America se prăbușește în valurile pe care le-a făcut fără să-și dea seama

  Ah, America! America se prăbușește în valurile pe care le-a făcut fără să-și dea seama. Îi ies pe nas războaiele din Indochina, bomba de la Hiroșima și golăniile lui Superman! Iar eu? Cu ficțiunile politice care se văluresc din trecut înspre prezent și din viitor încoace, ceva de speriat! M-am dus la piață. Piața închisă. M-am dus la supermarket. Era un lacăt uite-așa de mare, nu vă mint. Ei, am tras o fugă la primărie. Nici țipenie de om.

În Piața Victoriei, pustiu. Nici pe Calea Victoriei nu era careva. Pustiu de tot. Sigur că m-am speriat. Spre seară, am ajuns departe, către Giurgiu, pe câmp. În urma mea, un București gol de suflete. Care unde credeți voi că erau, toate în păr, mii și mii? Chiar pe drum. Acolo, în câmp, albastru plin de flori galbene. Sub cerul liber. Era acolo un nor ciudat din care se auzea o muzică. Bucureștenii mei stăteau ciotcă acolo și ascultau. Ce e? Taci, mi-a șoptit un deputat pe care-l văzusem zilele trecute la una dintre televiziunile otrăvite. Taci, ascultă muzica îngerilor… Am ascultat, de ce să nu ascult?! Dar cu de atâta suflare bucureșteană o ștersese cât ai clipi din oraș? Păi cine mai strângea gunoiul?

Cine se mai dădea cu barca prin Cișmigiu? Cine mai transmitea mesaje electorale caraghioase la televizor? Cine se mai răstea la noi de la Cotroceni? Nimeni. Erau cu toții vrăjiți. Și bogați și oropsiți, cot la cot. Plângeau. Uite-așa li se scurgeau lacrimile pe obraji. Un ageamiu, acrit de popolarizare tehnico-științifică, mi-a zis, așa, încet la ureche, că-n norul ăla era de fapt un OZN plin ochi de extratereștri care se pregăteau să sară jos să ne căsăpească de numai’, numai’. Ce nebun? Nu domnul meu, bucureștenii erau cu toții, dintr-odată, vrăjiți cu adevărat, s-au așezat în genunchi, un ocean fremătător de oameni. S-au închinat. S-au îmbrățișat. Apoi a căzut soarele într-o mare de flăcări și s-a lăsat seara peste noi. Dar să vezi, oceanul vine peste noi! Iar eu? Dacă mă privesc dinspre Apus, parcă aş fi un zburătoriu.

Dacă mă privesc dinspre răsărit, parcă aş fi un saurian solzos şi zâmbăreţ. Garbarola Gumbolao, şi ea, pare un schimbător de imagini. Îi zăresc codul genetic zburătăcind prin pliurile magnetice. De unde vine fabuloasa asta? Poate că am inventat-o eu însumi sau poate că numai psihismul meu care nu are decât o vagă instrucţiune perceptivă. Mă întorc în mine însumi căutând o vecinătate liberă. Aş putea fi un organic sau poate un electric sau poate un magnetic, vălurit şi văluritor. Plaja scânteietoare trebuie să fie pielea unei balene de sticlă. Balena asta e de fapt o corabie incendiată de luptătorii Nordului. Luptătorii Nordului pot fi instrucționați de psihismul meu, se înțelege. Ce-ar spune oare Freud despre toata povestea asta?! Când Garbarola Gumbolao se trezeşte, soarele se ridică pe cer obligând spaţiul lui periferic să se plieze.

Eu alunec pe pantele spaţiului transformându-mă fie într-un eveniment, fie într-o fabuloasă de rangul I. Ficţionalitatea mea excesivă bulversează continuităţile sistemelor cosmice din arealul Roşu. Arealul Portocaliu produce făpturi lente în timp ce arealul Verde produce făpturi dinamice. Comunicăm prin semne. Găsesc semnele pe plajă. Plaja se întinde cât vezi cu ochii. Dar ce sunt ochii? Ei VĂD? Sau psihismul meu construiește VĂZUL. Timpul se vălurește construind Imagini Perverse. Tot ceea ce VĂD e anterior sau simultan cu mulţimea de puncte care sunt? Plaja scânteietoare se pliază sub forma unei case. Mă apropii de casă sau sunt chiar eu această casă. Dacă aş fi chiar eu această casă, m-aş vedea, MĂ VĂD, apropiindu-mă dinspre Sud. VĂD un navigator înaripat, solzii lui strălucesc. Gândurile lui sunt gândurile mele.

Garbarola Gumbolao, stăpâna acestei case, ficțiunea mea, se ascunde după jaluzele mustind de dorinţă. În apropiere se afla un Orgasm. Navigatorul o strigă pe Garbarola Gumbolao. Cei doi se întâlnesc pe plajă. Se iubesc pe nisip. În cel mult câteva minute vălurite, Garbarola Gumbolao va naşte un EROU. Eu, Marea Casă, voi chema Eroul înăuntru pentru a-l pregăti pentru războaiele de imagine care deschid Noul Mileniu, Era Vălurită. Trocul virtual va fi împărat şi anticrist într-o lume în care subtilul război meteorologic ar putea avea sorţi de izbândă în timp ce teoria etatistă sau liberalismul economic vor rămâne fără suport. Statul va sfârşi în desuetudine, structurile sale de putere fiind virusate şi necrozate de grupuri rivale, de şantaj şi corupţie iar liberalismul economic va fi ucis de economia morţii, de un spirit religios haotic care va reclama nu libertatea economică ci libertatea extincţiei economice.

Lipsirea de sens şi mişcarea imaginară a pieţelor de desfacere vor afecta orice prognoză economică, instrumentarea haosului fiind necesară pentru a se găsi o nouă ordine economică. Mişcările antiglobaliste nu sunt decât o reflecţie a actului autoritar global, un adjuvant care produce fapte economice profitabile de la suplimentarea fondurilor pentru industria de apărare până la actele de corupţie în consiliile municipale ale oraşelor care au fost rase de bătăliile globalităţii. Forţele economice vor sfârşi şi ele în plictis sau în mirajul jocului virtual, cyber-muncitorii fiind doar o iluzie optică. Acţionariatele vor pierde din ce în ce mai mult din putere, hazardul virtual substituindu-se aşa-zisei hotărâri sau adunări a acţionarilor.

Dar America? Ah, America! America se prăbușește în valurile pe care le-a făcut fără să-și dea seama. Îi ies pe nas războaiele din Indochina, bomba de la Hiroșima și golăniile lui Superman!

Ovidiu Bufnila S.F. Politic   http://cotidianul.ro/