TOP CINCI SERIALE DE VAZUT IN VARA ACEASTA!

20 mai

Se anunță un sezon estival plin de surprize, cel puțin în ceea ce privește lumea cinematografică. De la mult așteptatul sezon 7 din „Game of Thrones/ Urzeala Tronurilor“ și până la sezonul 5 din „House of Cards/ Jocurile Puterii“, avem ce vedea în serile relaxante de vară ce urmează.

  • Orange is the New Black, sezonul 5 – 9 iunie. Noul sezon din acest serial a trecut de faza incipientă în care scenaristul Piper Kerman povestea experiențele proprii din închisoare. Asta nu înseamnă că nu va reflecta în continuare realitatea, având în vedere că în sezonul anterior personajul Pussey Washington, interpretat de Samira Wiley, moare în mâinile unui ofițer. Acțiunea începe la 3 zile după acest incident și personajul Litchfield se va revolta împotriva conducerii închisorii.
  • Suits, sezonul 7 – 12 iulie. Cel mai apreciat serial despre dramele unor corporatiste se întoarce vara aceasta. Iubita Prințului Harry, actrița Meghan Markle, joacă alături de Gabriel Macht și Patrick J. Adams, iar producătorii promit că veți sta cu sufletul la gură pe tot parcursul episoadelor.
  • The Sinner/ Păcătoasa – 2 august. Jessica Biel va juca rolul principal în această nouă producție marca USA Network. Conform US Magazine, este pentru prima dată când actrița joacă un astfel de rol dramatic, însă producătorii serialului susțin că va fi un real succes.
  • House of Cards/ Culisele Puterii – 16 iulie. Serialul relatează povestea unor politicieni însetați de putere, care recurg la orice metodă, fie ea și obscură, pentru a obține ce vor. Oare personajele principale, Frank și Claire Underwood, îi vor surprinde și de această dată pe cinefili?
  • Game of Thrones/ Urzeala Tronurilor, sezonul 7 – 16 iulie. Cei de la HBO au dezamăgit milioane de fani în momentul în care au declarat că noul sezon va apărea în iulie, și nu în aprilie, așa cum se anunțase inițial. Lupta pentru Tronul de Fier va continua în Westeros și rămâne de văzut cine va fi noul rege al celor șapte regate.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.