Anglia se prăbușește în valurile pe care le-a făcut fără să-și dea seama

Anglia se prăbușește în valurile pe care le-a făcut fără să-și dea seama! Asta e, îi ies pe nas coloniile, războaiele, trădările! Aroganța și Comunismul lui Marx! Dar să vezi, ai noștri, când au auzit grozăvia asta, să vezi… Întâi au lărgit canalul. Așa le-a venit. S-au adunat cu mic cu mare din Balta Albă, din Ferentari, din Cotroceni, de pe Magheru și de pe Calea Moșilor, din Gara de Nord. Erau așa de inimoși că m-am speriat. Sigur că mi-am făcut de lucru printre ei. I-am întrebat ce și cum, mai ales dacă nu le este frică. Nu le era, de ce să le fie? Jandarmii stăteau așa, pe margine, la fel polițiștii de la Circulație, de la Interne, și tipii ăia fioroși de la Poliția Militară. NATO a fost informat, vezi bine. Moscova stătea cu ochii pe noi. America, la fel.

Am luat și eu un târnăcop și am început să sap voinicește. Tata a lucrat așa la Canal, prin 56’. La fel unchiul Nicu, vecinul Popovici și pictorul de peste drum, Lambru. Primarul Capitalei a chemat presa, partidele politice, niște rude de-ale lui din Ankara, niște mardeiași. Nu i-a mers. Juma’ de țară s-a strâns în București să sape la Canalul Dâmbovița-Dunăre-Marea Neagră. Au venit și niște poeți și niște chitariști, un bard popular, un antrenor de fotbal, un cavalerist, un actor de teatru să facă niște chestii pe-acolo. Unii s-au pozat cu smartfonul.

S-au holbat la noi niște sateliți, Președintele României a vrut să strângă niște capital electoral, s-a pozat și el cu o lopată, au răsărit nu știu de unde niște școlari și niște chelnerițe, un romancier, un pompier, un pierde-vară. Ne-am hotărât să inaugurăm canalul cât mai repede, să urce vapoarele de pe Oceanul Atlantic până la Casa Poporului și până la Unirea, colț cu Hanul lui Manuc. Au tras la mal niște crucișătoare americane, un pachebot olandez, o caravelă englezească. Ne-am trezit pe cap și cu un submarin nuclear rusesc, cu niște veliere din China, cu o gondolă din Veneția și cu un pescador din Brazilia. Pe urmă, mai toată suflarea românească a șters-o într-o croazieră în Pacific.

Așa că la alegerile prezidențiale au venit să voteze cinci milioane de franțuji, trei milioane de greci, patru milioane de poloni, șase milioane de spanioli, zece milioane de americani, unsprezece milioane de mexicani și încă vreo…. Bango saradai! mi-a strigat căpitanul balenierei scoţându-şi şapca soioasă de pe cap. N-am înţeles ce vrea să-mi spună. Mi-am lăsat carabina cu ţeava-n jos şi l-am salutat la rândul meu, cu zâmbetul pe buze. Aducea cu el Marea Balenă Albastră. Burtoasa-i corabie de-abia înainta în golf. Bango saradai! mi-a şoptit Elbina, proprietăreasa de la Patul de Argint. Bango saradai, mi-a aruncat printre dinţi Montgolferrer, comandantul dirijabilului galben care tocmai trecea fâşâind pe deasupra oraşului nostru.

Bango saradai! mi-a strigat vesel Patrowsky care tocmai cobora din fuzeea lui marţiană, ce mai călător stelar. I-am zâmbit larg. L-am privit cruciş. El m-a bătut amical cu trompa-i argintie pe umăr. Bango saradai! am urlat eu văzându-l pe şerif călare pe un pterodactil virtual. Șeriful s-a supărat foarte tare că l-am luat peste picior. M-a digitalizat pentru două luni şi jumătate. Când s-a întors din Pataggonia, Montgolferrer m-a scos pe cauţiune. Cum m-a văzut ieşind pe poarta închisorii, mi-a strigat râzând, Bango saradai!Iar eu i-am tras un pumn în nas. Ce mai zi! Dar ce să faci tu cu o zi, din asta politică, să zicem? Ce să faci cu o zi? O zi e o zi ca oricare alta, gândi Rastolnikov coborându-se din nacela aerostatului vişiniu care plutise pe deasupra mărilor vreme de o sută de zile.

L-ar fi putut suna pe Milan, archebuzierul, să-l întrebe ce crede el despre trecerea zilelor. Milan gândeşte analitic, are simţ practic. Nu, Milan nu are răspunsul. Rastolnikov sorbi din cafea. Trase perdeaua şi privi departe în zare, dincolo de coşurile de fum ale combinatului de utilaj greu, ce mai duduiau locomotivele! Departe în zare se ghicea ziua de ieri. Un nor plumburiu o trăgea după el, înspre Cercul Polar. Dar, ce grozăvie! Dintr-odată, Rastolnikov zări cum cade o zi peste altă zi. N-am orbu’ găinilor, e real, se strădui Rastolnikov să se convingă că totul e aievea. Păi cum altfel? Uite, femeia aceea blondă, care cară sacoşe galbene, nu era acolo, în stradă acum câteva minute. Nici aeroplanul care zbârnâie prin văzduh. Hotărât lucru, s-a produs o entropie meserie. Trebuie să fie opera văluritului, au şoptit în bărbile lor pline de cochilii, generalii prinţesei Walevska, îndrăgostită lulea de Rastolnikov.

El vălureşte realitatea şi ficţiunea construind istorii periculoase şi instrumentând periculoasele programe autoexecutabile! Şi bătrânul împărat al oglinzilor de ape din Jabahab Ab Jabadah auzi glasul dezmăţatelor furtuni oceanice după ce trecură deja cinci mii de ani de la metamorfoza văluritului, ce grozăvie. Un astrolog s-a furişat într-o noapte ploioasă printre coloanele de ceaţă ale palatului imperial din Borobudur. S-a împiedicat în barba-i liliachie. Şi-a vălurit uşor mantia înstelată învolburând aerul cald. A tuşit uşor parcă nevrând să-l tulbure cumva pe bătrânul împărat care trăgea înfrigurat cu urechea la palpitul universului plin de universuri în apropierea telescopului oficial. A dat să se întoarcă, speriat de gândul său nebun. Aflase că epocile se desfăşurau toate deodată şi că nu-şi urmau una alteia pentru că misteriosul vălurit construia ficţiuni cu o viteză uimitoare. Noii savanţi de pe vechiul asteroid Kaoma Kuamani au descoperit principiul instantaneului acvatic bănuind prezenţa misteriosului vălurit din inima norilor în profunzimea matricelor virtuale care se desfăşurau toate deodată. Pe scurt, puteai fi oriunde, oricum, în acelaşi moment digital. Rastolnikov zice, asta e. Scoate mătura din debara şi mătură uşor zilele băgându-le sub preşul vişiniu tras acum o secundă din nacela aerostatului vişiniu. Iar Anglia? Vai de ea!

Anglia se prăbușește în valurile pe care le-a făcut fără să-și dea seama! Asta e, îi ies pe nas coloniile, războaiele, trădările! Aroganța și Comunismul lui Marx!

Cotidianul RO