CAMPANIA PENTRU PRESEDINTIA ROMANIEI,SUB SEMNUL CAZULUI”CARACAL!”

Ilustraţia de mai sus este un cadru din filmul american „The Post”, regizat de Steven Spielberg, avîndu-i în rolurile principale pe Meryl Streep (proprietara ziarului „The Washington Post”) şi Tom Hanks (editorul executiv al publicaţiei). Pe scurt, cei doi trebuie să decidă dacă, în ciuda presiunilor de la Casa Albă şi a unei sentinţe judecătoreşti, vor publica sau nu documente secrete despre implicarea SUA în războiul din Vietnam.

Cu această replică din secvenţa de mai sus („Presa trebuie să-i servească pe guvernaţi, nu pe guvernatori!”), cei doi decid să-şi asume riscul publicării documentelor, iar atunci cînd se aşteptau mai puţin, toate ziarele din SUA au publicat şi ele acele materiale, în semn de solidaritate cu cei de la „The Washington Post”, generînd o emulaţie uriaşă în jurul idei de libertate a presei, astfel încît, în final, judecătorii au dat dreptate jurnaliştilor!

Semnificaţia acestei replici („Presa trebuie să-i servească pe guvernaţi, nu pe guvernatori!”) este una cît se poate de simplă, dar ea acoperă una dintre cele mai importante valori ale fiinţei umane: adevăratul rol al presei într-o societate democratică!

O suna nu ştiu cum, dar rolul acesta este chiar slujirea intereselor cetăţenilor, nu ale celor care-i conduc! Din păcate, mulţi jurnalişti cred că relatarea acţiunilor politicienilor ar fi lamura presei, partea sa cea mai preţioasă, iar tot ce ţine de lucrurile „mărunte” din viaţa oamenilor ar fi doar ceva de „fapt divers”, chiar dacă este vorba despre criminalitate şi siguranţa cetăţenilor, sărăcie şi lipsa locurilor de muncă sau despre starea generală a învăţămîntului.

„Cazul de la Caracal” arată cu deasupra de măsură exact acest lucru! Întreaga populaţie urmăreşte cu sufletul la gură evenimentele din această zonă a ţării, pe care se părea că nimeni pînă acum nu o lua în seamă.

Vocea unei fete de 15 ani, Alexandra Măceşanu, care, deşi era sechestrată în casa unui monstru, a reuşit să sune la 112 pentru a cere ajutor, a generat o reacţie emoţională uriaşă în rîndul oamenilor. Răpiri, chiar crime, s-au mai întîmplat în România, ba, chiar, statistica arată un  număr îngrijorător de astfel de situaţii, dar oamenii nu păreau preocupaţi în mod vizibil de asemenea subiecte, atîta timp cît evenimentul nu se petrecea în curtea sau familiile lor.

În „Cazul Alexandrei”, lucrurile stau cu totul altfel. Oricine se poate întreba: atunci, care este combustia care face ca acest caz să fie cu totul altfel? Răspunsul pe care-l putem da noi este unul foarte simplu: pentru că acest caz devoalează nu numai existenţa unor reţele de trafic de persoane şi minori, ci o adevărată disoluţie a instituţiilor statului, incapabile să reacţioneze imediat împotriva grupurilor infracţionale, ba chiar complicitatea acestora cu infractori extrem de periculoşi, care atentează la libertatea şi chiar viaţa unor fete, în vederea obţinerii unor sume uriaşe de bani, cu care-şi cumpără influenţa de la mai marii zonei!

În paralel, observăm că, deşi sîntem în plină campanie electorală, şi nu una oarecare, ci chiar una care urmează să decidă cine va fi preşedintele României, politicienii nu par să fi înţeles că strîmbarea din nas în faţa „Cazului Caracal”, ca şi cum ar fi prea mic pentru preocupările lor colosale, arată lipsa empatiei cu problemele reale care preocupă populaţia ţării, adică a acelora care urmează să se prezinte la vot!

Dau un singur exemplu. Acum cîteva zile, odată cu deschiderea anului şcolar, preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă şi alţi politicieni, au fost prezenţi la diverse festivităţi. Altădată, televiziunile le redau integral discursurile sforăitoare, într-o perfectă limbă de lemn. De data aceasta, ştirile principale ale televiziunilor i-au ignorat pe politicieni, în prim plan fiind festivităţile de la şcolile unde ar fi trebuit să fie Luiza (un liceu din Craiova) şi Alexandra (un liceu din Caracal), acolo unde au fost prezente familiile fetelor dispărute!

Doar din cînd, transmisiile TV au fost întrerupte pentru a reda doar cîteva minute din ce spuneau Iohannis şi Dăncilă, după care se revenea la şcolile de unde lipseau cele două fete. Nu ştiu ce consilieri au primii doi oameni în stat, dar este limpede că ei nu au habar de ce înseamnă cu adevărat comunicarea la acest nivel.

Nici Iohannis și nici Dăncilă nu au înţeles că discursul lor de la începerea anului şcolar nu putea şi nici nu trebuia să evite „Cazul Caracal”, în care este vorba despre dispariţia a două eleve care nu mai sînt la şcoli decît cu numele înscris în catalog! Măcar pentru a-i asigura pe copii şi pe profesori că statul, prin intermediul lor, va lua măsuri ca astfel de lucruri să nu se mai repete, că se va ocupa să le asigure securitatea în şcoli sau în localităţile de unde vin.

Nimic din toate acestea nu am auzit din gura lui Klaus Iohannis sau a Vioricăi Dăncilă, deşi preşedintele are în subordine CSAT-ul şi serviciile secrete, iar prim-ministrul are în subordine ministerul Justiţiei şi al Internelor, instituţii care au un rol fundamental în ceea ce Constituţia, la art. 23, al. 1, defineşte ca fiind „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei”, care sînt inviolabile, la fel ca şi „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei”, pe care Constituţia le garantează la art. 22, al. 1.

Avînd în vedere supra-mediatizarea cazului de la Caracal, impactul uriaş asupra opiniei publice, dar, mai ales, pericolul teribil reprezentat de existenţa reţelelor de trafic de persoane, ne-am fi aşteptat ca măcar acum, în preajma campaniei electorale, să vedem declanşarea unei celule de criză, aşa cum s-a întîmplat în cazul răpirii jurnaliştilor din Iraq, în care preşedintele şi premierul să stea la aceeaşi masă, alături de ministrul Justiţiei şi cel al Internelor, astfel încît, dincolo de tensiunile dintre ei, să se dea un semnal tuturor instituţiilor că se doreşte aflarea întregului adevăr şi că vor fi pedepsiţi toţi cei care au fost părtaşi în acest „Caz Caracal”, care a pus pe jar întreaga populaţie.

Nimic din toate acestea nu s-a întîmplat. Din contră, parcă, la acest nivel înalt, „Cazul Caracal” n-ar fi de nasul autorităţilor, de parcă toată ziua Preşedintele sau Prim-ministrul ar fi preocupaţi doar de teme înalte, precum încălzirea globală şi pacea în lume sau de subtilităţile filosofice ale lui Aristotel sau Kant!

Oamenii ăştia nu înţeleg că preocupările definite de caietul de sarcini al funcţiilor deţinute de ei conţine astfel de „chestii minore”, precum dreptul la viaţă al cetăţenilor, asigurarea un trai decent al populaţiei, garantarea libertăţii persoanei, dreptul la educaţie etc, toate prevăzute de Constituţie.

Dar, dacă nu ar ignora în general prevederile Constituţiei, atît Iohannis, cît şi Dăncilă ar fi ştiut ce scrie în această lege fundamentală la art. 49, al. 1: „Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”!

Or, ce vedem noi la nivelul cel mai înalt al instituţiilor statului? O indiferenţă incalificabilă faţă de acest caz concret de la Caracal, ca şi cum Preşedintele şi Prim-ministrul ar fi deranjaţi de faptul că spaţiul de emisie al televiziunilor este ocupat de soarta Alexandrei şi Luizei, în loc să le acorde lor timpi mai mari de antenă pentru a-şi face campaniile electorale!

Că vor sau nu, că-şi dau sau nu seama, oricum, campania electorală prezidenţială din acest an stă sub semnul „Cazului Caracal”! Chiar şi în sensul că opinia publică îi acordă acestuia o mai mare importanţă decît acordă războiului politic dintre cei care se bat pentru fotoliul de la Cotroceni.

Ca de obicei, însă, la noi, presa se pare că a înţeles mai bine nevoile societăţii, preocupările reale ale oamenilor şi ceea ce reprezintă, în realitate, „interesul public”. Adică, aşa cum spune replica din filmul „The Post”, din secvenaţa de mai sus: „Presa trebuie să-i servească pe guvernaţi, nu pe guvernatori!”

Conducătorii statului nostru au însă alte preocupări, care sînt, de cele mai multe ori, cu totul altele decît ale noastre, ale celor guvernaţi, deşi noi vom fi cei chemaţi să le dăm votul care să-i legitimeze la Putere pentru viitorii cinci ani.