DISTRUGATORUL AMERICAN USS PORTER ,EXERCITII CU O NAVA MILITARA ROMANEASCA!

24 aug.

Un distrugător american a sosit în Portul Constanţa şi va face, în perioada următoare, exerciţii în comun cu corveta „Horia Macellariu”, acestea urmând să aibă loc în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre, scopul fiind creşterea nivelului de instruire a echipajului corvetei şi a interoperabilităţii dintre nave.

Potrivit unui comunicat al Forţelor Navale, distrugătorul USS Porter a sosit în Portul Constanţa marţi, 22 august, şi va staţiona timp de trei zile la Terminalul „Pasagere”. Pe timpul escalei sunt prevăzute vizite la Comandantul Flotei şi la autorităţile locale din Constanţa.

“Forţele Navale Române vor executa, în perioada 24-28 august, o serie de activităţi în comun, în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre, cu distrugătorul american USS Porter (DDG 78). La exerciţii va participa corveta „Horia Macellariu” (265), în vederea creşterii nivelului de instruire a echipajului corvetei şi a interoperabilităţii dintre navele participante”, se arată în comunicat.

USS Porter a acostat în Portul Constanţa, pentru prima dată, în anul 2006, iar aceasta este cea de-a patra escală în România.

2 răspunsuri to “DISTRUGATORUL AMERICAN USS PORTER ,EXERCITII CU O NAVA MILITARA ROMANEASCA!”

  1. anisioluiz2008 24 august 2017 la 10:43 am #

    A republicat asta pe O LADO ESCURO DA LUA.

    Apreciază

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.