PANA NU VA FI DEMIS TRAIAN BASESCU ,ROMANII VOR TRAI IN TARA PROCURORILOR LUI HAINEALA ,A CRIMINALULUI MORAR SI A PROCUROAREI CEAUSISTE MONIICA GHERGHESCU(MACOVEI)!

15 ian.

Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de eliberare din funcţia de procuror a lui George Bălan, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, după ce acesta, care este cercetat de DNA într-un dosar privind divulgarea de informaţii secrete, a demisionat din magistratură, informează Mediafax.

basescu_csm

Şeful statului a semnat, de asemenea, decretul de pensionare a lui Jean-Gabriel Moraru – prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta.

Procurorul George Bălan, implicat într-un caz de corupţie, şi-a dat demisia din magistratură în noiembrie 2012, locul său în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ca reprezentant al procurorilor de curţi de apel, fiind în prezent vacant.

Bălan – alături de fostul său consilier Marcel Sâmpetru şi de şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov, Vlad Mihai – este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un dosar privind divulgarea de informaţii secrete către persoane neautorizate.

Acţiunea penală a fost pusă în mişcare de procurorii anticorupţie pentru complicitate la folosirea de informaţii nedestinate publicităţii şi de asociere pentru săvârşirea infracţiunii de folosire de informaţii nedestinate publicităţii.

Secţia pentru procurori a CSM dispusese, în 11 iulie 2012, suspendarea din funcţie a lui George Bălan – pe atunci membru al CSM şi procuror în cadrul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti -, şi suspendarea din funcţie şi încetarea detaşării la CSM a lui Marcel Sâmpetru, procuror în cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Inspecţia Judiciară a declanşat, la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, verificări privind buna reputaţie a procurorilor George Bălan şi Marcel Sâmpetru.

Procurorul Marcel Sâmpetru l-ar fi instigat, în repetate rânduri, pe comisarul şef Vlad Mihai să-i permită accesul la date şi informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, lucru pe care l-a şi făcut, potrivit procurorilor anticorupţie.

Scopul ar fi fost acela de obţinere a unor foloase necuvenite atât pentru Mihai, cât şi pentru Sâmpetru ori pentru alte persoane, cum ar fi menţinerea în funcţie a şefului SIPI Ilfov, accederea în funcţii de conducere a lor sau a altor persoane agreate, verificarea situaţiei juridice pentru asigurarea apărării în eventualitatea unor anchete penale, a precizat DNA.

Am încercat un inventar mental al procurorilor celebri în zilele noastre, roind la curtea împăratului. Morar, extras din anonimat și proclamat procurorul procurorilor de Traian Băsescu, e cel care a incinerat dosarul Flota, proclamând valoare zero pentru vapoarele României. Mandatele lui au expirat de când lumea, dar e ținut în solda satrapului, sfidând legea și bunul simț. Util, indispensabil, servitor perfect acest Morar. Procuroarea Monica Macovei e purtătoarea de mesaj a Băsescului în cancelariile europene. Pare ea mereu mahmură, ca după un neîntrerupt chef care-i lasă sub ochi farfuriile unor cearcăne adânci, dar nu stă o clipă, dă din clanță ca o meliță și a avut, are încă, eficiență. Ea a dus „lovitura de stat” din România în tot universul. În fruntea CSM, Băsescu ține morțiș să aibă tot o procuroare, dătătoare dură cu pumnul în masă, pe madam Hăineală. Judecătorii trebuie să se supună judecății unei procurărese băsiste. Bravos! Băsescu, găsit într-o nesfârșită vacanță, s-a dat de două ori jos de pe sania cu motor în această iarnă. O dată să aniverseze nu știu ce tăiere de moț la STS și altă dată să conducă direct instalarea madamei procuror Hăineală la ședința CSM. Ce spune asta? Păi spune! Inventariind în cap procurorii mi-am adus aminte că și Ponta ar cam fi din branșă. În mod normal, Ponta ar trebui să fie primul procuror adversar de moarte al Băsescului. Semnarea acelui pact pe care îl numesc în continuare idiot, la ceas de noapte, în Cotroceni, nu mă lasă să gândesc indulgent. Să alergi cu bidonul cu oxigen la gura unui adversar pe care poporul l-a pus la pământ prin al doilea referendum (în decembrie n-au fost alegeri parlamentare, ci reluarea referendumului din vară pentru demiterea lui Băsescu), să-i dai șansa satrapului să se joace iar cu tine și cu noi toți, e de neînțeles. Iar dacă găsesc o explicație, apoi ea devine cutremurătoare. Mă încăpățânez totuși să cred că Ponta nu face parte din procurorii băsiști.

Mai sunt și alți procurori la curtea lui Băsescu. Mulți, mult prea mulți. Pare unica profesie de care are nevoie. Meseria de cetățean român nu prea are căutare în Deal.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.