Arhiva | 11:43 am

România, somată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei: Să modifice Codurile de drept penal şi de procedură penală

17 sept.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) apreciază, în ultimul raport, progresele făcute de România în ceea ce priveşte sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei. Cu toate acestea, instituţia remarcă o serie de preocupări, între care libertatea şi pluralismul mass-mediei, incluziunea cetăţenilor romi şi hotărârile neexecutate ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi face o mulţime de recomandări, între care respectarea părerilor Comisiei de la Veneţia şi ale GRECO. În plus, APCE cere deplină transparenţă privind contractele presă-partide, relatează News.ro.

Potrivit Comitetului de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ”România a făcut progrese semnificative în vederea îndeplinirii standardelor în domenii esenţiale pentru funcţionarea instituţiilor democratice, inclusiv în ceea ce priveşte sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei”.

De asemenea, APCE a lăudat autorităţile române pentru răspunsul lor rapid la afluxul de persoane care au avut nevoie de ajutor umanitar internaţional, ca urmare a agresiunii conduse de Rusia împotriva Ucrainei.

Cu toate acestea, ultimul raport subliniază o serie de preocupări, în special în ceea ce priveşte libertatea şi pluralismul mass-mediei, incluziunea cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome şi faptul că România se numără printre statele cu cel mai mare număr de hotărâri neexecutate ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.

”Comisia a formulat o serie de recomandări adresate autorităţilor române în domeniul justiţiei, al luptei împotriva corupţiei, al executării hotărârilor Curţii, al mass-media şi al protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor şi grupurilor vulnerabile, pentru a îndeplini cât mai bine obligaţiile asumate la aderarea la organizaţie. Sustenabilitatea şi eficacitatea reformelor vor trebui să fie confirmate prin punerea în aplicare corespunzătoare a legislaţiei”, se arată într-un comunicat oficial al APCE.

Totodată, instituţia a decis să solicite Comisiei de la Veneţia un aviz cu privire la cele trei proiecte de lege privind justiţia, şi anume privind statutul magistraţilor, organizarea sistemului judiciar şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Recomandările formulate României de către specialiştii europeni vizează:

În domeniul judiciar:

să continue reforma în curs de desfăşurare, respectând termenele stabilite prin Strategia pentru dezvoltarea sistemului judiciar pentru perioada 2022-2025;

să ia în considerare recomandările şi să abordeze preocupările formulate de către Comisia de la Veneţia şi GRECO în pregătirea proiectelor de legi privind justiţia care urmează să fie prezentate Parlamentului în toamna anului 2022;

să asigure incluziunea în procesul legislativ;

să desfăşoare consultări semnificative cu toate părţile interesate şi să încerce să ţină seama de diferitele opinii;

să introducă garanţii adecvate în noul sistem de investigare şi urmărire penală a infracţiuni în sistemul judiciar, ca urmare a desfiinţării Secţiei de investigare a infracţiunilor în sistemul judiciar, în vederea garantării independenţei judiciare;

să continue punerea în aplicare a măsurilor deja adoptate care vizează creşterea eficienţei şi a calităţii sistemului judiciar, inclusiv creşterea numărului de magistraţi recrutaţi, redistribuirea volumului de muncă al instanţelor şi creşterea gradului de digitalizare a sistemului judiciar.

În domeniul luptei împotriva corupţiei:

să continue punerea în aplicare a Strategiei naţionale anticorupţie şi să asigure un sprijin politic hotărât pentru eficacitatea acesteia;

să modifice Codurile de drept penal şi de procedură penală în conformitate cu deciziile ale Curţii Constituţionale şi cu recomandările Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte termenele stabilite prin Strategia naţională anticorupţie;

să abordeze în mod eficient problema lipsei de resurse umane în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În domeniul executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului:

să intensifice eforturile de punere în aplicare a hotărârilor Curţii, în special a celor privind nouă cauze principale care fac obiectul procedurii de supraveghere consolidată a Comitetului de Miniştri şi peste trei sute de cauze repetitive;

să ia în considerare explorarea fezabilităţii de a organiza sesiuni de formare în cooperare cu Consiliul Europei cu privire la punerea în aplicare a hotărârilor Curţii;

să analizeze posibilitatea de a explora fezabilitatea organizării unor sesiuni de formare în cooperare cu Unitatea de cooperare a Adunării Parlamentare cu privire la urmărirea legislativă a hotărârilor Curţii.

În domeniul mass-media:

să asigure punerea în aplicare corespunzătoare a legislaţiei existente privind accesul la informaţie;

să asigure independenţa deplină a Consiliului Naţional al Audiovizualului prin stabilirea unor reguli clare de criterii profesionale clare pentru selectarea membrilor săi şi să asigure resurse bugetare adecvate;

să asigure transparenţa deplină a proprietăţii mass-media;

să asigure garanţii specifice pentru independenţa editorială şi să introducă prevederi legale cerinţe de dezvăluire a contractelor secrete dintre partidele politice şi mass-media pe baza unor contracte secrete prin care fondurile publice sunt transferate către acestea din urmă;

să asigure investigarea şi pedepsirea corespunzătoare a autorilor în cazurile de hărţuire sau de intimidare a jurnaliştilor.

În domeniul minorităţilor şi al grupurilor vulnerabile:

să condamne fără rezerve, să investigheze şi să urmărească penal orice remarci discriminatorii şi comportamente discriminatorii şi să elimine discursul instigator la ură din discursul public;

să continue eforturile în vederea unei mai bune integrări a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome minoritate romă;

România, care a aderat la Consiliul Europei în 1993, a fost supusă unei proceduri de monitorizare de către Adunarea Parlamentară până în 1997, iar apoi unui dialog post-monitorizare între 2000 şi 2002.

Comitetul de Monitorizare, care este responsabil de elaborarea rapoartelor periodice de monitorizare privind respectarea legislaţiei de către toate statele membre care nu fac obiectul unor proceduri de monitorizare specifice, a selectat România în 2019 pentru a face obiectul unui astfel de raport.

https://60m.ro/

Publicitate

Teoria lui Klaus Iohannis despre ce înseamnă lider veritabil

17 sept.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj tinerilor membri ai PNL care participă la Şcoala de Vară a Tineretului Naţional Liberal de la malul mării, în care vorbește despre ce înseamnă un „lider veritabil”.

Mesajul lui Klaus Iohannis a fost prezentat tinerilor din PNL de către Consilier de stat  din Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă Cătălina Galer.

Textul mesajului, prezentat de Administrația Prezidențială:

Vă salut pe toți cei prezenți aici, la o nouă ediție a Școlii de vară a Tineretului Național Liberal, un eveniment despre care se poate afirma că a devenit deja unul cu o bogată tradiție.

Cred că este o bună ocazie pentru socializare, dar în același timp și o oportunitate pentru voi, tinerii liberali, de a vă dezvolta abilitățile și de a acumula cunoștințe și competențe valoroase pentru viitor, care vă vor folosi în parcursul profesional, și sper că și politic.

Tema din acest an, „Next Level Leadership”, este foarte potrivită pentru contextul internațional în care ne aflăm, dominat de crize multiple și de provocări complexe.

Un lider veritabil, fie el politic sau nu, trebuie să aibă capacitatea de a identifica resursele disponibile, de a le gestiona și aloca în mod eficient și sustenabil, astfel încât impactul negativ generat de anumite evenimente să fie extrem de limitat. Una dintre cele mai importante provocări ale unui lider este aceea de a găsi metodele prin care să dea șansa tinerilor de a-și manifesta creativitatea și de a-și pune cunoștințele în practică. Sunt foarte mulți tineri care au un potențial uriaș, dar care nu sunt încurajați și cărora nu li se oferă cadrul în care să se poată manifesta. Când acest lucru se întâmplă, pierdem noi toți, pierde întreaga societate. Energia voastră debordantă și capitalul de inventivitate rămân, fără îndoială, cele mai de preț resurse ale oricărei societăți.

Dragi tineri liberali,

Orice decizie de impact luată la nivelul autorităților centrale și locale produce efecte care vă vor contura viitorul. Astfel, fac un apel pentru o participare cât mai extinsă și activă din partea voastră la dezbaterile asupra politicilor care vizează comunitățile din care faceți parte. Este fundamental ca proiectele care se află acum în dezbatere sau cele viitoare să cuprindă viziunea voastră. Vă încurajez să vă faceți auzite vocile și să aveți încredere în voi, în convingerile și în capacitățile voastre.

Îmi doresc să vă ghidați după valori și principii sănătoase, să fiți tot timpul bine informați și deschiși către cunoaștere, să vegheați la starea democrației și să o revitalizați prin inițiativele voastre, să semnalați și să vă opuneți derapajelor de orice tip, să pledați întotdeauna pentru transparență și echitate și să fiți mai implicați în procesele și deciziile care vă privesc.

Vă asigur de întreaga mea susținere și sunt convins că lecțiile învățate pe parcursul acestor zile vă vor ajuta în viitor în luarea celor mai bune decizii și, totodată, vă vor oferi imboldul necesar pentru a produce schimbările de care avem nevoie în România.

Vă urez mult succes în continuare!

http:/cotidianul.ro/

Ciucă și Ciolacu, Stan și Bran la guvernare

17 sept.

Nu eu am zis, ci „oștromentul” (scula) aflat la baza compensării prețurilor la energie. Adică Ciolacu. Reproduc vorbele înțeleptului de Buzău difuzate marți seara pe agențiile de știri și pe site-uri:

„Nu a fost Virgil Popescu. Am stat ieri cu primul-ministru, doar noi doi. Și au mai venit specialiști din energie, dar alții, pentru că ne-am săturat de cei care ne-au tot spus înainte că n-avem pârghii să rezolvăm (…) Sigur, politicile le face Ministerul și cei din ANR și ASF. Dar nu sunt mulțumit nici de ce se face la ANR nici la ASF. Împreună cu primul ministru ne-am implicat să trecem de această criză. Vă spun că am un dialog bun cu premierul și suntem hotărâți ca până în 2024 să ducem această coaliție și să trecem de această criză”.

Guvernul este inert, prost și ineficient. Îi încurcă pe salvatorii nației. S-a pierdut în păpuriș. Instituțiile statului nu sunt bune. Ministerul nu este bun. Sau este prea șmecher. Face doar politicile. Dar ordinele importante, adică destinul, le pune la cale Dumnezeu. Sau o pereche de Bulă aflată imediat mai jos decît El. Așa că se întîlnesc ei doi, șefi de partide, și după mintea și experiența lor, destul de modestă dacă nu chiar nulă în domeniu, hotărăsc ce trebuie să facă pentru țară. Înțelepții neamului și doctori în criză fac planuri deștepte. Și guvernul se supune. Și partidele lor se supun. Execută ce au hotărît cei doi. Ca la capre. Ca la vite. Ca la oi.

-Noi suntem deștepți și noi hotărîm! Noi suntem mahării, spune Ciolacu printre rînduri.

Au mai hotărît o dată. Ei au dat ordonanțele cu compensarea prețurilor. N-au picat la la Bruxelles și nici de pe Marte. Le-au moșit pînă le-a luat dracu’. Prost, catastrofal, la vrăjeală și a ieșit ce a ieșit. Nu s-a prins nici Ciucă și nici Ciolacu. Au crezut că din compensările lor iese glorie electorală și admirație populară. Au picat de fraieri și acum dau vina pe ceilalți. Au schimbat experții. Ca tractoristul care pune vina pe tractor pentru că el nu știe să țină covrigul ca să meargă în linie dreaptă. Vrea alt tractor, al lor, așa cum Iohannis a vrut alt guvern. Guvernul meu, tractorul lor, praful nostru în ochi.

Acest domn mieros cu barbișon pătat, din ce în ce mai prețios și mai burtos, dar și mai prezent pe televiziunile de casă, zice :

-„Împreună cu primul-ministru ne-am implicat să trecem de această criză”.

Adică, pînă acum, noi așteptam ca proștii în vreme ce el freca gînditor mangalul și admira Luna de pe fotoliul de președinte al Camerei Deputaților și de președinte al PSD.

-Gata, suntem salvați!

-Se implică Ciolacu și Ciucă.

Adică Prezentul stupid și Viitorul bolmojit văd de salvarea noastră din criză. Amîndoi pun la bătaie știința lor de carte, experiența, bunăvoința și puterea politică. Stan și Bran ai economiei românești și ai guvernării. Ne trec ei prin furtună și prin balta de mediocritate!

Dacă iese prost, tot noi suntem de vină. Nu i-am înțeles!

Sau n-am fost în stare să le dăm un șut la momentul potrivit.

CORNEL NISTORESCU/http://cotidianul.ro/

”Ucraina să primească armele de care are nevoie!”

17 sept.

Președinta Comisiei Europene, fost ministru al Apărării în guvernul Merkel, a atacat actualul guvern german condus de social-democrați pentru că ezită să acorde Ucrainei noi ajutoare militare. ”Ucraina trebuie să primească toate materialele militare de care are nevoie”, a spus Ursula von der Leyen, joi, în timpul unei vizite la Kiev. A fost a treia vizită la Kiev a președintei CE și prima asemenea deplasare după ce Ucraina a primit statutul de candidat pentru aderarea la UE, în luna iunie.

”S-au schimbat atât de multe. Ucraina este acum candidat la aderare”, a scris von der Leyen într-o postare pe o rețea socială. ”Voi discuta cu președintele Zelenski și cu premierul Denis Șmîgal despre cum să continuăm apropierea dintre economiile și popoarele noastre, în timp ce Ucraina avansează pe calea aderării”, a spus von der Leyen.

”Procesul aderării este pe calea cea bună. Este impresionantă viteza, hotărârea și precizia cu care progresați”, a spus von der Leyen. Laudele președintei CE vin la scurt timp după ce Zelenski a deschis, prin teleconferință, o sesiune a bursei de pe Wall Street și a publicat un editorial în The Wall Street Journal, invitându-i pe investitori în Ucraina, pentru a se bucura și ei, prin profiturile ce vor veni, de viitoarea victorie în fața Rusiei. Președintele Zelenski a redus recent dreptul angajaților de a-și negocia salariile pe ramura de activitate și dreptul de a organiza sindicate. Regimul Zelenski a lucrat în ultimele luni împreună cu UE și G7 la reformarea sistemului fiscal – prin reducerea taxelor pentru corporații și pentru cei cu venituri mari – si la reguli pentru protejarea investițiilor străine în Ucraina.

Înaintea vizitei la Kiev, von der Leyen a subliniat, în discursul despre Starea Uniunii Europene, că sancțiunile împotriva Rusiei vor rămâne în vigoare. Ea a mai spus că Vladimir Putin ar trebui adus în fața unui tribunal internațional, pentru crimele de război comise în Ucraina.

În timpul vizitei la Kiev, von der Leyen a criticat voalat guvernul Germaniei pentru că ezită să trimită noi ajutoare militare in Ucraina. Presiuni asupra premierului social-democrat Olaf Scholz vin și de la partenerii de coaliție. Ministrul de Externe, ecologista Annalena Baerbock i-a cerut cancelarului să decidă cât mai repede trimiterea unor tancuri în Ucraina. ”Având în vedere faza decisivă în care se află Ucraina, nu cred că este o decizie pe care să o putem amâna mult”, a spus Baerbock. Regimul de la Kiev a solicitat Germaniei tancuri Leopard-2, însă Berlinul a refuzat și a trimis în schimb alte arme – obuziere, artilerie antiaeriană autopropulsată.

Olaf Scholz a fost criticat de ministrul ucraineana de Externe. ”Semnale dezamăgitoare din Germania, în timp ce noi avem nevoie de tancuri Leopard și transportoare Marder pentru a ne elibera oamenii și a-i salva de la genocid. Nu există niciun argument rațional pentru a nu trimite aceste arme, doar temeri și scuze abstracte. De ce se teme Berlinul de ceea ce Kievului nu îi este teamă?”, a scris ministrul ucrainean, al cărui guvern a primit până acum ajutoare militare de zeci de miliarde de dolari din partea Statelor Unite, care au anunțat recent o nouă tranșă în valoare de circa 600 de milioane de dolari

Cotidianul RO

Șefa de la Bruxelles oferă duș ca în lagăre

17 sept.

Ursula von der Leyen s-a făcut remarcată în plină pandemie prin secretizarea totală a contractelor UE perfectate cu firmele din domeniul medical, imediat apărând informația îndeajuns corelată cu interesul personal că însuși capul familiei sale se ocupă cu afaceri în această zonă.

Războiul lui Putin i-a dat noi aripi de protector ilegal șefei CE, aceasta plusând mai mult pentru că țările nu puteau întinde coarda la vedere prea mult. Au folosit portavocea acestei obstetriciene depășită de situație care nu mai are nicio legătură cu postul, depășindu-și cu obrăznicie mafiotă atribuțiile.

E suficient ca Parlamentul unei țări membre să-i întoarcă la pachet mizeriile antidemocratice și, în esență antieuropene, și fosta obstetriciană ar trebui să aleagă niște căi corecte, nu măsuri comune în condițiile în care resursele nu sunt la comun ca în soviete.

Incurajarea perspectivei cu închisoarea pentru cei care își încălzesc casa cu mai mult de 18 grade, promovată de alți inteligenți de serviciu din Elveția, însă agreată și de șefa UE, poate fi posibilă dacă acest confort incert ar fi garantat pe gratis de state pentru toată lumea.

Nu ar trebui să ne mire atât de jalnic schimbarea turnantei politice cu privire la amenințata democrație prin valurile naționaliste, antieuropene, pentru că ceea ce se întâmplă în prezent la Bruxelles este chiar un asemenea război împotriva majorității, cu aspecte mult mai periculoase pentru statele membre.

O Europă dată juridic pe mâna statelor dezvoltate nu trimite decât spre sfârșitul concret al visului european și revenirea la dictatură.

Ursula von der Leyen nu este un comisar european ci un executant al unor interese private care intră în conflict cu statutul și democrația europeană.

Europa de Vest nu s-a dezvoltat după al Doilea Război numai prin muncă ci prin sprijinul financiar decisiv al Americii. Egalitatea statelor noastre în timp de criză s-a văzut relativ în perioada normală, e nulă și există tendința conservării acestei situații, Germania aflându-se în avanpostul care reprezintă toate ingredientele insidioase ale fascismului.

Să trimiți un europalamentar cu factura de la energie la Putin, cum s-a întâmplat recent, asta arată nu doar că Ursula von der Leyen este un fel de pericol public, și dovada că UE este captivă unui club de interese malefice.

Obstetriciana Ursula von der Leyen nu este doar rău intenționată în ceea ce-i privește pe europeni dar se dovește un un funcționar periculos vorbind deocamdată cu succes în numele unei dictaturi încă nedeclarate oficial.

Cotidianul RO

Europa se pregătește de Blackout!

17 sept.

Europa se pregătește de Blackout!

Este decembrie în Europa, iar temperatura este în scădere. Oamenii au încălzirea pornită în timp ce pregătesc cina, pun mașina de spălat, se uită la televizor. Dar în Franța, operatorul de rețea nu mai are opțiuni pentru a menține lumina aprinsă.

Compania de utilități a emis o alertă „roșie”, ceea ce înseamnă că rezervele sunt la limită. A întrerupt deja alimentarea unor fabrici  și chiar a trimis o solicitare în masă către gospodării pentru a reduce consumul de energie electrică.

Mulți se conformează, dar a sosit momentul limită. Operatorul trebuie să ia măsura drastică de a întrerupe alimentarea cu energie electrică în unele locuri pentru a evita un colaps total al sistemului.

Este un scenariu dramatic, dar pentru care se pregătesc guvernele din întreaga Europă, în condițiile în care criza de energie care a cuprins continentul se agravează cu fiecare săptămână care trece.

Miercuri, Reseau de Transport d’Electricite din Franța a declarat că, probabil, va trebui să ceară populației să reducă consumul de mai multe ori în această iarnă pentru a evita pana de curent.

De asemenea, Finlanda și-a intensificat avertismentele privind întreruperile electricitate.

Alerta sporită vine ca urmare a deciziei Rusiei de a opri livrările de gaze prin conducta cheie Nord Stream, ceea ce sporește și mai mult perspectiva unei penurii pentru încălzirea locuințelor și generarea de electricitate.

Vladimir Putin a redus în mod repetat fluxurile către Europa în acest an, ca represalii la sancțiunile impuse după invazia rusă în Ucraina.

„Realitatea este că nu există suficient gaz în Europa”, a declarat Ed Birkett, șeful departamentului de energie Onward, un think tank cu sediul la Londra. „Dacă cererea nu este redusă, atunci întreprinderile vor fi forțate să se deconecteze de la rețea, iar într-un scenariu extrem, gospodăriile ar putea fi forțate să facă același lucru”.

Au existat precedente și în alte părți. Rețeaua electrică din Texas a căzut în 2021, în timpul vremii reci, lăsând milioane de oameni pe întuneric timp de câteva zile. Africa de Sud nu este străină de pene de curent, în mare parte din cauza anilor de investiții insuficiente și a neglijenței în materie de întreținere. Acestea sunt programate în diferite zone, în momente specifice, atunci când compania de stat Eskom Holdings SOC Ltd. nu poate garanta suficientă energie electrică.

Dacă vom avea o iarnă cu adevărat extremă, aceasta ar avea un impact la fel de dăunător asupra rețelei noastre ca și în cazul Texasului”, a declarat Adam Bell, un consultant care a condus anterior strategia energetică în cadrul Departamentului britanic pentru afaceri, energie și strategie industrială. „Tot ceea ce pot face oamenii acum pentru a-și reduce cererea va ajuta cauza generală”.

Pentru Europa, multe vor depinde de vremea în următoarele luni. În Franța, de exemplu, o scădere de un grad Celsius crește, de obicei, cererea de energie cu aproximativ 2 400 de megawați, ceea ce reprezintă producția a aproximativ două dintre cele 56 de reactoare nucleare ale sale

Comisia Europeană a propus miercuri un regulament care cere guvernelor să reducă consumul total de energie electrică cu 10%, precum și o reducere obligatorie de 5% în timpul orelor de vârf.

Dacă Europa va avea noroc cu o iarnă blândă, întreruperile de curent ar fi evitate. Dacă nu, se va instala haosul energetic.

htp://national.ro/

Prințul Charles este un alt agent al World Economic Forum

17 sept.

În România, mai precis în Parcul Herăstrău din București, există un monument dedicat părinților fondatori ai Uniunii Europene. Amplasat pe Insula Trandafirilor, el a fost inaugurat la 9 mai 2006, de Ziua Europei, şi cuprinde un punct central rotund, din marmură și granit albastru, pe care sunt dispuse stelele galbene reprezentate pe steagul european. În mijloc e un catarg unde este arborat steagul Uniunii Europene – iar în jur, dispuse într-un cerc, se află 12 busturi (cu o înălțime de 1,3 metri) ce îi reprezintă pe oamenii politici care au avut o contribuție esențială la realizarea unității europene.

17 sept.

În România, mai precis în Parcul Herăstrău din București, există un monument dedicat părinților fondatori ai Uniunii Europene. Amplasat pe Insula Trandafirilor, el a fost inaugurat la 9 mai 2006, de Ziua Europei, şi cuprinde un punct central rotund, din marmură și granit albastru, pe care sunt dispuse stelele galbene reprezentate pe steagul european. În mijloc e un catarg unde este arborat steagul Uniunii Europene – iar în jur, dispuse într-un cerc, se află 12 busturi (cu o înălțime de 1,3 metri) ce îi reprezintă pe oamenii politici care au avut o contribuție esențială la realizarea unității europene.

Ansamblul monumental a fost conceput de arhitecții Cătălin Cazacu și Paul Valentin, din cadrul Primăriei Capitalei, și realizat de sculptorul Ionel Stoicescu. „Fotografiile personalităților pe care le-am sculptat le-am luat de la primărie, de pe internet și de la ambasade. Cel mai dificil a fost să aleg vârsta fiecăruia pentru că unii au avut activități importante la 40 de ani, alții la 60 de ani”, a declarat Stoicescu, la inaugurarea monumentului.

Proiectul a fost inițiat de Primăria Capitalei la începutul anului 2006, iar statuile de bronz nu au fost gata până la 9 mai 2009 – la inaugurarea monumentului, statuile erau, de fapt, niște mulaje din ghips, vopsite în auriu, care au început să se degradeze rapid, sub acțiunea intemperiilor. La nici două luni de la inaugurare, Primăria a îndepărtat mulajele și, ulterior, le-a înlocuit cu statuile din bronz. Şi, că veni vorba, plăcuța de identificare amplasată pe soclul statuii omului politic italian Altiero Spinelli este inscripționată greșit, „părintele fondator” al UE fiind botezat „Alterio”. Greșeala nu a fost observată înainte de inaugurarea monumentului și nu a fost remediată nici ulterior…

Altiero Spinelli jpg jpeg

Dar cine sunt cei 12 părinți fondatori ai Uniunii Europene?

Jean Monnet (1888-1979)

JEAN MONNET jpg jpeg

Diplomat și om de afaceri francez, Jean Omer Marie Gabriel Monnet și-a dedicat viața cauzei integrării europene. El a fost sursa de inspirație a „planului Schuman”, care prevedea unificarea industriei grele a Europei Occidentale. Pe baza acestui plan, în 1951, a fost fondată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), prin Tratatul de la Paris, semnat de Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda. CECO a fost predecesoarea Comunității Economice Europene și ulterior a Uniunii Europene.

În ciuda faptului că și-a încheiat educația formală la vârsta de 16 ani, Jean Monnet a îndeplinit roluri diverse: om de afaceri, trimis de tatăl său la Londra pentru a se ocupa de afacerea familiei, respectiv comercializarea coniacului, apoi bancher, diplomat și politician. Cu toate acestea, nu a fost niciodată ales într-o funcție publică și, prin urmare, nu a avut niciodată puterea politică necesară pentru a-și pune în aplicare punctele de vedere. Doar prin capacitatea sa de argumentare și convingere i-a determinat pe liderii europeni să lucreze în interes comun, făcându-i să înțeleagă beneficiile cooperării.

În cele două războaie mondiale, Monnet a condus un comitet franco-britanic înființat pentru a coordona capacitățile de producție și aprovizionare ale celor două țări. În 1943, Monnet și-a exprimat în mod clar, pentru prima dată, viziunea privind o uniune a Europei prin care să se recâștige și să se mențină pacea. „Nu va exista pace în Europa, dacă statele sunt reconstituite pe baza suveranității naționale… Țările din Europa sunt prea mici pentru a le putea garanta popoarelor lor prosperitatea și dezvoltarea socială necesare. Statele europene trebuie să se constituie într-o federație”.

Robert Schuman (1886-1963)

Robert Schuman jpg jpeg

Premier (1947-1948) și ministru de Externe al Franței (1948-1952), Robert Schuman a fost și președintele Parlamentului European (1958-1960). El a elaborat „planul Schuman”, în colaborare cu Jean Monnet. La 9 mai 1950, ministrul de Externe francez a rostit celebra „declarație Schuman”, prin care cerea exercitarea unui control comun asupra producției de cărbune și oțel, materiile prime cele mai importante pentru industria armamentului. Schuman l-a informat pe cancelarul german Konrad Adenauer despre acest plan, acesta din urmă acceptând propunerea franceză. La scurt timp după aceea, guvernele Italiei, Belgiei, Luxemburgului și Olandei au reacționat și ele pozitiv la această propunere. Cele șase state au semnat acordul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, la Paris, la 1 aprilie 1951. Data la care a fost rostită „declarația Schuman”, 9 mai, a devenit ulterior ziua Uniunii Europene.

Robert Schuman a avut o origine cu adevărat europeană: s-a născut în Luxemburg, tatăl său era cetățean german de origine franceză, iar mama sa era luxemburgheză. Schuman s-a născut cetățean german și a devenit francez în 1919, când regiunile Alsacia și Lorena au fost restituite Franței. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Schuman a fost luat prizonier, reușind cu greu să scape de deportarea în lagărul de la Dachau. El s-a întors în Franța, unde a fost dat în urmărire, contra unei recompense de 100.000 de mărci germane. Cu toate acestea, a refuzat invitația lui de Gaulle de a merge la Londra, preferând să rămână în Franța, alături de rezistență.

Altiero Spinelli (1907-1986)

Altiero Spinelli jpg jpeg

Altiero Spinelli s-a născut la Roma, într-o familie socialistă. De la o vârstă fragedă a devenit activ politic în cadrul Partidului Comunist Italian. În 1926, ca urmare a activităților desfășurate, a fost arestat și găsit vinovat de Tribunalul Special din timpul regimului fascist al lui Mussolini, fiind condamnat la 16 ani și 8 luni de detenție.

În închisoarea de pe insula Ventotene, Spinelli a studiat cu fervoare lucrările teoreticienilor federaliști și a devenit un susținător pasionat al integrării supranaționale. Inspirat de gândurile și ideile lor, a redactat, împreună cu alți deținuți politici, Manifestul din Ventotene, în care și-a expus viziunea asupra federalismului și a viitorului Europei. Acest manifest este unul dintre primele documente care pledează pentru o constituție europeană. Intitulat inițial „Spre o Europă liberă și unită”, manifestul susținea că orice victorie asupra puterilor fasciste este inutilă atâta timp cât duce doar la instituirea unei alte versiuni a vechiului sistem european de state-națiuni suverane, dar cu alianțe diferite. Singurul rezultat ar fi izbucnirea unui alt război mondial. Manifestul propunea formarea unei federații europene supranaționale, având ca obiectiv principal conectarea statelor europene în așa fel încât să le fie imposibil să mai intre în război vreodată.

Spinelli a fost membru al Comisiei Europene din 1970 până în 1976. În 1979 a fost ales membru al Parlamentului European. În această calitate, a profitat încă o dată de șansa de a-și promova viziunea federalistă asupra Europei.

Konrad Adenauer (1876-1967)

Konrad Adenauer JPG jpeg

Konrad Adenauer a fost primul cancelar al Republicii Federale Germania (1949-1963), fiind ales în această funcție la vârsta de 73 de ani. Deși mulți credeau că va fi cancelar doar pentru o perioadă scurtă de timp, omul politic german (poreclit „Der Alte” – „Bătrânul”), a ocupat această funcție în următorii 14 ani. Adenauer a schimbat mai mult decât oricine altcineva destinul postbelic al țării sale.

După Primul Război Mondial, Adenauer a realizat că pacea durabilă nu poate fi garantată decât de o Europă unită. În timpul celui de-Al Treilea Reich, el a fost îndepărtat de naziști din funcția de primar al orașului Köln. După atentatul eșuat împotriva lui Hitler (20 iulie 1944), Adenauer a fost închis în infama închisoare a Gestapoului din Brauweil. După război, Adenauer a fost repus în funcția de primar al orașului Köln de către americani, dar a fost îndepărtat la scurt timp de către britanici, când orașul a fost transferat în zona lor de ocupație.

Cancelarul Adenauer a urmărit să stabilească legături cât mai strânse între Germania și aliații săi și a realizat o serie de obiective de politică externă foarte ambițioase: aderarea la Consiliul Europei (1951), crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (1952) și intrarea Germaniei în NATO (1955).

Un moment de răscruce în relațiile franco-germane a fost reprezentat de semnarea Tratatului de la Elysee (1963). Cancelarul vest-german Konrad Adenauer și președintele francez Charles de Gaulle au pecetluit reconcilierea dintre cele două state și au pus bazele unor relații care au marcat sfârșitul unor secole de rivalitate.

Alcide De Gasperi (1881-1954)

Alcide De Gasperi 2 jpg jpeg

În perioada 1945-1953, Alcide De Gasperi a fost cea mai importantă figură a politicii italiene, ocupând mai multe funcții importante, precum cea de prim-ministru sau ministru al Afacerilor Externe. Omul politic italian s-a născut în 1881, în Tirolul de Sud, regiune care a aparținut Austriei până în anul 1918. Experiențele neplăcute trăite în perioada fascismului l-au condus la concluzia că numai o Europă unită poate împiedica repetarea lor.

De Gasperi a fost cofondator al Partidului Popular Italian (Partito Popolare Italiano – PPI) și a devenit deputat în 1921. Partidul a fost dizolvat de fasciști în 1926, un an mai târziu, De Gasperi fiind arestat și condamnat la 4 ani de închisoare. A fost eliberat după 18 luni, cu ajutorul Vaticanului, unde s-a refugiat și a lucrat timp de 14 de ani ca bibliotecar. În timpul refugiului, De Gasperi a scris manifestul denumit „Idei de reconstrucție”, care va reprezenta baza platformei Partidului Democrat Creștin, înființat în secret în 1943. După prăbușirea fascismului, omul politic s-a aflat la cârma partidului și a avut funcția de prim-ministru în opt guverne consecutive, un record în istoria democrației italiene, nedepășit până astăzi.

Alcide De Gasperi a promovat numeroase inițiative favorabile unificării Europei occidentale, lucrând la realizarea Planului Marshall și creând legături economice strânse cu alte țări europene. De asemenea, el a sprijinit Planul Schuman pentru crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și a contribuit la dezvoltarea ideii de politică europeană de apărare comună. În ultimul an de viață (1954), De Gasperi a fost președintele Parlamentului European.

Walter Hallstein (1901-1982)

Walter Hallstein 1963 jpg jpeg

Primul președinte al Comisiei Europene (1958-1967), Walter Hallstein a jucat un rol esențial în realizarea pieței comune. Născut în 1901, în Mainz, Hallstein a studiat dreptul și științele politice și a fost cadru didactic la Universitățile din Berlin, Rostock și Frankfurt, fiind detașat în forțele armate germane în anul 1942, în ciuda ostilității sale față de nazism. În 1944, Hallstein a fost capturat de Aliați și dus într-o tabără de prizonieri din Statele Unite, unde a înființat un fel de universitate pentru ceilalți prizonieri. După război a fost numit vicecancelar al Universității din Frankfurt, iar în 1948 a fost invitat la Universitatea Georgetown, fiind printre primii savanți germani care au predat la o universitate americană.

Datorită abilităților sale diplomatice, Hallstein a fost numit de Konrad Adenauer în funcția de șef al delegației care conducea negocierile în cadrul Conferinței Schuman privind formarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului în 1950, fiind omologul francezului Jean Monnet.

În 1951, Walter Hallstein a devenit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, funcție care i-a permis să se implice în negocierile cu Israelul privind plata despăgubirilor către poporul evreu și a jucat un rol important în elaborarea strategiei de politică externă a Germaniei de Vest. Numele său este legat de așa-numita „doctrină Hallstein” din 1955, un acord politic strict, care prevedea că Germania de Vest nu va avea relații diplomatice cu statele care recunosc Germania de Est (RDG).

Paul-Henri Spaak (1899-1972)

Paul Henri Spaak  4 jpg jpeg

Omul politic belgian Paul-Henri Spaak a fost de trei ori prim-ministru al țării sale și de 11 ori ministru de Externe. El a prezidat conferința de la Messina (1955), unde s-a înființat comitetul care a redactat „raportul Spaak”, care a pregătit semnarea Tratatelor de la Roma, de înființare a Comunității Economice Europene. Spaak a fost semnatarul tratatului din partea Belgiei.

Născut în 1899, în Schaerbeek, Paul-Henri Spaak a mințit în legătură cu vârsta, pentru a se înrola în armată în Primul Război Mondial. A fost capturat de germani și a petrecut doi ani în închisoare, ca prizonier de război. După război, a studiat dreptul și a descoperit pasiunea pentru sport, ajungând să reprezinte Belgia în cadrul turneului de Cupă Davis din 1922.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în calitate de ministru al afacerilor Externe, Spaak a încercat în zadar să mențină neutralitatea Belgiei. După invazia germană, guvernul belgian s-a retras la Paris, iar apoi la Londra. În timp ce se afla în exil în Anglia, Spaak a lucrat la un proiect extrem de ambițios: uniunea vamală dintre Belgia, țările de Jos și Luxemburg. În 1944, a luat naștere Benelux, o uniune care care garanta libera circulație a banilor, persoanelor, serviciilor și bunurilor, o sursă de inspirație pentru viitoarea integrare europeană.

După eliberarea țării sale, Paul-Henri Spaak s-a alăturat din nou Guvernului belgian, ocupând funcția de ministru al afacerilor Externe și pe cea de prim-ministru. Spaak a fost președintele Parlamentului European (1952-1954) și secretar general al NATO (1957-1961).

Jean Rey (1902-1983)

Jean Rey jpg jpeg

Jean Rey a fost ministru al reconstrucției în Guvernul belgian (1949-1950), ministru al Economiei (1954-1958), membru al Comisiei Europene (1958-1967) și i-a succedat germanului Walter Hallstein în funcția de președinte al Comisiei (1967-1970).

Născut în 1902, în Liege, Rey a devenit doctor în drept la Universitatea din orașul său natal (1926). În 1940 a fost capturat de germani și a fost ținut într-un lagăr de prizonieri pe toată perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

În calitate de ministru a fost implicat în negocierile pentru înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, apoi a participat la negocierile pentru Tratatul de la Roma. A fost membru al Comisiei Europene (CE) și al doilea președinte al CE (1967-1970). Jean Rey a jucat un rol important la Summitul de la Haga (1969), unde au fost hotărâte o serie de măsuri de relansare și accelerare a integrării europene, precum „Uniunea Economică și Monetară” și „Cooperarea Politică Europeană”, care au precedat moneda Euro și „Politica externă și de securitate comună” (PESC).

În ultimul său an la conducerea Comisiei Europene (1970) a fost semnat Tratatul de la Luxemburg, cunoscut ca „Tratatul bugetar din 1970”, care a contribuit la creșterea resurselor financiare ale Comunității Europene. În 1979, Jean Rey a devenit membru al primului Parlament European ales prin sufragiu universal.

Johann Willem Beyen (1897-1976)

Bancher, om de afaceri și politician olandez, Johan Willem Beyen este unul dintre membrii mai puțin cunoscuți ai grupului părinților fondatori ai Uniunii Europene. Ministru al Afacerilor Externe al Țărilor de Jos (1952-1956), autorul „Planului Beyen” a contribuit semnificativ la procesul de unificare europeană.

Johann Willem Beyen jpg jpeg

Născut în 1897, în Utrecht, Beyen a lucrat în exil la Londra, în timp ce țara sa de origine era ocupată de Germania nazistă. În 1944 a jucat un rol important în cadrul Conferinței de la Bretton Woods, unde s-au pus bazele unei structuri financiare internaționale postbelice. Din 1946 a reprezentat Țările de Jos în Consiliul Băncii Mondiale, iar din 1948 a jucat același rol la Fondul Monetar Internațional.

Beyen a realizat că o integrare politică între națiunile europene ar fi fost greu de realizat în acel moment, în schimb a considerat că se pot înregistra progrese suplimentare prin cooperarea economică. Ministrul de Externe olandez a reușit să își convingă colegii de la nivel național și internațional că o integrarea economică mai mare ar conduce la o unificare politică. Pornind de la această idee, a elaborat „planul Beyen”.

Inițial, „planul Beyen” a beneficiat de sprijin limitat, în special din cauza reticenței Guvernului francez, care nu era interesat de continuarea integrării economice. Propunerea ministrului olandez a revenit în atenția liderilor europeni după eșecul planului privind crearea Comunității Europene de Apărare (1954). „Planul Beyen” susținea cooperarea economică deplină pe toate planurile, nu doar în domeniul cărbunelui și oțelului, conform modelului oferit de acordul „Benelux”, din 1944.

Sicco Leendert Mansholt (1908-1995)

Sicco Leendert Mansholt 2 jpg jpeg

Fermier, membru al rezistenței olandeze împotriva invadatorilor naziști și politician la nivel național, Sicco Mansholt a fost primul comisar european pentru agricultură. Omul politic olandez a fost inițiatorul „Planului Mansholt”, de restructurare a politicii agricole a Comunității Economice Europene, care a pus bazele uneia dintre cele mai importante politici ale UE, respectiv politica agricolă comună.

Născut în 1908, în satul Ulrum din provincia olandeză Groningen, Mansholt a fost martor al ororilor produse de foametea care a afectat Țările de Jos la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. El a susținut că Europa trebuie să fie autonomă din punct de vedere alimentar, iar aprovizionarea cu produse alimentare la prețuri accesibile trebuie să fie garantată.

Ministru al Agriculturii în Guvernul olandez timp de aproape 13 ani (1945-1958), Mansholt a avut oportunitatea de a-și susține proiectul pentru o politică comună în 1958, când a devenit comisar pentru agricultură (1958-1972) în cadrul primei Comisii Europene. Proiectele sale s-au concretizat în „Memorandumul pentru reforma politicii agricole comune”, cunoscut și sub numele de „Planul Mansholt” (1968). Politica agricolă a reușit să-și atingă obiectivul inițial, respectiv modernizarea fermelor europene și asigurarea unui nivel ridicat de autonomie pe plan alimentar.

În anii ’70, Mansholt a devenit un susținător al măsurilor de protecție a mediului, ca element cheie al politicii agricole. Politicianul olandez a fost vicepreședinte al CE (1958-1972) și al patrulea președinte al Comisiei (1972-1973).

Joseph Bech (1887-1975)

Joseph Bech 2 jpg jpeg

Premier în două rânduri al Luxemburgului (1926-1937 și 1953-1958), Joseph Bech a contribuit la înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, la începutul anilor 1950 și a fost unul dintre arhitecții principali ai integrării europene, la sfârșitul aceluiași deceniu.

Născut în 1887, în Diekirch, Bech a studiat dreptul la Fribourg și la Paris. După ce Germania nazistă a invadat Luxemburgul (10 mai 1940), Bech a fost forțat să se retragă în exil, împreună cu alți miniștri și cu șeful statului, Charlotte, Marea Ducesă de Luxemburg. În calitate de ministru de Externe al Guvernului din exil, Joseph Bech a semnat Tratatul Benelux, în 1944.

Bech era ministrul afacerilor Externe al Luxemburgului și la 9 mai 1950. El a salutat cu entuziasm propunerea prezentată la acea dată de către omologul său francez, Robert Schuman, de a institui o Comunitate Europeană a Cărbunelui și Oțelului. Mai mult, el a reușit să obțină stabilirea la Luxemburg a sediului central al Înaltei Autorități a CECO.

Un memorandum comun inițiat de Benelux a dus la convocarea Conferinței de la Messina (iunie 1955). Joseph Bech a prezidat această întrunire a liderilor europeni, care a condus la semnarea Tratatului de la Roma, prin care s-a înființat Comunitatea Economică Europeană.

Joseph Bech a renunțat la portofoliul Afacerilor Externe, în 1959, după ce a ocupat această funcție timp de 30 de ani. În perioada 1959-1964 a prezidat Camera Reprezentanților din Luxemburg.

Pierre Werner (1913-2002)

Economistul, juristul și omul politic Pierre Werner a fost prim-ministru al Luxemburgului între 1959-1974 și între 1979-1984. El a fost inițiatorul Integrării Monetare Europene, autor al „Planului Werner” (1970), concretizat în introducerea monedei EURO.

Pierre Werner  2 jpg jpeg

Născut pe 29 decembrie 1913, în localitatea franceză Saint-André-lez-Lille, din părinți luxemburghezi, Werner a studiat dreptul la Universitatea Sorbona și a obținut un doctorat în Luxemburg. În timpul ocupației naziste, el a sprijinit rezistența clandestină. După Al Doilea Război Mondial, Werner a participat la Conferința de la Bretton Woods (1944), unde a fost înființat Fondul Monetar Internațional.

Pierre Werner a fost și un mare prieten al României și un susținător al aderării țării noastre la Uniunea Europeană. Începând din 1993, el a fost președinte de onoare al Centrului de Studii și Documentare România-Luxemburg din București, instituție care a primit numele lui Pierre Werner, în 25 iunie 2002, după decesul „părintelui monedei EURO”.

În 1994, Werner a fost ales membru de onoare al Academiei Române. În onoarea lui, Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” a lansat Medalia comemorativă Pierre Werner, pentru a marca centenarul nașterii ilustrului om politic, economist și jurist luxemburghez. Distincția este cunoscută și sub denumirea de „Medalia consensului”, Pierre Werner fiind recunoscut și pentru introducerea teoriei și practicii consensului în politică.

Sursa: europa.eu 

Istoria Uniunii Europene 1945-1959

17 sept.

Istoria Uniunii Europene 1945-1959

EU Pioneers

Pacea în Europa și începuturile cooperării

Dorind să pună capăt conflictelor frecvente și sângeroase care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial, politicienii europeni încep procesul de construire a entității pe care o cunoaștem astăzi sub numele de Uniunea Europeană.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, înființată în 1951, este primul pas către asigurarea unei păci durabile. În 1957, Tratatul de la Roma instituie Comunitatea Economică Europeană (CEE) și marchează începutul noii ere a cele mai strânse cooperări întâlnite până atunci în Europa. În aceeași perioadă debutează însă și un Război Rece, care împarte continentul timp de peste 40 de ani.

8 mai 1945 – sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa

Se încheie al Doilea Război Mondial în Europa. Continentul este devastat. Milioane de persoane au murit, altele au fost rănite sau au trebuit să-și părăsească țara. Șase milioane de evrei au fost uciși în Holocaust.

4 aprilie 1949 – Este creată NATO

Se înființează Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), o alianță interguvernamentală pentru securitate între Statele Unite, Canada și 10 țări vest-europene. Până în 2020, NATO ajunge să numere 30 de membri, din care 21 de țări membre ale UE.

5 mai 1949 – Este creat Consiliul Europei

9 mai 1950 – Un plan pentru o nouă cooperare politică în Europa

Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, prezintă un plan pentru o cooperare mai strânsă. El propune unirea industriilor cărbunelui și oțelului din Europa de Vest. Ziua de 9 mai va deveni ulterior data la care Uniunea Europeană sărbătorește „Ziua Europei”.

18 aprilie 1951 – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului

Pe baza planului Schuman, șase țări semnează un tratat prin care stabilesc să gestioneze în comun industria cărbunelui și pe cea a oțelului. Astfel, niciuna dintre țări nu poate fabrica singură arme de război pe care să le folosească împotriva celorlalte, cum s-a întâmplat în trecut. Cele șase țări sunt Germania, Franța, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului ia ființă în 1952.

25 martie 1957 – Tratatele de la Roma

Pornind de la succesul Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, cele 6 țări fondatoare își extind cooperarea la alte sectoare economice. Această decizie este oficializată prin semnarea a două tratate de instituire a Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom). Organismele iau ființă la 1 ianuarie 1958.

Lista statelor membre și data aderării lor la UE

Țări membre: Germania, Franța, Italia, Țările de Jos, Belgia, Luxemburg

19 martie 1958 – Ia naștere Parlamentul European

Prima reuniune a Adunării parlamentare europene, precursoare a Parlamentului European de astăzi, are loc la Strasbourg, Franța, Robert Schuman fiind ales președinte. Ea înlocuiește Adunarea Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și își schimbă denumirea în Parlamentul European pe data de 30 martie 1962.

Pionierii UE

17 sept.

Pionierii UE

Citiți despre Alcide De Gasperi, prim-ministrul italian care a jucat rolul de mediator între Germania și Franța, în cadrul integrării europene postbelice

Aflați mai multe despre Altiero Spinelli, politicianul italian care a fondat Mișcarea Federalistă și a sprijinit elaborarea unei constituții europene

Descoperiți-o pe Anna Lindh, ministru suedez al afacerilor externe și apărător al drepturilor omului, care a sprijinit procesul de integrare europeană

Aflați mai multe despre cancelarul german Helmut Kohl și președintele Franței, François Mitterrand, artizanii reconcilierii între cele două țări după cel de-al Doilea Război Mondial

Aflați mai multe despre Jean Monnet, politicianul francez care este considerat, alături de Robert Schuman, arhitectul proiectului de integrare europeană

Citiți despre Johan Willem Beyen, bancherul, omul de afaceri și politicianul olandez care a elaborat planul pentru o piață comună europeană și pentru o uniune vamală

Citiți despre Joseph Bech, ministrul afacerilor externe din Luxemburg, care a contribuit la crearea uniunii vamale Benelux și a sprijinit ideea unei mai mari integrări europene

Citiți despre pe Konrad Adenauer, cancelarul german care a promovat cooperarea europeană și crearea Comunității Cărbunelui și Oțelului.

Aflați mai multe despre Louise Weiss, jurnalista franceză și politiciana europeană care și-a dedicat viața valorilor europene și drepturilor femeii

Citiți despre Marga Klompé, politician, om de știință și militantă olandeză pentru drepturile omului, care a contribuit la crearea pieței unice

Aflați mai multe despre Melina Mercouri, actriță și politiciană din Grecia, care a militat pentru cooperarea culturală în Europa

Citiți despre Nicole Fontaine, politiciană franceză și președintă a Parlamentului European care a militat pentru educația tinerilor și pentru o Europă a cetățenilor

Citiți despre Nilde Iotti, omul de stat italian care a luptat pentru drepturile femeii, pentru votul universal și pentru alegeri europene directe

Aflați mai multe despre Paul-Henri Spaak, omul de stat belgian care a contribuit la fondarea uniunii vamale Benelux și, prin aceasta, la integrarea europeană

Aflați mai multe despre Robert Schuman, politicianul care este considerat, alături de Jean Monnet, arhitectul proiectului de integrare europeană

Aflați mai multe despre Sicco Mansholt, fermier, luptător în rezistență și politician olandez care a inspirat politica agricolă comună a UE

Aflați mai multe despre Simone Veil, supraviețuitor al Holocaustului, politiciană și prima femeie care a ocupat funcția de președinte al Parlamentului European

Aflați mai multe despre Ursula Hirschmann, militantă antifascistă și feministă, fondatoare a Mișcării Federaliste Europene.

Citiți despre Walter Hallstein, diplomat și primul președinte al Comisiei Europene, care a luptat pentru crearea unei Comunități Economice Europene

Citiți despre Sir Winston Churchill, ofițer al armatei britanice, reporter de război și prim-ministru al Regatului Unit, cel care a lansat un apel pentru crearea unor „State Unite ale Europei”

https://european-union.europa.eu/

Nemții au preluat silit conducerea a trei rafinării rusești din Germania

17 sept.

Guvernul german a preluat forțat conducerea a trei rafinării petroliere deținute de gigantul rusesc Rosneft  care asigură circa 12% din capacitatea de rafinare de țiței a țării, potrivit Reuters. Autoritățile nu au preluat și acțiunile rușilor, adică rafinăriile nu s-au naționalizat.
Preluarea administrării va oferi autorității de reglementare federale germane controlul rafinăriei PCK din Schwedt, o sursă cheie de combustibil pentru orașul Berlin. Odată cu preluarea administrării, Agenția Federale de Rețea preia, de asemenea, acțiunile Rosneft Deutschland la rafinăriile MiRo și Bayernoil din Karlsruhe și, respectiv, Vohburg.
Mișcarea guvernului de a prelua administrarea Rosneft Deutschland urmează unei acțiuni similare a Berlinului cu SEFE, cunoscută anterior sub numele de Gazprom Germania. Preluarea administrării Rosneft Deutschland are loc în contextul în care din 5 decembrie intră în vigoare embargoul petrolier asupra importurilor din Rusia, ceea ce presupune că țițeiul rusesc nu va mai cumpărat direct în Germania Dacă însă ajunge prin intermediari, poate chiar europeni sau americani, atunci nu ar trebui să fie o problemă.
„Prin preluarea în administrare, prevenim amenințarea la adresa securității noastre energetice și punem pe fundamente solide prezervarea viitorului rafinăriei de la Schwedt″, a transmis Ministerul  Economiei din Germania într-un comunicat.
Rosneft Deutschland reprezintă aproximativ 12% din capacitatea de procesare a petrolului a Germaniei și este una dintre cele mai mari companii de procesare a petrolului din țară, a spus ministerul.
Rafinăria Schwedt, fără ieșire la mare, este a patra ca mărime din Germania, furnizând 90% din combustibilul capitalei Berlin și a primit tot țițeiul din Rusia prin conducta Druzhba, de când  a fost construită, în anii 1960, când Germania de Est, dar și de Vest, începea să-și construiască industria pe baza energiei ieftine rusești. De asemenea, rafinăria alimentează și clienți din vestul Poloniei și Aeroportul Berlin-Brandenburg.

Reacția Rosneft

Agenția Federală de Rețea își asumă funcția de administrator în conformitate cu Legea privind securitatea energetică (EnSiG) pentru acționarul PCK Rosneft Germania. Tutela pentru Rosneft Germania nu înseamnă că PCK este plasată sub tutelă.
Ne pregătim pentru posibile restricții pe termen scurt în furnizarea de țiței Druzhba. O parte din petrolul brut este deja furnizat prin Rostock.  
Accentul nostru rămâne operarea sigură și fiabilă a rafinăriilor și furnizarea regiunii cu mobilitate și căldură“.

http://cotidianul.ro/

Chirtoacă renunță la „Steaua României”: „Klaus Iohannis, ați călcat în picioare”

17 sept.

Dorin Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului și vicepreședinte al unui partid unionist, renunță la distincția „Steaua României”. Decizia sa vine după ce un ordin asemănător a fost acordat președintelui Curții de Conturi, Marian Lupu, de către Klaus Iohannis.

In semn de protest fata de decorarea de catre presedintele Romaniei, Klaus Iohannis a lui Marian Lupu renunt la aceeasi decoratie, ordinul “Steaua Romaniei”, pe care am primito in anul 2014.

Voi publica o scrisoare prin care voi explica motivele acestui gest si o voi depune, zilele viitoare, impreuna cu decoratia, la Ambasada Romaniei din Chisinau.
Doar un agent al Rusiei sau al unei alte puteri ostile, un ignorant care nu iubeste Romania si nu intelege cu ce respira si la ce vibreaza poporul sau, poate face un asemenea deserviciu tarii sale.
Klaus Iohannis, ati calcat in picioare lupta pentru romanism si jertfa a generatii de patrioti ai neamului romanesc.
I-ati insultat pe toti cei care simt romaneste in Republica Moldova, inclusiv in regiunea transnistreana. Ati scuipat in tinerii de la 7 aprilie 2009, in suferinta si sangele nevinovat varsat de ei, din cauza, inclusiv, a lui M. Lupu.
Degeaba ati mai intonat inmul Romaniei in campania din 2014, s-a dovedit a fi un gest ipocrit.
Pe 8 septembrie 2022 v-ati infratit cu Stalin si cu “russkii mir” (lumea rusa) al lui Putin”, a scris Dorin Chirtoacă pe pagina sa de Facebook.

Dragă România, la tine-i tot normal?

http://otidianul.ro/

„Democrația curată” și cultura română

17 sept.

Rezoluția de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, avea în vedere pentru România ce se întregea atunci nu doar democrație, ci mai ales „democrație curată”. Este astfel normal ca la lansarea la Alba Iulia a cărții Soarta democrației (Creator, Brașov, 2022), să mă opresc mai întâi asupra actualității acestei devize. Voi evoca apoi reflecții din cultura română asupra democrației și voi încheia cu o privire asupra lumii.

Unii socotesc superfluu să mai vorbim de democrație, căci avem în jur o inflație de adeziuni, iar prodemocrația este refren. Într-un fel, ei au dreptate, fiind de bon ton datul, fie și din oportunism, cu ce este la modă. Au și proliferat demofili, falși moderniști și falși proeuropeni, care dovedesc că nu știu face ceva benefic pentru comunitate și nici nu fac, dar se bat cu pumnul în piept.

Oricât de detașați am vrea să fim, ocolirea faptelor este iresponsabilă. Bunăoară, nu poți spune că este „democrație curată” în România acestui timp când observi că se fraudează alegeri, se măsluiesc voturi în diaspora, se fuge de dezbaterea publică, se folosesc instituții de forță spre a tria candidații, voturile se numără la noua Securitate, inși lipsiți de valoare ajung în răspunderi majore, se adoptă legi fără dezbateri în Parlament și legi organice fără consultare, decidenții citesc banalități de pe foi scrise de alții. Nu s-a putut stabili nici măcar efectivul populației țării! Se fură până și bani europeni! Iar nepotismul, favoritismul și „pensiile speciale” aruncă statul român, ca stat, în trecut!

Poți să aderi la o politică sau alta, dar nu poți, dacă rămâi cu simțul răspunderii, să nu vezi unde s-a ajuns. Cum au consemnat istorici de prim plan (Florin Constantiniu, Ioan Scurtu și alții), niciodată în istoria ei România nu a cunoscut un declin atât de cuprinzător în timp atât de scurt. Iar cei mai buni economiști au inventariat irosirea fără egal din acești ani a avuției publice.

Desigur, erori au fost frecvent în istorie, oriunde. Trecutul are păcatele lui, lumea este lovită de neajunsuri, dar nu poți explica, invocându-le, dările înapoi din statul român de azi. Dimpotrivă, realitatea zilelor noastre este fructul deciziilor din zilele noastre. Un autoritarism incult și obtuz și-a așternut mantia nefastă peste țară, în vreme ce cațavencii și ricăventurianii lui asaltează mass media! Nu este oare grăitor că s-a atins cea mai mare emigrare de cetățeni dintr-o țară a lumii în timp de pace, cel mai extins analfabetism funcțional, cea mai mică lectură pe cap de locuitor, cea mai evidentă confuzie a valorilor, cea mai mare îndatorare externă și se trăiește astăzi din împrumut?

Nu se poate să nu observăm și cât de săracă este examinarea felului în care se face democrație în România actuală. Se discută de autoritarism sau dictatură, dar la alții sau din alte timpuri. Nu poți să nu observi, de asemenea, cât de puțin contează azi Rezoluția de la Alba Iulia și cât de puțin se citesc contribuții ale culturii române la democrație – inclusiv acelea care ar putea fi inspiratoare. Evoc câteva.
Nicolae Iorga găsea că în istorie românii n-au dat atenția cuvenită celor care guvernează. El scria că „guvernările mai mult sau mai puțin ne sunt indiferente: se ține țara prin ea însăși. Stăm pe picioarele noastre și nici n-avem nevoie să ținem discursuri și să votăm legi ” (Conferință, în „Sociologia românească”, 1-6, 1943). Numai că fără a chestiona guvernarea, țara se ține cu crize sau, oricum, cu privațiuni dureroase pentru oameni și la coada celorlalte țări.

Tot Nicolae Iorga observa că „ne lipsește, de exemplu, în vechiul vocabular ”curaj”, ne lipsește ”cavalerism”, ne lipsește ”noblețe”, dar ne lipsește și ceva pentru ”sinceritate” (1937, reluat în Iordan Chimet, ed., Dreptul la memorie, Dacia, Cluj-Napoca, 1992, I, p.52).Probabil că așa stau lucrurile. Cu siguranță, însă, importanța democrației este mai mare decât își imagina marele istoric.

În schimb, Eugen Lovinescu arăta în 1941 cu clarviziune ce implicații sunt în joc. Amintind balada Miorița, el scrie: „Pentru a se apăra, moldoveanului nostru nici nu-i trece prin gând că ar putea rezista, ci, înfrânt înainte de a lupta, pregătindu-se de moarte, îi declară oiței dispozițiile testamentare, de o mare frumusețe poetică. Dar fără nici un fel de reacțiune. Întregul etos moldovenesc trăiește, astfel, în atitudinea nemuritorului cioban” (în Iordan Chimet, ed.,op.cit., I, p.284). Este adevărat, abia reacția la împrejurări este pe măsura omului.

Unii au cerut ca ethosul indigen să fie model. Pamfil Șeicaru scria că „nu ne putem revărsa peste hotare, nu ne putem universaliza, decât dând forme caracterelor noastre etnice” (1924, în Iordan Chimet, ed., op.cit., IV, p. 58). Doar că reacția la mimetism este binevenită, dar în alți termeni. Există, firește, un drept la memorie, dar și obligația la a gândi noile situații și a lăsa în urmă ceea ce nu merge.

Pe bună dreptate, Constantin Rădulescu-Motru spunea în 1928 că „statul cultural nu este statul care înlesnește progresul culturii în general, ci este statul care își face din cultură un instrument pentru întărirea sa proprie” (în Iordan Chimet, ed., op.cit.,II, p.422). Indiscutabil! Dar s-au văzut mulți militanți ai acestor idei? „Descentralizarea, pe lângă că înlătură dinaintea statului cultural conflictul cu principiul libertății de conștiință, mai are și alt avantaj. Ea împiedică ivirea proletarismului intelectual, boala tuturor statelor cu regim cultural centralizator” (II, 428). Se cuvine să ne întrebăm dacă nu cumva și azi este plin de proletari, inclusiv în cultură, chiar dacă aceștia se flatează. Condiția de dependent este azi și mai extinsă, chiar dacă mulți se închipuie boieri, cu suficiența cunoscută!

Cea mai cultivată personalitate a Clujului interbelic, Virgil I. Bărbat scria că „răul cel mare nu este tăria democratismului, ci slăbiciunea celor ce ar fi să ia în mână conducerea vieții de mâine și a celei de azi, slăbiciunea lor fizică, metafizică și socială, micimea lor…” („Naționalism” sau „democrație”?, Socec, București, 1911, p. 60-61). Pentru Virgil I. Bărbat, două solicitări devin chiar imperative pentru români (detaliat în A. Marga, Gândirea altfel. Studii românești, Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2016, pp.82-110). Este vorba de valorificarea democratică a „principiului înnoirii permanente a claselor conducătoare prin elemente destoinice venite de jos” (Dinamism cultural, Lepage, Cluj, 1928, p. 6) și de trecerea de la elitism la cultura democratică.

Ca nimeni altul, Virgil I.Bărbat a sesizat carențele formației politicienilor. „La noi politicienii ajung specialiști: miniștri de industrie, de lucrări publice, de instrucție și așa mai încolo. In alte părți, specialiștii ajung miniștri și uneori șefi de stat. O diferență care spune multe, nu?” (p.185). Carierismul face apoi ca aceștia să ignore, după ocuparea funcției, opinia publică, cerînd „supunere orbească”, în vreme ce ei se ocupă de „îmbogățirea prin politică” (p.207).

Virgil I. Bărbat a acuzat „oportunismul bizantin”, care face ca în România cărturarul să se adapteze la împrejurări, în loc să judece independent și responsabil (p. 218). El a acuzat lipsa angajării în cauze obștești a titraților: „dacă profesorii universitari ne-au dat icoana senilității timpurii a intelectualității române, masa cea mare a absolvenților școlilor noastre medii și superioare ne-au dat-o pe cea a senilității noastre morale” (p.206). El a arătat că societatea nu-și rezolvă problemele dacă cetățenii se consideră doar pioni într-un angrenaj de care răspunde altcineva și că „fuga din fața luptei” cu derapajele nu se poate justifica. Stau acum lucrurile diferit?

Nimeni nu a sezizat atât de profund activistica stearpă ce parazitează instituțiile, precum Constantin Brâncuși. „În România sunt prea mulți <diștepți> în politică, în artă și în liberele profesii. Nu se poate face artă, politică și meserie intelectuală fără tenacitate și inteligență. <diștepții> produc camelotă. Ca să cultivi un pogon sărac de Gorj cu porumb și dovleci îți trebuie vitejie, tenacitate și inteligență, pe care n-o găsești la Capșa și prin anticamerele demnitarilor capitalei române”, spunea Constantin Brâncuși (Aforismul 117, în Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, Meridiane, București, 1976. Comentariu detaliat în A. Marga, Societatea nesigură, 2016, Niculescu, București, pp.65-68).). Cine ar putea contrazice azi această evaluare?</diștepții></diștepți>

Devotat literaturii, Liviu Rebreanu nu a fost printre aceia care, sub pretextul operei, recurg la o abstinență emfatică, în fond oportunistă, care asfixiază viața românească. El consemna în 1940 degradarea acesteia arătând că „înăuntru pare că suntem în plin haos. Nimeni nu mai are încredere în nimic. Nimeni nu vrea cu adevărat să-și ia răspunderea situației. Nu suntem capabili să renunțăm categoric la frazele goale, să înțelegem că trebuie făcute sacrificii și să ne reducem proporțional pretențiile și trena de viață ca stat și ca particulari, Prin politica de zece ani capul statului a reușit să dezorganizeze complet aparatul de stat, să devalorizeze toate personalitățile conducătoare, fără să creeze sau selecteze altele în loc, încât azi ajung la conducere oameni complet necunoscuți, fără rădăcini în conștiința publică și fără calități de conducere. Ce să mai spun de oamenii de casă, de valeți puși în fruntea treburilor publice care se dovedesc imediat idioți, izbutind să dărâme încrederea în autoritate și ierarhie” (Opere, Minerva, București, 1998, vol.17, p.344. Comentariu detaliat în A. Marga, Rațiune și voință de rațiune, Editura Academiei Române, București, 2017, pp.19-28). Pe lângă incompetența celor care decid, Liviu Rebreanu a socotit degradarea comportamentelor vinovată de neajunsuri. „Cinstea, ca o conștiință proprie, nu contează. Cinismul scuză tot…. Numai proștii suferă. Sărăcia e o rușine. Dacă te îmbogățești prin furt devii boier, ți se deschid toate ușile. Un pensionar care iese la pensie sărac e socotit idiot. Discreția e o inferioritate. Timiditatea, sfiala, și mai mare. Amabilitatea cu colegii sau inferiorii e semn de slăbiciune. Mojicia e semnul nobleței” (p.404). Este acum altfel?

Generația mea s-a format și sub impresia altor reflecții, pe care doar le rezum, în spațiul aflat la dispoziție. Mihai Ralea scria că inteligența înseamnă să distingi suficient lucrurile. Or, confuziile de perspective de abordare a realității sunt azi la tot pasul! Nicolae Mărgineanu a spus răspicat că inteligența nu se mai reduce în societatea modernă la istețime. Or, nu vedem iarăși cum descurcarea și imprecația se iau în mod fals drept pricepere? Tudor Arghezi scria că lipsa caracterelor este lacună majoră a vieții românești. Cine nu o întâlnește? D. D. Roșca arăta că tineretul merită credit dacă este cultivat și capabil să facă ceva. Câți dintre cei care vociferează azi sunt în stare de o realizare minimă? Câți ating măcar realizările înaintașilor?

Cel care a adus într-un fel lucrurile pe pământ a fost nimeni altul decât Mihai Manoilescu. El a observat în 1923 costul enorm al segregărilor de toate felurile din viața României. Maxima sa – „nici o excludere a energiilor, nici o risipire a lor, nici o umbrire a valorilor reale” (în Iordan Chimet, ed., op.cit., II, p.206) – rămâne actuală. Mai ales după ce România și-a înlăturat mai mult decât orice țară est-europeană specialiștii, spre a face loc nepregătiților! Iar acum inșii nu pot da soluții viabile. Or, nu etichetele puse oamenilor de către neisprăviți, ci valoarea fiecărei persoane contează în democrație.

În cartea Soarta democrației am plecat de la observația că, în România de azi, în discursul oficial, s-a înlocuit „statul de drept democratic”, cu „stat de drept”. Se ignoră astfel nu doar faptul că „stat de drept” au avut și Mussolini sau Hitler, ci și prevederea „statului de drept democratic” din actuala Constituție a României. A devenit oare legea fundamentală a țării facultativă?
Este sigur că, după 1989, în România s-au făcut pași importanți în democratizare. Dar unii dintre aceștia au fost distruși în ultimul mai bine de un deceniu. Din nefericire, s-au confirmat diagnozele pe care le-am publicat în ani: că au rămas năravuri premoderne în stat; că anvergura Siguranței, sub Carol al II-lea, și a Securității, sub regimurile următoare, împiedică democrația; că în ultimii zece ani securismul a înflorit; că regimul actual suferă nu doar din cauza fatalei nepriceperi și inculturii șefilor săi, ci și din cauza vederilor retrograde; că regimul este prostocratic și va adânci crizele din România; că tineretul actual va deconta din greu, poimâine, rătăcirile de azi.

Ce altă confirmare a acestor diagnoze mai vrem decât indicatorii de azi, performanța slabă, privațiunile și suferințele? Se mai confirmă și ceea ce am spus continuu – că democratizarea este calea redresării României. Cum scria Hegel, doar cel care pune capăt „angoasei în fața adevărului” iese din restriște!

„Democrația curată” din Rezoluția din 1918 implica vot generalizat și respectat; libertate și echitate; tripartiția puterilor în stat; parlamentarism funcțional; justiție de încredere; descentralizare; sistem meritocratic și altele. Azi, însă, ca urmare a ceea ce s-a petrecut, „democrația curată” cere destule în plus. Ea cere, de pildă, decidenți care trăiesc din valoarea lor profesională și civică, nu pe umerii serviciilor secrete și ai justiției instrumentate. Ea cere înțelegerea interesului public, nu reducerea acestuia la măsluirile coteriilor ce se dau drept public. Ea cere minți eliberate și emanciparea de clișee.

În cartea Soarta democrației am căutat să aduc reflecția asupra democrației la zi, pe solul noilor realități. Am și formulat noi observații și teze: „unele democrații de azi sunt mai autoritare decât ceea ce a fost înaintea lor”; „țările care s-au democratizat serios au progresat mai mult”; „democrația este mai lovită azi nu de adversari istorici, ci de incapabili care au ajuns la decizii și o desfigurează”; este nevoie de „distincția regimurilor și după criteriul calibrului profesional, civic, moral al decidenților”; „democratizarea nu rezultă din antagonizare, ci din acorduri”; „numai unde este control continuu al cetățenilor asupra reprezentanților, democrația rezistă”; „ideea unei singure forme de democrație nu este democratică”; „democrația este parte a culturii unei națiuni”; „numai o democrație reflexivă, adică una ce-și asumă reușitele și eșecurile, dă rezultate”.

Sunt azi în lume discuții despre democrație purtate de oameni cu mintea liberă. Închei cu două scurte observații.
Prima este aceea că, pentru democrația de la noi, ar fi util ca în locul noilor trepăduși, care nu pricep decât penibila schemă „sau-sau”, să încurajeze dezbaterea publică asupra stărilor de lucruri. Din împrejurarea că cineva critică starea democrației nu rezultă nicidecum că vrea autoritarism. Democrația a înaintat de multe ori odată cu critica stării ei. Ea nu este destin, ceva implacabil, și nu rezistă decât dacă destui democrați se opun derapajelor.

A doua observație se referă la împrejurarea că în lume apar multe scrieri despre „sfârșitul democrației” (Mounk), chiar decesul ei (Applebaum). Cum bine se remarca și într-o analiză recentă (Zeitenwende. Kurze Antworten auf grosse Fragen der Gegenwart, Oren Füssli, Zürich, 2019, pp.55-67), aceste evaluări sunt exagerate. În fond, toate țările au făcut progrese în materie de democratizare, iar democrația și-a diversificat formele. Nu există astăzi indicii ale susținerii cetățenilor pentru altceva. Pretutindeni, nemulțumirea față de guvernări scade în anumite momente. Puterea autocorectoare a democrației este mai mare decât a alternativelor ei.

Și din aceste considerente, „democrația curată” din Rezoluția de la Alba Iulia (1918) rămâne deviza realistă. Autorii ei intuiau cât de ușor se pervertește democrația. Ei știau bine că nu este unitate a unei națiuni moderne fără democrație la propriu. Azi se poate spune și că fără „democrație curată” nu sunt posibile performanțe, altele decât cele slabe. (Cuvânt la lansarea cărții A. Marga, Soarta democrației, Creator, Brașov, 2022, în 14 septembrie 2022, Muzeul Unirii, Alba Iulia)

Cotidianul RO

Forumul Civic al Românilor: Discriminare „nemaiîntâlnită”

17 sept.

Preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), Dragoş Burghelia, a declarat la Universitatea de la Izvoru Mureşului, că în Harghita şi Covasna vorbitorii de limbă română sunt discriminaţi la un nivel „nemaiîntâlnit”, arătând că sunt foarte multe evenimente finanţate din bani publici unde nu există afişe sau nu se asigură traducere în limba română.

„Lansăm în mod constant mesaje şi semnale de alarmă. În judeţele Harghita şi Covasna am ajuns la un nivel de discriminare în ceea ce priveşte vorbitorii de limba română, nemaiîntâlnită. Este o situaţie în care evenimente finanţate în mod direct, cu bani publici, cu bani de la autorităţile locale sau centrale, nu au niciun fel de inscripţionare, niciun fel de traducere, niciun fel de dublaj în limba română. Deci, vorbim despre bani, fie că vorbim de ministere sau de autorităţi locale, unde fiecare cetăţean contribuie, să fie discriminat în propria ţară să nu aibă acces la aceste informaţii de interes public”, a declarat Dragoş Burghelia.

Acesta a mai spus că, începând cu anul 2020, şi în judeţul Mureş „situaţia a intrat pe o pantă descendentă” şi urmează traseul judeţelor Harghita şi Covasna.

„Dacă nu se vor lua măsuri concrete, vom ajunge exact în aceeaşi situaţie, cu niciun fel de reprezentare politică coerentă, fără niciun fel de putere de reacţie, în afară de aceste acţiuni răzleţe ale noastre în instanţă şi în justiţie. Şi aceşti, pur şi simplu, transmiţători ai ideilor revizioniste vor ajunge să conducă judeţul în întregime, iar noi să fim din nou trataţi ca nişte cetăţeni de mâna a doua”, a susţinut liderul FCRCHM.

El a mai arătat că, în privinţa învăţământului, „se urmăreşte o segregare constantă şi continuă”, care face să trăiască paralel cele două comunităţi, română şi maghiară, să nu ajungă să se cunoască şi să se înţeleagă.

Potrivit lui Dragoş Burghelia, se încearcă, din nou, adoptarea steagului judeţului Harghita, fără ca românii să fie reprezentaţi pe acesta.

„Noi trebuie să înţelegem, aşa doresc ei să ne transmită, că nu avem loc printre ei, suntem toleraţi şi atât, lucru care este, de-a dreptul, inacceptabil. Şi în cazul steagului judeţului Harghita, pentru că românii nu sunt reprezentaţi sub nicio o formă, asta trebuie să înţelegeţi: un judeţ din România are steag, îşi va vota toate formele de simbolistică fără o urmă de identitate românească. Deşi noi trăim aici, existăm, încercăm doar să ne facem simţită prezenţa. Asta e tot ce dorim: să ne fie respectate drepturile şi să nu mai existe o discriminare şi o discrepanţă între românii din Harghita, Covasna, Mureş şi un român din Constanţa, Slobozia, Medgidia”, a afirmat Dragoş Burghelia.

Acesta a mai arătat că prioritară este identificarea unei strategii naţionale pentru această zonă, despre care spune că a fost lăsată de izbelişte timp de 30 ani.

„Aceasta este crunta realitate. Asta se întâmplă după 30 ani în care statul român nu-şi exercită autoritatea, suveranitatea, ne trezim cu alte forţe care, desigur, ocupă acest vid administrativ şi legislativ, în multe cazuri”, a mai spus liderul FCRCHM.

El a subliniat că Forumul Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş „reprezintă principalul senzor civic din această regiune”, care reuneşte peste 40 de asociaţii, fundaţii din toate domeniile şi din toate zonele de activitate din cele trei judeţe şi care apără drepturile românilor din cele trei judeţe.

La lucrările de la Izvoru Mureşului a participat şi liderul AUR, George Simion, care a spus că românilor din Harghita, Covasna şi Mureş „trebuie să li se respecte dreptul la identitate naţională, dreptul la şcoală, dreptul la a folosi limba română în administraţie”.

El a avut şi un mesaj către cetăţenii maghiari, reclamând „o politică segregaţionistă dusă intenţionat” în Harghita, Covasna şi Mureş.

„Repet de fiecare dată, pentru că avem o problemă în a găsi un canal de comunicare cu etnicii maghiari care trăiesc în România şi care de multe ori sunt lăsaţi pradă propagandei de vrajbă interetnică promovată de UDMR. Îi iubim pe toţi maghiarii care trăiesc în România şi sunt cetăţeni fideli ai statului român. Nu sunt probleme cu maghiarii care trăiesc în Timişoara, în Arad, în mare parte în Cluj, dar este o problemă cu politica aceasta segregaţionistă dusă intenţionat, nu doar de guvernul de la Budapesta, ci şi de guvernul de la Bucureşti în Harghita, Covasna şi Mureş şi mulţi dintre cetăţenii acestor judeţe sunt făcuţi să urască statul în care trăiesc. (…) Ştiu că marea majoritate a etnicilor maghiari sunt patrioţi români, sunt departe de ideile acestea de separatism etnic şi de şovinism şi de aceea vrem să îi asigurăm de fiecare dată că suntem alături de ei, că nu vor fi excluşi şi că vor avea toate drepturile, inclusiv cele naţionale de care se bucură toate minorităţile în România”, a spus George Simion.

La rândul său, deputatul AUR, Dan Tanasă, a vorbit despre procesele câştigate în instanţă de asociaţia pe care o conduce, prin care a obligat primari maghiari din zonă să respecte legea legată de arborarea steagurilor sau de folosirea simbolurilor naţionale, precum stema României.

„Am înfiinţat în 2014 un ONG cu care am reuşit peste 300 de procese împotriva unor instituţii publice ale statului român, care nu respectă legea şi nu respectă Constituţia. (…) Nu eu am dat steagurile Ungariei jos de pe clădiri, le-a dat jos instanţa, le-au dat jos judecătorii. (…) Ori în momentul în care tu ai o asociaţie nonguvernamentală care câştigă peste 300 de procese în instanţă, în momentul acela ai o problemă de siguranţă naţională. Ai dovada indubitabilă a faptului că instituţiile publice ale statului român nu aplică legea uniform şi peste tot pe teritoriul statului naţional, pentru că toate procesele acestea pe care le-am câştigat eu, asociaţia pe care o conduc, toate erau responsabilitatea prefecţilor din cele trei judeţe”, a spus deputatul AUR.

Acesta s-a referit şi la decizii date de Consiliul Naţional pentru Combatere a Discriminării, care dovedeau că „în Harghita, Covasna şi Mureş comunitatea discriminată este cea românească”.

El a susţinut că în cele trei judeţe „statul român există doar simbolic” şi în zonă „nu se consumă statalitate românească”.

Totodată, Tanasă a spus că problema fundamentală pe care o are statul român şi cu care trebuie să se confrunte „este vulnerabilitatea la adresa securităţii naţionale prin prezenţa UDMR la guvernare şi în structurile statului român”.

„Pentru că UDMR are o problemă mare de tot, nu şi-a devenit încă loialitatea, cui îi este loială, Ungariei sau României. Nu poate să fie loială în acelaşi timp şi Ungariei, şi României”, a mai declarat Dan Tanasă.

La dezbatere a participat şi senatorul AUR de Covasna, Ionuţ Neagu, care a făcut referire la o rezoluţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care dacă s-ar integra în legislaţia naţională, ar permite ca românii numeric minoritari în zonă să primească alocări bugetare şi să aibă reprezentare politică.

Cea de a XIX-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului se desfăşoară la Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului şi este organizată de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe şi Asociaţia „Răsăritul Românesc” de la Chişinău.

http:/cotidianul.ro/

Republica pensiilor

17 sept.

La un moment dat, prin Orăștie, prin zona pietonală, mă trezesc luat de braț de un domn. Avea părul alb, burta mare și o gușă roșie umflată sub un obraz care plesnea de sănătate: Mă, îți mai aduci aminte de mine? Ia spune cine sunt eu?

Chestia asta cu „ia spune cine sunt eu” mă enervează peste măsură pentru că mă supune unui test de memorie vizuală la care adesea nu mai fac față.

-Sunt colonelul B. Am fost colegi de clasă pînă am mers la liceu. Bată-te să te bată, cum de nu mă mai recunoști?

Ce să recunosc eu din umflatul acela care trăznea de suficiență și de o vizibilă gîfîială în gîndire?

În două minute, mi-a spus și restul vieții sale.

-M-am pensionat la 50 de ani și îmi plimb nepoțica. Tu ce zici de chestia asta cu pensiile? Ni le măresc sau nu?

Adevărul este că suntem o țară care arată ca lovită de boala pensiilor. De la cîntatul cocoșilor pînă noaptea tîrziu, la sforăitul politicienilor și al moderatorilor nu se vorbește decît despre pensii. Cu cît cresc pensiile, cu cît scade puterea de cumpărare, de unde ia statul bani, ce se alege de pensiile speciale etc. Dacă treceți noaptea pe lîngă studiourile România TV o să auziți un ecou prelung, ca un urlet de stafii jurnalistice rostogolind amenințător cuvintele „pensii, pensii, pensiuțe și pensioae!”. Pensii la Ciutacu, pensii la alimentara, pensii la șmecherul de Nils Șmecher, cel care a fost 24 de ore director la o mare firmă de stat din Ministerul Transporturilor pentru a semna un transfer cu cîntec, pensii la disperata de Simona Gheorghe, pensii la baie, pensii ca la spitalul de nebuni, pensii la gunoi și la pușcărie. Boala pensiilor a trecut și la Antena 3 și nu-i exclus să se întindă prin CNN și în Statele Unite ale Americii. Pensiile aprind cîte o luminiță la doamnele pensionate, adormite în fotolii. Trag cortina dezamăgirii peste subiectele grave din spatele pensiilor speciale, acoperă situația fondurilor din ce în ce mai sărace, adună pensionarii în fața micului ecran și sporesc numărul punctelor de audiență. Pensiile sunt noua religie mincinoasă a țării noastre. Nimeni nu este în stare să deschidă o discuție despre felurile în care populația ar putea produce mai mulți bani. Și nici despre felul nedrept în care statul își conservă puterea prin plățile uriașe făcute slujbașilor săi devotați. Subiectul pensiilor învăluie în speranță sărăcia bunicilor și îi ascunde într-un val de ceață pe marii profitori ai sistemului, generali de servicii secrete, procurori, judecători, milițieni și multe alte categorii care, în fapt, reprezintă statul și articulațiile sale de metal ruginit. Discuțiile nesfîrșite despre pensii creează amăgirea că într-o bună zi oamenilor sărmani li se va face dreptate, iar profitorii puterii vor fi ușurați la pungă. Iese cîte o hahaleră ca Rareș Bogdan și, ca să ia fața amărîților și să-i încurce pe mălăeții din PSD,  strigă „pensii majorate cu 16%” deși statul nu mai are bani nici pentru jumătate din promisiuni. Iar hahalera de Rareș Bogdan nu vrea să dea nici 10% din banii cheltuiți de el pe vacanțe, petreceri și călătorii. Dimpotrivă, se strofoacă să strîngă mai mult și să urce o treaptă mai sus.

Subiectul pensiilor trădează mediocritatea și lașitatea presei, incapacitatea ei de a depăși o frecție de subiect. Pun patru microfoane pe o masă, iau o caricatură de jurnalist, invită trei reprezentanți de partide și de la o asociație și dă-i, de dimineața pînă seara, în cîteva ture și în reluare pe acest subiect care năclăiește gîndirea și care nu are nici o ieșire pentru cei necăjiți. Statul român este captiv la mediocri și la nehaliți, iar subiectul pensiilor nu-i decît un spectacol de operetă pentru a acoperi neputința conducătorilor.

CORNEL NISTORESCU

%d blogeri au apreciat: