Cutremur puternic în Ecuador: Cel puțin 16 oameni au murit, iar 380 sunt răniți

19 mart.

Cutremur puternic în Ecuador: Cel puțin 16 oameni au murit, iar 380 sunt răniți

Cel puţin 16 persoane au murit, iar alte 380 au fost rănite, într-un cutremur puternic care a zguduit, sâmbătă, o regiune de coastă a Ecuadorului şi nordul statului Peru.

Potrivit informațiilor de până acum, au fost înregistrate numeroase pagube materiale. Mai multe case s-au prăbușit, inclusiv un muzeu construit pe un ponton.

Autoritățile au decretat stare de urgență

Autoritățile au decretat stare de urgență. Seismul s-a produs la ora locală 12:12 (17:12 GMT) şi a avut epicentrul în oraşul Balao, la o adâncime de 44 de kilometri, potrivit autorităţilor.

Cutremurul a stârnit panică în rândul locuitorilor, care au ieşit în stradă.

 

Casele s-au prăbuşit în mai multe oraşe, inclusiv în Cuenca, unul dintre cele mai afectate. Clădiri prăbuşite, pereţi crăpaţi, vehicule zdrobite de moloz. În centrul istoric al oraşului Cuenca, mai multe case vechi au fost avariate, au informat jurnaliştii AFP, citați de Agerpres.

 

Cutremurul a fost resimţit în Quito, Manabi şi Manta, potrivit informaţiilor de pe reţelele de socializare.

National

Un răspuns to “Cutremur puternic în Ecuador: Cel puțin 16 oameni au murit, iar 380 sunt răniți”

  1. mucenicul 19 martie 2023 la 11:54 am #

    A republicat asta pe Mucenicul's Blog.

    Apreciat de 1 persoană

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.