JURNALISTUL CORNEL NISTORESCU SI EDITORIALUL DE EXCEPTIE CARE CIRCULA PE NET: PROIECT SI ANTI-PROIECT KLAUS JOHANNIS!

5 Mai

Sasul de la Cotroceni: Iohannis K.

Sasul de la Cotroceni: Iohannis K.

La început am crezut în politicieni. Un deceniu, două, două și jumătate! M-am înșelat destul. Acum nu-i mai cred nici dacă se ard singuri cu fierul roșu. L-am crezut pe Iohannis. Regret. Biografia mea de ardelean m-a dus în relație cu destui nemți. Am lucrat cu cei de la Grupul Bertelsmann și totul a decurs ireproșabil. Este adevărat că n-am lucrat cu sași. Dar pe Iohannis l-am crezut. Nici nu știam că imaginea Sibiului, devenită un fel de mit, nu i se datorează decît în parte. Culmea este că l-am crezut capabil să declanșeze o schimbare și în PNL. De unde să-mi imaginez că el se poartă mai rău decît ceilalți liberali? Adică nepăsător. Și din cînd în cînd și mai subiectiv. Dacă m-ar fi tăiat cineva cu lama, nu aș fi acceptat că Iohannis este capabil să-i spună ministrului de Externe al României, exact acum, cînd într-o Europă agitată România nu are nici un fel de politică externă, că n-are nici un pic de timp să-l vadă. Cu atît mai puțin din cauza unei halucinante explicații că nu-i place și reprezintă un partid care îi stă în gît.
Ei bine, cînd am citit Programul de președinte al PNL al lui Iohannis m-am crucit cît de greu l-am găsit și mai apoi cînd l-am parcurs. Sunt gata să fac pariu cu însuși președintele României că nu mai ține minte ce a pus pe hîrtie. Sau ce i s-a dat să citească și ce a distribuit în sală la Congresul PNL din iunie 2014 ca Proiect de program al PNL:
„Preambul: Nevoia unei viziuni pentru următorii zece ani
(…) Aşadar, acest congres are mai multe mize. Prima dintre ele este aceea a legitimării prin vot a conducerii Partidului Naţional Liberal. A doua este aceea a deciziei în legătură cu direcţiile strategice fundamentale ale PNL care privesc unificarea dreptei şi aderarea la Partidul Popular European. Iar a treia este miza începerii pregătirii partidului din punct de vedere organizatoric pentru alegerile prezidenţiale“.
Să vă reproduc și din final:
„Tocmai de aceea trebuie să înceteze obiceiul nefast al statului român de a întreţine pelerinajul investitorilor şi contribuabililor pe la ghişee. Numai prin eliminarea acestei boli birocratice vom arăta respect faţă de cetăţean şi vom creşte atractivitatea mediului de afaceri şi oportunităţile de dezvoltare“.
Programul lui Iohannis se numește „Pentru un deceniu de liberalism, prosperitate și stat de drept“.
Statul de drept a început cu Livia Stanciu și cu Mariana Rarinca, prosperitatea s-a suit pe nivelul de trai și călătorie al președintelui, iar liberalismul a debutat furtunos cu cariera deja feștelită a Alinei Gorghiu și cu năvalnicul liberalism chițăit al Ralucăi Turcan.
Nu-i așa că după strălucita victorie a lui Iohannis și după elanul liberalismului din acești doi ani pînă alaltăieri ați constatat și bunăstarea și agonia birocrației?
Știți ce punea punct Programului Iohannis? Deschiderea unui birou unic, de ombudsman! Acesta a fost visul fostului primar. Să meargă toate repede și să nu-l deranjeze nimeni.
Și de la care, în zilele noastre, iese fumul lăsat de investitorii încîntați de schimbările spectaculoase din România!
Nu putem ignora marea realizare din acest program:
„Un preşedinte model de comportament public. Redescoperirea sentimentului de mândrie naţională“.
Nu-i așa că avem un președinte model? Nu-i așa că pe umărul său cocoșat stă vulturul invizibil al mîndriei naționale și al spiritului românesc? Nu-i așa că s-a schimbat felul românesc de a face politică?Nu-i așa că am pus punct și am luat-o de la capăt? Dar nu altfel și nu în altă direcție, ci tot în aia, dar cu oamenii schimbați. Adică numai cu oamenii lui Klaus Iohannis!
Nu-i așa că avem apărare consolidată de comandantul suprem Klaus?Nu-i așa că avem și educație de altă calitate și de altă valoare? Nu-i așa că președintele stă și cugetă la Proiectul de țară? Cum să picteze el România viitoare? Cu mulți bani! Unde-s mulți bani? La BNR. Și la propriu și la figurat! De aceea, președintele, mai ales de teamă să nu obosească, a dat Proiectul de țară pe mîna oamenilor de la BNR. Bani, bani și iar bani pentru țară! La această proiecție eseistică lucrează neînțelesul Croitoru și mulți alții care să-i livreze președintelui ciornele Proiectului de țară, pe care să-l citească la un alt discurs adormitor în Parlament.
Și cînd fierberea din cazanul gîndirii va contura produsul, atunci președintele va citi schița proiectului de țară, idealul său de împrumut, despre care va vorbi pe larg în fiecare județ, în fiecare țară europeană, în fiecare epocă de după sfîrșitul domniei sale.
Proiectul de țară al epocii Iohannis va rămîne agățat într-un cui al eternității din cămara amăgirilor românești de după căderea comunismului.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de vineri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau varianta digitală.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: