GINERELE LUI CEAUSESCU,MIRCEA OPEAN:”ESTE UN MONSTRU!”

7 iul.

Cadrul didactic universitar Valerian Croitorescu, căruia profesorul Mircea Oprean i-a botezat un copil, ar fi cel care a comandat agresiunea asupra acestuia. Croitorescu ar fi a treia persoană implicată în acest caz.

Mircea Oprean, fostul ginere a lui Nicolae Ceaușescu, a povestit, într-un interviu la „Sinteza zilei” de la Antena 3, că l-a sprijinit pe colegul său Valerian Croitorescu, inclusiv pentru burse în străinătate, pentru a învăța, însă relația dintre ei s-a răcit anul trecut.

Oprean spune că a descoperit că lucrările în baza cărora Valerian Croitorescu voia să obțină titlul de conferențiar universitar doctor erau copiate și a nu a putut să tacă.

”Am descoperit că avea două cărți copiate. (…) Cuvântul care îl definește este monstru. ”L-am trădat” că n-am fost parte la hoție… I-am botezat copilul. El nu m-a ales de naș pentru copil, pentru că mă iubea, ci se gândea să se mândrească cu mine. Acel copil e extraordinar și eu îi voi fi în continuare părinte spiritual”, a spus ginerele lui Ceaușescu.

Mircea Oprean a precizat că el este nașul copilului pe care Valerian Croitorescu îl are cu Anemona Niculescu, de la trupa ASIA.

”Acest om (Valerian Croitorescu – n.r.) nu are ce căuta între oameni, în învățământ. El trebuie să fie la un spital de psihiatrie”, a mai spus profesorul.

Rectorul Universităţii Politehnice din Bucureşti Mihnea Costoiu a declarat că, în cazul lui Croitorescu, cadrul didactic suspectat că s-ar afla la originea agresării profesorului Mircea Oprean, va fi decisă cea mai drastică sancţiune, mergând până la desfacerea contractului de muncă, dacă acesta va fi condamnat.

„Nu implicăm instituţia de învăţământ într-un conflict personal dintre două cadre didactice. Este o anchetă în derulare. Dar dacă instanţa îl va găsi vinovat pe unul dintre cei doi şi îl va condamna, atunci vom lua cele mai drastice măsuri, adică desfacerea contractului de muncă”, a spus rectorul Politehnicii.

Legat de sesizarea de plagiat făcută de Mircea Oprean şi care îl vizează pe Croitorescu, rectorul UPB a spus că aceasta îşi urmează cursul.

„Este o sesizare de plagiat pe numele lui Valerian Croitorescu. Aceasta îşi urmează cursul. Comisia de etică parcurge etapele prevăzute de lege privind evaluarea faptelor incriminate. Dacă se va dovedi palgiatul, atunci se vor lua măsurile legale, aşa cum prevede legea, retragerea titlului dobândit în urma publicării unei lucrări plagiate. Lucrurile sunt foarte clare”, a mai spus Costoiu.

Judecătoria sectorului 6 a emis joi mandate de arestare preventivă pe 30 de zile pentru Ion Paul Sandu și Viorel Alexandru Chivu, suspectați că l-au bătut pe Mircea Oprean, în timp ce se afla în incinta Politehnicii.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.