COMISIA PARLAMENTARA DE ANCHETA A FRAUDARII ALEGERILOR PREZIDENTIALE DIN 2009 LA FINAL!

6 sept.

Imagini pentru lazar,kovesi,iohannis ,poze

Comisia de anchetă privind alegerile din 2009 a ajuns la final, în condițiile în care multe dintre aspecte nu au fot lămurite, iar Laura Codruța Kovesi nu s-a prezentat l-a audieri, în pofida tuturor demersurilor făcute.

Șefa DNA, Codruța Kovesi, s-a apărat susţinând cu înverșunare că procurorii nu pot fi obligați să se prezinte la audieri într-o comisie parlamentară și a invocat o hotărâre a CSM şi o decizie a CCR. De asemenea, ea a declarat, în mai multe rânduri, că nu deţine niciun fel de informaţii și deci prezența sa la audieri nu se justifică.

Pe lângă concluzii, astăzi vor fi prezentate și propuneri privind modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte comisiile de anchetă.

Preşedintele Comisiei, Oana Florea, declara, de altfel, la începutul lunii august, că raportul final va cuprinde şi propuneri de modificare a legii, astfel încât puterile acestor foruri să fie sporite, dând ca exemplu Franţa, unde parlamentarii, pe timpul funcţionării comisiilor, acţionează ca judecători de instrucţie şi pot face inclusiv percheziţii.

La mijlocul lunii mai au începute audierile privind prezidențialele din 2009, printre primii chemați fiind Dan Andronic, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, fosta preşedintă a AEP Ana Maria Pătru şi directorul STS, Marcel Opriş, Vasile Blaga, ministru de Interne pe atunci.

Fostul șef al SRI George Maior a fost și el invitat pe 6 iunie la comisie, unde a recunoscut că a fost la întâlnirea din noaptea alegerilor care a avut loc acasă la Gabriel Oprea, dar nu a vrut să dea detalii, afirmînd că a fost vorba despre o întâlnire privată şi că nu are să-şi reproşeze nimic.

Comisia parlamentară de anchetă i-a solicitat ulterior procurorului general Augustin Lazăr dosarul clasat instrumentat de procurori și clasat privind scrutinul, dar acesta a refuzat, precizând că nu există temei legal.

În acest context, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a sesizat Inspecţia Judiciară, în vederea verificării conduitei procurorului general în ceea ce priveşte reţinerea de a trimite documente comisiei.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a fost înfiinţată la solicitarea PSD şi ALDE după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor.

Jurnalistul a publicat un articol în evz.ro în care a susţinut că în seara celui de al doilea tur al prezidenţialelor la locuinţa lui Gabriel Oprea s-au aflat, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.