Arhiva | 6:20 pm

EDITORIALISTUL DE LA ZIUANEWS,RADU GOLBAN DESPRE DECIZIA EMISARULUI GERMANIEI LA BUCURESTI,PENALUL KLAUS JOHANNIS DE A RENUNTA LA DATORIA ISTORICA A GERMANIEI HITLERISTE FATA DE ROMANIA!GERMANIA LUI ANGELA MERKEL NE DATOREAZA PESTE 19 MILIARDE DE EUROI!

25 aug.

Pe internet, pe mai multe siteuri s-au pus „cap la cap” diverse declaratii in urma carora privim la un tablou de-a dreptul infiorator. Dupa ce Klaus Iohannis a ajuns presedintele Romaniei, cu intervenii de afara si dupa ce, in urma conflictului din Ucraina, Romania a devenit un principal pilon pentru NATO, in urma unor intelegeri la nivel global, s-a hotarat ca tara noastra sa renunte la datoria istorica a Germaniei fata de noi, asa cum fusese ea semnatata de editorialistul Ziuanews Radu Golban, care descoperise documente ce atestau ca statul condus acum de Angela Merkel ne datoreaza aproape 19 miliarde de euro. Prezentam in continuare suita de declaratii:

Vasile Blaga: Germania nu are datorii istorice faţă de România

Preşedintele Senatului, (n.n. – la acea vreme), Vasile Blaga, a anunţat, intr-o declaratie, că „BNR a identificat date suplimentare potrivit cărora Germania nu are datorii istorice faţă de România.” În acest sens, Senatul a respins propunerea de înfiinţare a comisiei speciale privind datoria istorică pe care nemţii o au către ţara noastră. Propunerea de înfiinţare a a Comisiei a fost respinsă cu 65 de voturi „împotrivă”, 48 „pentru” şi trei abţineri, relateaza Realitatea.net.

„Conducerea Senatului a luat act de o scrisoare semnată de Radu Golban, economist, în care era semnalată existenţa unei datorii istorice a Germaniei către România, membrii Biroului Permanent hotărând să propună acestei Camere înfiinţarea unei comisii care să analizeze situaţia.” BP al Senatului a decis propunerea unei hotărâri care reglementează înfiinţarea unei Comisii pentru a analiza datoria istorică a Germaniei către România. Infiintarea, insa, a fost respinsa. Klaus Iohannis, insa, daca ar fi fost de buna credinta, ar fi putut cere redeschiderea cazului si infiintarea acelei comisii, mai ales ca 19 miliarde de euro ar fi ajutat foarte mult economia nationala.

Calin Popescu Tariceanu, actualul presedinte al Senatului, condus de aceleasi interese care l-au determinat sa renunte la Averea Gojdu (de pe vremea cand era premier), adica la alte miliarde de euro (cel putin patru) pe care ni le datora Ungaria, nu a gasit „de cuvinta” sa redeschida un caz pe care Blaga l-a ingropat, la ordinele lui Basescu, care era in plin avant sa satisfaca dorintele Angelei Merkel, mai ales dupa ce Victor Ponta a ajuns premier.

Cu toate astea, asupra Germaniei planeaza oricand pericolul redeschiderii acestui subiect, cu atat mai mult cu cat actele prezentate de Radu Golban sunt reale, de necontestat. Iohannis, insa, nu cere nimic. Daca ar fi presedintele tuturor romanilor, pentru „un lucru bine facut” ar profita de faptul ca neamt fiind, ar putea cere Germaniei o solutionare amiabila a cazului, ca Romania sa nu pateasca la fel ca si cu tezaurul de la rusi. Iohannis, insa, satisface, la rnadu-i cerintele Angelei Merkel. Ca doar de aia a fost pus sa conduca Romania.

Radu Golban: „S-au făcut presiuni ca România să renunţe la cele 19 miliarde de euro din Germania”

Economistul care susţine că Germania are o datorie de aproape 19 miliarde de euro faţă de România spune că respingerea înfiinţării comisiei speciale privind această datorie s-a făcut în urma unor presiuni internaţionale la adresa ţării noastre.  Radu Golban a declarat că are dubii că „noile date suplimentare identificate de BNR pe tema datoriei Germaniei” ar fi reale. „Până în urmă cu câteva săptămâni, BNR nu a găsit niciun fel de date privind aceste creanţe. Acum, dintr-o dată, au identificat date suplimentare”, a spus Golban la acea vreme, adăugând că nu înţelege de ce BNR nu vrea să colaboreze cu Banca Reglementelor, „banca centrală a băncilor centrale”, care ar deţine informaţii despre datoria istorică pe care Germania o are faţă de România.

Economistul român stabilit în Elveţia spune că s-au făcut presiuni internaţionale asupra României pentru a renunţa la aceste creanţe, de vreme ce o eventuală recuperare a lor ar putea crea un precedent, iar astfel mai multe ţări ar putea cere Germaniei să-şi onoreze datoriile istorice.”Nu s-a renunţat doar la aceste creanţe, ci şi la posibilitatea unor discuţii pe această temă. Momentul nu este oportun, din moment ce şi România şi-a luat angajamentul să sprijine un fond de salvare a Uniunii Europene”, a spus Golban.

„Am discutat de două ori până acum în Biroul Permanent al Senatului înfiinţarea comisiei speciale privind problematica datoriei istorice a Germaniei către România. Vă fac o singură precizare: Am transmis aseară un punct de vedere pe care l-am primit, tot aseară, de la direcţia juridică a Băncii Naţionale. Vi-l citesc oricum şi dumneavoastră: „În completarea scrisorii noastre nr. XVIII per 3600 din 16.07.2010, vă informăm că au fost identificate documente suplimentare în legătură cu problematica supusă atenţiei de către dumneavoastră, prin adresa 783 din 17 iulie 2010. Este vorba de Comisariatul pentru Societatea Civilă. Din analiza acestora nu rezultă însă existenţa unei creanţe a BNR faţă de Casa Germană de Compensaţie”. Vă spun doar o părere personală: dacă ar fi existat o marcă, cred că vechiul regim nu ezita să o recupereze”, a declarat Vasile Blaga înainte de votul din Senat.

România şi Germania au încheiat în 23 martie 1939 un contract de clearing, prin care ţara noastră se obliga să livreze Berlinului diverse mărfuri. Contractul prevedea că Germania trebuia să plătească în mărci germane imperiale către BNR, care achita apoi în lei româneşti către exportatori. După izbucnirea controversei, reprezentanţii Ministerului german de Finanţe au susţinut că România a renunţat la orice pretenţie financiară faţă de Germania semnând Tratatul de Pace de la Paris, la 10 februarie 1947. Experţii spun însă că răspunsul este incorect. Aceasta pentru că articolul 28 din Tratatul de Pace de la Paris prevede că România renunţă la toate pretenţiile faţă de Germania „cu excepţia celor care rezultă din contracte şi alte obligaţii anterioare datei de 1 septembrie 1939, precum şi din drepturi dobândite înainte de aceeaşi dată”.

„Am găsit solduri neachitate a Casei de Compensaţie, la finele anului 1944, de un 1.126.000 mărci imperiale. Înainte de obţinerea datelor am ştiut că a existat în timpul celui de-al doilea război mondial, începând cu anii 30 un model monetar de colaborare europeană numită Uniunea de Clearing. Şi am dorit să aflu mai mult. Am văzut că Elveţia, Banca Naţională a Elveţiei a analizat toate tranzacţiile Elveţiei cu Germania din perioada celui de-al doilea război mondial şi ăsta a fost punctul de pornire a studiului. Într-o recomandare a Băncii Naţionale a Elveţiei din anul 2000 remarcă că a doua tranzacţie după tranzacţiile germano-elveţiene au fost cele germano-române. Cu aur prin Elveţia. Şi că din păcate nici după 1989 România nu arată niciun interes în a analiza aceste tranzacţii”, a spus economistul român în luna septembrie.

Capital: Dovada că nemţii sunt datori României

Practic, datoria nu poate fi contestată de nimeni pentru că mai există documente istorice care o atestă (Comisiei Bergier – comisie de anchetă a Elveţiei, instituită în anul 1998, pentru a analiza tranzacţiile cu aur în timpului celui de al doilea război mondial, Arhiva Germaniei; numărul de registru al arhivei germane din Berlin este: R 2 / 222; dosarul cuprinde ultimul extras de cont al Casei de compensaţie). Problema care se pune este dacă există vreun document care să arate că România ar fi renunţat la aceste datorii, iar până acum nu pare să existe un astfel de act.

Ceea ce se stie mai putin este ca aceasta datorie istorica a Germaniei fata de Romania se explica, foarte probabil, prin implicarea lui Mircea Vulcanescu in problemele relatiilor economice dintre Al Treilea Reich si Romania lui Antonescu. Ocupand deja o functie importanta in aparatul de stat, Mircea Vulcanescu a fost implicat in procesele esentiale de decizie in ceea ce priveste relatiile economico-financiare dintre Romania si Germania nazista si in calitate de subsecretar de stat la Finante. Rolul sau de negociator al intereselor romanesti a fost unul major.

Romania se afla intr-o relatie, practic, de vasal fata de Imperiul German. Parteneriatul economic era gandit sa transforme Romania in furnizor de cereale si petrol si in spatiu de jefuit pentru „aliatul” german. Cu optiuni geopolitice eronate, decidentii regimului Antonescu nu sunt in stare sa prevada toate siretlicurile germanilor si lucrul era pe cale sa se intample. Mircea Vulcanescu, care nu doar ca salveaza interesele economice romanesti, dar le promoveaza atat de acerb si perseverent, incat Romania castiga, in cei cativa ani de subordonare fata de Germania, nu mai putin de 8 vagoane si jumatate de aur.

Nu doar atat! Romania exporta cu zgarcenie toate bunurile strategice pe care nemtii le-ar fi vrut dar beneficiaza de importuri bune si necesare pietei interne; practic, toate conventiile economice se incheie in favoarea Romaniei; tot Vulcanescu se implica in cazurile Santierelor Navale Galati si in industria Malaxa, oprind un proces in derulare prin care acestea ar fi ajuns, practic, in proprietate germana! Ele vor ramane romanesti si vor produce la preturi optime pentru partea romana.

In mod concret, insusi Mircea Vulcanescu mentioneaza faptul ca, in afara celor opt vagoane cu aur pe care Germania le platise Romaniei, aceasta a ramas datoare României in sistemul de schimburi convenit: „nemtii ne-au ramas si datori in balanta totala a schimburilor in R.M. (reich mark )” [Vulcanescu, 1992; 14] „prin jocul dibaci al variatiilor reciproce ale valorilor schimbate, Romania a reusit sa importe substanta in valoare de 100 milioane dolari mai mult decat a exportat si sa faca, in acelasi timp, ca Germania sa-i mai ramana datoare cu o mica diferenta de valoare”. [Vulcanescu, 1992; 92].

Aceste raporturi negociate in interesul Romaniei au facut din tara noastra una din cele mai bine situate economic din timpul razboiului si imediat dupa. Practic, pe timpul razboiului nu a existat criza de alimente sau alte penurii, iar la final tara noastra era una din cele mai putin afectate – economic – de efortul de razboi si distrugerile acestuia. Mai mult decat atat, bunurile si banii luati de la nemti au fost folosite, conform aceluiasi Vulcanescu, pentru „pregatirea intoarcerii armelor catre Germania hitlerista.” Si faptul ca armata romana a avut capacitatea sa participe la acest efort de razboi, scurtand cu luni bune de zile conflictul mondial, s-a datorat si acestui lucru

Sursa: http://ziuanews.ro/

Reclame

JURNALISTUL BOGDAN TIBERIU IACOB REVINE CU UN ARTICOL INCENDIAR CE FACE REFERIRE LA SCRISOAREA DESCHISA A FOSTULUI EURODEPUTAT ADRIAN SEVERIN:” ESTE FBI INFILTRAT IN DNA,PROCURORII AU CETATENIE AMERICANA?!,TACERE TOTALA DIN PARTEA NOULUI AMBASADOR AL USA LA BUCURESTI,SASUL HANS KLEMM!

25 aug.

klaus-iohannis-are-un-al-doilea-dosar-la-crima-organizata-facut-pierdut-tot-pe-la-kovesi-136260-1

Jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob revine cu un articol exploziv ce face referire la scrisoarea deschisă a fostului europarlamentar Adrian Severin transmisă, pe 12 august, noului ambasador al SUA la București. Scrisoarea este interesantă nu doar prin punctarea personală a lui Severin asupra relațiilor SUA-România, ci mai ales prin prezentarea unor informații inedite, îngrijorătoare cu privire mai ales la inserarea organelor de informații americane în justiția/procuratura românească:

„Fără îndoială că domeniul justiției este și el unul în care cooperarea americano-română este binevenită. Cooperarea este una dar tutelarea este alta. Or, din păcate despre tutelă este vorba; precum și despre folosirea unei justiției abuzive și selective în scopuri (geo)politice.
În chiar sediul DNA – o instituție care și-a pus la punct un sistem cvasineconstituțional pentru colectarea de informații cu valoare strategică – funcționează un birou al FBI. (…) O totală lipsă de transparență caracterizează relația dintre acest birou și DNA(…) Există nenumărate informații cu un grad înalt de credibilitate potrivit cărora urmărirea penală a persoanelor aparțind elitelor românești de tot felul (cu precădere a celor politice) pentru fapte comise exclusiv în România, cu impact patrimonial eminamente național și care nu încalcă legislația americană dar eventual deranjează geopolitca americană, are loc sub supravegherea și îndrumarea reprezentantului SUA. Dacă o atare informație nu este convingător infirmată, percepția românilor asupra ingerințelor americane în actul de justiție românesc – cu efectele cunoscute constând în distrugerea capitalului național, în compromiterea elitelor naționale și blocarea administrației de stat – va săpa adânc și durabil la fundamentul parteneriatului strategic româno-american. Ar fi de asemenea urgent, stimate domnule ambasador, ca reprezentantul FBI să părăsească sediul DNA și să se mute în frumoasa clădire a ambasadei SUA, acolo unde îi este de fapt locul”, atenționează Severin în scrisoarea amintită publicată pe blogul său personal.

O altă informație îngrijorătoare pe care o selectează jurnalistul din textul fostului europarlamentar este:

„Circulă tot mai intens informația că un număr semnificativ de procurori DNA au primit cetățenia americană. Până acum această informație nu a fost nici verificată nici infirmată. Tăcerea care o înconjoară sugerează confirmarea ei. Dacă este așa înseamnă că urmărirea penală a unor cetățeni români se realizează de către cetățeni americani. Faptul ar echivala cu o cedare de suveranitate inadmisibilă atât din punct de vedere constituțional cât și din punct de vedere principial. Situația devine cu deosebire gravă atunci când cercetarea penală se referă la liderii politici români.
Este în interesul SUA să clarifice urgent acest aspect. În eventualitatea în care magistrați români au cetățenie americană este imperios ca ei să părăsească imediat magistratura”.

Comentariul lui Bogdan Tiberiu Iacob la această informație este că :„Nici legislația română, nici cea americană nu interzic dubla cetățenie.
Numai că, jurămîntul depus la obținerea cetățeniei americane este foarte restrictiv: cel care vrea cetățenia americană promite solemn că va susţine Constituţia şi se va supune legilor Statelor Unite ale Americii, va renunţa la orice loialitate anterioară faţă de o ţară sau un titlu străin, va sluji Forţele Armate ale SUA sau va săvârşi orice serviciu pentru Guvernul american în cazul în care va fi necesar.

Un jurămînt care se cam bate cap în cap cu devotamentul deplin față de statul român și de legile sale pe care îl reclamă, la noi, apartenența la structuri grele, precum parchetele, judecătoriile, Poliția, serviciile secrete șamd.”

Se cunoaște faptul că dobândirea cetățeniei SUA este un proces de durată, pretențios, iar „Dacă s-ar dovedi, bunăoară, că procurorii români cu dublă cetățenie vor fi obținut-o pe cea americană în regim de urgență, situație s-ar complica și mai tare.”

Dubiile, ipotezele, informațiile pe care le prezintă scrisoarea lui Severin, ar fi putut fi lămurite prim emiterea unui comunicat al DNA, însă: „De două săptămîni, nu avem, însă, acel comunicat. Nici Parchetul General nu a reacționat, nici ministerul Justiției, nici guvernul în ansamblu. Nici SRI ori SIE. Și nici dinspre comisiile parlamentare speciale nu a venit vreo poziție, în sensul unei eventuale anchete pe această temă extrem de serioasă.

Adrian Severin e, fără îndoială, un personaj controversat și cu o evoluție dezamăgitoare, în ultimii ani. Cu puțin timp în urmă, procurorii DNA au dispus extinderea urmării penale față de el, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, în formă continuată.

Afirmațiile sale, de acord, pot constitui doar un mod de a se răfui cu DNA, ca instituție.

Și totuși, același Severin are, cum spuneam, un background politic intern și extern suficient de solid pentru a fi obligați să luăm în seamă spusele sale”, opinează jurnalistul.

Bogdan Tiberiu Iacob amintește faptul că „Severin a rămas celebru, cu ani în urmă, prin dezvăluirea publică a existenței unei liste de spioni străini în structuri alte statului român și în presă”, listă datorită căreia a trebuit să părăsească guvernul și a dus la demascarea unor jurnaliști și alte nume importante din presă.

Dacă lista respectivă a avut efecte și urmări, argumentează Iacob, afirmațiile incendiare ale fostului europarlamentar ar fi trebuit „să fi primit o replică pe măsură”, ceea ce nu s-a întâmplat.

Jurnalistul inpolitics.ro îi instigă pe cei vizați, ambasada SUA, respectiv noul ambasador Hans Klemm, să pună capăt acestei „muțenii suspecte” care pune semnul întrebării la modul în care se face democrația în România.

Au trecut aproape două săptămîni de cînd un personaj cu un CV politic de prim rang a lansat pe piață informații cel puțin explozive, care ar fi reclamat reacții imediate de la cel mai înalt nivel și, iată, nu s-a întîmplat absolut nimic. O tăcere stupefiantă, care vine din mai multe direcții și care oferă motive serioase presei și opiniei publice să pună o întrebare absolut legitimă: și dacă respectivele informații sunt reale?

Pe data de 12 august, fostul europarlamentar Adrian Severin a transmis noului ambasador al SUA la București o scrisoare deschisă în care face o serie de considerații personale asupra evoluției relației dintre țara noastră și SUA, de la momentul încheierii Parteneriatului Strategic și pînă azi.
Nu vom insista aici asupra opiniilor politicianului; e dreptul său să exprime ce punct de vedere vrea și e dreptul noului ambasador să ia sau nu în seamă respectivele opinii.
Problema e alta: în scrisoare apar și informații, nu doar considerații, unele date ca certe, altele mai puțin, dar demne de toată atenția.

Iată ce scrie Severin:

”Fără îndoială că domeniul justiției este și el unul în care cooperarea americano-română este binevenită. Cooperarea este una dar tutelarea este alta. Or, din păcate despre tutelă este vorba; precum și despre folosirea unei justiției abuzive și selective în scopuri (geo)politice.
În chiar sediul DNA – o instituție care și-a pus la punct un sistem cvasineconstituțional pentru colectarea de informații cu valoare strategică – funcționează un birou al FBI. (…) O totală lipsă de transparență caracterizează relația dintre acest birou și DNA(…) Există nenumărate informații cu un grad înalt de credibilitate potrivit cărora urmărirea penală a persoanelor aparțind elitelor românești de tot felul (cu precădere a celor politice) pentru fapte comise exclusiv în România, cu impact patrimonial eminamente național și care nu încalcă legislația americană dar eventual deranjează geopolitca americană, are loc sub supravegherea și îndrumarea reprezentantului SUA. Dacă o atare informație nu este convingător infirmată, percepția românilor asupra ingerințelor americane în actul de justiție românesc – cu efectele cunoscute constând în distrugerea capitalului național, în compromiterea elitelor naționale și blocarea administrației de stat – va săpa adânc și durabil la fundamentul parteneriatului strategic româno-american. Ar fi de asemenea urgent, stimate domnule ambasador, ca reprezentantul FBI să părăsească sediul DNA și să se mute în frumoasa clădire a ambasadei SUA, acolo unde îi este de fapt locul”.

Prezența unui birou al FBI în interiorul DNA ar ridica, în mod firesc, multe semne de întrebare; să zicem, însă, că, tehnic, ar fi posibilă găsirea unor justificări pertinente.

A doua informație, însă, e mult mai complicată:

”Circulă tot mai intens informația că un număr semnificativ de procurori DNA au primit cetățenia americană. Până acum această informație nu a fost nici verificată nici infirmată. Tăcerea care o înconjoară sugerează confirmarea ei. Dacă este așa înseamnă că urmărirea penală a unor cetățeni români se realizează de către cetățeni americani. Faptul ar echivala cu o cedare de suveranitate inadmisibilă atât din punct de vedere constituțional cât și din punct de vedere principial. Situația devine cu deosebire gravă atunci când cercetarea penală se referă la liderii politici români.
Este în interesul SUA să clarifice urgent acest aspect. În eventualitatea în care magistrați români au cetățenie americană este imperios ca ei să părăsească imediat magistratura”.

Dacă e adevărată această informație, România are o problemă majoră.

Nici legislația română, nici cea americană nu interzic dubla cetățenie.
Numai că, jurămîntul depus la obținerea cetățeniei americane este foarte restrictiv: cel care vrea cetățenia americană promite solemn că va susţine Constituţia şi se va supune legilor Statelor Unite ale Americii, va renunţa la orice loialitate anterioară faţă de o ţară sau un titlu străin, va sluji Forţele Armate ale SUA sau va săvârşi orice serviciu pentru Guvernul american în cazul în care va fi necesar.

Un jurămînt care se cam bate cap în cap cu devotamentul deplin față de statul român și de legile sale pe care îl reclamă, la noi, apartenența la structuri grele, precum parchetele, judecătoriile, Poliția, serviciile secrete șamd.

Mai mult de atît, e știut că cetățenia americană nu se acordă peste noapte, ci după un număr relativ mare de ani (superstarul Nadia Comăneci a avut nevoie de 11 ani), perioadă în care se verfică sistematic respectarea unor condiții bine determinate. Dacă s-ar dovedi, bunăoară, că procurorii români cu dublă cetățenie vor fi obținut-o pe cea americană în regim de urgență, situație s-ar complica și mai tare.

Toate aceste probleme puteau fi lămurite rapid printr-un banal comunicat al DNA, după ce întreaga presă a preluat scrisoarea lui Adrian Severin.

De două săptămîni, nu avem, însă, acel comunicat. Nici Parchetul General nu a reacționat, nici ministerul Justiției, nici guvernul în ansamblu. Nici SRI ori SIE. Și nici dinspre comisiile parlamentare speciale nu a venit vreo poziție, în sensul unei eventuale anchete pe această temă extrem de serioasă.

Adrian Severin e, fără îndoială, un personaj controversat și cu o evoluție dezamăgitoare, în ultimii ani. Cu puțin timp în urmă, procurorii DNA au dispus extinderea urmării penale față de el, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, în formă continuată.

Afirmațiile sale, de acord, pot constitui doar un mod de a se răfui cu DNA, ca instituție.

Și totuși, același Severin are, cum spuneam, un background politic intern și extern suficient de solid pentru a fi obligați să luăm în seamă spusele sale. Fost președinte al Adunării Parlamentare a OSCE, fost vicepremier, ministru de Externe, parlamentar, europarlamentar, și, cel mai important, artizan al Parteneriatului Strategic România-SUA, încheiat în 1997 de Emil Constantinescu și Bill Clinton.

Severin a rămas celebru, cu ani în urmă, prin dezvăluirea publică a existenței unei liste de spioni străini în structuri alte statului român și în presă.

Lista respectivă nu a fost făcută publică niciodată și i-a adus, chiar, debarcarea din guvern.
Atenție mare, însă: existența listei a fost confirmată în repetate rînduri de către însuși președintele României, Emil Constantinescu, cel care a recunoscut că o deține și azi în seiful său personal.
Severin a fost sancționat nu pentru minciună, ci pentru că a vorbit despre ce nu trebuia, cînd nu trebuia.
Tot Constantinescu a dezvăluit public, la un moment dat, că pe lista lui Severin figura numele jurnalistului Dumitru Tinu, o dezvăluire facilitată de moartea acestuia.

De altfel, jurnaliștii mai vechi îți amintesc că, la scurtă vreme după scandalul listei lui Severin, s-au produs cîteva retrageri ”strategice” de la conducerea unor mass-media ale unor nume grele din presă, bănuite de mai multă vreme de apartenență la anumite structuri.

Lista lui Severin nu numai că nu a fost contestată, ci a produs, iată, și efecte concrete, deși a continuat pînă azi să rămînă la secret.

Sunt argumente serioase pentru ca afirmațiile incendiare ale fostului europarlamentar să fi primit o replică pe măsură.

Lucru care nu s-a întîmplat pînă acum.
O muțenie mai mult decît suspectă, am spune noi, și căruia cineva ar trebui să îi pună capăt, în numele democrației.
O va face cineva, în perioada care urmează? (Bogdan Tiberiu Iacob)

Sursa: http://inpolitics.ro/

FOSTUL TREZORIER AL PNL/PDL, VLAD MOISESCU VA FI CERCETAT INTR-UN NOU DOSAR PENAL DESCHIS PE NUMELE OMULUI DE AFACERI HORIA SIMU!

25 aug.

Fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu va fi cercetat pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu într-un nou dosar, disjuns din cel privind despăgubirile acordate ilegal de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) omului de afaceri Horia Simu.

Potrivit rechizitoriului prin care Horia Simu şi foştii deputaţi Marko Attila şi Cătălin Theodor Nicolescu au fost trimişi în judecată de DNA, alături de alte cinci persoane, noul dosar îl va viza şi pe Nicolae Ivan, primul preşedinte al Fondului Proprietatea.

„Având în vedere datele şi indiciile privind implicarea numiţilor Moisescu Vlad şi Ivan Nicolae în procesul de despăgubire din dosarul 38386/CC/2007, în cauză se va dispune disjungerea şi constituirea unui nou dosar în care cercetările urmează a fi efectuate pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu”, se arată în rechizitoriu.

Horia Simu a recunoscut, într-o declaraţie dată în faţa procurorilor DNA, că a discutat cu Nicolae Ivan, la acea vreme reprezentant al unor fonduri de investiţii, despre despăgubirile pe care urma să le primească de la ANRP, întâlnirea fiind intermediată de Vlad Moisescu.

„Am fost anunţat de întâlnirea cu domnul Ivan de către domnul Moisescu Vlad. Acesta m-a sunat şi mi-a spus că o să mă caute domnul Ivan Nicolae din partea unui fond de investiţii american. Ivan Nicolae a venit la biroul Cuprom S.A. din strada Monetăriei, care mi-a precizat că ştia că urma să-mi fie emis un titlu de despăgubire de către ANRP (nu ştia pentru ce valoare) dar preciza că fondul pe care îl reprezintă era interesat în achiziţia acestor acţiuni. În aceste condiţii l-am întrebat în mod direct dacă îi datorez un comision de intermediere şi el mi-a spus că nu, acesta reprezentând fondul în această tranzacţie. Nu mi-a spus şi nici eu nu l-am întrebat de unde ştia că urma să primesc un titlu de despăgubire”, a precizat Simu într-o declaraţie dată pe 18 august.

Legăturile lui Horia Simu cu Moisescu şi Ivan au fost confirmate şi de un martor din dosar. Acesta a declarat, potrivit rechizitoriului, că „Moisescu Vlad făcea parte din cercul relaţional al inculpatului, respectiv că Ivan Nicolae era cunoştinţa inculpatului, că l-a văzut de mai multe ori în biroul acestuia şi că inculpatul i-a spus că Ivan Nicolae a fost primul preşedinte al Fondului Proprietatea”.

Implicarea lui Vlad Moisescu în dosarul de despăgubire al lui Horia Simu s-ar fi realizat, potrivit procurorilor, şi prin intermediul şefei ANRP, Ingrid Zaarour, pe care chiar el ar fi susţinut-o să ocupe această funcţie.

„Această atitudine a inculpatei poate fi explicată dacă aveam în vedere faptul că a fost susţinută de Vlad Moisescu pentru acceptarea funcţiei de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, persoană aflată în anturajul inculpatului Simu Horia (…). În aceste condiţii este evident că inculpaţii membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu au adoptat măsurile legale necesare aplicării dispoziţiilor privind acordarea despăgubirilor, nu au analizat dosarul în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, nu au respectat ordinea aleatorie de soluţionare a dosarelor, hotărând în schimb tratarea cu prioritatea a solicitării inculpatului Simu Horia, deşi nu exista o stare excepţională temeinic motivată de a dispune astfel”, se arată în rechizitoriu.

Omul de afaceri Horia Simu şi foştii deputaţi Marko Attila şi Cătălin Theodor Nicolescu au fost trimişi în judecată de DNA, alături de alte cinci persoane, într-un nou dosar ANRP, în care prejudiciul reţinut este de aproximativ 70 de milioane de euro.

Horia Simu, cercetat în stare de arest preventiv, este acuzat de spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, iar foştii parlamentari Theodor Nicolescu, aflat în arest la domiciliu în altă cauză, fost vicepreşedinte ANRP, iar la data faptei secretar de stat la Ministerul Justiţiei, şi Marko Atilla, cercetat în lipsă întrucât s-a sustras urmăririi penale, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

În dosar au mai fost trimişi în judecată Ingrid Zaarour, fost preşedinte ANRP, Remus Iuoraş, fost vicepreşedinte ANRP, Constantin Zaharia, Ionela Mihaela Nicolescu (fostă Bărbulescu), ambii foşti membri ai comisiei, toţi pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, şi Alexandru Florin Hanu, arestat la domiciliu în altă cauză, la data faptei expert evaluator, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA, în 28 februarie 2008, inculpaţii, în calitate de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, au hotărât acordarea despăgubirilor unui cesionar de drepturi litigioase pe baza unui raport de evaluare întocmit de Alexandru Hanu, bazat exclusiv pe oferte de vânzare publicate online, ceea ce a condus la supraevaluarea unui teren de 97.509 mp cu aproape 50%.

Conform sursei citate, prejudiciul provine din aceea că, în dosarul de despăgubire, a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 97.509 metri pătraţi de peste 128,2 milioane euro (1315, 53 euro/mp) echivalentul a aproape 467 milioane lei, prin supraevaluarea acestuia cu aproximativ 70 de milioane euro, echivalentul a peste 254,4 milioane lei.

Anchetatorii au constatat că, după obţinerea despăgubirilor în condiţii nelegale, omul de afaceri Horia Simu, cunoscând provenienţa ilegală a sumelor de bani obţinute din dosarul de despăgubire şi în scopul disimulării naturii reale a acestora, a procedat la transformarea lor, schimbându-le din lei în valută şi apoi transferând cea mai mare parte a fondurilor băneşti realizate din valorificarea acţiunilor de la Fondul Proprietatea în favoarea unor societăţi off-shore, controlate de către el, cu justificarea „contract de împrumut”/”restituire împrumut”.

„Din aceste societăţi, produsul infracţional a fost utilizat pentru achiziţionarea de acţiuni la societăţi comerciale din România, răscumpărarea unor creanţe de la bănci, etc. Concret, în perioada martie 2008 – august 2008, inculpatul Simu a dispus transferul şi a schimbat sumele de 9.577.000 euro, 10.010.000 dolari şi 3.828.623 lei, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în conturile unor societăţi de tip off-shore, pentru ca apoi să le transforme în acţiuni la Compania de Construcţii Căi Ferate – CCCF Bucureşti S.A, SC FORADEX SA şi CUPROM SA”, se mai arată în comunicat.

FOSTUL ASISTENT AL SECRETARULUI TREZORERIEI IN TIMPUL ADMINISTRATIEI NIXON,PAUL CRAIG ROBERTS SCRIE:” ASISTAM LA PERVERTIREA BANCILOR CENTRALE?,PRECUM BANCA CENTRALA ELVETIANA?!”

25 aug.

Dr. Paul Craig Roberts: The U.S. Definitely Wants War in Ukraine

„Asistăm la pervertirea băncilor centrale? Observăm noi oare ca puterea de a crea bani a băncilor centrale este folosită pentru a creşte preţul acţiunilor pe bursă, în beneficiul celor megabogaţi?”, scrie Paul Craig Roberts, fost asistent al secretarului Trezoreriei în timpul administraţiei Nixon, cunoscut apoi pentru colaborarea cu Wall Street Journal şi pentru criticile aduse politicii SUA în perioada post-Război Rece.

Banca centrală elveţiană, Banca Naţională Elveţiană, a cumpărat 3.300.000 de acţiuni Apple în primul trimestru al acestui an şi apoi înca 500.000 în al doilea trimestru. Cei bine infermaţi ar fi vândut în loc să cumpere. Se pare că banca centrală elveţiană mai are, pe lângă acţiunile Apple, acţiuni în valoare ce merge de la 250 de milioane de dolari şi până la 637 de milioane de dolari la Exxon Mobil, Microsoft, Google, Johnson&Johnson, General Electric, Procter&Gamble, Pfizer, Chevron, Merck, Facebook, Pepsico, Coca Cola, Disney, Valeant, Gilead, Amazon.

Scopul unei bănci centrale este de a fi creditor de ultimă instanţă pentru băncile comerciale care se confruntă cu retragerea numerarului de către deponenţi. Băncile vor cere un împrumut, în încercarea de a-şi mări rezervele de cash. Afacerile ar avea de suferit, la fel şi băncile care nu vor putea plăti deponenţii atunci când aceştia doresc.

Cu timpul, aceast scop a băncilor centrale a fost depăşit, pentru ca s-au creat depozite asiguratorii de către guverne. Este momentul în care băncile centrale şi-au descoperit şi alte meniri. Rezerva Federală din SUA, spre exemplu, a fost însărcinată să menţină redusă cota şomajului şi a inflaţiei, prin legea Humphrey-Hawkins.

Nici legea de funcţionare a Rezervei Federale, nici legea Humphrey-Hawkins nu spun că banca centrală ar trebui să stabilizeze bursa cumpărând acţiuni. Rezerva Federala ar trebui să vândă obligaţiuni pentru a descuraja şomajul şi a menţine inflaţia la cote reduse.

Dacă băncile centrale cumpără acţiuni pentru a stabiliza bursa, atunci de ce mai exista bursa? Capacitatea băncilor centrale de a crea bani pentru a menţine preţurile pe bursă este o negare a funcţiei burselor.

Problema cu băncile centrale este că oamenii sunt slabi, inclusiv preşedintele Federal Reserve şi toţi membrii conducerii. Milton Friedman şi Anna Schwartz au arătat că marea criză economică a fost consecinţa esecului Rezervei Federale de avea o politică expansionistă. Când o bancă intra în faliment, în perioada de dinaintea depozitelor guvernamentale asiguratorii, masa monetară se reducea cu echivalentul banilor din conturile acelei bănci. În timpul marii crize mii de bănci au falimentat şi au evaporat astfel puterea de cumpărare a milioane de americani.

Federal Reserve nu are dreptul să cumpere acţiuni, aşa stabileşte legea de funcţionare. Însă un amendament din 2010 a permis Rezervei Federale să cumpere acţiuni AIG. Acest amendament a creat o portiţă pentru ca Federal Reserve să împrumute bani unor entităţi care să-i folosească pentru a cumpăra acţiuni. Astfel, banca centrală elveţiană ar putea opera ca un agent sub acoperire al Federal Reserve din SUA.

Dacă băncile centrale nu pot avea o politică monetară ca lumea, atunci ne putem întreba cum se descurcă cu cestelalte operaţiuni? Unii observatori mai perspicace cred că Banca Naţională Elveţiană este un agent al Federal Reserve şi cumpără acţiuni importante pentru SUA în momente critice, pentru a opri căderea preţului lor şi pentru a da impresia că economia SUA merge bine.

Actuala scădere a bursei este de bun augur?

În acest moment nu se poate da un răspuns exact. Pentru a menţine sus fundamentul puterii SUA, dolarul, Federal Reserve a promis să crească dobânzile, însă a rămas mereu o promisiune. Următorul termen este în septembrie. Ideea că Federal Reserve ia în calcul creşterea dobânzilor face ca dolarul să nu piardă în raport cu alte monede, fapt care convinge lumea să nu renunţe la dolar, pentru că în caz contrar marea putere s-ar trezi cu un statut de Lumea a Treia.”

AVERA ILICITA IMOBILIARA A FAMILIEI PENALE KLAUS SI CARMEN JOHANNIS! (PARTEA II)

25 aug.

Averea imobiliară a familiei prezidențiale își are originea într-o acțiune de retrocedare întemeiată pe acte false. FOTO: Silvana Armat/Mediafax.

  • Cea mai mare parte a proprietăților imobiliare deținute de familia Iohannis își are originea într-o retrocedare imobiliară întemeiată pe acte false.
  • Cercetați penal la mijlocul anilor 2000, în dosarul deschis în urma acestei fraude, soții Iohannis nu au fost niciodată trimiși în judecată.
  • Unul dintre bunurile obținute prin această acțiune de retrocedare, aflat astăzi în coproprietatea soților Iohannis, este un spațiu comercial situat în zona ultracentrală a Sibiului.
  • În ultimii 14 ani, soții Iohannis au câștigat peste 300.000 de euro din închirierea acestui spațiu comercial, potrivit contractelor de chirie obținute de RISE Project de la Registrul Comerțului. Acești bani au reprezentat principala sursă de venit a celor doi.
  • Trei din cele șase „case”, câte sunt consemnate, în total, în declarația de avere a lui Klaus Iohannis, au fost cumpărate cu banii proveniți din închirierea acestui spațiu comercial.
  • Dreptul de proprietate pe care soții Iohannis îl au asupra acestui spațiu comercial face obiectul unui proces început acum treisprezece ani. Procesul este încă pe rol. Următorul termen de judecată e programat săptămâna viitoare, pe 3 septembrie.
  • Evoluția acestei afaceri judiciare oferă răspunsul la întrebarea legată de felul în care președintele României a ajuns să dețină șase proprietăți imobiliare în Sibiu.
  • Klaus Iohannis nu a dorit să discute cu RISE Project în timpul documentării acestui articol.

Una dintre cele „șase” case care figurează în declarația de avere a lui Klaus Iohannis este un spațiu comercial situat în centrul istoric al Sibiului, în apropiere de Piața Mare.

Sumele de bani pe care soții Iohannis le-au câștigat, în ultimul deceniu și jumătate, din închirierea acestui spațiu comercial s-au ridicat la circa 320.000 de euro și au reprezentat, în această perioadă, principala sursă de venit a celor doi.

Cum a fost obținut spațiul comercial

Soții Iohannis nu dețin acest spațiu comercial de unii singuri, ci, în cote egale, împreună cu o altă familie, pe nume Baștea.

La sfârșitul anilor 1990, familiile Baștea și Iohannis au fost protagonistele unui proces de retrocedare prin care au revendicat și au obținut de la stat două clădiri din centrul Sibiului.

La parterul uneia dintre ele, se găsește spațiul comercial invocat.

Cu excepția acestui spațiu comercial, nicio altă parte din cele două clădiri retrocedate nu a putut fi valorificată de Baștea și Iohannis – în ciuda proceselor inițiate în acest scop, întinse de-a lungul a mai bine de un deceniu.

Cele două clădiri retrocedate se alfaseră în proprietatea statului timp de trei decenii: din 1962, respectiv din 1964, când au fost naționalizate, până în 1999 – când au fost preluate de Baștea și Iohannis.

În 1991, Nicolae Baștea a pretins că imobilele pe care statul le confiscase în anii 1960 de la Eliseu Ghenea i se cuvin și le-a lăsat moștenire, prin testament, unui nepot, Ioan Baștea, și unor cunoștințe: Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca. În realitate, pentru că nu era rudă cu Eliseu Ghenea, ci doar cu soția acestuia - Maria Ghenea, născută Baștea - lui Nicolae Baștea i s-ar fi cuvenit doar o optime din averea lui Eliseu, nu întregul ei. INFOGRAFIE: Sergiu Brega. FOTO: Octav Ganea/Mediafax, RISE Project, Facebook.

O filiație fictivă

Baștea și Iohannis au avut succes în acțiunea lor de revendicare pretinzând că sunt succesorii celui care deținuse înainte de naționalizare.

În realitate, nu erau. În baza relației care îi lega de proprietarul istoric al clădirilor, ar fi avut dreptul să revendice maximum o optime din averea lui, nu întregul – așa cum procedaseră.

După ce lipsa lor de legitimitate a fost descoperită, actul care le consifințise dreptul de proprietate asupra imobilelor – un certificat de moștenitor, întocmit în 1999 – a fost anulat în justiție, în 2005.

Mai mult decât atât, la mijlocul anilor 2000, ca beneficiari ilegitimi ai acestei moșteniri, Baștea și Iohannis au fost cercetați penal, fiind acuzați de uz de fals – fără să fie, în cele din urmă, trimiși în judecată.

Încă proprietari

Cu toate că certificatul de moștenitor a fost anulat în 2005, titlurile de proprietate pe care Baștea și Iohannis le-au obținut la capătul acțiunii de retrocedare din 1999 încă mai sunt, în parte, valabile.

Soții Iohannis sunt și astăzi coproprietarii spațiului comercial de pe urma căruia provine cea mai mare parte a veniturilor lor.

O mică avere de la banca Raiffeisen

Spațiul comercial a început să producă bani în 2001, atunci când a fost închiriat către banca Raiffeisen.

De atunci și până în prezent, a generat venituri totale de aproximativ 640.000 de euro, potrivit contractelor de închiriere obținute de RISE Project de la Registrul Comerțului.

Jumătate din bani au ajuns la familia Iohannis. Cealaltă jumătate, la familia Baștea.

Casa de pe Nicolae Bălcescu nr. 29 are la parter un parter comercial în care, înainte de Banca Raiffeisen, a funcționat o librărie. Acest spațiu comercial a produs, din chirii, în ultimii 14 ani, circa 600.000 de euro. Jumătate din bani au ajuns la Klaus Iohannis.  FOTO: RISE Project.

În lipsa retrocedării frauduloase a celor două clădiri – petrecute în 1999 – spațiul comercial ar fi rămas în proprietatea statului român, iar banii aceștia ar fi intrat în bugetul administrației locale din Sibiu.

Originea a patru din cele șase case ale lui Iohannis

Afacerea judiciară menționată mai sus și o jumătate din banii rezultați de pe urma ei – jumătate estimată la 320.000 de euro – reprezintă răspunsul la întrebarea care a însoțit, ca o umbră, cariera lui Klaus Iohannis, imediat ce acesta a pășit pe scena mare a politicii românești: cea legată de proveniența banilor cu care și-a cumpărat șase „case” în Sibiu.

Potrivit propriilor declarații, făcute în cadrul unei emisiuni TV – cu o parte din chiria obținută de la banca Raiffeisen – Klaus Iohannis a cumpărat, în timp, alte trei proprietăți imobiliare – un apartament și două case:

(…) S-a găsit o închiriere foarte avantajoasă (n.r.- a spațiului comercial) și, folosind banii din acea închiriere, am reușit iarăși să-mi cumpăr un apartament care se găsește într-o zonă bună. L-am închiriat și pe acela și din banii proveniți și de acolo am cumpărat, în final, cele două căsuțe, care sunt ultimele achiziții pe care le-am făcut”.

Așadar, patru din cele șase „case” care figurează în declarația de avere a președintelui României – pe de o parte, spațiul comercial, ieșit, prin fraudă, din proprietatea statului și, pe de altă parte, un apartament și două case, cumpărate cu rentele produse de acest spațiu comercial – sunt rezultatul, direct și indirect, al unei retrocedări pe care justiția a declarat-o, încă din 2005, ca fiind întemeiată pe acte false.

http://riseproject.ro/

AVEREA ILICITA IMOBILIARA A FAMILIEI PENALE KLAUS SI CARMEN JOHANNIS!(PARTEA I)

25 aug.

case_fam_iohannis_07

Proces prelungit prin invocarea de vicii de procedură

Dreptul de proprietate al lui Baștea și Iohannis asupra respectivului spațiu comercial încă este contestat în justiție de două familii care locuiesc la etajul acestui imobil, deasupra agenției băncii Raiffeisen.

Procesul se judecă de treisprezece ani. Acum, se află pe rolul Curții de Apel Brașov.

Cele două familii care li se opun lui Baștea și Iohannis au câștigat, de trei ori la rând, penultimul act al procesului, judecat la Tribunalul Brașov.

Perdanți în această fază, Baștea și Iohannis au prelungit litigiul, în mod artificial, cu șapte ani, invocând, în două rânduri, existența unor vicii de natură procedurală: netrimiterea corectă a citațiilor la o adresă din Florida (SUA), unde își avea domiciliul Baștea.

În perioada în care procesul a bătut pasul pe loc, sub pretextul neexpedierii corecte a citațiilor în străinătate, rentele produse de acest spațiu comercial – virate de banca Raiffeisen în conturile lui Baștea și Iohannis – s-au ridicat, în total, la o sumă de aproximativ 420.000 de euro, potrivit contractelor de chirie deținute, în copie, de RISE Project.

RISE Project a făcut cronologia parcursului pe care familiile Baștea și Iohannis l-au străbătut pentru a intra în posesia spațiului comercial de pe urma căruia au câștigat o mică avere.

O puteți citi mai jos, în detaliu, împreună cu documentele judiciare care atestă fiecare etapă în parte. După caz, acestea au fost anonimizate, conform legii (numele proprii au fost reduse la inițiale sau acoperite integral), de către curțile judecătorești care le-au pus la dispoziția RISE Project.

De menționat că președintele României nu a dorit să dialogheze cu RISE pe marginea acestui subiect și nu a răspuns la întrebările care i-au fost comunicate cu această ocazie.

Într-o convorbire telefonică purtată cu RISE Project, unul dintre angajații de la Biroul de Presă al Palatului Cotroceni a spus: „Nu știu când și dacă vi se va răspunde la întrebări”.

Nici partenerii lui Klaus Iohannis – membrii familiei Baștea, emigranți, începând cu anul 2000, în Statele Unite ale Americii – nu au răspuns la întrebările pe care RISE Project li le-a trimis prin e-mail.

ILUSTRAȚIE: Sergiu Brega. FOTO: Octav Ganea/Mediafax.

CELE DOUĂ TESTAMENTE


25 Decembrie 1991 – Un vârstnic pe nume Nicolae Baștea lasă, prin testament, două clădiri din centrul Sibiului nepotului său Ioan Baștea, unei cunoștințe, Georgeta Lăzurca, și fiicei acesteia, Carmen Iohannis.

Când Nicolae Baștea își scrie testamentul, casele nu sunt ale lui, ci ale statului. Au fost naționalizate în anii 1960.
Pentru ca beneficiarii testamentului să intre în posesia lor, trebuie să obțină revocarea naționalizării.

Până să fie naționalizate, clădirile i-au aparținut lui Eliseu Ghenea, locuitor al comunei Porumbacu de Jos (Județul Sibiu). Între războaie, acesta atinsese prosperitatea mergând să lucreze în America.

Nicolae Baștea susține că îl moștenește pe Eliseu Ghenea și, moștenindu-l, transmite cele două imobile mai departe, către Ioan Baștea, Georgeta Lăzurca și Carmen Iohannis.

În testamentul pe care îl scrie în ziua de Crăciun a lui 1991, Nicolae Baștea este mai generos cu nepotul său, Ioan, decât cu Georgeta Lăzurca și Carmen Iohannis.

Lui Ioan Baștea îi lasă o clădire întreagă (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29) și două niveluri din cealaltă (Strada Gheorghe Magheru nr. 35): parterul și etajul doi.
Georgeta Lăzurca și Carmen Iohannis primesc etajul întâi din clădirea de pe Strada Gheorghe Magheru nr.35 – nivel la care se găsesc două apartamente.

În 1991, ambele imobile se află în administrarea Primăriei Sibiu.
Ambele sunt locuite de chiriași.
Nicolae Baștea moare în 1993.

Casa de pe Strada Magheru nr. 35, pe care din Nicolae Baștea le-a lăsat o jumătate soției și soacrei lui Klaus Iohannis era locuită de chiriași. FOTO: RISE Project.

15 Ianuarie 1998 – Un expert grafolog analizează testamentul din 1963 și stabilește că nu a fost scris de Eliseu Ghenea, ci doar semnat de acesta.
Prin urmare, valoarea testamentului este nulă, iar legitimitatea lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca de a se interesa de averea „moștenită” de Nicolae Baștea de la Eliseu Ghenea nu poate fi demonstrată. Judecătoria Sibiu le respinge acțiunea.
(Sentința nr. 276/1998, AICI).

ADEVERINȚA


7 Mai 1998 – Cei trei fac apel: renunță la utilizarea, în instanță, a testamentului din 1963 și susțin că Nicolae Baștea a fost și nepot al lui Eliseu Ghenea, nu doar moștenitor testamentar al acestuia.

Ca să probeze filiația dintre Eliseu Ghenea și Nicolae Baștea, cei trei aduc o adeverință de la Biroul de Stare Civilă al Primăriei Porumbacu de Jos – comuna în care locuit, până la moarte, Eliseu Ghenea.
Adeverința este eliberată de secretarul comunei, Liviu Munteanu.

Adeverința – pusă în ciruclație pentru a servi în acest proces – spune că „Eliseu Ghenea nu a avut alt moștenitor decât pe nepotul lui, Nicolae Baștea”.
Tribunalul Sibiu ia de bună această adeverință și retrimite dosarul, spre rejudecare, la Judecătoria Sibiu.
(Decizia Tribunalui Sibiu, AICI).
(Adeverința, AICI).

Cu doi ani în urmă, în 1996, același secretar, Liviu Munteanu, eliberase un act în care spusese că „singurul moștenitor al lui Eliseu Ghenea a fost vărul său, Gheorghe Poșa”.

(Notă – Secretarul unei administrații locale este un funcționar public numit în funcție de prefect, care are rolul de a supraveghea, din punct de vedere juridic, întreaga activitate a unei primării. El are în coordonare, prin lege, biroul de stare civilă al unei administrații locale).

20 Iulie 1998 – Judecătoria Sibiu acceptă, de asemenea, adeverința emisă de secretarul comunei Porumbacu de Jos și, suplimentar, își însușește argumentul potrivit căruia Eliseu Ghenea a fost deposedat pe nedrept de bunuri în timpul comunismului – deși era muncitor, iar decretul de naționalizare nu se referea la bunurile celor din clasa de jos.

Astfel, Judecătoria Sibiu dispune revocarea naționalizării celor două case din centrul Sibiului.
(Sentința 6011/1998, AICI).

3a Infografie - rand de case - Nicolae Balcescu 29 - pozitia 4 A

21 Aprilie 1999 – Primăria Sibiu face apel pentru a menține decizia de naționalizare a celor două clădiri, însă Tribunalul Sibiu păstrează hotărârea instanței anterioare.

(Decizia nr. 1681/1998 a Tribunalului Sibiu, AICI).

Un recurs declarat la Curtea de Apel Alba-Iulia, înregistrat cu două zile mai târziu decât trebuia, este considerat perimat. Căile de atac ale Primăriei Sibiu sunt epuizate. Baștea, Iohannis și Lăzurca reușesc să anuleze naționalizarea celor două clădiri.

Proprietățile confiscate de stat, în urmă cu trei decenii, se întorc, formal, pe numele lui Eliseu Ghenea (decedat în 1969) și al nevestei sale, Maria Ghenea (decedată în 1962).
(Decizia nr. 798/1999 a Curții de Apel Alba, AICI).

Pentru ca Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca să intre în posesia celor două case din centrul Sibiului – suspendate, deocamdată, pe numele lui Eliseu și al Mariei Ghenea – mai trebuie străbătuți câțiva pași.

Primul pas: Transferarea unei cote de 50 la sută din cele două proprietăți, cotă deținută de Maria Ghenea, decedată în 1962, pe numele soțului supraviețuitor, Eliseu Ghenea, unicul ei moștenitor cunoscut.

Al doilea pas: Transferarea celor două proprietăți ajunse astfel pe numele lui Eliseu Ghenea pe numele lui Nicolae Baștea, în baza relației de rudenie a acestora, consfințite prin adeverința emisă de secretarul comunei Porumbacu de Jos.

Al treilea pas: Transferarea bunurilor ajunse pe numele lui Nicolae Baștea pe numele lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca, în baza testamentului din 1991.

Al patrulea pas: Anularea contractelor prin care chiriașii din cele două imobile au cumpărat de la Primăria Sibiu, în perioada 1995-1997, apartamentele în care trăiau.

Primii trei pași se pot rezolva printr-o simplă vizită la notariat.
Al patrulea, prin deschiderea unor noi acțiuni în justiție.

PROCURA 


8 Mai 1999 – Intră în scenă Klaus Iohannis. La trei săptămâni după ce nevasta sa, soacra sa și Ioan Baștea reușesc să anuleze naționalizarea celor două case, Klaus Iohannis, până atunci absent în litigiu, primește procură de la Ioan Baștea pentru a-l reprezenta pe acesta în tot ceea ce urma să însemne administrarea cotei de proprietate care îi revenea din cele două imobile situate în centrul Sibiului.

Procura este autentificată de notarul sibian Radu Gabriel Bucșa.
(Procura, AICI).
Prin această procură, Klaus Iohannis, la vremea aceea șef al Inspectoratului Școlar din Județul Sibiu, devine principalul strateg al felului în care sunt valorificate clădirile tocmai preluate de la stat.

Scurtă descriere:
Cele două case deținute în trecut de Eliseu Ghenea se găsesc în inima Sibiului, foarte aproape de Piața Mare.
– Prima dintre ele (Strada Gheorghe Magheru nr. 35), cuvenită, prin testamentul din 1991, lui Ioan Baștea, Georgetei Lăzurca și lui Carmen Iohannis, e formată din nouă apartamente pe care statul le-a vândut chiriașilor.

– Cea de-a doua (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29), moștenită exclusiv de Ioan Baștea, are la parter un foarte atractiv spațiu comercial, cu deschidere la artera cu cel mai mare flux pietonal al orașului.
La etaj, există două apartamente, vândute chiriașilor.

–  Cu excepția spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 – aflat încă în proprietatea publică, în 1999 – cele două case nu aduc nici cel mai mic beneficiu noilor lor proprietari atâta vreme cât nu are loc anularea contractelor prin care chiriașii au devenit proprietari.

Imobilele retrocedate, în mod ilicit, familiilor Iohannis și Baștea se găsesc în inima Sibiului, foarte aproape de Piața Mare. Clădirea de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35 (foto stânga) este compusă doar din apartamente. Cea de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 (foto dreapta) are la parter un spațiu comercial cu deschidere la artera cu cel mai mare dever al orașului.  Închirierea acestui spațiu comercial către Banca Raiffeisen l-a umplut de bani pe Klaus Iohannis. FOTO: Google Earth / INFOGRAFIE: Sergiu Brega

NOTARUL 


1 iunie 1999 – Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca merg la notariat ca să rezolve primii trei pași, pe care îi au de străbătut, procedural, pentru a intra în posesia moștenirii lui Eliseu Ghenea.

Primul pas: transferarea cotei de 50 la sută din cele două clădiri de pe numele Mariei Ghenea pe numele soțului supraviețuitor, Eliseu Ghenea.

Al doilea pas: transferarea bunurilor de pe numele lui Eliseu Ghenea pe numele lui Nicolae Baștea – în baza relației de rudenie dintre ei, consfințite de adeverința emisă de secretarul comunei Porumbacu de Jos.

Al treilea pas: transferarea bunurilor de pe numele lui Nicolae Baștea pe numele lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca – în baza testamentului din 1991.

Același notar care a încheiat procura de administrare a caselor (pe care Baștea i-a dat-o lui Iohannis, pe 8 Mai 1999), Radu Gabriel Bucșa, întocmește un singur certificat de moștenitor prin care sunt străbătute etapele descrise mai sus.

Când vine vorba de rolul său în afacerea retrocedării celor două case din Sibiu, notarul Bucșa se baricadează în tăcere: „Nu comentez! Nu comentez!”.

Important:

Deși, în testamentul din 1991, Nicolae Baștea le lăsase Georgetei Lăzurca și lui Carmen Iohannis un singur nivel din cele trei ale clădirii de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35, atunci când a realizat succesiunea pentru această clădire, notarul Bucșa le-a acordat lui Carmen Iohannis și Georgetei Lăzurca mai mult decât erau îndreptățite prin testament: o jumătate din casă.

– La încercările repetate ale RISE Project de a discuta cu Radu Gabriel Bucșa despre certificatul de moștenitor întocmit pe 1 iunie 1999, reacția notarului a fost constantă: „Nu comentez! Nu comentez!”.

Carmen Iohannis și mama ei primesc, așadar, pe 1 iunie 1999, jumătate din clădirea de pe Strada Gheorghe Magheru nr.35, cea formată din nouă apartamente cumpărate, recent, de foștii lor chiriași.

În aceeași zi, printr-o încheiere notarială cu număr consecutiv, încheiere redactată tot de Radu Gabriel Bucșa, Klaus Iohannis și soția sa cumpără de la Ioan Baștea o jumătate din clădirea pe care acesta a moștenit-o de unul singur de la Eliseu Ghenea (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29), cea cu parter comercial și etaj format din două apartamente.

Prețul plătit este simbolic: 50 de milioane de lei vechi, adică  3.200 de USD, la paritatea leu-dolar din ziua respectivă.

După perfectarea acestei tranzacții, toată moștenirea lui Eliseu Ghenea ajunge, în cote egale, pe numele familiilor Baștea și Iohannis.

Klaus Iohannis și nevasta lui devin, în acest fel, coproprietari ai singurului bun care, deocamdată, poate produce bani: spațiul comercial de pe Strada Nicoale Bălcescu nr. 29.

Într-un interviu acordat DIGI 24, Klaus Iohannis a rezumat cumpărarea unei jumătăți din imobilul de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 în felul următor: „Am cumpărat o jumătate de casă, în condiții foarte avantajoase, de la un prieten care o moștenise”.
(Interviul AICI, Minutul 1:09 – Minutul 1:42).

În perioada următoare, „prietenul” Ioan Baștea emigrează în SUA și se stabilește, împreună cu soția și cele două fete, la Jacksonville, Florida.

„Prietenul” Baștea are studii medii. Până să plece în America, locuiește în comuna brașoveană Viștea, limitrofă județului Sibiu. Lucrează la Combinatul Chimic din Victoria.

(Certificatul de moștenitor întocmit de Gabriel Radu Bucșa, AICI).
(Contractul de vânzare-cumpărare dintre Baștea și Iohannis, AICI).
(Notă: De-a lungul timpului, din suprafețele celor două jumătăți de clădire preluate de la statul român și de la Ioan Baștea, doar spațiul comercial de pe Strada Nicoale Bălcescu avea să fie menționat în declarațiile de avere ale lui Klaus Iohannis, pentru că doar de acesta – singurul negrevat de sarcini – familia Iohannis a putut dispune. El nu a fost însă niciodată consemnat în declarația de avere ca spațiu comercial, ci ca „apartament”).

mostenirea_KWI_08


7 octombrie 1999 –
 Ioan Baștea, Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca fac al patrulea pas pe drumul dobândirii drepturilor depline asupra imobilelor din centrul Sibiului.

Astfel, Ioan Baștea și soții Iohannis cheamă în judecată familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra spațiului comercial situat pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 și solicită anularea actelor lor de proprietate.

Motivația? Statul român – vânzător al apartamentelor, cu doi ani mai devreme – nu ar fi avut dreptul să vândă bunuri care, de fapt, nu îi aparțineau. Aceste bunuri aparțineau, așa cum tocmai statuaseră instanțele de judecată, lui Eliseu Ghenea.

Judecătoria Sibiu le dă câștig de cauză. (Sentința nr. 6.700/1999, AICI).

În același timp, într-un alt dosar, Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca, proprietari ai clădirii de pe Strada Gheorghe Magheru nr.35, cheamă în judecată mai multe familii care locuiesc în acest imobil, cerând anularea contractelor prin care acestea, la rândul lor, au cumpărat apartamentele de la stat.

Argumentul este identic: statul nu putea să vândă ceea ce nu îi aparținea.
(Nefiind coproprietar al clădirii de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35, Klaus Iohannis nu apare în acest proces).

RICHARD WAGNER versus IOHANNIS


1999 – Se deschide un prim proces „în sens invers”.
Unul dintre locatarii clădirii de pe strada Gheorghe Magheru nr. 35, pe nume Richard Wagner, îi dă în judecată pe Carmen Iohannis, pe Georgeta Lăzurca și pe Ioan Baștea.

Wagner susține că cel pe care aceștia l-au moștenit, Nicolae Baștea, nu a fost, cu adevărat, nepotul proprietarului interbelic al celor două clădiri din centrul Sibiului – Eliseu Ghenea – astfel încât imobilele nu ar fi trebuit să iasă din patrimoniul statului și să intre în proprietatea lor.

Wagner cere anularea certificatului de moștenitor – încheiat pe 1 iunie 1999 – prin care imobilele au fost aduse în proprietatea lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca.

(Klaus Iohannis nu apare în litigiu, pentru că nu este coproprietar al imobilului de pe Strada Gheorghe Magheru în care locuiește Richard Wagner).

Cutia poștală în care Richard Wagner și mandatarul său, Prundurel, au primit citațiile în procesul prin care au reușit să dejoace retrocedarea, prin falsuri, a celor două case din Sibiu. FOTO: Sergiu Brega

2 Februarie 2000 – Liviu Munteanu, secretarul comunei Porumbacu de Jos, emite o altă adeverință prin care reafirmă că Nicolae Baștea a fost, într-adevăr, nepotul lui Eliseu Ghenea.

Adeverința este folosită de familiile Iohannis și Baștea, în procesul pe care li l-a deschis Richard Wagner.

18 Iunie 2000 – Klaus Iohannis devine primar al Sibiului.

5 Octombrie 2000 –  Richard Wagner pierde, la Judecătoria Sibiu, procesul pe care l-a deschis împotriva lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca.

Wagner face apel și strămută judecata la instanțele din Brașov.
(Sentința civilă nr. 5455/5 Octombrie 2000, AICI).

FALSUL ESTE DESCOPERIT


12 Iunie 2001 – Proprietarii apartamentelor pe care Klaus Iohannis și soția lui vor să îi lase fără locuințele cumpărate de la stat – atât cei de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29, cât și cei de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35 –  fac plângeri penale.

Acuză faptul că adeverințele eliberate de secretarul comunei Porumbacu de Jos, care atestă legătura de rudenie Baștea-Ghenea, sunt mincinoase și cer anchetarea celor care le-au emis și a celor care au profitat de ele.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia investighează cazul și ajunge la concluzia că reclamanții au dreptate.

– În ce anume constau falsurile din cele două adeverințe?

– Nicolae Baștea nu a fost nepot al lui Eliseu Ghenea – așa cum a afirmat, de două ori, în scris, secretarul comunei Porumbacu de Jos.
Nicolae Baștea era nepot al soției lui Eliseu Ghenea, Maria, născută Baștea, nu nepot al lui Eliseu.

Fiindcă Maria a murit înainte de Eliseu (1962 față de 1969), toate bunurile ei au fost moștenite de soț. Mai departe, pe Eliseu l-a moștenit o soră, iar pe soră, neavând urmași, a moștenit-o statul român.

Parchetul cheamă în judecată Primăria Porumbacu de Jos și cere anularea celor două adeverințe false emise de secretarul Liviu Munteanu.

(Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, AICI.)

(Notă: Deși, în limbajul curent, cuvântul „rudă” are o accepțiune largă, în sens juridic, „rude” sunt doar persoanele între care există o legătură de sânge. Rudele unui soț sunt afini pentru celălalt soț. În cazul de față, Nicolae Baștea era doar afin cu Eliseu Ghenea, nu rudă a acestuia. Din același motiv, între cei doi nu exista o relație de tip nepot-unchi, care să îl îndreptățească pe Nicolae Baștea să moștenească proprietățile lui Eliseu Ghenea. Potrivit unei prevederi legale din 1944 referitoare la moștenire – valabilă la data la care soții Ghenea au încetat din viață – în calitatea sa de nepot al Mariei Ghenea, moartă cu șapte ani înaintea lui Eliseu Ghenea, Nicolae Baștea ar fi putut pretinde cel mult o optime din averea acestei familii).

CONTRACTUL 


30 Noiembrie 2001 – Pentru familiile Iohannis și Baștea încep să curgă beneficiile aduse de revocarea naționalizării caselor din Sibiu.

Klaus Iohannis închiriază băncii Raiffeisen – atât în numele său, cât și ca mandatar al lui Ioan Baștea – spațiul comercial de la parterul casei de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.

Raiffeisen ia în folosință acest spațiu pentru cinci ani și plătește o chirie de 20.000 de USD/an.  În momentul semnării contractului, noiembrie 2001, banca le achită proprietarilor, cu anticipație, chiria pentru primii trei ani: 60.000 de USD.

Primarul Sibiului împarte banii pe din două cu Ioan Baștea.

Contractul intră în vigoare pe 1 februarie 2002 și expiră pe 1 februarie 2007. El lasă liberă opțiunea modificării chiriei în limita unei marje de 20 la sută, începând cu al treilea an de contract.

O parte din prima rentă pe care soții Iohannis au primit-o de la Banca Raiffeisen a fost folosită pentru cumpărarea unui apartament din această vilă. Apartamentul ocupă întregul etaj al clădirii. FOTO: RISE Project.

(Contractul de chirie cu Raiffeisen încheiat în 2001, AICI.)

În același an în care primește această tranșă de la Raiffeisen, Klaus Iohannis își extinde proprietățile imobiliare din Sibiu. Cumpără un apartament cu șase camere dintr-o vilă situată în centrul orașului, pe Strada Someșului nr. 13.

Actele întocmite pentru cumpărarea acestui apartament sunt redactate de același notar Radu Gabriel Bucșa.

Peste un an și jumătate, apartamentul e închiriat, la rândul lui, și începe să producă bani. Mai întâi, 800 de euro pe lună. Apoi, 950 de euro pe lună, apoi 1050 de euro pe lună.

În interviul acordat DIGI 24, Iohannis a afirmat că acest apartament a fost cumpărat cu banii obținuți din închirierea spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
(Interviul, AICI – între minutul 1:42 și minutul 2:14).

16 Aprilie 2002 – Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia obțin anularea adeverințelor false emise de Primăria Porumbacu de Jos – cele în care Nicolae Baștea era declarat „nepot” al lui Eliseu Ghenea.
(Decizia Tribunalului Sibiu nr. 327/16 Aprilie 2002, AICI).

Autorul celor două adeverințe false, secretarul Liviu Munteanu, face recurs împotriva acestei sentințe.

RECULUL


28 Aprilie 2002 – Cele două familii de pensionari care locuiesc deasupra spațiului comercial închiriat băncii Raiffeisen decid să contraatace.

În paralel cu procesul prin care Iohannis și Baștea vor să anuleze actele lor de proprietate, îi dau și ele în judecată pe Iohannis și pe Baștea.

Urmând exemplul lui Richard Wagner, cer anularea certificatului de moștenitor din 1999, prin care bunurile lui Eliseu Ghenea au fost trecute pe numele lui Ioan Baștea, al lui Carmen Iohannis și al mamei acesteia.

Mai departe, cer anularea contractului de vânzare-cumpărare – perfectat în aceeași zi în care a fost încheiat certificatul de moștenitor – prin care Klaus și Carmen Iohannis au cumpărat de la Ioan Baștea, la un preț simbolic, o jumătate din casa de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.

În final, cer radierea lui Ioan Baștea, Klaus Iohannis și Carmen Iohannis din cartea funciară a acestui imobil.

În perioada în care Sibiul s-a schimbat la față, sub conducerea lui Klaus Iohannis, primarul a urmărit cu tenacitate firul unei afaceri imobiliare ilicite, care trecea prin centrul orașului și care avea să ducă la înflorirea stării sale materiale. FOTO: RISE Project.

12 Iunie 2002 –  Locatarii celor două apartamente situate deasupra spațiului închiriat către banca Raiffeisen pierd, irevocabil, procesul paralel, deschis în 1999: cel prin care Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Ioan Baștea au cerut anularea actelor lor de proprietate.

Iohannis și Baștea nu pun în executare verdictul instanței: nu îi scot afară din case și nu le pretind chirie.

Procesul deschis în urmă cu două luni, prin care locatarii celor două apartamente au cerut anularea certificatului de moștenitor din 1999 merge mai departe.
(Decizia Tribunalului Brașov nr. 2195/A/19 Decembrie 2001, AICI).
(Decizia Curții de Apel Brașov nr. 627/R/2002, AICI).  

INCULPAREA


9 Iunie 2003 – Rejudecând dosarul în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a cerut anularea celor două adeverințe false emise de secretarul comunei Porumbacu de Jos, Tribunalul Sibiu respinge acțiunea procurorilor.

Motivul invocat de judecători: deși adeverințele pot fi false, nu este de competența Parchetului să inițieze astfel de acțiuni judiciare.

15 Decembrie 2003 – Perdant în acțiunea civilă descrisă anterior, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia decide să îl trimită în judecată pe Liviu Munteanu, pentru fals în acte publice.

În rechizitoriul în care sunt prezentate capetele de acuzare susținute împotriva lui Liviu Munteanu, procurorii spun că persoanele care i-au solicitat acestuia să elibereze cele două adeverințe false au rămas neidentificate.

Persoanele care au folosit respectivele adeverințe, ca probe în instanță, au fost trei la număr: Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca.

Concomitent, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia hotărăște să disjungă ancheta care îi vizează pe ceilalți implicați în această retrocedare ilicită – Ioan Baștea, Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca, notarul Radu Gabriel Bucșa, Klaus Iohannis etc. – din dosarul penal al secretarului Liviu Muntean; iar de această a doua anchetă să se ocupe Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu ia în lucru acest dosar- desprins din trunchiul primului – și pune rezoluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva celor de mai sus.

(Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, AICI).

6 Iunie 2004 – Klaus Iohannis este reales primar al Sibiului, cu un scor covârșitor, de 88,7 la sută.

ANULAREA


29 Noiembrie 2004 – Cele două familii care locuiesc în apartamentele de deasupra spațiului comercial închiriat băncii Raiffeisen pierd, la Judecătoria Sibiu, procesul în care au cerut anularea certificatului de moștenitor din 1999 și radierea lui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Ioan Baștea din cartea funciară a imobilului de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.

Urmând exemplul lui Richard Wagner, fac apel și strămută dosarul în județul Brașov.

(Sentința Judecătoriei Sibiu, AICI).

APRILIE  2007. Klaus Iohannis, pășind prin fața primăriei, în timp ce vorbește la telefon. FOTO: Silvana Armat / Mediafax.

1 Februarie 2005 –  Tribunalul Brașov acceptă apelul declarat de Richard Wagner împotriva sentinței Judecătoriei Sibiu și dispune anularea certificatului de moștenitor întocmit în 1999 de notarul Radu Gabriel Bucșa.

Motivele pentru care certificatul de moșenitor este declarat nul sunt două:

(1) Nicolae Baștea nu a fost nepotul lui Eliseu Ghenea, așa cum instanțele de judecată au stabilit deja. A fost nepotul nevestei acestuia, Maria Ghenea, și, din această poziție, ar fi putut pretinde cel mult o optime din averea rămasă de la Eliseu Ghenea.

(2) Notarul sibian Radu Gabriel Bucșa nu avea competență teritorială să dezbată, în acest certificat de moștenitor, succesiunea unei persoane care decedase în afara județului Sibiu: Nicolae Baștea, mort la Viștea de Jos (Brașov), cu ultimul domiciliul la Cluj-Napoca.
(Decizia civilă a Tribunalului Brașov nr. 33/A/1.02.2005, AICI).

În aceeași zi în care întregul eșafodaj al „moștenirii” lui Eliseu Ghenea începe să se crape, 1 februarie 2005, se aniversează contractul dintre Klaus Iohannis și Banca Raiffeisen.

Primarul trebuie să încaseze o nouă chirie anuală: 10.000 de USD, potrivit contractului încheiat în noiembrie 2001.

30 Iunie 2005 – Curtea de Apel Brașov confirmă verdictul pronunțat pe 1 februarie de Tribunalului Brașov, în procesul Wagner versus Iohannis.

Magistrații anulează, în mod irevocabil, certificatul de moștenitor din 1999.

Suplimentar, dispun radierea lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca din cartea funciară a casei de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35.
(Decizia civilă a Curții de Apel Brașov nr. 520/R/2005, AICI).

RENEGOCIEREA


1 Februarie 2006 – O nouă rată anuală trebuie să fie plătită de Raiffeisen în contul lui Klaus Iohannis: 10.000 de USD, potrivit înțelegerii din 2001.

29 Decembrie 2006 – Klaus Iohannis prelungește cu zece ani, din 2007 până în 2017,  atât în numele său, cât și în numele lui Ioan Baștea, contractul de chirie cu banca Raiffeisen.

Prețul anual al chiriei urcă de la 20.000 de USD (cât a fost în 2001) la 60.000 de euro.

Iohannis și Baștea încasează, cu această ocazie, 180.000 de euro de la Raiffeisen. Suma reprezintă banii cuveniți pentru primii trei ani ai noii perioade contractuale.

Contractul spune că, în cazul în care, în viitor, Iohannis și Baștea vor fi obligați de Fisc să plătească TVA pentru aceste venituri, TVA-ul va fi suportat de Raiffeisen.

Contractul precizează că, după trei ani, adică din 2010, prețul poate fi modificat cu 20 la sută.

(Actul adițional al contractului, AICI).

2007 – Klaus și Carmen Iohannis își extind proprietățile imobiliare din Sibiu: achiziționează alte două case. Imobilele sunt situate pe Strada Măgura nr. 9 și pe Strada Măgura nr. 11.

În emisiunea de la DIGI 24, Iohannis afirmă că cele două case au fost cumpărate cu banii obținuți din închirierea spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
Iohannis numește cele două case „căsuțe”.
(Interviul, AICI – Minutul 2:14 – Minutul 2:25)

Una dintre „căsuțele” cumpărate de Iohannis în 2007 cu banii încasați de la Banca Raiffeisen. FOTO: RISE Project.

21 Iunie 2007 – Secretarul comunei Porumbacu de Jos este condamnat de Tribunalul Sibiu la un an de închisoare cu suspendare, pentru neglijență în serviciu – în cazul emiterii celor două adeverințe false.

(Decizia Tribunalului Sibiu, AICI).

Cealaltă „căsuță”, achiziționată în același timp. „Căsuțele” sunt vecine, despărțite doar de un gard. FOTO: RISE Project

16 Iulie 2007 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu infirmă soluția de neîncepere a urmăririi penale, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în dosarul în care sunt cercetați Ioan Baștea, Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca, Klaus Iohannis, Radu Gabriel Bucșa etc.

Parchetul decide să continue anchetarea celor de mai sus.

11 Octombrie 2007 – Secretarul comunei Porumbacu de Jos reușește să scape de pedeapsa simbolică dictată de Tribunalul Sibiu.

A trecut aproape un deceniu de când a comis falsurile pentru care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Alba Iulia decide că vinovăția lui s-a prescris.

AMÂNAREA


21 Februarie 2008 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu trimite către D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală dosarul penal în care Ioan Baștea, Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca, Klaus Iohannis, Radu Gabriel Bucșa etc. sunt achetați în afacerea preluării de la statul român a celor două case din centrul Sibiului.

Informația aceasta este prezentă într-un răspuns adresat RISE Project de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia – structura care a investigat cazul pentru prima oară.

Într-un răspuns adresat RISE Project, D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală declară că nu a primit și nu a avut niciodată în lucru acest dosar penal.

Dosarul penal în care sunt cercetați Carmen și Klaus Iohannis  s-a pierdut între Sibiu și București. FOTO: Adi Pîclișan / Mediafax

26 Februarie 2008 – Familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra spațiului comercial închiriat către banca Raiffeisen câștigă, în faza de apel, la Tribunalul Brașov, procesul pe care li l-au intentat soților Iohannis și lui Ioan Baștea.

Instanța decide că actul prin care soții Iohannis au cumpărat de la Ioan Baștea, la un preț simbolic, o jumătate din casa de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 – cea care le aduce zeci de mii de euro pe an – este nul.

Suplimentar, Tribunalul Brașov dispune ca Baștea și soții Iohannis să fie radiați din cartea funciară acestei clădiri, considerând că ea a fost scoasă din patrimoniul statului prin fraudă.

Soții Iohannis și Ioan Baștea fac recurs.
(Decizia Tribunalului Brașov, AICI).

1 Iunie 2008 – Iohannis este reales primar al Sibiului, cu 83,2 la sută din voturi.

17 Decembrie 2008 – Judecând recursul în procesul dintre soții Iohnnis, Ioan Baștea și familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra agenției Raiffeisen, Curtea de Apel Brașov decide, din motive de procedură, să retrimită dosarul la Tribunalul Brașov.

Care sunt „motivele de procedură”?
(1) Ioan Baștea, citat pe parcursul procesului în Jacksonville, Florida, nu a primit corespondența la adresa corectă.

(2) Dosarul a fost judecat la Tribunalul Brașov de același complet de magistrați care a judecat dosarul „Wagner versus Iohannis”.
Curtea de Apel consideră că, pronuțându-se deja într-un dosar înrudit cu aceasta („Wagner versus Iohannis”), respectivii magistrați nu mai aveau dreptul să dezbată, încă o dată, același caz.
(Decizia Curții de Apel Brașov, AICI).

OCTOMBRIE 2009. Klaus Iohannis sosește la Palatul Parlamentului pentru a discuta cu liderii partidelor PSD-PNL-UDMR-PC, care l-au propus pentru funcția de prim-ministru. FOTO: Răzvan Chiriță / Mediafax.

1 februarie 2010 – Cei trei ani acoperiți de plata efectuată în avans de către banca Raiffeisen lui Klaus Iohannis și Ioan Baștea s-au scurs.

Iohannis și Baștea sunt îndreptățiți la o nouă tranșă de bani.

Potrivit contractului, începând cu februarie 2010, chiria – de 60.000 de euro pe an – poate fi modificată cu un procent de până la 20 la sută.

RADIEREA


23 Aprilie 2010 – Rejudecând procesul dintre soții Iohannis, Ioan Baștea și familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra spațiului comercial închiriat băncii Raiffeisen, Tribunalul Brașov pronunță același verdict ca în urmă cu doi ani.

Dispune radierea soților Iohannis și a lui Baștea din cartea funciară a imobilului de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 și anularea contractului prin care soții Iohannis au cumpărat, la un preț simbolic, o jumătate din clădire de la Ioan Baștea.

Soții Iohannis și Baștea fac, din nou, recurs.
(Decizia Tribunalului Brașov, AICI).

În aprilie 2010, Tribunalul Brașov a dispus, pentru a doua oară, anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care Klaus Iohannis (J.K.W.) și soția sa (J.C.G.) au achiziționat de la Ioan Baștea (B.I.) o jumătate din imobilul de pe Strada Nicolae Bălcescu. Instanța a mai dispus și radierea celor trei din cartea funciară a clădirii.

1 Octombrie 2010 – Ioan Baștea moare la Jaksonville, Florida, la vârsta de 49 de ani. Este înlocuit, în procesele aflate pe rol, de văduva sa, Rodica Baștea.

1 Februarie 2011 – Ziua de plată a contractului de chirie cu banca Raiffeisen a sosit din nou. Alți 30.000 de euro trebuie să fie virați în contul bancar al lui Klaus Iohannis, potrivit contractului din 2006.

1 Februarie 2012 – Alți 30.000 de euro trebuie să fie virați în contul primarului din Sibiu.

10 Iunie 2012 – Klaus Iohannis este reales primar al Sibiului, cu 77,9 la sută din voturi.

10 IUNIE 2012. Klaus Iohannis, în ziua în care a obținut al patrulea mandat consecutiv în funcția de primar al Sibiului. FOTO: Sebastian Marcovici / Mediafax.

1 Februarie 2013 – Ziua rentei de la banca Raiffeisen a sosit iarăși: alți 30.000 de euro trebuie să ajungă la Klaus Iohannis.

26 Noiembrie 2013 – Judecând din nou recursul în dosarul „Nicolae Bălcescu nr. 29”, Curtea de Apel decide să întoarcă, încă o dată, cazul la Tribunalul Brașov.

Motivul este identic celui de acum cinci ani: familia Baștea nu a fost citată la adresa cuvenită din Florida.
(Decizia Curții de Apel Brașov, AICI).

1 Februarie 2014 – Este din nou „Ziua Raiffeisen”. Conturile familiei Iohannis sunt alimentate cu alți 30.000 de euro.

16 Mai 2014 – Tribunalul Brașov dezbate, pentru a treia oară în ultimii opt ani, asupra paginilor aceluiași dosar: „Nicolae Bălcescu nr. 29”.

Trebuie să răspundă la întrebarea dacă sunt sau nu motive să îi șteargă pe soții Iohannis și pe Rodica Baștea din cartea funciară a acestui imobil.

Verdictul e identic celor două de dinainte: soții Iohannis și Rodica Baștea pierd clădirea.
Iohannis și Baștea fac recurs și procesul ajunge, pentru a treia oară, la Curtea de Apel Brașov.
(Decizia Tribunalului Brașov, AICI).

Extras din decizia Tribunalului Brașov, pronunțată în mai 2014, prin care se dispune anularea titlului de proprietate al familiei Ioahnis pentru clădirea de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.

 AL PAISPREZECELEA AN


16 Noiembrie 2014 – Klaus Iohannis este ales președinte al României.

1 Februarie 2015 – Contractul cu Banca Raiffeisen (2002-2017) intră în al paisprezecelea an. Familia Iohannis trebuie să încaseze penultima rentă de 30.000 de euro.

Dacă ziua de 1 februarie 2016 îi va mai găsi în poziția de coproprietari ai clădirii de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29, o vor încasa și pe ultima.
Contractul cu Raiffaisen expiră la 1 februarie 2017, însă plata se face anticipativ, cu un an înainte.

18 iunie 2015 – A ajuns la final procesul început în 1999, prin care Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca și Ioan Baștea au cerut anularea actelor de proprietate ale mai multor familii din casa de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35.

Judecata a durat 16 ani. Iohannis și Baștea au pierdut procesul.  (Dosarul, AICI).

3 Septembrie 2015 – Dosarul în care se judecă dreptul lui Klaus Iohannis de a fi coproprietarul spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 se află și astăzi pe rolul Curții de Apel Brașov. Următorul termen de judecată este pe 3 septembrie 2015. (Dosarul, AICI).

Invocând motive de procedură, președintele României și familia Baștea au reușit să amâne cu șapte ani deznodământul acestui litigiu.

În timpul acestui ping-pong administrativ, au încasat șapte rate anuale de la Raiffeisen: aproximativ câte 210.000 de euro pentru fiecare – potrivit contractului de chirie încheiat cu această bancă în 2006.

Interesant este că, în procura de administrare pe care Ioan Baștea i-a dat-o lui Klaus Iohannis în mai 1999, imediat după ce naționalizarea imobilelor fusese revocată în instanță, Iohannis era mandatat să îl reprezinte pe Baștea inclusiv în justiție, în eventualele litigii legate de cele două clădiri.

Totuși, în cadrul proceselor pornite după aceea, Baștea a optat să fie citat la adresa sa din Statele Unite ale Americii, întârziind astfel, cu luni și ani, judecarea dosarelor.

În procesele dintre Baștea, Iohannis și chiriașii celor două clădiri, au existat ședințe de judecată amânate doar din motivul că la dosar nu exista recipisa prin care Baștea să fi confirmat de primire pentru citația care îi fusese expediată peste Ocean.

Amănunt:

La Curtea de Apel Brașov, în acest dosar, dar și în celălalt, ajuns la final pe 18 Iunie 2015, Klaus Iohannis și soția sa sunt reprezentați de avocatul Adrian Rusu.

Acesta este partener – în cadrul casei de avocatură „Adam și Rusu” – cu fostul deputat PSD Ioan Adam.

În toamna anului trecut, Ioan Adam a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul „Romsilva – Hrebenciuc – Ilie Sârbu”, fiind acuzat că, împreună cu ceilalți inculpați, a pus la cale un plan care presupunea retrocedarea, prin acte false, a unei suprafețe de aproximativ 43.000 de hectare de pădure.

PRIMARUL


De subliniat că, în procesul în care familia Iohannis riscă să piardă spațiul comercial de pe urma căruia provine cea mai mare parte a veniturilor ei, Klaus Iohannis a participat, încă de la început, în dublă calitate.

Cea de persoană particulară, interesată să-și conserve dreptul de proprietate asupra unei jumătăți din respectivul imobil, și cea de primar al municipiului Sibiu – parte în dosar.

Interesele municipiului Sibiu și cele ale persoanei particulare Klaus Iohannis au fost antagonice.

Dacă persoana particulară Iohannis pierdea spațiul comercial, municipiul Sibiu îl câștiga – revenindu-se la situația anterioară, din 1999, când imobilul se afla în patrimoniul public.

Cum a apărat Klaus Iohannis interesele statului român în procesul în care interesele statului erau contrare intereselor lui personale? FOTO: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax.

Pentru a vedea care a fost atitudinea primarului Iohannis în acest proces, pe parcursul celor treisprezece ani ai litigiului, RISE Project a solicitat Curții de Apel Brașov, instanță unde cauza se judecă astăzi, permisiunea de a studia dosarul.

Curtea de Apel Brașov a respins această solicitare, spunând că dosarul conține date personale, la care accesul presei ar fi impropriu.

Atitudinea lui Klaus Iohannis, ca reprezentant al municipiului Sibiu, în acest proces, este consemnată, totuși, chiar dacă pasager, în câteva dintre sentințele pronunțate până astăzi: de către Judecătoria Sibiu, Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov. RISE deține aceste sentințe.

În sentința Judecătoriei Sibiu, dar și într-o decizie a Tribunalului Brașov, pronunțate în 2004 și, respectiv, în 2008, sunt menționate, în treacăt, două întâmpinări ale primarului Iohannis.

În cadrul acestor întâmpinări, primarul Iohannis a cerut respingerea acțiunii celor două familii care solicitaseră ștergerea sa din cartea funciară a imobilului de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.

Pe ce argumente se sprijineau întâmpinările primarului?

Pe aceea că retrocedarea celor două imobilele din Sibiu, contestată de cele două familii, fusese făcută în baza unui verdict judecătoresc și a unui certificat de moștenitor care nu fuseseră, la data întâmpinărilor, desființate.

Strict formal, la acea dată, argumentele primarului erau corecte. Dincolo de cadrul formal, însă, Klaus Iohannis avea informația că retrocedarea celor două imobile fusese făcută în baza unor adeverințe de stare civilă false.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia începuse investigarea acestei fraude încă din 2001. Cu acea ocazie, Parchetul decisese neîceperea urmăririi penale împotriva sa, a soției sale și a soacrei sale.

Completându-și probatoriul, în 2003, Parchetul reevaluase cazul și dispusese trimiterea în judecată a autorului actelor false, secretarul Liviu Munteanu. Suplimentar, tot în 2003, Parchetul hotărâse declinarea anchetei care îi viza pe membrii familiei Iohannis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

IN TIMP CE ANTENA 3 A DEVENIT JOHANNISTA SI A FOST INCALECATA DE NOUL PDL. ROMANIA TV CONTINUA LUPTA IMPOTRIVA JOHANNISMULUI FRATE CU BASISMUL.AZI JURNALISTUL VICTOR CIUTACU II DA O CONSULTANTA PENALULUI KLAUS JOHANNIS: „IMUNITATEA NU SE APLICA!”

25 aug.

Jurnalistul Victor Ciutacu nu lasă fără replică recentul comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, potrivit căruia toate veniturile obţinute de preşedintele Klaus Iohannis din închirierea imobilelor deţinute în proprietate sau co-proprietate se regăsesc integral în declarațiile de avere depuse.

Reacţionând la dezvăluirile RISE Project privind diferența de 115.000 de euro dintre veniturile din chirii pe care Iohannis le-a trecut în declarațiile de avere (2005-2008) și sumele prezente în contractele pe care Klaus Iohannis le-a semnat pentru închirierea proprietăților sale imobiliare, Victor Ciutacu a declarat pentru PSnews.ro, că „nici o persoană fizică, nici măcar preşedintele, nu e imună în faţa Fiscului”.

„Dacă ANAF ar descoperi taxe şi impozite datorate şi neachitate, în urma inspecţiei fiscale pe care este obligatoriu s-o declanşeze, trebuie să i le impute, plus majorările şi penalităţile aferente”, a subliniat Ciutacu.

Ziaristul a amintit că termenul de plată este de 60 de zile după încheierea inspecţiei fiscale şi semnarea procesului verbal de înştiinţare.

„A doua zi după acest termen, se blochează conturile bancare la cererea ANAF”, a punctat realizatorul TV.

Victor Ciutacu a mai explicat că imunitatea prezidenţială nu se aplică în acest caz.

„Dacă veniturile au fost ascunse cu rea-intenţie, cazul se trimite la Parchet. Abia aici are imunitate, pe durata mandatului, nu şi din punct de vedere al achitării obligaţiilor fiscale restante”, a mai spus Victor Ciutacu.

Trei ani de procese cu ANAF

În acest context, jurnalistul a amintit de procesele pe care le-a avut cu ANAF. Când Emil Boc era șeful Guvernului, autorităţile le-au pretins jurnaliştilor şi altor categorii de profesii liberale care câştigau peste 35.000 de euro anual să plătească TVA, inclusiv retroactiv.

„Am trei ani de procese cu ANAF. De-aia ştiu legea şi procedurile. În cazul nostru, al faimoșilor beneficiari de drepturi de autor, administrațiile financiare unde eram arondați au început inspecțiile fiscale în urma unui ordin scris al președintelui ANAF de la acea vreme, Sorin Blejnar”, a detaliat Ciutacu.

De cealaltă parte, situaţia lui Klaus Iohannis este mult mai simplă, consideră Victor Ciutacu.

„În cazul președintelui Iohannis (pe care abia aștept să văd cine și dacă are curajul să-l verifice), nici măcar nu e nevoie de asemenea demersuri. Orice inspector fiscal de la Administrația Financiară pe raza căreia domiciliază la Sibiu familia Iohannis o poate face în baza cadrului legal existent”, a conchis jurnalistul.

%d blogeri au apreciat asta: