Președinții PNL: Radu Câmpeanu (martie 1990-februarie 1993); Mircea Ionescu Quintus (februarie 1993-februarie 2001); Valeriu Stoica (februarie 2001 – august 2002); Theodor Stolojan (august 2002-octombrie 2004); Călin Popescu Tăriceanu – interimat (octombrie 2004-februarie 2005), Călin Popescu Tăriceanu (februarie 2005-martie 2009), Crin Antonescu (martie 2009-mai 2014).
Radu Câmpeanu, 22 august 1991
Radu Câmpeanu (martie 1990-februarie 1993), primul președinte al PNL de după 1989, a fost ales în această funcție la 31 martie 1990, la prima Conferință Națională a PNL.
Acesta fusese desemnat secretar general al partidului, la 6 ianuarie 1990, după ce activitatea formațiunii politice fusese reluată. Radu Câmpeanu a deținut această funcție până la 28 februarie 1993, când a fost înlocuit de Mircea Ionescu Quintus.
În perioada în care Radu Câmpeanu a condus PNL, din partid s-au desprins mai multe aripi: Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT) — 23 iulie 1990; Partidul Național Liberal-Convenția Democratică (PNL-CD) — 29 aprilie 1992.
În timpul lui Radu Câmpeanu, PNL a intrat la guvernare, în 1991, în Guvernul Theodor Stolojan (16 oct. 1991 — 19 nov. 1992). Un gest controversat al lui Radu Câmpeanu, care a atras și cele mai numeroase contestații din partea organizațiilor locale și a structurilor de conducere, a fost decizia de a scoate PNL din Convenția Democrată Română (CDR), la data de 11 aprilie 1992. La Conferința Națională a PNL din 28 februarie 1993, Radu Câmpeanu a pierdut șefia PNL, în favoarea lui Mircea Ionescu Quintus. În decembrie 1993 a fost exclus din PNL, astfel încât până, în 2003, a fost președintele PNL-Câmpeanu (PNL-C), formațiune înființată de el, la începutul anului 1994. După fuziunea prin absorbție dintre PNL și PNL-C, în august 2003, Radu Câmpeanu a devenit președinte fondator al PNL.
Mircea Ionescu Quintus, 2 mai 1997
Mircea Ionescu Quintus (februarie 1993-februarie 2001) a devenit președintele PNL la 28 februarie 1993 și a fost cel mai longeviv președinte al formațiunii. Principalul obiectiv afirmat de Quintus la Conferința la care a fost ales președinte a fost realizarea unificării tuturor formațiunilor liberale, desprinse din PNL în perioada 1990-1993.
În perioada 1993-1998, până la fuziunea dintre PNL și Partidul Liberal 1993 (PL’93), formațiunea condusă de Dinu Patriciu a fost cea cu care PNL a avut cele mai multe conflicte. La Congresul din mai 1997, când Mircea Ionescu Quintus a fost reconfirmat la șefia PNL, acesta a reafirmat ”Apelul său la unirea forțelor liberale”. La Congresul din 17-18 februarie 2001, Mircea Ionescu Quintus a fost înlocuit de prim-vicepreședintele Valeriu Stoica, seniorul PNL devenind președinte de onoare al partidului.
Valeriu Stoica, 10 septembrie 2001
Valeriu Stoica (februarie 2001 — august 2002) a fost liderul PNL care s-a aflat la conducerea partidului pentru cea mai scurtă perioadă. Înainte de a deveni președinte al PNL, la Congresul din 17-18 februarie 2001, Valeriu Stoica a fost membru al PNL, în perioada ianuarie 1990 — decembrie 1992. La 2 decembrie 1992 a fost exclus din partid, făcând parte din Grupul pentru Reformă Morală și Partidul Liberal 1993 (PL’93).
A revenit în PNL, în timpul mandatului lui Mircea Ionescu Quintus, pentru ca la Congresul din 16-17 mai 1997, să ocupe funcția nou-înființată de prim-vicepreședinte. A devenit președinte al partidului la Congresul din 17-18 februarie 2001. În prima parte a mandatului, principala sa preocupare a fost urgentarea modificării Constituției. A fost înlocuit la șefia PNL în august 2002 de către Theodor Stolojan. În 2006, a părăsit PNL și a devenit membru fondator al Partidului Liberal Democrat. Din decembrie 2007 este membru al PDL.
Theodor Stolojan, 20 octombrie 2002
Theodor Stolojan (august 2002-octombrie 2004) a obținut funcția de președinte al PNL la scurt timp după ce intrase în partid, în iulie 2000. Înainte de a deveni președintele PNL, la 24-25 august 2002, a ocupat funcția de președinte al Consiliului Național, ce i-a fost acordată la Congresul din 17 februarie 2001. A fost ales președinte al PNL, cu 944 de voturi din totalul de 1.146 exprimate, în timp ce contracandidatul său, Ludovic Orban, a fost votat de 193 de liberali. Obiectivul său era ca PNL să devină ”alternativa de dreapta credibilă la stânga social-democrată”. Întregul său mandat a fost legat de proiectul Alianței Dreptate și Adevăr (Alianța D.A.), al cărei artizan a fost în septembrie 2003.
După ce în februarie 2004 și-a anunțat candidatura la președinție din partea Alianței D.A., la 2 octombrie 2004, Theodor Stolojan și-a anunțat retragerea din fruntea PNL și, totodată, din cursa prezidențială, invocând probleme de sănătate. Locul său în cursa pentru președinție a fost cedat liderului Partidului Democrat, Traian Băsescu. Ca urmare a poziției sale critice față de noul președinte al PNL, Călin Popescu-Tăriceanu, și față de restul conducerii partidului, la 10 octombrie 2006 a fost exclus din partid.
După excluderea din PNL, Theodor Stolojan a lansat Platforma liberală, iar în decembrie 2006, a anunțat constituirea Partidului Liberal Democrat (PLD). Când, la începutul lunii decembrie 2007, s-a decis fuziunea între PD și PLD, sub denumirea de Partidul Democrat-Liberal (PD-L), Theodor Stolojan a devenit prim-vicepreședintele formațiunii, conduse de Emil Boc.
Călin Popescu-Tăriceanu, 26 septembrie 2008
Călin Popescu-Tăriceanu (februarie 2005-martie 2009) a fost singurul lider al PNL care a deținut și funcția de prim-minstru. A devenit președintele partidului la Congresul din 4 februarie 2005, nefiind concurat de niciun alt contracandidat.
Din 2 octombrie 2004, de când Stolojan și-a anunțat retragerea, Călin Popescu-Tăriceanu a asigurat interimatul la conducerea PNL. După 1990, Călin Popescu-Tăriceanu a făcut parte și din PNL-AT și NPL.
La Congresul din 4 februarie 2005, Călin Popescu-Tăriceanu a susținut moțiunea ”Liberalii pentru România”, care prevedea, printre altele, amânarea fuziunii dintre PNL și PD pentru un moment politic mai potrivit. De asemenea, Călin Popescu-Tăriceanu a susținut că alianța cu PD a fost opțiunea strategică corectă pentru abordarea alegerilor locale, parlamentare și prezidențiale din 2004.
S-a pronunțat astfel în favoarea unei acțiuni a PNL care să conducă, pe viitor, spre un proces de fuziune, dacă și PD ar fi manifestat această opțiune politică. Și mandatul lui Călin Popescu-Tăriceanu a fost marcat de discuțiile de pe marginea Alianței Dreptate și Adevăr (D.A.). Pe parcursul anilor 2005 și 2006 a susținut în mai multe rânduri ideea unei fuziuni între cele două partide, dar cu condiția topirii PD în PNL. În timpul mandatului său, în aprilie 2007, Alianța D.A. avea să se rupă. Tăriceanu a fost înlocuit din funcția de președinte al PNL, la Congresul din 20-21 martie 2009 de vicepreședintele Crin Antonescu.
Crin Antonescu, 6 martie 2010
Foto: (c) George CĂLIN/AGERPRES ARHIVĂ
Crin Antonescu (martie 2009-mai 2014) a fost ales președinte al PNL, la Congresul din 20-21 martie 2009, fiind al treilea lider al partidului care a reprezentat, după 1989, partidul la alegerile prezidențiale, după Radu Câmpeanu (20 mai 1990) și Theodor Stolojan (26 noiembrie 2000).
La Congres, Crin Antonescu a precizat că „miza cea mai mare pentru PNL este de a propune altceva decât Traian Băsescu, un alt model de comportament prezidențial, un alt model de viziune prezidențială”.
La alegerile prezidențiale din 22 noiembrie 2009, s-a clasat pe locul al treilea, cu un scor de 20,02%. Între cele două tururi de scrutin, la 25 noiembrie 2009, PNL a încheiat cu Alianța PSD+PC un acord politic care prevedea susținerea lui Mircea Geoană în turul doi al alegerilor și crearea unei majorități stabile pentru susținerea unui viitor Guvern condus de Klaus Iohannis. În timpul mandatului său, PNL a intrat într-o alianță politică și electorală cu PSD și PC: Uniunea Social Liberală (5 februarie 2011). Protocolul USL prevede că noua alianță propune și susține un candidat comun, unic la președinția României, în persoana lui Crin Antonescu.
Crin Antonescu a fost reconfirmat în funcția de președinte al PNL, la Congresul extraordinar din 22-23 februarie 2013, fiind de altfel și singurul candidat. Fostul lider al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, nu l-a contracandidat pe Crin Antonescu, deși atât la Congres, cât și înainte de lucrări s-a pronunțat împotriva direcțiilor de conducere a partidului ale lui Crin Antonescu.
Datorită anumitor neînțelegeri dintre PNL și PSD, la 24 februarie 2014, Crin Antonescu a anunțat sfârșitul Uniunii Social Liberale, respectiv ieșirea liberalilor de la guvernare. La 26 mai 2014, în urma rezultatelor sub așteptări realizate de PNL la euroscrutinul din ziua precedentă, Crin Antonescu și-a anunțat demisia din fruntea formațiunii.
AGERPRES.
Share this: Politica,Istorie,Economie,Muzica,Investigatii,Partide,Conspiratii mondiale,Educatie,Invatamant,Sport,Cultura,Social-media
Etichete:1989 - 2014, DOCUMENTAR, Politica, PRESEDINTII PNL
Comentarii recente