaj şi consilier pe probleme economice al premierului, a declarat, sâmbătă, înainte de deschiderea lucrărilor Convenţiei Naţionale a OFPDL, că în România există, încă, o discriminare în ceea ce priveşte reprezentarea în politică a femeilor şi bărbaţilor.

„Chiar şi Traian Băsescu, preşedintele nostru drag, are nevoie să se deschidă puţin asupra a tot ceea ce înseamnă perspective privind viitorul politicii româneşti. Nu mai putem avea o clasă politică în care decid 90% bărbaţii şi 10% femeile aşa cum este cazul în Parlamentul României”, a declarat Andreea Paul Vass rugată să comenteze afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia România nu este pregătită în acest moment să aibă o femeie preşedinte sau premier.

Andreea Vass a explicat, pornind de la afirmaţia preşedintelui OFPDL, Sulfina Barbu, potrivit căreia în următorii cinci ani organizaţia pe care o conduce trebuie să fie atât de puternică încât să dea un candidat-femeie pentru funcţia de preşedinte sau premier, că în România există, încă, o discriminare în ceea ce priveşte reprezentarea pe sexe în politică. „Definiţia discriminării este dată de răspunsul la întrebarea: este România pregătită să aibă o doamnă preşedinte, prim-ministru sau ministru ? De câte ori apare răspunsul ‘nu ştiu’, aceea este definiţia discriminării. Iar dacă răspunsul este nu, atunci discriminarea atinge cote inadmisibile”, a declarat preşedintele OFPDL Sălaj.

Andreea Vass a adăugat că nu doreşte să fie înţeleasă ca o reprezentantă a feminismului dus la extrem şi că dacă
în Parlamentul României ar fi vreodată 90 % femei şi 10 % bărbaţi s-ar întoarce să lupte pentru acelaşi principiu al egalităţii de şanse, în acel caz ipotetic, în favoarea bărbaţilor.

Întrebată cine anume dintre femeile din PDL ar fi cea mai potrivită la ora actuală să candideze la funcţia de preşedinte sau să se regăsească în funcţia de premier, Vass a declarat că sunt multe femei puternice ale dreptei care ar putea prelua una dintre aceste importante responsabilităţi.

„Sunt atât de multe femei puternice ale dreptei la care nu trebuie decât să ne deschidem foarte larg ochii asupra lor şi să începem să apreciem valoarea. O ierarhie corectă a valorilor şi a competenţelor ar duce şi la un echilibru de reprezentare de gen. (…) Altfel nu avem de a face decât cu un plafon de sticlă în interiorul partidelor politice pe care unii au puterea să-l perceapă, alţii ba. Ori aceasta este bătălia pe care o avem de dus. Să conştientizăm întreaga clasă politică că este nevoie de un parteneriat între doamne şi domni şi că se poate face. Egalitatea de şanse nu este o valoarea societală pe care s-o poţi cumpăra sau importa. Pentru ea trebuie să lupţi şi, cu ‘te rog frumos’ e clar că nu mai merge”, a mai declarat Andreea Paul Vass.

Organizaţia de Femei a PDL îşi alege sâmbătă noua conducere în cadrul Convenţiei Naţionale a OFPDL care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.

Ministrul Muncii Sulfina Barbu şi actual preşedinte al OFPDL candidează pentru reînnoirea mandatului la şefia organizaţiei. Sulfina Barbu îşi susţine candidatura pe moţiunea intitulată „Forţa femeilor PDL-România 2020”.

Pentru postul de prim-vicepreşedinte şi-a depus candidatura Andreea Paul Vass, preşedinte al Organizaţiei de Femei PDL Sălaj şi consilier pe probleme economice al primului-ministru.

Oana Badea, actualul prim-vicepreşedinte al OFPDL şi secretar de stat în cadrul ministerului Educaţiei, va candida la postul de secretar general al OFPDL.

La eveniment participă preşedintele PDL, premierul Emil Boc, secretarul general, Ioan Oltean, prim-vicepreşedintele Roberta Anastase, vicepreşedinţii Elena Udrea şi Anca Boagiu, precum şi alţi fruntaşi ai partidului.

Marina And The Diamonds – I Am Not A Robot (Live on The Review Show)

15 oct.

I Am Not A Robot!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Marina and The Diamonds – Radioactive (live bt digital music awards 2011)

15 oct.

Radioactive!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Shakira feat.Pitbull – Rabiosa Official Music Video

15 oct.

Rabiosa!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Nicole Scherzinger- Wet OFFICIAL MUSIC VIDEO **HQ** **HD** NEW SONG 2011

15 oct.

Wet!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

AGERPRES:RUSIA UNITA IL ANUNTA PE VLADIMIR PUTIN CANDIDAT LA PREZIDENTIALELE DIN 2012!

15 oct.

Rusia Unită îl anunţă pe Putin candidat la alegerile prezidentiale din 2012.

Partidul la putere rus, Rusia Unită, l-a anunţat vineri seară pe primul ministru, Vladimir Putin, candidat la alegerile prezidenţiale din martie 2012, într-o adresă către poporul rus publicată pe site-ul său, informează Agerpres.

„Rusia Unită îl propune pe liderul său, preşedintele partidului, Vladimir Vladimirovici Putin, în postul de preşedinte al Rusiei”, a declarat partidul în această adresă publicată în vederea alegerilor legislative de la 4 decembrie. „Vom valida această decizie în conformitate cu legislaţia rusă”, după stabilirea oficială a datei alegerilor prezidenţiale ce ar trebui anunţată la sfârşitul lunii noiembrie, a precizat partidul.

Această declaraţie confirmă doar anunţul făcut la 24 septembrie, când actualul preşedinte Dmitri Medvedev a propus partidului să sprijine candidatura lui Putin, la un congres al acestei formaţiuni, acceptând la rândul lui să conducă lista Rusiei Unite la alegerile legislative. „Ne aşteptăm să sprijiniţi partidul nostru şi pe liderii noştri şi suntem siguri de victoria noastră”, subliniază Rusia Unită.

Vladimir Putin, preşedinte timp de două mandate /2000-2008/ l-a numit apoi pe Dmitri Medvedev succesor al său la Kremlin în imposibilitatea de a participa în 2008 pentru un al treilea mandat consecutiv. Mai mult decât atât, o reformă constituţională adoptată în 2008 a prelungit durata mandatului prezidenţial de la patru la şase ani începând din 2012. Teoretic, Putin, 59 de ani, poate astfel să se prezinte din nou în 2018 şi să rămână la putere până în 2024.

FUNDATIA HANNS SEIDEL SI SECTA PORTOCALIE”BASESCU T”!

15 oct.

Zbor deasupra unui cuib de prosteală băsistă
Pe ce toacă banii Hanns Seidel Stiftung ?
Acasă » Politica

Respectabila Fundaţie Hanns Seidel a luat o pauză de la respectabilitate şi a sprijinit un maculator în care au fost adunaţi, cu idei de zise dreapta, toţi martorii din secta portocalie „Băsescu T”.

Maculatorul a fost scos la o editură respectabilă condusă de un băsist convins şi a fost lansat, vineri, la o şedinţă a neo-cuibului: jumătate verde, jumătate portocaliu. Dar mai ales băsist.

Un distins intelectual cu cartea pe la o de top televiziune băsistă a avut o preocupare la şedinţa de lansare a maculatorului în care avea şi el un capitol cu idei: „Să evităm ţiganizarea României”. Şi a adăugat clipind des, cu inconfundabilul său semn distinctiv de vorbire: „Să nu spunem precum ţiganii: Dă şi matale ceva”. Anterior prezentase şi o istorioară cu „zece proumbei şi-o cioară”.

Spusă de un sectant de-ai lui Băsescu suita de referiri la naţia romă e hazoasă. Uită desigur cum Băsescu al lor a pus o piatră de temelie la bunele relaţii cu ţiganii. Relaţii ale PDL. Şi mai ales ale celui de-al doilea mandat al său în întâia demnitate a ţării ! Cum ? Prin îmbrăţişările lungi şi dese cu Bercea Monidal. Şi prin desele descinderi în comunităţile de cetăţeni români de etnia invocată acum în termeni negativi. Prin botezarea, cu ajutorul fratelui Mircea, a unui puradel dei-ai lui Bercea.

Aceeaşi martori care mai nou se lansează în politică prin paparuda partinică Noua Prosteală – doar ca să confişte mesajul dreptei autentice şi al realei drepte radicale ! – mai uită cum Băsescu al lor şi-a târât propria soţie la înfrăţirea cu ţiganii, prin îmbrăcarea Primei Doamne cu straie tradiţionale ale respectabilei etnii.

Tot martorii băsişti mai uită şi cum evita „ţiganizarea României” acelaşi Băsescu dănţuind cu foc frumoase dansuri ţigăneşti. Băsescu sau celula-suşă a politicii de la care ei se revendică.

La parascovenia cu maculatorul a fost prezent şi şeful unui important minister dâmboviţean, ce are treabă cu Schenghen. Pe care ministru, când îl cauţi numai la Minister nu e. Când nu e la asemenea parascovenii, e la emisiuni de televiziune în care lăudat de moderatori precum Ceauşescu odinioară de slujbaşii TVR din era comunistă, e la şedinţe de partid, sau e nelipsit de la dezbateri ongiste. Omul face de toate numai pentru ce e plătit de contribuabilul român, nu.

Mai apoi, maimuţelul ce se vrea Camarad-şef sau un Căpitan de tip nou peste cuibul Noua Prosteală a dat-o-n „succesuri”. Din solidaritate cu mezina celui căruia i se închină chiar în programul politic al caricaturii de partid înfiinţat pe bloguri, maimuţelul (Germanu sau ceva pe acolo) o dă cu „unii vrei să vorbeşte cu tine” de gard spunând senin: „Identitatea de dreapta nu este un lucru de care să ne sfiem”. Nu „sfiim” ca la gramatici, ci „SFIEM” ca la Noua Prosteală. Precum Funeriu cu „inexactitudini”.

În rest, respectabila adunare închinată de fapt lui Băsescu a fost tulburată de o alarmă de incendiu. Membrii sectei au fost evacuaţi şi abia după minute bune au revenit. Fusese un exerciţiu de evacuare în caz de foc. Precum zeitatea căriea i se închină şi care târâie prin tribunale pe te-miri-cine pentru te-miri-ce şi ei s-au gândit să se ducă la bară cu reprezentanţii clădirii în care se desfăşura şedinţa de lansare. Că le-a întrerupt-o. Lor ! Băsiştilor …

P.S.

Prezentatorul parascoveniei a fost omul casă şi păuşarul din urmbră al PDL. Omul lui Băsescu !

LEADERUL PNL,CRIN ANTONESCU DESPRE ‘TELECTUALII LUI BASESCU:”NISTE LASI,CARE NU AU CURAJUL SA PROTESTEZE LA MITOCANII”!

15 oct.

Pentru că nu au luat atitudine faţă de ofensele aduse Regelui
Antonescu despre intelectualii lui Băsescu: „Nişte laşi, care nu au curaj să protesteze la mitocănii”.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, vineri, că atât Andrei Pleşu cât şi Gabriel Liiceanu sunt nişte oameni „laşi”, care „tac mâlc” la „mitocăniile” pe care Traian B[sescu le face la adresa istoriei naţionale şi la adresa Regelui Mihai.

„Ăsta e Partidul Democrat şi ăsta este grupul acela de autorităţi – sunt deasupra unei berării pe Calea Victoriei – domnul Liiceanu, care a scris texte impresionante în 1990, le ştim pe dinafară mulţi dintre noi şi care nu are curaj, e laş, îi spun clar acum, ca şi Pleşu, nu au curaj să protesteze la mitocăniile cele mai odioase pe care cineva care e şef al statului le face la adresa istoriei. Nu au curaj, tac mâlc”, a declarat liderul PNL.

Critica şefului liberalilor nu se opreşte însă aici.

„Pentru că e uşor să-l înjuri pe Ponta. Este chiar obligatoriu să-l înjuri pe Antonescu. Dar e mai greu să-l înjuri pe stăpânul pe care, în fine, ţi l-ai căutat de pe timpul lui Ceauşescu, dar l-ai găsit abia acum”, a mai spus Antonescu.

„PSD a susţinut convingător iniţiativa noastră de a-l invita pe Rege în Parlament. Vă întreb care-s comuniştii, dacă cei din PSD sunt comunişti – or fi, unii cu siguranţă – cei din PD sunt comunişti cu acte în regulă. Eu cu care comunişti lucrez? Cu cei cu care pot face acest act sau cu Oltean, care nu înţelege diferenţa dintre Regele Mihai şi regele Cioabă?”, s-a întrebat retoric preşedintele PNL.

15 OCTOMBRIE-REVOLUTIA GLOBALA IMPOTRIVA CELOR 13 FAMILII CARE DETIN FINANTELE MONDIALE:OCCUPY WALL STREET IN ROMANIA OCCUPY BUCHAREST!

15 oct.

Românii se strâng în Piaţa Unirii
Occupy Bucharest!

Românii se vor strânge pe 15 octombrie în Piaţa Unirii din Bucureşti într-o acţiune similară „Occupy Wall Street”

De puţină vreme a început să circule pe reţelele de socializare un banner care îi îndeamnă pe români să se strângă pe 15 octombrie în Piaţa Unirii din Capitală la acţiunea „Occupy Bucharest”, în semn de solidaritate cu americanii strânşi în New York în deja celebra „Occupy Wall Street”.

În fapt, va fi o mișcare de protest globală care se va desfășura pe 15 octombrie împotriva celor pe care populaţia îi consideră vinovaţi pentru criza financiară.

Siteul central al mişcării este http://15october.net/ . „Puterile lumii lucrează în beneficiul câtorva, ignorând majoritatea şi preţul uman şi de mediu pe care trebuie să se sfârşească”, spun iniţiatorii acţiunii, care îndeamnă la proteste paşnice.

Mişcarea „Occupy Wall Street” protestează împotriva confiscării ipotecilor imobiliare, ratei înalte a şomajului şi împotriva fondurilor de salvare a multor companii şi instituţii financiare americane, aprobate în 2008.

Conţinutul revendicărilor explică, într-o anumită măsură, de ce mai multe sindicate şi-au exprimat susţinerea faţă de mişcarea de protest de la Wall Street şi intenţionează să se alăture manifestanţilor.

„Aproximativ 4.000 de persoane și-au arătat intenţia de a participa la demonstraţia paşnică care va începe la prânz pe 15 octombrie”, a declarat Kai Wargalla, unul dintre organizatorii mișcării „Ocupați London Stock Exchange” sau „Ocupaţi Londra”, într-un interviu pentru Bloomberg.

Revendicările protestatarilor londonezi sunt similare cu cele ale mișcării „Ocupați Wall Street”, din centrul financiar al New York – ului. „Protestăm împotriva nedreptăților sociale şi financiare. Dacă te uiți la sectorul financiar, precum şi la sistemul politic şi de reglementare, vei vedea că acestea nu funcționează pentru noi, oamenii obișnuiți”, a declarat Kai Wargalla citat de Bloomberg. Tom Gilbert, un purtător de cuvânt al Bursei din Londra (London Stock Exchange)”, a declarat că oficialii bursei sunt conştienţi de protest, dar nu a avut nici un alt comentariu.