Arhiva | 12:43 pm

IMAS:USL AR CASTIGA ALEGERILE CU 52%!

2 nov.

IMAS: USL ar câştiga alegerile cu 52 la sută. Crin Antonescu şi Victor Ponta, în topul politicienilor care beneficiază de încrederea alegătorilor


Potrivit unei cercetări efectuate de IMAS pentru ziarul „Adevărul”, Opoziţiei este cotată la 52% în octombrie în condiţiile în care, înainte de formarea Uniunii Social Liberale, cele două partide componente, PSD şi PNL, aveau împreună 58%. De asemenea, prezenţa la vot ar fi de 62,5 la sută.

USL se află cu mult în faţa PDL, partid cotat cu 17,6% din opţiunile celor care s-ar prezenta la vot. Chiar dacă a pierdut câteva procente de la începutul anului, alianţa Opoziţiei are alte câştiguri, crede preşedintele Pro-Democraţia, Cristian Pârvulescu. „Putem vorbi de un succes al Opoziţiei. Liderii Opoziţiei au contribuit la apariţia alternativei, cu toate greutăţile pe care le-a cunoscut USL. Pentru ei era important să se menţină peste bara psihologică de 50%”, afirmă Pârvulescu pentru Adevărul.
Partidul Poporului, UDMR şi PRM, pe podium pentru Parlament

Potrivit sondajului, pragul electoral ar mai fi depăşit de Partidul Poporului, cotat cu 14,4%, de UDMR – 7,4% şi de PRM, cu 5%. Mai poate PDL să ajungă la guvernare, strângând în jurul său partidele mici? „Indiferent de declaraţiile pe care le face acum, Traian Băsescu va fi nevoit să numească un premier de la formaţiunea de pe primul loc. Restul sunt simple declaraţii politice, speranţe ale preşedintelui, la limita Constituţiei, dar simple declaraţii”, crede Pârvulescu.
Liderii Opoziţie, Ponta şi Antonescu, conduc în topul încrederii.

Şi topul încrederii este dominat de lideri proveniţi din Opoziţie care ocupă primele cinci locuri. Liderul PSD, Crin Antonescu, este primul clasat cu 27,7%, în timp ce şeful social-democraţilor, Victor Ponta, are 25,7%. Pe locul trei se află senatorul liberal Teodor Meleşcanu cu 15,8%, în timp ce preşedintele Senatului, Mircea Geoană, are 14,5%. Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, are 12,8% aprecieri pozitive.
Biserica conduce în topul încrederii populaţiei

Clasamentul încrederii în instituţii este dominat, în continuare, de Biserică – 80% şi Armată – 67,7%, singurele care au peste 50% la capitolul opţiuni favorabile. Mass-media are 44,4% în timp ce 44,3% din subiecţi au răspuns că au încredere în Primărie. Poliţia se bucură de o cotă de 38,2%, SRI are 36,9% iar Justiţia 24,2%. Instituţiile esenţiale într-o democraţie se află la coada clasamentului: sindicatele sunt apreciate de 19,3% din respondenţi, Preşedinţia de 14,3%, Guvernul de 10,4%, iar Parlamentul de 8,3% .

AGERPRES: BASESCU FACE APEL LA ROMANII DIN SERBIA SA FIE UNITI SI REPREZENTATI!

2 nov.

Băsescu către românii din Serbia: Fiţi uniţi, să fiţi reprezentaţi.

Preşedintele Traian Băsescu i-a îndemnat pe etnicii români din Serbia să fie uniţi, pentru a fi mai bine reprezentaţi, adăugând că România nu va face niciun gest de amestec în treburile interne ale Belgradului, dar că va acţiona la nivelul relaţiei bilaterale, diplomatic şi politic, pentru respectarea drepturilor acestora.

traian-basescu”Un lucru nu se poate face nici de la Bucureşti (…): responsabilitatea de a fi împreună a minoritarilor români. Aici este o chestiune de cum gândeşte fiecare. Sigur, dacă vă uitaţi la patria-mamă veţi vedea şi acolo destulă dezbinare, deci nu mă miră că ea a trecut şi la sud de Dunăre. Cred că principalul obiectiv al minorităţii române din Serbia ar trebui să fie prezervarea valorilor lingvistice, a culturii şi a obiceiurilor şi atunci o disipare de diverse formaţiuni şi structuri, fie ele ale societăţii civile, fie ele politice, nu face decât să facă mai slabă capacitatea minorităţii de a menţine ceea ce este reprezentativ pentru naţiunea română. Profit de intervenţia dumneavoastră pentru a face un apel la românii din afara frontierelor în general, nu numai la cei din Serbia, să stea uniţi pentru a-şi putea valorifica drepturile de minoritari într-o ţară democratică. Cu cât vor fi mai risipiţi, cu atât vor avea resurse mai puţine şi cu atât vocea lor va fi mai slabă”, a spus Băsescu, informează Agerpres.

Şeful statului i-a îndemnat pe românii din Serbia, cu care a avut o întâlnire, marţi, la Belgrad, să fie mai uniţi, pentru a fi mai reprezentaţi, remarcă ce a stârnit aplauzele celor prezenţi. „Dacă voinţa românilor de la sud de Dunăre este ca unii să se autodenumească români, iar alţii vor să se autodenumească vlahi, dintre vlahi unii spun că sunt vlahi români, iar alţii că sunt vlahi pur şi simplu şi că nu au nimic comun cu România. Probabil foarte mulţi uită cum s-a chemat teritoriul de la nord de Dunăre, care purta cândva în istorie exact denumirea pe care ei şi-o asumă spunând: ‘Da, ne numim aşa, dar nu suntem români’. Ce vreau să înţelegeţi, statul român nu va face o strategie care să dea soluţii cetăţenilor Serbiei. Nu vom face niciun gest de amestec în treburile interne ale Serbiei, aşa cum nu am accepta niciun gest ca cineva să vină să ne spună: ‘Ce faceţi cu ceangăii şi cu ungurii. Este exclus să avem o asemenea strategie. Ce putem să facem e ceea ce facem – a fost vremea când ne-am bătut să fie recunoscută minoritatea română din Banatul sârbesc, acum încercăm să explicăm pentru vlahi că cei care se recunosc a fi vlahi români au dreptul să înveţe în limba maternă, că au dreptul la o biserică ortodoxă, parte a BOR, la mijloace mass-media, iar pentru cei care nu se recunosc a fi vlahi români chiar nu avem ce să le facem”, a afirmat Băsescu.

El a ţinut să precizeze că România nu poate face nimic din ceea ce ea nu acceptă pe teritoriul său, dar poate ca la nivelul relaţiei bilaterale să facă tot ce se poate politic şi diplomatic pentru ca „un adevăr să fie recunoscut”. „Speranţa noastră este că dacă vor capta televiziunea naţională din România vor constata că vorbesc aceeaşi limbă şi atunci vor înţelege că au originea pe acolo, nu neapărat că nu au o rădăcină. (…) în altceva nu ne vom implica. Ce putem să facem, în momentul în care şi minoritatea vlahă ar fi recunoscută ca fiind parte a minorităţii româneşti, să finanţăm direct proiecte în Valea Timocului. Nu vom face nimic din ceea ce noi nu acceptăm pe teritoriul nostru”, a afirmat Băsescu.

PAULA De ANDA ft.V.NICE-WANNA BE WITH YOU!

2 nov.

COCONUT TREE FT.NICOLE SCHERZINGER-MOHOMBI

2 nov.

DELIA-DALE

2 nov.

FLORENCE+THE MACHINE -WHAT THE WATER GAVE ME!

2 nov.

FORENCE+THE MACHINE- BEDROOM HYMNS

2 nov.

ANTENA3:SEDINTA CAMEREI DEPUTATILOR SUSPENDATA DATORITA PUTERII :TEMA LEGII CARE AR SPORI ATRIBUTIILE OFITERILOR SRI!

2 nov.

Din cauza unui scandal pe o lege care vizează ofiţerii SRI
Şedinţa Camerei Deputaţilor, suspendată.

Şedinţa Camerei Deputaţilor a fost suspendată în urma unui scandal în plen. Deputaţii puterii şi cei ai opoziţiei s-au certat pe tema legii care ar da atribuţii noi ofiţerilor SRI.

După iniţiativa legislativă neinspirată şi extrem de contestată a deputatului Cezar Preda, potrivit căruia ofiţerii SRI ar urma să aibă drept de cercetare penală, asistăm la o premieră.

Grupul parlamentar din care face parte iniţiatorul (PDL) ocolește dezbaterea, refuzând includerea pe ordinea de zi a acestui proiect, potrivit antena3.ro. Fapt fără precedent, parlamentarii puterii vor ca dezbaterea sa aibă loc la Senat, Cameră decizională în acest caz.

Rând pe rând, de la tribună s-au făcut glume pe seama cogilor de la putere.

Ludovic Orban a refuzat să mai plece de la tribuna somând ca proiectul să fie inclus pe ordinea de zi: „Să văd ce faceţi, cum mă mai luaţi de aici?!”, a spus liberalul

Victor Ponta, la rândul lui, se opune categoric şi afirmă că va fi ca pe vremea Securităţii dacă ofiţerii SRI vor avea drept de cercetare penală.

REUTERS:REFERENDUMUL DIN GRECIA ARPUTEA AVEA LOC IN LUNA DECEMBRIE!

2 nov.

Grecia: Referendumul ar putea avea loc în decembrie.

Referendumul care urmează să aibă loc în Grecia cu privire la planul de salvare a ţării ar putea fi organizat în decembrie, cu o lună mai devreme decât s-a anunţat iniţial, a afirmat miercuri ministrul grec de interne, transmite Reuters.

‘Există posibilitatea ca referendumul să se desfăşoare mai devreme (de ianuarie), în decembrie’, a spus Haris Kastanidis la televiziunea de stat.

Acest lucru se poate întâmpla dacă Grecia şi partenerii ei internaţionali pun la punct detaliile acordului de salvare mai devreme, a menţionat el.

Kastanidis a indicat anterior că referendumul va avea loc cel mai probabil în ianuarie.

Purtătorul de cuvânt guvernamental Ilias Mosialos a declarat mai devreme miercuri, fără a da detalii, că acesta se va desfăşura ‘cât mai curând posibil’.

FINANCIAL TIMES: REFERENDUMUL GRECIEI,DA PESTE CAP PLANURILE LUI SARKOZY INAINTEA SUMMITUL G20 DE LA CANNES!

2 nov.

Lovitură pentru preşedintele francez
Organizarea referendumului în Grecia ameninţă strategia electorală a lui Sarkozy.

Decizia Greciei de a organiza un referendum privind planul de salvare european reprezintă o lovitură pentru preşedintele francez Nicolas Sarkozy. Hotărârea nu a marcat doar pregătirile pentru summitul G20 de la Cannes, dar ameninţă să-i afecteze şi strategia electorală, comentează Financial Times.

Sarkozy a depus eforturi intense pentru a obţine acest acord de salvare a Greciei, înaintea summitului G20 de la Cannes, care începe joi.

Ideea era ca liderii celor mai puternice economii din lume să consolideze planul zonei euro şi să-i permită lui Sarkozy, gazda summitului, să prezinte un răspuns unit la criza datoriilor şi un mesaj pozitiv de sprijin pentru economia globală. Aceasta ar fi trebuit să constituie o platformă de la care preşedintele Franţei să-şi lanseze campania pentru alegerile prezidenţiale din aprilie.

Preşedintele francez urmează să-şi anunţe oficial candidatura în ianuarie sau februarie şi spera să fi depăşit punctul culminant al crizei zonei euro până atunci. Sarkozy este deja devansat în sondaje de candidatul socialist Francois Hollande.

MEDIAFAX:PESTE 200 DE PENSIONARI PROTESTEAZA IN PIATA VICTORIEI NEMULTUMITI CA PENSIILE NU VOR FI INDEXATE IN 2012!

2 nov.

Aproximativ 200 de pensionari protestează în Piaţa Victoriei.

Nemulţumiţi că pensiile nu vor fi indexate în 2012, aproximativ 200 de pensionari protestează, miercuri, în Piaţa Victoriei, informează mediafax.ro.

Pensionarii solicită indexarea pensiilor, eliminarea coplăţii, a impozitului şi contribuţiei la asigurările de sănătate de 5,5 la sută.

Pentru că, spun pensionarii, nu le sunt respectate drepturile legale, aceştia sunt hotărâţi să iasă în stradă în perioada următoare. Sunt anunţate mitinguri de protest, dat fiind faptul că este aproape o certitudine faptul că bugetul pe 2012 va fi trimis parlamentului fără măsuri de indexare a pensiilor şi creştere a salariilor pentru bugetari.

Ministrul dezvoltării, Elena Udrea declara pe 26 octombrie că majorările ar putea fi acordate acordate în partea a doua a anului viitor, în funcţie de încasările la buget.

Acţiunea de protest organizată de Federaţia Pensionarilor „Unirea” este programată să se încheie la ora 13.00.

REALITATEA TV:UDMR VREA ELIMINAREA CARACTERULUI NATIONAL AL STATULUI,REGIMUL BASESCU NU SE OPUNE!

2 nov.

UDMR vrea, ca amendament la revizuirea Constituţiei, eliminarea caracterului naţional al statului.

UDMR a propus, printr-un amendament la proiectul de revizuire a Constituţiei ce se află în dezbatere la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, eliminarea caracterului naţional al statului român.
Potrivit amendamentului formulat de grupul UDMR din Cameră la proiectul de revizuire a Constituţiei , „România este stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, propunere care elimină, practic, din actualul articol din Legea Fundamentală termenul de „naţional”, informează NewsIn.

Propunerea UDMR vine însă în contradiţie cu articolul 152 din Legea Fundamentală care prevede că „dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii”.

În acest context, preşedintele Comisiei Juridice, Daniel Buda, a declarat presei că dezbaterea de miercuri care ar fi trebuit să aibă loc pe revizuirea Constituţiei a fost amânată pentru că o serie de amendamente, precum cel al UDMR, necesită puncte de vedere de la Guvern şi Consiliul Legislativ.