PREMIERUL VICTOR PONTA DESPRE CONTRACTUL BECHTEL!

23 aug.

Premierul Victor Ponta a declarat joi seară că dacă ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, ar fi avut ceva de ascuns în cazul contractului Bechtel, nu ar fi făcut plângere la DNA.

Victor-Ponta-qmagazine1

„Din 2004, de atunci, au fost mulţi miniştri, mulţi directori, şi cred că doar DNA poate să stabilească care din miniştri sau care din directori au plecat cu… (documentul – n.r.). (…) Toate documentele care sunt disponibile au fost desecretizate. Nu există originalul, primul exemplar, de aceea s-a făcut plângerea la DNA”, a spus Ponta, joi seară, la B1 TV, întrebat despre situaţia contractului pe care statul român l-a încheiat cu Bechtel.
Cât priveşte indicaţiile fostului ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, cu privire la locul în care poate fi găsit contractul, premierul le cataloghează drept „o prostioară”. „Era o mică prostioară. Doamna Boagiu părea un om mai serios. (…) Şova dacă avea ceva de ascuns nu făcea plângere la DNA”, a susţinut Ponta.

În context, premierul a spus că primul semn de întrebare în cazul contractului Bechtel este legat de suspendarea acestuia în 2005-2006. „Primul semn de întrebare este cum a fost el suspendat în 2005-2006. Marea prostie aia a fost. Era un contract care trebuia derulat şi finalizat. În 2005-5006 a fost oprit şi după aceea s-a terminat tot”, consideră Victor Ponta.

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a făcut la DNA plângere penală pentru lipsa exemplarului original al contractului cu Bechtel, potrivit unui comunicat transmis miercuri.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.