Arhiva | 6:11 pm

PURTATORUL DE CUVANT AL PSD,CATALIN IVAN DESPRE”COINCIDENTELE” LEGATE DE PERSOANE CARE NU-I PLAC LUI TRAIAN BASESCU!

19 aug.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, referindu-se la solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi, că este vorba despre o „concidenţă” legată de o persoană care nu-i este pe plac ex-preşedintelui Traian Băsescu.

basescu_2_ghimpele-600x362-300x181

„Nu putem avea o poziţie oficială referitor la o anchetă a Justiţiei. Justiţia să-şi facă treaba, numai că de fiecare dată când vine vorba de DNA apar coincidenţe legate de persoanele care nu-i sunt pe plac lui Traian Băsescu. Nu pot să nu fac legătura cu faptul că Silaghi urma să fie ministru la Transporturi şi fix Traian Băsescu nu-l voia ministru la Transporturi”, a precizat Ivan.

El a făcut o paralelă între demersul DNA şi cazul celui care câştigat licitaţia pentru CFR Marfă, când „deodată” s-a descoperit că avea probleme cu Justiţia.

„Sunt nişte coincidenţe peste care nu pot să trec şi nu am cum să nu le observ. Îmi doresc la fel ca orice român ca Justiţia să fie independentă şi să nu mai existe astfel de suspiciuni dar deocamdată nu am cum să nu observ aceste semne de întrebare – chiar apar toate la comandă la momente care-i convin lui Traian Băsescu”, a adăugat Ivan.

Întrebat dacă USL îl mai susţine, în noile circumstanţe, pe Silaghi pentru ocupararea portofoliului de ministru al Transporturilor, Ivan a precizat: „Orice persoană, chiar şi anchetată, până nu e dovedită vinovată este nevinovată. Simpul fapt că se cere urmărirea penală nu înseamnă că persoana în cauză chiar e şi vinovată. În USL funcţionăm după principiul prezumţiei de nevinovăţie, nu de vinovăţie”.

Şeful DNA a cerut, luni, procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, faptă din perioada în care a fost ministru al Transporturilor şi prin care l-ar fi favorizat pe Nelu Iordache.

CONDUCEREA SPITALULUI „AKDENIZ UNIVERSITESI DIN ANTALYA,A CERUT ACHITAREA FACTURII,INAINTE DE ELIBERAREA CORPULUI.ASTEFEL TRUPUL NEINSUFLETIT AL „REGELUI”FLORIN CIOABA VA FI ADUS IN ROMANIA,MARTI,CU UN AVION PRIVAT AL UNEI FIRME DE POMPE FUNEBRE!

19 aug.

Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă, regele romilor de pretutindeni, va fi adus în România marţi, cu un avion privat aparţinând unei firme de pompe funebre. Iniţial, familia anunţase că trupul va fi ridicat de la morga spitalului din Turcia luni, în jurul orei 15.00, însă datele problemei s-au schimbat, după ce conducerea spitalului a cerut achitarea facturii, înainte de eliberarea corpului.

1376815934532105214532_137681562058610470586_cioaba

Fiul cel mic al lui Florin Cioabă, Daniel, a declarat, la România TV, că luni la ora 15.00 trupul celui autointitulat regele ţiganilor urma să fie ridicat de la spital. Cum înainte de eliberarea cadavrului trebuie, însă, achitată factura pentru spitalizare, repatrierea trupului a fost amânată pentru marţi.

De toate formalităţile pe teritoriul Turciei se ocupă o firmă de pompe funebre locală, iar odată ajuns la Bucureşti corpul neînsufleţit va fi preluat de o altă firmă specializată, care se va ocupa de funeralii.

„După informaţiile pe care le am de la fratele meu, Dorin, la ora 15.00 o să ne dea trupul neînsufleţit al tatălui meu. Tot azi va porni şi avionul spre ţara noastră, nu ştiu ora exactă, dar va veni la Bucureşti, iar de la Bucureşti o să-l preiau”, a declarat, la România TV, Daniel Cioabă, fiul cel mic al lui Florin Cioabă.

Spitalul Akdeniz Universitesi din Antalya a emis factura pentru spitalizarea lui Florin Cioabă. Aceasta se ridică la suma de 40.000 de dolari. La fel ca fratele său, Dorin, şi Daniel Cioabă a precizat că vor da spitalul în judecată.

„Sunt nişte costuri de care noi nu credem că sunt reale. Nu ni s-a explicat pe factură. În situaţia asta o vom plăti, dar o să dăm în judecată pentru a ne recupera banii. Momentan suntem foarte îndureraţi şi nu ne gândim la asta”, a spus Daniel Cioabă.

Totuşi, pentru a putea ridica trupul de la spital, familia Cioabă va trebui să achite factura de peste 40.000 de dolari pentru spitalizare.

Florin Cioabă a murit, duminică, la spitalul Akdeniz Universitesi din Antalya. Trupul său neînsufleţit va fi adus la Bucureşti, de unde va fi transportat apoi la Sibiu, unde vor avea loc funeraliile. Înainte de înmormântare, Florin Cioabă va fi privegheat trei nopţi în casa în care a locuit. La înmormântare se estimează că vor participa peste 100.000 de persoane. Cu toate acestea, fiul său cel mare, Dorin Cioabă, a declarat că funeraliile vor fi unele modeste şi că nu se pune problema de sicriu de aur de zeci de mii de euro, cum s-a speculat în presă.

LA INTERVENTIA LUI TRAIAN BASESCU,CNAS A ANUNTAT CA VA ANALIZA DOCUMENTELE PENTRU DECONTAREA TRATAMENTULUI PRIMIT DE „REGELE” CIOABA LA SPITALUL DIN ANTALYA!

19 aug.

CNAS a anunţat că va analiza documentele care i se vor pune la dispoziţie pentru decontarea tratamentului primit de Florin Cioabă în spitalul din Antalya.

13765754035244323524_cioaba3779707-mediafax-foto-gigi-ciuncanu

„În ceea ce priveşte cazul pacientului Florin Cioabă decedat în Turcia mediatizat în aceste zile, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va analiza şi formula un punct de vedere în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe baza documentelor puse la dispoziţie, în situaţia în care va exista o solicitare în acest sens. Între România şi Republica Turcia există un acord încheiat în domeniul securităţii sociale, semnat la Ankara la 6 iulie 1999 şi ratificat de România prin Legea nr. 551/2002. Acordul este aplicabil următoarelor categorii de asiguraţi: persoane detaşate, pensionari, persoane angajate, lucrători independenţi, cât şi membri de familie ai acestora. Acordarea serviciilor medicale se efectuează în conformitate cu legislaţia statului pe al cărui teritoriu sunt furnizate serviciile respective”, precizează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, decontarea serviciilor medicale se efectuează între instituţiile competente ale celor două ţări, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din România şi Preşedinţia Instituţiei de Asigurări Sociale (SSKB) din Turcia. Decontarea se realizează la nivelul tarifelor utilizate în sistemul de securitate social din statul pe al cărui teritoriu au fost acordate serviciile respective, a precizat sursa citată.

CNAS face şi alte precizări referitoare la modalitatea de decontare a serviciilor medicale în străinătate. Astfel, pentru asiguraţii români aflaţi temporar pe teritoriul altui stat din Uniunea Europeană/Spaţiul Economic European/Elveţia, CNAS decontează contravaloarea serviciilor medicale acordate acestora, în baza cardului european de asigurări sociale de sănătate sau a certificatului provizoriu de înlocuire (CIP).

„Aceste acte asigură decontarea contravalorii serviciilor medicale devenite necesare pe perioada şederii temporare, la nivelul tarifelor din statul membru în care au fost acordate serviciile respective; decontarea se face între instituţiile competente din cele două state membre ale UE/SEE/Elveţia. Formularul E112 sau documentul portabil S2 – asigură decontarea contravalorii serviciilor medicale, acordate cu autorizarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate”, se arată într-un comunicat al CNAS.

Potrivit CNAS, decontarea se face între instituţiile competente din cele două state membre ale UE/SEE/Elveţia, respectiv statul de reşedinţă şi statul în care s-a acordat tratamentul planificat, la nivelul tarifelor din statul în care s-au acordat serviciile medicale.

Familia lui Florin Cioabă a cerut Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) o adeverinţă care să ateste calitatea de asigurat a acestuia, precizând că a aflat că nu ar putea beneficia de formularul E112 şi de cardul european de sănătate, întrucât aceste documente sunt valabile numai în UE.

„Florin Cioabă este asigurat, dar el nu poate beneficia, în Turcia, de prevederile legislaţiei europene, întrucât acelea fac referire numai la tratamentele în statele Uniunii Europene. În schimb, familia a aflat că ar exista un acord între statul român şi cel turc pentru anumite cazuri. De acest act s-a interesat chiar şi preşedintele Băsescu. Familei i s-a spus că ar fi fost nevoie de nişte acte, însă ea plecase în vacanţă în Antalya şi nu avea de unde să ştie că va avea nevoie de nişte acte speciale”, au explicat apropiaţi ai lui Florin Cioabă.

În cazul în care familia lui Florin Cioabă va cere decontarea cheltuielilor pentru tratamentul acestuia în Turcia, CNAS va fi obligată să analizeze documentele, mai spun rudele acestuia.

Spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya a cerut 22.000 de euro pentru tratamentele şi operaţia la care a fost supus Florin Cioabă pe durata internării, au declarat, luni, apropiaţi ai familiei.

PREMIERUL VICTOR PONTA SI MINISTRUL DE FINANTE DANIEL CHITOIU VOR SUSTINE LA ORELE 18,00 LA SEDIUL USL,O CONFERINTA DE PRESA,PRINCIPALA TEMA VA FI „URMARIREA PENALA”A LUI OVIDIU SILAGHI!

19 aug.

Premierul Victor Ponta şi ministrul de Finanţe Daniel Chiţoiu vor susţine, la ora 18, la sediul USL, o conferinţă de presă, al cărui subiect principal pare că va fi Ovidiu Silaghi.

137128061271891652718_guvern

Cu patru zile înainte de expirarea termenului dat de Traian Băsescu pentru numirea unui nou ministru al Transporturilor, procurorii cer începerea urmăririi penale împotriva celui nominalizat pentru această funcţie. Ovidiu Silaghi este acuzat că ar fi primit mită 200.000 de euro, de la Nelu Iordache, aflat în închisoare de la finalul anului trecut.

TRAIAN BASESCU,SLUGA PREA PLECATA A „REGELUI „ROMILOR”FLORIN CIOABA S-O FACUT DE RAS IN FATA MEDICILOR TURCI SI A NATIUNII ROMANE:CEI 350.000 DE DOLARI AU DEVENIT 22.000 DE EUROI!

19 aug.

Surpriză (doar pentru necunoscători), cei 350.000 de dolari au devenit 22.000;
Familia Cioabă o dă la întors şi spune că nu a cerut bani statului român;
Traian Băsescu a avut luni o a treia intervenţie în favoarea familiei Cioabă.

1365331667cioaba

Metamorfoză: cei 350.000 de dolari au devenit 22.000 de dolari!

Familia lui Florin Cioabă a anunţat duminică – în mai multe apariţii televizate – că medicii de la spitalul din Turcia refuză să elibereze corpul decedatului, dacă nu se achită costurile spitalizării şi ale operaţiei, susţinând că acestea se ridică la 350.000 de dolari. Ce calcule au făcut cei din familia Cioabă şi de ce au avansat această sumă rămâne un mister. Niciun reporter tv sau de la agenţiile de ştiri nu a cerut explicaţii de la familia Cioabă privind calculul făcut şi nici nu a contactat autorităţile medicale din Turcia pentru a obţine informaţii oficiale privind costurile. De la bun început suma a părut extrem de „umflată”. Câteva zile de spitalizare chiar şi la un spital de lux şi ultradotat nu pot depăşi 10-20.000 de dolari, iar o operaţie ultra-complicată nu poate depăşi 20-25.000 de dolari. Luni, la orele amiezii, adevărul a ieşit la suprafaţă: întreaga factură se ridică la cca. 40.000 de dolari. Numai că nici această sumă nu era cea reală. Ultima informaţie venită din Turcia în jurul orei 15.00 chiar de la membrii familiei sună astfel: factura este de 22.000 de dolari.

Familia o dă la întors: acum susţin că nu s-au cerut bani de la stat

Luni, unul dintre fiii lui Florin Cioabă a făcut o declaraţie surprinzătoare. „Vă rugăm presa să nu induceţi în eroare oamenii din România. Nu am cerut bani de la statul român. Noi am cerut sprijin consular pentru întocmirea actelor. De asemenea, dorim să se clarifice cu asigurarea. Tata era asigurat în România, plătea asigurările de sănătate”.

Cu doar o zi înainte, acelaşi fiu al lui Florin Cioabă acuza medicii turci de şantaj pentru că nu vor să elibereze corpul decedatului fără achitarea costurilor spitalizării şi susţinea că familia nu poate suporta costurile facturii de 350.000 de dolari, solicitând sprijin financiar de la stat.

Dar iată ce declara acelaşi fiu, duminică: „Nu vreau să plătim banii aceştia. Vreau să mă ajute statul român să recuperăm şi banii pe care i-am dat. Pentru două zile cât l-au ţinut pe tatăl meu la terapie, eu cred că 15.000 de euro e foarte mult. Tatăl meu este asigurat în România. Statul nu vrea să ne ajute. Ba mai mult am văzut că dau declaraţii, fac tocşouri. Cineva s-a gândit să ne ajute? Le-am dat un subiect. Măcar pentru atât, că nu s-au plictisit câteva zile”. Această declaraţie din care reiese că familia a cerut sprijin financiar de la stat este şi de-a dreptul năucitoare – cu alte cuvinte, „măcar pentru faptul că s-a creat un eveniment de presă, statul trebuie să plătească” – există, este înregistrată şi a fost dată trimisului special al Antenei 3 în Turcia.

Băsescu: trei intervenţii pentru prietenii săi romii

De ce luni acelaşi personaj spune că nu a cerut bani de la stat ar putea avea o explicaţie.

Duminică seara, premierul Ponta a declarat fără echivoc că, doar în limitele legislaţiei în vigoare, statul poate acorda un anumit sprijin. Mai mult, Victor Ponta a dezvăluit că Traian Băsescu a intervenit la ministrul de Interne pentru a solicita trimiterea avionului SMURD în Turcia pentru repatrierea decedatului. Aceasta a fost a doua intervenţie a preşedintelui pentru familia Cioabă. Reamintim, săptămâna trecută l-a sunat pe medicul Şerban Brădişteanu, pe care l-a rugat să se deplasaze în Turcia pentru a-i acorda asistenţă medicală lui Florin Cioabă, deşi acesta se afla într-unul dintre cele mai moderne spitale din Europa. (În ceea ce priveşte intervenţia la ministrul de Interne, Palatul Cotroceni a replicat, susţinând prin vocea purtătorului de cuvânt că „nu s-a solicitat gratuit avionul”, ci solicitarea viza achitarea costurilor avionului SMURD din fonduri ale familiei Cioabă.)

În sfârşit, luni am avut o a treia intervenţie: ea a fost făcută la CNAS, unde oamenii preşedintelui au vrut să afle „ce servicii medicale pot fi decontate între România şi Turcia” (A3 + RTV). Probabil că dezvăluirile premierului, răspunsul dat de CNAS – este posibil că sistemul de asigurare al lui Florin Cioabă nu este unul de top – au determinat familia lui Cioabă să facă pasul înapoi şi să retracteze declaraţiile de duminică. Şi, probabil, tot dezvăluirile respective au condus şi la declararea, luni, a costurilor medicale reale.

Băsescu s-a făcut de râs

Prin noile informaţii care au apărut în cazul sumei reale ce trebuie achitată spitalului din Turcia, Traian Băsescu, prin ultimele sale două intervenţii, s-a cam făcut de râs. Să soliciţi – direct sau prin consilierii prezidenţiali – facilităţi şi sprijin de la stat pentru Florin Cioabă peste limitele legii, mai ales în situaţia în care familia îşi permite cheltuieli exorbitante cu ceremonia funebră (coşciug aurit cu aer condiţionat, peste 100.000 de participanţi la înmormântare, fecioare care să cadreze cortegiul funerar etc.), nu dă deloc bine pentru Traian Băsescu.

Nu ne aducem aminte ca Traian Băsescu să fi insistat şi să fi intervenit şi pentru alte cazuri medicale limită, ne referim la cele mediatizate şi pentru care diverse fundaţii au deschis conturi bancare pentru sprijin financiar. De asemenea, în cazul tragediei din Muntenegru, Traian Băsescu nu a mişcat niciun deget, dar atunci guvernanţii s-au mişcat foarte bine.

Aşa cum mulţi analişti politici deja s-au pronunţat, intervenţiile lui Traian Băsescu au fost (sunt) pur electorale, el încercând să profite de decesul lui Florin Cioabă pentru a-şi mai asigura pentru favoriţii săi, PMP, EBA etc., voturi în anul electoral 2014.

DNA,BRATUL INARMAT AL LUI BASESCU PRIN LAURA CODRUTA LASCU(KOVESI) CERE URMARIREA PENALA A LIBERALULUI OVIDIU SILAGHI!

19 aug.

Coincidență sau nu, exact la începutul săptămânii în care se încheie interimatul premierului la Transporturi, DNA cere începerea urmăririi penale a deputatului liberalul Ovidiu Silaghi pentru trafic de influență. Deși nu este vorba despre un flagrant, DNA oferă cifre în comunicatul emis.

1376916856ovidiu-silaghi-ghimpele

”Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru infracţiunea de trafic de influență în formă continuată, fapte despre care există indicii și date că ar fi fost săvârșite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor”, transmite DNA.

Potrivit comunicatului, ”din referatul întocmit de procurori a rezultat că există indicii și date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Silaghi Ovidiu Ioan, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Iordache Nelu, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de Iordache Nelu, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa, în schimbul asigurării derulării contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor) şi pentru ca plățile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil. Totodată, Silaghi Ovidiu Ioan a primit de la aceeaşi persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcții de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte.

Din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor cu care a fost sesizat organul judiciar, iar pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală.”

PREMIERUL ROMANIEI VICTOR PONTA:BASESCU VA FACE RAU IN CONTINUARE ROMANIEI!

19 aug.

Premierul Victor Ponta, invitat duminică seară la emisiunea “Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu”, de la Antena 3, despre ceea ce se întâmplă pe scena politicii românești.

ponta3-300x243

Întrebat dacă îl mai suportă pe președintele Traian Băsescu încă 68 de săptămâni, cât au mai rămas până când la Cotroceni va fi ales un alt președinte, Victor Ponta a răspuns: “Tensiuni au fost tot timpul. Uneori mai vizibile, alteori mai puţin vizibile. Anul trecut, după decizia Curţii Constituţionale, prin care a fost repus în funcţie domnul Traian Băsescu, a fost destul de clar că trebuie să stăm până la sfârşitul mandatului. Evident, fiecare săptămână câştigată a fost organizată”.

“E bine şi e important acest termen de 68 de săptămâni. Băsescu a făcut enorm de mult rău în cei 9 ani de până acum şi va face rău în continuare. Face în fiecare zi aproape, dar încercăm să controlăm acest rău”, a mai spus premierul.

“Nu cred că există un singur om, de partid politic, un om obişnuit, poate doamna Udrea, care să poată spune că în aceşti ani domnul Băsescu i-a făcut bine”, a adăugat Victor Ponta.

PREMIERUL PONTA ATAC DUR LA TRAIAN BASESCU:A FOLOSIT SI FOLOSESTE BANII CONTRIBUABILULUI ROMAN PENTRU A FACE CAMPANIE ELECTORALA IN TARA PENTRU ELENA UDREA!

19 aug.

Premierul Victor Ponta a declarat duminică, într-o emisiune televizată la Antena 3, că Traian Băsescu s-a deplasat prin ţară în ultima vreme pentru a face campanie electorală pentru Elena Udrea şi pentru „ceilalţi din jurul său”.

udrea-pdl-nu-va-mai-avea-lideri-providentiali-ca-basescu-multi-ani-89723

„Este în campanie electorală pentru doamna Udrea, pentru ceilalţi din jurul său. Dacă eu cred că e legitim să asigurăm din fonduri publice deplasarea preşedintelui ţării, indiferent cum îl cheamă – acum, din păcate, îl cheamă Băsescu – cum îl va chema, e normal lucrul ăsta. Se întâmplă în toate ţările ca preşedintele ţării să aibă un anumit regim şi de deplasare. Dar să-i plătim campania electorală pentru doamna Udrea sigur că mi se pare complet anormal, dacă nu cumva şi ilegal”, a mai afirmat Ponta.

Întrebat dacă are soluţii pentru reglementarea acestei situaţii, premierul a spus că nu ştie ce va decide Curtea de Conturi în acest sens.

„Nu ştiu să vă spun ce va decide Curtea de Conturi, dacă toate plimbările… De altfel, v-am zis, sunt cazuri în care Curtea de Conturi a cerut apropiaţilor preşedintelui – eu nu înţeleg de ce-i plătim pe consilierii prezidenţiali care ei se ocupă cu campania electorală, nu? Nu cred că-l sfătuiesc cu ceva pe domnul Băsescu…”, a mai adăugat şeful Executivului.

El a remarcat, totodată, că preşedintele Traian Băsescu şi deputatul Elena Udrea se apără reciproc când sunt criticaţi şi că actualul preşedinte va încerca la sfârşitul mandatului să o lase pe Elena Udrea în locul său.

„La dânşii e aşa: ‘Ceata lui Piţigoi, dai într-unul ţipă doi!’ Dacă o critic pe doamna Udrea sare domnul Băsescu, dacă îl critic pe domnul Băsescu am văzut că a sărit doamna Udrea să-l apere. Nu pot decât să apreciez această echipă incredibilă dincolo de asta însă pot să facă ce echipă vor dânşii”, a afirmat Victor Ponta.

El a precizat că se bucură când Elena Udrea răspunde criticilor aduce.

„Eu mă bucur când răspunde doamna Udrea pentru ca nu cumva cineva să îşi facă o iluzie, să se întrebe: Dar domnule ce l-a apucat pe Băsescu deodată de iarăşi… L-a apucat de crede că viitorul luminos al României e cu doamna respectivă preşedinte. E perfect”, a mai spus Ponta.

Întrebat dacă Băsescu va încerca la sfârşitul mandatului să o lase pe Elena Udrea în locul său, premierul Victor Ponta a răspuns: ” Sunt convins de lucrul acesta”.

„Sunt convins că nu au nicio şansă şi că trăiesc într-o lume a lor, nu au nicio legătură cu România adevărată. Şi cred că preşedintele Băsescu din modul în care se comportă este după el potopul. Dacă nu vine Udrea preşedinte, din România se poate alege praful. Ori e datoria mea, a lui Crin, a celorlalţi este de a încerca să construim (…) chiar şi cu acest atac susţinut”, a adăugat Ponta.

Primul ministru a amintit, referindu-se la referendumul din vara anului trecut, că USL a făcut tot ce se poate pentru a scurta mandatul actualului preşedinte.

ADEVARATII LIBERALI, RAMAN STUPEFIATI:PNL ISI EXPRIMA REGRETUL FATA DE MOARTEA „REGELUI”CIOABA!

19 aug.

Partidul Naţional Liberal îşi exprimă regretul faţă de moartea autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, despre care spune că a încercat să schimbe modul de viaţă al romilor, punând accent pe rolul esenţial al educaţiei.

1307023718pnl_sigla

„Partidul Naţional Liberal îşi exprimă regretul faţă de trecerea în nefiinţă a lui Florin Cioabă, personalitate marcantă a comunităţii rome. De-a lungul timpului, Florin Cioabă a promovat valorile culturale autentice ale romilor, luptând cu prejudecăţile şi militând pentru integrarea acestei etnii în societate. Asumându-şi rolul de lider, Florin Cioabă a încercat să schimbe modul de viaţă al romilor, punând accent pe rolul esenţial al educaţiei. Partidul Naţional Liberal transmite condoleanţe familiei îndurerate şi comunităţii rome. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată într-un comunicat al PNL transmis, luni, AGERPRES.

Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, a murit, duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya. El a suferit un infarct, la începutul săptămânii trecute, în timp ce se afla în concediu cu familia în Antalya, Turcia, fiind în stare gravă mai multe zile.

PURTATORUL DE CUVANT AL GUVERNATORULUI BASESCU,BOGDAN OPREA:”ESTE O „MINCIUNA”CA BASESCU A CERUT GUVERNULUI UN AVION GRATIS IN CAZUL „REGELUI”TIGANILOR,FLORIN CIOABA!

19 aug.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, susţine că este „o mare minciună” afirmaţia potrivit căreia şeful statului ar fi cerut Guvernului un avion gratis în cazul autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă.

081911281754769283

„Este o mare minciuna afirmaţia potrivit căreia domnul preşedinte Traian Băsescu ar fi cerut Guvernului un avion gratis pentru aducerea în ţară a domnului Florin Cioabă”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Bogdan Oprea.

Premierul Victor Ponta a declarat duminică seară, într-o emisiune televizată, că preşedintele Traian Băsescu l-a sunat pe ministrul de Interne în cazul Cioabă, şeful Executivului arătând că el nu a fost de acord să fie folosit avionul SMURD decât pentru cazuri speciale.

„Dacă vorbim de cazul acesta: domnul preşedinte l-a sunat pe ministrul de Interne, pe mine nu m-a sunat că nu mai vorbim şi a cerut să intre în acea procedură. Ştiţi, SMURD are un avion. Eu am spus domnule nu sunt de acord să folosim avionul SMURD decât pentru cazuri speciale. Dacă familia suportă costul evident că sunt de acord. Nu este vorba că a sunat preşedintele, ci pur şi simplu că noi avem un avion, din toamnă o să mai avem încă un avion medical în afară de elicopterele care funcţionează în ţară. Fiecare viaţă este importantă, dar când eşti în poziţia de a avea anumite resurse materiale încerci să le drămuieşti raţional şi cu bun simţ, nu că te sună preşedintele. Putea să sune şi puteau să sune şi alţi preşedinţi”, a spus Victor Ponta.

DOSARUL FACUT LA COMANDA POLITICA.DOCUMENTUL CARE A „TRIMS-O” PE JUDECATOAREA VERONICA CIRSTOIU IN AREST.DANIEL MORAR,OMUL LUI BASESCU”INDIGNAT!”

19 aug.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu a semnat, alături de alte două colege, documentul prin care a anulat condamnarea lui Dinel Staicu la șapte ani de închisoare. La baza anulării ar fi stat mita. Peste un milion de euro este suma, care a trimis-o pe judecătoare în arest. Lumea Justiției se întreabă dacă vor urma și celelalte două judecătoare, care au semnat eliberarea lui Staicu. Atunci, Daniel Morar se revolta: “Procurorii noștri vor verifica dacă s-au comis anumite infracțiuni”. Judecătoarele au fost acuzate de abuz în serviciu, însă, la scurt timp, au primit suspendarea urmăririi penale (SUP).

Viorica-Cirstoiu-640x428

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu a ajuns în arest pentru luare de mită după ce, potrivit DNA, a admis, alături de judecătoarele Liliana Bădescu și Dumitrița Piciarcă, contestația afaceristului Dinel Staicu contra unei sume de bani, care se ridică la peste un milion de euro. Dinel Staicu primise 7 ani de închisoare cu executare în dosarul Băncii Internaționale a Religiilor.

De ce l-au eliberat pe Dinel Staicu. Rezumat din documentul care a trimis-o pe Cîrstoiu în arest

Judecătoarele motivează eliberarea lui Dinel Staicu prin soluțiile diferite primite de acesta pentru “același fapte în substanța lor, săvârșite în aceeași perioadă de timp și spațiu”. Judecătoarele au mai subliniat că prima soluție a fost neînceperea urmăririi penale (NUP), iar a doua a fost condamnarea la închisoare cu executare. Au mai precizat că Dinel Staicu a primit cele două soluții diferite în baza acelorași fapte, încadrate diferit juridic. NUP-ul s-a bazat pe art. 2781 din Codul de procedură penală, arată motivarea judecătoarelor. Nu este specificat pe ce articole s-a bazat a doua condamnare, însă este specificat ce articole ar încălca: “a doua procedură a fost dată cu încălcarea principiului “non bis in idem”, consacrat de dispozițiile art. 4 al Protocolului nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului”. Judecătoarele au mai motivat că “multiplele declinari și disjungeri din dosarele de urmărire penală aflate pe rolul parchetelor din Craiova și București au condus la instrumentarea acestora în mod defectuos”.

Cele trei judecătoare au desființat toate sentințele de închidere a lui Dinel Staicu, au dispus anularea mandatului de executare a pedepsei și eliberarea lui imediată.

Indignare și eliberare

Daniel Morar spunea atunci că “Pe noi, pe procurori, acea soluție ne-a șocat, pentru că din toate analizele noastre nu există un caz care să justifice o asemenea soluție, adică anularea unei condamnări definitive. Nu există un caz practic, vorbesc. Din punct de vedere al căilor de atac, nu este nimic de făcut. Este o soluție dată definitiv. Noi trebuie să vedem acum, CSM, dacă acolo este o abatere disciplinară și noi procurorii dacă e vorba de o faptă penală”. La scurt timp, judecătoarele au fost acuzate de abuz în serviciu, dar au primit SUP.

SUMA DE 350.000 DE DOLARI,VEHICULATA DE DORIN CIOABA,FIUL DECEDATULUI „REGE” FLORIN CIOABA ESTE NEGATA DE MEDICII TURCI!

19 aug.

Suma de 350.000 de dolari, vehiculată în ultimele ore pentru spitalizarea Regelui Cioabă, este negată de medicii turci. Potrivit unor informații, trupul celui care a fost Regele Cioabă va fi depus într-un sicriu aurit, a cărui valoare se ridica la circa 30.000 de euro. Ziua înmormântării nu a fost încă stabilită.

rege_florin_cioaba_92658300_42921900

Medicii de la Spitalul Universitar din Antalya au precizat că suma de 350.000 de dolari pe care familia lui Florin Cioabă susţine că ar trebui să o achite reprezintă suma în cazul în care regele romilor ar fi fost internat pentru o luna de zile, informează România TV. Potrivit medicilor din Turcia, suma pentru spitalizare a lui Florin Cioabă abia acum este calculată.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Cioabă urmează să fie adus în cursul zilei de luni în țară. Familia lui Florin Cioabă a pregătit locuința de la Sibiu pentru a-l primi pe fostul autointitulat rege conform tradițiilor țigănești.

Conform unor informații, familia a comandat un sicriu din aurit, dotat cu aer condiţionat, pentru regele Florin Cioabă. Valoarea sicriului se ridică la aproximativ 30.000 de euro, în condițiile în care familia a cerut ajutor de la stat pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare din Turcia.

Pe toată perioada celor trei zile cât trupul lui Florin Cioabă se va afla în locuință, femeile nu au voie să pregătească mâncare caldă, iar în perioade de doliu, potrivit tradițiilor, nu se va purta culoarea neagră.

Aproximativ 200.000 de oameni vor participa la funeraliile regelui Cioabă. Chiar şi interlopul Bercea Mondial vrea să meargă la înmormântarea lui Cioabă. El a făcut o cerere în acest sens la Administraţia Penitenciarelor.

DIVERSIUNEA „MARCA COTROCENI”:DORIN,FIUL „REGELUI”FLORIN CIOABA A DECLARAT CA NU A CERUT BANISTATULUI ROMAN PENTRU ACHITAREA FACTURII DE SPITALIZARE A TATALUI SAU DE LA SPITALUL DIN TURCIA,CI SPRIJIN CONSULAR!

19 aug.

Dorin, fiul autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, a declarat că nu a cerut bani statului român pentru achitarea facturii de spitalizare a tatălui său de la spitalul din Turcia, ci sprijin consular pentru întocmirea actelor.

137689671734591837345_dorin-cioaba

„Nu am cerut bani de la statul român. Noi am cerut sprijin consular pentru întocmirea actelor. De asemenea, dorim să se clarifice cu asigurarea. Tata era asigurat în România, plătea asigurările de sănătate”, a explicat Dorin Cioabă pentru Agerpres .

El speră să-şi aducă tatăl „luni seară sau cel târziu marţi, în funcţie de cât de repede se rezolvă cu actele”.

PREMIERUL ROMANIEI,VICTOR PONTA A PUS PICIORUL IN PRAG CU PRIVIRE LA SOLICITAREA LUI BASESCU ,PRIVIND AVIONNUL SMURD SI SOLICITAREA LUI DORIN CIOABA,PENTRU A ACHITA NOTA DE SPITALIZARE PENTRU PERSOANA PRIVATA,DECEDATUL FLORIN CIOABA,CETATEAN ROMAN !

19 aug.

Prim-ministrul a precizat în legătură cu solicitarea familiei Cioabă de a primi ajutor pentru a achita nota de spitalizare că ea urmează să fie analizată, la fel ca în cazul oricărui cetăţean român, conform procedurilor existente şi în măsura fondurilor disponibile.

Victor-Ponta-qmagazine1

“Pe orice cetățean român, eu nu fac vreo deosebire că e rege sau nu e rege, în măsura prevăzută de lege și în măsura posibilităților, încercăm să-l ajutăm. Nu poate statul întotdeauna… (…) Atât cât se poate face pentru orice cetățean al României, atât fac cu mare drag și eu, și Guvernul”, a afirmat premierul, la emisiunea “Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu”.

Pe de altă parte, premierul Victor Ponta şi-a exprimat neîncrederea că va fi acordat din partea statului român un ajutor pentru familia autoproclamatului rege al romilor, având în vedere că familia Cioabă este una înstărită, consemnând, totodată, că nu face favoruri din banii publici.
”Nu am de gând să fac niciun fel de favoare sau discrimnare pozitivă sau negativă pentru cineva. Știu că Florin Cioabă era și un lider al comunității petincostale, o comunitate de oameni foarte uniții, muncitori, pentru care am un foarte mare respect. Sunt convins că există posibilități private, din bani publici nu fac favoruri pentru nimeni”.

PREMIERUL PONTA II CERE LUI BASESCU SA-I RETRAGA DECORATIA IREDENTISTULUI TOKES!

19 aug.

Ponta îi cere lui Băsescu să-i retragă decoraţia lui Tokes.

tokes-basescu-mediafax-foto

Premierul Victor Ponta a anunţat duminică seară că îl va informa, luni, în scris, pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Naţional „Steaua României”.

Ponta a spus, într-o emisiune la Antena 3, că preşedintele a primit o cerere de retragere a acestei decoraţii şi că îi va transmite la rândul său o scrisoare acestuia arătându-şi disponibilitatea de a contrasemna decretul prezidenţial de retragere.

„Am mai contrasemnat decrete de retragere a unor decoraţii şi îl asigur că voi contrasemna şi pentru retragerea decoraţiei domnului Tokes”, a spus Ponta.

Într-o rezoluţie adoptată vineri, la finalul lucrărilor celei de a XI-a ediţii a Universităţii de Vară de la Izvoru, participanţii din ţară şi reprezentanţii comunităţilor româneşti care trăiesc în afara frontierelor României au solicitat, printre altele, ca „extremiştilor” maghiari care „luptă prin toate mijloacele” împotriva ţării şi a românilor să le fie retrase distrincţiile care le-au fost acordate de statul român.

„Cerem ca extremiştilor maghiari din România, cărora li s-au acordat distincţii ale statului român, să le fie retrase aceste distincţii. Şi aici facem o referire directă la Laszlo Tokes. Nu este posibil ca acest extremist maghiar, care luptă prin toate mijloacele împotriva României şi românilor, să fie decorat cu Steaua României. Această distincţie trebuie să-i fie retrasă şi facem apel la Administraţia Prezidenţială, în numele tuturor participanţilor la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, să-i fie retrasă această distincţie lui Laszlo Tokes”, se arată în rezoluţia citată.

În iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”. Băsescu s-a arătat „şocat” de această declaraţie abia săptămâna trecută, şi fără a-l numi explicit pe Tokes, a spus că acesta nu merită cetăţenia română. Cât despre retragerea distincţie, nicio vorbă.

Traian Băsescu l-a decorat, în decembrie 2009, pe Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

Conferirea decoraţiei a fost motivată, potrivit decretului semnat de Băsescu, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, „în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.