ASTAZI 20 APRILIE 2014,BISERICA ORTODOXA ROMANA VA TINE SFANTA LITURGHIE DE PASTI LA CATEDRALA PATRIARHALA!

20 apr.

Sfânta Liturghie de Paşti la Catedrala Patriarhală

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 20 aprilie 2014, în Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor. În această duminică sărbătorim Învierea cea dătătoare de viaţă a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La Catedrala Patriarhală slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

 

La Sfânta Liturghie s-a citit Sfânta Evanghelie de la Sf. Ev. Ioan, capitolul I, versetele de la 1 la 17: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era dintru început la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au făcut; şi fără Dânsul nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Într-Însul era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina în întuneric luminează şi întunericul n-a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, iar numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit şi cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr. Ioan mărturisea despre Dânsul şi striga, zicând: Acesta era despre care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui, noi toţi am luat şi har peste har, pentru că legea s-a dat prin Moise, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.

 

La finalul Sfintei Liturghii credincioşii care au participat la sfânta slujbă au primit Sfintele Paşti, Pastorala la Învierea Domnului, un ou şi un cozonac ca semn de binecuvântare şi preţuire pentru fidelitatea, răbdarea şi statornicia în a participa deplin la Sfânta Slujbă din noaptea de Paşti.

 

„Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos Cel Înviat din morţi să vă binecuvânteze, să vă dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie şi mult ajutor în viaţa dvs. şi să duceţi lumina şi bucuria Învierii în sufletele dvs., celor care sunt dragi, apropiaţi, dar şi celor care au nevoie de o încurajare şi de un cuvânt bun şi de o faptă bună”, a spus Preafericirea Sa la finalul sfintei slujbe.

 

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinilor ortodocși pe care o numim în cântările Bisericii praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor. 

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.