Povestea unei bătrâne de 92 de ani care şi-a petrecut ultimii 12 din viaţă încercând să recupereze de la statul român ceea ce tot statul i-a luat sub pretextul naţionalizării. Scrisoarea descrie cele mai întâlnite exemple de indiferenţă, incompetenţă şi, uneori, nesimţire de care dau dovadă instituţiile publice, mult prea lente şi nepăsătoare sub greutatea unei birocraţii fără margini.
Scrisoarea unei românce supravieţuitoare a holocaustului.
SCRISOARE DESCHISĂ
ADRESATĂ AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU RETROCEDAREA PROPRIETĂŢILOR
Domnului preşedinte ANRP, George Băeşu
O justiţie făcută prea târziu se transformă în injustiţie şi uneori nu mai este nevoie de ea
Mă numesc Blau Susana, domiciliată în Israel, am venerabila vârstă de 92 de ani, sunt supravieţuitoare a lagărului de exterminare Birkenau- Auschwitz, sunt imobilizată la pat, suferind de foarte multe boli cronice, cu îngrijire medicală 24 de ore din 24, iar starea materială este foarte precară, nu am pensie, trăiesc din asigurarea socială pe care o primesc de la stat.
Am solicitat de nenumărate ori ANRP-ului să analizeze în regim de urgenţă dosarul meu, dar spre disperarea mea, rugăminţile au fost tratate cu umilire, nepăsare, nesimţire, incompetenţă, superficialitate şi, mai ales, cu foarte, foarte multa indiferenţă.
Ȋn anul 1960, din cauza persecuţiilor la care am fost supuşi de către regimul comunist, am fost obligaţi, eu împreună cu soţul meu şi cei 3 copii ai noştri, să părăsim România, lăsând în urma noastră apartamentul proprietate personală, din imobilul situat în Braşov, str. Dr. Felix nr. 6, imobil ce a trecut în proprietatea statului roman în baza deciziei Consiliului Popular Judeţean Braşov, conform Decretului 223/1974, decizie ce nu ne-a fost niciodată adusă la cunoştiinţă.
Decizia de preluare era nelegală în condiţiile în care Decretul nr. 223/ 1974 contravenea Constituţiei în vigoare la acel moment (de altfel Decretul nr. 223/1974 a fost declarat neconstituţional şi abrogat prin Decretul Lege nr. 9/1989), astfel încât statul nu putea transfera dreptul de proprietate în patrimoniul său.
Menţionez că în urma emigrării, familia noastră nu a primit nicio despagubire din partea statului român pentru apartamentul compus din 2 camere cu dependinte, cu o suprafaţă totală de 70 metri pătraţi, precum şi o curte cu suprafaţă totală de 280 metri pătraţi, imobil situat în zona centrală a oraşului.
Ȋn anul 1997, statul român, sub justificarea temeiului Legii 112/1995, deşi situaţia juridică a apartamentului nu a fost stabilită, iar legea anterior enunţată nu permitea vânzarea bunurilor naţionalizate ilegal, vinde apartamentul chiriaşilor care au locuit în el.
Via Dolorosa sau drumul suferintelor
In temeiul Legii nr. 10/2001, in anul 2001(!!!), am formulat notificare in termenul legal, prin care am solicitat restituirea in natura a apartamentului din imobilul situat in Brasov. In baza notificarii la S.C. RIAL S.R.L. Brasov s-a intocmit un dosar intern.
Dupa 9 ani, in care dosarul meu a zacut in nelucrare la RIAL Brasov si, numai dupa ce mandatarul meu s-a deplasat in Romania, in luna iunie 2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul S.C. RIAL S.R.L. Brasov, emite decizia prin care dispune :
“Se face notificatoarei propunere pentru acordarea de masuri reparatorii in echivalent constand in despagubiri pentru apartamentul preluat de catre statul roman si cota parte din terenul construit si neconstruit“.
Mandatarul meu fiind in Romania in vederea primirii deciziei, a solicitat in vederea accelerarii procedurilor administrative, sa depuna personal dosarul la ANRP Bucuresti. Acest fapt a fost insa imposibil de indeplinit. La sediul RIAL Brasov, i s-a adus la cunostinta ca, numai unitatea detinatoare a imobilelor notificate, cea investita conform Legii nr. 10/2001 sa se pronunte asupra notificarilor prin decizie, are calitatea de a depune dosarele solutionate prin emiterea deciziei, sub numar de inregistrare, la sediul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor. Cu aceasa ocazie, a fost instiintat ca, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul ANRP Bucuresti, a impus ca mod de lucru: trimiterea dosarelor din teritoriu intr-un lot de 35 de dosare rezolvate, deodata. Dat fiind faptul ca dosarul meu a fost printre primele rezolvate din acest nou lot de 35 de dosare si, volumul mai redus de dosare complete spre solutionare existente, rezulta, dupa aproximarea celor de la RIAL Brasov, ca dosarul meu va fi trimis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor Bucuresti, nu mai repede de luna decembrie 2010 deci, peste exact o jumatate de an!!!.
In data de 15 iunie 2010, am expediat un memoriu Guvernului Romaniei, prin care am aratat modul defectuos de lucru al ANRP-ului, care este in totalitate in detrimentul fostilor proprietari, care e o batjocura la adresa celor care asteapta de foarte multi ani sa fie despagubiti pentru bunurile lor personale, confiscate de catre regimul comunist. Chiar si ajuns dosarul meula ANRP, este de notorietate faptul ca institutia practic nu functioneaza. Am primit raspuns de la Guvernca memoriul meu a fost transmis ANRP-ului spre rezolvare, insa de atunci au trecut 3 (trei) ani si, pana acum nu am primit nici un raspuns, cu toate ca legile tarii obliga institutiile statului ca in termen de 30 de zile sa raspunda oficial petitiilor.
In data de 28 iunie 2010, am expediat o scrisoare la RIAL Brasov, in care am solicitat sa mi se transmita numarul sub care mi s-a inregistrat dosarul la ANRP Bucuresti. Am primit raspuns de la RIAL Brasovprin care am fost instiintata ca dosarul meu va fi trimis la ANRP Bucuresti pe data de 24 noiembrie 2010.
Din cauza indolentei si nepasarii celor de la ANRP, dosarul meu impreuna cu decizia prin care se propune acordarea de masuri reparatorii in echivalent constand in despagubiri, a zacut intr-un dulap la sediul RIAL Brasov, aproape 6 luni, fara ca cineva sa se ocupe de solutionarea lui la ANRP. Pentru aceasta intarziere in rezolvarea dosarului nimeni, la nici un nivel din conducerea ANRP-ului nu raspunde material sau penal de nerespectarea termenelor de solutionare a dosarului.
Neexecutarea unei decizii prin care este recunoscut un drept de proprietate, constituie o ingerinta in sensul primului aliniat al art. 1 din Protocolul nr.1. In cazul meu, ingerinta consta in inactiunea autoritatilor competente, care refuza sa primeasca dosarul meu si, nu au aplicat decizia conform careia eu am dreptul la o compensatie efectiva si in timp util, din cauza unui ordin intern prin care s-a stabilit in mod abuziv conditionarea predarii/preluarii dosarelor din teritoriu de existenta unui anumit numar de dosare solutionate autoritatilor competente.
Prin urmare, consider ca zadarnicirea dreptului de proprietate asupra imobilului meu, combinata cu lipsa totala de despagubire, mi-a impus o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor mele, drept garantat de art.1 din Protocolul nr.1. Apreciez, ca astfel a avut loc incalcarea acestei prevederi.
Dosarul a ajuns la ANRP. O casă naţionalizată în mai puţin de un sfert de oră…
In data de 24 noiembrie 2010 s-a depus dosarul meu la ANRP, acesta fiind inregistrat sub numarul 48116/CC/2010.
Intr-o tara normala, dupa umila mea parere, ar fi trebuit sa primesc o instiintare de la ANRP prin care sa fiu informata ca dosarul meu a fost primit la ANRP si inregistrat sub numarul X, dar asta doar intr-o tara normala si civilizata !
Au urmat nenumarate scrisori, memorii si notificari trimise ANRP-ului, la care nu am primit nici un raspuns, sau chiar daca am primit, nu era la obiect. Am solicitat tratarea cu prioritate a dosarului in considerarea varstei inaintate si a pensiei sociale foarte mici. In raspunsul primit de la ANRP mi se solicita prezentarea dovezilor ca sunt bolnava. In raspunsul dat, am explicat ca pentru a trimite o astfel de adeverinta medicala, eu fiind imobilizata la pat de peste doi ani, va trebui sa chem acasa un notar si medicul de familie, care va trebui sa dea o declaratie notariala, care va trebui apoi tradusa in limba romana, legalizata si apostila. O astfel de adeverinta m-ar costa o avere, cateva sute de dolari, nu-mi pot permite o astfel de cheltuiala, am o pensie sociala mica, prefer ca acesti bani sa-i folosesc la cumpararea de medicamente sau pentru hrana mea zilnica. Nu e deajuns oare varsta mea de peste 92 de ani si faptul ca Statul Roman s-a folosit de bunul meu imobil in mod gratuit si ilegal timp de 53 de ani ?
Dupa incercari repetate din partea mea, de solutionare pe cale amiabila a cazului, asa cum era si de asteptat, desi nu e nici legal si nici corect, ANRP-ul nu a avut nici o reactie in sensul de a-si exercita atributile cu care a fost investita prin actul de infiintare, nu a raspuns solicitarilor mele.
In anul 1960, partea mea de casa mi-a fost nationalizata in mai putin de un sfert de ora, iar acum, eu, la varsta mea de peste 92 de ani, ma lupt de peste 12 ani pentru recuperarea drepturilor mele legitime si recunoscute.
Dosarul a ajuns la CEDO
In data de 10.08.2010 am trimis o cerere la CEDO prin care ma plangeam Curtii Europene de incalcarea drepturilor mele fundamentale prevazute in Conventie, deschizandu-se astfel dosarul nr. 47372/2010.
In data de 12 octombrie 2010, CEDO a pronuntat prima hotarare pilot in dosarul Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, avand ca obiect imobile nationalizate inainte de 1989 unde, Curtea a decis concomitent, prin aplicarea procedurii hotararii-pilot in cazurile de aceasta natura, suspendarea tuturor cauzelor privind modul in care sunt despagubiti fostii proprietari de imobile din Romania. Intrucat problema despagubirilor nu era o prioritate pentru Guvern, Romania a cerut si i s-a aprobat amanarea termenului de executare a deciziei pilot cu inca 9 luni, deci pana pe data de 12 aprilie 2013. In aceste conditii, ca si toate celelalte dosarele de retrocedare aflate la Curtea Europeana, si dosarul meu au fost suspendate pana pe data de 12 aprilie 2013.
In data de 26.01.2011, prin avocat, am transmis o notificare oficiala ANRP-ului, prin care solicitam sa fiu informata care este stadiul dosarului meu si, daca a fost repartizat catre un evaluator pentru a stabili cuantumul despagubirilor.
Neprimind din nou nici un raspuns de la institutia statului pe numele de ANRP, am actionat-o in judecata, solicitand acesteia sa efectueze evaluarea si emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire.
In data de 20.10.2011, Curtea de Apel Bucuresti, in sentinta civila emisa, admite actiunea formulata si, obliga Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, la desemnarea unui evaluator pentru intocmirea raportului de evaluare si, la emiterea deciziei, reprezentand titlul de despagubire.
Intr-o totala lipsa de respect pentru varsta mea, pentru mine ca proprietar si cetatean indreptatit prin lege la despagubire, si cu intentia vadita de tergiversare, ANRP-ul face recurs la ICCJ Bucuresti.
Am solicitat ANRP-ului retragerea recursului si punerea in aplicare a sentintei civile nr. 6072/20.10.2012 a Curtii de Apel, degrevand astfel ICCJ de inca un proces inutil, care nu va face cinste si nici o buna imagine institutiei, iar eu ma voi putea bucura cate zile voi mai avea, de roadele muncii mele.
Din acest moment, mi-a devenit foarte, foarte clar, ca ANRP-ul e institutia creata pentru neretrocedarea proprietatilor catre fostii proprietari.
Ȋn data de 03.05.2012, Inalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti, ca instanta de recurs, emite decizia nr. 2142/03.05.2012 prin care mentine hotararea Curtii de Apel Bucuresti, pronuntata pe fond, prin care Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor este obligata la desemnarea unui evaluator pentru intocmirea raportului de evaluare si, la emiterea deciziei, reprezentand titlul de despagubire.
In data de 06.05.2012 am trimis o notificare la ANRP, prin care am solicitat aceastei institutii a statului roman, sa puna in aplicare cu celeritate dispozitiile deciziei pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila.
In data de 12.06.2012, la peste o luna de cand ANRP-ul ar fi trebuit sa puna in aplicare decizia ICCJ, am revenit cu o noua notificare ANRP-ului, Agentie subordonata Guvernului Romaniei, prin care solicitam din nou ca aceasta institutie a statului sa respecte legile tarii in vigoare si sa puna in aplicare cu celeritate dispozitiile deciziei pronuntata de ICCJ Bucuresti, ramasa irevocabila.
Conform Ordonantei Nr. 27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activitatii de soluţionare a petiţiilor, la Art. 8: (1) Autoritatile si instituţiile publice sesizate au obligaţia sa comunice petitionarului, in termen de 30 de zile de la data inregistrarii petiţiei, raspunsul, indiferent daca soluţia este favorabila sau nefavorabila.
Dar cui ii pasa de Constitutie, de legi, de ordonante sau de hotarari judecatoresti definitive si irevocabile?
Cu toate ca Romania a fost aspru criticata cu ocazia hotararii pilot in dosarul Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, ea continua sa-mi incalce in continuare drepturile fundamentale prevazute in Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.
Neconformarea unei hotarari judecatoresti ramasa definitiva, genereaza o incalcare a art. 6 § 1 din Conventia CEDO si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, in special atunci cand obligatia de executare a deciziei in cauza ii apartine unei autoritati administrative, precum si o inalcare a dispozitiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 a conteciosului administrativ, modificata si completata, prin Legea nr. 262/2007, cu privire la obligatia executarii hotararilor judecatoresti.
In data de 12.06.2012 am trimis o noua notificare pe email pe adresa ANRP-ului, cu copie Guvernului Romaniei. Guvernul, in loc sa se implice si sa-mi dea un raspuns la obiect la cele prezentate, laconic mi-a transmis un raspuns ca: “notificarea mea a fost transmisa spre competenta solutionare (?) ANRP-ului, solicitand acesteia luarea masurilor legale ce se impun“. Am zambit amarnic !, probabil ca si Dumneavoastra stimate domn, daca ati ajuns cu cititul pana aici.
Desi a trecut un an, de cand am trimis notificarea, nu am primit nici un raspuns oficial de la ANRP. E ceva de neconceput ceea ce se petrece cu aceasta institutie guvernamentala falimentara pe numele de ANRP, creeata in fapt pentru solutionarea problemelor privind restituirea proprietatilor catre fostii proprietari !!!.
Executarea silita, este oare o solutie convenabila, si care va face cinste ANRP-ului ?
Cum e oare posibil domnilor, ca o institutie subordonata Guvernului Romaniei, direct Primului Ministru, sa incalce in mod atat de flagrant si abuziv legile si Constitutia tarii, sa incalce cu brutalitate conventiile si tratatele europene la care Romania este parte, sa-si bata joc de sutele de mii de fosti proprietari, fara ca cineva sa dea socoteala pentru abuzurile savarsite, cine ii permite ANRP-ului sa fie stat in stat in Romania???!!!!
Intre timp, a aparut Legea 165/2013, care nu rezolva cu nimic in timp util situatia mea disperata.
Din pacate, statul nu are nici un interes in rezolvarea eficienta a problemei retrocedarilor in Romania, ma declar sabotata de Guvernul Romaniei, nu cer nimic special, pur si simplu imi solicit inapoi bunul furat de catre statul roman comunist, sau despagubiri materiale la adevarata valoare a bunului.
Traiesc cu speranta ca glasul meu va fi auzit undeva la nivelul conducerii ANRP-ului si, ca inca voi trai sa vad ca mi se face dreptate…
Share this: Politica,Istorie,Economie,Muzica,Investigatii,Partide,Conspiratii mondiale,Educatie,Invatamant,Sport,Cultura,Social-media
Etichete:holocaust, ISRAEL CATRE ANPR, nazism, SCRISOARE DESCHISA A SUSANEI BLAU
Comentarii recente