FALIMENTUL REGIMULUI DEMOCRATIC EURO-ATLANTIC IN ROMANIA (IV)!

Falimentul regimului democratic euro-atlantic în România (IV)

                                 –   interviu cu profesorul Corvin Lupu –

 

 

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, din articolele dumneavoastră și discuțiile purtate de noi, care au fost citite cu interes de zeci de mii de cititori, s-au desprins, pe lângă soluții la unele probleme și numeroase atitudini critice la adresa regimului politic aflat la putere. De aceea, unii cititori v-au perceput ca emanând idei antisistem. Aș dori să clarificați poziția dumneavoastră, din acest punct de vedere.

Corvin Lupu: Din multe puncte de vedere, se poate spune că am ajuns la concluzii care pun regimul politic din România instituțiile sale de forță „la colț”. Ca urmare, mă recunosc a atitudini cu nuanțe „antisistem”. Prin ceea ce scriu și prin discuțiile noastre am dorit și să-i ajut pe cititori să privească problematica din cât mai multe unghiuri de vedere. Pe de altă parte, este evident că regimul politic din România este într-o situație care, imaginat pe o axă, glisează între limitele de „suferință”, de „mare suferință”, până la „faliment”, acesta din urmă, cel puțin din punct de vedere moral și al spiritului național românesc. Toți factorii responsabili din politică și din instituțiile statului recunosc lipsurile majore din societatea românească. Cu toate acestea, unii dintre cei care critică sistemul continuă să fie introduși în platformele serviciilor secrete și sunt monitorizați, periferizați și încercuiți cu un cerc „de foc” care poate oricând deveni nimicitor.

Situația bună a companiilor producătoare străine de România, situația bună a marilor complexe comerciale străine, situația bună a companiilor străine care exploatează și vând resursele naturale ale României (apă minerală, potabilă și pentru consum casnic, petrol, gaze, curent electric, aur, metale rare, lemn, materiile prime pentru industria materialelor de construcții, pământul agricol etc.), situația bună a companiilor străine de transport, situația bună a societăților străine de asigurări, situația bună a băncilor străine etc., nu este echivalentă cu o situație bună a României. Multă lume face confuzie între binele străinilor și binele românilor. Economia străină din România nu este a noastră, chiar dacă sunt mulți români care muncesc și-și câștigă o pâine mai albă, sau mai neagră, de la acești străini. Ni se vorbește despre creșterea PIB-ului și se fac comparații cu PIB-ul de pe timpul comuniștilor. Nu se poate compara. Acel PIB era integral al României și al românilor. Actualul PIB provine din afaceri ale străinilor, al căror profit este în cea mai mare parte nefiscalizat și exportat ilegal, o mare parte în paradisuri fiscale.

M.A.M.: Sunt mulți analiști și jurnaliști care sunt de părere că o cauză a nerealizărilor din România o constituie politica fiscală. Ce credeți că trebuie făcut pe această linie?

C.L.: Eu exprim o părere mai mult politică, de om care am cercetat și aspecte de istorie economică și prin activitatea mea am ajuns să fiu și membru al Comisiei de Istorie Economică a Academiei Române. M-au interesat problemele economice și am simțit nevoia să studiez și pe această linie, dar trebuie să amintim că eu nu sunt specialist în finanțe, ca să pot să emit o judecată infailibilă în acest domeniu.

Eu cred că ANAF-ul are nevoie de o reformare, în principal, pe cinci linii de acțiune.

I. Actualmente agențiile fiscale de la județe și de la sectoarele municipiului București fiscalizează întreprinderile mici, care sunt în majoritate zdrobitoare ale românilor. Presiunea de la vârful sistemului (guvern și Ministerul Finanțelor) pusă pe agențiile fiscale este foarte mare, iar inspectorii fiscali exercită o mare presiune asupra întreprinderilor mici, pentru a colecta la buget sume mereu mai mari, cum li se cere. La acest nivel, abuzurile sunt mult întâlnite, în sensul cel mai rău al cuvântului, mergând adeseori până la distrugerea și falimentarea afacerilor și a firmelor românilor, de dragul recuperării unor prejudicii, existente adeseori doar pe hârtie, în baza cărora inspectorii încasează prime consistente, încurajând activitatea distructivă a ANAF-ului.

Direcțiile Fiscale Regionale fiscalizează întreprinderile mijlocii, românești și străine. În acest caz, fiscalizarea se face la sânge pentru români și cu menajamente pentru străini.

Marile companii străine și românești sunt fiscalizate de la nivelul Ministerului de Finanțe. În acest caz imixtiunile sunt extreme. Pe de o parte, toate ambasadele statelor străine își protejează firmele și fac presiuni pentru a nu se lua măsuri legale împotriva situațiilor de fraudă fiscală și împotriva unor eventuale măsuri de intrare în legalitate fiscală a acelor societăți. De asemenea, prin politica de facilități fiscale acordate de statul român companiilor străine, s-au diminuat mult veniturile la buget. Concomitent, un mare număr de oameni de afaceri români, cu deosebire de etnie română, proprietari de companii mari și mijlocii, sunt loviți de autoritățile statului român, abuzați, slăbiți sau cu afacerile lichidate de ANAF, de procurori și de unele instanțe de judecată incorecte și controlate politic, situații întâlnite cu deosebire de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Zeci și zeci de asemenea patroni români zac în pușcării, în arest la domiciliu sau sub control judiciar, amenințați cu executări silite și preocupați de lichidarea și înstrăinarea cât mai urgentă a firmelor. În locul lor se înmulțesc precum ciupercile otrăvite oameni de afaceri străini, mulți dintre ei solicitanți de cetățenie română, care dezvoltă noi afaceri, pe spațiul eliberat prin distrugerea oamenilor de afaceri români. Străinii sunt încurajați în fel și chip de autoritățile române puse în slujba lor. Pe această linie, situația este gravă.

Viitorul apropiat al luptei pentru putere din România are și ANAF inclus „în ecuație”. Cei care doresc restabilirea cadrului constituțional prin înlăturarea legislației secretă paralelă, emisă de sistemul de forță ascuns în spatele ultimilor doi președinți, acționează pentru curățirea uriașei mizerii din ANAF. Va trebui să vedem cum va reacționa trinomul SRI+DNA+președinte pentru a influența deciziile guvernului în privința viitorului ANAF.

Economistul Constantin Cojocaru, cunoscut militant pentru reformarea sistemului politic și economic din România, autorul Legii Cojocaru și inițiator al Constituției Cetățenilor, formulează temeri sumbre. Într-un text intitulat Asasinii României, datat 15 mai 2017, domnia sa scrie: „Programul de guvernare cu care PSD-ul a înșelat, din nou, poporul român în alegerile parlamentare din decembrie 2016, este o încercare diabolică a transnaționalilor de mituire a electoratului român prin promisiuni de creștere a salariilor, care vor fi spulberate de inflație, pentru a obține, în schimb, crearea unei ramuri fiscale a SRI, o armată de peste 35.000 de agenți acoperiți ai serviciilor secrete, unică în lume, care să le asigure controlul total asupra resurselor financiare ale cetățenilor țării.”

Este un semnal de alarmă asupra căruia mă opresc să fac comentarii mai largi în acest moment.

M.A.M.: Ați realizat o imagine coerentă a unei situații deosebit de grave din România zilelor noastre. V-aș ruga să ne spuneți și cum vedeți dumneavoastră reorganizarea sistemului fiscal din România.

C.L.: Eu cred că toate societățile trebuie fiscalizate apolitic, fără menajamente, începând cu cele mari și până la cele mai mici. „Toată lumea să plătească” ar trebui să fie un slogan pus corect în aplicare. Legiuitorul, respectiv Parlamentul și Guvernul României trebuie să adopte acte normative prin care să stopeze implicarea factorilor politici și a serviciilor de informații în influențarea politicii fiscale a țării și în influențarea punctuală a multor controale ale societăților, fie ele ale unor persoane neagreate de sistem, care sunt călcați în picioare de aceste controale, fie ele controale ale firmelor reprezentanților sistemului sau ale familiilor lor, ca și ale serviciilor de informații, care sunt protejate la controale, sau pur și simplu ocolite. Apoi, cred că ar trebui revenit la sistemul prin care la nivelul fiecărui județ și sector al municipiului București să se fiscalizeze toate societățile mici, mijlocii și mari, străine și românești.

II. În al doilea rând, reformarea ANAF ar trebui să cuprindă o reală eliminare a corupției din sistem. Dacă se realizează eliminarea imixtiunilor politice și ale serviciilor de informații, se creează condiții pentru reducerea la limite nesemnificative a corupției din sistem, a colectărilor funcționarilor de la baza sistemului dirijate înspre șefii de la vârful sistemului etc. Pentru această stopare a corupției trebuie să existe voință politică reală, nu doar declarată și guvernul trebuie să se implice pentru a elimina corupția prin măsuri adecvate. Până în prezent, prin sistemul de supraveghere al serviciilor de informații s-a realizat prea puțin și nu s-a adus corupția la nivelul foarte scăzut la care aspiră societatea.

III. În al treilea rând, trebuie luate măsuri care să stopeze abuzurile foarte multe și mari din sistem, fără ca acest lucru să diminueze colectările. Codul fiscal ar trebui completat cu un titlu privitor la răspunderea funcționarilor fiscali. În prezent, pentru a încuraja colectările, s-a emis un act normativ intern care îi pune la adăpost de răspundere pe funcționarii fiscali, încurajând-u-i să facă abuzuri pentru a obține prime pentru prejudiciile estimate, obținute prin abuz asupra unor contribuabili. Acest act normativ este neconstituțional. Orice fac, inspectorii fiscali nu răspund! Ca în cazul magistraților. În acest fel, sistemul ticăloșit nu se poate reforma.

IV. În al patrulea rând, trebuie eliminate toate protocoalele secrete dintre SRI și ANAF. SRI trebuie să aibă doar obligația să ofere Ministerului de Finanțe informațiile pe care le adună pe această linie de muncă și atât. Nimic mai mult! Nu SRI trebuie să stabilească cine să fie nimicit și cine să fie protejat prin controalele ANAF. Această stare de lucruri trebuie să înceteze. Directorul Eduard Hellvig a promis la bilanțul din martie 2017 că s-a încheiat o etapă, începe o altă etapă și SRI va intra în slujba cetățenilor și a democrației. Menționez eu că etapa trecută a fost una a abuzurilor făcute de echipa Coldea, sub oblăduirea foștilor șefi de stații ai serviciilor secrete din SUA, ale fostului regim iudeo-liberalo-globalist al echipei Barack Obama-John Kerry-Hillary Clinton. Sperăm că nu au fost doar vorbe în vânt ale directorului politic, ci voință decizională a consilierilor americani, a directorului politic și a directorului militar al S.R.I., cât și voință politică a altor servicii de informații care au putere mare de influențare a cursului societății românești actuale.

V. În al cincilea rând, trebuie găsite soluțiile ca inspectorii ANAF să fie plătiți foarte bine prin salarii care să aibă acoperire în performanță de colectare fără abuzuri și în condițiile legii prevenției pe care PSD-ul lui Dragnea o are în vedere și care este de mare utilitate funcționării societății românești. Este mare nevoie de un sistem de plată foarte bună a inspectorilor fiscali dacă vor colecta fără să facă abuzuri și, concomitent, de diminuare a salarizării celor care fac abuzuri. Actualmente, cum am mai arătat, inspectorii fiscali sunt premiați pe seama controalelor prin care au colectat abuziv, cu japca, prin interpretări forțate ale legislației, uneori ambiguă și favorizatoare de abuzuri. Adeseori, inspectorii fiscali primesc prime grase, care s-au argumentat cu măsurile de executare a unor contribuabili și de recuperare prin lichidarea societăților și vinderea patrimoniului acestora, situație în urma căreia bugetul este afectat, locurile de muncă dispar, numeroase familii ajung să aibă grave probleme existențiale etc. Inspectorilor fiscali nu li s-a cerut nici măcar să restituie primele încasate în baza unor abuzuri săvârșite, după ce măsurile luate de ei au fost anulate în instanță. În aceste condiții, acești inspectori fiscali distrug firmele românilor fără apărare, încasează primele și nu-i deranjează nimeni nici dacă abuzul este ulterior dovedit. Este strict necesar ca șefii colectivelor de inspectori să nu aibă voie să se amestece în influențarea concluziilor din actul de control. Astăzi, inspectorii fiscali așteaptă ordinul superiorilor pentru a redacta procesul verbal de control. Orice control poate să fie finalizat cu concluzii favorabile sau defavorabile contribuabilului. Mi se pare de mare urgență ca acest sistem ticălos din ANAF să fie lichidat și să se promoveze cu totul alte mijloace de performanță în colectare, prin accent pe prevenție și prin controale prin care agențiile fiscale să cunoască societățile și capacitatea lor fiscală reală.

M.A.M.: V-ați referit la aspecte economice ale regimului politic actual din România, dar sistemul trebuie privit și din alte puncte de vedere.

C.L.: În articolele trecute și în cel prezent m-am referit la câteva tare adânci și vizibile de către opinia publică ale regimului euro-atlantic actual din România. Sunt și alte multe aspecte negative care afectează România profundă. Democrația, în înțelesul general dat termenului, respectiv de referire la un regim politic bazat pe existența mai multor partide care își dispută conducerea societății prin alegeri, nu este un model de regim politic care să fi avut performanțe în istoria României. Această afirmație este, probabil, de-a dreptul șocantă pentru o parte a opiniei publice, dar este reală.

M.A.M.: Afirmația și comentariile privitoare la ideea că regimul multipartid de astăzi, îndeobște numit „democratic”, nu mai asigură necesitățile social-politice ale României reprezintă o discuție de mare însemnătate politică, teoretică și practică și vă rog să vă spuneți punctul de vedere despre această afirmație a dumneavoastră.

C.L.: Aș începe cu experiența istorică. Nu mă voi referi la lunga experiență a statelor medievale românești, ci voi începe referirile cu perioada de după formarea statului național român, la 24 ianuarie 1859. Marii noștri patrioți pașoptiști au dorit să introducă un regim politic cât mai democratic, având în vedere înțelegerea din acele timpuri a noțiunii, regim bazat pe o putere legislativă (Adunarea Legiuitoare), o putere executivă (domnitor și guvern) și o putere judecătorească. Adunarea Legiuitoare era aleasă prin vot. Dar, de la început, regimul a cunoscut eșecuri, datorate pozițiilor ireconciliabile ale diverselor forțe din societate, care se luptau între ele până se sfâșiau și această situație s-a perpetuat și s-a agravat mereu, periodic fiind ameliorată de lideri autoritari care diminuau temporar puterea partidelor și astfel luptele interne erau întrerupte. Carol al II-lea și Ion Antonescu sunt exemplele cele mai sugestive.

În luna mai 1864, pentru a-și putea pune programul de reforme în aplicare, domnitorul Cuza a fost nevoit să dea o lovitură de stat și să dizolve Adunarea Legiuitoare care se împotrivea legii agrare și altor reforme de modernizare a țării. Grupările politice românești nu au putut renunța la interese mărunte personale și de grup, în favoarea intereselor naționale pe termen lung și l-au blocat pe domnitor, obligându-l să introducă un regim personal. În continuare, Cuza a condus țara autoritar, ajutat de câțiva înțelepți, în frunte cu istoricul și omul politic Mihail Kogălniceanu și a promovat reformele în care a crezut elita generației pașoptiste, demarând proiecte majore care vor fi continuate după înlăturarea lui.

Ca urmare a multor nemulțumiri ale diverselor forțe care se opunea reformării societății românești, s-a acreditat ideea necesității aducerii unui „prinț străin”, idee la care a achiesat însuși Cuza, cu mențiunea ca acest lucru să se întâmple după moartea lui. Cuza nu avea urmași cu soția lui Elena Doamna. El a avut doi fii cu metresa sa, Maria Obrenovici, sârboaică, spioană a țarului Rusiei. Clasa politică a timpului nu accepta succesiunea la tron a acestor bastarzi, chiar dacă Elena Doamna a acceptat să facă uriașul gest de a-i înfia pe cei doi fii nelegitimi ai soțului ei.

În 1866, după lovitura de stat prin care Cuza a fost alungat de pe tron, a fost adus domnitorul Carol de Hohenzollern Sigmaringen, devenit rege în 1881, care a adus la guvernare principalele forțe politice de atunci, respectiv pe liberali și pe conservatori, dar aceștia nu s-au putut înțelege între ei pentru a asigura dezvoltarea României. Atunci, domnitorul Carol I a introdus sistemul alternanței la putere a partidelor. Acest regim politic al lui Carol I nu a fost unul democratic, ci unul autoritar, derulat în vechea tradiție a domnitorilor români. În cei 48 de ani cât a condus România cu autoritate deplină, țara a făcut progrese importante, chiar dacă nu a lichidat decât o mică parte din decalajele care o despărțeau de Lumea Occidentală, cea care își baza prosperitatea pe uriașul transfer de resurse jefuite din colonii.

M.A.M.: Cu toate acestea, sunt păreri care elogiază acest regim politic din România și, în acest sens, se raportează mai ales la perioada interbelică.

C.L.: Perioada interbelică nu a fost o perioadă de regim democratic în România! În zadar încearcă unii să o idealizeze și cu sau fără voie manipulează. În acel timp, o situație bună o avea doar populația bogată de la orașe, din care mai mult de jumătate erau minorități naționale. Majoritatea dintre cei 80% din populație care trăia la sate, viețuia în condiții foarte grele, fără nici un fel de infrastructură, îngropați în noroaie, fără să vadă toată viața un medic la față, în case cu pământ pe jos, fără electricitate, lipsiți de bunuri de larg consum, tot ce aveau fiind confecționat în propriile gospodării sau de către meșteșugari locali, mulți dintre ei „amatori”. Pe munca și pe sărăcia acestei populații se baza prosperitatea celor de la oraș și a câtorva familii din fiecare sat.

Puține categorii sociale aveau drept de vot, iar alegerile au fost aproape permanent falsificate. Începând din anul 1924, a intrat în vigoare Legea Mârzescu, care interzicea demonstrațiile, grevele, manifestațiile publice neautorizate. Comuniștilor și legionarilor li s-a interzis participarea la viața politică. Partidul Comunist a fost scos în afara legii în anul 1924. Activitatea politică legionară, cea mai patriotică mișcare națională românească, a fost scoasă în afara legii, în 1933. Interzicerea participării legionarilor la viața politică, fără temei juridic sau politic, de către prim-ministrul I.G. Duca, cu știrea regelui, la solicitarea evreimii internaționale și a unor forțe politice din Franța, a dus la asasinarea sa de către legionari, crimă care a avut ca urmare escaladarea măsurilor antilegionare, până la practicarea terorismului de stat ca mijloc de păstrare a puterii politice de către rege și oligarhi. Repet, regimul interbelic nu a fost unul democratic și nu a fost nici un regim autoritar bazat pe echilibru și înțelepciune. Carol al II-lea și Ion Antonescu, au practicat terorismul de stat împotriva Mișcării Legionare, care reprezenta o mare parte a poporului român și acea parte era partea patriotă, dispusă la muncă, sacrificii pentru țară și popor și care acționa în baza preceptelor credinței ortodoxe.

Lupta românilor între ei a dat țara înapoi în multe momente istorice și a fost speculată de străini și de minoritățile naționale din spațiul românesc.

Nepermițându-li-se abuziv să activeze politic, legionarii și comuniștii s-au radicalizat, iar măsurile represive violente luate împotriva lor, au condus la replici foarte dure ale acestora, care au afectat întreaga epocă istorică și au creat o și mai mare ruptură în societatea românească. E suficient să amintim de modul în care i-au pedepsit legionarii pe cei care au luat măsuri nedrepte și ilegale împotriva lor și, mai ales, cum s-au răzbunat comuniștii după ce au ajuns la putere. Vântul semănat prin persecutarea lor, a dus la furtuna de după 1945.

În februarie 1938, regele Carol al II-lea a trecut toate partidele în afara legii. Ce democrație este asta? Acesta este „modelul absolut” care a fost propus românilor după 1990 de către reînființatele partide istorice. Acestea nu au găsit soluții de reformare a fostului sistem, ci doar soluția primitivă de „dare a ceasului istoriei înapoi”. O asemenea situație nu poate fi una care să ne fie nouă prezentată astăzi drept model care să asigure progres. Nu poți să mergi înainte întorcându-te înapoi. Desigur, pentru timpurile perioadei interbelice, a fost un pas înainte față de etapa istorică anterioară, când situația a fost mai rea, dar acel model nu a mai putut performa după 1990, cu atât mai puțin corespunde etapei istorice de astăzi.

M.A.M.: Care au fost perioadele cele mai funcționale din istoria contemporană?

C.L.: Răspunzând la această întrebare doresc să mă raportez la indicatorii economico-sociali, la stabilitatea internă și la securitatea internă și externă a țării. Nu mă raportez la elemente subiective de atașament față de unul sau de altul din regimurile politice care s-au perindat în istoria României, cum obișnuiesc mulți să facă. În perioada conducerii majoritar liberale, din 1918 până în 1928, s-au înregistrat mari progrese, dar să nu uităm că Ionel Brătianu a condus țara cu mână de fier. Carol al II-lea a fost și el un rege autoritar, cu deosebire în ultimii ani ai domniei sale. Anul 1938 și următorii doi au fost anii maximei dezvoltări capitaliste a României. Ulterior, sub conducerea lui Ion Antonescu, în ciuda războiului mondial, economia și societatea românească au funcționat foarte bine. Nu mai este cazul să amintim succesele economico-sociale remarcabile din perioada regimului socialist de stat, cu deosebire din cea a dictaturii ceaușiste de dezvoltare, când s-au făcut mari progrese, în toate domeniile de activitate.  Afirmăm acest lucru chiar dacă succesele din perioadele ultimelor regimuri autoritare, Carol al II-lea Antonescu, Dej și Ceaușescu, sunt astăzi murdărite de o propagandă agresivă, lipsită de obiectivitate, menită să acopere succese trecute și să valideze perioada post-decembristă, cea care a distrus cea mai mare parte a realizările economico-sociale și culturale ale românilor din perioadele regimurilor autoritare, mai ales din timpul lui Dej și Ceaușescu.

M.A.M.: Oare am putea identifica cerințele omului politic de succes al regimului politic actual din România? Cum îl vedeți pe omul regimului politic din România de după decembrie 1989?

C.L.: Regimul democratic/„democratic” de după 1989, a evoluat doar în parametrii stabiliți de puterile externe diriguitoare, a căror portavoce au fost conducătorii agreați de aceste puteri să ne conducă. Sistemul democratic/„democratic” alege „bob cu bob” politicienii cărora le sunt deschise căile ascensiunii. La conducerea partidelor politice și implicit a societății românești au fost aduși doar oameni care se încadrau cu certitudine în formatul omului politic al regimului politic actual.

Haideți să încercăm să facem o evaluare a acestor „calități” pe care trebuie să le aibă oamenii politici susținători ai regimului globalist euro-atlantic, hommo europaeus și hommo mondialus, cu speranța că nu se va supăra nimeni. Am înțeles că unele din articolele mele din arhiva „Justițiarul” au fost citite scrâșnind din dinți.

În 22 decembrie 1989 au fost aduși la putere minoritari etnici vânduți și supuși puterilor străine. „Elitele” politice care s-au perpetuat la conducerea României au fost oameni dispuși să accepte ruperea repetată de bucăți din avuția țării, să promoveze cu prioritate absolută interesele străinilor și ale minorităților naționale din România, să „reformeze” până la degradare sistemele de educație și de sănătate ale țării, în scopul de a vulnerabiliza poporul român și a-l stăpâni și conduce mai ușor, să accepte distrugerea armatei române și să o transforme într-un grup de detașamente militare care să lupte pentru interesele fostului regim globalist din SUA și a Israelului, împotriva unor popoare din Orientul Mijlociu, foste partenere de afaceri ale României etc.

Astăzi, când la Washington politica se vede și se face în mod diferit, când se instituie un regim politic național-protecționist, președintele Donald Trump a declarat că războaiele purtate de fostul regim globalist în Orientul Mijlociu au fost „mari greșeli”, iar astăzi lumea de astăzi, dacă i-ar fi avut pe Saddam Hussein și pe colonelul Gaddafi ar fi fost „o lume mai bună”. Istoria evoluează mereu neașteptat și nimic nu este bătut în cuie! Eu am mai sfătuit cititorii noștri să constate că cei care vorbesc despre fenomene politice „ireversibile” sunt cei care manipulează. Ani de zile ni s-a spus de către conducătorii noștri, de către presa aservită regimului globalist, că globalizarea și integrarea euro-atlantică sunt fenomene ireversibile. Totul în istorie este reversibil. Nu este așa. Atât globalizarea cât și Uniunea Europeană au un caracter istoric, limitat în timp, fiind dependente de interese aflate în continuă reformulare. „Roata istoriei se învârte” și „veșnica reîntoarcere” sunt două butade născute din realitatea istorică.

Omul politic din România, al regimului globalist euro-atlantic a fost construit să emită, să voteze și să accepte cu seninătate măsuri antiromânești, fie ele de natură economică, fie de natură național-culturală. Acești oameni politici au acceptat cu o seninătate aparent inconștientă să taie tot mai adânc craca de sub picioarele României. În schimbul acestei atitudini, pentru o vreme, au fost lăsați să se îmbogățească, până când s-a decis slăbirea accentuată a clasei politice și preluarea unei părți cât mai mari din puterea acesteia de către serviciile secrete și de către partenerii la vedere ai acestora, respectiv a  magistraților, mai ales a procurorilor. În acest fel, astăzi avem niște partide care se sfâșie între ele pentru a prelua conducerea Parlamentului și Guvernului, dar puterea reală în țară o deține președintele, ales de regulă prin alegeri trucate sau prin manipulări grosolane, alături, desigur, de serviciile secrete și de magistrați.

Sistemul ticăloșit (cum l-a numit unul dintre susținătorii săi, Traian Băsescu), cu pârghiile sale ascunse, a monitorizat toată societatea și și-a asigurat atât listele cu pepiniera necesară menținerii sistemului, cât și listele negre, cu cei care nu se supun orbește regimului și care nu trebuie avizați pentru a deține demnități.

M.A.M.: În ultima vreme se constată o reacție tot mai fermă a populației și a unei părți a clasei politice împotriva sistemului globalist. Acest lucru vedem că produce efecte legislative și sistemul ticăloșit, la care v-ați referit, dă impresia că ar dori să facă pași înapoi și pare că face unii pași înapoi. Cum vedeți această situație?

C.L.:  Privitor la aceste aspecte, trebuie să facem niște precizări. Lumea este în schimbare. Schimbarea începută prin opoziția unor puteri ale lumii, în frunte cu Rusia, față de regimul globalist americano-european, căruia i-a stopat ascensiunea, a continuat cu fulminanta preluare a puterii la Casa Albă și Pentagon a unor susținători ai regimului politic național-protecționist, regim advers celui globalist. Cele două regimuri se exclud unul pe celălalt, sunt incompatibile, astfel că, lucrurile evoluează în alte direcții decât până acuma și, după unele păreri, pe care le susțin și eu, ca simplu observator, cu toată presa și puterea financiară mare și susținerea multor state/puteri, regimul globalist pierde teren pe zi ce trece, fiind compromis și chiar dezavuat de multe popoare, care adoptă linii politice naționaliste, în sensul bun al termenului, sens care nu are legătură cu valențele peiorative pe care i le-au dat globaliștii de pretutindeni. Regimul național-protecționist din S.U.A. are în spate Pentagonul și serviciile sale secrete, iar cea mai mare putere din Lume este armata americană. Este de văzut dacă ziarele și banii pot dărâma noul regim politic de la Casa Albă.

România, o țară pe care se fac mereu experimente, a rămas deocamdată aliniată politicii globaliste, susținând necondiționat Uniunea Europeană și pe liderul acesteia, Germania. După alegerile din S.U.A., președintele României nu a mai vorbit despre parteneriatul strategic cu S.U.A., ceea ce mi se pare grav. Declarația recentă a președintelui Iohannis, care, a spus că România respinge proiectul unei Uniuni Europene cu două sau mai multe viteze, nu schimbă datele problemei. El se opune doar aparent, închide gura opiniei publice, îi spune ce îi place să audă, dar va trece la implementarea oricărui proiect impus și refuză să se alăture țărilor Grupului de la Vișegrad, ca și Bulgariei și Greciei, care au viziuni suverane, altele decât cele emanate de la Bruxelles. Ceea ce v-am spus acuma nu este o simplă prezumție, ci este o informație. Cu toate acestea, eu cred că este posibil ca hommo europaeus configurat forțat în ultimele decenii, inclusiv în România, ar putea deveni în curând un model de domeniul trecutului. Lupta este în toi și nu se va termina foarte repede.

Cât despre pașii înapoi ai sistemului/binomului/trinomului sau cum vrem să numim instituțiile de forță care susțin sistemul „ticăloșit”, dacă ele fac pași înapoi, țara va face pași înainte! În acest caz, regimul politic s-ar putea revigora, iar statul ar fi mai puternic și ar putea să susțină mai ușor numeroasele reforme de care are România nevoie.

M.A.M.: Vă mulțumesc.

                                                                                            A consemnat Marius Albin MARINESCU

Articolele anterioare:

Falimentul regimului euro-atlantic în România (III)

Falimentul regimului euro-atlantic în România (II)

Falimentul regimului euro-atlantic în România