CINE VA DECONTA UMILINTA ROMANIEI SUFERITA LA CHISINAU?

Haosul politic din Republica Moldova, țara care acum are două guverne și doi președinți, va fi decontat politic și la București. Întrebarea este de cine anume? Cine va fi scos vinovat pentru contraperformanța de a aduce în aceeași tabără Rusia, SUA și UE, cele trei forțe care au susținut crearea în ultima clipă a unei coaliții între socialiștii pro-rusi și pro-europenii din alianța ACUM, coaliție îndreptată împotriva oligarhului Vladimir Plahotiulc și a Partidului său Democrat?

A fost o umilință pentru România să nu fi fost prezentă atunci când comisarul European pentru Extindere, austriacul Johannes Hahn, vicepremierul rus Dmitri Kozak (autorul celebrului Memorandum Kozak pentru federalizarea Republicii Moldova, respins in 2003 de președintele Vladimir Voronin) și Brad Freden, directorul Biroului pentru Afaceri Est Europene din Departamentul de Stat al SUA au fost la Chișinău, pe 3 iunie, și au pus la cale crearea coaliției dintre pro-ruși si pro-europeni.

A fost apoi o altă umilință pentru România să asiste tăcută la cum Germania, Franța, Marea Britanie, Polonia și Suedia au dat o declarație, luni, pe 10 iunie, în care își exprimă sprijinul pentru Parlamentul Republicii Moldova care a ales un nou guvern. Polonia și Suedia sunt țările care au inițiat, în 2009, Parteneriatul Estic al UE. Acest Parteneriat nu a făcut la acel moment decât să lege de piciorul cu care Chișinaul se pregătea (după răsturnarea regimului Voronin) să facă pasul spre UE pietrele de moară numite Ucraina, Belarus, Azerbaidjan. Polonia (țară cu care România are un parteneriat strategic) și Suedia nu au făcut decât să scoată Republica Moldova de pe un posibil traiect către asocierea cu Balcanii de Vest în strategia de extindere a UE, practic au scos Chișinăul din ecuația aderării. Acum, ca și atunci, fără vreo consultare în virtutea parteneriatului strategic, Polonia decide împreună cu marile puteri din UE ce este bine și ce este rău pentru Republica Moldova.

Și au mai fost umilințe suferite de România în ultimii ani, plecând de la numirea ungurului Kalman Mizsei în funcția de reprezentant special al UE la Chișinău (2007-2011), până la declarația din 2018 a lui Franco Frattini, reprezentantul OSCE pentru Transnistria, cum că regiunea separatistă prorusă ar trebui să obţină un statut special în cadrul Republicii Moldova. Să fie un semnal că noul guvern Maia Sandu de la Chișinău a fost ”binecuvântat” de SUA, dar și de Dmitri Kozak, autorul planului de federalizare din 2003? Oricare ar fi răspunsul, pare limpede că Bucureștiul nu a știut despre cel mai grav lucru care i se poate întâmpla unei țări din această regiune de limes a Europei – că marile puteri își dau mâna peste România. De această dată, miza a fost în stânga Prutului.

Când toate aceste mișcări strategice se întâmplau, președinția Romaniei tăcea, la fel și Ministerul de Externe. Apoi, ministrul Teodor Meleșcanu a oferit o poziție ce venea în contra celor decise de marile puteri, susținând că ar trebui organizate alegeri anticipate, la începutul lunii septembrie, așa cum a decis președintele interimar și, totodata, premierul Pavel Filip, omul oligarhului Plahotniuc. Cu alte cuvinte, ministrul român s-a opus voalat unei decizii a Parlamentului de la Chișinău luate în prezența ambasadorilor Rusiei și SUA și a reprezentantului UE. MAE de la Bucuresti a revenit cu un comunicat în care a adoptat, brusc, poziția UE, SUA și a Rusiei. Poziția președintelui Klaus Iohannis, pe 9 iunie, a fost cât se poate de ambiguă; el a făcut apel la dialog politic la Chișinău într-un mod care sugera că România nu este pregătită să recunoască noul guvern. Abia după razboi și după rarisima poziție a MAE care contrazice poziția ministrului de Externe Meleșcanu, Iohannis își arată vitejia și declară pentru Ziare.com că adoptă poziția MAE, adică recunoașterea noului guvern de la Chișinău.

Cine trebuia să ia o poziție limpede în privința Republicii Moldova și să discute cu partenerii europeni în cele trei luni ce au trecut de la alegerile parlamentare de acolo? Premierul Viorica Dancilă, cea ținută departe de Klaus Iohannis de Sibiu la momentul Summitului așa-zis pentru viitorul UE? Premierul României, care nu reprezintă țara la Consiliile Europene? Sau președintele Iohannis, cel care reprezintă România în politica externă și, mai cu seama, cel care a avut dosarul Republicii Moldova, alături de consilierii săi? „Nu e cazul să înjurăm MAE și pentru relația cu Moldova, dosarul Republica Moldova a fost la Cotroceni, în ultimii ani”, a spus analistul Armand Goșu pentru Cotidianul.md.

Poziția tacită și constantă a președinției în ultimii ani a fost aceea că electoratul din Republica Moldova ar trebui să voteze ”geopolitic, adică pentru forțele pro-europene și împotriva pro-rușilor, să favorizeze alianțe de guvernare care să-i excludă pe socialiștii președintelui Igor Dodon, indiferent că această variantă implica perpetuarea la putere a unui oligarh detestat pe plan intern și internațional și perpetuarea mizeriei și sărăciei. Nu se poate să nu remarcăm disonanța cognitivă a președintelui si a consilierilor săi, care au susținut tacit un regim oligarhic la Chișinău, în timp ce în țară luptau cu ”ciuma roșie” și corupția.

Iar dacă au adoptat această strategie ”geopolitică”, președintele și consilierii săi ar fi trebuit să o discute cu cel mai important aliat, cu SUA. Cine altul decât președintele Iohannis putea să aibă cea mai bună relație cu șeful lui Brad Freden, nimeni altul decât succesorul la Departamentul de Stat al Victoriei Nuland și al lui Philip Gordon (cel care a ”inspirat” decizia Curții Consituționale în favoarea președintelui Băsescu, în 2012, într-o vizită la București, făcută cu exact același scop ca și vizita numitului Freden la Chișinău)? Președinția a jucat o carte perdantă, iar România a ieșit umilită de SUA, de Rusia, de Polonia într-un dosar extrem de sensibil. Președinția a reușit să aducă în aceeași tabără SUA, Rusia și guvernul rusofob de la Varșovia, plus Germania, Franța sau, cel putin, nu a fost conștientă de constituirea acestei ”cabale”, ceea ce este cât se poate de grav.

Președintele Iohannis a fost prins într-un urias offside geopolitic la acest început de iunie 2019. Propaganda sa poate încerca să arunce vina pe tensiunile create de PSD și Liviu Dragnea, însă miza este mutarea treptată a sediului puterii politice în Romania. Unde? Către cei care suflă în ceafa presedintelui, după europarlamentare – USR, care, fără vreo experiență a guvernării și neerodat de guvernare, a avut o poziție cât se poate de limpede în favoarea celor decise la Chișinău de SUA și Rusia, susținând coaliția noului premier Maia Sandu și acuzând voalat decizia Curții Constituționale (controlată de Plahotniuc) de a-l suspenda pe președintele Dodon și de a nu recunoaște guvernul.

Care sunt posibilele explicații pentru această expectativa păguboasă de treil luni a României și pentru bâlbele diplomatice din ultimele zile ale președintelui și ale ministrului de Externe? Un răspuns poate veni de la Chișinau, acolo unde înfrântul Plahotniuc scoate artileria grea și dă publicității înregistrări compromițătoare cu președintele Dodon spunând că a primit sute de mii de euro lunar din Rusia pentru campania electorală. Că Plahotniuc înregistra discuțiile cu politicienii invitați pe la hotelurile sale se știa. ”Bonusul, pe care nu doar serviciile (mai puțin SIE și SRI) îl așteaptă, ci și publicul, îl reprezintă arhiva foto/video a lui Plahotniuc, în care o să apară destui actuali și foști politicieni (și nu numai) de la București, în posturi nu tocmai onorabile”, a comentat Armand Goșu, conform cotidianul.md.