SIMONA HALEP A CASTIGAT TURNEUL DEMONSTRATIV TIE BREAK TENS DE LA MADRID!

5 mai

Jucătoarea de tenis Simona Halep, a declarat, după câștigarea turneului demonstrativ Tie Break Tens de la Madrid, că speră să joace la fel de bine și la turneul WTA care va avea loc săptămâna viitoare la Madrid.

”A fost distractiv. Formatul este foarte rapid și trebuie să fii atent de la primul punct”, a spus Halep despre competiția câștigată.

Românca a învins-o în finală pe rusoaica Svetlana Kuznețova, cu 10-6, după ce în sferturi a trecut de britanica Johanna Konta, iar în semifinale a învins-o pe campioana olimpică Monica Puig (Porto Rico).

”A fost un tie break bun. E mereu plăcut să joci contra Svetlanei. Îmi place jocul ei, are mult top spin. E frumos să joci o finală, anul trecut am jucat aici la turneul WTA și e un sentiment plăcut să revin cu o finală, chiar dacă a fost o finală de Tie Break (Tens). M-am simțit bine și vreau să mulțumesc publicului pentru că a rămas așa târziu”, a declarat Halep la final.

”Sper să am aceleași lovituri bune săptămâna viitoare. Voi încerca să fiu concentrată, pentru că știu ce am de făcut”, a mai spus Halep, care are de apărat titlul câștigat anul trecut la Madrid Open.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.