L’EXPRESS:NICOLAS SARKOZY,FRANTA VA PROPUNE LA CONSILIUL EUROPEAN CA O TARA CARE NU-SI POATE APARA FRONTIERELE SA FIE EXCLUSA PROVIZORIU DIN SCHENGEN!

4 mai

Sarkozy vrea ca o ţară să fie exclusă din Schengen provizoriu, dacă nu-şi poate păzi frontierele.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy vrea ca o ţară care dovedeşte o administrare defectuoasă a frontierelor să poată fi exclusă din spaţiul Schengen, cu titlu provizoriu.

“Dacă o ţară europeană nu-şi poate păzi frontierele, chestiunea suspendării provizorii din Schengen trebuie să fie pusă fără tabuuri”, a declarat liderul de la Elysee.

Potrivit unui interviu ce va apărea miercuri în L’Express, Franţa va propune în Consiliul european din iunie să facă unele modificări ale acordului Schengen. “Franţa, cea mai generoasă ţară în materie de azil, va face propuneri în Consilil european din iunie. După primele alegeri în noile democraţii din Africa de Nord, va fi nevoie de reguli concertate pentru imigraţie şi de o dezvoltare economică împărtăşită”, a spus Sarkozy pledând pentru ajutarea Italiei în problema pe care o are în prezent cu imigranţii tunisieni.

Preşedintele francez a confirmat că doreşte ca sistemul Schengen să fie actualizat şi adaptat la nevoile prezentului, argumentând că imigraţia nord-africană trebuie oprită, pentru că aceste ţări au şi ele nevoie de elite.

“Odată cu perspectivele democratice din Africa de Nord, trebuie să fim gata să formăm studenţi, să primim oameni de afaceri; dar să acceptăm pe toată lumea, cum zic socialiştii francezi, nu, ar fi pus în pericol echilibrul întregului nostru sistem social”, a mai spus Sarkozy, confirmând, prin polemica indirectă cu socialiştii, miza electorală a acestei teme.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.