SECTIA DE SPECIALITATE DIN CSM A PECETLUIT SOARTA PROCURORILOR PARIA DIN DNA!

6 Iul

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis soarta procurorilor revocaţi la solicitarea Laurei Codruţa Kovesi din Direcţia Naţională Anticorupţie

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis soarta procurorilor revocaţi la solicitarea Laurei Codruţa Kovesi din Direcţia Naţională Anticorupţie

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, miercuri, ca procurorii revocaţi la solicitarea Laurei Codruţa Kovesi din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga, să se întoarcă la unităţile de parchet de la care provin, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Astfel, ca urmare a revocării din funcţia de procuror la DNA, secţia pentru procurori a CSM a decis revenirea procurorului Doru Ţuluş la unitatea de parchet de la care provine, respectiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând de miercuri.

În cazul procurorului Mihaela Moraru Iorga, revocată şi ea din funcţia de procuror la DNA la solicitarea Laurei Codruţa Kovesi, secţia pentru procurori a hotărât revenirea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a semnat, miercuri, revocarea procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga de la DNA, cei doi fiind audiaţi marţi în Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Secţia pentru procurori a CSM a avizat marţi revocarea procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga de la DNA, conform solicitării adresate de către şefa DNA Laura Codruţa Kovesi. Decizia a fost luată după audierea celor în şedinţă secretă, la care au participat şi Laura Codruţa Kovesi şi procurorul general Augustin Lazăr.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a susţinut că nu există niciun conflict şi nicio tensiune în DNA, unde activitatea se desfăşoară normal. Ea a mai spus că nu îşi dă „nicio demisie”, pentru că nu are motive.

Procurorul Mihaela Moraru Iorga a declarat, la ieşirea de la CSM, că tensiunea dintre ea şi procurorul şef a apărut din cauza faptului că a refuzat să dea curs unor solicitări, dând exemplu un dosar în care Kovesi a cerut ca Elena Udrea să fie reţinută, însă ea a impus măsura controlului judicar. Lza rândul său, procurorul Doru Ţuluş a spus că Laura Kovesi nu l-a iubit niciodată, că „epurările din DNA se fac pe criterii subiective” şi că în ultimul an Direcţia Naţională Anticorupţie a ajuns o „caricatură”.

Direcţia Naţională Anticorupţie preciza, într-un răspuns transmis la solicitarea News.ro, că procurorii Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga, pentru care şefa instituţiei a cerut revocarea în 29 iunie, nu mai îndeplinesc condiţia bunei reputaţii pentru a fi procurori în cadrul DNA, aşa cum rezultă din Codul Deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Lui Moraru Iorga i s-a reproşat că nu a înregistrat un denunţ conform procedurilor legale, iar lui Ţuluş că a soluţionat dosare în care era implicată o persoană cu care avea „raporturi civile”, ceea ce i-ar fi afectat imparţialitatea. De asemenea, Parchetul General a dispus joi încetarea delegării celor doi procurori pe funcţii de şefi de serviciu în cadrul DNA.

Ulterior, procurorii DNA Mihaela Iorga, Doru Ţuluş şi Marin Nicolae au sesizat Inspecţia Judiciară, acuzând că procurorul şef al DNA se implică în ancheta privind înregistrarea unei şedinţe a DNA, făcând presiuni asupra procurorilor şi solicitând teste cu detectorul de minciuni.

De asemenea, cei trei procurori au trimis un memoriu CSM, în care arată că testarea poligraf a unui magistrat poate deschide calea către vulnerabilizarea procurorilor. „Având în vedere calitatea de garant al independenţei şi imparţialităţii magistraţilor pe care o reprezintă Consiliul Superior al Magistraturii, ne adresăm dumneavoastră într-un demers legitim de apărare a statutului magistratului întrucât testarea poligraf a unui magistrat poate deveni o practică de natură a aduce grave prejudicii independenţei magistratului, fie el procuror sau judecător. Atragem atenţia asupra faptului că odată cu acest precedent se va deschide calea spre vulnerabilizarea magistraţilor (…) Ceea ce astăzi pare un demers a trei procurori, odată creat acest precedent, se poate transforma mâine într-o practică generală. Ne punem întrebarea legitimă care va fi motivarea obiectivă a respingerii cererii de administrare a probei constând în testarea poligraf a magistratului formulată de orice denunţător de bună sau de rea credinţă. Simplul refuz al magistratului de a-şi proba nevinovăţia va fi de natură să îi afecteze onoarea şi probitatea profesională prin instituirea unei prezumţii de vinovăţie”, arată procurorii DNA în memoriul trimis CSM.

Scandalul în DNA a izbucnit după apariţia în presă a înregistrărilor cu Laura Codruta Kovesi la o întâlnire cu procurorii DNA.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: