FIRMA MINISTRULUI MUNCII DRAGOS PATRARU,AFACERI DE MILIOANE DE EURO!

21 iun.

 

Firma lui Dragoş Pîslaru (cel care în prezent ocupă funcţia de ministru al Muncii) a gestionat contracte de milioane de lei, aceşti bani provenind atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat.

Încă dinainte ca Pîslaru să fie numit ministru, redacţia PSnews.ro a scris despre cum firma pe care acesta a înfiinţat-o, GEA Strategy & Consulting, s-a umplut de bani de la Consiliul Judeţean (CJ) Teleorman, pe vremea când această instituţie era condusă de Liviu Dragnea. Concret (după cum puteţi citi pe larg accesând linkul de mai jos), societatea lui Dragoş Pîslaru a primit sume consistente pentru a elabora o strategie de dezvoltare pentru judeţul Teleorman, însă această strategie materializată în sute de pagini nu a fost aplicată niciodată.

 

Recent, PSnews.ro a adresat Ministerului Fondurilor Europene o solicitare în baza Legii nr. 544/2001, întrebând dacă, din anul 2008 până în prezent, MFE, direct sau prin instituţiile subordonate – inclusiv prin Autoritatea de Management (AM) pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) –, a avut vreun contract cu societatea GEA Strategy & Consulting. De asemenea, le-am solicitat autorităţilor ca, în cazul unui răspuns afirmativ, să ne precizeze, defalcat: valoarea, durata şi obiectul de activitate ale fiecărui contract. Amintim că, până la finele anului trecut, AM POSDRU se afla în subordinea Ministerului Muncii, condus, în primul guvern Boc, de către Marian Sârbu (PSD), iar în al doilea guvern Ponta – de Mariana Câmpeanu (de la PNL, care ocupase acelaşi fotoliu şi în primul cabinet Victor Ponta). Între cele două repere temporale (esenţiale, după cum veţi vedea mai jos), miniştrii Muncii proveniseră din PDL: Mihai Şeitan, Ioan Botiş, Sebastian Lăzăroiu (în guvernul Emil Boc 2), respectiv Claudia Boghicevici (în executivul Mihai-Răzvan Ungureanu).

Răspunsul primit de la MFE arată că GEA Strategy & Consulting figurează în bazele de date ale AM POSDRU ca partener în următoarele proiecte:

Id Proiect – Beneficiar

Valoarea gestionată de GEA Strategy & Consulting în calitate de partener

Durată proiect

Obiectivul general al proiectului
POSDRU/175/2.1/S/150682 – Fundația Zi Deschisă 273.091,00 lei 10 luni Dezvoltarea aptitudinilor a 650 de elevi din regiunile Sud Est și Sud Muntenia, prin dobandirea
competentelor necesare inserției pe o piață a muncii modernă, flexibilă și
dinamică.
POSDRU/55/1.1/S/ 38855 – Centrul Național de Dezvoltare al învățământului Profesional și Tehnic

1.929.895,00 lei 36 luni Îmbunătățirea sistemului de educație și formare profesională inițială prin revizuirea metodologiilor, instrumentelor și procedurilor care operaționalizează politicile de dezvoltare ale învățământului profesional și tehnic.
POSDRU/92/3.1/S/61490 – Fundația Post Privatizare 915.690 lei 35 luni Promovarea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul persoanelor din domeniul industriilor creative, pentru a transforma creativitatea și oportunitățile existente în mediul economic actual în afaceri sustenabile.
POSDRU/92/3.1/62527 – Clubul Întreprinzătorului Român 1.061.448,00 lei 36 de luni Dezvoltarea competențelor manageriale și anteprenoriale la nivelul concentrațiilor teritoriale (poli de creștere și dezvoltare, axați pe politica de planificare spațială) și sectoriale (poli competivitate / clustere, axați pe politica industrială).

De asemenea, GEA Strategy & Consulting a avut calitatea de prestator asociat în cadrul următoarelor contracte de servicii încheiate cu MFE (la momentul anului 2009 prin Ministerul Finanțelor Publice – Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale):

Id Proiect – Beneficiar

Valoarea gestionată de GEA Strategy & Consulting în calitate de partener

Durata proiect

Obiectivul general al proiectului
Contract nr. 12/02.10.2009 2.456.160,00 lei 18 luni Analiza sistemului de indicatori de monitorizare și evaluare; Actualizarea Ghidului privind indicatorii de monitorizare și evaluare; Tipărirea și diseminarea Ghidului; Servicii de help-desk; Analiza situației și pregătirea de documentații de atribuire.
Contract nr. 13/02.10.2009 2.222.327,38 lei 18 luni Evaluarea formativă a Instrumentelor Structurale din România; Raport de evaluare intermediara POAT și Rapoarte de evaluare ad-hoc.
Contract nr. 6126/144/29.11.2013 4.872.022 lei 18 luni Servicii pentru sprijirea MFE în realizarea atribuțiilor și obiectului de activitate, sprijinirea gestionării și implementării eficiente POAT, servicii suport în domeniul programării, coordonării de sistem, managementului financiar, achizițiilor publice, comunicării, organizării de evenimente etc.

Trăgând linie, observăm că GEA Strategy & Consulting a obţinut contracte de aproape 4,18 milioane de lei din fonduri europene.

După cum se poate vedea mai sus, aceeaşi societate a câştigat contracte de peste 9,55 de milioane de lei cu Ministerul Fondurilor Europene.

De asemenea, potrivit celei de-a doua părţi a răspunsului, contractele cu MFE au fost încheiate în 2009 şi în 2013 – aşadar, atât pe vremea primului guvern Emil Boc, cât şi în timpul celui de-al doilea cabinet Victor Ponta.

Partea interesantă este că, în al doilea executiv Ponta, îl găsim ministru (al Bugetului) pe Liviu Voinea, care fusese coleg cu Pîslaru în GEA Strategy & Consulting, între 14 decembrie 2006 (data înfiinţării firmei) şi 31 martie 2011, conform datelor de la Registrul Comerţului consultate de PSnews.ro. De altfel, amintim, pe scurt, şi alte nume sonore pe care le-am găsit printre fondatori şi acţionari: Daniel Dăianu, Valentin Cojanu, Elena Botezatu, Florin Cîţu, Laurian Lungu şi Bianca Adriana Păuna (mai multe detalii despre ei găsiţi AICI).

Clipboard02

Pislaru RegCom

Între timp, Dragoş Pîslaru a cedat către o persoană fizică nespecificată 2.264 de acţiuni deţinute la propria companie, în schimbul a 339.600 lei, potrivit declaraţiei de avere publicate, recent, pe site-ul Guvernului. Acelaşi document arată că, în 2015, Dragoş Pîslaru a câştigat 173.013 lei în calitate de administrator al societăţii, în timp ce soţia oficialului, Livia Pîslaru (angajată în baza unui contract individual de muncă), a încasat un venit total de 30.744 de lei de la aceeaşi firmă. Nu în ultimul rând, GEA Strategy & Consulting i-a adus lui Dragoş Pîslaru în 2015 un total de 60.000 de lei din contractele pe fonduri europene.

Redacţia PSnews.ro va continua să vă aducă la cunoştinţă locurile în care GEA Strategy & Consulting a mai câştigat contracte.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.