Arhiva | 6:43 pm

SAPTAMANALUL „CATAVENCII”ARE O COPERTA INEDITA PENTRU EDITIA 7-13 AUGUST:ESTE PREZENTAT”INCA UN EPISOD DINTR-UN SERIAL PARCA INTERMINABIL,BEISCOTCH”,CU BASESCU SI LENUTA DI’PLESCOI IN ROLURILE PRINCIPALE!”

6 aug.

Săptămânalul “Cațavencii” are o copertă inedită pentru ediția din perioada 7-13 august: este prezentat “încă un episod dintr-un serial parcă interminabil”.

13

Este vorba despre serialul “BeiScotch”, cu aluzie la celebra serie “Baywatch”, care a făcut furori în întreaga lume, la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90.

“Ferm decis să-și reafirme rolul de salvamar al națiunii, Traian Băsescu adună în jurul său elementele de dreapta”. Cei care fac parte din echipa de salvamari ai șefului statului sunt: Elena Udrea, Monica Macovei, Daniel Funeriu, Sebastian Lăzăroiu, Mihai-Răzvan Ungureanu și Laura Codruța Kövesi.

SIRE-UL CRYPTOME.ORG.:”URECHILE”SPIONAJULUI AMERICAN (NSA) INSTALATE LA BUCURESTI!

6 aug.

“Urechile” spionajului american, instalate la Bucureşti. Serverele ar fi amplasate chiar în Ambasada SUA, consideră site-ul cryptome.org

dezvaluire-soc-romania-gazda-unui-server-de-spionaj-nsa-18459418

Celebra melodie românească “Macarale” ar putea căpăta acum o variantă cu…antene. “Antenuţe/antenuţe/râd în soare/argintii/ antenuţe”, dacă e să dăm crezare dezvăluirilor-bombă ale site-ului cryptome.org, care a publicat o listă cu şi un planiglob pe care sunt marcate puncte roşii despre care afirmă că „ar putea fi locuri simbolice sau ar putea indica (existenţa) unor servere X-Keyscore aparţinând NSA la ambasade ale Statelor Unite”, inclusiv în România.
Potrivit site-ului, care nu citează vreo sursă, deşi unele locuri în care se află servere sunt cunoscute ca „staţii de spionaj NSA-Echeleon în cadrul Five-Eyes – Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă -, multe dintre localizările serverelor sunt marcate în capitalele acestor state sau în apropiere de capitale”.

Surpriză! Şi la Moscova sunt “urechi”
Site-ul consideră o „surpriză” punctul de la Moscova şi notează că alt punct apare în partea centrală din sudul Chinei, departe de Beijing, apreciind că ar fi un „server clandestin”. De asemenea, site-ul remarcă că staţia NSA din Hawaii, unde a lucrat Edward Snowden, fostul consultant al NSA, care a dezvăluit lumii programul american de supraveghere a comunicaţiilor mondiale PRISM, nu apare pe hartă.
Pe planiglob sunt marcate aproximativ 85 de puncte în care s-ar afla „aproximativ 150 de site-uri”, 25 de puncte aflându-se pe coastele Antarcticii.
Puncte roşii apar, de asemenea, în 51 de ţări, notează Mediafax, care relatează datele cryptome.org. Cea mai densă concentrare este în Europa, Orientul Mijlociu, Asia de Sud şi America Centrală, observă site-ul, care subliniază că „niciunul nu apare în zone ca Norvegia, Suedia, Islanda, Canada, în cea mai parte din America de Sud, Pacific şi insulele din Atlantic.

Ce zice logica
Cryptome.org consideră că „ar fi logic ca Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) să utilizeze ambasadele americane ca pe avanposturi pentru colectarea (datelor) comunicaţiilor locale cu ajutorul X-Keyscore”, notând că ambasadele au fost folosite pentru „întregul spectru al spionajului în toate formele şi deghizările sale, militar, politic, economic, social” şi conchizând că „adăugarea aspectului cibernetic era inevitabilă”. Site-ul argumentează că ambasadele deţin reţele multiple de comunicare de la cele mai de jos nivele de securitate, până la cele mai înalte.

X-Keyscore, intrumentul de scormonit corespondenţa
După cum reiese din cele mai recente dezvăluiri publicate de cotidianul britanic The Guardian, pornind de la informaţiile furnizate de Edward Snowden, NSA dispune de un sistem numit X-Keyscore, un motor de căutare cu ajutorul căruia angajaţii serviciului de spionaj pot scormoni inclusiv în corespondenţa privată a utilizatorilor de net.

Cum operează X-Keyscore
Manualele de instruire a agenţilor secreţi, oferite publicului de Snowden, dau câteva exemple despre modul în care se operează la nivelul NSA, comentează dw.de. Astfel, agentul formulează cerinţa „Arată-mi toate documentele cifrate din Iran”. Şi primeşte lista completă a acestora. Sau se poate obţine lista completă a utilizatorilor de Internet care folosesc o anumită limbă, mai puţin folosită într-o anumită parte a lumii (cum ar fi lista completă a vorbitorilor de limba germană sau de română din Pakistan).
X-Keyscore pare a fi centralizatorul informaţiilor provenind din cele mai variate surse. Programul spionează orice activitate derulată de navigator – citeşte în timp real mailurile, căutările şi activitatea utilizatorului supravegheat în reţelele sociale.
Aceeaşi sursă adaugă că alte noi dezvăluiri de documente provenind de la Edward Snowden ar putea să descrie cum este realizat acest lucru de către personal, reţele şi arhitectura serverelor de date, nu doar prin programele PRISM şi X-Keyscore.

Ce este cryptome.org
Cryptome.org este o bibliotecă digitală pentru găzduire de documente, creată în 1996 de către cercetători americani independenţi şi arhitecţii John Young şi Deborah Natsios. Biblioteca funcţionează ca loc de stocare a unor informaţii despre libertatea de exprimare, criptografie, spionaj şi supraveghere. Cryptome îşi asumă ca misiune, pe site, „să primească spre publicare documente care sunt interzise de guverne în întreaga lume, în particular materiale despre libertatea de exprimare, confidenţialitate, criptologie, tehnologii cu dublă utilizare, securitatea naţională, informaţii (secrete) şi guvernanţă secretă – documente declasificate, secrete şi clasificate – dar nu se limitează doar la acestea”.
Cum se spală imaginea şifonată a celui mai puternic serviciu secret al lumii
America îşi sporeşte măsurile de securitate şi ţine închise peste 20 de ambasade din Orientul Mijlociu Africa de Nord şi Asia de Sud-Est. Motivul ar fi o serie de atentate planificate de reţeaua teroristă al-Qaida. Este, însă, asta o strategie de a distrage atenţia de la afacerea NSA? – se întreabă revista germană Der Spiegel.
Serviciile secrete americane ar fi interceptat convorbiri ale teroriştilor Al-Qaeda în care erau pomenite atentate asupra reprezentanţelor diplomatice ale SUA. În context, mai mulţi congresmeni au ieşit la rampă zilele trecute şi au vorbit despre cea mai serioasă ameninţare la adresa Americii de la 11 septembrie 2001 încoace, aşa cum a fost ea descrisă de Saxby Chambliss, vicepreşedintele republican al comisiei pentru controlul serviciilor secrete.
Nu numai acesta s-a folosit de ocazie pentru a lăuda munca Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) căreia i s-ar datora aceste interceptări. Republicani şi democraţi s-au grăbit să arate lumii, dar mai ales americanilor, cât de important este ca NSA să poată deconspira planurile teroriştilor. E o metodă eficientă de a spăla imaginea şifonată a celui mai puternic serviciu secret al lumii după dezvăluirile făcute de Edward Snowden, fostul analist al agenţiei, despre dimensiunea mondială a spionajului electronic, comentează Der Spiegel.
Şi agenţia de presă France Presse este de aceeaşi părere, ilustrând cu afirmaţiile mai multor congresmeni democraţi şi republicani. “O pledoarie binevenită pentru o agenţie aflată sub tirul criticilor pentru afectarea vieţii private şi a libertăţilor individuale provocată de programele de supraveghere a comunicaţiilor şi a Internetului dezvăluite de fostul consultant al NSA, azi refugiat în Rusia, Edward Snowden”, scrie AFP.
“Cu toate astea, un senator democrat a subliniat că nu există nicio dovadă a faptului că descoperirea s-ar fi făcut cu ajutorul uriaşei baze de date din comunicaţii pe care NSA o strânge cu atâta efort. Congresmanul e de părere că, mai degrabă, măsurile de securitate fără precedent au legătură cu atentatul de anul trecut din Libia în care şi-au pierdut viaţa patru membri ai corpului diplomatic american”, notează, la rândul său, Der Spiegel.

Snowden primeşte propuneri…indecente
Senatori ruşi au anunţat marţi că intenţionează să îi propună fugarului american Edward Snowden, care a obţinut un azil provizoriu pentru o perioadă de un an în Rusia, să lucreze împreună cu ei pentru asigurarea protecţiei datelor personale a cetăţenilor ruşi, relatează AFP. Este vorba despre o cooperare în domeniul „protecţiei datelor personale”.
Pavel Durov, fondatorul „Facebook”-ului rus Vkontakte, i-a propus deja lui Snowden, săptămâna trecută, să se alăture echipei informaticienilor săi pentru a se ocupa de protecţia datelor personale ale utilizatorilor acestei reţele de socializare, cea mai importantă în Rusia. Pentru moment,tânărul american nu a răspuns acestei propuneri.

LUMEAJUSTITIEI.ro,A FORMULAT LUNI 5 AUGUST 2013,PLANGERE PENALA IMPOTRIVA FUNCTIONARILOR DE LA JUDECATORIA CORNETU!

6 aug.

Jurindex Media SRL, firma care editeaza siteul Lumeajustitiei.ro, a formulat luni 5 august 2013 o plangere penala impotriva functionarilor de la Judecatoria Cornetu, judecatori sau grefieri, ce urmeaza a fi identificati.

facsimil_-_plangere_penala_contra_Judecatoriei_Cornetu

Amintim ca este vorba despre faptul ca intr-un dosar care priveste cererea de ordonanta prezidentiala prin care Oana Schmidt Haineala, sefa CSM, a cerut institutirea interdictiei pentru Lumeajustitiei.ro, Antena 3 si Sursa Zilei, sa mai publice articole despre dosarul penal al fostei procuroare Rita Branga, in care actuala presedinta a CSM a fost cercetata de DNA pentru infractiunea de favorizare a infractorului si a fost interceptata telefonic in mai multe randuri.

haineala-stia-ca-este-interceptata

Asa cum Lumeajustitiei.ro a aratat in editia din 31 iulie 2013, cu prilejul citarii noastre in respectiva zi la Judecatoria Cornetu, si dupa ce noi am semnalat in editia din 29 iulie 2013 faptul ca cererea Oanei Haineala trebuia anulata pentru lipsa datelor ei de identificare, conform legii, la dosar a aparut o adresa, pe care o suspectam de fals, care continea datele de identificare complete ale sefei CSM. Numai ca adresa a aparut cu o viza de Sectie penala, iar viza initiala a fost stearsa grosier cu pasta alba corectoare. In plus, dosarul era nelegat, cu filele nenumerotate, in el neexistand dovezile repartizarii aleatorii ale acestuia, iar cu prilegul comunicarii actelor din dosar, nu ni s-a comunicat si adresa suspectata de fals, care ar fi trebuit sa se afle la dosar, daca exista cu adevarat atunci cand se pretinde. Asteptam ca procurorii sa elucideze acest mister. Publicam in continuare, integral, plangerea penala:

DOMNULE PROCUROR GENERAL

“Subscrisa SC JURINDEX MEDIA SRL cu sediul in Bucuresti…. formulam prezenta:

PLANGERE PENALA

impotriva functionarilor Judecatoriei Cornetu, ce urmeaza a fi identificati, care au falsificat o cerere de completare de date, depusa in dosarul de ordonanta prezidentiala nr. 4746/1748/2013 al respectivei instante, in scopul favorizarii reclamantei Oana Andrea Schmidt Haineala, presedinte al CSM, dar si in scopul mentinerii pe rol a unei cereri care trebuia anulata, cu prejudicierea intereselor paratilor din aceasta cauza

In fapt,

Presedinta CSM, Oana Andrea Schmidt Haineala, in calitate de reclamanta, a formulat la Judecatoria Cornetu, in data de 18 iulie 2013 o cerere de chemare in judecata, prin care a solicitat daune de 15.000 euro paratilor SC SURSA ZILEI MEDIA SRL, SC ANTENA 3 SA, SC JURINDEX MEDIA SRL si jurnalistul ANDI TOPALA, pentru publicarea unor informatii despre dosarul penal al fostei prim-procuror al Parchetului Judecatoriei Podu Turcului, Rita Branga, in care ea personal a fost implicata, fiind cercetata de DNA pentru infractiunea de favorizare a infractorului.

In paralel cu cererea de chemare in judecata, presedinta CSM Oana Andrea Schmidt Haineala a mai formulat o cerere de ordonanta prezidentiala, depusa tot in data de 18.07.2013 la Judecatoria Cornetu (Dosar nr. 4746/1748/2013), in care a solicitat instituirea interdictiei pentru paratii mai sus enumerati de a publica orice fel de articol legat de cazul fostei prim-procuroarei Rita Branga, prietena actualei presedinte a CSM.

La data de 31 iulie 2013, orele 13.00, paratii am fost citati la Judecatoria Cornetu, in camera de consiliu, in vederea discutarii unei exceptii ridicate din oficiu de instanta, referitoare la faptul ca judecatorul fondului caruia ii fusese repartizat dosarul era stagiar, si nu avea dreptul sa solutioneze dosare, el nefiind numit in functie prin decret prezidential pentru a dobandi calitatea de judecator inamovibil.

La orele 12.45, insotiti de avocatul ales Marius ARIZAN, din Baroul Bucuresti, reprezentantii Jurindex Media SRL au cerut dosarul la bara, pentru studiu.

Am avut neplacerea de a constata in legatura cu dosarul nr. 4746/1748/2013:

-nu era legat, filele din cuprinsul sau fiind tinute de-a valma in cuprinsul copertii;

-nicio fila din dosar nu era numerotata;

-nu exista niciun document in dosar privind repartizarea aleatorie a cauzei;

-nu exista originalul cererii de ordonanta prezidentiala, cu viza de primire de la judecatorul de serviciu;

-cererea de ordonanta prezidentiala (exemplarul) existent la dosar nu continea datele de identificare ale reclamantei Oana Andrea Schmidt Haineala, in sensul ca numele era incomplet, lipsea adresa de domiciliu si CNP-ul, precum si datele de identificare ale paratilor – cerinte legale obligatorii, a caror lipsa atrag conform noului Cod de procedura civila nulitatea absoluta a cererii de chemare in judecata si interzic judecatorului sa procedeze la orice fel de comunicare catre parati;

-la dosar a aparut o fila completatoare (o vom numi asa pe parcursul prezentei plangeri), cu datele de stare civila aproape complete ale reclamantei si ale paratilor, purtand o stampila si viza Sectiei penale (desi dosarul era unul civil) cu data 19 iulie 2013 si mentiunea “la dosar”, mentiune apartinand cel mai probabil unui judecator;

ACEASTA MENTIUNE REPREZINTA IN OPINIA NOASTRA UN FALS INTELECTUAL, IN CONCURS CU INFRACTIUNEA DE ABUZ IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR, INTRUCAT:

-comunicarile cererii de chemare in judecata s-au facut la data de 25 iulie 2013, catre parati, prin posta, iar fila completatoare nu a fost comunicata cum ar fi fost normal, daca ar fi existat la dosar inca dinainte de procedarea la comunicari;

-la dosar nu existau alte copii ale filei completatoare, pentru comunicarea catre parati, pentru a se putea sustine eventuala scuza ca s-a uitat a fi comunicate si acestea odata cu restul actelor;

-deasupra formulei de adresare “Domnule Presedinte” de pe fila completatoare exista o viza initiala, stearsa grosolan cu pasta corectoare de culoare alba, pe care ridicand-o in lumina lampilor din tavanul salii de judecata noi am putut descifra scris “primit azi 29 iulie 2013…” – aici facem precizarea ca in editia din 29 iulie 2013, Lumeajustitiei.ro a publicat articolul intitulat “SEFA CSM FAVORIZATA DE JUDECATORIA CORNETU – Oana Haineala a cerut Judecatoriei Cornetu sa interzica publicarea de articole la adresa ei de catre Sursa Zilei, Antena 3 si Lumeajustitiei. Desi trebuia sa-i anuleze cererea pentru lipsa numelui si datelor de identificare, obligatorii conform noului C.p.c, Judecatoria Cornetu a procedat abuziv la comunicari. Din incompetenta sau de teama represaliilor CSM? (Documente)” – articol ce ar putea explica interesul introducerii unei file completatoare, pentru a acoperi lipsa datelor de identificare obligatorii prin lege, sub sanctiunea anularii cererii;

-fila completatoare, primita, chipurile, la 19 iulie 2013, purta pe coltul din dreapta sus mentiunea “Judecatoria Cornetu – Dosar nr. 4745/1748/2013”, fiind aproape imposibil ca a doua zi de la introducerea cererii de chemare in judecata la instanta, reclamanta sa cunoasca ce numar de dosar va primi cauza sa;

Precizam ca am fotografiat fila completatoare chiar in sala de judecata, pentru a preveni substituirea ei, documentul a fost prezentat in aceeasi zi opiniei publice, in emisiunea “Sinteza zilei” a postului de televiziune Antena 3 din seara zilei de 31 iulie 2013, precum si prezentat in fotografie pe siteul Lumeajustitiei.ro din data de 31 iulie 2013, in subsolul articolului intitulat: “PLUSEAZA CA LA POKER – Lumeajustitiei si Antena 3 au avut prima intalnire in instanta cu Oana Haineala, la Judecatoria Cornetu. De necaz ca i s-au publicat stenogramele DNA, sefa CSM si-a majorat pretentiile de la 15.000, la 40.000 euro. Judecatorul s-a cerut afara din dosar, pe motiv ca e stagiar. Subit, la dosar au aparut datele de identificare ale Oanei Haineala, pe o fila cu o viza de primire stearsa cu pasta corectoare. Suspectam un fals (Document)”;

Consideram ca la Judecatoria Cornetu, functionari necunoscuti noua au falsificat fila completatoare, modificandu-i data din 29 iulie 2013, in 19 iulie 2013, pentru a acoperi obligatia instantei de a anula cererea de chemare in judecata fata de lipsa datelor de identificare complete si a o favoriza astfel pe reclamanta Oana Andrea Schmidt Haineala, presedinte al CSM, mentinand pe rol un proces care trebuia anulat si care ne creaza prejudicii.

Relevanta in acest sens este si adresa de insotire a comunicarii cererii de chemare in judecata trimisa de Judecatoria Cornetu catre parati, comunicare care poarta data postei 25 iulie 2013, adresa pe care se mentioneaza: „Avand in vedere ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru cererea de chemare in judecata, cf. art. 201 alin 1 C.p.c., dispune comunicarea cererii de chemare in judecata.” Or, daca fila completatoare ar fi existat la data comunicarilor catre parati, ar fi trebuit sa ni se comunice si aceasta, si nu doar cererea initiala cu datele incomplete, aspect care atrage nulitatea cererii de chemare in judecata. Acest fapt demonstreaza o data in plus ca fila completatoare nu exista la dosar la data comunicarilor catre parati!

Judecatorii de la Cornetu erau obligati conform art. 200 C.p.c. la urmatoarele: „cand cererea nu indeplineste aceste cerinte, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile, cu mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuia sa faca completarile sau modificarile dispuse, sub sanctiunea anularii cererii…”

Art. 200 C.p.c. obliga ca orice cerere/actiune civila sa contina numele, adresa de domiciliu/resedinta, codul numeric personal (in cazul persoanelor fizice) si codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare la registrul comertului si contul bancar (in cazul persoanelor juridice).

De asemenea, art. 201 C.p.c arata ca: „Judecatorul, de indata ce constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru cererea de chemare in judecata, dispune, prin rezolutie, comunicarea acesteia catre parat…” Se constata din comunicarile catre parati ca cererea de chemare in judecata s-a facut fara datele de identificare ale reclamantei Oana Andrea Schmidt Haineala (nume incomplet, lipsa adresei de domiciliu si lipsa CNP-ului).

CONCLUZII

Fata de aceasta situatie de fapt, va rugam sa procedati la identificarea autorilor si tragerea lor la raspundere penala pentru favorizarea reclamantei Oana Andrea Schmidt Haineala si prejudicierea noastra prin mentinerea pe rol a unui dosar, a carei cerere de chemare in judecata trebuia anulata, si in care comunicarile catre parati nu trebuiau efectuate. – 5 august 2013”

CIRCULA PE NET.SCRISOAREA DESCHISA SEMNATA DE FOSTUL COMANDANT AL GARNIZOANEI PIATRA NEAMT,COLONELUL(r) ION MIERLICI,CATRE PREMIERUL VICTOR PONTA CARE ESTE FACUT PRAF SI PULBERE,INTRUCAT „JOACA LA DOUA CAPETE”,FIIND OMUL LUI BASESCU!

6 aug.

Scrisoare deschisă semnată de fostul comandant al Garnizoanei Piatra Neamţ, colonelul (r) Ion Mierlici
Premierul Ponta, făcut praf şi pulbere într-o scrisoare deschisă.

p

Scrisoare deschisă pentru Victor Ponta
Cetăţene Victor Ponta,

Îţi scrie cetăţeanul Ion Mierlici, colonel în rezervă, fost comandant al U.M 01027 şi al Garnizoanei Piatra Neamţ în perioada 1996 -2005, pe care decidentul politic l-a obligat să treacă forţat în rezervă, alături de alte zeci de mii de cadre militare, prin desfiinţarea unităţilor pe care le-am servit cu devotament, ca voi astăzi să vă mândriţi că sunteţi membri cu drepturi depline în NATO.

Ce ştiţi voi măi civilior ce înseamnă viaţa de militar si ce sacrificii presupune? Noi avem un jurământ sacru faţă de ţară şi popor, pe când voi vă lăfăiţi în huzur şi-i persiflaţi pe amărâţii de români. În 23 de ani, toţi care v-aţi succedat la guvernare aţi devalizat economia naţională, aţi înstrăinat bogăţiile strategice, de care depindea viitorul nostru şi al celor care ne vor urma şi ne-aţi transformat în colonie şi piaţă de desfacere a Bruxelles-ului. Toţi politicienii sunteţi nişte ipocriti. Minciuna este idealul vostru, ca să prostiţi şi îndobitociţi pe cei care vă aleg şi sunt “săraci cu duhul“.

Toţi aţi profitat în campania electorală de analfabetismul, credulitatea, starea cruntă de sărăcie în care trăiesc şi implicit de mituirea lor de către toate partidele, precum şi de propaganda făcută în biserici în favoarea voastră de prelaţii, troglodiţii, dracii reali în aceasta unică lume, ca voi, ipochimenilor, să fiţi votaţi de “prostime“, iar pe timpul mandatului să elaboraţi legi care să vă apere scopurile mârşave, atât ale voastre cât şi ale celor apropiaţi vouă.

Cum puteţi voi, măi mincinoşilor, să priviţi în ochi pe cei pe care i-aţi amăgit în timpul campaniei electorale? Pe voi, cei din USL, v-am votat şi mi-am pus toată speranţa, alături de celelalte milioane de concetăţeni, că o să aduceţi o schimbare în bine pentru români şi că o să le redaţi demnitatea terfelită de nemernicii portocalii. M-ai înşelat şi ne-ai înşelat.

Tu eşti omul lui Băsescu şi joci la “două capete“. Ai reevaluat-o pe Koveşi, aşa cum l-ai reevaluat şi pe cumatul tău Oprea, doi indivizi pe care românii îi detestă. Ai promis împreună cu Antonescu că imediat ce veţi prelua Puterea o să repuneţi în drepturi cadrele militare cărora li s-a furat din pensia legal câştigată. Află măi Ponta că în timp ce tu te lăfăi în bogăţie, mie mi-au furat din pensie 834 de lei şi am o pensie mai mică decât un subofiţer şef de depozit, în condiţiile în care am o vechime întregită în muncă de 38 de ani, am comandat toate structurile dintr-o unitate militară şi am fost comandant de unitate militară şi de garnizoană timp de 9 (nouă) ani. Am instruit şi educat împreună cu subordonaţii mei zeci de mii de oameni şi am manageriat valori de sute de milioane de euro în calitate de comandant.
Tu ce ai făcut? Ce ai comandat şi manageriat? Cum ai obţinut averea şi ai devenit parlamentar? De unde ai avut bani pentru campanie?

Eu am muncit o viaţă şi nu sunt bogat, pentru că sunt cinstit, am onoare şi demnitate, la care nu renunţ atâta timp cât sunt în deplinătatea facultăţilor mintale. Şi mai află că în fiecare lună plătesc 1500 lei rate la bănci şi îmi cumpăr medicamente străine necompensate în valoare de cel puţin 500 lei lunar. Mai află, cetăţene Ponta, că sunt insulinodependent, fac dializa de 3(trei) ori pe săptămână, am probleme cardiace grave, poliartrită reumatoidă gravă, gută în stadiu avansat, adenom de prostată grav, dar nu cerşesc mila ta şi a ticăloşilor de parlamentari.

EU O SĂ SUPRAVIEŢUIESC ÎN PUŢINUL TIMP CÂT ÎL MAI AM DE TRĂIT, PENTRU CĂ AM O FAMILIE MINUNATĂ, CARE ESTE TRUP ŞI SUFLET ALĂTURI DE MINE.

Toţi sunteţi penibili şi jucaţi aşa cum vă cântă marinarul. Aţi devenit slugile matelotului pervers şi sclavii jigodiilor de la Bruxelles şi ai bandiţilor de la FMI. Ai făcut ceva pentru redresarea economiei şi crearea de locuri de muncă pentru săracii României? Dimpotrivă, ai trimis în şomaj mii de oameni, condamnându-i la foamete. Eşti mai rău decât … de Boc! În 2016 românii o să vă dea lovitura de graţie celor de la PSD şi o să aveţi o soartă cumplită, aidoma ticălosilor băsişti. Să vă fie ruşine, sunteţi mai rău decât ticăloşii portocalii. Ştii ce eşti tu ? Un arivist însetat de putere. Calci peste toate principiile de bun simţ şi-i trădezi pe cei apropiaţi, pentru a-ţi atinge scopurile meschine. Eu nu mai am mult de trăit, dar până când voi muri, vă urăsc pe toţi parlamentarii din adâncul sufletului meu, exceptând pe deputatul Ioan Munteanu, un OM de mare valoare şi un MARE ROMÂN, concitadinul meu şi pe senatorul Corneliu Dobriţoiu, militar desăvârşit şi un PATRIOT ADEVĂRAT.

Din moment ce îl ai lângă tine pe trădătorul reevaluat Oprea, cumătrul tău, pentru mine şi foştii mei subordonaţi, eşti NIMENI. Să-ţi fie ruşine! Eşti penibil !

De când ai reevaluat-o pe Koveşi şi te-ai compromis total, când apari pe ecran, schimb canalul, ca să nu fac atac de cord.

Îţi scriu şi adresa mea: ION MIERLICI, Strada Iulian Antonescu, Nr. 8 , Bloc T8, Scara A, Etaj1, Ap.4, Piatra Neamţ, Judeţul Neamţ, Telefon 0722558034.

Fără niciun respect, colonel (r) Ion Mierlici

Piatra Neamţ

MARIONETA LUI BASESCU,EUGEN TOMAC,PRESEDINTELE STRUTO-CAMILEI PMP,CONFIRMA RACOLAREA DE PARLAMENTARI!

6 aug.

Eugen Tomac, pus de Traian Băsescu să-i conducă noul partid, a afirmat, luni după amiază, că există mai mulţi parlamentari care şi-au manifestat intenţia de a se alătura Partidului Mişcarea Populară.

eugen-tomac-noua-marioneta-a-lui-basescu-a-jefuit-statul-roman-ilegalitatile-au-fost-demascate-de-curtea-de-conturi-219671

„Nu am plecat de la principiul să ne creăm întâi un grup parlamentar, apoi să ne facem şi un partid. Nu vă ascund că se vor alătura parlamentari la PMP, însă obiectivul principal este să constituim filiale în toată ţara şi până la înregistrarea partidului să avem aceste filiale funcţionale. În măsura în care vom avea mai mulţi parlamentari vom lua în calcul şi alte forme de organizare, dar nu acesta este obiectivul, ci să punem pe picioare partidul cât mai repede”, a spus liderul PMP, Eugen Tomac, aflat în campanie în Moldova împreună cu Teodor Baconschi.

Declaraţiile lui Tomac vin la câteva zile după ce doi parlamentari PDL, Ciprian Rogojan şi Florin Secară, s-au pozat cu Traian Băsescu pe mare. De asemenea, ele sunt o nouă confirmare că PDL se va sparge, mai mulţi parlamentari urmând să treacă la partidul lui Băsescu, dar şi alţi aleşi locali. Nu doar de la PDL ar putea trece însă parlamentari în noua barcă a lui Băsescu.

Până atunci, partidul lui Băsescu şi-a închiriat viitorul sediu central contra a 1.200 de euro pe lună. Potrivit gandul.info, este vorba de o casă cu cinci camere şi curte aflată pe strada Dr. Nicolae Turnescu, la nr I, chiar peste stradă de intrarea principală în Palatul Cotroceni.

„DRAGA ANI” A LUI BASESCU TRAIAN TAIE SI SPANZURA ALESII USL:108 DE PRIMARI SI PATRU PRESEDINTI DE CONSILIII JUDETENE DECLARATI INCOMPATIBILI!

6 aug.

Agenția Națională de Integritate, devenită recent speritoare pentru aleșii USL, a declarat din 2008 și prezent, ca fiind incompatibili, un număr de 108 primari și 4 președinți de Consilii Județene.

1311240573Horia Georgescu ,Catalin Macovei,presedinte, secretar ani_TV (2)

În acest an, ANI a trimis în instanță dosarele a 68 de primari, iar în cazul a altor 4 primari, deciziile au rămas definitive și irevocabile, potrivit unui document obținut de gandul.info.

Motivul care i-a pus pe jar pe edili este prezența acestora în AGA ale unor societăți comericale din subordinea lor. Fenomenul masiv a fost incriminat vehement de liderii USL din teritoriu, care au spus că cerut conducerii centrale să modifice legea 161/2003 privind incompatibilitățile şi conflictul de interese. Pericolul a fostsemnalat de însuși premierul Victor Ponta, care a spus că numărul aleşilor locali care ar putea rămâne fără mandat se ridică la aproape jumătate din totalul primarilor din România. De altfel, vicepremierul Liviu Dragnea a promis că se va implica personal în această situație, însă Ministerul Justiției a risipit speranțele USL spunând nu este de acord cu modificarea legiii.

Din cei 108 primari, 17 primari au fost declarați incompatibili definitiv și irevocabil, 43 de cazuri sunt în instanță, 4 dosare sunt în “act de contestare anulat prin decizia instanței”, iar 43 de cazuri sunt în termenul legal de contestare.

La nivel de Consilii Județene, ANI a instrumentat în 2013 dosarele lui Aristotel Câncescu (liderul CJ Brașov, PNL), Nicușor Constantinescu (liderul CJ Constanța, PSD), Nagy Iosif (vicepreședinte CJ Covasna, UDMR). Mircea Molot (președintele CJ Hunedoara, PNL), este un alt șef local aflat pe rolul instanței.

Ce se va întâmpla cu primarii?

Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

PRIMA LOVITURA DATA „PROFESORULUI”DE OMUL DE AFACERI OMAR HAYSSAM,CARE CERE ANULAREA CONDAMNARII PENTRU TERORISM!

6 aug.

Omar Hayssam cere anularea condamnării pentru terorism.

Sirianul a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare în dosarul de terorism, care, dacă va fi admisă, va duce la rejudecarea dosarului. Acțiunea va avea primul termen de judecată în 24 ianuarie 2014, informează Mediafax.

Tribunalul București a decis vineri ca Omar Hayssam să fie arestat preventiv în dosarul de înşelăciune şi delapidare, admițând astfel propunerea în acest sens formulată de procurorii DIICOT. Decizia luată de magistrați nu este, însă, definitivă.

hayssam_83262300

Omar Hayssam se află, din 23 iulie, în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova, după ce a fost adus în România pentru a-şi executa pedepsele din condamnările definitive de până acum, în timp ce fratele lui a fost arestat preventiv în lipsă. Autoritățile au emis pe numele său un mandat de urmărire generală.

Imediat după decizia judecătorilor, sirianul a fost dus la sediul DIICOT, pentru a fi audiat într-un dosar în care este acuzat de infracţiuni economice.

Hayssam a fost trimis în judecată în acest dosar în octombrie 2012 de procurorii DIICOT, alături de fratele său, Mohamad Omar, cumnatul lui, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi. Potrivit DIICOT, cei cinci au constituit un grup infracţional organizat şi au acţionat premeditat şi planificat în vederea nerestituirii creditelor şi trecerii patrimoniilor SC Bucovina Mineral Water şi SC Rio Soft Drinks SA în cadrul altor societăţi din „Grupul Manhattan”.

STRIPPERUL IN SLAPI ,POPEY PRESIDENT ,BASESCU TRAIAN SI SOPARLA SA:”NU CRED CA USL VA FACE REORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALA,CA MAJORITATEA USELISTA DE 70 %DIN PARLAMENT ESTE INCAPABILA!

6 aug.

Traian Băsescu a susţinut luni că nu crede că regionalizarea se va realiza, punctând că USL este incapabilă să genereze progrese pentru România.

137562395086634550866_1098287_10151784700486119_2046460086_n

„Nu cred că că se va face (o reorganizare – n.r.). Acest uriaş de 70 % din Parlament şi-a arătat limitele. Este incapabil să genereze progres pentru România. Reorganizarea administrativă şi o Constituţie modernă care să simplifice instituţiile statului inclusiv Parlamentul ar fi fost proba că această majoritate uriaşă îşi poate depăşi dimensiunea mică din interiorul majorităţii şi lipsa de viziune, dar au probat că nu pot din păcate şi România a pierdut o ocazie extraordinară pentru că este foarte puţin probabil să mai ai o majoritate de 70 % în următoarele cicluri electorale”, a declarat Traian Băsescu într-o emisiune difuzată luni la postul Digi 24.
Şeful statului a arătat că Guvernul Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea au început greşit. „Actualul Guvern şi domnul ministru Dragnea în mod deosebit au început greşit pentru că au început de la vârf spre bază în loc să înceapă de la bază spre vârf. Am văzut chestiunile ridicole în care baronii judeţeni se băteau care să fie şeful regiunii. Asta a arătat cât de puţin înţeleg din nevoia de reorganizare administrativă”, a mai spus Băsescu.
El a susţinut că cel mai bun lucru pe care l-ar avea de făcut vicepremierul Liviu Dragnea ar fi să înţeleagă că procesul de regionalizare este unul care începe de jos în sus şi că are ca obiectiv principal eficientizarea administraţiei. „Este foarte greu pentru că îşi dă seama că datorită problemelor interne proiectul se ratează şi probabil a început să înţeleagă că nu poate fi condus de sus în jos, că pe oricine ai numi şef de regiune – mă uitam la Iohannis, s-a dus să se înscrie în PNL ca să facă capitala regiunii la Sibiu – dar tentaţia a fost atât de mare şi păcăleala politică a fost la fel de mare. Acest proces trebuie să plece de la nivelul de jos al administraţiei”, a mai arătat Traian Băsescu
Şeful statului a mai spus că organizarea actuală a ţării este din 1968 şi nu corespunde nevoilor de dezvoltare regională. „Sigur că toţi plecăm de la premisa că o reorganizare a teritoriului trebuie făcută. Organizarea actuală este din 1968. Nu corespunde nici nevoilor de dezvoltare regională, pentru că practic proiectele la nivel local se gestionează în interiorul unui judeţ de multe ori fără legătură a infrastructurilor cu dezvoltările din judeţele limitrofe, pe de altă parte este clar că administrarea pe judeţ este extrem de costisitoare. O reorganizare administrativă se impune, după mine chiar dezbaterea a pornit greşit la nivel politic”, a susţinut Băsescu.
Preşedintele ţării a mai declarat că trebuia să fie declanşat un proces de comasare a comunelor. „Avem 3.200 de comune, păi doar circa 1.000 sunt viabile economic, deci trebuia să fie declanşat un proces de comasare a comunelor în aşa fel încât toate să se poată autosusţine. Dincolo de crearea arhivei unice la nivel de regiune şi electronizată, computerizată, comasarea comunelor era un alt element care trebuia făcut. Un alt element care trebuia dus la îndeplinire înainte să apară legea de reorganizare administrativă era comasarea instituţiilor descentralizate din teritoriu. Să spunem: într-o regiune ar intra şapte judeţe, păi cele şapte direcţii sanitare trebuie transformate într-una singură pentru regiune, iar la nivelul actualelor judeţe lăsate nişte birouri cum se vor lăsa în toate localităţile. Direcţiile de învăţământ, inspectoratele de poliţie, inspectoratele de jandarmerie, deci aceste lucruri vor lua unu, doi, trei ani. Al doilea scop era debirocratizarea, diminuarea aparatului funcţionăresc pe care îl ţin în spate cei din producţie”, a spus preşedintele.
Băsescu a mai precizat că România este stat unitar. „Deja la cum abordează ei lucrurile ai impresia că ne gândim la o federalizare, dar asta se loveşte de articolul unu al Constituţiei care spune că România este stat unitar. Aşa cum lasă să transpară din abordările lui Dragnea şi ale premierului poţi să înţelegi că se alege preşedintele acesta al regiunii cu un parlament regional cu autonomie extrem de mare, păi este greşit, România este stat unitar, iar guvernul central îşi va menţine tot timpul, datorită acestei definiţii, capacitatea de a face politici regionale”, a conchis Traian Băsescu.

U2 – I STILL HAVEN’T FOUND WHAT IN LOOKING FOR!

6 aug.

P.DIDDY ft. CHRISTINA AGUILERA – TELL ME!

6 aug.

ALEX HEPBURN – UNDER!

6 aug.

MICHAEL BUBLE – CLOSE YOUR EYES!

6 aug.

TAYLOR SWIFT – I KNEW YOU WERE TROUBLE’!

6 aug.

CREDINCIOSII ORTODOCSI SARBATORESC PE 6 AUGUST SCHIMBAREA LA FATA!

6 aug.

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc marţi Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, socotită zi de hotar pentru vară. Această zi are o semnificaţie aparte, fiindu-i asociate mai multe superstiţii, credinţe şi obiceiuri.

Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe Muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său. Pe Muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, au tresărit la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. În această lumină, doi bărbaţi stăteau de vorba cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie.

Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din această viaţă.

Sfârșitul verii, începutul toamnei

În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei. Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

Superstiții în ziua Schimbării la Față

Cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe. Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba. Oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, vor muri până la sfârşitul anului.

În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă, sigur vor fi vindecaţi. Femeile însărcinate, dacă vor ţine post azi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi.

Biserica a rânduit ca, de sărbătoarea Schimbării la Faţă, să se facă dezlegare la peşte pentru bucuria praznicului, ce are loc în timpul postului Sfintei Marii.

Se sfințesc recoltele

În această perioadă se sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioşii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au, pentru a fi binecuvântate de preot şi împărţite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora.

De acum înainte, iarbă nu mai creşte, păsările se pregătesc să plece spre ţările calde, insectele se pregătesc să intre în pământ. Frunzele copacilor încep să ruginească. Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamnă va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă. În popor se spune că, dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarnă care va veni va fi una plină de ninsori.

O veche superstiţie spune că nu e bine să te mai scalzi în apele repezi de munte, că apele se răcesc, iar cerbii vin să le spurce şi creşte riscul îmbolnăvirilor. Tot de acum este bine să nu se mai doarmă afară.

REMEMBER.6 AUGUST :96 DE ANI DELA LUPTELE PURTATE DE ARMATA ROMANA TIMP DE DOUA SAPTAMANI IN PRIMUL RAZBOI MONDIAL LA MARASTI-MARASESTI-SOVEJA-OITUZ,”PE AICI NU SE TRECE!”,DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA PE EROII NEAMULUI ROMANESC SI PE BUNICUL MEU!

6 aug.

6 AUGUST 1917– ZIUA DE FOC !

„Şi pe aicea nu se trece!”, aşa îşi impulsiona generalul Eremia Grigorescu ostaşii, acum 96 de ani, conducându-i în bătălia de la Mărăşeşti să apere poarta Moldovei.
În cele 29 de zile de „foc” ale Bătăliei de la Mărăşeşti (24 iulie-21 august 1917) s-au confruntat forţele a 20 de divizii ( române şi străine). Pierderile inamicului : 47.000 de morţi şi dispăruţi iar ale românilor : 27.400.

Bombardamentul inamic distruge fabrica de zahăr din Mărăşeşti. În luptele pentru apărarea Cotei 100 ( Cota Sângelui) au căzut eroic toţi militarii din Compania de Mitraliori din Batalionul 1 comandată de căpitanul Grigorie Ignat. In aceeaşi zi cade la datorie, nu departe de pădurea de la Răzoare Fetiţa-Erou MARIA IOAN ZAHARIA, în vârstă de 12 ani, care a înlocuit un observator de artilerie la Rateşul lui Haret, sprijinind astfel dirijarea Armatei Romane. In lupta de la Răzoare au căzut 4800 de soldaţi.

7 AUGUST : Eremia Grigorescu dădea în această zi ORDINUL DE ZI care va rămâne celebru : „Prin rezistenţa ce aţi opus cu piepturile voastre la Mărăşeşti şi Muncelu… aţi făcut să se întunece visurile de cucerire uşoară a părţii ce ne-a mai rămas din scumpa noastră ţară… Ziua de 6 AUGUST a fost scrisă de voi cu litere de aur în cartea vitejiei neamului nostru, afirmând în lumea întreagă drepturile lui nebiruite”.

Mărăşeştiul, devenea simbolul mândriei şi al dorului de neatârnare, al unei ţări întregi.

Consiliul Judeţean Vrancea, Prefectura, Primăria Municipiului Focşani şi Primăria Oraşului Mărăşeşti organizează marţi o suită de manifestări ce marchează împlinirea, pe 6 august, a 96 de ani de la luptele purtate de armata română timp de două săptămâni în Primul Război Mondial pe aliniamentul Mărăşti – Mărăşeşti – Soveja – Oituz.
Evenimentul va debuta dis-de-dimineaţă, la ora 6.00, în faţa Mausoleului de la Mărăşeşti, unde se va da startul maratonului având genericul „Pe aici nu se trece”, deviza ostaşilor români în luptele pentru apărarea teritoriului ţării în prima conflagraţie mondială, manifestare organizată de Asociaţia Romană pentru Propagandă şi Istorica Aeronauticii, în parteneriat cu Pro Club Marathon şi Direcţia pentru Tineret şi Sport Vrancea.

După depunerile de coroane de flori la mausoleul de la Soveja şi cel de la Mărăşti, marţi seara începând cu ora 18.00 pe platforma din faţa Mausoleului din Mărăşeşti va avea loc o slujbă religioasă în onoarea eroilor neamului, urmată de alocuţiuni ale unor oficialităţi, invitaţi şi istorici, depuneri de coroane de flori, precum şi de un scurt spectacol comemorativ.
De la ora 20.30, vrâncenii sunt aşteptaţi în Piaţa Unirii din Focşani unde va fi inaugurată o expoziţie de tehnică militară şi va avea loc un exerciţiu demonstrativ de instrucţie de front, organizate de Garnizoana Focşani. Participanţii vor putea asista şi la un concert de fanfară militară. La ora 21.30 va avea loc retragerea cu torţe.
După acest moment, este programat un dineu în cadrul căruia va avea loc o acţiune caritabilă, fondurile astfel strânse urmând să fie donate pentru reconstrucţia chiliilor de la Mănăstirea Vărzăreşti, distruse de un incendiu ce a avut loc în noaptea de 22 spre 23 iulie.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Ionel Cel Mare, a declarat pentru AGERPRES că împlinirea a 96 de ani de la luptele de la Mărăşti şi Mărăşeşti este „un eveniment foarte important nu numai pentru că la Mărăşeşti, Mărăşti şi Soveja s-a scris istorie, ci şi pentru că pe 6 august 2013 se încheie, oficial, şi reabilitarea a trei din cele patru mausolee vrâncene, investiţie derulată în cadrul proiectului „Drumul de glorie al armatei române în Primul Război Mondial” iniţiat de oficialităţile judeţului în anul 2007″.
Potrivit acestuia, prin acest proiect, ce a costat 7 milioane de euro, mausoleele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Soveja sunt restaurate, consolidate, reabilitate şi introduse într-un circuit turistic împreună cu alte monumente de factură istorică şi religioasă aflate pe traseul ‘Drumului de glorie’, acest traseu urmând a cuprinde localităţile Focşani, Mărăşeşti, Panciu, Străoane, Varniţa, Mărăşti şi Soveja.

La manifestările de la Mărăşeşti şi Focşani şi-au anunţat participarea Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, precum şi ambasadorii Franţei, Philippe Gustin, şi Macedoniei, Pande Lazarevski. Va fi prezentă şi o formaţie folclorică din Missolonghi, Grecia, ai cărei componenţi vor evolua alături de artişti locali în spectacolul găzduit în Piaţa Unirii din Focşani.

Au fost invitaţi, de asemenea, doi oficiali de la UNESCO, Daniela Popescu, preşedintele Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor şi Centrelor UNESCO (WFUCA) şi Ioannis Maronitis, vicepreşedintele Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor şi Centrelor UNESCO (WFUCA), Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, anunţându-şi intenţia de a face demersurile necesare pentru includerea mausoleelor vrâncene în patrimoniul UNESCO.
Pentru atenţia acordată mausoleelor, Marian Oprişan a primit o medalie şi o diplomă din partea UNESCO pentru proiectul ‘Drumul de glorie al armatei române în Primul Război Mondial”, a menţionat vicepreşedintele CJ Vrancea.