AFP:PREZINTA CRONOLOGIA CRIZEI ECONOMICE A GUVERNARII BERLUSCONI DIN 2008 PANA IN PREZENT!

Popularitatea premierului italian, Silvio Berlusconi, şi a Guvernului său a scăzut constant de la alegerea triumfală din 2008, în timp ce disensiunile s-au multiplicat în cadrul majorităţii sale parlamentare, relatează AFP, care prezintă o cronologie a principalelor evenimente ale guvernării sale.

Acuzat că a subminat credibilitatea ţării sale, magnatul media, în vârstă de 75 de ani, şi-a dat demisia după adoptarea de către Parlament a măsurilor economice menite să reasigure pieţele şi partenerii internaţionali.

Demisia a fost acceptată de preşedintele Republicii Giorgio Napolitano, care ar urma să îl numească în locul lui pe fostul comisar european Mario Monti, în vârstă de 68 de ani.

Culmea umilinţei, Il Cavaliere a fost nevoit să părăsească palatul prezidenţial printr-o ieşire secretă, în timp ce în faţa intrării principale manifestanţii aplaudau şi strigau „bufonule, bufonule!”.

El a fost întâmpinat cu o oră mai devreme cu strigăte ca „mafiotule!”, „ruşine!”, „închisoare!” „s-a terminat!” sau „primavera, primavera” (primăvară, primăvară), o aluzie probabilă la revoluţiile arabe care au îndepărtat de la putere dictatorii.

Apropiaţilor săi, el le-a mărturisit că este „profond întristat”, potrivit agenţiei italiene Ansa.

Încă din cursul după-amiezii, mulţimea a invadat diverse zone-simbol ale puterii de la Roma, strigând „Demisia, demisia”. Unii participanţi purtau drapele italiene, în timp ce alţii afişau pancarte pe care se putea citi „Bye-bye Silvio!”, „Dispari!” şi „În sfârşit!”.

La palatul Quirinal, o orchestră improvizată, ai cărei muzicieni şi cor s-au găsit pe Internet, a interpretat Aleluia de Handel.

„Astăzi, suntem aici pentru că suntem foarte, foarte bucuroşi că Berlusconi se duce în sfârşit acasă! Să se ducă acasă!”, declară o manifestantă pe fondul fluierăturilor. „Ciao, şi mai ales, nu te întoarce!”, afirmă un altul.

VIDEO LIVE CU PROTESTATARII ADUNAŢI LA REŞEDINŢA PREŞEDITELUI

În faţa Palatului Grazioli, reşedinţa privată a premierului, s-au reunit susţinătorii acestuia. El „este unic, de neuitat. Nu există nimeni pe măsura lui”, afirmă Massimo della Seta, un muncitor în vârstă de 25 de ani. „Ne simţim orfani”, deplânge Maria Teresa Borghelli, în vârstă de 54 de ani.

„Astăzi cade cortina peste o pagină lungă şi dureroasă din istoria noastră”, a declarat Dario Franceschini, deputat al Partidului Democrat.

La rândul său, Fabrizio Cicchitto, de la Poporul Libertăţii (PdL), partidul lui Silvio Berlusconi, a afirmat că acesta din urmă a acceptat să demisioneze „când nu era obligat să o facă”.

„El a demonstrat conştiinţă naţională, îi mulţumim pentru acest lucru şi ne exprimăm solidaritatea cu el în faţa atacurilor a căror ţintă este „, a adăugat el pe fondul huduielilor a numeroşi deputaţi.

Însoţit de triumf încă de la intrarea sa în politică, în urmă cu 17 ani, când a înfiinţat partidul Forza Italia, Berlusconi a fost slăbit în ultimele luni de trei procese – pentru corupţie, fraudă fiscală şi prostituţie cu minore -, scandaluri sexuale şi reducerea majorităţii sale.

Cu o cotă de popularitate de 22 la sută, Il Cavaliere a pierdut marţi majoritatea absolută în Camera Deputaţilor.

Totul se joacă pentru alte câteva ore la Quirinal, unde Napolitano a cerut forţelor politice să „acţioneze cu responsabilitate”. „Grava criză financiară şi economică, internă şi internaţională reprezintă o provocare pentru coeziunea socială a ţării noastre”, a declarat el în cursul dimineţii.

El trebuie să facă faţă în prezent opoziţiei manifestate de o parte a actualei majorităţi, care refuză să susţină un Guvern de tranziţie şi cere alegeri anticipate.

„Nici pentru tot aurul din lume, nu voi face parte vreodată dintr-un Executiv cu reprezentanţii stângii”, a declarat ministrul Apărării Ignazio La Russa, fost neofascist.

Nici Silvio Berlusconi, care şi-a exprimat sprijinul pentru Mario Monti şi l-a primit pe acesta sâmbătă, nu şi-a pierdut voinţa de a lupta: „Suntem în măsură să deconectăm priza când vrem”, le-a spus apropiaţilor săi.
13 şi 14 aprilie 2008: Partidul lui Silvio Berlusconi, Poporul Libertăţii (PdL), înfiinţat împreună cu Gianfranco Fini şi aliatul său, Liga Nordului a lui Umberto Bossi, câştigă alegerile legislative cu o majoritate zdrobitoare de 174 de mandate din totalul de 315 în Senat şi 344 din 630 în Camera Deputaţilor.

noiembrie 2009: Primele tensiuni publice între Gianfranco Fini, preşedintele Camerei Deputaţilor, care critică deschis unele politici ale Guvernului, şi Silvio Berlusconi.

28 şi 29 martie 2010: Silvio Berlusconi învinge stânga la alegerile regionale graţie Ligii Nordului, dar propriul său partid PdL scade la 26,7 la sută.

30 iulie: Berlusconi îi cere lui Fini să renunţe la funcţie, dar acesta din urmă refuză şi 32 de deputaţi loiali acestuia părăsesc PdL şi înfiinţează propriul grup, Viitor şi Libertate pentru Italia (FLI).

7 noiembrie: Gianfranco Fini îi cere demisia lui Silvio Berlusconi public, în faţa a 10.000 de susţinători la Perugia.

2 decembrie: Aproximativ 80 de deputaţi italieni aparţinând mişcării de centru sau dreptei liberale, care ar fi trebuit să facă parte din familia politică a premierului, îi cer demisia lui Berlusconi pentru a înfrunta mai bine criza economică şi socială.

14 decembrie: În urma crizei deschise cu Gianfranco Fini, şeful Guvernului cere un vot de încredere şi câştigă scrutinul cu o majoritate relativă de 314 voturi din 630.

30 mai 2011: Dreapta lui Silvio Berlusconi iese zdrobită din al doilea tur de scrutin al alegerilor municipale, pierzând între altele oraşul Milano, fieful său electoral, unde stânga nu a reuşit în 15 ani să ajungă nici măcar la balotaj.

13 iunie: Nou eşec politic al lui Berlusconi, învins la referendumul în cursul căruia italienii resping politica sa de reîntoarcere la energia nucleară, privatizarea apei şi mai ales imunitatea sa juridică.

15 iulie: Guvernul câştigă cu 316 voturi un vot de încredere privind planul de austeritate care ar trebui să facă ordine în finanţele publice.

20 iulie: Camera Deputaţilor autorizează cu 319 voturi arestarea lui Alfonso Papa, un deputat din partidul lui Silvio Berlusconi implicat într-un caz de corupţie, graţie voturilor Ligii Nordului, un semn al diviziunilor puternice din cadrul majorităţii.

14 septembrie: Guvernul câştigă cu 316 voturi un vot de încredere privind al doilea plan de austeritate, primul neputând calma pieţele.

22 septembrie: Camera Deputaţilor respinge cererea de arestare a unui apropiat al ministrului Economiei Giulio Tremonti, oferind astfel un moment de respiro şefului Guvernului.

14 octombrie: Silvio Berlusconi câştigă cel de-al 51-lea vot de încredere cu 316 voturi. Majoritatea responsabililor politici apreciază totuşi că şeful Guvernului este din ce în ce mai slăbit şi nu va reuşi să îşi încheie mandatul, care expiră în 2013.

3 noiembrie: Doi deputaţi din cadrul PdL părăsesc oficial partidul şi trec în opoziţie, urmaţi după două zile de un al treilea deputat, ceea ce a condus la pierderea majorităţii absolute în Camera Deputaţilor de către Il Cavaliere.

9 noiembrie: Berlusconi câştigă un vot-test dar pierde majoritatea în Parlament, ceea ce îl constrânge să îşi anunţe demisia, după adoptarea măsurilor de austeritate promise UE.

11 noiembrie: Senatul italian adoptă pachetul de măsuri solicitate de UE pentru reconfortarea pieţelor financiare şi a partenerilor internaţionali ai ţării.

12 noiembrie: Camera Deputaţilor adoptă măsurile cerute de UE, deschizând calea către demisia lui Berlusconi.

Anul 2011 a fost marcat şi de o reluare a proceselor împotriva lui Berlusconi, implicat în mai multe scandaluri sexuale.

El este judecat în trei procese la Milano – pentru corupere de martori, fraudă fiscală, prostituţie cu minore – şi riscă alte urmăriri în justiţie în scandalurile cu prostituate din timpul petrecerilor de la reşedinţele sale.

Pe plan financiar, din 20 septembrie şi până în 7 octombrie, principalele trei agenţii de rating au scăzut nota Italiei, ceea ce reprezintă o altă lovitură pentru Guvernul său.

Summitul UE de la sfârşitul lui octombrie şi cel al G20 de la începutul lui noiembrie au pus sub „control economic” Italia din cauza datoriei sale gigantice care ameninţă zona euro, prejudiciind şi mai mult credibilitatea lui Berlusconi, a cărui cotă de popularitate a atins minimul istoric în octombrie, cu 22 la sută.