Ref.: Precizare privind declarațiile de avere depuse de Președintele României, domnul Klaus Iohannis
În legătură cu informațiile apărute în mass-media referitoare la conținutul declarațiilor de avere ale Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, Departamentul Comunicare Publică face următoarele precizări:
Toate veniturile obținute de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, din închirierea imobilelor deținute în proprietate și coproprietate se regăsesc integral în declarațiile de avere depuse. Nu există nicio sumă provenită din chirii care să nu fi fost declarată din 2004 până în prezent.
Totodată, din chiria pe care a încasat-o în nume propriu, precum și în numele și pentru coproprietar, domnul Klaus Iohannis a achitat toate taxele și impozitele aferente întregii sume provenite din închirierea imobilelor.
Toate veniturile au fost menționate în declarațiile de avere depuse succesiv și orice altă modalitate de calcul al acestora constituie doar o speculație, care nu este conformă cu realitatea.
RISE Project a descoperit o diferență de 115.000 de euro între veniturile din chirii pe care Klaus Iohannis le-a consemnat în declarațiile de avere, în perioada 2005-2008, și sumele prezente în contractele pe care le-a semnat pentru închirierea proprietăților sale imobiliare.
Deși Agenția Națională de Integritate l-a anchetat pe Klaus Iohannis în trei cazuri – referitor la eventualele poziții de incompatibilitate sau la posibilele conflictele de interese în care acesta s-ar fi găsit, în perioada în care era primar al Sibiului – ANI nu a finalizat vreodată o anchetă care să aibă ca subiect averea actualului șef al statului.
Președintele României nu a dorit să discute cu RISE Project, în cursul acestei documentări, și nici nu a răspuns la întrebările pe care RISE i le-a transmis prin intermediul biroului de presă al Administrației Prezidențiale.
După apariția acestui articol, Departamentul de Comunicare al Palatului Cotroceni a publicat, pe site-ul presidency.ro, o precizare prin care neagă, la modul general, informațiile prezentate de RISE Project. O puteți citi AICI sau, mai jos, în corpul anchetei noastre.
O cotă de aproximativ 80 la sută din banii de care familia Iohannis dispune în viața de zi cu zi are ca sursă închirierea unor imobile situate în Sibiu. Restul, de până la 20 la sută, provine din salarii.
În prezent, Klaus Iohannis declară că el și soția sa obțin venituri anuale din chirii în valoare de 228.132 lei (aproximativ 50.500 de euro).
Această sumă se regăsește în declarația de avere pe care Iohannis a depus-o, la începutul lui 2015, la secretariatul Administrației Prezidențiale.
Aceeași sumă, fără măcar o abatere de 1 leu, a fost consemnată, monoton, în toate declarațiile de avere pe care Iohannis le-a depus la Primăria Sibiu în perioada 2010 – 2014.
Diferență de 115.000 de euro
Înainte de 2010, actualul președinte al României a declarat venituri din chirii mult mai mici.
RISE Project a obținut, în copie, câteva contracte de chirie semnate între Klaus Iohannis și firme care și-au deschis puncte de lucru în imobile deținute de acesta.
Contractele au fost obținute de la Registrul Comerțului, unde au fost depuse de respectivele firme, pentru a face dovada că funcționează legal în imobilele lui Klaus Iohannis.
Datele financiare cuprinse în aceste contracte, puse în oglindă cu informațiile prezente în declarațiile de avere ale lui Klaus Iohannis, relevă faptul că actualul președinte al României ar fi putut încasa, ani la rând, sume mai mari decât cele pe care le-a făcut publice.
În perioada 2004-2007, interval acoperit de documentele obținute de RISE, diferența dintre sumele din contracte și cele menționate de Iohannis în declarațiile de avere este, în total, de 115.000 de euro.
Astfel, din contracte reiese că, în perioada invocată, Iohannis a încasat chirii în valoare de 150.000 de euro.
În același timp, în declarațiile de avere, acesta a consemnat venituri totale din chirii de doar 35.000 de euro.
Contractul încheiat cu Raiffeisen Bank SA
Primul dintre aceste contracte de chirie a fost încheiat în noiembrie 2001, cu banca Raiffeisen.
Prin acest contract, soții Iohannis și Ioan Baștea – proprietari în cote egale ai unui spațiu comercial situat în centrul Sibiului (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29) – luau în chirie, pentru cinci ani, o agenție a băncii Raiffeisen, contra unui preț de 20.000 de USD/an.
În ultima zi lucrătoare a lui 2006, 29 decembrie, contractul a fost reînnoit, printr-un act adițional, fiind prelungit cu zece ani.
Cu această ocazie, Raiffeisen s-a angajat să plătească anticipat chiria pentru primii trei ani ai noii perioade contractuale: 180.000 de euro.
O jumătate din bani, 90.000 de euro – 302.000 lei, la cursul valutar din ianuarie 2007, ar fi trebuit să le revină lui Klaus Iohannis și soției sale.
Această sumă ar fi trebuit să se regăsească în declarația de avere pe care primarul Sibiului a depus-o în 2008.
(Sau – în cazul în care banii din viramentul efectuat de Raiffeisen au ajuns în aceeași zi în care a fost semnat contractul, adică în ultima zi lucrătoare a lui 2006 – în declarația de avere completată în 2007.)
Nu s-a regăsit. În locul ei, Iohannis a consemnat o sumă de aproape douăzeci de ori mai mică: 16.278 de lei.
De altfel, aceeași sumă, de 16.278 de lei – nici 1 leu mai puțin, nici 1 leu mai mult – s-a regăsit, monoton, și în declarațiile de avere ale anilor 2005 și 2006, când, potrivit contractului cu Raiffeisen, primarul Sibiului ar fi trebuit să primească o chirie de 10.000 de USD pe an (28.800 de lei, în 2005 și 29.800 de lei, în 2006).
Raiffeisen: „Plățile se fac în acord cu contractul”
Contactată de RISE Project, pentru a-i fi prezentate inadvertențele descrise mai sus, Raiffeisen Bank, compania luată în chirie de Iohannis în spațiul comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu, a spus că efectuează întotdeauna plata chiriei în acord cu datele financiare menționate în contract.
Comentariul Raiffeisen Bank referitor la discrepanțele dintre datele din contract și datele din declarațiile de avere ale lui Klaus Iohannis a fost următorul:
„Agenția din Sibiu își desfășoară activitatea în spațiul din Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din anul 2002(n.red. – contractul a fost încheiat în noiembrie 2001, dar a intrat în vigoare de la 1 februarie 2002), pe baza unui contract de închiriere care a fost actualizat periodic – atât sub aspectul rediscutării prețului, cât și în privința altor clauze.
Nu putem comenta informațiile privind chiria datorată de bancă proprietarului imobilului, fiind parte dintr-un contract comercial, în care confidențialitatea trebuie păstrată. În toate situațiile însă, banca face plățile în suma și cu frecvența prevăzute în contractele în vigoare in acel moment. (…) Apreciem că prețul chiriei pentru acest spațiu a evoluat în linie cu piața”.
Pentru a verifica prețul pieței pentru închirierea unui astfel de spațiu comercial, RISE a încercat să intre în posesia unui contract de chirie asemănător, încheiat între părți diferite.
Astfel, a obținut, tot de la Registrul Comerțului, contractul de chirie în baza căruia, pe aceeași stradă, la o distanță de doar câteva case, Banca Română de Dezvoltare și-a deschis un punct de lucru.
Potrivit acestui contract, în martie 2004, BRD le plătea proprietarilor o chirie de 22 de euro/mp/lună.
La data aceea, în 2004, Baștea și Iohannis primeau de la Raiffeisen echivalentul a 11 USD/mp/lună. Doi ani mai târziu, în noiembrie 2006, moneda de referință a contractului a devenit euro (în loc de USD), iar chiria a urcat la 33 de euro/mp/lună.
CITIȚI, MAI JOS, CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE ÎNCHEIAT ÎNTRE KLAUS IOHANNIS ȘI BANCA RAIFFEISEN, ÎN 2001, ȘI PRELUNGIT, PRIN ACT ADIȚIONAL, ÎN 2006:
Al doilea contract, încheiat cu firma Netex Production
Interesant este că diferențe contrastante între veniturile menționate în declarația de avere a lui Iohannis și cifrele consemnate în contractele de chirie apar și în cazul cedării folosinței unui alt imobil, nu doar a celui în care funcționează agenția băncii Raiffeisen.
Este vorba de un apartament cu șase camere, pe care șeful statului îl deține împreună cu soția sa, pe Strada Someșului din Sibiu.
Astfel, pe 25 iunie 2003, Klaus și Carmen Iohannis au închiriat acest apartament firmei Netex Production, o societate comercială cu sediul în Timișoara.
RISE Project a obținut atât acest contract, cât și două dintre actele lui adiționale, din 2005 și 2006 – prin care chiria a fost majorată.
Din acest contract, reiese că primarul Sibiului și soția sa au încasat de la Netex Production următoarele sume de bani: 38.880 de lei (9.600 de euro, în 2004), 38.533 de lei (10.650 de euro, în 2005) și 42.600 de lei (12.100 de euro, în 2006).
În declarația de avere, primarul Sibiului a menționat, în toți acești ani, în mod uniform, o singură sumă – de două ori mai mică decât cea din contractul de chirie: 19.424 lei.
Contactați de RISE Project, patronii companiei Netex Production nu au dorit să facă vreun comentariu pe sema discrepanțelor evidențiate mai sus.
CITIȚI, MAI JOS, CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE ÎNCHEIAT ÎNTRE KLAUS IOHANNIS ȘI FIRMA NETEX PRODUCTION, ÎN 2003, ȘI PRELUNGIT, PRIN ACTE ADIȚIONALE, ÎN 2005 ȘI 2006:
ANI: „Anchetarea averii lui Iohannis a fost sistată”
RISE Project a adresat Agenției Naționale de Integritate (ANI) o scrisoare prin care a întrebat dacă, în cursul anchetelor referitoare la activitatea lui Klaus Iohannis, desfășurate în ultima perioadă, a verificat și veniturile pe care acesta le obține din chirii.
ANI a comunicat faptul că are în curs o anchetă referitoare la „evaluarea averii” lui Klaus Iohannis, începută în 2010. Această anchetă a fost sistată, însă, în noiembrie 2014, când Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidențiale.
Potrivit legii controlului averii demnitarilor, 115/1996, averea președintelui României poate fi cercetată numai după ce acesta își încetează mandatul.
În timpul mandatului, o astfel de cercetare poate fi făcută numai la solicitarea, prin vot, a plenului reunit al celor două Camere ale Parlementului.
ACTUALIZARE: Palatul Cotroceni: „Toate sumele din chirii au fost declarate”
În după-amiaza zilei publicării acestui articol, Departamentul de Comunicare Publică al Administrației Prezidențiale a postat, pe site-ul presidency.ro, următoarea precizare, ca reacție la informațiile prezentate de RISE Project:
„Toate veniturile obținute de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, din închirierea imobilelor deținute în proprietate și coproprietate se regăsesc integral în declarațiile de avere depuse. Nu există nicio sumă provenită din chirii care să nu fi fost declarată din 2004 până în prezent.
Totodată, din chiria pe care a încasat-o în nume propriu, precum și în numele și pentru coproprietar, domnul Klaus Iohannis a achitat toate taxele și impozitele aferente întregii sume provenite din închirierea imobilelor.
Toate veniturile au fost menționate în declarațiile de avere depuse succesiv și orice altă modalitate de calcul al acestora constituie doar o speculație, care nu este conformă cu realitatea”.
Declarațiile de avere ale lui Iohannis, alte observații
Declarațiile de avere ale lui Klaus Iohannis, atât cele din perioada 2005-2008, cât și cele ulterioare, conțin și alte neconcordanțe sau date care, prin extrapolarea unor informații cunoscute, pot fi puse sub semnul întrebării. Trei exemple:
– În perioadele 2004-2007 și 2010 – 2014, Iohannis a declarat venituri din chirii de un nivel constant, exprimate în lei.
Potrivit informațiilor din declarațiile de avere, an de an, din 2004 până în 2007, el și soția lui ar fi câștigat, din chirii, în total, suma fixă de 35.698 de lei.
În cealaltă perioadă invocată, 2010 – 2014, cei doi ar fi câștigat, împreună, anual, suma fixă de 228.132 de lei.
Or, toate contractele de chirie încheiate de Klaus Iohannis, pe care RISE Project le-a obținut de la Registrul Comerțului, aveau prețurile exprimate în euro sau în USD. Cum prețul valutei fluctuează continuu, chiriile încasate, în lei, de Iohannis ar fi trebuit, de asemenea, să varieze.
– În scrisoarea de răspuns pe care Raiffeisen Bank a trimis-o RISE Project – scrisoare citată mai sus – banca a făcut referire la faptul că, în 2012, valoarea contractului de chirie pe care îl are cu Iohannis a scăzut.
Raiffeisen nu a spus nici care era nivelul anterior acestei scăderi, nici care este nivelul la care chiria a ajuns după scădere. (De altfel, contractul încheiat în 2001 și prelungit în 2006 cu Raiffeisen prevedea o marjă de 20 la sută în interiorul căreia prețul ar fi putut oscila.)
Important este că deși Raiffeisen susține că prețul chiriei pe care a virat-o proprietarilor acestui spațiu comercial a scăzut, în declarațiile de avere ale lui Iohannis acestă scădere nu este reflectată. Veniturile din chirii pe care șeful statului le declară pentru perioada 2010 – 2014 sunt liniare, înghețate la nivelul de 228.132 lei.
– În privința spațiului comercial închiriat băncii Raiffeisen (Strada Bălcescu nr. 29), Iohannis a consemnat, în declarațiile de avere depuse începând cu 2010, că el și soția sa l-ar deține în totalitate, nu doar pe jumătate, ca în anii anteriori.
Un extras de carte funciară obținut anul acesta de RISE Project arată că soții Iohannis sunt, și azi, proprietari doar ai unei jumătăți din acest imobil.
Mai mult decât atât, un certificat de moștenitor din 2012, prin care cealaltă jumătate de imobil a fost transferată între membrii celeilalte familii coproprietare, atestă, de asemenea, că soții Iohannis sunt, în continuare, deținătorii doar ai unei cote de 50 la sută din acest imobil.
Nota bene: în declarațiile de avere, Klaus Iohannis afirmă că acest spațiu comercial este „apartament”.
(Extrasul de carte funciară, AICI. Declarația de avere din 2010, AICI. Spațiul comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu este menționat, în această declarație de avere, în primul rând al tabelului Bunuri imobile/Clădiri.)
Acest spațiu comercial – de pe urma căruia provine cea mai mare parte a veniturilor familiei prezidențiale – a ajuns în coproprietatea lui Klaus Iohannis la capătul unei acțiuni de retrocedare întemeiate pe acte false.
Cea mai mare parte a proprietăților imobiliare deținute de familia Iohannis își are originea într-o retrocedare imobiliară întemeiată pe acte false.
Cercetați penal la mijlocul anilor 2000, în dosarul deschis în urma acestei fraude, soții Iohannis nu au fost niciodată trimiși în judecată.
Unul dintre bunurile obținute prin această acțiune de retrocedare, aflat astăzi în coproprietatea soților Iohannis, este un spațiu comercial situat în zona ultracentrală a Sibiului.
În ultimii 14 ani, soții Iohannis au câștigat peste 300.000 de euro din închirierea acestui spațiu comercial, potrivit contractelor de chirie obținute de RISE Project de la Registrul Comerțului. Acești bani au reprezentat principala sursă de venit a celor doi.
Trei din cele șase „case”, câte sunt consemnate, în total, în declarația de avere a lui Klaus Iohannis, au fost cumpărate cu banii proveniți din închirierea acestui spațiu comercial.
Dreptul de proprietate pe care soții Iohannis îl au asupra acestui spațiu comercial face obiectul unui proces început acum treisprezece ani. Procesul este încă pe rol. Următorul termen de judecată e programat săptămâna viitoare, pe 3 septembrie.
Evoluția acestei afaceri judiciare – care a presupus un testament neautentic, două adeverințe de stare civilă false, reinventarea unui arbore genealogic, un document notarial încheiat prin fraudă, o tranzacție imobiliară semnată la un preț simbolic, procese civile interminabile și un dosar penal dispărut în neant – oferă răspunsul la întrebarea legată de felul în care președintele României a ajuns să dețină șase proprietăți imobiliare în Sibiu.
Klaus Iohannis nu a dorit să discute cu RISE Project în timpul documentării acestui articol.
Una dintre cele „șase” case care figurează în declarația de avere a lui Klaus Iohannis este un spațiu comercial situat în centrul istoric al Sibiului, în apropiere de Piața Mare.
Sumele de bani pe care soții Iohannis le-au câștigat, în ultimul deceniu și jumătate, din închirierea acestui spațiu comercial s-au ridicat la circa 320.000 de euro și au reprezentat, în această perioadă, principala sursă de venit a celor doi.
Cum a fost obținut spațiul comercial
Soții Iohannis nu dețin acest spațiu comercial de unii singuri, ci, în cote egale, împreună cu o altă familie, pe nume Baștea.
La sfârșitul anilor 1990, familiile Baștea și Iohannis au fost protagonistele unui proces de retrocedare prin care au revendicat și au obținut de la stat două clădiri din centrul Sibiului.
La parterul uneia dintre ele, se găsește spațiul comercial invocat.
Cu excepția acestui spațiu comercial, nicio altă parte din cele două clădiri retrocedate nu a putut fi valorificată de Baștea și Iohannis – în ciuda proceselor inițiate în acest scop, întinse de-a lungul a mai bine de un deceniu.
Cele două clădiri retrocedate se alfaseră în proprietatea publică timp de trei decenii: din 1962, respectiv din 1964, când au fost naționalizate, până în 1999 – când au fost preluate de Baștea și Iohannis.
O filiație fictivă
Baștea și Iohannis au avut succes în acțiunea lor de revendicare pretinzând că sunt succesorii celui care deținuse cele două clădiri înainte de naționalizare.
În realitate, nu erau. În baza relației care îi lega de proprietarul istoric al clădirilor, ar fi avut dreptul să revendice maximum o optime din averea lui, nu întregul – așa cum procedaseră.
După ce lipsa lor de legitimitate a fost descoperită, actul care le consifințise dreptul de proprietate asupra imobilelor – un certificat de moștenitor, întocmit în 1999 – a fost anulat în justiție, în 2005.
Mai mult decât atât, la mijlocul anilor 2000, ca beneficiari ilegitimi ai acestei moșteniri, Baștea și Iohannis au fost cercetați penal, fiind acuzați de uz de fals – fără să fie, în cele din urmă, trimiși în judecată.
Încă proprietari
Cu toate că certificatul de moștenitor a fost anulat în 2005, titlurile de proprietate pe care Baștea și Iohannis le-au obținut la capătul acțiunii de retrocedare din 1999 încă mai sunt, în parte, valabile.
Soții Iohannis sunt și astăzi coproprietarii spațiului comercial de pe urma căruia provine cea mai mare parte a veniturilor lor.
O mică avere de la banca Raiffeisen
Spațiul comercial a început să producă bani în 2001, atunci când a fost închiriat către banca Raiffeisen.
De atunci și până în prezent, a generat venituri totale de aproximativ 640.000 de euro, potrivit contractelor de închiriere obținute de RISE Project de la Registrul Comerțului.
Jumătate din bani au ajuns la familia Iohannis. Cealaltă jumătate, la familia Baștea.
În lipsa retrocedării frauduloase a celor două clădiri – petrecute în 1999 – spațiul comercial ar fi rămas în proprietatea statului român, iar banii aceștia ar fi intrat în bugetul administrației locale din Sibiu.
Originea a patru din cele șase case ale lui Iohannis
Afacerea judiciară menționată mai sus și o jumătate din banii rezultați de pe urma ei – jumătate estimată la 320.000 de euro – reprezintă răspunsul la întrebarea care a însoțit, ca o umbră, cariera lui Klaus Iohannis, imediat ce acesta a pășit pe scena mare a politicii românești: cea legată de proveniența banilor cu care și-a cumpărat șase „case” în Sibiu.
Potrivit propriilor declarații, făcute în cadrul unei emisiuni TV – cu o parte din chiria obținută de la banca Raiffeisen – Klaus Iohannis a cumpărat, în timp, alte trei proprietăți imobiliare – un apartament și două case:
„(…) S-a găsit o închiriere foarte avantajoasă (n.r.- a spațiului comercial) și, folosind banii din acea închiriere, am reușit iarăși să-mi cumpăr un apartament care se găsește într-o zonă bună. L-am închiriat și pe acela și din banii proveniți și de acolo am cumpărat, în final, cele două căsuțe, care sunt ultimele achiziții pe care le-am făcut”.
Așadar, patru din cele șase „case” care figurează în declarația de avere a președintelui României – pe de o parte, spațiul comercial, ieșit, prin fraudă, din proprietatea statului și, pe de altă parte, un apartament și două case, cumpărate cu rentele produse de acest spațiu comercial – sunt rezultatul, direct și indirect, al unei retrocedări pe care justiția a declarat-o, încă din 2005, ca fiind întemeiată pe acte false.
Proces prelungit prin invocarea de vicii de procedură
Dreptul de proprietate al lui Baștea și Iohannis asupra respectivului spațiu comercial este, în prezent, contestat în justiție de două familii care locuiesc la etajul acestui imobil.
Procesul se judecă de treisprezece ani. Acum, se află pe rolul Curții de Apel Brașov.
Cele două familii care li se opun lui Baștea și Iohannis au câștigat, de trei ori la rând, penultimul act al procesului, judecat la Tribunalul Brașov.
Perdanți în această fază, Baștea și Iohannis au prelungit litigiul, în mod artificial, cu șapte ani, invocând, în două rânduri, existența unor vicii de natură procedurală: netrimiterea corectă a citațiilor la o adresă din Florida (SUA), unde locuia Baștea.
În perioada în care procesul a bătut pasul pe loc, sub pretextul neexpedierii corecte a citațiilor în străinătate, rentele produse de acest spațiu comercial – virate de banca Raiffeisen în conturile lui Baștea și Iohannis – s-au ridicat, în total, la o sumă de aproximativ 420.000 de euro, potrivit contractelor de chirie deținute, în copie, de RISE Project.
RISE Project a făcut cronologia parcursului pe care familiile Baștea și Iohannis l-au străbătut pentru a intra în posesia spațiului comercial de pe urma căruia au câștigat o mică avere.
O puteți citi mai jos, în detaliu, împreună cu documentele judiciare care atestă fiecare etapă în parte. După caz, acestea au fost anonimizate, conform legii (numele proprii au fost reduse la inițiale sau acoperite integral), de către curțile judecătorești care le-au pus la dispoziția RISE Project.
De menționat că președintele României nu a dorit să dialogheze cu RISE pe marginea acestui subiect și nu a răspuns la întrebările care i-au fost comunicate cu această ocazie.
Într-o convorbire telefonică purtată cu RISE Project, unul dintre angajații de la Biroul de Presă al Palatului Cotroceni a spus: „Nu știu când și dacă vi se va răspunde la întrebări”.
Nici membrii familiei Baștea, emigranți, începând cu anul 2000, în Statele Unite ale Americii, nu au răspuns la întrebările pe care RISE Project li le-a trimis prin e-mail.
CELE DOUĂ TESTAMENTE
25 Decembrie 1991 – Un vârstnic pe nume Nicolae Baștea lasă, prin testament, două clădiri din centrul Sibiului nepotului său Ioan Baștea, unei cunoștințe, Georgeta Lăzurca, și fiicei acesteia, Carmen Iohannis.
Când Nicolae Baștea își scrie testamentul, casele nu sunt ale lui, ci ale statului. Au fost naționalizate în anii 1960.
Pentru ca beneficiarii testamentului să intre în posesia lor, trebuie să obțină revocarea naționalizării.
Până să fie naționalizate, clădirile i-au aparținut lui Eliseu Ghenea, locuitor al comunei Porumbacu de Jos (Județul Sibiu). Între războaie, acesta atinsese prosperitatea mergând să lucreze în America.
Nicolae Baștea susține că îl moștenește pe Eliseu Ghenea și, moștenindu-l, transmite cele două imobile mai departe, către Ioan Baștea, Georgeta Lăzurca și Carmen Iohannis.
În testamentul pe care îl scrie în ziua de Crăciun a lui 1991, Nicolae Baștea este mai generos cu nepotul său, Ioan, decât cu Georgeta Lăzurca și Carmen Iohannis.
Lui Ioan Baștea îi lasă o clădire întreagă (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29) și două niveluri din cealaltă (Strada Gheorghe Magheru nr. 35): parterul și etajul doi.
Georgeta Lăzurca și Carmen Iohannis primesc etajul întâi din clădirea de pe Strada Gheorghe Magheru nr.35 – nivel la care se găsesc două apartamente.
În 1991, ambele imobile se află în administrarea Primăriei Sibiu.
Ambele sunt locuite de chiriași.
Nicolae Baștea moare în 1993.
1995 – 1997 – Chiriașii din cele două clădiri (Ghenorghe Magheru nr. 35 și Nicolae Bălcescu nr. 29) cumpără, rând pe rând, de la Primăria Sibiu, apartamentele în care locuiesc.
21 Martie 1997 – Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca pornesc la drum pentru fructificarea testamentului din 1991.
Primul pas: dau în judecată statul român, reprezentat de Primăria Sibiu, și cer revocarea naționalizării caselor, petrecută în 1962 și în 1964.
În acțiunea pe care o depun în instanță, ei nu contestă naționalizarea în sine, ca politică a statului comunist, ci felul în care ea a fost aplicată, ținând cont de regulile din comunism, în cazul bunurilor lui Eliseu Ghenea.
Astfel, spun ei, casele nu ar fi trebuit naționalizate, întrucât Eliseu Ghenea era un muncitor de rând, iar decretul de etatizare nu se referea la bunurile celor din clasa de jos.
Ca să își justifice dreptul de a se interesa de averea confiscată a lui Eliseu Ghenea, cei trei prezintă un testament din 1963, care i-ar fi aparținut acestuia.
Prin acest testament, Eliseu Ghenea i-ar fi lăsat lui Nicolae Baștea cele două imobile din centrul Sibiului.
Mai departe, cei trei prezintă testamentul din 1991, prin care Nicolae Baștea le-a lăsat lor moștenire cele două clădiri din Sibiu.
15 Ianuarie 1998 – Un expert grafolog analizează testamentul din 1963 și stabilește că nu a fost scris de Eliseu Ghenea, ci doar semnat de acesta.
Prin urmare, valoarea testamentului este nulă, iar legitimitatea lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca de a se interesa de averea „moștenită” de Nicolae Baștea de la Eliseu Ghenea nu poate fi demonstrată. Judecătoria Sibiu le respinge acțiunea. (Sentința nr. 276/1998, AICI).
ADEVERINȚA
7 Mai 1998 – Cei trei fac apel: renunță la utilizarea testamentului din 1963 și susțin că Nicolae Baștea a fost și nepot al lui Eliseu Ghenea, nu doar moștenitor testamentar al acestuia.
Ca să probeze filiația dintre Eliseu Ghenea și Nicolae Baștea, cei trei aduc o adeverință de la Biroul de Stare Civilă al Primăriei Porumbacu de Jos – comuna în care locuit, până la moarte, Eliseu Ghenea.
Adeverința este eliberată de secretarul comunei Porumbacu de Jos, Liviu Munteanu.
Adeverința – pusă în ciruclație pentru a servi în acest proces – spune că „Eliseu Ghenea nu a avut alt moștenitor decât pe nepotul lui, Nicolae Baștea”.
Tribunalul Sibiu ia de bună această adeverință și retrimite dosarul, spre rejudecare, la Judecătoria Sibiu. (Decizia Tribunalui Sibiu, AICI).
(Adeverința, AICI).
Cu doi ani în urmă, în 1996, același secretar, Liviu Munteanu, eliberase un act în care spunea că „singurul moștenitor al lui Eliseu Ghenea a fost vărul său, Gheorghe Poșa”.
(Notă – Secretarul unei administrații locale este un funcționar public numit în funcție de prefect, care are rolul de a supraveghea, din punct de vedere juridic, întreaga activitate a unei primării. El are în coordonare, prin lege, biroul de stare civilă al unei administrații locale).
20 Iulie 1998 – Judecătoria Sibiu acceptă, de asemenea, adeverința emisă de secretarul comunei Porumbacu de Jos și, suplimentar, își însușește argumentul potrivit căruia Eliseu Ghenea a fost deposedat pe nedrept de bunuri în timpul comunismului – deși era muncitor, iar decretul de naționalizare nu se referea la bunurile celor din clasa de jos.
Astfel, Judecătoria Sibiu dispune revocarea naționalizării celor două case din centrul Sibiului. (Sentința 6011/1998, AICI).
21 Aprilie 1999 – Primăria Sibiu face apel pentru a menține decizia de naționalizare a celor două clădiri, însă Tribunalul Sibiu păstrează hotărârea instanței anterioare.
(Decizia nr. 1681/1998 a Tribunalului Sibiu, AICI).
Un recurs declarat la Curtea de Apel Alba-Iulia, înregistrat cu două zile mai târziu decât trebuia, este considerat perimat. Căile de atac ale Primăriei Sibiu sunt epuizate. Baștea, Iohannis și Lăzurca reușesc să anuleze naționalizarea celor două clădiri.
Proprietățile confiscate de stat, în urmă cu trei decenii, se întorc, formal, pe numele lui Eliseu Ghenea (decedat în 1969) și al nevestei sale, Maria Ghenea (decedată în 1962). (Decizia nr. 798/1999 a Curții de Apel Alba, AICI).
Pentru ca Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca să intre în posesia celor două case din centrul Sibiului – suspendate, deocamdată, pe numele lui Eliseu și al Mariei Ghenea – mai trebuie străbătuți câțiva pași.
Primul pas: Transferarea unei cote de 50 la sută din cele două proprietăți, cotă deținută de Maria Ghenea, decedată în 1962, pe numele soțului supraviețuitor, Eliseu Ghenea, unicul ei moștenitor cunoscut.
Al doilea pas: Transferarea celor două proprietăți ajunse astfel pe numele lui Eliseu Ghenea pe numele lui Nicolae Baștea, în baza relației de rudenie a acestora, consfințite prin adeverința emisă de secretarul comunei Porumbacu de Jos.
Al treilea pas: Transferarea bunurilor ajunse pe numele lui Nicolae Baștea pe numele lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca, în baza testamentului din 1991.
Al patrulea pas: Anularea contractelor prin care chiriașii din cele două imobile au cumpărat de la Primăria Sibiu, în perioada 1995-1997, apartamentele în care trăiau.
Primii trei pași se pot rezolva printr-o simplă vizită la notariat.
Al patrulea, prin deschiderea unor noi acțiuni în justiție.
PROCURA
8 Mai 1999 – Intră în scenă Klaus Iohannis. La trei săptămâni după ce nevasta sa, soacra sa și Ioan Baștea reușesc să anuleze naționalizarea celor două case, Klaus Iohannis, până atunci absent în litigiu, primește procură de la Ioan Baștea pentru a-l reprezenta pe acesta în tot ceea ce urma să însemne administrarea cotei de proprietate pe care acesta o avea din cele două imobile situate în centrul Sibiului.
Procura este autentificată de notarul sibian Radu Gabriel Bucșa. (Procura, AICI).
Prin această procură, Klaus Iohannis, la vremea aceea șef al Inspectoratului Școlar din Județul Sibiu, devine principalul strateg al felului în care sunt valorificate clădirile tocmai preluate de la stat.
Scurtă descriere: – Cele două case deținute în trecut de Eliseu Ghenea se găsesc în inima Sibiului, foarte aproape de Piața Mare.
– Prima dintre ele (Strada Gheorghe Magheru nr. 35), cuvenită, prin testamentul din 1991, lui Ioan Baștea, Georgetei Lăzurca și lui Carmen Iohannis, e formată din nouă apartamente pe care statul le-a vândut chiriașilor.
– Cea de-a doua (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29), moștenită exclusiv de Ioan Baștea, are la parter un foarte atractiv spațiu comercial, cu deschidere la artera cu cel mai mare flux pietonal al orașului.
La etaj, există două apartamente, vândute chiriașilor.
– Cu excepția spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 – aflat încă în proprietatea publică, în 1999 – cele două case nu aduceau nici cel mai mic beneficiu noilor lor proprietari atâta vreme cât nu avea loc anularea contractelor prin care chiriașii deveniseră proprietari.
NOTARUL
1 iunie 1999 – Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca merg la notariat ca să rezolve primii trei pași, pe care îi au de străbătut, procedural, pentru a intra în posesia moștenirii lui Eliseu Ghenea.
Primul pas: transferarea cotei de 50 la sută din cele două clădiri de pe numele Mariei Ghenea pe numele soțului supraviețuitor, Eliseu Ghenea.
Al doilea pas: transferarea bunurilor de pe numele lui Eliseu Ghenea pe numele lui Nicolae Baștea – în baza relației de rudenie dintre ei, consfințite de adeverința emisă de secretarul comunei Porumbacu de Jos.
Al treilea pas: transferarea bunurilor de pe numele lui Nicolae Baștea pe numele lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca – în baza testamentului din 1991.
Același notar care a încheiat procura de administrare a caselor (pe care Baștea i-a dat-o lui Iohannis, pe 8 Mai 1999), Radu Gabriel Bucșa, întocmește un singur certificat de moștenitor prin care sunt parcurse etapele descrise mai sus.
Important:
– Deși, în testamentul din 1991, Nicolae Baștea le lăsase Georgetei Lăzurca și lui Carmen Iohannis un singur nivel din cele trei ale clădirii de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35, atunci când a realizat succesiunea pentru această clădire, notarul Bucșa le-a acordat lui Carmen Iohannis și Georgetei Lăzurca mai mult decât erau îndreptățite prin testament: o jumătate din casă.
– La încercările repetate ale RISE Project de a discuta cu Radu Gabriel Bucșa despre acest certificat de moștenitor, întocmit pe 1 iunie 1999, reacția notarului a fost constantă: „Nu comentez! Nu comentez!”.
Carmen Iohannis și mama ei primesc, așadar, pe 1 iunie 1999, jumătate din clădirea de pe Strada Gheorghe Magheru nr.35, cea formată din nouă apartamente cumpărate, recent, de foștii lor chiriași.
În aceeași zi, printr-o încheiere notarială cu număr consecutiv, încheiere redactată tot de Radu Gabriel Bucșa, Klaus Iohannis și soția sa cumpără de la Ioan Baștea o jumătate din clădirea pe care acesta a moștenit-o de unul singur de la Eliseu Ghenea (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29), cea cu parter comercial și etaj format din două apartamente.
Prețul plătit este simbolic: 50 de milioane de lei vechi, adică 3.200 de USD, la paritatea leu-dolar din ziua respectivă.
După perfectarea acestei tranzacții, toată moștenirea lui Eliseu Ghenea ajunge, în cote egale, pe numele familiilor Baștea și Iohannis.
Klaus Iohannis și nevasta lui devin, în acest fel, coproprietari ai singurului bun care, deocamdată, poate produce bani: spațiul comercial de pe Strada Nicoale Bălcescu nr. 29.
Într-un interviu acordat DIGI 24, Klaus Iohannis a rezumat cumpărarea unei jumătăți din imobilul de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 în felul următor: „Am cumpărat o jumătate de casă, în condiții foarte avantajoase, de la un prieten care o moștenise”. (Interviul AICI, Minutul 1:09 – Minutul 1:42).
În perioada următoare, „prietenul” Ioan Baștea emigrează în SUA și se stabilește, împreună cu soția și cele două fete, la Jacksonville, Florida. (Certificatul de moștenitor întocmit de Gabriel Radu Bucșa, AICI). (Contractul de vânzare-cumpărare dintre Baștea și Iohannis, AICI). (Notă: De-a lungul timpului, din suprafețele celor două jumătăți de clădire preluate de la statul român și de la Ioan Baștea, doar spațiul comercial de pe Strada Nicoale Bălcescu avea să fie menționat în declarațiile de avere ale lui Klaus Iohannis, pentru că doar de acesta – singurul negrevat de sarcini – familia Iohannis a putut dispune. El nu a fost însă niciodată consemnat în declarația de avere ca spațiu comercial, ci ca „apartament”).
7 octombrie 1999 – Ioan Baștea, Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca fac al patrulea pas pe drumul dobândirii drepturilor depline asupra imobilelor din centrul Sibiului.
Astfel, Ioan Baștea și soții Iohannis cheamă în judecată familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra spațiului comercial situat pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 și solicită anularea actelor lor de proprietate.
Motivația? Statul român – vânzător al apartamentelor, cu doi ani mai devreme – nu ar fi avut dreptul să vândă bunuri care, de fapt, nu îi aparțineau. Aceste bunuri aparțineau, așa cum tocmai statuaseră instanțele de judecată, lui Eliseu Ghenea.
Judecătoria Sibiu le dă câștig de cauză. (Sentința nr. 6.700/1999, AICI).
În același timp, într-un alt dosar, Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca, proprietari ai clădirii de pe Strada Gheorghe Magheru nr.35, cheamă în judecată mai multe familii care locuiesc în acest imobil, cerând anularea contractelor prin care acestea, la rândul lor, au cumpărat apartamentele de la stat.
Argumentul este identic: statul nu putea să vândă ceea ce nu îi aparținea.
(Nefiind coproprietar al clădirii de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35, Klaus Iohannis nu apare în acest proces).
RICHARD WAGNER versus IOHANNIS
1999 – Se deschide un prim proces „în sens invers”.
Unul dintre locatarii clădirii de pe strada Gheorghe Magheru nr. 35, pe nume Richard Wagner, îi dă în judecată pe Carmen Iohannis, pe Georgeta Lăzurca și pe Ioan Baștea.
Wagner susține că cel pe care aceștia l-au moștenit, Nicolae Baștea, nu a fost, cu adevărat, nepotul proprietarului interbelic al celor două clădiri din centrul Sibiului – Eliseu Ghenea – astfel încât cele două imobile nu ar fi trebuit să iasă din patrimoniul statului și să intre în proprietatea lor.
Wagner cere anularea certificatului de moștenitor – încheiat pe 1 iunie 1999 – prin care cele două imobilele au fost aduse în proprietatea lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca.
(Klaus Iohannis nu apare în litigiu, pentru că nu este coproprietar al imobilului de pe Strada Gheorghe Magheru, în care locuiește Richard Wagner).
2 Februarie 2000 – Liviu Munteanu, secretarul comunei Porumbacu de Jos, emite o altă adeverință prin care reafirmă că Nicolae Baștea a fost, într-adevăr, nepotul lui Eliseu Ghenea.
Adeverința este folosită de familiile Iohannis și Baștea, în procesul pe care li l-a deschis Richard Wagner.
18 Iunie 2000 – Klaus Iohannis devine primar al Sibiului.
5 Octombrie 2000 – Richard Wagner pierde, la Judecătoria Sibiu, procesul pe care l-a deschis împotriva lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca.
Wagner face apel și strămută judecata la instanțele din Brașov. (Sentința civilă nr. 5455/5 Octombrie 2000, AICI).
FALSUL ESTE DESCOPERIT
12 Iunie 2001 – Proprietarii apartamentelor pe care Klaus Iohannis și soția lui vor să îi lase fără locuințele cumpărate de la stat – atât cei de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29, cât și cei de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35 – fac plângeri penale.
Acuză faptul că adeverințele eliberate de secretarul comunei Porumbacu de Jos, care atestă legătura de rudenie Baștea-Ghenea, sunt mincinoase și cer anchetarea celor care le-au emis și a celor care au profitat de ele.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia investighează cazul și ajunge la concluzia că reclamanții au dreptate.
– În ce anume constau falsurile din cele două adeverințe?
– Nicolae Baștea nu a fost nepot al lui Eliseu Ghenea – așa cum a afirmat, de două ori, în scris, secretarul comunei Porumbacu de Jos.
Nicolae Baștea era nepot al soției lui Eliseu Ghenea, Maria, născută Baștea, nu nepot al lui Eliseu.
Fiindcă Maria a murit înainte de Eliseu (1962 față de 1969), toate bunurile ei au fost moștenite de soț. Mai departe, pe Eliseu l-a moștenit o soră, iar pe soră, neavând urmași, a moștenit-o statul român.
Parchetul cheamă în judecată Primăria Porumbacu de Jos și cere anularea celor două adeverințe false emise de secretarul Liviu Munteanu.
(Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, AICI.)
(Notă: Deși, în limbajul curent, cuvântul „rudă” are o accepțiune largă, în sens juridic, „rude” sunt doar persoanele între care există o legătură de sânge. Rudele unui soț sunt afini pentru celălalt soț. În cazul de față, Nicolae Baștea era doar afin cu Eliseu Ghenea, nu rudă a acestuia. Din același motiv, între cei doi nu exista o relație de tip nepot-unchi, care să îl îndreptățească pe Nicolae Baștea să moștenească proprietățile lui Eliseu Ghenea. Potrivit unei prevederi legale din 1944 referitoare la moștenire – valabilă la data la care soții Ghenea au încetat din viață – în calitatea sa de nepot al Mariei Ghenea, moartă cu șapte ani înaintea lui Eliseu Ghenea, Nicolae Baștea ar fi putut pretinde cel mult o optime din averea acestei familii).
CONTRACTUL
30 Noiembrie 2001 – Pentru familiile Iohannis și Baștea încep să curgă beneficiile aduse de revocarea naționalizării caselor din Sibiu.
Klaus Iohannis închiriază băncii Raiffeisen – atât în numele său, cât și ca mandatar al lui Ioan Baștea – spațiul comercial de la parterul casei de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
Raiffeisen ia în folosință acest spațiu pentru cinci și plătește o chirie anuală de 20.000 de USD. În momentul semnării contractului, noiembrie 2001, banca le achită proprietarilor, cu anticipație, chiria pentru primii trei ani: 60.000 de USD.
Primarul Sibiului împarte banii pe din două cu Ioan Baștea.
Contractul cu Raiffeisen intră în vigoare pe 1 februarie 2002 și expiră pe 1 februarie 2007. El lasă liberă opțiunea modificării chiriei în limita unei marje de 20 la sută, începând cu al treilea an de contract.
(Contractul de chirie cu Raiffeisen încheiat în 2001, AICI.)
În același an în care primește această tranșă de la Raiffeisen, Klaus Iohannis își extinde proprietățile imobiliare din Sibiu. Cumpără un apartament cu șase camere dintr-o vilă situată în centrul orașului, pe Strada Someșului nr. 13.
Actele întocmite pentru cumpărarea acestui apartament sunt redactate de același notar Radu Gabriel Bucșa.
Peste un an și jumătate, apartamentul e închiriat, la rândul lui, și începe să producă bani. Mai întâi, 800 de euro pe lună. Apoi, 950 de euro pe lună, apoi 1050 de euro pe lună.
În interviul acordat DIGI 24, Iohannis a afirmat că acest apartament a fost cumpărat cu banii obținuți din închirierea spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29. (Interviul, AICI – între minutul 1:42 și minutul 2:14).
16 Aprilie 2002 – Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia obțin anularea adeverințelor false emise de Primăria Porumbacu de Jos – cele în care Nicolae Baștea era declarat „nepot” al lui Eliseu Ghenea. (Decizia Tribunalului Sibiu nr. 327/16 Aprilie 2002, AICI).
Autorul celor două adeverințe false, secretarul Liviu Munteanu, face recurs împotriva acestei sentințe.
RECULUL
28 Aprilie 2002 – Cele două familii de pensionari care locuiesc deasupra spațiului comercial închiriat băncii Raiffeisen decid să contraatace.
În paralel cu procesul prin care Iohannis și Baștea vor să anuleze actele lor de proprietate, îi dau și ele în judecată pe Iohannis și pe Baștea.
Urmând exemplul lui Richard Wagner, cer anularea certificatului de moștenitor din 1999, prin care bunurile lui Eliseu Ghenea au fost trecute pe numele lui Ioan Baștea, al lui Carmen Iohannis și al mamei acesteia.
Mai departe, cer anularea contractului de vânzare-cumpărare – perfectat în aceeași zi în care a fost încheiat certificatul de moștenitor – prin care Klaus și Carmen Iohannis au cumpărat de la Ioan Baștea, la un preț simbolic, o jumătate din casa de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
În final, cer radierea lui Ioan Baștea, Klaus Iohannis și Carmen Iohannis din cartea funciară a acestui imobil.
12 Iunie 2002 – Locatarii celor două apartamente situate deasupra spațiului închiriat către banca Raiffeisen pierd, irevocabil, procesul paralel, deschis în 1999: cel prin care Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Ioan Baștea au cerut anularea actelor lor de proprietate.
Iohannis și Baștea nu pun în executare verdictul instanței: nu îi scot afară din case și nu le pretind chirie.
Procesul deschis în urmă cu două luni, prin care locatarii celor două apartamente au cerut anularea certificatului de moștenitor din 1999 merge mai departe. (Decizia Tribunalului Brașov nr. 2195/A/19 Decembrie 2001, AICI).
(Decizia Curții de Apel Brașov nr. 627/R/2002, AICI).
INCULPAREA
9 Iunie 2003 – Rejudecând dosarul în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a cerut anularea celor două adeverințe false emise de secretarul comunei Porumbacu de Jos, Tribunalul Sibiu respinge acțiunea procurorilor.
Motivul invocat de judecători: deși adeverințele pot fi false, nu este de competența Parchetului să inițieze astfel de acțiuni judiciare.
15 Decembrie 2003 – Perdant în acțiunea civilă descrisă anterior, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia decide să îl trimită în judecată pe Liviu Munteanu, pentru fals în acte publice.
În rechizitoriul în care sunt prezentate capetele de acuzare susținute împotriva lui Liviu Munteanu, procurorii spun că persoanele care i-au solicitat acestuia să elibereze cele două adeverințe false au rămas „neidentificate”.
Persoanele care au folosit respectivele adeverințe, ca probe în instanță, au fost trei la număr: Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca.
Concomitent, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia hotărăște să disjungă ancheta care îi vizează pe ceilalți implicați în această retrocedare ilicită – Ioan Baștea, Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca, notarul Radu Gabriel Bucșa, Klaus Iohannis etc. – din dosarul penal al secretarului Liviu Muntean; iar de această anchetă să se ocupe Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu ia în lucru dosarul și decide neînceperea urmăririi penale împotriva celor de mai sus.
(Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, AICI).
6 Iunie 2004 – Klaus Iohannis este reales primar al Sibiului, cu un scor covârșitor, de 88,7 la sută.
ANULAREA
29 Noiembrie 2004 – Cele două familii care locuiesc în apartamentele de deasupra spațiului comercial închiriat băncii Raiffeisen pierd, la Judecătoria Sibiu, procesul în care au cerut anularea certificatului de moștenitor din 1999 și radierea lui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Ioan Baștea din cartea funciară a imobilului de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
Urmând exemplul lui Richard Wagner, cele două familii fac apel și strămută dosarul în județul Brașov.
1 Februarie 2005 – Tribunalul Brașov acceptă apelul declarat de Richard Wagner și anulează certificatul de moștenitor întocmit în 1999 de notarul Radu Gabriel Bucșa – cel prin care casele lui Eliseu Ghenea au fost trecute pe numele lui Ioan Baștea, al lui Carmen Iohannis și al mamei acesteia, Georgeta Lăzurca.
Motivele pentru care certificatul de moșenitor este declarat nul sunt două:
(1) Nicolae Baștea nu a fost nepotul lui Eliseu Ghenea, așa cum instanțele de judecată au stabilit deja. A fost nepotul nevestei acestuia, Maria Ghenea, și, din această poziție, ar fi putut pretinde cel mult o optime din averea rămasă de la Eliseu Ghenea.
(2) Notarul sibian Radu Gabriel Bucșa nu avea competență teritorială să dezbată, în acest certificat de moștenitor, succesiunea unei persoane care decedase în afara județului Sibiu: Nicolae Baștea, mort la Viștea de Jos (Brașov), cu ultimul domiciliul la Cluj-Napoca. (Decizia civilă a Tribunalului Brașov nr. 33/A/1.02.2005, AICI).
În aceeași zi în care întregul eșafodaj al „moștenirii” lui Eliseu Ghenea începe să se crape, 1 februarie 2005, se aniversează contractul dintre Klaus Iohannis și Banca Raiffeisen.
Primarul trebuie să încaseze o nouă chirie anuală: 10.000 de USD, potrivit contractului încheiat în noiembrie 2001.
30 Iunie 2005 – Curtea de Apel Brașov confirmă verdictul pronunțat pe 1 februarie de Tribunalului Brașov, în procesul Wagner versus Iohannis.
Magistrații anulează, în mod irevocabil, certificatul de moștenitor din 1999. Suplimentar, dispun radierea lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca din cartea funciară a casei de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35. (Decizia civilă a Curții de Apel Brașov nr. 520/R/2005, AICI).
RENEGOCIEREA
1 Februarie 2006 – O nouă rată anuală trebuie să fie plătită de Raiffeisen în contul lui Klaus Iohannis: 10.000 de USD, potrivit înțelegerii din 2001.
29 Decembrie 2006 – Klaus Iohannis prelungește cu zece ani, din 2007 până în 2017, atât în numele său, cât și în numele lui Ioan Baștea, contractul de chirie cu banca Raiffeisen.
Prețul anual al chiriei este de 60.000 de euro.
Iohannis și Baștea încasează, cu această ocazie, 180.000 de euro de la Raiffeisen. Suma reprezintă banii cuveniți pentru primii trei ani ai noii perioade contractuale.
Contractul spune că, în cazul în care, în viitor, Iohannis și Baștea vor fi obligați de Fisc să plătească TVA pentru aceste venituri, TVA-ul va fi suportat de Raiffeisen.
Contractul precizează că, după trei ani, adică din 2010, prețul poate fi modificat cu 20 la sută.
2007 – Klaus și Carmen Iohannis își extind proprietățile imobiliare din Sibiu: achiziționează alte două case. Imobilele sunt situate pe Strada Măgura nr. 9 și pe Strada Măgura nr. 11.
În emisiunea de la DIGI 24, Iohannis afirmă că cele două case au fost cumpărate cu banii obținuți din închirierea spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
Iohannis numește cele două case „căsuțe”. (Interviul, AICI – Minutul 2:14 – Minutul 2:25)
21 Iunie 2007 – Secretarul comunei Porumbacu de Jos este condamnat de Tribunalul Sibiu la un an de închisoare cu suspendare, pentru neglijență în serviciu.
16 Iulie 2007 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu infirmă soluția de neîncepere a urmăririi penale, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în dosarul în care sunt cercetați Ioan Baștea, Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca, Klaus Iohannis, Radu Gabriel Bucșa etc.
Parchetul decide să continue anchetarea celor de mai sus.
11 Octombrie 2007 – Secretarul comunei Porumbacu de Jos reușește să scape de pedeapsa simbolică dictată de Tribunalul Sibiu.
A trecut aproape un deceniu de când a comis falsurile pentru care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Alba Iulia decide că vinovăția lui s-a prescris.
AMÂNAREA
21 Februarie 2008 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu trimite către D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală dosarul penal în care Ioan Baștea, Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca, Klaus Iohannis, Radu Gabriel Bucșa etc. sunt achetați în afacerea preluării de la statul român a celor două case din centrul Sibiului.
Informația aceasta este prezentă într-un răspuns adresat RISE Project de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia – structura care a investigat cazul pentru prima oară.
Pe de altă parte, într-un răspuns adresat RISE Project, D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală declară că nu a primit și nu a avut niciodată în lucru acest dosar penal.
26 Februarie 2008 – Familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra spațiului comercial închiriat către banca Raiffeisen câștigă, în faza de apel, la Tribunalul Brașov, procesul pe care li l-au intentat soților Iohannis și lui Baștea.
Instanța decide că actul prin care soții Iohannis au cumpărat de la Ioan Baștea, la un preț simbolic, o jumătate din casa de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 – cea care le aduce zeci de mii de euro pe an – este nul.
Suplimentar, Tribunalul Brașov dispune ca Baștea și soții Iohannis să fie radiați din cartea funciară acestei clădiri, considerând că ea a fost scoasă din patrimoniul statului prin fraudă.
Soții Iohannis și Ioan Baștea fac recurs. (Decizia Tribunalului Brașov, AICI).
1 Iunie 2008 – Iohannis este reales primar al Sibiului, cu 83,2 la sută din voturi.
17 Decembrie 2008 – Judecând recursul în procesul dintre soții Iohnnis, Ioan Baștea și familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra agenției Raiffeisen, Curtea de Apel Brașov decide, din motive de procedură, să retrimită dosarul la Tribunalul Brașov.
Care sunt „motivele de procedură”?
(1) Ioan Baștea, citat pe parcursul procesului în Jacksonville, Florida, nu a primit corespondența la adresa corectă.
(2) Dosarul a fost judecat la Tribunalul Brașov de același complet de magistrați care a judecat dosarul „Wagner versus Iohannis”.
Curtea de Apel consideră că, pronuțându-se deja într-un dosar înrudit cu aceasta („Wagner versus Iohannis”), respectivii magistrați nu mai aveau dreptul să dezbată, încă o dată, același caz. (Decizia Curții de Apel Brașov, AICI).
1 februarie 2010 – Cei trei ani acoperiți de plata efectuată în avans de către banca Raiffeisen lui Klaus Iohannis și Ioan Baștea s-au scurs.
Iohannis și Baștea sunt îndreptățiți la o nouă tranșă de bani.
Potrivit contractului, începând cu februarie 2010, chiria – de 60.000 de euro pe an – poate fi modificată cu un procent de până la 20 la sută.
RADIEREA
23 Aprilie 2010 – Rejudecând procesul dintre soții Iohannis, Ioan Baștea și familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra spațiului comercial închiriat băncii Raiffeisen, Tribunalul Brașov pronunță același verdict ca în urmă cu doi ani.
Dispune radierea soților Iohannis și a lui Baștea din cartea funciară a imobilului de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 și anularea contractului prin care soții Iohannis au cumpărat, la un preț simbolic, o jumătate din clădire de la Ioan Baștea.
Soții Iohannis și Baștea fac, din nou, recurs. (Decizia Tribunalului Brașov, AICI).
1 Octombrie 2010 – Ioan Baștea moare la Jaksonville, Florida. Este înlocuit, în procesele aflate pe rol, de văduva sa, Rodica Baștea.
1 Februarie 2011 – Ziua de plată a contractului de chirie cu banca Raiffeisen a sosit din nou. Alți 30.000 de euro trebuie să fie virați în contul bancar al lui Klaus Iohannis, potrivit contractului din 2006.
1 Februarie 2012 – Alți 30.000 de euro trebuie să fie virați în contul primarului din Sibiu.
10 Iunie 2012 – Klaus Iohannis este reales primar al Sibiului, cu 77,9 la sută din voturi.
1 Februarie 2013 – Ziua rentei de la Banca Raiffeisen: alți 30.000 de euro trebuie să ajungă la Klaus Iohannis.
26 Noiembrie 2013 – Judecând din nou recursul în dosarul „Nicolae Bălcescu nr. 29”, Curtea de Apel decide să întoarcă, încă o dată, cazul la Tribunalul Brașov.
Motivul este identic celui de acum cinci ani: familia Baștea nu a fost citată la adresa cuvenită din Florida. (Decizia Curții de Apel Brașov, AICI).
1 Februarie 2014 – Este din nou „Ziua Raiffeisen”. Conturile familiei Iohannis sunt alimentate cu alți 30.000 de euro.
16 Mai 2014 – Tribunalul Brașov dezbate, pentru a treia oară în ultimii opt ani, asupra paginilor aceluiași dosar: „Nicolae Bălcescu nr. 29”.
Trebuie să răspundă la întrebarea dacă sunt sau nu motive să îi șteargă pe soții Iohannis și pe Rodica Baștea din cartea funciară a acestui imobil.
Verdictul e identic celor două de dinainte: soții Iohannis și Rodica Baștea pierd clădirea.
Iohannis și Baștea fac recurs și procesul ajunge, pentru a treia oară, la Curtea de Apel Brașov. (Decizia Tribunalului Brașov, AICI).
AL PAISPREZECELEA AN
16 Noiembrie 2014 – Klaus Iohannis este ales președinte al României.
1 Februarie 2015 – Contractul cu Banca Raiffeisen (2002-2017) intră în al paisprezecelea an. Familia Iohannis trebuie să încaseze penultima rentă de 30.000 de euro.
Dacă ziua de 1 februarie 2016 îi va mai găsi în poziția de coproprietari ai clădirii de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29, o vor încasa și pe ultima.
Contractul cu Raiffaisen expiră la 1 februarie 2017, însă plata se face anticipativ, cu un an înainte.
18 iunie 2015 – A ajuns la final procesul început în 1999, prin care Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca și Ioan Baștea au cerut anularea actelor de proprietate ale mai multor familii din casa de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35.
Judecata a durat 16 ani. Iohannis și Baștea au pierdut procesul. (Dosarul, AICI).
3 Septembrie 2015 – Dosarul în care se judecă dreptul lui Klaus Iohannis de a fi coproprietarul spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 se află și astăzi pe rolul Curții de Apel Brașov. Următorul termen de judecată este pe 3 septembrie 2015. (Dosarul, AICI).
Invocând motive de procedură, președintele României și familia Baștea au reușit să amâne cu șapte ani deznodământul acestui litigiu.
În timpul acestui ping-pong administrativ, au încasat șapte rate anuale de la Raiffeisen: aproximativ câte 210.000 de euro pentru fiecare – potrivit contractului de chirie încheiat cu această bancă în 2006.
Interesant este că, în procura de administrare pe care Ioan Baștea i-a dat-o lui Klaus Iohannis în mai 1999, imediat după ce naționalizarea imobilelor fusese revocată în instanță, Iohannis era mandatat să îl reprezinte pe Baștea inclusiv în justiție, în eventualele litigii legate de cele două clădiri.
Totuși, în cadrul proceselor pornite după aceea, Baștea a optat să fie citat la adresa sa din Statele Unite ale Americii, întârziind astfel, cu luni și ani, judecarea dosarelor.
În procesele dintre Baștea, Iohannis și chiriașii celor două clădiri, au existat ședințe de judecată amânate doar din motivul că la dosar nu exista recipisa prin care Baștea să fi confirmat de primire pentru citația care îi fusese expediată peste Ocean.
Amănunt:
La Curtea de Apel Brașov, în acest dosar, dar și în celălalt, ajuns la final pe 18 Iunie 2015, Klaus Iohannis și soția sa sunt reprezentați de avocatul Adrian Rusu.
Acesta este partener – în cadrul casei de avocatură „Adam și Rusu” – cu fostul deputat PSD Ioan Adam.
În toamna anului trecut, Ioan Adam a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul „Romsilva – Hrebenciuc – Ilie Sârbu”, fiind acuzat că, împreună cu ceilalți inculpați, a pus la cale un plan care presupunea retrocedarea, prin acte false, a unei suprafețe de aproximativ 43.000 de hectare de pădure.
PRIMARUL
De subliniat că, în procesul în care familia Iohannis riscă să piardă spațiul comercial de pe urma căruia provine cea mai mare parte a veniturilor ei, Klaus Iohannis a participat, încă de la început, în dublă calitate.
Cea de persoană particulară, interesată să-și conserve dreptul de proprietate asupra unei jumătăți din respectivul spațiu comercial, și cea de primar al municipiului Sibiu – parte în dosar.
Interesele municipiului Sibiu și cele ale persoanei particulare Klaus Iohannis au fost antagonice în acest proces.
Dacă persoana particulară Iohannis pierdea spațiul comercial, municipiul Sibiu îl câștiga – revenindu-se la situația anterioară, din 1999, când imobilul se afla în patrimoniul public.
Pentru a vedea care a fost atitudinea primarului Iohannis în acest proces, pe parcursul celor treisprezece ani ai litigiului, RISE Project a solicitat Curții de Apel Brașov, instanță unde cauza se judecă astăzi, permisiunea de a studia dosarul.
Curtea de Apel Brașov a respins această solicitare, spunând că dosarul conține date personale, la care accesul presei ar fi impropriu.
Atitudinea lui Klaus Iohannis, ca reprezentant al municipiului Sibiu, în acest proces, este consemnată, totuși, chiar dacă pasager, în câteva dintre sentințele pronunțate până astăzi: de către Judecătoria Sibiu, Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov. RISE deține aceste sentințe.
În sentința Judecătoriei Sibiu, dar și într-o decizie a Tribunalului Brașov, pronunțate în 2004 și, respectiv, în 2008, sunt menționate, în treacăt, două întâmpinări ale primarului Iohannis.
În cadrul acestor întâmpinări, primarul Iohannis a cerut respingerea acțiunii celor două familii care solicitaseră ștergerea sa din cartea funciară a imobilului de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
Pe ce argumente se sprijineau întâmpinările primarului?
Pe aceea că retrocedarea celor două imobilele din Sibiu, contestată de cele două familii, fusese făcută în baza unui verdict judecătoresc și a unui certificat de moștenitor care nu fuseseră, la data întâmpinărilor, desființate.
Strict formal, la acea dată, argumentele primarului erau corecte. Dincolo de cadrul formal, însă, Klaus Iohannis avea informația că retrocedarea celor două imobile fusese făcută în baza unor adeverințe de stare civilă false.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia începuse investigarea acestei fraude încă din 2001. Cu acea ocazie, Parchetul decisese neîceperea urmăririi penale împotriva sa, a soției sale și a soacrei sale.
Completându-și probatoriul, în 2003, Parchetul reevaluase cazul și dispusese trimiterea în judecată a autorului actelor false, secretarul Liviu Munteanu. Suplimentar, tot în 2003, Parchetul hotărâse declinarea anchetei care îi viza pe membrii familiei Iohannis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Scheletele penale din dulapul preşedintelui Klaus Iohannis. Pe ce se întemeiază averea actualului şef al statului.
Potrivit unei investigaţii publicate, luni, de RISE Project, cea mai mare parte a proprietăților imobiliare deținute de familia Iohannis şi-ar avea originea într-o retrocedare imobiliară întemeiată pe acte false.
Cercetați penal la mijlocul anilor 2000 (în dosarul penal deschis în urma acestei fraude), soții Iohannis nu au fost niciodată trimiși în judecată.
Unul dintre bunurile obținute prin această acțiune de retrocedare (aflat astăzi în coproprietatea soților Klaus şi Carmen Iohannis) este un spațiu comercial situat în zona ultracentrală a Sibiului. În ultimii 14 ani, cei doi au câștigat peste 300.000 de euro din închirierea acestui spațiu comercial, potrivit contractelor de chirie obținute de RISE Project de la Registrul Comerțului. Acești bani au reprezentat principala sursă de venit a celor doi. Trei dintre cele șase imobile consemnate în declarația de avere a actualului preşedinte au fost cumpărate cu banii proveniți din închirierea acestui spațiu comercial.
Dreptul de proprietate pe care soții Iohannis îl au asupra acestui spațiu comercial face obiectul unui proces început acum 13 ani şi aflat încă pe rolul instanţei, următorul termen de judecată fiind programat pentru nu mai târziu decât 3 septembrie.
RISE Project susţinbe că evoluția acestei afaceri judiciare („care a presupus un testament neautentic, două adeverințe de stare civilă false, reinventarea unui arbore genealogic, un document notarial încheiat prin fraudă, o tranzacție imobiliară semnată la un preț simbolic, procese civile interminabile și un dosar penal dispărut în neant”) ar putea oferi răspunsul la întrebarea legată de felul în care președintele României a ajuns să dețină șase proprietăți imobiliare în Sibiu.
De cealaltă parte, Klaus Iohannis nu a dorit să discute cu RISE Project în timpul documentării investigaţiei.
În alt material publicat, tot luni, de RISE Project (şi care, de asemenea, nu beneficiază de punctul de vedere al şefului statului sau al Administraţiei Prezidenţiale), este vorba despre o diferență de 115.000 de euro dintre veniturile din chirii pe care Klaus Iohannis le-a consemnat în declarațiile de avere, în perioada 2005-2008, și sumele prezente în contractele pe care politicianul le-a semnat pentru închirierea proprietăților sale imobiliare.
Chiar dacă Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a anchetat pe Klaus Iohannis în trei cazuri (referitor la eventualele poziții de incompatibilitate sau la posibilele conflictele de interese în care acesta s-ar fi găsit, în perioada în care era primar al Sibiului), instituţia nu a finalizat vreodată o anchetă care să aibă ca subiect averea actualului șef al statului, susţin autorii articolului.
Mecanismul şpăgii, devoalat de procurorii anticorupţie în dosarul „Microsoft”, îi are ca protagonişti pe afaceristul Claudiu Florică şi pe fostul tenisman Dinu Pescariu.
Claudiu Florică şi partenerul său în afaceri, Dinu Pescariu, “actorii” principali din dosarul Microsoft, au fost scoşi de sub urmărire penală de procurori şi nu vor compărea în faţa instanţei care soluţionează acest dosar după ce aceştia au denunţat gruparea de intermediari Udrea-Cocoş-Niro-Pinalti.
Deşi aceştia au planificat întreaga afacere, au coordonat-o, au intermediat-o şi finanţat-o cu bani ce s-au dovedit a fi mită, cei doi au fost scoşi de sub urmărirea penală de către procurori, graţie denunţurilor pe care le-au făcut împotriva grupării de intermediari Udrea-Cocoș-Niro-Pinalti, scrie Jurnalul Naţional.
Pescariu şi Florică nu doar că nu vor compărea în faţa instanței în acest megadosar, dar rămân inclusiv cu beneficiile operaţiunilor ilicite derulate pentru închirierea către statul român a licenţelor informatice Microsoft.
Dosarul „Microsoft” se judecă, aşadar, fără mituitor. Însă contractele cu statul român derulate de firmele controlate de afaceristul Claudiu Florică sunt mult mai numeroase, iar ele nu fac, în mod ciudat, obiectul niciunei verificări din partea anchetatorilor. Prin două societăţi, D.I.M. Soft SRL şi Abacus Systems & Solutions SRL, „creierul” afacerii „Microsoft” a încasat de la stat, în perioada guvernării „portocalii”, peste 22,6 milioane de euro.
Operaţiunea mitei din dosarul „Microsoft” este deja cunoscută şi reprezintă modul prin care un operator internaţional care activează pe piaţa software a obţinut un contract de aproape 100 de milioane de euro de la statul român. Pe piaţa locală în domeniu, Claudiu Florică şi Dinu Pescariu au reuşit să deschidă uşile tuturor guvernelor din perioada 2003- 2009, pentru a impune statului român achiziţia licențelor Microsoft.
Dosarul se află în instanţă, fără Florică şi fără asociatul său Pescariu, cei care, în urma de- nunţurilor oferite procurorilor, au scăpat de orice fel de problemă penală în acest caz. În plină activitate infracţională, ce face astăzi obiectul dosarului „Microsoft”, Claudiu Florică dădea tun după tun cu contracte similare încheiate cu statul român.
SC D.I.M. Soft SRL, una dintre firmele care apar în dosarul „Microsoft”şi care este administrată de nimeni altul decât Claudiu Florică, şi Abacus Systems & Solutions SRL au derulat, în perioada 2007-2012, nu mai puţin de 55 de contracte cu statul, atât la nivel central, cât şi la nivel local sau la nivel de structuri subordonate ori regii autonome.
Unele dintre cele mai „grele” contracte au fost încasate în anul electoral 2008, când au avut loc alegeri locale şi parlamentare, dar şi în anul 2009, atât înainte, cât şi imediat după alegerile. Suma totală a acestor contracte se ridică, cu tot cu TVA, la 71,2 milioane de lei, adică peste 22,6 milioane de euro, la paritatea leu-euro de la vremea respectivă.
Multe dintre aceste contracte au vizat instituţiile de forţă ale statului român, cum ar fi Ministerul de Interne, DIICOT sau ANAF, dar şi alte autorităţi din subordinea Guvernului României.
Președintele Iohannis a strecurat ieri în mesajul oficial de 23 August o atenționare cel puțin ciudată: „În continuare, trebuie să fim vigilenți și să prevenim acțiunile și inițiativele radicale, utopice și extremiste, inclusiv de pe scena politică, care reprezintă atacuri la statul de drept și la democrație”. La cine se putea referi președintele Iohannis în semnalul său de alarmă? Există, la această oră în România, un singur partid care și-a asumat public și fără ocoliș doctrina naționalistă, este vorba de Partidul România Unită al deputatului Bogdan Diaconu.
Având în vedere că PRU a lansat pe piața politică inițiative care se bucură de o mare popularitate, dar care dau frisoane partidelor vechi, este de bănuit că Iohannis se referea la această formațiune care a depus la Parlament prin președintele ei inclusiv un proiect de lege de abrogare a așa numitei legi ”anti-legionare”. În plus, PRU a mai depus la Parlament un proiect legislativ de revenire la denumirea de țigani pentru romi care a devenit extreme de popular în mediul online, dar și propunerea de închisoare pe viață pentru corupți, plus confiscarea totală și extinsă a averilor acestora, precum și asimilarea violului și pedofiliei cu crima și pedepsirea lor cu detenția de la 15 la 25 de ani. În plus, PRU a fost singura formațiune politică din România care a cerut referendum pentru adoptarea euro, fiind împotriva trecerii la moneda europeană, precum și singurul partid românesc care se împotrivește tratatului transatlantic cunoscut sub numele de TTIP. Iată doar câteva motive solide care indică ținta lui Iohannis ca fiind Partidul România Unită.
Eveniment major, duminică, în viața Oanei Stancu, unul dintre cei mai buni jurnaliști pe care îi are România. Realizatoarea emisiunii “Exces de putere”, de la Antena 3, a îmbrăcat în urmă cu o zi rochia de mireasă, o primă imagine de la nuntă fiind oferită chiar de către colegul ei din trust, Mihai Gâdea.
Realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei”, de la Antena 3, Mihai Gâdea, a postat, duminică, pe contul său de socializare o fotografie extraordinară, realizată la nunta Oanei Stancu.
„Avem nunta în familie! Casa de piatra, Draga Oana și Dan!” este mesajul care însoțește fotografia în care Oana Stancu, îmbrăcată în rochie de mireasă și ținând în mâini un frumos buchet de flori, zâmbește, alături fiindu-i soțul ei, deputatul PNL Daniel Zamfir, și Mihai Gâdea.
În urmă cu mai bine de un an, jurnalista Oana Stancu a născut-o pe fiica ei, Maria Victoria, deși sarcina a fost una cu probleme, care i-a pus chiar viaţa în pericol.
După aproape patru luni de la naștere, micuța a fost creștinată, unul dintre cei patru nași fiind și Mihai Gâdea.
care aţi manifestat interes real pentru destinul României (implicîndu-vă în lupta pentru emanciparea ei),
sau care care v-aţi complăcut în posturi civice convenabile (personalităţi, înţelepţi ai cetăţii, călăuze ale românilor, activişti civici, luptători pentru drepturile omului, dizidenţi anticomunişti, lideri ai rezistenţei antifeseniste, semnatari ai unor apeluri sau proteste colective, monopolizatori ai spaţiului public, profitori ai afacerii anticomuniste etc.),
nu aţi semnat încă Petiţia propusă de mine pentru abrogarea legii 217/2015, ca neconstituţională, nedemocratică, antilibertară, antijustiţiară şi antinaţională:
Dacă mai existaţi, de ce tăceţi acum, cînd noua formă a OUG 31/2002 (şi mai abuzivă şi inoportună decît cea dinainte), adoptată la comanda unor forţe lucrînd contra intereselor naţiunii şi adevărului, sugrumă libertatea de opinie, protejînd autorii genocidului comunist şi lovind din nou victimele lor? Sînteţi de acord cu legea pe care o contest? Vi se pare inutilă această formă de manifestare a revoltei? Vă e frică? Redevine periculoasă „disidenţa” faţă de puternicii zilei? Vă poate costa cine ştie ce cariere, sinecuri, burse, postamente, contracte, oportunităţi ? Sau v-aţi re-educat în spiritul corectitudinii politice, căreia i-aţi devenit „vector de opinie”? Sau- aţi renunţat între timp la implicarea publică, fără să o declaraţi explicit?
Poate că unii dintre dv. s-au pronunţat deja, în medii la care nu am avut acces, onorîndu-şi obligaţiile civice, sau o vor face în diverse contexte, de acum încolo. Nu sînteţi desigur obligaţi să răspundeţi provocării mele. Dar aţi da un exemplu tonifiant de unitate/solidaritate, combătînd intimidarea ce ne poate întoarce în 1989 (sau chiar în 1944) – dacă aţi semna şi dv. petiţia.
Dacă nu vă convine ceva din formularea ei sau consideraţi demersul ineficace, semnaţi ca să arătaţi că şi pentru dv. legea e nedreaptă şi neconstituţională. Sau, pronunţaţi-vă deschis în favoarea legii, ca să nu spuneţi mai tîrziu altceva, dacă raportul de forţe se răstoarnă. Sau dispăreţi discret de pe scena luptei pentru independenţa României şi demnităţii locuitorilor ei (de care depinde sistemic şi bunăstarea lor).
Nu vă acoperiţi cu arabescuri juridice. Dacă Avocatul Poporului consideră că nu are ce face, dacă Parlamentul nu reacţionează şi Curtea Constituţională recidivează în a nu recunoaşte neconstituţionalitatea OUG 31/2002 (actualizată de legea 217/2015) atunci iese şi mai tare în evidenţă tirania camuflată cu aparenţe democratice în care rămîne captiv poporul român, parazitat de mafia internă care s-a pus la dispoziţia unui jaf colonial.
Nu puteţi pretinde că nu înţelegeţi miza, că nu observaţi sensul provocării- dacă doriţi să fiţi lăsaţi pe socluri de intelectual. Dacă nu aţi studiat serios istoria contemporană, făceţi-o măcar acum sau încredeţi-vă în cei care au făcut-o obiectiv şi nu în cursurile (eventual scurte) ale Rollerilor de serviciu. Ştiţi bine că aproape tot ce s-a spus despre „fascişti” în România, de 70 de ani, este propagandă comunistă, întru justificarea tiraniei devastatoare instalate de ocupant (URSS). Poate nu aţi înţeles însă că şi ceilalţi Aliaţi, care au girat genocidul cu care s-a încheiat al doilea război mondial, au interes să ne închidă gura şi întunece minţile, ca să nu scoatem la iveală adevăruri dureroase, care pot zgudui din temelii axiologia (ideologia) politică mondială. Dacă pînă acum nu aţi sesizat efectul aservirii civismului postcomunist faţă de agenda noilor noştri stăpîni, modul în care ne-a fost băgată pe gît legea 217 ar trebui să vă trezească. Stăpînirea străină nu produce lumină, nici dacă vine de la Vest.
Nu ştiaţi? E timpul să aflaţi. Nu dezertaţi simulînd că nu înţelegeţi ce se întîmplă. Nu nostalgia faţă de legionari sau Ceauşescu e în joc acum, de fapt. Ci descurajarea sau încurajarea rezistenţei faţă de o dominaţie neocolonială care va secătui ţara de resurse, ucide autonomia României, transforma populaţia într-o turmă docilă de sclavi inconştienţi, sau chiar în carne de tun.
Nu vă deranjează/priveşte sau nu vă convine să vă pronunţaţi? Aşteptaţi să vedeţi cum se termină noua rundă din ciocnirea dintre imperii? Credeţi că puteţi continua jocul la toate capetele, luneca decurcăreţ şi chiar pretinde lauri, fără riscuri? Că veţi mai avea credibilitate, dacă tăceţi acum? Chiar şi după ce veţi recepţiona această provocare/ somaţie directă, personală, explicită? Veţi susţine că problema pe care v-am pus-o nu trebuie tranşată pentru că e ceva în neregulă cu mine?
Sau veţi trata acest mesaj ca o invitaţie la limpezirea apelor, ieşind la timp de pe lista tăcerii/ruşinii, reacţionînd onest şi demn, ca români şi ca oameni liberi. Şi mă voi pomeni că regăsesc pe lista semnatarilor petiţiei, aproape toţi destinatarii acestei scrisori deschise… Ceea ce, avînd în vedere capitalul de imagine de care încă vă bucuraţi, ar putea conta.
Scrisoare larg deschisă, către:
Gabriela Adameşteanu, Erwin Albu, Alexandru Alexe, Sorin Alexandrescu, Dragos Paul Aligica, Victor Alistar, Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Andreescu, Sorin Antohi, Liviu Antonesei, Vartan Arachelian, Brânduşa Armanca, Alexandru Arşinel, Radu Banciu, Daniel C. Barbu, Tudor Barbu, Petre Mihai Băcanu, Ilie Bădescu, Teodor Baconski, Mircea Badea, Cristian Bădiliţă, Andrei Bădin, Victor Bârsan, Traian Băsescu, Radu Beligan, Oscar Berger, Mihnea Berindei, Ana Blandiana, Alexandru Bogdan, Lucian Boia, Stefan Bosomitu, Doru Braia, Ilie Bratu, Nicolae Breban, Oleg Brega Emil Brumaru, Augustin Buzura, Cosmin Budeancă, Nicolae Caranfil, Ion Caramitru, Matei Calinescu, Mircea Cartarescu, Cristian Campeanu, Brianna Caradja, Matei Cazacu, Florin Călinescu, Magda Cârneci, Mariana Celac, Remus Cernea, Ruxandra Cesereanu, Bogdan Chiriac, Dorin Chirtoacă, Dan Ciachir, Livius Ciocârlie, Daniel Ciobotea, Adrian Cioflâncă, Adrian Cioroianu, Alexandru Cistelecan, Mihai Ciubotaru, Victor Ciutacu, Mugur Ciuvică, Radu Câmpeanu, Andrei Codrescu, Emil Constantinescu, Constantin Corduneanu, Andrei Cornea, Doina Cornea, Dorana Cosoveanu, Mircea Coşea, Claudiu Crăciun, Mihai Creanga, Dan Cristea, Radu Calin Cristea, Ion Cristoiu, Vlad Cubreacov, Sorin Cucerai, Grigore L. Culian, Rodica Culcer, Nicolae Dabija, Nicuşor Dan, Mircea Daneliuc, Cristi Danileţ, Daniel Dăianu, Nicolae Dărămuş, Dennis Deletant, Mircea Diaconu, Mircea Dinescu, Dumitru Dincă, Neagu Djuvara, Dorin Dobrincu, Mircea Dogaru, Camelia Doru, Mircea Drug, Horaţius Dumbravă, Sorin Dumitrescu, Răzvan Dumitrescu, Smaranda Enache, George Epurescu, Vasile Ernu, Sabina Fati, Radu Filipescu, Gabriela Firea, Radu Gabrea, Tom Gallagher, Călin Georgescu, Ondine Gherguţ, Marius Ghilezan, Mihai Ghimpu, Dinu C. Giurescu, Mihai Gîdea, Vasile Gogea, Radu Golban, Sanda Golopenţia, Armand Goşu, Dana Grecu, Dan Grigore, Gh Grigurcu, Raluca Grosescu, Stere Gulea, Cosmin Guşă, Moise Guran, Ionel Haiduc, Mihai I de Hohenzollern- Sigmaringen, Bogdan I Hossu, Ovidiu Hurduzeu, Ion Ianoşi, Florin Iaru, Ilie Ilaşcu, Ion Iliescu, Sorin Ilieşiu, Marie-France Ionesco, Cazimir Ionescu, Sorin Ioniţă, Mugur C. Isărescu, Andrei Ivanţoc, Doina Jela, Marco M. Katz, Thomas Kleininger, Alexandru Lăzescu, Ion Bogdan Lefter, Nica Leon, Gabriel Liiceanu, Serban Madgearu, Adrian Majuru, Mircea Maliţa, Alexandru Mamina, Norman Manea, Nicolae Manolescu, Solomon Marcus, Aurel Sergiu Marinescu, Sorina Matei, Dumitru Mazilu, Ileana Mălăncioiu, Silviu Mănăstire, Doru Mărieş, Dan C. Mihailescu, Liviu Mihaiu, Florian Mihalcea, Ilie Mihalcea, Octavian Mihaescu, Mircea Mihaies, Mariana Mihuţ, Marius C. Mina, Marius Mioc, Ioan T. Morar, Maia Morgenstern, Herta Muller, Alina Mungiu, Cristian Mungiu, Lelia Munteanu, Marian Munteanu, Alin Mureşan, Stelian Neagoe, Adrian Neacşu, Mihail Neamţu, Bujor Nedelcovici, Virgil Nemoianu, Victor Neumann, Basarab Nicolescu, Cornel Nistorescu, Eric Nussbaum, Andrei Oişteanu, Stejarel Olaru, Gheorghe Onişoru, Leonard Oprea, Dan Oprescu, Train Orban, Sabin Orcan, Anca Oroveanu, Rodica Palade, Şerban Papacostea, Toader Paleologu, Horia-Roman Patapievici, Vitalia Pavlineco, Cristian Pătrasconiu, Dan Pavel, Ovidiu Pecican, Dan Perjovschi, Dragoş Petrescu, Horatiu Pepine, Zoe Petre, Alexandru Petria, Florin Piersic, Lucian Pintilie, Andrei Pippidi, Cristian Pîrvulescu, Mircea Platon, Andrei Pleşu, Antonie Popescu, Cristian Tudor Popescu, Silviu Octavian Popescu, Stela Popescu, Andreea Pora, Radu Portocală, Tudorel Postolache, Cristian Preda, Nicolae Prelipceanu, Dan Puric, Nestor Rates, Victor Rebengiuc, Victor Roncea, Cristina Roman, Petre Roman, Petre Romoşan, Marilena Rotaru, Liviu Rotman, Romulus Rusan, Adriana Saftoiu, Traian Severin, George Simion, Ovidiu Simonca, Adriana Săftoiu, Dinu Săraru, Willie Schuster, Claudiu Secaşiu, Eugen Simion, Sergiu Simion, Ovidiu Simonca, Cassian Maria Spiridon, Lavinia Stan, Oana Stancu, Ioan Stanomir, Sorin Roşca Stănescu, Valeriu Stoica, Alex Mihai Stoenescu, Valeriu Stoica, Liviu Ioan Stoiciu, Serban Sturdza, Lavinia Şandru, Ilie Şerbănescu, Tia Şerbănescu, Mihai Şora, Cristian Tabară, Mihai Tatulici, Stelian Tănase, Virgil Tănase, Dan Tapalaga, Vladimir Tismaneanu, Alin Teodorescu, Oreste Teodorescu, Răzvan Theodorescu, William Totok, Marius Tucă, Radu Tudor, Dorin Tudoran, Robert Turcescu, Dan Turturică, Dumitru Ţepeneag, Cristian Ţopescu, Andrei Ujică, Mihai-Răzvan Ungureanu, Traian Ungureanu, Doina Uricariu, Adrian Ursu, Lucian Vasile, Eugen Vasiliu, Ion Vianu, Sorin Vieru, Daniel Vighi, Matei Vişniec, Ştefan Vlaston, Eugenia Vodă, Dan Voinea, Sever Voinescu, Varujan Vosganian, Smaranda Vultur, Renate Weber, Dinu Zamfirescu, Vlad Zografi, Alexandru Zub – şi cei care pe care i-am uitat…
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat, luni, că, cel mai probabil, senatorii vor relua discuţiile referitoare la reexaminarea Codului Fiscal miercurea viitoare, în cadrul sesiunii parlamentare ordinare, adăugând că este nevoie de discuţii politice, după analizarea cifrelor.
Tăriceanu a mai afirmat că a propus partidelor politice ca, joi, după vor analiza în amănunt cifrele şi datele de fundamentare ale Codului Fiscal, să se întrunească, din nou, pentru a avea o discuţie politică.
”Diferitele instituţii care au intrat in aceste dezbateri, BNR, Consiliul Fiscal au păreri care sunt contradictorii cu cea a Ministerului de Finanţe. Sigur că ar fi fost de dorit, ca aceste păreri să fi fost prezentate înainte de votarea în Parlament a Codului Fiscal, dar aici nu cred că este nevoie de a pune acest argument în mod precumpănitor în discuţie. Dacă BNR şi Consiliul Fiscal nu au fost în stare la vremea respectivă să atenioneze suficient de bine, au făcut-o între timp, suntem receptivi. Cred că suntem într-o fază nu de confruntare, ci de dialog”, a declarat preşedintele Senatului.
Premierul Victor Ponta va efectua joi o vizită la Chișinău, în fruntea unei delegații de miniștri și consilieri de stat, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova.
Anunțul a fost făcut de premierul moldovean, Valeriu Streleț, potrivit unui comunicat al Biroului comunicare și relații cu presa al Guvernului Republicii Moldova, notează b1.ro.
Delegația română va începe vizita cu depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului și va continua la Complexul Memorial „Maica îndurerată”.
Conform programului, cei doi premieri vor avea o întâlnire tete-a-tete, după care delegațiile se vor întruni în format lărgit, iar la final va exista o conferință de presă comună.
Cu ocazia acestei vizite la Chișinău, premierul român va mai avea întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și cu șeful forului legislativ, Andrian Candu.
Senatul se reuneşte astăzi de la ora 15,00 în sesiune extraordinară pentru dezbaterea şi votarea cererii de reexaminare a noului Cod fiscal transmisă de şeful statului Klaus Iohannis, iar comisiile de specialitate au termen să întocmească raportul în cazul Codului Fiscal până luni la ora 10,00.
Senatorii Comisiei pentru transporturi si energie au hotărât astfel să nu dea curs solicitării președintelui Iohannis și au avizat negativ cererea de reexaminare privind Codul fiscal.
‘Dupa discutii cu reprezentantii Ministerului Finantelor si dupa analizarea solicitarii presedintelui României privind Codul fiscal, am decis, cu majoritate de voturi, sa dam aviz negativ la solicitarea de reexaminare a presedintelui Iohannis. Am considerat ca în ceea ce priveste Comisia de transporturi si energie nu sunt elemente care sa conduca la o modificare a punctului nostru de vedere, respectiv sustinerea cu amendamente a Codului fiscal. Cu alte cuvinte, ar trebui retrimis presedintelui pentru promulgare în forma aprobata de Parlament‘, a precizat, potrivit Agerpres, presedintele Comisiei de transporturi, Mihai Fifor.
Fifor a mai declarat ca din partea Ministerului de Finante si a Guvernului ‘nu a venit o sustinere a acestei solicitari a presedintelui’, motiv pentru care comisia ramâne ‘la pozitia initiala’.
Avizul Comisiei este consultativ, plenul Senatului urmând sa analizeze luni cererea de de reexaminare a Codului fiscal.
Rucsandra Hurezeanu este o femeie de afaceri de succes, mama a doi copii și soția jurnalistului Emil Hurezeanu, care, de curând, a fost numit ambasadorul României la Berlin. Rucsandra Hurezeanu face 2 milioane de euro pe an din apele termale de la Herculane, iar acum doi ani a intrat pe piata din China.
Rucsandra a povestit cum l-a întâlnit pe Emil Hurezeanu și cum povestea lor de dragoste a fost de la început ca o magie.
”Ne-am cunoscut într-un cerc de prieteni la munte în anul 2000, iar apoi ne-am revăzut la câteva luni distanţă, în Bucureşti. De la prima „întâlnire” am ştiut amândoi că vom rămâne împreună. Eu locuiam şi lucrăm la Cluj în anul 2000, iar el locuia la Bucureşti temporar pentru câteva luni, venind din Germania. Ne vedeam în weekend-uri la jumătatea drumului la Sibiu. Ne amuzam că aproape de fiecare dată, venind fiecare pe alt drum, eu din Cluj, el din Bucureşti, deşi de la sute de kilometri, ajungeam în faţa porţii casei din Sibiu în acelaşi moment. Părea o magie”, a declarat cu ceva timp în urmă Rucsandra Hurezeanu pentru sibiu100.ro.
Rucsandra și Emil Hurezeanu au împreună doi băieți și par să fie descoperit secretul unei căsnicii fericite.
”Faptul că împărtăşim aceleaşi valori în viaţă ne menţine alături. Când eşti într-un parteneriat, fie el în căsnicie sau în business, comuniunea de valori şi idei reprezintă fundamentul pe care se construieşte totul. Mă aştept ca acest lucru să continue între noi”, a mai spus soția lui Emil Hurezeanu.
”O relaţie e mai bogată sau mai săracă în funcţie de ce punem noi în ea. Faptul că avem domenii de activitate complet diferite ne ajută în detaşarea de viaţa profesională atunci când suntem în familie. Asta nu înseamnă că nu ne putem baza pe sprijinul, opinia sau participarea celuilalt. Timpul pe care îl petrecem împreună însă, îl dedicăm copiilor, prietenilor, familiei, planurilor comune”.
Coaliţia de guvernare se întâlneşte luni, într-o şedinţă de ultim moment înainte de discutarea unor chestiuni de maximă importanţă în Parlament. Întâlnirea are loc de la ora 10, la sediul PSD.
Potrivit unor surse politice, printre subiectele abordate de liderii coaliţiei de guvernare se află Codul Fiscal, legea salarizării unitare şi votul prin corespondenţă.
Senatul se reuneşte luni, 24 august, de la ora 15,00, în sesiune extraordinară, pentru dezbaterea şi votarea cererii de reexaminare a noului Cod fiscal transmisă de şeful statului Klaus Iohannis. Tot luni, biroul Comisiei de Cod electoral se întâlneşte cu reprezentanţii grupurilor parlamentare pentru a discuta proiectul Legii votului prin corespondenţă.
Cezarina Condurache este cea care ne-a sesizat abuzul săvîrşit de Ambasada României în Slovacia faţă de sublocotenentul Ion Şiugariu, al cărui nume urma să fie acordat podului din localitatea Brezno, unde şi-a pierdut viaţa în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial, luptînd în armata română pentru eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupaţia fascistă. După ce am publicat Comunicatul MAE, prin care opinia publică era anunţată că s-a cerut un aviz de la Institutul „Elie Wiesel” şi de la CNSAS pentru a se stabili situaţia lui Ion Şiugariu, Cezarina Condurache ne-a trimis o analiză interesantă, pe puncte, a acestui document emis de MAE. (I.Spanu)
Abuzul în cazul poetului erou Ion Şiugariu a intrat într-o nouă fază la fel de aberantă ca şi cea iniţială! Revoltaţi de atitudinea pe care Ambasada României la Bratislava a avut-o în cazul Şiugariu, mai mulţi jurnalişti au solicitat Ministerului Afacerilor Externe un punct de vedere asupra situaţiei, amendarea celor vinovaţi de abuz în serviciu şi soluţionarea cazului. Cu toţii au primit acelaşi răspuns din parte MAE, răspuns prin care MAE solicită Institutului „Elie Wiesel” să emită o sentinţă ideologică asupra căreia nu are competenţă şi nici atribuţii! Să luăm raspunsul MAE paragraf cu paragraf.
„În urma verificărilor a rezultat că Ambasada a acționat fără a avea o documentare adecvată şi fără a consulta şi a avea acordul Centralei MAE cu privire la corespondenţa purtată. Precizăm că o fundamentare a unei decizii pe teme precum cea menţionată poate fi realizată numai de instituţiile care au competenţe pe acest domeniu, MAE având doar rolul de a comunica către parteneri externi, dacă este cazul, opinia instituţiilor de specialitate din ţară.”
Păi, staţi aşa, că subiectul era altul şi nu avea nevoie de terţi. Primăria Brezno nu a întrebat Ambasada dacă este sau nu de acord cu acordarea numelui Ion Şiuragiu podului peste râul Horn şi nici dacă Şiugariu a fost sau nu fascist şi legionar, ci a invitat reprezentanţii României să participe la manifestările prilejuite de Ziua Insurgenţei Slovace în cadrul căreia va avea loc şi festivitatea de numire a podului. Ambasada cu tot cu centrala MAE trebuia să confirme sau infirme invitaţia de a participa la un eveniment derulat în Brezno. Şi atât. Sigur în privinţa asta aveaţi prerogative.
Evident că Ambasada nu avea competenţă să îl acuze pe Şiugariu de fascism sau legionarism şi cu atât mai puţin să ceară alegerea unui alt nume pentru pod în baza acestor acuzaţii. Păi, domnilor, daca aţi stabilit că nu aveaţi acestă competenţă să vă băgaţi în subiectul ăsta, cum se face că brusc vă arogaţi o altă competenţa ilegală, aceea de a solicita opinia unor terţi pentru a o transmite slovacilor? V-aţi pronunţat aiurea într-un subiect asupra căruia nu eraţi întrebaţi, admiteţi că aţi greşit şi continuaţi să mergeţi pe firul ăsta greşit. De fapt, dvs. căutaţi opinia unui terţ în speranţa că aceasta va justifica, măcar moral, greşeala pe care aţi făcut-o.
„Ca urmare, precizăm că subiectul la care faceţi referire a fost transmis de urgenţă spre competentă analiză la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR). După ce MAE va primi o opinie fundamentată pe această temă, va face comunicările adecvate.”
Vorbiţi de o analiză dar nu ne spuneţi ce aspecte sunt de analizat în cadrul ei, pe ce criterii şi care este scopul final al analizei. Vreţi să verificaţi dacă a fost sau nu fascist sau legionar Şiugariu? Are MAE competenţe în a cere verificarea apartenenţei ideologice a unui soldat român mort pe front acum 70 de ani luptând împotriva nazismului? În baza cărui considerent a stabilit MAE că cele 2 entităţi menţionate au competenţă de analiză ideologică pe subiectul Şiugariu?
Potrivit legii de funcţionare a CNSAS obiectul acesteia de activitate are legătură cu accesul la dosarele instrumentate de fosta Securitate şi cu stabilirea statutului de colaborator al fostei Securităţi. Mai mult, în preambulul legii citim următoarele: „În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.”
Să vedem ce legătură poate avea CNSAS-ul cu Şiugariu. Ion Şiugariu a murit pe 1 februarie 1945. Deci cu o lună înainte de 6 martie 1945, data începerii guvernării Petru Groza. Dosar de colaborator al Securităţii nu poate avea, că doar îl bănuiţi de legionarism şi fascism. V-aţi gândit probabil că poate aveţi noroc şi găsiţi acolo un dosar de urmărire prin care Siguranţa Statului (despre Securitate putem vorbi oficial abia din 1948) îl urmărea pe motiv de legionarism/facism.
Poate speraţi să găsiţi în acest dosar vreo condamnare la închisoare pe motiv de apartenenţă la Mişcarea Legionară dată pe timpul dictaturilor carlistă sau antonesciană. În acest fel v-aţi gândit că îl puteţi dovedi drept legionar şi îl puteţi băga pe Şiugariu sub incidenţa legii 217/2015. Aşa ceva nu este însă posibil. Pe lângă faptul că nu cred să existe aşa ceva la CNSAS (credeţi că regimul Ceauşescu nu l-a verificat înainte să aprobe înfiinţarea casei sale memoriale?), o sentinţă judecătorescă pe acuzaţia de legionarism nu ajută la nimic.
Legea 217/2015, în litera ei, nu interzice cultul persoanelor „vinovate” de legionarism, ci doar pe cel al persoanelor „vinovate” de „infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război” şi doar dacă există o sentinţă judecătorească în această direcţie. Mai mult, legea 217/2015 nu interzice acordarea numelor de legionari unor spaţii publice de orice fel, ci interzice „acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice” dacă aceste persoane au o sentinţă judecătorească în acest sens.
La capitolul simboluri legionare nu îl puteţi include oricât aţi încerca, deci… vă chinuiţi degeaba. Şi dincolo de toate astea, în atribuţiile CNSAS nu intră stabilirea calităţii de fascist sau legionar. De fapt în România anului 2015 nu există nicio instituţie care să aibă în atribuţii stabilirea apartenţei ideologice a unei persoane. Aşa ceva se întâmpla în 1945 în cadrul Tribunalelor Poporului când se dădeau sentinţe ideologice şi politice.
Nu reuşesc să înteleg care este raţiunea pentru care MAE a solicitat o analiză competentă în cazul Şiugariu din partea INSHR? Dumnealor nu au nicio atribuţie legală în a da etichete ideologice, în a confirma sau infirma apartenţa cuiva la ceva, în a exprima opinii asupra istoriei armatei române etc. Potrivit statutului de funcţionare INSHR se ocupă doar cu aspecte privind studierea Holocaustului. Puteţi citi ce scrie pe site-ul INSHR la obiect de activitate: http://www.inshr-ew.ro/ro/despre-noi/obiect-de-activitate.html.
Cum de MAE s-a gândit la INSHR şi nu s-a gândit la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor sau la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară? Unde e legătura între Şiugariu şi Holocaust? În baza cărui atribut din statutul INSHR solicitaţi o analiză competentă în cazul Sugariu? Îi recunoaşteţi cumva în mod ilegal pe cei de la INSHR drept o instanţă de etichetare idelogică? Doriţi să induceţi în chip indirect opiniei publice faptul că INSHR ar avea acestă calitate, sau că ar dori să dea sentinţe în privinţa legionarismului?
Am ascultat cu toţii declaraţiile dlui Consilier Prezidenţial Andrei Muraru care spunea că INSHR se va transforma într-un nou Tribunal al Poporului, contribuind la naşterea jurisprudenţei din jurul legii 217/2015 prin acordarea de asistenţă către organele judiciare. Chiar dacă a spus-o dl Muraru, aşa ceva este imposibil de realizat pentru că avem o Constituţie în vigoare, care pe lângă libertate de conştiinţă, de exprimare, de întrunire, de asociere ne garantează că: „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.”
Atâta timp cât Constituţia este în vigoare, solicitarea dvs. către INSHR nu poate fi nici întemeiată şi nici justificată. Poate se doreşte iniţierea unei legi organice care să stabilească faptul că INSHR este instanţa specializată în vânarea legionarilor şi se pregăteşte din timp terenul aruncându-se speculaţii pe piaţă. Să fie ăsta tâlcul?
Până la schimbarea Constituţiei şi până la formarea legală de instanţe specializate, MAE continuă abuzul început de personalul Ambasadei din Bratislava. Mă întreb de ce nu or fi cerut expertiză în cazul Şiugariu şi de la Poşta Română sau de la CFR Călători. Deşi nici ele nu au prerogative asupra cazului, sigur Şiugariu a folosit la vremea lui serviciile poştale şi cu siguranţă o fi mers şi cu trenul…
„În ceea ce priveşte intenţia autorităţilor locale slovace de a numi podul din localitatea Brezno după numele poetului Ion Soreanu Şiugariu, decizia le aparţine exclusiv acestora, nefiind în competenţa Ambasadei de la Bratislava de a interfera în luarea acestei decizii.”
Păi, cum se face că decizia le aparţine autorităţilor slovace, din moment ce Ambasada României a avertizat Primăria din Brezno că Şiugariu, în ciuda faptului că a fost un poet şi soldat apreciat, e fascist şi legionar? Ambasada României a refuzat din acestă cauză să participe la evenimentul organizat de slovaci motivând că asocierea cu Şiugariu ar fi periculoasă mai ales în actualele condiţii geopolitice în care mişcarea de extremă dreaptă este în ascensiune în multe ţări europene. Ambasada României i-a speriat pe cei de la Primărie cu expunerea de mai sus şi i-a sfătuit că ar fi potrivit să găsească un alt nume pentru pod. După ce le spuneţi asta, cum puteţi spune că decizia le aparţine?
A transmis MAE o informare către partea slovacă prin care îşi retrage afirmaţiile recunoscând că nu avea competenţă să le emită de la început? A reabilitat MAE imaginea lui Ion Şiugariu pe care în mod stupid a şifonat-o în faţa slovacilor? Nici pomeneală!
„Pentru prevenirea unor situaţii care ar implica MAE pe subiecte ce pot excede sfera sa de competenţă, vor fi aplicate cu rigoare procedurile instituţionale interne. În acest sens, au fost transmise instrucţiuni tuturor misiunilor diplomatice ale României privind modul de relaţionare cu autorităţile locale din ţara de reşedinţă şi respectarea procedurilor de lucru misiuni – Centrala MAE. De asemenea, Ambasada României de la Bratislava a primit instrucţiuni şi a fost avertizată să respecte strict procedurile de lucru aplicabile în astfel de situaţii.”
Concret ce înseamnă asta? Că până acum ambasadele, consulatele acţionau de capul lor şi nu ştiau cum trebuie să relaţioneze în raport cu autorităţile locale din ţările de reşedinţă? Că nu ştiau că trebuie să respecte procedurile de lucru? E grav de tot dacă este aşa. Sau vreţi să spuneţi că modalitatea de relaţionare şi procedurile s-au schimbat după cazul Şiugariu? Ce instrucţiuni aţi trimis la Bratislava şi aţi avertizat să fie respectate în situaţii asemănătoare? Au cumva legatură cu o consultare obligatorie a CNSAS sau INSHR în situaţii similare? Pentru fiecare român născut în primele decenii ale secolului trecut se va cere o analiză competentă care să îl încadreze ideologic?
„Totodată, Ambasada României de la Bratislava a fost instructată să comunice Primăriei Brezno că MAE a solicitat punctul de vedere instituţiilor române competente şi că acesta va fi transmis imediat ce va fi primit. De asemenea, Ambasada va comunica Primăriei faptul că nu este în competenţa sa să intervină în procesul decizional al autorităţii locale.”
MAE a transmis Primăriei Brezno şi faptul că a cerut o analiză competentă asupra situaţiei lui Şiugariu (de la INSHR…) şi că o va transmite Primăriei de îndată ce o va primi. Cum puteţi spune, domnilor, în acelaşi timp, că Ambasada nu intervine în deciziile autorităţilor locale? Festivităţile ar fi trebuit să aibă loc în data de 28 august 2015. MAE pretinde că nu intervine în decizia autorităţilor dar îi anunţă că la un moment dat le va trimite o analiză pe tema asta. MAE îi lasă pe slovaci să creadă că Şiugariu este posibil să fie legionar şi fascist până când „instituţiile competente” nu vor demonstra contrariul!
Şi ce ar trebui să facă între timp autorităţile de la Brezno? Să amâne sărbătoarea naţională a Zilei Insurgenţei Slovace până când CNSAS şi INSHR vor termina analiza? Să numească podul Ion Şiugariu şi apoi să se trezească cu o analiză amănunţită despre fascismul şi antisemismul lui? Să decidă acordarea unui alt nume podului şi să primească ulterior un raport în care Şiugariu este considerat nevinovat şi nelegionar?
Domnule Ministru Bogdan Aurescu, s-a cerut o lămurire în cazul unui abuz şi MAE prin răspuns a continuat să facă alte abuzuri. Nu am înţeles dacă şi cum va fi sancţionat personalul Ambasadei? Şi nu mă refer aici doar la domnul Radu Coantă, care a scris corespondenţa. Domnia sa a scris cu acordul superiorilor. Am înţeles din răspunsul dvs. că Ambasada a acţionat de capul ei, dar vă rog să nu aruncaţi toată vina în capul celui care a redactat emailul.
Domnule Ministru, MAE face o mare nedreptate şi INSHR. Introducând numele Institutului în acest răspuns îl implicaţi într-o problemă în care nu are competenţă şi cu care nu aveaţi de ce să îl asociaţi.Creaţi în mod gratuit suspiciune asupra intenţiilor şi prerogativelor INSHR şi insinuaţi că acesta va da o sentinţă în cazul Şiugariu.
Domnule Ministru, nici nu îndrăznesc să vă cer un răspuns la toate întrebările pe care mi le-a ridicat comunicarea făcută de MAE. După răspunsul anterior mă tem că MAE ar raspunde prin alte noi abuzuri. Timp de 70 de ani Ion Şiugariu a fost considerat erou atât de români cât şi de slovaci. Nu este posibil, nu este normal şi nu este moral să îi întinaţi memoria prin solicitarea unei analize competente care să ne spună dacă a fost sau nu legionar, fascist sau dacă poate rămâne pe mai departe un erou al României şi Slovaciei.
Ce urmează Domnule Ministru? Cine urmează Domnule Ministru?
Victor Ponta adreseză partidelor pe pagina sa de Facebook, „în calitate de prim-ministru al Guvernului care a conceput și promovat proiectul noului Cod Fiscal”, zece întrebări, menționând că toate formațiunile politice parlamentare „au datoria” înainte sau în timpul dezbaterii din Parlament să răspundă opiniei publice la ele. O parte dintre întrebările lui Ponta sunt un nou atac politic la opoziție, lăudând în același timp performanțe ale guvernării sale.
Iată cele zece întrebări ale lui Ponta adresate partidelor:
”1. Consideră ca noul Cod Fiscal propus de Guvern este un instrument legislativ categoric mai bun decât cel aflat acum în vigoare? Ajută economia românească să se dezvolte în continuare, păstrând şi crescând numărul de locuri de muncă, plătind salarii mai decente, achitând taxe mai mici şi mai puţine (sprijinind efortul autorităţilor de combatere a birocraţiei şi evaziunii fiscale)? Dacă nu sunt de acord cu aceste afirmaţii, de ce votează pentru?
2. Când au votat în unanimitate Codul Fiscal au ştiut ce votează? Au citit textul, specialiştii lor au înţeles prevederile şi consecinţele? Dacă da, de ce unele partide au considerat după vot şi după trimiterea la reexaminare că noul Cod Fiscal este iresponsabil, nesustenabil, prost conceput etc.?
3. De ce reprezentanţii PNL/PDL au depus un amendament privind scăderea cotei generale de TVA de la 20% (propunerea Guvernului) la 19% şi chiar au condiţionat votul pozitiv de acceptarea acestui amendament? Au avut calcule de impact sau a fost o simplă propunere electoralistă şi populistă? Dacă era o propunere bună de ce au solicitat acum să se revină la varianta Guvernului de 20%?
4. Care a fost impactul estimat al creşterii TVA de la 19% la 24% şi al tăierilor de salarii şi ajutoare sociale din 2010? Care dintre partidele actuale consideră şi acum că a fost corectă şi utilă viziunea economică a guvernării PDL de atunci, când sute de mii de firme au dat faliment, s-au pierdut peste 170.000 de locuri de muncă stabile, s-a redus cu 0,5 puncte procentuale potenţialul economic, a avut loc o cădere economica drastică, a explodat evaziunea fiscală, rata inflaţiei s-a dublat faţă de 2009, iar puterea de cumpărare a scăzut dramatic, chiar cu 40% în cazul profesorilor, medicilor şi a categoriilor sociale cu venituri reduse?
5. Care este opinia partidelor politice actuale – România ar trebui să renegocieze ţintele de deficit bugetar ESA mai mici de 1% din PIB prevăzute în actualul Medium Term Objective sau să ţină cura de slăbire (austeritate) şi să acumuleze deficite de dezvoltare? Sau ar fi mai bine ţintirea unor deficite bugetare ESA în jurul a 2% din PIB şi astfel să se accelereze procesul de convergenţă faţă de media UE28?
6. De ce România ar fi nesustenabilă în condiţiile unui deficit de 2 – 2,5% din PIB şi o datorie brută guvernamentală de 40% din PIB, iar Spania cu un deficit bugetar de 3,7% din PIB şi cu o datorie de 103% din PIB, Franţa cu un deficit bugetar estimat de 4,1% din PIB şi o datorie publică de 98% din PIB, Portugalia cu 2,8% din PIB şi o datorie publică de 124% din PIB, Polonia cu un deficit bugetar de 2,7% din PIB şi o datorie de 50% din PIB sau Marea Britanie cu un deficit bugetar de 3,6% din PIB şi o datorie brută de 91% din PIB ş.a.m.d., ar fi cu toate sustenabile?
7. Ştiu partidele politice că 2014 a fost primul an din ultimii 12 când România a obţinut sold bugetar primar pozitiv, de 0,1% din PIB (adică soldul bugetar fără plată de dobânzi a fost pe plus)? Este nevoie în continuare de austeritate sau de măsuri de creştere economică şi noi locuri de muncă? (o dezbatere ideologică fundamentală azi în cadrul Uniunii Europene).
8. Ştiu partidele politice că în 2014 România a atins ţinta de deficit bugetar structural de 1% din PIB definită drept regulă fiscală în Tratatul privind coordonarea, stabilitatea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare alături de Olanda, Germania, Danemarca şi Austria? Şi că a avut un deficit bugetar mai mic decât cel prevăzut în acordurile cu FMI/CE/BM ? Este bine să păstrăm aceasta situaţie sau să cheltuim mai mult din banii noştri pentru dezvoltare şi cresterea nivelului de trai?
9. Doresc partidele politice un nou Acord Stand By cu Fondul Monetar Internaţional ştiind că România îndeplineşte criteriile de calificare pentru pentru un alt tip de Acord – accesarea unei Linii de Credit Flexibile (având condiţii macroeconomice similare cu ale Poloniei)?
10. Consideră partidele politice că actualul curs de creştere economică neîntreruptă din 2012, scădere a somajului şi ridicare a puterii de cumpărare şi a nivelului de trai al populaţiei este sau nu afectat de crize şi scandaluri politice având ca pretext măsuri economice? Sau de inconsecvenţe legislative absolut ridicole (de felul „votăm în unanimitate Codul Fiscal şi după o lună anunţăm că este greşit şi nu îl mai susţinem”)? Este necesar şi se poate încheia un acord politic pentru dezvoltare economică şi creşterea nivelui de trai (care să cuprindă cel puţin principalele obiective privind nivelul de fiscalizare, salariul şi pensia medie, modul de finanţare în educaţie şi sănătate) – aşa cum s-a făcut pentru Apărare? Aștept și eu și toți cetățenii acestei țări răspunsurile partidelor politice parlamentare la aceste întrebări clare și importante care definesc politicile publice în domeniul economic social! Cine nu răspunde (dacă va fi cineva) este evident că de fapt habar nu are ce să facă cu economia și viata de zi cu zi a acestei țări!”
Întrebările lui Ponta, postate pe Facebook duminică seara, vin în contextul în care Senatul se reunește luni de la ora 15.00 în sesiune extraordinară pentru dezbaterea și votarea cererii de reexaminare a noului Cod fiscal transmisă de președintele Klaus Iohannis.
Primarul suspendat al Iașiului Gheorghe Nichita neagă declarațiile pentru care Uniunea Națională a Judecătorilor (UNJR) a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să sesizeze Inspecția Judiciară, acuzând publicația locală care a furnizat informația de „campanie de presă mincinoasă”.
UNJR a solicitat CSM să sesizeze Inspecţia Judiciară după ce Gheorghe Nichita ar fi declarat că a fost protejat de șefii SRI să nu aibă dosare penale. În replică, Nichita se apără susținând că „nimic din acel articol nu este adevărat, este ficțiune de la un capăt la celălalt”.
„În ultimele săptămâni, am luat act cu stupoare de campania de presă mincinoasă desfășurată la adresa mea de cotidianul local Bună Ziua Iași. Articolele aduse în spațiul public conțin numai neadevăruri, calomnii, atacuri la persoană, fiind totodată îndreptate și împotriva familiei mele. Mai mult, materialele de presă reprezintă un atentat și la libertatea mea, cel mai recent articol publicat de Bună Ziua Iași fiind o înșiruire de grosolănii, de minciuni, de fapte inventate, fiind calomniat atât eu cât și procurori, judecători sau șefi de servicii secrete. Nimic din acel articol nu este adevărat, este ficțiune de la un capăt la celălalt”, afirmă Nichita într-un comunicat transmis presei.
Pentru a-și justifica afirmațiile, Nichita invocă o ‘farsă’ de 1 aprilie făcută același cotidian local Bună Ziua Iași care cuprindea, „chipurile”, un interviu cu soția lui. „Acel interviu n-a existat niciodată, fiind o simplă invenție de presă. Însă, în acest an, acel articol a fost reluat și, deși nicio virgulă din el nu este adevărată, a fost preluat inclusiv de ziare și televiziuni centrale, altfel respectabile. Sunt de notorietate informații din spațiul public că patronul publicației Bună Ziua Iași, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj prin presă, sprijină colegi din PSD pentru a accede la conducerea Primăriei Iași și a filialei locale a partidului. Eu nu pot fi șantajat”, mai spune Nichita.
Publicația Bună Ziua Iași a prezentat vineri prespuse discuții pe care Gheorghe Nichita le-ar fi avut cu apropiații săi din PSD Iași, în care acesta s-ar fi lăudat că și-a rezolvat problemele cu justiția și că a avut protecție de la SRI. „Eu mi-am rezolvat problemele cu justiția, înțelegeți voi (frecându-și două degete – n.r.). Această țară este condusă de generalul Florian Coldea, pentru că președintele Klaus Iohannis nici nu știe ce are de făcut. Să fie foarte clar pentru toată lumea. Eu am fost susținut pe linia serviciilor cât a fost George Maior, șeful SRI și nu mi s-a întâmplat nimic. Dar să știți că nici de acum nu mi se poate întâmpla nimic! Nimeni nu are ce să-mi facă mie nimic. Eu am deținut controlul atâția ani și-l voi deține și de acum înainte”, le-ar fi spus Nichita apropiaților săi în ședințe, conform site-ului bzi.ro.
Chinese
French
German
Italian
Japanese
Korean
Russian
Spanish
![Lake Dillon and a Tree [In Explore]](https://live.staticflickr.com/65535/53731226172_4004cbfea4_m.jpg "Lake Dillon and a Tree [In Explore]")
Octavpelin's Weblog 
Comentarii recente