Arhiva | 5:07 pm

TURBAT DE FURIE CA A FOST TAIAT DE PE LISTA DE INVITATI CU OCAZIA SARBATORIRII A 150 DE ANI DE SENAT,TRAIAN BASESCU ” DA ULTIMATUM „FEDERATIEI RUSE SA INCETEZE IMEDIAT ORICE SPRIJIN PENTRU TRUPELE SEPARATISTE DIN ESTUL UKRAINEI,DAR UITA VOIT!”

17 iun.

 

Traian Băsescu solicită într-un mesaj transmis de Administraţia Prezidenţială ca Federaţia Rusă să înceteze imediat orice fel de sprijin pentru trupele separatiste care acţionează în estul Ucrainei.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a luat act cu îngrijorare de amplificarea crizei din estul Ucrainei ca urmare a faptului că prin frontiera ruso-ucraineană, pe segmentul său estic, pe teritoriul ucrainean au pătruns trupe de combatanţi şi material militar greu. O asemenea situaţie antrenează responsabilitatea majoră şi directă a Federaţiei Ruse în legătură cu escaladarea conflictului din estul Ucrainei, soldat cu morţi, răniţi şi suferinţe în rândul populaţiei civile”, se arată în mesaj.

„Domnul președinte Traian Băsescu consideră că Federaţia Rusă sprijină escaladarea conflictului din estul Ucrainei prin tolerarea trecerii peste frontiera de stat a combatanţilor şi a echipamentului militar. Federaţia Rusă este, astfel, responsabilă de întreţinerea conflictului dintre structurile paramilitare separatiste şi armata ucraineană. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, cere Federaţiei Ruse să înceteze imediat orice fel de sprijin pentru trupele separatiste paramilitare pro-ruse şi să-şi asume controlul total al frontierei ruso-ucrainene pentru a contribui la stabilizarea situaţiei din estul Ucrainei”, se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale. 

PREMIERUL VICTOR PONTA A TRANSMIS ,MARTI,O SCRISOARE PRESEDINTELUI CCR,AUGUSTIN ZEGREAN,PE TEMA LEGII INSOLVENTEI CARE N-O FOST TRIMISA NICI PANAACUM LUI TRAIAN BASESCU!

17 iun.

Ponta i-a scris preşedintelui CC pe tema Legii insolvenţei, care nu a fost trimisă nici până acum preşedintelui Băsescu 482
Foto: Agerpres

Premierul Victor Ponta a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în care arată că netransmiterea către preşedintele Traian Băsescu a deciziei privind Legea insolvenţei, procedură care să permită promulgarea actului, generează neîncasarea unor venituri bugetare considerabile, informează Mediafax.
   
Şeful Guvernului aminteşte că, în 21 mai, Curtea, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate asupra unor dispoziţii din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, formulată de către deputaţi PNL, şi arată că, potrivit Constituţiei, actul normativ trebuie promulgat de către preşedintele ţării în cel mult zece zile de la primirea deciziei CC, prin care i se confirmă constituţionalitatea.
   
„În acest context, netransmiterea către preşedintele României a a deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, inclusiv a considerentelor deciziei, este de natură să genereze neîncasarea unor venituri considerabile către bugetul de stat. Îmi exprim convingerea că, din această perspectivă, veţi dispune măsurile corespunzătoare pentru ca decizia Curţii Constituţionale să producă efectele prevăzute de lege”, afirmă Ponta în scrisoare.
   
Premierul Ponta a acuzat, luni, existenţa unei „neglijenţe grave” pe traseul CC-Preşedinţie şi a unui „circuit de interese” care blochează Codul insolvenţei, el arătând că le va scrie lui Traian Băsescu şi Augustin Zegrean pentru a-i ruga să urgenteze promulgarea acestui act normativ.
   
Ponta a spus că în 2013 Guvernul a aprobat prin OUG noul Cod al insolvenţei, iar CC a transmis că este foarte bună legea, dar este necesară adoptarea prin lege, în Parlament.

„Deci au trecut câteva luni în care evazioniştii s-au bucurat foarte tare. S-a aprobat prin Parlament, dar a fost contestată de colegii liberali, adică exact cei care făcuseră OUG când erau la guvernare. Am înţeles şi asta. Au trecut patru săptămâni, se împlinesc poimâine, de când CC în unanimitate a respins contestaţia PNL şi totuşi Codul insolvenţei nu este promulgat. Eu pot să cred aici ori că este vorba despre o neglijenţă gravă, pentru că sunt patru săptămâni în care noi nu putem să încasăm bani la bugetul de stat, fie că e ceva mult mai rău decât atât”, a precizat Ponta.
   
El a arătat că preşedintele Traian Băsescu spune că nu poate promulga legea pentru că nu a primit motivarea de la CC, în timp ce CC precizează că nu a avut timp să scrie motivarea.

„Noi facem rost de bani dacă acest circuit de interese care a blocat modificarea Legii insolvenţei anul trecut şi care blochează şi azi, când vorbesc, reuşim să-l rupem şi de acolo o să obţinem foarte mulţi bani care să acopere şi CAS şi alte lucruri”, a spus Ponta.

ANIVERSAREA SENATULUI FARA TRAIAN BASESCU.DECLARATIILE LIDERILOR POLITICI!

17 iun.

Senatul României a început, marţi, şedinţa solemnă consacrată aniversării a 150 de ani de la înfiinţare, la care participă foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, dar la care lipseşte preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, care nu a fost invitat de preşedintele Senatului, informează Mediafax.
 
UPDATE 13.40 – Antonescu: Senatul, Camera Deputaţilor, monarhia şi PNL, cele patru instituţii majore ale României

UPDATE 13.20 – Ponta, la sesiunea solemnă de la Senat: Foştii preşedinţi ai României ar trebui să fie senatori de drept

UPDATE 12.14 – „Coroana şi Senatul României au stat alături timp de aproape un secol şi jumătate. Este o onoare să pot reprezenta pe Majestatea Sa, Regele Mihai, tatăl meu, la această sărbătoare a naţiunii. Senatul a fost construit acum 150 de ani ca o expresie a meritului personal, a simţului datoriei şi a patriotismului”, a declarat Principesa Margareta în discursul susţinut la şedinţa solemnă de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului.

Aceasta a arătat că Senatul, Camera Superioară a Parlamentului, este o instituţie a viitorului şi reprezintă, alături de Camera Deputaţilor, supremul garant al democraţiei şi al libertăţilor noastre de mâine.

„Senatul este expresia identităţii naţionale şi a devenirii noastre statale (…) De aceea, familia regală stă, acum, ca şi la început, alături de Camera Superioră a Parlamentului, cu dinamism şi speranţă”, a mai declarat Principesa Margareta.
 
UPDATE 11.50 Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Viorel Hrebenciuc a declarat, marţi, la şedinţa solemnă de aniversare a Senatului, că în prezent determinant este nu numărul parlamentarilor sau al Camerelor, ci capacitatea acestei instituţii fundamentale de a reprezenta interesele cetăţenilor.

Potrivit lui Hrebenciuc, prin înfiinţarea Senatului, România a intrat în categoria statelor democratice, el amintind că bicameralismul a dispărut în 1940, odată cu dictatura lui Ion Antonescu.

„Am convingerea că determinant este nu numărul parlamentarilor sau al Camerelor Parlamentului, ci capacitatea acestei instituţii fundamentale de a reprezenta cel mai bine interesele cetăţenilor şi ale comunităţilor”, a mai spus Viorel Hrebenciuc.

UPDATE 11.25- Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a condamnat, în discursul său de la şedinţa solemnă, tentativa de desfiinţare a Senatului şi campania mediatică de un populism strident făcută în acest sens.
   
„Regret profund că, în ultimii ani, a trebuit să fim martorii unei tentative de desfiinţare a Senatului. În acest scop a fost activat un amplu aparat de propagandă, care făcea abstracţie de interesul naţional, de experienţa istorică a statului român şi de opiniile specialiştilor români şi străini. O campanie mediatică de un populism strident, instrumentalizând o cunoaştere încă precară a tradiţiilor naţionale din partea unei părţi a cetăţenilor, a culminat, în 2009, cu un referendum pentru desfiinţarea Senatului”
, a spus el.
   
Tăriceanu a menţionat că referendumul a fost contestat de numeroase organizaţii ale societăţii civile din cauza organizării lui ca parte a alegerilor prezidenţiale şi pentru faptul că nu a avut la bază o argumentaţie solidă de ordin istoric sau naţional şi nici o confruntare efectivă de idei în urma căreia alegătorii să îşi exprime opţiunea în cunoştinţă de cauză.
   

La evenimentul aniversar participă foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, premierul Victor Ponta, reprezentanţi ai Executivului, Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, foştii preşedinţi ai Senatului, conducători ai principalelor instituţii ale statului, membrii Curţii Constituţionale, Patriarhul Daniel, Principesa Margareta, precum şi membri ai corpului diplomatic.
   
Conform programului, şedinţa solemnă ar fi trebuit să ânceapă la ora 10.30, urmând a susţine discursuri, de la tribuna Senatului, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, principesa Margareta, din partea Casei Regale, premierul Victor Ponta şi liderii grupurilor parlamentare.

Şedinţa a început cu intonarea imnului de stat.
   
La acest eveniment solemn va lipsi preşedintele României, Traian Băsescu, după ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că nu l-a invitat pe şeful statului. Motivul invocat de Tăriceanu a fost că nu doreşte să creeze un moment penibil, având în vedere că şeful statului a militat constant pentru Parlament unicameral, deci, implicit, pentru desfiinţarea Senatului.
   
Conducerea Senatului a hotărât, luni, că decizia privind invitarea preşedintelui Traian Băsescu la aniversarea Senatului revine exclusiv preşedintelui acestui for legislativ, Călin Popescu Tăriceanu, care, de altfel, a reiterat decizia sa de a nu-l invita pe şeful statului.
   
Potrivit programului, sedinţa solemnă se va încheia la ora 13.30.

RAZBOI PE FATA IN PARTIDUL NATIONAL LIBERAL CONDUS DE TRAIAN BASESCU!

17 iun.

Este RĂZBOI pe faţă în PNL. Tabăra lui Tăriceanu şi cea a lui Antonescu-Iohannis se luptă în declaraţii acide 442

Este război pe faţă în PNL. Crin Antonescu atacă tot mai dur grupul lui Călin Popescu Tăriceanu.  „Este format din pripăşiţi la uşa lui Ponta”, spune Antonescu.

De cealalătă parte, susţinătorii lui Tăriceanu avertizează delegaţiile PNL să fie foarte atente pe cine aleg la conducerea partidului. 

„Problemele de legalitate consemnate în deciziile instanţelor de judecată ni-l arată pe primarul Sibiului, candidat la funcţia de preşedinte al PNL, ca un personaj incorect, vulnerabil şi, deci, uşor şantajabil”, spun reprezentanţii Grupului de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale. Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a declarat că cei care îl susţin pe Călin Popescu Tăriceanu ar trebui să fie excluşi din partid”.

În replică, grupul lui Tăriceanu avertizează public delegaţiile care vor participa la Congresul PNL, că prin alegerea lui Klaus Iohannis preşedinte al partidului, şi Crin Antonescu s-ar putea întoarce în fruntea PNL.

Ipoteza este negată vehement de Crin Antonescu.

„Este vehiculată de către domnul Iohannis ipoteza că și Crin Antonescu, principalul artizan al rezultatelor negative cu care se confruntă azi PNL, va reveni la „prezidiu”, așa încât am putea constata după Congres că avem la cârmă aceeași conducere care ne-a adus în situația actuală”.
SURSA: Grupul de Inițiativă pentru Păstrarea Identității Liberale

Susţinătorii lui Tăriceanu mai atrag atenţia asupra problemelor în justiţie pe care le are candidatul la şefia PNL, Klaus Iohannis.

Noua conducere a PNL va fi aleasă la congresul din 28 iunie.

„MAIMUTA” LUI TRAIAN BASESCU,CRIN „CHUCKY”ANTONESCU VREA EXCLUDEREA DIN PNL A PARLAMENTARILOR ASOCIATI GRUPULUI CALIN POPESCU TARICEANU!

17 iun.

Antonescu vrea excluderea din PNL a parlamentarilor asociaţi grupului Tăriceanu 418
Foto: Agerpres

 

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că parlamentarii liberali asociaţi grupului lui Călin Popescu Tăriceanu „luptă împotriva partidului” şi a pledat pentru excluderea acestora din PNL, fie înaintea congresului partidului, fie după acesta.
 
Antonescu a fost întrebat dacă parlamentarii care s-au afiliat grupului iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu ar trebui excluşi din PNL. 
 
„Eu, personal, dar nu mai e din fericire pentru mine responsabilitatea mea practică, executivă, eu cred că în orice partid serios fiecare membru, cu atât mai mult un parlamentar, pentru că e vorba de câţiva parlamentari, trebuie să răspundă la întrebarea următoare: sunt în acest partid? Sau sunt într-o organizaţie, partid, asociaţie, care luptă împotriva propriului meu partid. Tăriceanu şi ceilalţi îşi pot lua oricâte nume pompoase de grupuri, de iniţiative, de identitate, de salvare. Sunt nişte bieţi pripăşiţi la uşa PSD, care execută dispoziţii de partid ale PSD, iar cei care se asociază cu aşa ceva este evident că nu mai au nimic comun cu PNL, ci sunt adversari declaraţi ai acestuia. Din acest punct de vedere, pentru mine lucrurile sunt foarte simple şi sper să fie simple, cel puţin până la Congres, imediat după Congres şi pentru conducerea partidului care va fi aleasă atunci”, a afirmat fostul preşedinte al PNL, potrivit Mediafax
 
Antonescu a menţionat că a luat parte la şedinţa grupului PNL din Senat, unde a explicat colegilor deciziile pe care le-a luat, precizându-le că „nu există niciun alt motiv, nici intern, nici extern, nici văzut, nici nevăzut” decât cele anunţate public la momentul prezentării deciziei de a se retrage din cursa prezidenţială.

LA SINTEZA ZILEI: CU CE II ARE LA MANA TRAIAN BASESCU PE PREZIDENTIABILI?!

17 iun.

 
 
 
Iohannis, Diaconescu, MRU - Cu ce îi are la mână Traian Băsescu pe candidaţii la Preşedinţie 418
Foto: captura Antena 3

Este candidat la Preşedinţie şi recunoaşte că a fost şantajat. Voia să conducă PSD, a candidat chiar pentru această funcţie, după care a demisionat şi din partid şi din toate funcţiile pe care le avea în această formaţiune politică.

 
A fost şeful Administraţiei prezindenţiale în mandatul actualului preşedinte Traian Băsescu, iar acum este candidatul la Cotroceni al partidului Elenei Udrea: Cristian Diaconescu.

 
Soţia sa a fost preşedinte al Eximbank, banca statului, funcţie din care a adus un mare prejudiciu instituţiei.
 
Cristian Diaconescu este acum candidat la prezidenţiale din partea preşedintelui, deşi el spunea că nu se va duce niciodată la Traian Băsescu.
 
„Îmi aleg singur opţiunile atunci când doresc şi nu trebuie să dau explicaţii”, susţine Cristi Diaconescu.
 
Iată, mai jos, ce spunea Cristian Diaconescu în 2010. Interviul a fost prezentat luni, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

Dosar penal, pe numele soţiei lui Diaconescu. Ce s-a întâmplat cu dosarul

Presa scria, în 2005, că Diaconescu a ascuns că soţia sa câştigă sute de milioane de lei pe lună, mai exact 800 de milioane de lei, salariu lunar.

 
Mariana Diaconescu a fost timp de patru ani preşedinte al Eximbank, bancă cu capital majoritar de stat. 
 
În 2001, Cristian Diaconescu a devenit secretar de stat în MAE în Guvernul Năstase, iar soţia sa a fost numită preşedinte al Eximbank.
 
Ulterior, un raport al Curţii de Conturi susţine că fost conducere Eximbank a cauzat un prejudiciu de 6,4 milioane de euro.
 
În acest caz, DNA a deschis un dosar care o viza pe Mariana Diaconescu pentru aceste prejudicii urişase, soţia lui Diaconescu fiind urmărită penal. Apoi, DNA a închis dosarul şi a dispărut ca şi cum nu ar fi existat.

Actualul primar al Sibiului şi posibil candidat pentru fotoliul de la Cotroceni, Klaus Iohannis, este acuzat că a împroprietărit ilegal un cetăţean germna pe baza unor acte false.
 
Astfel, în 2006, Kalus Werner Iohanis era cercetat de DNA pentru trafic de influenţă, edilul fiind, practic, capul unei reţele specializate în retrocedări ilegale de imobile.
 

 
Klaus Iohannis susţine că şi-a cumpărat şase case doar din salariul de profesor şi cel de primar. Potrivit declaraţiei de avere, primarul Sibiului şi soţia sa au cumpărat din 1992 până acum şase imobile – trei apartamente şi trei case, pe care acum le închiriază. 
 
Întrebat din ce bani a reuşit această performanţă demnă de invidiat, Iohannis a răspuns: „Din banii mei”. 
 
„Este, dacă vreţi, un model extrem de simplu. Din relativ puţini bani şi din ce am avut, am pornit cu soţia de la un apartament de patru camere pe care l-am cumpărat din banii de nuntă. Din acei bani şi bani adunaţi, din meditaţii, salarii, am facut următoarea achiziţie, am închiriat, am adunat banii, am mai făcut una…”, a explicat edilul.
 
În 2012, Iohannis a câştigat de la Primăria Sibiu un salariu de 39.000 de lei şi a avut venituri din chirii de 114.000 lei. 

Olguţa Vasilescu (PSD): Iohannis, cel mai bun candidat care să se bată cu stânga
 
Primarul PSD al Craiovei este de părere că Iohannis este cel mai bun prezidenţiabil care să se bată cu PSD.
 
„Din punctul nostru de vedere ar fi cel mai bun candidat care să se bată cu stânga”, a spus primarul PSD al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, luni, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

Moştenirea Gojdu: Cine a cedat patrimoniul de un miliard de dolari
 

Averea lăsată de Emanoil Gojdu României a ajuns în posesia Ungariei şi România a cedat orice pretenţie. Mai exact, ministrul de Externe de la momentul respectiv, Mihai Răzvan Ungureanu, a semnat un acord prin care ceda averea Gojdu în favoarea Ungariei, care a naţionalizat această avere în anul 1952. 

 
Prin acest acord pretenţiile din partea României asupra acestei averi urmau să fie închise.
 
Emanoil Gojdu a fost un avocat de succes şi patriot ardelean de origine aromână, familia sa fiind originară din Moscopole. Gojdu a fost un luptător neobosit pentru drepturile românilor din Transilvania. 
 

 

Fostul premierul al României, Mihai Răzvan-Ungureanu, s-a bucurat pe vremea când era şeful Guvernului de un bucătar care era angajat al SPP şi care a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu.

PRESEDINTELE DE ONOARE AL PSD ,ION ILIESCU A DECLARAT MARTI,INAINTEA SEDINTEI SOLEMNE CARE MARCHEAZA IMPLINIREA A 150 DE ANI DE LA INFIINTAREA SENATULUI CA TRAIAN BASESCU DORESTE REVENIREA LA MAREA ADUNARE NATIONALA!

17 iun.

Iliescu

Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu a declarat marti, inaintea sedintei solemne care marcheaza implinirea a 150 de ani de la infiintarea Senatului, ca presedintele Traian Basescu,  “printre altii”, doreste revenirea la Marea Adunare Nationala (Parlamentul unicameral din perioada comunista).

“Am auzit si pareri ca ar trebui sa se revina la Marea Adunare Nationala, printre altii Traian Basescu. Era mai simplu, se intalnea de 2 ori pe an, el vrea sa faca economie. Sunt dintre cei care au ramas cantonati in vechile obiceiuri”, a spus Iliescu.

TRAIAN BASESCU NU VA FI INVITAT LA CEREMONIILE OCAZIONATE DE 150 DE ANI DE SENAT!

17 iun.

tariceanu

Biroul Permanent al Senatului a decis azi ca presedintele Romaniei Traian Basescu nu va fi invitat la ceremoniile ocazionate de 150 de ani de Senat.

Votul in Biroul Permanent al Senatului a fost de 6 la 2 si deci decizia de neinvitare a ramas definitiva, a anuntat vicepresedintele Senatului , Cristian Dumitrescu.

SENATUL VA ANIVERSA MARTI 150 DE ANI DE ACTIVITATE PRINTR-O SEDINTA SOLEMNA A PLENULUI,PROGRAMATA SA INCEAPA LA ORELE 10,30!

17 iun.

senat

Senatul va aniversa marţi 150 de ani de activitate printr-o şedinţă solemnă a plenului, programată să înceapă la ora 10,30.

La eveniment au fost invitaţi cei doi foşti preşedinţi ai României, Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, premierul Victor Ponta, foştii preşedinţi ai Senatului, membri ai Guvernului, principesa Margareta, reprezentanţi ai Curţii Constituţionale, preşedintele Academiei Române, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe.

Premierul Victor Ponta a anunţat luni că va participa la această şedinţă solemnă.

‘Da (va participa la şedinţa solemnă a plenului Senatului – n.r.). (…) Guvernul se supune Parlamentului, şi nu invers, dar eu am fost invitat şi voi veni mâine’, a declarat Ponta.

Atât premierul, cât şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, principesa Margareta, precum şi liderii grupurilor parlamentare vor susţine discursuri consacrate activităţii Camerei superioare a Parlamentului.

De la eveniment va lipsi însă preşedintele Traian Băsescu, care nu a fost invitat, prin decizia preşedintelui Senatului, Tăriceanu motivându-şi gestul prin faptul că doreşte să evite ‘o situaţie penibilă’.

Potrivit programului, şedinţa solemnă ar urma să se încheie la ora 13,30. AGERPRES .

INSTABILUL MINTAL, CRIN „CHUCKY”ANTONESCU ,SUPARAT FOC ,O DAT FUGUTA LA BASESCU 1 TV UNDE S-O PLANS CA „NU-L LUA PE KLAUS IOHANNIS IN CALCUL LA PRESEDINTIA ROMANIEI!

17 iun.

iohannis antonescu

Crin Antonescu se joacă de-a candidatura la prezidențiale. Ba candidează, ba nu. Când a văzut că Iohannis, alături de care voia să facă tandem, el – președinte, Klaus – premier, iar anumiți lideri din PNL nu-l susțineau, Antonescu a decis să renunța la tot. Și la șefia PNL, și la eventuala candidatură la Cotroceni.

”Nu îl luam în calcul ca președinte. Klaus Iohannis e un necunoscut. Necunoscutul produce speranțe. Eu îl promovam premier. Menirea lui este să fie candidatul care să păstreze o șansă democrației în România.”, a spus Antonescu la b1tv.

KLAU IOHANNIS,CAPUL MAFIEI IMOBILIARE DIN SIBIU,ARE OPONENTI IN PARTIDUL NATIONAL LIBERAL CONDUS DE TRAIAN BASESCU!

17 iun.

Iohannis

Ioahnnis are si opozanti in partid, in ceea ce priveste candidatura sa la prezidentiale. Filialele PNL din Dolj şi Vrancea au adoptat rezoluţii pentru susţinerea lui Klaus Iohannis pentru a fi desemnat la alegerile prezidenţiale, dar PNL Argeş menţionează că, în privinţa Preşedinţiei României, candidatura trebuie să fie asumată de un liberal desemnat în urma unor sondaje de opinie.

Astfel, PNL Argeş a precizat că Delegaţia Permanentă Teritorială a organizaţiei, întrunită duminică, a decis susţinerea lui Klaus Iohannis pentru funcţia de preşedinte al PNL la Congresul din 27-28 iunie. “În ceea ce priveşte preşedinţia României, candidatura trebuie să fie asumată de un liberal desemnat în urma unor sondaje de opinie”, se menţionează în comunicatul filialei. În cadrul şedinţei de la PNL Argeş, s-a mai votat fuziunea prin absorbţie cu PDL, “iar marele partid de dreapta format în urma acestui proces să se numească Partidul Naţional Liberal”. Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Argeş a votat, de asemenea, afilierea PNL la PPE.

Sursa: Mediafax.

Video

CLEAN BANDIT ft. JESSE GLYNNE – RATHER BE!

17 iun.

Video

CALVIN HARRIS – SUMMER!

17 iun.

Video

KIESZA – HIDEAWAY!

17 iun.

Video

LED ZEPPELIN – STAIRWAY TO HEAVEN!

17 iun.